Ofiter roman, comemorat in Israel

israel memorial day (ynetnews)In cadrul manifestarilor de comemorare a militarilor cazuti in luptele pentru intemeierea si apararea statului Israel, a fost comemorat si ofiterul roman Stefan Claudiu Dragnea. Militarul si-a pierdut viata alaturi de camarazii lui israelieni in accidentul aviatic din Muntii Carpati, din luna iulie a anului trecut. Corespondentul RRA la Ierusalim a transmis ca in Israel nu se uita ca ofiterul roman a murit alaturi de cei sase militari israelieni. Sotia lui Stefan Claudiu Dragnea, desi nu este cetatean israelian, e considerata ca si o vaduva a unui militar israelian, cazut la datorie. Intrebata cum ar vrea sa se gandeasca cei din Israel la familia ei, a raspuns ca doreste ca oamenii sa-si aduca aminte de copiii, care au ramas in urma lor”. Merita mentionat ca in lun august 2010, parlamentarul Israel Hasson, membru al partidului Kadima, i-a cerut premierului israelian Benjamin Netanyahu sa ofere asistenta familiei capitanului Stefan Claudiu Dragnea. Hasson, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe si Aparare din cadrul Knessetului (Parlamentul israelian), a apreciat ca Israelul trebuie sa se preocupe de bunastarea si nevoile de baza ale familiei militarului roman. El a sugerat de asemenea ca familia capitanului Stefan Claudiu Dragnea ar trebui invitata sa efectueze o vizita oficiala in Israel.

In Israel au fost comemorati 22.867 soldati

Lista celor cazuti la datorie se mareste in fiecare an, se adauga cercului indoliat al celor sase familii israeliene si cea a ofiterului roman Stefan Claudiu Dragnea, pilot, in calitate de observator al tarii gazda, la zborul de antrenament din iulie 2010. In Israel au fost comemorati 22.867 de soldati cazuti la datorie, din care 183 in ultimul an. De asemenea, s-au comemorat peste 2.400 civili, victime ale terorismului. Comemorarea soldatilor cazuti in razboaiele Israelului s-a incheiat in luni seara, cand pe Muntele Herzl din capitala Ierusalim a inceput oficial sarbatorirea independentei de stat, care in fiecare an are loc, potrivit calendarului ebraic, pe 5 ale lunii Iyar. Anul acesta, Israelul sarbatoreste 63 de ani de la proclamarea independentei de stat. Reuven Rivlin, presedintele Knessetului, Parlamentul de la Ierusalim, care a deschis sarbatoarea independentei de stat a Israelului, a subliniat in mesajul sau, intre altele, ca Israelul este un stat evreu si democratic in inima unui Orient Mijlociu opresiv si crud. Dupa ce toata noaptea de luni au avut loc concerte in aer liber in toata tara, sarbatoarea va continua marti, cand sute de mii de israelieni vor petrece ziua in parcuri nationale.

