Kiev-ul forțează internaționalizarea strâmtorii Kerci

Kiev-ul forțează internaționalizarea strâmtorii Kerci

Kiev-ul vrea internationalizarea stramtorii Kerci

Kiev-ul vrea internationalizarea stramtorii Kerci

Ucraina vrea să obţină statut de strâmtoare internaţională pentru Kerci, care desparte Marea Neagră de Marea Azov, a declarat Olena Zerkal, adjunct al ministrului de Externe de la Kiev, relatează mass-media de la Kiev, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Este foarte important pentru mine să ne asigurăm că strâmtoarea Kerci primeşte statutul de strâmtoare internaţională. Asta ar soluţiona numeroase chestiuni care încă există”, a declarat oficialul ucrainean la postul Novoye Radio, citat de mass-media internațională.

Zerkal a discutat şi despre incidentul naval din zona strâmtorii Kerci, de la finalul anului 2018, când forţele ruse au confiscat trei nave ucrainene, iar echipajele au fost arestate, spunând că MAE de la Kiev „a pregătit deja o notă pe care o va înmâna astăzi (luni, n.red.) Ministerului rus de Externe, în care vom întreba unde ne putem recupera navele şi când şi unde vor putea consulii noştri să-i preia pe militarii noştri care sunt închişi în penitenciarul Lefortovo (din Rusia)”.

Arest prelungit

Tribunalul internaţional pentru Dreptul Mării (ITLOS) de la Hamburg a decis pe 25 mai că Rusia trebuie să elibereze pe militarii ucraineni reţinuţi în urma incidentului Kerci, însă Moscova a transmis că instituţia nu are autoritatea să judece acest caz.

Un tribunal rus a lăsat recent în vigoare arestul preventiv pentru cei 24 de marinari ucraineni capturați în noiembrie trecut într-un incident în Strâmtoarea Kerci, sfidând o decizie a tribunalului maritim al Națiunilor Unite. Judecătoria orășenească de la Moscova a spus că marinarii rămân în detenție cel puțin până în luna iulie, respingând demersurile de eliberare depuse de avocați. Cu două zile mai devreme, Tribunalul Internațional maritim de la Hamburg a cerut Rusiei eliberarea imediată a marinarilor și a celor trei vase capturate de ruși în noiembrie. Cererea a fost respinsă de Kremlin, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov declarând că legislația maritimă internațională nu este aplicabilă în acest caz.

Președintele rus, Vladimir Putin, joacă dur cu Ucraina

Președintele rus, Vladimir Putin, joacă dur cu Ucraina

Războiul declarațiilor

Moscova susţine că mai multe nave ucrainene au pătruns, în data de 25 noiembrie 2018, în apele teritoriale ale Rusiei şi au încercat să comită acţiuni ilegale în această zonă. Navele ucrainene au ignorat solicitările forţelor navale ruse de a se opri şi au continuat să manevreze periculos, astfel că forţele ruse au folosit armamentul pentru a opri intruşii.

Conform unui acord bilateral din 2003, strâmtoarea Kerci care ar trebui utilizată în mod egal de Rusia şi Ucraina.

Strâmtorile Bosfor şi Dardanele, celelalte strâmtori din bazinul Mării Negre, au deja statut internaţional, regimul acestora fiind reglementat prin Convenţia de la Montreux, care este în vigoare din anul 1936. Potrivit convenţiei, în timp de pace, navele militare ale statelor neriverane nu pot depăşi anumite limite de tonaj total şi nu pot rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile. Tranzitarea strâmtorilor de către navele militare are statelor neriverane este supusă unei notificări prealabile către partea turcă, ce trebuie efectuată, de preferinţă, cu 15 zile înainte de realizarea tranzitului. (N.G.)

