Sfidare in inima Romaniei cu ajutorul Budapestei. Maghiarii, "gata" sa acorde romanilor autonomie culturala
Sfidare fără margini din partea unui partid etnic maghiar din România. Partidul Popular Maghiar din Transilvania susţine că, după obţinerea autoguvernării speciale pentru aşa-zisul ţinut secuiesc, românii vor beneficia de autonomie culturală.
În capitolul platformei PPMT care se referă la regiunile Transilvaniei, se consideră că „ţinutul secuiesc, datorită tradiţiilor sale istorice şi culturale autonomiste, trebuie să obţină o autoritate de autoguvernare specială, cu asigurarea autonomiei culturale a românilor, care reprezintă o minoritate în regiune”. De asemenea, Clujul este considerat capitala Transilvaniei şi „aici ar trebui înfiinţate instituţii de învăţământ superior în limba maghiară prin care cultura elitelor din sânul maghiarimii transilvănene să se integreze în valorile spirituale şi ştiinţifice europene”.
Platforma-program a Partidului Popular Maghiar din Transilvania este intitulată „Pe calea cea bună – Şanse şi libertate Transilvaniei”. Documentul defineşte, în şapte capitole, principiile după care se ghidează partidul, transmite Agerpres. În viziunea PPMT, „maghiarii din Transilvania sunt o comunitate vie, parte integrantă a naţiunii maghiare unitare din bazinul Carpatic, care se bucură de diferite forme de autonomie şi se ghidează după propriile tradiţii şi sisteme de valori”. În viziunea PPMT, elementele esenţiale în realizarea reformei statului român sunt „reducerea birocraţiei sufocante şi regionalizarea cât mai profundă”. „PPMT consideră că doar problemele legate de apărarea naţională, afacerile externe, finanţele şi siguranţa naţională ar trebui să fie exclusiv de competenţa guvernului central”, se apreciază în document.
În capitolul referitor la politica externă unitară a naţiunii maghiare, documentul precizează: „principala datorie a politicii noastre externe este crearea, atât în opinia publică internaţională, cât şi în diversele instituţii de integrare internaţionale, în special cele euroatlantice, a unei tendinţe propice implementării programului nostru de autonomie”. PPMT promovează ideea înfiinţării în politica maghiară din Transilvania, cât mai curând posibil, a unui „acord de stabilitate transilvănean” care să reglementeze, pe termen lung, competiţia şi colaborarea. În ceea ce priveşte participarea la guvernare, documentul stipulează că „acest lucru este posibil doar în cazul respectării cu stricteţe a unor programe de coaliţie, considerând că reprezentarea parlamentară şi politicile de autoguvernare sunt mai importante decât accederea la putere doar din interese meschine”.
Viktor Orban cere autonomia maghiarilor în Bazinul Carpatic
Premierul Ungariei le-a transmis sâmbătă, un mesaj video, participanţilor la lucrările congresului de constituire a Partidului Popular Maghiar din Transilvania, care se desfăşoară la Miercurea Ciuc. „Vă salut, din inimă, de la Budapesta. Astăzi s-au adunat oamenii cu care ne cunoaştem demult şi cu care avem vise mari neîmplinite, cum ar fi autonomia, cum ar fi această cetăţenie dublă valabilă în tot Bazinul Carpatic şi în toată lumea sau Planul Miko. (…) Vă rog să-mi permiteţi ca în numele Guvernului Ungariei să vă salut, să vă doresc să faceţi faţă în această viaţă politică. (…) Vă doresc să rămânem camarazi buni şi să vă îndepliniţi obiectivele”, a afirmat premierul Ungariei, potrivit traducerii oficiale.
