Rapoarte tehnice: Scutul antiracheta ar putea sa nu functioneze in parametri fixati

Rapoarte tehnice: Scutul antiracheta ar putea sa nu functioneze in parametri fixati

Proiectul scutului antiracheta american care urmeaza a fi desfasurat in Romania, Polonia si Turcia ar putea avea grave probleme. Acestea sunt generate de insuficienta testelor in practica si de serioase probleme financiare, indica rapoarte recente ale administratiei americane, citat de Fox News. Programul administratiei Obama prevede instalarea unor interceptori ce pot contracara eventuale rachete iraniene cu raza medie de actiune, care ar urma sa fie modernizati in patru faze, pana in 2020. Primele faze prevad utilizarea unor radare Aegis instalate pe nave si un radar instalat in Turcia, iar fazele ulterioare includ mutarea radarelor Aegis in Romania si Polonia. Rapoartele redactate de Departamentul Apararii si de anchetatorii Congresului genereaza indoieli privind un program aflat in centrul planurilor SUA de a apara Europa si care reprezinta un subiect sensibil atat pe plan intern, cat si in relatia cu Rusia. Documentele afirma ca interceptorii de rachete intampina obstacole in productie, radarele au puterea prea mica, iar senzorii nu pot face distinctia intre un focos si alte obiecte, potrivit agentiei Associated Press, citata de Fox News. Primul raport, al Comisiei stiintifice de Aparare, care consiliaza Departamentul Apararii, a fost publicat la sfarsitul lui 2011, dar a trecut neobservat. Desi conchide ca nu exista „obstacole fundamentale” pentru sistemul european, acesta evidentiaza probleme majore, fara a indica modalitati de solutionare. Potrivit unor experti, aceste probleme, daca ar putea fi depasite, ar necesita modificari substantiale si costisitoare. Al doilea raport a fost publicat vineri de Curtea americana de Conturi (GAO) si avertizeaza ca Departamentul Apararii isi ia angajamentul de a folosi tehnologii inainte de a fi testate, iar administratia risca „lacune in performante, cresteri neprevazute ale costurilor, intarzieri fata de program si probleme la teste”. Elemente-cheie ale sistemului au deja probleme, potrivit raportului. De exemplu, presiunile de a respecta termenul fixat de Obama pentru a doua faza a sistemului in 2015 a determinat Departamentul Apararii sa comande zeci de interceptori, desi nu se stie daca vor functiona. Testarea nu se va incheia mai devreme de 2013. Raportul a evidentiat ingrijorari si in privinta interceptorilor prevazuti pentru ultimele doua faze, cum ar fi probleme cu tehnologii critice ale motorului rachetei de la interceptorul din faza a treia a sistemului. Raportul mai afirma ca armata intentioneaza sa instaleze radarul in Romania inca inainte de a fi testat si avertizeaza ca radarul ar putea interfera cu unde de telefonie mobila, televiziune si radio din Romania daca nu va fi modificat.

Share our work
BLACKSEAFOR:România, Turcia si Bulgaria, constituie un avanpost al NATO

BLACKSEAFOR:România, Turcia si Bulgaria, constituie un avanpost al NATO

Blackseafor revine la Constanta

În perioada 6-26 aprilie 2012, corveta „Contraamiral Eustaţiu Sebastian” va participa la faza a II-a a celei de-a XI-a activări a Grupului de Cooperare Navală din Marea Neagră – BLACKSEAFOR, relateaza surse militare, citate de mass-media regionala. Nava militară este comandată de locotenent-comandorul Valentin Cătălin Vlad şi are la bord pentru această misiune un echipaj alcătuit din 90 militari.
În cadrul acestei etape, navele grupării vor desfăşura exerciţii în comun pe Marea Neagră, precum şi vizite în porturile Constanţa, Sevastopol (Ucraina) şi Instanbul (Turcia). Activităţile Grupului Naval BLACKSEAFOR vor consta în exerciţii navale de luptă contra minelor, căutare şi salvare pe mare, asistenţă umanitară şi protecţia mediului.
În perioada 6-9 aprilie, vor face escală în portul Constanţa navele militare TCG YAVUZ (Turcia), UPS CHERKASY (Ucraina), BGS RESHITELNY (Bulgaria) şi RFS TSEZAR KUNIKOV (Federaţia Rusă), care este şi nava comandant a grupării.

