Vineri, 12 ianuarie 2024, agenția de știri de stat rusă RIA, citată de Consiliul de securitate al Abhaziei, a relatat că baza navală rusă din Ochamchire, Abhazia, ar putea deveni operațională în 2024, citându-l pe secretarul Consiliului de Securitate al Abhaziei, Serghei Shamba.
Autoritățile ruse și abhaze au convenit în octombrie 2023 că Rusia ar putea deschide o bază navală permanentă în orașul Ochamchire dar proiectul este amânat de aproape 15 ani deoarece baza este încă neconstruită, în ciuda termenului optimist de dare în funcțiune.
Abhazia este un teritoriu recunoscut internațional al Georgiei, dar se află sub controlul forțelor separatiste aliniate Rusiei încă din anii 1990. În 2008, Rusia și Georgia au purtat un scurt război când Tbilisi s-a ciocnit cu o altă regiune separatistă din Osetia de Sud, ceea ce a dus la o intervenție rusă pentru apărarea separatiștilor. Planurile pentru crearea unei baze navale la Ochamchire, un orășel de 5.000 de locuitori, sunt încă din 2009, când Rusia și-a anunțat interesul iar realizarea acesteia devine, în 2024, un punct de foc în rivalitatea Marilor Puteri care luptă pentru influență în Marea Neagră și Caucaz.
Rusia a început lucrări de dragare la Ochamchire acum câțiva ani pentru a putea fi staționate nave mai mici, inclusiv corvete purtătoare de rachete care sunt folosite pentru a lovi ținte în interiorul Ucrainei. Cu toate acestea, portul nu are adâncimea necesară pentru a primi navele mari. Dacă crucișătoarele cu rachete ale marinei ruse ar fi staționate permanent în Ochamchire, importanța tactică a coastei ocupate a Georgiei ar crește considerabil.
Din punct de vedere economic și geopolitic, militarizarea portului Ochamchire ar putea fi fatală mai ales pentru planurile privind construirea portului de adâncime georgian Anaklia care este proiectat și finanțat de UE. Acest port este proiectat să aducă Georgia în centrul competiției globale pentru rute comerciale și infrastructură. Argumentul construirii sale își dovedește importanța geo-economică pe fondul redefinirii rutelor de comerț internațional, ca urmare a sancțiunilor aplicate Rusiei. Anaklia este parte a așa-numitului Coridor de Mijloc, rută ce leagă China și țările din Asia Centrală cu Europa, prin Georgia și Azerbaidjan și are scopul de a livra mărfuri între Asia și Europa. Se estimează că acest traseu că ar putea înjumătăți timpii de călătorie și ar putea tripla volumele comerciale până în 2030.
Coridorul de Mijloc este proiectat de Occident să ocolească teritoriul Rusiei și concurează cu Inițiativa „Belt and Road” (BRI) a Chinei iar acest aspect generează un răspuns din partea Moscovei. Revenind la portul Anaklia, Kremlinul s-a opus de mult timp acestui proiect susținut de o companie americană, ministrul de externe Serghei Lavrov fiind îngrijorat că submarinele marinei americane ar putea andoca acolo. Nu doar riscul unei prezențe americane irită Moscova. Construirea unui port la Marea Neagră sau oricare ar concura cu propriul său port din Novorossiisk, situat câteva sute de kilometri în nord, este un motiv să depună eforturi pentru a-l bloca.
Federația Rusă aduce intenționat în coasta Georgiei un factor de risc prin construirea acestui port de la Ochamchire deoarece avansul UE și NATO în Caucaz este de neacceptat.
Succesul proiectului Anaklia ajută mult Georgia către reorientarea spre Occident, prin integrarea în Uniunea Europeană, deoarece ar deține un port de interes aflat în circuitul fluxurilor comerciale occidentale. Eșecul acestui proiect ajută, însă, mult la rămânerea Tbilisi-ului în legături mai strânse cu Rusia și China, întrucât o lipsește de acest obiectiv economic strategic în planurile euro-americane.
În contextul războiului din Ucraina, dacă infrastructura noului port ar fi folosită pentru a lovi teritoriul ucrainean, riposta Kievului ar face din această bază o țintă legitimă dar, mai grav, ar aduce conflictul pe pe teritoriul georgian. O țară cu risc de a fi implicată în conflicte militare nu este atât de dezirabilă în construcția comunitară și NATO, Ucraina fiind un exemplu clasic.
Până acum, Georgia a făcut față provocărilor de securitate generate de invazia Ucrainei de către Rusia. Cu toate acestea, evoluția imprevizibil a războiului îi expune pe georgieni de a rămâne prinși în schimburile de lovituri deoarece Rusia își folosește din plin capetele de pod ale conflictelor înghețate pe care le-a păstrat pentru vremuri dificile.