Share our work
Kremlin-ul, acuzat de blocarea strâmtorii Kerci. Ucraina și Federația Rusă concentrează nave în Marea Azov. „Teritoriul de la Crimeea până la România”, obiectiv strategic pentru partea rusă

Kremlin-ul, acuzat de blocarea strâmtorii Kerci. Ucraina și Federația Rusă concentrează nave în Marea Azov. „Teritoriul de la Crimeea până la România”, obiectiv strategic pentru partea rusă

Navele din clasa Island, folosite de SUA în operațiunile NAVY SEALs și de intelligence

Navele din clasa Island, folosite de SUA în operațiunile NAVY SEALs și de intelligence, vor fi livrate Ucrainei

Uniunea Europeană a cerut Rusiei să garanteze accesul liber la porturile ucrainene din Marea Azov, relatează Deutsche Welle, citat de mass-media regională, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. În Uniunea Europeană se afirmă că Rusia tot mai des blochează și reține în mod deliberat nave, inclusiv sub pavilionul țărilor membre ale UE, care se îndreaptă prin strâmtoarea Kerci în porturile Ucrainei de la Marea Azov și înapoi.
Autoritățile UE consideră că accesul liber la Marea Azov este împiedicat în special de podul spre Crimeea, construit în strâmtoarea Kerci. De asemenea, UE a reamintit că „sprijină pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și continuă să condamne și să nu recunoască anexarea ilegală a Crimeei și Sevastopolului“.

Supărare la Kiev

Prin blocarea strâmtorii Kerci în timpul construirii podului spre peninsula Crimeea, Rusia a încălcat Convenția ONU privind dreptul mării, se arata intr-o declaratie publicata anterior de Ministerul teritoriilor ocupate temporar din Ucraina. „Contrar Convenției ONU privind dreptul mării, Rusia stabilește restricții pentru trecerea navelor prin strâmtoarea Kerci. Astfel, înălțimea este limitată la 33 de metri deasupra nivelului mării. În plus, dacă anterior prin strâmtorii Kerci era permisa trecerea navelor de până la 200 de metri lungime, în prezent Rusia limiteaza lungimea navelor la 160 de metri „, – se arata in declarația oficiala.
Potrivit autoritatii portuare din Mariupol, noilor cerințe privind dimensiunea navelor nu corespund cel puțin 144 de nave care au andocat în port în cursul anului trecut, adica 23% din numărul total de nave, care reprezintă 43% din volumul marfurilor care au tranzitat portul.
„Restricțiile stabilite vor conduce la faptul că portul maritim Mariupol va pierde traficul reprezentat de navele de peste 10.000 de tone“, – se mai arata in declaratie.
În conformitate cu art. 44 al Convenției ONU privind dreptul mării din 1982, statele riverane strâmtorilor nu au dreptul să împiedice tranzitul navelor.
Totodata, Ministerul de Externe al Ucrainei sustine că construirea de catre Rusia a podului peste strâmtoarea Kerci este ilegală, pentru că Ucraina, în calitate de stat de coastă in raport cu peninsula Crimeea, nu și-a dat acordul pentru o astfel de construcție.

Nave militare în Marea Azov

Ucraina a decis să mărească prezența militară navală în Marea Azov, potrivit anuntului postat pe pagina de Facebook a Marinei ucrainene, citat de mass-media, care precizeaza ca este vorba despre creșterea grupării navale și a unitatilor de artilerie de coasta.
Potrivit comandantului marinei ucrainene, Igor Voroncenko, astfel de măsuri sunt necesare „pentru protecția tuturor granitelor și a activităților civile din Marea Azov”.
La începutul lunii august, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Oleksandr Turcinov a cerut să se consolideze prezența militară a Ucrainei în Marea Azov din cauza expansiunii Rusiei. El a menționat că Kievul „vede încercările Rusiei de a realiza în fapt o blocadă militară și economică a coastei Ucrainei din Marea Azov”.
Potrivit lui Turcinov, Rusia a încalcat brutal dreptul internațional prin construirea podului spre Crimeea și prin reținerea navelor militare și civile ucrainene. În acest sens, Ucraina trebuie să transfere o parte din marina în regiune, să deschida noi posturi pentru monitorizarea coastei și să organizeze noi grupuri tip ”task force” pentru a răspunde la provocări, a spus oficialul ucrainean.
Situația in Marea Azov a devenit extrem de tensionata în luna martie, după ce politia de frontiera a Ucrainei a reținut un vas de pescuit sub pavilionul Rusiei.
La bord se aflau zece membri ai echipajului – cetateni ruși din Crimeea – pe care Kievul i-a acuzat de „Încălcarea reglementarilor privind intrarea pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei”. Nouă membri ai echipajului au fost condamnați la plata unor amenzi, iar căpitanul vasului risca până la cinci ani de închisoare.