Echilibru de forte în schimbare la Marea Negră

Din punct de vedere militar, România, Turcia, si Bulgaria, constituie un avanpost al NATO în zona Mării Negre, contrabalansând în acelasi timp influenta Rusiei la în această mare închisă, se arata intr-o recenta analiza publicata de cotidianul roman “Curentul”. Mai mult, Turcia detine controlul strâmtorilor Bosfor si Dardanele în urma semnării în 1936 a Conventiei de la Montreux. Acest document conferă Turciei dreptul de militariza aceste puncte strategice într-o situatie de conflict armat. Despre cele două strâmtori, Nicolae Titulescu obisnuia să spună că sunt „inima Turciei“, dar în acelasi timp si „plămânii României“. Astăzi, cele două state sunt parte a celui mai mare proiect defensiv din istoria omenirii cunoscut mai simplu sub denumirea de scutul antirachetă al NATO. În partea sa, România găzduieste bateriile de interceptori terestrii sub forma de rachete SM-3, în timp ce Turcia va asigura partea de radar a întregii arhitecturi. Acesta va fi instalat în provincia turcă Malatya (sud-est) la doar câteva sute de kilometri de imensa baza aeriana de la Incirlik, folosită si de aviatia americană.

Share our work
SUA si Rusia, raman pe pozitii neschimbate in privinta scutului

SUA si Rusia, raman pe pozitii neschimbate in privinta scutului

Moscova si Washingtonul nu si-au schimbat pozitiile cu privire la instalarea sistemului american antiracheta in Europa, dar inca mai exista timp pentru negocieri, a declarat presedintele rus Dmitri Medvedev la Seul, in urma unei intalniri cu presedintele Barack Obama, relateaza RIA Novosti. „Am discutat despre faptul ca mai este timp, cooperarea si negocierile tuturor aspectelor legate de implementarea ideii unei aparari antiracheta europene trebuie sa fie mai active. Am fost de acord ca acum este momentul sa se implice expertii. in orice caz, desigur, pozitiile noastre raman aceleasi, insa dialogul asupra acestui subiect nu este doar posibil, ci si necesar. Vorbind foarte raspicat, inca mai avem timp sa negociem si sa ajungem la o decizie echilibrata, avand in vedere experienta pe care Barack si eu am acumulat-o in cursul pregatirii Tratatului START”, a spus Medvedev. Liderul de la Casa Alba Barack Obama a subliniat ca Rusia si Statele Unite au multe de facut in privinta multor probleme. „Acum este momentul in care tehnicienii nostri, echipele noastre, vor incepe negocierile asupra problemelor tehnice”, a declarat el cu privire la apararea antiracheta. Rusia si Alianta Nord-Atlantica au hotarat in noiembrie 2010, in cadrul Consiliul NATO-Rusia organizat la summitul NATO de la Lisabona, sa coopereze in privinta unui sistem european de aparare antiracheta. Rusia crede ca este necesar ca dezvoltarea conceptului si arhitecturii sistemului european de aparare antiracheta sa fie implementate pe baze egale si sa ofere masuri de construire a increderii adecvate si transparenta in termeni de aparare.