Federația Rusă a atacat oraşul Harkov – centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume -cu mai multe rachete în ultimele zile, ucigând două persoane şi rănind peste 60 într-unul dintre cele mai masive atacuri cu rachete şi drone de la începutul războiului pe scară largă în februarie 2022.
Moscova atacă frecvent infrastructura energetică a Ucrainei, cu scopul de a teroriza populația.
Menținerea tensiunii militare în jurul orașului nordic Harkiv are și rolul de a bloca capacitatea Ucrainei de a trimite trupe din regiune pe frontul de sud, unde se pregătește o puternică controfensivă rusă.
Intenția Rusiei de a respinge trupele ucrainene de la granița Crimeei este evidentă, iar folosirea unor strategii de fixare a trupelor ucrainene este parte integrantă a tacticii militare ruse. Experții estimează că în zona Harkiv, partea rusă imobilizează câteva zeci de mii de soldați ucraineni, care nu pot fi folosiți pe alte fronturi.
Este clar că partea rusă nu va putea cuceri Harkivul, transformat în citadelă urbană de către armata Ucrainei, dar aceste atacuri de fixare forțează partea ucraineană să mențină trupe importante în regiune.
La granița dintre Ucraina și regiunea de est a R. Moldova, contingentul militar ilegal rus din Transnistria imibilizează aproximativ 8-10 mii de soldați ucraineni, care ar putea fi folosiți pe alte fronturi.
O poveste similară se întâmplă și la granița cu Belarusul, unde armata condusă de Lukașenko și contingentul rus obligă partea ucraineană să mențină un număr important de soldați în vestul țării pentru a nu permite tăierea căilor de acces către Kiev și front de către o eventuală ofensivă rusă.
Atacurile terorii
Operatorul reţelei electrice din Ucraina a anunţat că vremea severă de iarnă a lăsat peste 1.000 de oraşe şi sate fără electricitate în nouă regiuni şi a îndemnat locuitorii să facă economie de electricitate, deoarece sistemul energetic al ţării a fost slăbit de bombardamentele ruseşti. Consumul de electricitate a atins cele mai ridicate niveluri din această săptămână, în condiţiile în care temperaturile au scăzut la aproximativ -15°C în multe zone ale ţării, a precizat operatorul de reţea Ukrenergo. „Nivelul de consum continuă să crească din cauza scăderii considerabile a temperaturii în întreaga ţară”, a precizat acesta pe aplicaţia de mesagerie Telegram, adăugând că, în cursul dimineţii de marţi, consumul de electricitate era deja cu 5,8% mai mare decât în ziua precedentă. „Începând din această dimineaţă, din cauza vremii nefavorabile – vânt puternic, gheaţă – energia electrică a fost întreruptă în 1.025 de localităţi”, a anunţat Ukrenergo. Vremea severă a provocat pagube importante la nivelul reţelelor de distribuţie, cu vânturi puternice, ger şi un strat gros de gheaţă care s-a depus pe echipamente, ceea ce a întârziat lucrările de reparaţii, a precizat Ukrenergo. Vitaliy Kim, guvernatorul regiunii sudice Nikolaev, unde 215 oraşe şi sate au rămas fără curent electric, a declarat că gheaţa de pe cablurile de electricitate avea o grosime de peste 5 centimetri. Ukrenergo a declarat că sistemul de alimentare cu electricitate funcţionează deja la capacitate maximă şi a îndemnat locuitorii să economisească energia electrică cât mai mult posibil şi să evite utilizarea simultană a mai multor aparate electrice pentru a ajuta sistemul să facă faţă. Ucraina a fost nevoită să importe electricitate din ţările vecine România şi Slovacia, pentru a putea satisface cererea, a precizat operatorul naţional ucrainean. Ukrenergo a declarat că termocentralele ucrainene încă nu au fost pe deplin reparate după bombardamentele masive efectuate de Rusia în iarna trecută, iar centralele solare nu au putut funcţiona la capacitate maximă din cauza norilor denşi şi a vremii nefavorabile. Iarna trecută, Rusia a vizat sistemul energetic ucrainean cu mii de rachete şi drone, provocând pene de curent frecvente, care au afectat milioane de oameni. Termocentralele reprezentau aproximativ o treime din totalul energiei electrice produse în Ucraina înainte de război. Ukrenergo a raportat, de asemenea, mai multe daune la reţelele de electricitate din regiunile Doneţk, Harkov şi Herson, care se află în apropierea liniei frontului şi în raza de acţiune a bombardamentelor de artilerie ale armatei ruse.
