War Games: Rusia vs. NATO, deasupra Mării Negre

War Games: Rusia vs. NATO, deasupra Mării Negre

Avioanele ruse si americane se joaca de-a razboiul pe cerul Marii Negre

Avioanele ruse si americane se joaca de-a razboiul pe cerul Marii Negre

Marina SUA a dat publicității filmarea în care un avion rusesc a fost extrem de aproape de a intercepta un avion american de supraveghere, relatează serviciul de presă al US Navy, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Evenimentul s-a petrecut deasupra Mării Negre, fiind doar ultimul din seria de incidente dintre cele două tabere.

Piloţii americani susţin că avionul rusesc s-a apropiat la doar un metru de avionul SUA.  Acţiunea avionului rusesc a forţat avionul marinei să îşi încheie misiunea mai devreme, a declarat unul dintre oficiali.

Declarații americane

Departamentul de Stat al SUA a făcut o declaraţie publică în care a acuzat Rusia că „încalcă flagrant înţelegerile existente şi dreptul internaţional”. „Acesta este cel mai recent exemplu de activităţile militare ruseşti care nu ţin cont de normele şi acordurile internaţionale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert.

„Cerem Rusiei să înceteze aceste acţiuni care cresc riscul unei erori, pun în pericol piloţii de ambele părţi şi pot duce la coliziuni aeriene”, a mai declarat aceasta.

US Naval Forces Europe a oferit mai multe detalii: „Această interacţiune a fost determinată de apropierea avionului rus la un metru şi intrând în traiectoria de zbor a avionului EP-3 american, determinând EP-3 să zboare în atmosfera perturbată din urma lăsată de avionul rus” a declarat purtătoarea de cuvânt US Naval Forces Europe, Pamela Kunze.

„Avionul american opera în conformitate cu legea internaţională şi nu a provocat această acţiune din partea ruşilor”, a adăugat ea.

Tinta neidentificata aeriana

Ministerul Apărării din Rusia a declarat că avionul de război rusesc a zburat „în concordanţă cu legile internaţionale” atunci când s-a apropiat de avionul american. Instituţia a adăugat că „o ţintă neidentificată aeriană” a fost detectată în timp ce se apropia de spaţiul aerian rusesc.

„Un avion de război Su-27 a fost trimis pentru a intercepta ţinta şi s-a apropiat de avion la o distanţă sigură şi a identificat avionul ca fiind un ER-3E american. Echipajul avionului a raportat informaţiile şi a zburat alături de avionul american pentru a se asigura că acesta nu încalcă legile spaţiului aerian  rusesc”, a spus ministrul citat de mass-media.

Ironii rusești

Ministerul rus al Apărării a avertizat din nou SUA că Crimeea este acum teritoriu al Rusiei şi în consecinţă avioanele spion americane ce se apropie de această peninsulă se vor întâlni cu avioane ruse, nu ucrainene, informează mass-media regională, citata de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

‘Dorim să reamintim comandantului Grupului Operativ 67 al Flotei a 6-a (a SUA) că Crimeea este teritoriu inalienabil al Rusiei. Odată cu trimiterea piloţilor în misiuni de recunoaştere în această zonă a Mării Negre, trebuie să ia în calcul că ei vor fi întâmpinaţi de avioane ruse, nu de cele ale partenerilor lor ucraineni’, se arată în comunicatul Ministerului rus al Apărării, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. O altă opţiune, continuă comunicatul cu acelaşi ton ironic, ‘este ca toate echipajele (americane n.red) să primească noile hărţi cu traseul corect al frontierelor spaţiului aerian al Rusiei’.

Conform versiunii Ministerului rus al Apărării, avionul EP-3 s-a apropiat de frontiera spaţiului aerian al Crimeei cu transponderul închis, motiv pentru care avioane de vânătoare ruse au fost ridicate de la sol pentru a-l monitoriza. ‘Manevrele avionului de vânătoare rus au fost cele uzuale, absolut legale şi nu au creat vreun pericol pentru avionul american’, a indicat ministerul rus.

Forţele aerospaţiale ruse ‘vor continua să asigure supravegherea frontierelor spaţiului aerian al Rusiei (…) Dacă aceasta provoacă depresii sau fobii piloţilor americani, recomandăm părţii americane să renunţe la aceste zboruri în apropierea frontierelor ruse sau să revină la masa negocierilor pentru a conveni asupra regulilor’, conchide comunicatul.