Share our work
SUA nu vor sa dea Rusiei informatii secrete despre scut

SUA nu vor sa dea Rusiei informatii secrete despre scut

Washingtonul nu a dat niciodata Rusiei informatii secrete cu privire la instalarea unor elemente ale sistemului american antiracheta in Europa, a declarat Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, relateaza RIA Novosti. La inceputul acestei luni, presa a scris ca Statele Unite pareau sa planuiasca sa ofere Rusiei acces la „date secrete” nespecificate, posibil cu privire la viteza de ardere a versiunii modificate a rachetei de tip SM-3, care urmeaza sa devina interceptorul de baza in cadrul sistemului american antiracheta din Europa pana in 2020. „Statele Unite nu au transferat nicio informatie secreta despre caracteristici tactice si tehnice privind vreo racheta sau orice alt element al scutului (antiracheta) instalat”, a declarat Riabkov, citat de RIA Novosti. Rusia se opune de mai multi ani unor planuri americane de instalare a unui scut antiracheta in Europa de Est, in Polonia, Romania si Cehia. Diplomatul a apreciat ca a venit „timpul sa se puna capat speculatiilor din Statele Unite cu privire la situatia curenta a dialogului asupra apararii antiracheta” si ca este necesar ca negocierile sa se concentreze asupra problemelor importante. „Pe langa alte probleme de care suntem interesati, mai inainte vrem sa stim care sunt criteriile obiective potrivit carora sistemul (antiracheta al) Statelor Unite si NATO nu este indreptat impotriva Rusiei, asa cum suntem asigurati constant”, a continuat Riabkov, adaugand ca „inca nu exista progrese in elaborarea unor asemenea criterii”. In ciuda „resetarii relatiei” dintre cele doua state, Rusia si SUA au ajuns din nou la dispute pe tema amplasarii scutului antiracheta in Romania si Turcia, doua tari riverane la Marea Negrea, fapt ce a starnit furia Moscovei care considera aceasta miscare o amenintare la securitatea sa.

Share our work
SUA, gata sa ofere Rusiei informatii despre scutul antiracheta

SUA, gata sa ofere Rusiei informatii despre scutul antiracheta

SUA sunt pregatite sa dezvaluie Rusiei informatii clasificate despre sistemul de aparare antiracheta ce urmeaza sa fie instalat in Europa, o actiune care, in opinia unui analist militar, ar putea solutiona impasul cu privire la programul american, relateaza RIA Novosti. Planuri de a impartasi Rusiei „date secrete” nespecificate referitoare la scutul antiracheta au fost anuntate la sfarsitul saptamanii trecute de catre un adjunct al secretarului Apararii, Bradley Roberts. O purtatoare de cuvant a Pentagonului, April Cunningham, a confirmat aceasta informatie pentru Kommersant. insa nu este, inca, clar ce informatii ar putea fi dezvaluite Rusiei, care se opune de mai multi ani planurilor americane de a instala un scut antiracheta in Europa de Est, in Polonia, Romania si Cehia. Casa Alba insista ca programul vizeaza potentiale amenintari din partea unor state ca Iranul si Coreea de Nord, in timp ce Moscova sustine ca rachetele sale vor fi, de asemenea, vizate de scut, lucru ce ar afecta echilibrul nuclear de dupa Razboiul Rece. in noiembrie, potrivit unor scurgeri de informatii, scrie RIA NOvosti, Casa Alba purta negocieri secrete cu Rusia cu privire la furnizarea unor informatii despre viteza de ardere a unei versiuni modificate a rachetei de tip SM-3, care va deveni racheta de interceptare de baza a scutului american antiracheta pana in 2020. insa administratia americana a negat, la vremea respectiva, ca a propus sa dezvaluie date despre acest parametru crucial al rachetei. „Daca, intr-adevar, vor dezvalui informatii despre viteza (rachetei), va fi un argument hotarator” pentru Rusia, a declarat Aleksandr Hramsihin, un cercetator din cadrul Institutului pentru Analiza Politica si Militara din Moscova. Viteza interceptorului de rachete este singurul lucru pe care militarii rusi este necesar sa il cunoasca, pentru a stabili daca scutul american antiracheta reprezinta in mod real un risc pentru rachetele rusesti, a declarat telefonic Hramsihin luni. in opinia sa, aceasta actiune ar fi fara precedent, dar nu imposibila, avand in vedere viitoarea campanie prezidentiala americana. Pana luni, oficialii rusi nu au comentat asupra acestei propuneri, potrivit RIA Novosti, care aminteste ca negocierile ruso-americane cu privire la aceste sistem antiracheta nu au reusit sa progreseze anul trecut, ambele parti refuzand sa faca orice concesie semnificativa. Subiectul urmeaza sa fie reluat la Moscova, in mai, intr-o Conferinta internationala organizata de Ministerul rus al Apararii, pentru ca mai apoi sa fie reluat la summitul Aliantei Nord-Atlantice care se va desfasura la Chicago.

Share our work