Revoluţia legionară din Ucraina

Sectorul de Dreapta. o amenintare la adresa securitatii Ucrainei?

Sectorul de Dreapta. o amenintare la adresa securitatii Ucrainei?

Acum 2 ani „Sectorul de Dreaptă” a fost doar una dintre organizaţii mici radical-naţionaliste din Ucraina, neînsemnată printre altele. Ca şi în alte ţări, naţionaliştii radicali nu prea sunt mulţi – unii dintre aceştia reprezintă nişte romanici care cred că ar putea schimba politica propriei ţări, să o facă mai corectă şi cu mai multe dreptate naţională şi socială, alţii pur şi simplu vor adrenalina în viaţa lor cotidiană destul de plictisitoare. Mai sunt şi fanii echipelor de fotbal, de dreaptă şi ei, şi foarte tineri, unii susţinători ai luptei marţiale, boxului şi armelor.

Transnistria, Abhazia, Cecenia

Forţele de dreaptă din Ucraina îşi încep activităţile încă de la începutul anilor ’90. Una dintre cele mai cunoscute dintre acestea atunci era Asambleea naţională ucraineană (UNA) cu tot cu aripa ei paramilitară – UNSO (Auto-Apărarea Naţională Ucraineană), fiind un fel de brigăzi de asalt. UNSO participa în anii nouăzeci la mai multe conflicte militare, – în primul rând, în Abhazia şi în Transnistria. Ideologia ultra-naţionalistă a organizaţiei prevedea crearea Ucrainei Mari, aşadar UNSO a luptat în Transnistria cot la cot cu cazacii ruşi şi cu armata rusească, împotriva românilor. Naţionaliştii sperau că autonomia transnistreană va intra drept regiune în corpul Ucrainei. Dar nu s-a întâmplat cum s-a gândit… În schimb, în Georgia, naţionaliştii ucraineni au dus lupta crâncenă deja împotriva ruşilor pentru întărirea statului georgian, pe care o vedeau drept viitorul aliat al Ucrainei. Au participat şi în Cecenia. Sute şi mii de tineri ucraineni au fost ucişi timp de câţiva ani în aceste războaie. Iar în Ucraina însăşi UNA s-a aflat sub înterzicerea statului, mai ales după anul 1996 cu aprobarea noii Constituţii care nu permitea categorii crearea organizaţiilor paramilitare ale partidelor şi ale organizaţiilor civile (nu o permite nici acum, dar cine o mai întreabă?..).

Renastere politica

După interzicerea mişcării UNA, ultra-naţionalişti ucraineni au fost câţiva ani dezorientaţi, după ce au creat la Liov Partidul Social-Naţional cu gruparea de asalt „Patriotul Ucrainei”. Acest partid, după mai multe perturbări istorice a devenit în anii 2000 „Svoboda” cu Oleh Tiahnybok, prefăcându-se într-o mişcare mai moderată, gen Front National în Franţa sau Partidul România Mare. Tinerii ultraşi iarăşi s-au aflat de pe altă parte a procesului politic.

Însă, după venirea la putere în Ucraina a lui Viktor Ianukovici cu partidul lui clar prorus, organizaţii mici ultra-naţionaliste s-au bucurat de înmulţire considerabilă a membrilor. S-a renăscut UNA-UNSO, au devenit mai active organizaţiile paramilitare Tryzub (Tridentul, după stema naţională a Ucrainei) şi „Patriotul Ucrainei”, dar şi organizaţii mai mici şi mai radicale, precum Sicea din Carpaţi, Ciocanul Alb, Comitetul Negru etc. La începutul Euromaidanului (mai exact – pe 28 noiembrie 2013) aceştia s-au unit creând organizaţia civilă para-militară „Sectorul de Dreaptă”.

Eroi ai Revolutiei

Ideologia Dreptei a fost clar ultra-naţionalistă şi militaristă. Cu toate că până acum organizaţii para-militare sunt interzise în ţară, Sectorul de la bun început sublinia în documentele şi declaraţiile proprii că regimul lui Ianukovici şi organele de securitate ale acestuia nu reprezintă pentru ei nicio autoritate, şi ei se simt obligaţi să se lupte împotriva lor utilizând toate mijloacele posibile (inclusiv armele). Adversarii mişcării au fost proclamaţi duşmanii naţiunii ucrainene, iar însuşi Sectorul a făcut mobilizarea membrilor având ca scop răscoală care trebuia să se prefacă într-o revoluţie naţională, împotriva opresiunii străine, a oligarhilor, a liberalismului ş.a.m.d. Nu seamănă oare cu începuturile Mişcării legionare în timpurile lui Carol al II-lea?

