Rusia, despre noua lege a educației din Ucraina care închide școlile cu predare în limba minorităților

Rusia, despre noua lege a educației din Ucraina care închide școlile cu predare în limba minorităților

 

Sediul MAE rus din Moscova

Noua lege a Educației, care a fost votată recent în Rada Supremă de la Kiev, încalcă interesele a milioane de cetățeni vorbitori de limbă rusă din Ucraina și contrazice atât Constituția Ucrainei, cât și obligațiile internaționale asumate de Kiev, precizează diplomația rusă. „Cu toate că noua lege nu menționează expres limba rusă, este clar că principalul obiectiv al legislatorilor ucraineni este să obstrucționeze drepturile a milioane de vorbitori de limbă rusă din Ucraina și să forțeze existența unei singure limbi într-un stat multi-național”, a comentat Ministerul rus al Afacerilor Externe, citat de agenția TASS.

Instituția citată a mai subliniat că „această mișcare este o încercare a autorităților din „Maidan” de a implementa „ucrainizarea” completă a sistemul de educație național al Ucrainei, ceea ce este o contradicție directă atât cu propria Constituție, cât și cu obligațiile internaționale asumate în sfera umanitară”.

TASS mai scrie că lege a stârnit deja controverse din partea diplomațiilor ungare, poloneze, române și moldovenești. Pe data de 5 septembrie, Parlamentul de la Kiev a adoptat legea Educației. În noua sa versiune se stipulează că acei copii care vor începe școala de la 1 septembrie 2018, vor avea posibilitatea de a învăța de a învăța în limba maternă în școala primară (clasele 1-4). Din clasa a 5-a, toți copii vor fi obligați să studieze numai în limba ucraineană.

Share our work
Daghestan. Armata a bombardat o scoala

Daghestan. Armata a bombardat o scoala

Obuzele de mortier care au căzut joi asupra unei şcoli-internat din Caucazul rus, provocând pagube materiale dar nu şi victime, au fost trase din greşeală de o unitate militară angajată într-o operaţiune antiteroristă.
Surse poliţieneşti locale citate de agenţiile de presă ruse au apreciat vineri, după incident, că la originea acestuia s-au aflat exerciţiile de tir de pe un poligon situat în vecinătate, ceea ce Ministerul Apărării a dezminţit însă. Vineri, într-un comunicat, departamentul militar al Comitetului de anchetă al Rusiei a indicat că a descoperit originea tirurilor ce au determinat „căderea de muniţii necunoscute” de la şcoala din Buinansk, în republica rusă Daghestan.
„Ancheta a permis să se stabilească faptul că în respectivul district se afla în curs din 5 septembrie o operaţiune antiteroristă, cu scopul localizării şi neutralizării de rebeli”, potrivit comitetului. „La 13 septembrie, la ora 05.20, comandantul unităţii s-a înşelat transmiţând ordinul de a deschide focul, ceea ce a determinat o eroare de traiectorie de 800 de metri”, a explicat aceeaşi sursă.
„A rezultat explozia a trei obuze de mortieră de 120 mm pe teritoriul şcolii-internat nr. 3 din oraşul Buinansk”, mai precizează Comitetul de anchetă. Urmează să se ia o decizie cu privire la consecinţele pe care le va avea acest incident, arată, în fine, sursa citată. Daghestanul, republică instabilă din Caucazul rus învecinată cu Cecenia, este teatrul unor confruntări periodice între forţele de ordine şi rebeli islamişti

Share our work