Israelul se pregateste de razboi. Armata a adus Iron Dome la Tel-Aviv

Israelul se pregateste de razboi. Armata a adus Iron Dome la Tel-Aviv

iron domeArmata israeliană va instala luni, pentru prima dată, o baterie de interceptare a rachetelor de tip Iron Dome în regiunea Tel-Aviv, a anunţat duminică seara un purtător de cuvânt al armatei.
„Iron Dome este în curs de integrare în armata israeliană. În cadrul acestui proces, acest sistem este amplasat în diferite locuri din Israel şi va fi instalat şi în regiunea Gush Dan (în jurul oraşului Tel-Aviv, n.r.) zilele următoare”, a afirmat purtătorul de cuvânt într-un comunicat, precizând că instalarea va începe luni, transmite Mediafax. Această instalare „face parte din planul anual de antrenament stabilit pentru acest sistem”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Decizia de a amplasa o baterie în regiunea Tel-Aviv intervine într-un moment de tensiuni alimentate de zvonurile privind posibile atacuri israeliene împotriva instalaţiilor nucleare din Iran. Armata israeliană a început să instaleze din martie 2011 baterii Iron Dome în jurul Ashkelon (sud-vest), în apropiere de Fâşia Gaza şi în regiunea Beershiva, în Neghev (sud), în urma tirurilor de rachete lansate din Fâşia Gaza.
Prezentat drept primul de acest gen din lume, acest sistem de concepţie israeliană ar permite distrugerea rachetelor cu raza de acţiune între patru şi 70 de kilometri.Fiecare baterie conţine un radar de detectare şi urmărire, un dispozitiv pentru controlul tirului şi trei lansatoare echipate cu 20 de rachete de interceptare fiecare.
Iron Dome face parte dintr-un amplu program de apărare antirachetă. Acest program conţine alte două sisteme: Arrow (Săgeată), menit să intercepteze rachete cu rază lungă de acţiune, şi David’s Sling (Praştia lui David) pentru rachete cu rază medie de acţiune.

Share our work
Fost soldat israelian, condamnat pentru spionaj

Fost soldat israelian, condamnat pentru spionaj

Anat KammTanara Anat Kamm, fost soldat israelian, a fost condamnata la patru ani si jumatate de inchisoare, pentru ca a furnizat informatii secrete unor jurnalisti de la ea din tara. Anat Kamm, fostă membră a armatei israeliene a recunoscut că, în timpul efectuării serviciului militar obligatoriu, a furnizat documente militare unui ziarist de la publicatia Haaretz. Haaretz a dezvăluit existenţa unei politici care viza asasinarea militanţilor palestinieni, transmite Reuters, preluat de Hotnews. Tribunalul districtual din Tel Aviv a găsit-o vinovată pe Anat Kamm (24 de ani) pentru deţinere şi furnizare de informaţii secrete. În timpul serviciului militar obligatoriu efectuat în armata israeliană, Kamm a sustras circa 2.000 de documente militare şi le-a oferit ulterior ziarului. În ziar s-a relatat că înalţi comandaţi militari au autorizat asasinarea militanţilor palestinieni, încălcând legea din Israel. “Este o femeie tânără care, în acel moment, a crezut că descoperit dovezile unor crime de război”, a declarat avocatul lui Kamm, Avigdor Feldman, citat de Radioul Armatei. Tribunalul din Tel Aviv a acceptat o înţelegere cu Kamm şi a renunţat la o serie de acuzaţii mult mai grave, între care încălcarea securităţii naţionale. Judecatorii au decis însă să o condamne pentru sustragere, deţinere şi furnizare de informaţii secrete.

Share our work