Cazul Timosenko, in Senatul SUA

Cazul Timosenko, in Senatul SUA

Timosenko inchisoareFiica Iuliei Timoşenko, Evghenia Carr, va rosti un discurs în Senatul Statelor Unite, în cadrul unei campanii internaţionale pentru a cere eliberarea mamei sale.
„Voi rosti un discurs”, miercuri, în cadrul subcomisiei pentru Afaceri Europene din Senatul SUA, a declarat fiica fostului premier ucrainean. Deţinută din august 2011, Iulia Timoşenko a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Soţul ei a cerut şi a obţinut azil politic în Cehia.
„Vom continua să povestim întregii lumi cum liderii Ucrainei îi aduc în justiţie pe adversarii politici”, adaugă Evghenia Carr, în vârstă de 31 de ani, care deja a rostit discursuri în cadrul acestei campanii la Berlin, Copenhaga, Paris şi Strasbourg. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat, joi, la Strasbourg o rezoluţie prin care cere renunţarea la acuzaţiile împotriva foştilor membri ai Guvernului ucrainean, între care fostul premier Iulia Timoşenko.
APCE i-a cerut preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici să “examineze posibilitatea ca aceştia să fie eliberaţi şi să li se permită să participe la viitoarele alegeri legislative”, potrivit unui comunicat al acestei organizaţii. Ucraina este unul dintre cei 47 de membri ai aceste organzaţii paneuropene, al cărei rol principal este apărarea drepturilor omului şi a democraţiei şi care îşi are sediul la Strasbourg.
APCE, care reuneşte 318 parlamentari din aceste 47 de ţări, s-a declarat “îngrijorată de degradarea stării de sănătate a doamnei Timoşenko şi le-a cerut autorităţilor să permită tratarea ei de către medici independenţi”, transmite Mediafax. Membrii săi au considerat câmpul de aplicare a articolelor din Codul Penal ucrainean utilizat pentru demararea urmăririi “mult prea extins” şi că aceste articole permit “o penalizare postfactum a unor decizii politice normale, ceea ce contravine principiului statului de drept şi este inacceptabil”.

Share our work
Medicamentele din penitenciar ii fac rau Iuliei Timosenko

Medicamentele din penitenciar ii fac rau Iuliei Timosenko

Timosenko inchisoareIulia Timoşenko şi-a pierdut cunoştinţa de mai multe ori, săptămâna trecută, după ce luase medicamente prescrise de medicii din penitenciar, anunţă partidul său.
Iulia Timoşenko, transferată la sfârşitul lunii decembrie în penitenciarul de la Harkiv (est), „a leşinat imediat după luarea medicamentelor” prescrise de medicii penitenciarului, a declarat Oleksandr Turcinov, vicepremierul formaţiunii. Într-un interval de două ore, Timoşenko a leşinat de mai multe ori, susţine el, explicând că totul s-a întâmplat din cauza medicamentelor şi că tensiunea arterială a liderei opoziţiei era extrem de scăzută.
Incidentele au avut loc pe 6 ianuarie, dar au fost dezvăluite abia marţi. „Liderii acestei ţări încearcă să o elimine fizic pe Iulia Timoşenko”, a spus politicianul ucrainean. Biroul de presă al penitenciarului nu a făcut niciun comentariu oficial.
Aleksandr Timoşenko, soţul fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, a primit azil politic în Cehia. De aemenea, joi, peste 100 de simpatizanţi ai Iuliei Timoşenko s-au adunat în faţa penitenciarului Harkiv pentru a cere eliberarea fostului premier, transmite Mediafax. Manifestanţii, o parte veniţi de la Kiev, s-au adunat în faţa penitenciarului având steaguri şi portrete ale Iuliei Timoşenko. “Eliberaţi-o pe Iulia!”, au scandat manifestanţii în faţa celor circa 30 de poliţişti mobilizaţi în faţa închisorii.
Fiica Iuliei Timoşenko a vizitat-o joi la închisoare pentru prima dată după mutarea în acest penitenciar, pe 30 decembrie. Apărarea a depus recurs la Parchetul General faţă de transferul Iuliei Timoşenko în penitenciarul de la Harkiv, situat la 480 de kilometri de Kiev.
Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru încheierea, în calitatea de prim-ministru, a unor acorduri în domeniul gazelor cu Rusia considerate dezavantajoase pentru Ucraina.