O nouă anexare

Fostul comandant al flotei ucrainene lansează acuzaţii extrem de grave la adresa Kremlinului. Potrivit vice-amiralului Serghei Haiduk, care a condus flota ucraineană între 2014 şi 2016, după dezertarea fostului şef al marinei, Denis Berezovski, Rusia încearcă să provoace revolte în porturile Berdiansk şi Mariupol, pentru a le putea anexa.
Cele două oraşe reprezintă principalele ieşiri ale Ucrainei la Marea Azov, iar pierderea lor ar fi o lovitură extrem de dură pentru guvernul de la Kiev. La ora actuală, oficialii ucraineni acuză Rusia că face tot posibilul pentru a împiedica trecerea prin strâmtoarea Kerci a navelor comerciale care vin din sau de îndreaptă spre Berdiansk şi Mariupol, notează stirileprotv.ro.
Haiduk a declarat la postul Espreso TV că strategia lui Vladimir Putin este să creeze haos în porturile ucrainene prin presiuni economice. Circa 5.000 de oameni lucrează în porturile Berdiansk şi Mariupol, iar dacă ruşii vor reuşi să îi lase fără locuri de muncă, „ar putea izbucni revolte populare, fiindcă oamenii nu vor mai avea ce să pună pe masă”.
În plus, şi angajaţii din industria metalurgică ar putea ajunge în şomaj, şi ei depinzând de traficul portuar din Berdiansk şi Mariupol. Al doilea dintre aceste porturi este şi foarte aproape de regiunea separatistă Donbas, ceea ce agravează situaţia.
Fostul comandant al flotei ucrainene, care a fost capturat şi torturat de rebelii pro-ruşi în 2014, spune că, în cel mai rău caz, se va ajunge la crearea unui coridor controlat de ruşi între Donbas şi peninsula Crimeea – iar Ucraina va pierde accesul la Marea Azov.
Oficiali din guvernul de la Kiev au anunţat recent că ar putea cere Consiliului de Securitate al ONU sau chiar NATO să ofere escortă militară navelor ucrainene care intră în Marea Azov, pentru a le proteja de ruşi.

Reacție americană

Prin acțiunile sale în Marea Azov, Federația Rusă încearcă să destabilizeze Ucraina, se arată într-o declarație oficială a Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. „Noi credem că barierele create de Rusia în transportul maritim internațional din Marea Azov sunt un alt exemplu de încercare de destabilizare a Ucrainei. SUA continuă să sprijine suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional. De asemenea, facem apel la Rusia să oprească crearea de obstacole în calea transportului maritim internațional în Marea Azov ”, se arată în declarația Departamentul de Stat, citat de Voice of America.
În ultimele luni, Rusia a declanșat o campanie de reținere a numeroase nave comerciale care circulă spre porturile ucrainene de la Marea Azov – Berdiansk și Mariupol.
La rândul sau, Ucraina negociază cu țările UE și SUA impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei ca răspuns la blocada rusească a Mării Azovului.
Anterior, experții de la Washington au avertizat că Rusia se apropie de anexarea Mării Azov, iar Kievul nu dispune de flota suficient de puternică pentru a descuraja noile pretenții teritoriale ale Rusiei.

