de Razvan Iorga | iun. 14, 2017 | Federatia Rusa, Info Militar, România, Știri, UE
Moscova va oferi un „răspuns adecvat” tentativelor SUA de a amplasa elemente ale scutului antirachetă în apropierea granițelor sale, a declarat președintele rus Vladimir Putin, în cadrul unui interviu-documentar difuzat de rețeaua de televiziune și internet Showtime. „Vom menține acest echilibru strategic. Echilibru este lucru foarte important”, a declarat el. Putin a mai spus că elementele scutului antirachetă, ce sunt actualmente amplasate în Marea Mediterană, în estul Europei și în alte regiuni, pot fi transformate în infrastructură militară ce poate fi folosită la atac „în câteva minute, poate câteva ore”.
„Practic, întreg teritoriu al Rusiei va fi înconjurat de aceste sistem”, a declarat Putin. „În realitate, aceasta este o nouă mare greșeală strategică a partenerilor noștri. Deoarece Rusia va da un răspuns adecvat la toate aceste acțiuni”, a mai afirmat el, citat de Tass.
„În același timp, răspunsul nostru va fi mult mai ieftin”, a subliniat el. Putin a mai precizat că Rusia a fost forțată să dezvolte capacități de luptă cu rachete pentru a menține echilibrul strategic al forțelor, după ce SUA s-au retras din Tratatul rachetelor anti-balistice în 2002.
„Noi am propus ca împreună să ne angajăm într-un proiect de scut antirachetă care să protejeze SUA, Rusia și Europa”, a declarat Putin. „Din păcate, partenerii noștri au respins în cele din urmă propunerea”. „Dar pentru a menține acest element important a stabilității internaționale, și anume de a păstra balanța strategică a forțelor noastre, suntem forțați să ne dezvoltăm capacitățile balistice și sistemele de rachete ce pot penetra scutul antirachetă (american -n.r.), a mai spus Putin.
România găzduiește sisteme antirachetă, parte a scutului american în Europa, în baza de la Deveselu, județul Olt. Nu este prima dată când Rusia amenință țările-gazdă a scutului antirachetă că pot deveni ținte ale rachetelor rusești cu rază medie și lungă de acțiune. De altfel, americanii și europenii consideră Rusia o țară cu aspirații militariste tot mai pronunțate, după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea și a sprijinului militar vădit pe care îl oferă rebelilor proruși în estul Ucrainei.
de Razvan Iorga | mai 5, 2015 | Info Militar, România, Știri, UE, Uncategorized @ro
Compania americana Raytheon a anuntat marti ca a primit suma de 559,2 milioane de dolari pentru un contract de livrare a 44 de rachete ghidate de tip Standard Missile-3 Block IB pentru a fi instalat in cadrul scutului antiracheta de la Deveselu, Romania, in 2015. Contractul, aferent anului fiscal 2015, prevede producerea de rachete ghidate de tip Standard Missile-3 Block IB, folosite de catre Marina americana (US Navy) impotriva ameninţarii rachetelor balistice cu raza medie de acţiune, a precizat Raytheon. „Am demonstrat in mod constant calitatea (rachetelor de tip) SM-3 Block IB, iar acum comandanţii se concentreaza asupra achiziţionarii”, a declarat dr. Mitch Stevison, directorul programului Standard Missile-3, citat de companie. „Acest contract reflecta increderea pe care MDA o are in aceasta racheta, in cadrul apararii regionale impotriva rachetelor balistice”, a apreciat el. Raytheon a adaugat ca acest tip de rachete a fost mobilizat pentru prima oara in 2014, iar instalarea ei in Romania, anul acesta, decurge conform programului, in cadrul celei de a doua parţi a Abordarii adaptate in faze, planul american pentru apararea antiracheta a Europei. Potrivit Raytheon, SM-3 distruge rachete balistice in spaţiu folosind doar impactul, echivalent cu cel produs de un camion de zece tone la viteza de 966 de kilometri pe ora.
