Teritoriile palestiniene. ONU acuza din nou Israelul

Teritoriile palestiniene. ONU acuza din nou Israelul

united-nations-flagIsraelul desfăşoară o strategie de iudaizare în Ierusalimul de Est anexat şi în Cisiordania ocupată, precum şi în zonele teritoriului israelian în care trăieşte o minoritate arabă.
Acuzaţia a fost făcută duminică de către Raquel Rolnik, raportoare specială a ONU pentru locuinţe, în cursul unei conferinţe de presă la Ierusalim. „Din Galileea pînă în Neghev, trecând prin Ierusalim şi Cisiordania, autorităţile israeliene au adoptat un model de dezvoltare teritorială care exclude minorităţile, le discriminează şi le deplasează”, a declarat ea.
„Acest model afectează în special comunităţile palestiniene care se află în apropierea coloniilor evreieşti în dezvoltare accelerată”, a denunţat dna Rolnik, prezentându-şi presei concluziile preliminare la capătul unei misiuni de două săptămâni în Israel şi în Teritoriile palestiniene. Palestinienii acuză Israelul că exercită presiuni asupra lor ca să-i oblige să părăsească Ierusalimul în special făcându-le foarte dificilă obţinerea permisului de construire. Strategia Israelului este de a „fragmenta” Cisiordania pentru a împiedica formarea unui stat palestinian viabil, denunţă ei.
Uniunea Europeană a criticat recent „deteriorarea situaţiei” în Ierusalimul de Est în 2011. Într-un raport anual, şefii misiunii UE în Ierusalim şi Ramallah au acuzat Israelul că „subminează sistematic prezenţa palestiniană în oraşe prin încurajarea expansiunii continue a coloniilor”.

Concurs eseuri