Stat palestinian la ONU. Consiliul de Securitate se intruneste luni

Stat palestinian la ONU. Consiliul de Securitate se intruneste luni

Palestina-ONUConsiliul de Securitate se va reuni luni după-amiază pentru o primă şedinţă de consultări asupra cererii de aderare a statului palestinian la ONU, a anunţat presei, vineri, ambasadorul Libanului, Nawaf Salam, preşedintele consiliului în cursul lunii septembrie, transmit agenţiile de presă internaţionale. Diplomatul libanez a precizat că a transmis cererea palestiniană celorlalţi 14 membri ai Consiliului de Securitate, după ce a primit-o de la secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. ‘Am transmis scrisoarea (preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas) şi i-am convocat pe membrii consiliului în cadrul unei reuniuni de consultări pe această temă, luni, la ora 15.00’ (22.00, ora României), a adăugat Nawaf Salam. Cu toate presiunile exercitate de europeni şi americani, liderul palestinian, Mahmoud Abbas, a transmis vineri secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, cererea de aderare a statului palestinian la Naţiunile Unite pe baza frontierelor din 4 iunie 1967 cu Ierusalimul de Est drept capitală. Pentru a avea succes, cererea ar trebui să obţină cel puţin nouă voturi favorabile în rândul celor 15 membri ai Consiliului de Securitate. Pentru moment, şase state şi-au anunţat intenţia de a vota în favoarea acestei aderări ca membru cu drepturi depline – Brazilia, China, Liban, Rusia, Africa de Sud şi India -, însă Statele Unite, unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, au avertizat că îşi vor exercita dreptul de veto faţă de iniţiativa palestiniană. Ceilalţi membri indecişi sau care nu şi-au dezvăluit opinia sunt Marea Britanie, Franţa, Germania, Nigeria, Gabon, Bosnia-Herţegovina şi Portugalia. Columbia a făcut cunoscut că se va abţine.

Share our work
Recunoaste Israelul Palestina?

Recunoaste Israelul Palestina?

PalestineIsraelMapPremierul israelian, Benjamin Netanyahu, a cedat presiunilor SUA acceptând, pentru prima dată, ca viitorul stat palestinian să aibă în general graniţele corespunzând liniilor de încetare a focului din 1967 care separau Cisiordania de Israel, scrie cotidianul The Daily Telegraph. Propunerea, avansată în cursul nopţii trecute, pare să reprezinte un recul major pentru Netanyahu, care a refuzat în mod constant să discute despre graniţele specifice ale unui viitor stat palestinian, transmite Agerpres. Un oficial al guvernului de la Ierusalim a declarat pentru The Daily Telegraph că propunerea a fost condiţionată de renunţarea de către palestinieni la demersul lor la ONU, în luna septembrie, privind recunoaşterea statului palestinian, precum şi de acceptarea Israelului ca stat evreu. Propunerea pare să treacă de ”liniile roşii” palestiniene şi probabil că ea va fi respinsă, cu toate că mingea este acum în terenul palestinienilor, care urmează să prezinte o contraofertă. Netanyahu a reacţionat cu mânie când preşedintele american Barack Obama a făcut, în luna mai, propunerea referitoare la un stat palestinian pe baza graniţelor din 1967, dar acum se spune – notează publicaţia – că ar propune negocierea unui schimb de teritoriu israelian cu zona din Cisiordania unde se află principalele colonii. ”Dorim ca în cadrul reluării negocierilor de pace să fie acceptată o propunere conţinând elemente ce vor fi dificile pentru Israel şi pe care noi le considerăm foarte greu de acceptat”, a afirmat un oficial, răspunzând unei întrebări despre propunerea lui Obama. Palestinienii au afirmat că n-au primit nici o propunere din partea Israelului. Ei au cerut ca Israelul să sisteze colonizarea în Cisiordania şi Ierusalimul de Est pentru reluarea negocierilor. Netanyahu a afirmat că doreşte negocieri fără condiţii prealabile atunci când se discută chestiuni precum coloniile şi graniţele. Publicaţia aminteşte că liniile de încetare a focului datează din iunie 1967, când Israelul a ocupat Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est.

Share our work