de Vitalie Goncearov | apr. 28, 2015 | Alte regiuni, Federatia Rusa, Info Militar, România, Știri, UE, Uncategorized @ro
Seful diplomatiei americane, John Kerry, a declarat ca propunerea privind continuarea procesului de dezarmare facuta in iunie 2013 de presedintele Barack Obama Rusiei ramane in vigoare. Declaratia acestuia a fost facuta cu ocazia deschiderii celei de-a 9-a conferinte privind Tratatul de Neproliferare Nucleara (TNP), citat de Itar Tass. Implementarea noului acord dintre Statele Unite si Rusia asupra reducerii armelor strategice ofensive (START) „are loc conform graficului”, a spus seful diplomatiei americane, la New York. Dar, in iunie 2013, Barack Obama „a anuntat disponibilitatea (Statelor Unite) de a incepe negocieri cu privire la continuarea reducerii” arsenalului nuclear in cadrul START, a reamintit secretarul de Stat american. „Propunerea noastra ramane in vigoare, indemnam partea rusa sa participe”, a afirmat Kerry. Statele Unite „si-au redus si isi vor reduce” in continuare arsenalul nuclear, a dat asigurari el. Noul tratat START dintre Rusia si Statele Unite a fost semnat in aprilie 2010 de presedintele american Barack Obama si de presedintele rus de la momentul respectiv, Dmitri Medvedev, si a intrat in vigoare in februarie 2011. Acesta prevede reduceri draconice de rachete si focoase nucleare pe ambele maluri si autorizeaza 18 inspectii pe an la instalatiile militare.
Sistemul antiracheta, punct principal al divergentelor
Propunerile americane nu a primit un raspuns pe masura de la Moscova. Seful Departamentului pentru probleme de neproliferare si controlul armelor din cadrul Ministerului rus de Externe, Mihail Ulianov, a declarat ca politicile americane in domeniul apararii antiracheta reprezinta un ‘obstacol major’ in calea continuarii dezarmarii nucleare. ‘Politica SUA reprezinta un obstacol major in calea viitoarelor reduceri de arme nucleare’, a afirmat responsabilul diplomatic rus, indicand ca aceasta este legata de crearea ‘unilaterala a unui sistem de aparare antiracheta global’, care slabeste stabilitatea strategica la nivel mondial. Rusia este pregatita pentru un dialog privind dezarmarea nucleara, dar acesta trebuie sa fie serios si lipsit de ‘standarde duble’, a spus Mihail Ulianov, intr-un discurs sustinut la Conferinta privind punerea in aplicare a Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare (TNP), ce si-a inceput luni lucrarile la New York, potrivit Itar-Tass. Deocamdata, potrivit estimarilor Ministerului rus de Externe, se observa o ‘tendinta diametral opusa’. Relatiile dintre Rusia si SUA sunt cel mai scazut nivel de la incheierea razboiului rece, ca urmare a rolului Moscovei in criza ucraineana.
