Rebelii sirieni, ajutati de serviciile secrete britanice si inarmati cu arme rusesti din Libia

Serviciile secrete britanice i-au ajutat pe rebelii sirieni să lanseze mai multe atacuri reuşite împotriva forţelor regimului lui Bashar al-Assad. De asemenea, autorităţile libiene îi aprovizioneaza cu arme ruseşti.
Potrivit presei britanice, care citează un responsabil al opoziţiei, este pentru prima dată când este dezvăluit rolul ascuns al serviciilor secrete britanice în revolta împotriva regimului sirian, izbucnită în martie 2011. Presa britanică citează un responsabil care afirmă că autorităţile britanice „sunt la curent şi aprobă 100%” informaţiile secrete care sunt transmise de la bazele lor militare din Cipru, trec prin Turcia şi ajung la trupele rebele ale Armatei Siriene Libere (ASL).
„Serviciile secrete britanice monitorizează cu atenţie din Cipru ce se întâmplă. Este extrem de util, deoarece găsesc multe lucruri”, a declarat oficialul citat. „Britanicii oferă informaţii turcilor şi americanilor, iar noi le primim de la turci”, a precizat el. În opinia sursei citate, cea mai de preţ informaţie de până acum a vizat mişcările trupelor loiale preşedintelui Bashar al-Assad în direcţia oraşului Alep, un important centru comercial care este în parte controlat de rebeli. Marea Britanie are două baze militare suverane în Cipru, una la Dhekelia şi alta la Akrotiri.

Arme ruseşti din Libia

Potrivit informaţiilor deţinute de presa rusă, autorităţile din Tripoli aprovizionează Armata Siriană Liberă cu arme uşoare şi de foc, inclusiv cu sisteme de rachete ruseşti „Igla”, livrate anterior Libiei. Pericolul ca aceste arme să ajungă în mâinile forţelor islamiste radicale, care sunt din ce în ce mai numeroase printre rebelii sirieni, este recunoscut atât de adepţii, cât şi de adversarii unei intervenţii externe în conflictul sirian.
Livrările de arme din Libia, destinate rebelilor sirieni care luptă împotriva regimului Bashar al-Assad, au căpătat un caracter de anvergură. Principalul traseu de livrare trece prin portul Tripoli, unde acostează nave libiene având la bord lansatoare de grenade, mitraliere, sisteme de transport şi arme de foc. De aici, odată cu lăsatul serii, armele sunt preluate de luptători ai ASL, care şi-au creat în nordul Libanului propria bază militară. Singura barieră în drumul livrărilor de arme din Libia o constituie patrula maritimă internaţională a Organizaţiei Naţiunilor Unite care activează lângă apele teritoriale ale Libanului, însă eforturile ei se dovedesc de multe ori insuficiente.

“Spioni israelieni” depun “marturie” la televiziunea iraniana

Televiziunea iraniană a difuzat luni „mărturiile” a 13 iranieni, 8 bărbaţi şi 5 femei presupuşi membri ai reţelelor antrenate de serviciile secrete israeliene şi care ar fi asasinat 4 cercetători iranieni din sectorul nuclear.
Într-o emisiune tv, aceştia “mărturisesc” că au fost recrutaţi de Israel şi antrenaţi în această ţară pentru a crea o reţea al cărei scop era comiterea de atentate şi acţiuni de sabotaj, obiectivul final fiind zădărnicirea programului nuclear iranian. Imaginile îl arată în special pe Majid Jamali Fashi, executat în luna mai pentru asasinarea lui Massoud Ali Mohammadi la începutul anului 2010, un important fizician ce activa în cadrul programului nuclear al Teheranului. El afirmă că a fost pregătit se serviciile secrete israeliene, Mossad, iar justiţia iraniană susţine că acestea i-au plătit suma de 120.000 de dolari în schimbul acţiunilor sale.
O fată declară că a fost trimisă pentru pregătire în Israel în urmă cu trei ani şi împreună cu alte persoane a primit misiunea de a supraveghea prin rotaţie fiecare câte o jumătate de oră locuinţa lui Massoud Ali Mohammadi. Alta afirmă că „atunci când operaţiunea s-a încheiat cu succes, m-au plătit”, fără să precizeze la ce atentat se referă şi nici suma de bani primită. Televiziunea iraniană a arătat imagini şi cu ceea ce pretinde a fi o „bază de antrenament din apropiere de Tel Aviv”. Mai mulţi dintre cei acuzaţi afirmă că au fost antrenaţi şi în Kurdistanul irakian.
Începând cu anul 2010, patru cercetători iranieni care lucrau la programul nuclear au fost asasinaţi şi un al cincilea a supravieţuit unei tentative de asasinat. Ministrul iranian al Informaţiilor, Heidar Moslehi, a declarat pe data de 28 iunie că „toţi cei implicaţi” în asasinate au fost capturaţi, iar mai târziu a acuzat serviciile secrete din SUA, Israel, Marea Britanie, Franţa şi Germania că ar fi în spatele acestor operaţiuni.