Avertismente repetate

Marea Azov va fi ocupată de ruși, care, astfel, își vor asigura legătura cu Crimeea. Următorul obiectiv al Rusiei va fi ocuparea „teritoriului de la Crimeea, până la România”, avertizează un expert britanic, fost colonel în structurile de informații militare.
În timpul vizitei la exercițiile militare „Sea Breeze – 2018” din iulie, de la Odessa, președintele ucrainean Petro Poroșenko nu a exclus faptul ca Federaţia Rusă să demareze un atac asupra portului Mariupol și, eventual, o operațiune militară în Marea Azov. Situația militaro-politică din zona Mării Azov rămâne extrem de critică. Dacă Ucraina nu întreprinde măsuri, în viitor, această mare va fi ocupată de ruși, a declarat expertul militar britanic, Glen Grant, pentru postul ucrainean Espreso TV, citat de ziarul Libertatea Cuvântului (Cernăuţi).
Potrivit lui, dacă nu se recurge la măsuri concrete pentru a proteja suveranitatea și integritatea teritorială, situația din sudul Ucrainei va continua să se deterioreze. O atenție deosebită trebuie acordată orașului Mariupol. Următorul obiectiv al Rusiei va fi ocuparea „teritoriului de la Crimeea până la România”, a adăugat Grant. „Jocul va începe prin încercarea de a bloca accesul spre Odessa… Este evident că acesta va fi următorul pas al rușilor”, a spus colonelul.

Ucraina are nevoie de nave militare

Potrivit lui, navele de război americane staționate lângă Odessa nu vor deschide focul asupra rușilor. Ucraina are nevoie de nave militare, care pot fi puse la dispoziție de SUA, așa cum a făcut-o Winston Churchill la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, a adăugat expertul militar.
Marea Azov are un statut juridic de mare internă, aparţinând atât Federaţiei Ruse, cât şi Ucrainei. Statutul de mare interioară face posibil ca navele ruseşti să se apropie la o distanţă mică de coasta Ucrainei.
Cu alte cuvinte, navele ruseşti pot să se apropie de ţărmul ucrainean şi aceasta nu este considerată o încălcare a frontierei de stat a Ucrainei. În acelaşi timp, comunitatea internaţională nu are cum să intervină în ajutor în această problemă de partea Kievului, întrucât în perioada preşedinţiei lui Leonid Kucima a fost semnat un acord cu Moscova conform căruia toate disputele legate de Marea Azov sunt soluţionate exclusiv la nivel bilateral. (N.G.)

Share our work
Podul care va lega Crimeea de Rusia, motiv de tensiuni între Kiev și Moscova

Podul care va lega Crimeea de Rusia, motiv de tensiuni între Kiev și Moscova

Kievul pregătește un proces de judecată împotriva restricțiilor de circulație navală introduse de către Rusia în strâmtoarea Kerci, ce leagă Marea Azov de Marea Neagră și peninsula Crimeea de Rusia continentală, a declarat ministrul-adjunct ucrainean al Infrastructurii, Iuri Lavreniuc, potrivit Tass. Motivul restricțiilor îl reprezintă dorința Moscovei de a construi un pod dinspre partea continentală a Rusiei către peninsula Crimeea, anexată de la Ucraina în 2013.

Rusia a lansat acest proiect de a construi un pod ce conectează Crimeea de uscat în februarie 2016 și a decis introducerea temporară a unor limite de navigare prin strâmtoarea Kerci, începând după a doua jumătate a acestei luni. Ministrul rus al Transporturilor, Maxim Sokolov a asigurat că restricțiile vor fi minimale.

„În prezent, pregătim un proces și calculăm pierderile materiale pentru porturile Mariupol și Berdiansk”, a declarat oficialul ucrainean citat. El a mai adăugat că „partea politică” a problemei este în mâna MAE ucrainean și a Consiliului pentru Securitate și Apărare Națională a Ucrainei.

Ministrul ucrainean al Justiției, Pavele Petrenko a declarat în octombrie 2016 că țara sa va iniția un demers juridic privind violarea granițelor maritime de către Rusia, proces ce va fi inițiat la Curtea de Justiție a ONU. Kievul a acuzat Rusia de deposedarea ilegală a Ucrainei de resursele sale maritime, precum și de poluare și de impact negativ asupra mediului din Marea Neagră, inclusiv de construirea unui pod peste strâmtoarea Kerci.

Share our work