Fenomene atmosferice, cauza prabusirii elicopterului israelian

Stefan Claudiu Dragnea

Stefan Claudiu Dragnea

Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus, la data de 07.02.2011, neinceperea urmaririi penale cu privire la evenimentul aviatic ce a avut loc la data de 26.07.2010, orele 14.42, pe raza localitatii Fundata – judetul Brasov, relateaza surse oficiale, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Elicopterul avea la bord un echipaj compus din sapte membri, din care sase cadre militare din randul Fortelor Aeriene Israeliene (un pilot comandant, un copilot si un mecanic de bord, aflati in cabina de pilotaj, doi piloti de rezerva, un mecanic de bord, si un ofiter al Fortelor Aeriene Romane (observator). Catastrofa aeriana s-a soldat cu moartea violenta a celor sapte cadre militare precum si cu distrugerea totala a elicopterului. Cadrele militare israeliene se aflau pe teritoriul Romaniei pentru a participa la exercitiul de antrenament in comun al Fortelor Aeriene Romane si Fortelor Aeriene Israeliene in scopul cresterii eficientei bilaterale, a nivelului de standardizare si interoperabilitate in spatiul aerian operational. Traiectul de zbor aprobat pentru misiune a fost: Boboc, zona Buzau – Vernesti, zona Maneciu – Fundata (cu zbor de antrenament in zona), zona Campulung Muscel – Curtea de Arges (cu zbor de antrenament in zona), Varfu Negoiu – Piatra Craiului – Poiana Tapului (cu zbor de antrenament in aceste zone), Boboc. Obiectivul misiunii era de instruire a pilotilor pentru efectuarea zborului si navigatiei aeriene la munte, la altitudine mare si inaltime mica fata de formele de relief si de efectuare a aterizarilor la cote inalte. Cercetarile efectuate au relevat faptul ca la originea catastrofei aeriene in care a fost implicat elicopterul militar de tipul SIKORSKI CH-53D, s-a aflat un factor obiectiv concretizat in conditiile meteo nefavorabile intalnite pe timp de zbor, a caror evolutie concreta nu a putut fi prevazuta (caz fortuit). Echipajul s-a confruntat cu schimbari bruste si de mare amplitudine ale conditiilor meteo, constand in coborarea plafonului de nori si scaderea vizibilitatii sub limitele de zbor VFR (zbor la vedere), fenomene atmosferice greu previzibile in apropierea acestor forme de relief. In zona si in perioada de referinta s-a constatat ca situatia meteorologica a fost caracterizata de instabilitate atmosferica si de o mare variabilitate a elementelor de mediu caracterizate prin nebulozitate. Evolutia conditiilor meteo la altitudine si mai ales in zone muntoase este greu de stabilit cu certitudine deoarece aparitia curentilor ascendenti si descendenti specifici acestor forme de relief genereaza fenomene atmosferice care se modifica local intr-o succesiune imprevizibila, asa cum rezulta din hartile de sol Romania – Sectiunea Curbura Carpatilor din zona de referinta si din harta zonei de impact. Catastrofa aeriana nu s-a datorat unor motive tehnice sau erori umane, ci la originea acesteia s-a aflat un factor obiectiv, respectiv conditiile meteo nefavorabile intalnite pe traiectul de zbor, a caror evolutie concreta nu a putut fi prevazuta.

Incidente cu elicopterele israeliene

Doua elicoptere israeliene de transport tip CH-53 (Yasour), care au participat la exercitiul comun aerian romano-israelian BLUE SKY 2010, aflate in zbor de repatriere, au solicitat, pe 3 august 2010, autoritatilor romane sa aterizeze in regim de urgenta, pentru o escala tehnica, in zona localitatii Vulpesti, judetul Arges. Autoritatile militare romane sunt in contact cu echipajele celor doua elicoptere, pentru stabilirea nevoilor de sprijin, urmand ca la inlaturarea cauzelor care au impus escala tehnica, elicopterele israeliene sa-si continue zborul, a anuntat Ministerul Aparii Nationale. Unul dintre cele doua elicoptere militare israeliene a decolat la aproximativ patru ore de la producerea incidentului, la fata locului ramanand insa celalalt aparat, la motorul caruia exista o defectiune, fiind necesara inlocuirea unei piese, care ar urma sa fie adusa din Israel. Fortele Armate Israeliene au confirmat incidentul, precizand ca la scurt timp de la decolare pilotii au fost avertizati de echipamentul de bord ca exista o problema mecanica sau electrica. Echipajul a solicitat si a executat o aterizare controlata si s-a intors la o baza aeriana din Romania pentru reparatii.

Condoleante oficiale

Presedintele israelian Shimon Peres a prezentat anul trecut condoleante familiilor celor sase militari israelieni decedati in accidentul aviatic din Romania. In alocutiuni rostite la baza aeriana Tel Nof, la sud-est de Tel Aviv, si la Rehovot (20 kilometri sud de Tel Aviv), seful statului le-a declarat membrilor familiilor indoliate ca tragedia i-a indurerat nu doar pe ei, ci intreaga natiune. “Ei au fost cei mai buni fii ai Israelului”, a declarat Shimon Peres, explicand ca a efectuat mai multe calatorii in avioane conduse de pilotii decedati si este foarte apropiat de familiile acestora, in greaua pierdere suferita. Fortele aeriene israeliene sunt printre cele mai valoroase din lume, iar reputatia acestora se datoreaza calitatii membrilor lor, intre care si a celor decedati, a mai explicat Shimon Peres. Acesta a subliniat ca relieful si clima din Romania ofera conditii de zbor deosebit de dificile, dar asemenea experiente sunt absolut necesare pentru formarea unui personal aerian de elita, capabil sa navigheze in orice situatie. Adresandu-se vaduvei unuia din pilotii decedati, Maggie, insarcinata in luna a patra, Peres i-a urat mult curaj pentru viitor, afirmand ca se roaga si spera ca lumea copiilor de maine sa fie una a pacii.

Concurs eseuri