Serviciile secrete si Europol, preocupate de pericolul extremismului de dreapta

Serviciile secrete si Europol, preocupate de pericolul extremismului de dreapta

neonaziExperţii în terorism din UE s-au mobilizat pentru a vedea cât de eficienţi sunt în situaţii de riză, cum a fost cea de la Oslo. În acelaş timp, Serviciul federal german de informaţii dă asigurări că nu există o reţea teroristă de extremă dreapta la nivel internaţional. Însă, Europol este în alertă. Preşedintele Serviciului federal german de informaţii, Ernst Uhrlau, a dat asigurări vineri în presă, la o săptămînă de la atacurile sîngeroase comise în Norvegia, că nu există o reţea teroristă de extremă dreapta la nivel internaţional. „Nu avem indicii potrivit cărora se dezvoltă o mişcare militantă care să depăşească frontierele sau chiar un terorism de extremă dreapta internaţional”, a declarat oficialul german pentru presa regională. Anders Behring Breivik, care a recunoscut că este autorul carnagiului în care au murit 76 de oameni în Norvegia, s-a declarat în război contra islamizării Europei şi revendică legături cu extrema dreaptă. Ministrul german de interne Hans-Peter Friedrich a atras atenţia, miercuri, că şi Germania se află de asemenea sub ameninţarea extremiştilor de dreapta nedescoperiţi şi nu a exclus ca un act inspirat de Norvegia să fie comis în Germania.

Atacuri la indigo?

După atacurile sângeroase de la Oslo, de săptămâna trecută, un nou pericol ameninţă acum Europa. Experţii comunitari în terorism se tem de apariţia unor atentatori la indigo – care să organizeze lovituri similare, din solidaritate cu extremistul norvegian Anders Breivik. „Vrem să evaluăm mijloacele noastre de a schimba informaţii, să vedem cât de rapid putem schimba aceste informaţii şi cât de eficienţi suntem în evaluarea unor situaţii de criză, a unor ameninţări reale. Doar aşa am putea evita tragediile”, a spus Zbigniew Muszynski, Şeful Centrului Antiterorism din Polonia. În Norvegia, forţele de poliţie europene pregătesc măsuri pentru a-i monitoriza îndeaproape pe extremiştii de dreapta potenţial periculoşi, relatează Agerpres. Temîndu-se de o amplificare a extremismului de dreapta, organizaţia de cooperare poliţienească europeană Europol intenţionează să-şi actualizeze bazele de date privind activităţile extremei drepte pe continent. „Pregătim un portret exact şi actualizat al extremismului de dreapta din Europa, în special din Europa de Nord”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvînt al Europol, Soren Pedersen. Organizaţia a însărcinat cu acest lucru circa 50 de experţi în serviciile de informaţii, anchetatori, specialişti în explozibili şi terorism şi a făcut apel la ajutorul forţelor de poliţie din statele membre pentru a întocmi portretul extremismului de dreapta european.

Rusia ia măsuri

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a decis prin decret prezidenţial crearea unei comisii interministeriale de luptă împotriva extremismului, ca urmare a dublului atac din Norvegia. „Comisia de luptă împotriva extremismului în Rusia este o instituţie interministerială creată cu scopul de a garanta realizarea politicii de stat în domeniul combaterii extremismului şi de a coordona activitatea în această sferă a instituţiilor federale ale puterii executive cu cea ale entităţilor federale ruse ce iau parte la lupta împotriva extremismului”, precizează un comunicat al Kremlinului. Comisia va fi condusă de ministrul de interne Raşid Nurgaliev. Din ea vor mai face parte directorul FSB, care va deţine funcţia de vicepreşedinte, miniştrii culturii, apărării, învăţămîntului, justiţiei, dezvoltării regionale, comunicaţiei şi sportului. Comisia va prezenta anual preşedintelui un raport despre manifestările de extremism în Rusia şi va elabora măsurile pentru combaterea acestui fenomen.

Concurs eseuri