NATO sustine ca nu pregateste interventii in Siria sau Iran

NATO sustine ca nu pregateste interventii in Siria sau Iran

Stavridis si MakarovAlianţa Nord-Atlantică nu are în vedere nicio intervenţie militară în Siria sau în Iran, a dat asigurări, marţi, la Berlin, comandantul forţelor NATO în Europa, ca răspuns la recentele acuzaţii formulate de Rusia.
„În ce priveşte Siria, pot să vă spun că, din punctul de vedere al NATO, nu există nicio planificare, nu efectuăm niciun studiu detaliat, doar supraveghem situaţia”, a declarat presei amiralul american James Stavridis, comandantul forţelor Alianţei în Europa. „Mi se pare că, înainte ca NATO să aibă în vedere o intervenţie, ar trebui mai întâi o acţiune din partea Naţiunilor Unite şi a Ligii Arabe”, a explicat el.
„Nu văd nimic care să se mişte în acest sens, deci pentru moment rolul NATO este pur şi simplu de a supraveghea ce se întâmplă la graniţele sale”, a adăugat el. Referitor la Iran, Stavridis a subliniat că NATO nu este „deloc concentrată asupra unei potenţiale operaţiuni militare” în această ţară.
Anterior în cursul lunii, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, a amintit despre informaţii potrivit cărora membrii NATO au intenţia „de a transforma amestecul lor actual în treburile siriene în intervenţie militară directă”.

Share our work
NATO sustine ca nu pregateste interventii in Siria sau Iran

Scutul antiracheta. Intalnire Makarov-Stavridis la Moscova

Stavridis si MakarovŞeful Statului Major rus Nikolai Makarov a avut o întrevedere luni, la Moscova, cu James Stavridis, comandantul suprem al forţelor NATO în Europa, pentru a discuta despre scutul antirachetă european, relatează, scrie presa rusă. „Starea actuală şi perspectivele cooperării dintre Moscova şi NATO în domeniul militar, al scutului antirachetă european, precum şi securitatea regională şi internaţională figurează pe agenda negocierilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării. Luni, Stavridis s-a întâlnit şi cu comandantul suprem al marinei ruse, amiralul Vladimir Vîsoţki, pentru a discuta despre interacţiunea dintre Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică în lupta împotriva pirateriei şi terorismului, transmite Mediafax. Statele Unite intenţionează să creeze, în perioada 2015-2020, o a treia zonă de poziţionare a sistemului lor de apărare antirachetă. Moscova se opune acestui proiect, considerând că amplasarea unui scut antirachetă în apropierea frontierelor sale ameninţă potenţialul strategic rus. Ideea unei cooperări în vederea amplasării unui scut antirachetă european a fost formulată în noiembrie 2010 în cadrul summitului Rusia-NATO din Lisabona. Alianţa Nord-Atlantică insistă asupra amplasării a două sisteme de apărare independente dar coordonate: unul rusesc şi celălalt al NATO. Moscova propune, la rândul său, înfiinţarea unui sistem indivizibil care să integreze dispozitivele celor două părţi.

Share our work