Share our work
Sotul Iuliei Timosenko, azil politic in Cehia

Sotul Iuliei Timosenko, azil politic in Cehia

Timosenko inchisoareAleksandr Timoşenko, soţul fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, în prezent unul din liderii opoziţiei din Ucraina, condamnată recent la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în aşa-zisa afacere a gazelor cu Rusia, se află de la sfârşitul anului trecut în Cehia, unde a şi cerut azil politic, informează presa cehă şi cea ucraineană.
Joi, peste 100 de simpatizanţi ai Iuliei Timoşenko s-au adunat în faţa penitenciarului Harkiv pentru a cere eliberarea fostului premier. Manifestanţii, o parte veniţi de la Kiev, s-au adunat în faţa penitenciarului având steaguri şi portrete ale Iuliei Timoşenko. „Eliberaţi-o pe Iulia!”, au scandat manifestanţii în faţa celor circa 30 de poliţişti mobilizaţi în faţa închisorii.
Fiica Iuliei Timoşenko a vizitat-o joi la închisoare pentru prima dată după mutarea în acest penitenciar, pe 30 decembrie. Apărarea a depus recurs la Parchetul General faţă de transferul Iuliei Timoşenko în penitenciarul de la Harkiv, situat la 480 de kilometri de Kiev.
Timoşenko este supravegheată 24 de ore din 24 de o cameră de filmat, cu luminile aprinse permanent, într-o încercare de a fi „distrusă psihic şi fizic”, a anunţat avocatul său. Avocaţii săi, care s-au opus transferului de la Kiev, au declarat că clienta lor suferă de câteva săptămâni de dureri de spate. Oficialii închisorii au afirmat însă că aceasta primeşte îngrijiri, după ce a fost examinată de medici luna trecută.
„Supravegherea video nu este interzisă de lege”, a declarat într-un comunicat Ivan Pervuşkin, comandantul închisorii. „Pentru monitorizarea video permanentă trebuie să fie suficientă lumină în celule”, a declarat acesta.
„Lumina este îndreptată spre patul pe care stă ea (…). Supravegherea video şi lumina directă, imposibilitatea de a dormi bine şi lipsa asistenţei medicale, toate au un singur scop, să o distrugă psihic şi fizic pe Iulia Volodimirivna”, a apreciat avocatul acesteia, Serghei Vlasenko. Avocatul a adăugat că preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, este responsabil pentru condiţiile în care este ţinută Timoşenko. „Toate acestea sunt făcute la ordinul lui Ianukovici, pentru a umili liderul opoziţiei ucrainene”, a precizat el.

Share our work
Medicamentele din penitenciar ii fac rau Iuliei Timosenko

SUA cer eliberarea Iuliei Timosenko

Timosenko inchisoareSUA au cerut Ucrainei să o elibereze pe opozanta Iulia Timoşenko, condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.
Departamentul de Stat s-a declarat „dezamăgit” de hotărârea Curţii de Apel de la Kiev, adăugând că Iulia Timoşenko şi ceilalţi responsabili politici aflaţi în arest ar trebui să aibă dreptul să participe pe deplin la „viaţa politică” ucraineană. Figură emblematică a Revoluţiei portocalii din 2004, Iulia Timoşenko se află din luna august în închisoare. Ea a fost condamnată pentru acordurile în domeniul aprovizionării cu gaze naturale din Rusia, încheiate în perioada cât a deţinut funcţia de prim-ministru şi considerate defavorabile ţării.
„Statele Unite sunt dezamăgite că, la 23 decembrie, Curtea de apel de la Kiev a respins apelul formulat de Iulia Timoşenko”, a declarat Mark Toner, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, transmite Agerpres. Washingtonul şi-a mai exprimat dezamăgirea de faptul că instanţa „nu s-a pronunţat în privinţa preocupărilor semnalate în timpul procesului şi citirii verdictului (în procesul Iuliei Timoşenko) în ce priveşte democraţia şi justiţia”, a adăugat Toner.
„Cerem guvernului ucrainean să o elibereze pe doamna Timoşenko şi pe foştii responsabili politici deţinuţi”, a subliniat el. „Considerăm că dreptul lor de participa pe deplin la viaţa politică, inclusiv la alegerile legislative de anul viitor, nu trebuie împiedicat”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt.

Share our work
Timosenko "blocheaza" acordul de asociere UE-Ucraina

Timosenko "blocheaza" acordul de asociere UE-Ucraina

Rompuy Ianukovici BarrosoPreşedintele UE, Herman Van Rompuy, a declarat că semnarea acordului de asociere UE – Ucraina depinde de „circumstanţe politice”, în special de cazul Iulia Timoşenko.
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici i-a primit luni, la Kiev, pe liderii Uniunii Europene, la un summit umbrit de condamnarea opozantei Iuliei Timoşenko la şapte ani de închisoare, care a tensionat relaţiile dintre Kiev şi Bruxelles. Şeful statului a primit la palatul prezidenţial delegaţia europeană condusă de preşedinţii UE Herman Van Rompuy şi al Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso.
„Dorim să mergem înainte pentru semnarea şi ratificarea Acordului de asociere cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde de circumstanţe politice”, a declarat Van Rompuy înainte de începerea summitului. „Principalele noastre preocupări sunt legate de riscurile unui sistem judiciar influenţat politic, exemplul cel mai clar fiind cel al procesului Timoşenko”, adaugă el.
Condamnarea în octombrie a fostului premier Iulia Timoşenko a provocat furia Uniunii Europene. Lidera opoziţiei ucrainene a făcut apel la decizia de condamnare la şapte ani de închisoare, iar procesul este în curs de desfăşurare.
Înainte de sosirea delegaţiei europene, câteva sute de simpatizanţi ai lui Timoşenko au participat la un miting în apropiere de sediul preşedinţiei, agitând pancarte pe care se putea citi, în engleză, „Libertate pentru Timoşenko” şi „Stop represiunilor politice”.
Într-o ultimă încercare menită să convingă Kievul să adopte o poziţie mai flexibilă în privinţa lui Timoşenko, comisarul european pentru Extindere Stefan Fule a avut luni o întâlnire privată de peste trei ore cu Ianukovici, în capitala ucraineană. Însă preşedintele, care a negat întotdeauna implicarea sa în acest caz, invocând libertatea justiţiei, nu a dat niciun semn că şi-ar schimba poziţia.
Fule s-a întâlnit şi cu Timoşenko în închisoare, la Kiev. Aceasta suferă de dureri puternice la nivelul spatelui şi nu poate merge, potrivit apropiaţilor. Opozanta a făcut apel împotriva condamnării, iar procedura este în curs, dar avocaţii sunt pesimişti, cu atât mai mult cu cât Timoşenko este vizată de o serie de alte anchete judiciare.

Share our work