Jocul periculos de-a dotarea Armatei Române

Jocul periculos de-a dotarea Armatei Române

Armata romana in mars spre un viitor nesigur

Armata romana in mars spre un viitor nesigur

Când vine vorba de dotarea Armatei Române, fiecare cetățean al acestei țări se transformă în specialist, la fel ca în cazul fotbalului și al politicii. De asemenea, orice politician, indiferent dacă știe unde se află ”trăgaciul tunului” sau nu, își dă cu părerea. Despre jurnaliști, nu mai vorbesc. Domnițe pline de ifose, pentru care orice vehicul cu șenile este tanc, și băieți cu picioare rase și sprâncene pensate, care cred că orice pușcă-automată este mitralieră și confundă trăgaciul cu butonul FIRE de pe consola de gaming, au ajuns să scrie despre acest subiect. Din păcate, vocea specialiștilor este acoperită de această gălăgie și gargară continuă sau chiar nu își găsește deloc spațiu de exprimare în troaca mediatică românească.

Ultima găselniță în materie de dotare cu armament este cea a submarinelor. În condițiile în care, la Marea Neagră, Forțele Navale au două fregate fără armament corespunzător și un distrugător ridicat la rang de fregată, deși se apropie de vârsta casării, ne mai lipsea tichia de mărgăritar. Din 1996, submarinul Delfinul stă andocat, pentru că nu s-au mai putut achiziționa piese de schimb din Federația Rusă (baterii). Nu o să mai insist aici pe povestea tristă a redotării Marinei Militare cu submarine. Pe scurt, înainte de 1989, s-a decis să avem din nou trei submarine. S-a făcut comandă în URSS, Delfinul a intrat în serviciu în 1987. A venit Revoluția și s-a ales praful și pulberea de celelalte două. Nu știu cine a decis atunci că ar fi bine să avem și noi, din nou, trei submarine, dar cert este că a fost o mare țeapă la Marea Neagră.

Submarinul Delfinul a ramas o simpla atractie turistica

Submarinul Delfinul a ramas o simpla atractie turistica

Având în vedere că Republica Socialistă România făcea parte din Tratatul de la Varșovia și singurul adversar NATO din zonă era Turcia, măsura dotării este extrem de bizară, dacă stăm să ne gândim că URSS avea suficiente forțe navale de suprafață și submarine. Așa că nu prea avea nevoie de sprijinul României și Bulgariei în ”lacul sovietic”, ci doar avea nevoie să le mai ia din bani, având în vedere că economia ”Marelui Frate de la Răsărit” se cam ducea pe Apa Sâmbetei.

Și ajungem la momentul 2018 cu ciorba reîncălzită a submarinelor care, culmea, ar urma să se producă parțial în șantierele navale autohtone. Ideea nu ar fi rea, dacă s-ar fi terminat dotarea cu camioane militare și transportoare blindate de trupe, tancuri moderne, elicoptere de transport și de atac, avioane de transport și multirol, rachete și sisteme radar, armament individul modernizat pentru trupele de infanterie, corvete și fregate etc. Nu știu cine decide cum se fac strategiile astea de dotare a Armatei României, dar știu sigur că un așa haloimăs nu am mai văzut de mult timp. Bugetul ăsta al Apărării, oricât ar fi el de crescut (în sfârșit!), riscă să ajungă zdrențe, după ce va fi sfâșiat de toți rechinii. Și, când zic rechini, nu mă refer la rechinul de Marea Neagră, ci la rechinul de fosă septică, din politica românească.

Revenind la oportunitatea dotării cu submarine. Marea Neagră este, de fapt, un lac mai mare, cu o suprafață de aproximativ 440.000 de km pătrați, iar lungimea maximă, de la Vest la Est este de aproape 1200 de kilometri. Singura entitate statală inamică a rămas Federația Rusă, care, după invadarea și anexarea Peninsulei Crimeea, s-a apropiat la aproximativ 300 de kilometri de coasta românească. Și, în astfel de condiții, luând în calcul sumbra posibilitate a unui conflict, este mai ușor să ne aruncăm unii altora rachete pe deasupra Mării Negre, decât să ne luptăm pe mare, ca în vremurile demult apuse ale primelor conflagrații mondiale. La urma urmei, dacă bate vântul mai tare, și un scuipat din Constanța poate ajunge la Sevastopol, pe o navă rusească, furată de la marina ucraineană. Dacă mai stăm să ne gândim și la faptul că, în ziua de azi, orice om cu pregătire tehnică de bază poate să distrugă avioane rusești doar cu ajutorul unor drone comandate de pe net, este greu de înțeles de ce ar arunca statul român banii pe fereastră, doar de dragul de a reînvia o tradiție glorioasă din cel de-Al Doilea Război Mondial!?
O posibilă explicație există, pentru că, în ultimii 20 de ani, toate programele importante de dotare corespunzătoare a Armatei Române au fost torpilate de ”submarinele rusești” aflate în submersie în marea de lături a politicii românești. Începând cu renunțarea la proiectul tancului românesc TR-2000 (în colaborare cu Germania) și continuând cu renunțarea proiectului de fabricare autohtonă a elicopterelor de atac Dracula (în colaborare cu SUA) România a devenit victima necontestată a corsarilor care ne conduc! (M. Bâtca)

Share our work