de Vitalie Goncearov | dec. 18, 2014 | Caucaz, Federatia Rusa, Info Militar, România, Știri, UE, Uncategorized @ro
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a vorbit joi in conferinta de presa anuala intr-un mod elocvent despre cum vor decurge de acum inainte relatiile cu Occidentul, penduland intre apeluri la calm si amenintari voalate la cei care incearca sa starneasca „ursul”. Initial, Putin a spus ca Occidentul este responsabil pentru ridicarea de „noi ziduri” (cu referire la Zidul Berlinului – n.red.) prin extinderea NATO si sistemul antiracheta care urmeaza a fi amplasat in Europa. ‘Cea mai corecta cale este sa se inceteze constructia de noi ziduri’, a declarat Putin. Potrivit liderului rus este necesara o cooperare intre tari. Liderul de la Kremlin a spus ca Occidentul se comporta ca un imperiu care ‘vrea sa-si faca vasalii sa mearga la pas’. ‘Scutul antiracheta din apropierea frontierelor noastre nu este un zid? Partenerii nostri au decis ca sunt invingatori, ca sunt acum un imperiu si ca ceilalti sunt vasali care trebuie sa mearga la pas’, a spus Putin. ‘Dupa prabusirea Zidului Berlinului si destramarea Uniunii Sovietice, am fost absolut deschisi pentru o cooperare cu partenerii (occidentali). Dar ce am vazut in schimb? Un sprijin absolut acordat (combatantilor) din Caucazul de Nord. Partenerii nu procedeaza astfel’, a spus Putin, subliniind ca ‘in orice chestiune, Rusia s-a confruntat (din partea Occidentului) cu probleme, cu opozitie, cu contracarare’. „Ei amplaseaza elemente strategice ale scutului antiracheta nu numai in Alaska, ci si in Europa, in Polonia si Romania, chiar la granitele noastre”, a declarat liderul rus, relateaza RIA Novosti, in pagina electronica.
Masuri de raspuns
Dupa ce a acuzat Occidentul de ridicarea acestor „ziduri”, Putin a exprimat nonsalant ca provocarile aeriene din partea Rusiei au fost premeditat dupa ce avioane ale fortelor aeriene ruse au violat spatiul mai multor tari europene. ‘La inceputul anilor ’90, Rusia a oprit complet zborurile aviatiei strategice in unele zone indepartate, dar avioanele americane echipate cu arme nucleare le-au continuat. impotriva cui erau ele indreptate? Pe cine amenintau?’, s-a intrebat liderul rus la conferinta sa de presa anuala. ‘Ani la rand noi nu am zburat deloc si am reluat aceste zboruri abia cu cativa ani in urma. Asadar, cine este cel care provoaca? Noi?!’, a insistat Putin. El a recunoscut ca Rusia a contribuit la sporirea tensiunilor cu NATO dupa izbucnirea conflictului din Ucraina, dar a invocat faptul ca tara sa ‘nu face decat sa-si apere interesele nationale cu tot mai multa fermitate’. ‘Noi nu atacam pe nimeni. Doar ne aparam interesele nationale. Nemultumirea partenerilor nostri occidentali, in special cei nord-americani, este legata tocmai de acest lucru’, a sustinut in continuare liderul de la Kremlin.
Retorica de Razboi Rece
El a mai spus ca Rusia nu este o tara militarista, motivand prin faptul ca Rusia are putine baze militare in afara tarii, respectiv in Kargastan si Tadjikistan, iar acestea raspund sporirii amenintarii teroriste in Asia Centrala, in timp ce SUA dispun de baze militare ‘pe tot Globul’. ‘Deci, se poate spune ca noi ne comportam agresiv? Unde este simtul realitatii? Fortele nord-americane fac acest lucru in Europa cu arme nucleare tactice’, si-a exprimat indignarea presedintele rus. El a mai spus ca Rusia este in pozitia unui urs incoltit si ca altii vor sa-l rapuna. ‘Uneori, imi spun chiar eu ca poate ar fi mai bine ca ‘ursul’ sa stea linistit, sa manance fructe de padure si miere: poate asa il vor lasa in pace. Dar nu, nu-l vor lasa. Vor incerca sa-l puna in lant, sa-i smulga coltii si ghearele. in actuala acceptiune, acestea sunt fortele (rusesti) de contracarare a atacurilor nucleare’, a subliniat presedintele Rusiei.