Şi secretarul de stat pentru Politici Naţionale din Guvernul de la Budapesta, Repas Zsuzsanna, i-a asigurat pe participanţii la lucrări de sprijinul puterii politice din Ungaria, exprimându-şi bucuria pentru succesul înfiinţării PPMT. „Suntem aici pentru a sărbători o luptă îndelungată, să sărbătorim că s-a înfiinţat PPMT. Este o bucurie că această luptă a avut succes. (…) Asta înseamnă posibilitatea comunităţii de a formula în mod individual obiectivele, printre care se poate numi şi autonomia. (…) Guvernul Ungariei va sprijini comunităţile de dincolo de graniţe, totdeauna puteţi conta pe sprijinul nostru. Tocmai de aceea consider important faptul că anul trecut în octombrie am adoptat documentul privind cadrul politicii naţionale ungare, care se referă la înmulţirea şi conservarea comunităţilor maghiare de dincolo de graniţe. (…) Credem în drepturile egale, trebuie să ne ţinem pe propriile picioare, nu vrem să fim o naţiune asistată, ci una care vrea şi trebuie să lupte”, a afirmat Repas Zsuzsanna, potrivit traducerii oficiale.
Laszlo Tokes acţionează în numele lui Viktor Orban
Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, eroparlamentarul Laszlo Tokes, şi-a început discursul, la primul Congres al PPMT, lăudând eforturile susţinute depuse de premierul ungar Viktor Orban şi criticându-i pe cei care care nu îl susţin, referindu-se la europarlamentari socialişti care au votat, săptămâna trecută, pentru sancţionarea Ungariei privind slăbirea democraţiei.
„Simţim ca o trădare de ţară manifestarea celor care îşi atacă propria ţară şi transportă muniţie pentru antipropaganda străină împotriva propriei naţiuni şi propiului Guvern, foarte rar în istoria ţărilor europene (…) Nu îşi pot iubi ţara aceia care aduc prejudicii imaginii ei şi naţiunii. Să ne gândim şi la corupţie, aderarea la Schengen este îngreunată de această corupţie şi de nerespectarea angajamentelor, şi România şi Ungaria sunt lovite de acest lucru (…) Propun ca Adunarea să ia o poziţie şi, eventual, putem, simbolic, să le dăm o interdicţie să intre în Ardeal, în Transilvania, pentru cei care îşi atacă propria ţară”, a spus Laszlo Tokes.
Totodată, el a spus că minisunea PPMT nu va fi una uşoară, întrucât noul partid trebuie să aducă reînnoirea în Transilvania şi să convingă puterea de la Bucureşti că maghiarii vor să îşi decidă propria soartă. „Suntem maghiari pentru că simţim că este bine să fim maghiari, suntem transilvăneni, asta este soarta noastră şi responsabilitatea noastră constă în faptul să dăm mai departe valorile noastre. Noi aici suntem acasă, nu avem şi nu vom avea o treaba uşoară, pentru că acum, după 22 de ani, se vede clar că nu numai Revoluţia noastră a fost furată, ci şi libertatea, statul de drept şi democraţia au fost jecmănite de comuniştii care s-au infiltrate la putere. După 22 de ani, suntem într-o stare în care ţara a fost dusă în faliment de guvernele corupte şi greşelile le plătim noi. Acest stat naţional, omogen şi centralizat este foarte scump. Cetăţenilor nu le place pentru că sunt străini de el şi simt că deciziile despre ei se iau fără ei, peste capul lor”, a spus Tokes. „Să ne facem acceptaţi de Bucureşti, aşa şi doar aşa putem crea autonomia noastră”, a spus Laszlo Tokes.
Toro Tibor, ales preşedinte al PPMT
La primul Congres al Partidul Popular Maghiar din Transilvania, care a avut loc, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, Toro Tibor a fost ales preşedinte al formaţiunii, el primind 309 voturi din cele 312 valabil exprimate. Toro a fost singurul candidat la această funcţie. El a declarat după ce a aflat rezultatul alegerilor că le mulţumeşte tuturor pentru urările de bine şi consideră că cea mai mare bază electorală a PPMT se regăseşte în rândul tinerilor.
„Ei au adus cu ei spiritualitatea celor care nu sunt în această sală cu noi şi le mulţumesc frumos. PPMT are cea mai mare bază electorală între tineri”, a afirmat Toro Tibor. În cadrul Congresului au fost aleşi şi trei vicepreşedinţi regionali: Papp Elod – zona ţinutul secuiesc, Gergely Balazs -zona Ardeal, Zatyko Gyula – zona Partium şi un vicepreşedinte naţional – Szilagyi Zsolt. Totodată, delegaţii la Congresul PPMT au adoptat programul platformă al partidului – „Pe calea cea bună – Şanse şi libertate Transilvaniei”.