Dar nu numai. Tocmai Sectorul de Dreaptă a început război pe străzi împotriva miliţiei, luând în asediu administraţia prezidenţială. Atunci, în decembrie 2013, preşedintele de astăzi, Petro Poroşenko, venea personal la administraţie, ca să prevină asaltul. I-a numit pe cei de la Sector „provocatori care doresc vărsare a sângelui”. Însă, după aceste evenimente, conflictul pe Maidan a intrat într-o fază mai caldă, şi cei de la Sector, fiind gata să se lupte, au fost proclamaţi eroi şi susţinuţi de liderii opoziţiei. Seamănă şi asta cu pactul între legionarii şi Antonescu.

După victoria Euromaidanului, Sectorul este până acum văzut ca o forţă prea naţionalistă, dar nu şi coruptă ca puterea oficială. Unii lideri ai Sectorului au devenit neoficial, şefii peste regiuni întregi, fără să aibă nicio poziţie oficială, creând astfel un fel de administraţii paralele. Un caz foarte vestit a fost cel cu Sashko Bilyi, din Regiunea Rivne, de care se temea toată administraţia de stat, – dar care, până la urmă, a fost ucis de poliţie într-un schimb de focuri.

Dusmanul intern

Reprezentanţii Sectorului au de mai multe ori arme şi nu pot fi controlaţi de poliţie şi cu atât mai puţin de oameni simpli. Mai mult, după începutul războiului din Est, Sectorul de Dreaptă a început propria mobilizare, creând astfel 10 batalioane, dintre care doar 2 se află în zona ATO. Restul se află în interiorul ţării, ca să o apere de duşmanul intern, vorba lui Yarosh. Astfel, companii înarmate ale sectoriştilor se întâlnesc aproape în toate regiunile, provoacă conflicte cu poliţie şi chiar folosind arme în conflicte criminale. Asemenea situaţie dăinuie în Ucraina mai mult de un an.

Ruşii, bineînţeles, au făcut din ei demonii. Însă la ultimele alegeri parlamentare Sectorul a luat doar 1,8% ce reprezintă suportul lui real în Ucraina. Tot aşa şi tema Sectorului în Ucraina a fost destul de puţin populară, fiindcă acesta nu reprezenta forţa politică serioasă, ci o organizaţie militară văzută de mai mulţi ca nişte bande criminale cu care se poate convieţui până când nu te afectează direct.

Conflictul din Muncaci a reînviat subiectul despre Sectorul. Un grup de sectorişti au susţinut o parte într-un conflict legat de contrabandă din Slovacia şi Ungaria. Poziţia oficială a autorităţilor a fost că Sectorul a început să tragă în reprezentanţii puterii pentru că aceştia au vrut să nu le dea voie să se ocupe de contrabandă. Însă, Sectorul declară că tocmai vroia să se opune contrabanzii sub „acoperişul” puterii regionale şi ale forţelor de ordine. Cea mai populară şi cea mai probabilă opinie în Ucraina este că Sectorul pur şi simplu s-a băgat în divizarea pieţei de contrabandă în Transcarpaţia, prefăcându-se din arbitru în infractor. Şi acest lucru s-a terminat cu moartea câtorva persoane şi din partea poliţiei, şi din partea Sectorului.

Armistitiu provizoriu

Liderul organizatiei, Dmytro Yarosh, a declarat că după evenimente din Muncaci începe mobilizarea totală a naţionaliştilor în toată ţară, făcând şi un marş prin centrul Kievului. Preşedintele Poroşenko, însă, a declarat că doar statul are drept exclusiv să folosească armele. Mediile ucrainene au şi început să vorbească de o nouă revoluţie în Ucraina. Însă, foarte repede, conflictul s-a terminat. Nici Sectorul, nici puterea nu fac nicio declaraţie cu privire la situaţie din Muncaci.

Cu toate astea, băinuim că această împăcare nu va dura mult. La un moment dat autorităţile ucrainene vor vrea şi ele să termină o situaţie dubioasă privind oamenii cu arme în mâini care strig de drepturile naţiunii şi de trădarile ucrainenilor din partea Kievului. Şi mai devreme sau mai târziu revoluţia internă, legionară, din Ucraina, probabil se va termina cam tot astfel ca şi în România începutului anilor patruzeci.

Concurs eseuri