Vladimir Putin a amintit, de asemenea, ca adesea se fac auzite in Occident astfel de declaratii conform carora ‘Siberia nu apartine pe drept’ Rusiei. ‘Sa sterpelesti Texasul de la Mexic este corect, iar ceea ce facem noi pe propriul pamant nu este corect’, si-a exprimat indignarea liderul rus. ‘Trebuie sa-i luam totul (Rusiei), sa-i smulge ghearele si coltii, iar atunci nimeni nu va mai avea nevoie de ‘urs’. Vor face din el o paiata’, a subliniat liderul rus. ‘Rusia isi apara independenta, suveranitatea si dreptul la existenta, trebuie sa se inteleaga acest lucru. Iar actualele probleme din economia rusa sunt, in proportie de 25-30%, efectul sanctiunilor (occidentale) si Rusia trebuie sa le depaseasca. Sau dorim ca ‘blana’ noastra sa fie agatata pe perete?’, a mai spus Putin, adaugand ca actuala situatie economica dificila din Rusia se explica tocmai prin aceasta si ‘nu este o pedeapsa pentru Crimeea’.
Echilibristica umana de fatada
Pe alocuri, Putin a facut si exercitii de imagine pentru a mai netezi din imaginea de dictator militarist care i se profileaza din partea liderilor politici europeni si americani, dar si a mass-media. Desi nu vorbeste niciodata despre viata privata, liderul de la Kremlin a spus ca este indragostit, dupa ce anul trecut a divortat de sotia sa Liudmila, dupa un mariaj de 30 de ani. Un prieten european, un mare lider, m-a intrebat anul trecut”, a povestit liderul de la Kremlin, dupa care a redat dialogul. „-Esti indragostit? Eu l-am intrebat: -Adica? El imi raspunde: -Iubesti pe cineva? si ii raspund: – Da. -Esti iubit in schimb? -Da – Atunci e cu atat mai bine”, a povestit Putin, provocand amuzamentul jurnalistilor prezenti. „Totul este bine, nu va faceti griji”, a adaugat el, cu referire la viata sa privata. Presedintele rus dezvaluie rar aspecte ale vietii sale familiale si sentimentale, subiectul fiind tabu pentru presa rusa, care sustine totusi ca Putin are o relatie cu fosta campioana olimpica la gimnastica ritmica si directoare a unui important grup mediatic pro-Kremlin, Alina Kabaeva. Dupa ce publicatia Moskovski Korrespondent a scris despre posibila lor relatia, publicatia si-a anuntat in scurt timp inchiderea.
de Razvan Iorga | nov. 7, 2014 | Info Militar, România, Știri, UE, Uncategorized @ro
Ministerul american al Apararii a precizat, joi, marina SUA a testat cu succes o noua versiune a sistemului de aparare antiracheta AEGIS, distrugând simultan doua rachete de croaziera si o racheta balistica in largul coastelor Hawaii. Testul, care a avut loc joi la ora 1.00 GMT (3.00, ora României), a validat sistemul de apararea antiracheta AEGIS construit de catre Lockheed Martin Corp si doua rachete de tip diferit construite de Raytheon Co. Distrugatorul USS John Paul Jones, cu baza la Pearl Harbor, a interceptat racheta balistica cu o racheta ghidata de tip SM-3, lansata simultan cu doua rachete de tip SM-2 care au interceptate rachetele de croaziera la joasa altitudine. Racheta de tip SM-3 este conceputa pentru a distruge rachete balistice in spatiu, potrivit producatorului Raytheon Co, un contractor al Apararii americane, iar rachetele de tip SM-2 ajuta navele sa apere spatiul aerian din zona in care se afla. Testul este a 29-a interceptare efectuata cu succes dintre cele 35 de incercari in cadrul programului AEGIS de când au inceput testele, in 2002, potrivit Star and Stripes. Actualizarea urmeaza sa fie instalata la bordul distrugatoarelor americane dotate cu sistemul AEGIS si face parte din sistemul AEGIS Ashore care urmeaza sa devina operational in România. NATO a inaugurat in octombrie instalatia de la Deveselu, a carei misiune este sa apere Europa de Sud-Est de atacuri cu rachete balistice. O instalatie de acelasi tip urmeaza sa devina operationala in Polonia in 2018, in vederea apararii Europei de Nord de rachete balistice intercontinentale.