Intensificarea tensiunilor

Numărul misiunilor de interceptare a avioanelor rusești de către NATO a crescut în ultimii ani pe fondul intensificării tensiunilor dintre Occident și Moscova privind implicarea Rusiei în criza din Ucraina. De asemenea, Kremlinul joacă periculos, provocând avioanele NATO, în spațiul aerian internațional, deasupra Mării Negre.

Un avion rus de vânătoare Su-27 a interceptat la începutul săptămânii un avion de supraveghere american deasupra Mării Negre, a anunţat ministerul apărării de la Moscova. Ştirea a fost difuzată de agenţia de presă rusă RIA, preluată de Reuters. Potrivit Agerpres, Departamentul Apărării de la Washington a protestat, arătând că avionul spion american EP-3E Aries II nu a intrat în spaţiul aerian al Rusiei. „După ce avionul de supraveghere al Marinei Militare a SUA şi-a modificat cursul, îndepărtându-se de frontieră, Su-27 a revenit la bază”, afirmă partea rusă.

Incident în apropierea Marii Britanii

La mijlocul lunii ianuarie 2018, Forţele Aeriene Regale britanice au ridicat luni de la sol două dintre avioanele lor militare Typhoon pentru a intercepta bombardiere ruse care zburau în apropierea spaţiului aerian al Marii Britanii, acţiunea aviaţiei britanice făcând parte dintr-o operaţiune internaţională la care au luat parte şi avioane militare belgiene, transmite DPA. ”Ca parte a unui răspuns internaţional, avioanele de vânătoare ale Forţelor Aeriene Regale au interceptat bombardiere ruse care se apropiau de spaţiul aerian al Regatului Unit”, a menţionat Ministerul Apărării britanic pe contul său de Twitter.

Forţele Aeriene Belgiene au precizat, la rândul lor, că două dintre avioanele lor F-16 au interceptat două bombardiere ruse Blackjack într-o zonă olandeză a spaţiului aerian al NATO, deasupra Mării Nordului. ”Graţie zborului lor supersonic, avioanele belgiene F-16 au fost capabile de a-şi îndeplini misiunea, garantându-vă securitatea”, a scris pe Twitter armata belgiană.

Anterior, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Londra, citat de Reuters, anunţase că două avioane militare Typhoon din Forţele Aeriene Regale au fost ridicate luni de la sol pentru a intercepta avioane ruse în apropierea spaţiului aerian al Marii Britanii. Avioanele militare britanice au decolat de la baza aeriană Lossiemouth, din apropierea localităţii scoţiene Moray.

War Games și în 2017

La începutul lunii august 2017, avioane de luptă spaniole și finlandeze au fost trimise pentru a intercepta trei avioane rusești care zburau în apropierea spațiului aerian al Estoniei, a anunțat NATO într-un comunicat. Potrivit Alianței Nord-Atlantice, avioanele rusești erau două MiG-31 și o aeronavă de transport Antonov AN-26. ‘Două avioane spaniole F-18 care participă la misiunea de poliție aeriană a NATO în statele baltice au decolat de la baza aeriană Amari din Estonia’, a precizat Alianța. ‘Avioane finlandeze au decolat de asemenea pentru a intercepta aeronavele’ rusești, a adăugat NATO. Finlanda nu este membră a acestei alianțe militare.

De asemenea, la finele lunii iunie 2017, ministerul apărării de la Moscova a anunțat că un avion american de recunoaștere RC-135 a virat periculos de aproape de un avion de vânătoare rusesc Su-27, deasupra Mării Baltice, relata agenția de presă RIA. Potrivit aceleiași surse, avionul Suhoi a interceptat și un alt avion RC-135 în aceeași zonă.

Poziția SUA asupra incidentului a fost diferită. Pentagonul a acuzat Rusia de interceptarea periculoasă a unui avion american RC-135 în spațiul aerian internațional de deasupra Mării Baltice. Un purtător de cuvânt al departamentului american al apărării a afirmat că pilotul unui avion rusesc Su-27 a zburat prea repede și nu și-a controlat bine avionul. Statele Unite nu au făcut nimic care să provoace un astfel de comportament, a susținut căpitanul Jeff Davis, din partea Pentagonului. (M.A.B./M.I.)

Concurs eseuri