Ajutor pentru Ucraina
Naţiunile Unite au anunţat că au nevoie de 4,2 miliarde de dolari în acest an pentru ajutorul umanitar pentru Ucraina şi pentru milioanele de refugiaţi care au părăsit această ţară din cauza invaziei ruse începând cu februarie 2022. ”Recentul val de atacuri ne reaminteşte costul devastator al acestui război pentru civili, într-un moment când o iarnă viguroasă sporeşte nevoia urgentă pentru un ajutor umanitar ce salvează vieţi”, subliniază ONU. Potrivit Naţiunilor Unite, 14,6 milioane de persoane vor avea nevoie de ajutor umanitar în Ucraina în acest an, ceea ce înseamnă 40% din populaţie.
Apelul la donaţii pentru Ucraina se ridică la 3,1 miliarde de dolari pentru 2023, însă au fost finanţate doar în proporţie de 64%. În acest an, ONU a decis să revizuiască în scădere, alegând să se concentreze pe nevoile cele mai urgente. ”Sute de mii de copii trăiesc în localităţi din prima linie, îngroziţi, traumatizaţi sau privaţi de lucrurile cele mai elementare”, a explicat într-un comunicat secretarul general adjunct pentru probleme umanitare, Martin Griffiths. ”Acest simplu fapt ar trebui să ne oblige să facem tot ce este posibil pentru a aduce mai mult ajutor umanitar în Ucraina”, a adăugat el. Referitor la refugiaţi, Martin Griffiths şi şeful agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, au lansat planul de ajutor într-o conferinţă de presă comună la Biroul ONU de la Geneva. Aproximativ 6,3 milioane de persoane care au părăsit Ucraina de teama războiului s-au refugiat în principal în Europa. Acest plan va contribui la strângerea a 1,1 miliarde de dolari pentru a veni în sprijinul unei părţi dintre ei (2,3 milioane de persoane). ”Milioane de refugiaţi ucraineni încă au nevoie de un ajutor urgent”, a insistat Filippo Grandi. Doar jumătate din copiii ucraineni refugiaţi, de vârstă şcolară, sunt şcolarizaţi în ţara de primire şi numai 40%-60% din refugiaţii ucraineni şi-au găsit locuri de muncă, conform ONU.
Formula de pace Zelenski
Peste 80 de state au dezbătut duminică în Elveţia pentru a ajunge la o înţelegere asupra formulei de pace în Ucraina propusă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă co-organizatorii au admis că sunt încă departe de a fi gata să includă în aceste dezbateri Rusia. Consilierii pentru securitate naţională din 83 de state au participat la un al patrulea ciclu de discuţii pe baza propunerilor în 10 puncte ale lui Zelenski pentru o pace justă şi durabilă în Ucraina, la aproape doi ani de la declanşarea de către Rusia a ofensivei sale militare de mare amploare. Negocierile au fost coprezidate de asistentul preşedintelui ucrainean Andrii Iermak, şeful de birou al lui Zelenski, şi de ministrul elveţian al afacerilor externe Ignazio Cassis. Ele s-au derulat în luxoasa staţiune de schi Davos, cu o zi înainte de deschiderea summitului de cinci zile al Forumului Economic Mondial ce reuneşte elita economică şi politică a planetei, summit la care urmează să participe şi preşedintele ucrainean. „Scopul este de a ne pregăti pentru a fi gata să lansăm un proces cu Rusia, când va veni momentul”, a declarat Cassis în timpul unei conferinţe de presă. Cu toate acestea, ministrul elveţian a spus că până acum nici Kievul, nici Moscova nu erau gata să facă acest pas. La rândul său, Iermak a estimat că negocierile au fost unele „deschise, constructive şi detaliate”, asupra principiilor-cheie pentru a ajunge la „o pace globală, justă şi durabilă pentru Ucraina”. Chiar dacă există divergenţe asupra modului de a ajunge acolo, „noi suntem foarte aproape asupra marilor principii de independenţă, integritate teritorială, suveranitate şi norme de drept internaţional şi de statute ale Naţiunilor Unite”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă. Cassis a subliniat importanţa participării la negocieri a Braziliei, Indiei şi Africii de Sud, membri alături de Rusia în cadrul BRICS. „Implicarea lor este foarte importantă pentru că ele dialoghează cu Moscova şi păstrează în relaţia cu ea un anumit grad de încredere”, a explicat el. Potrivit lui Cassis, crearea unei dinamici colective cu un larg evantai de ţări, dincolo de naţiunile occidentale, va ajuta la căutarea unei căi pentru a ieşi din conflict. Prim-ministrul chinez Li Qiang va veni la Davos, însă Iermak nu a putut spune dacă Zelenski va avea o întrevedere cu acesta. Responsabilul ucrainean a declarat că ţara sa preconizează să organizeze summituri cu state africane şi sud-americane, pentru a explica poziţia Ucrainei. „Este foarte important ca ţările responsabile să analizeze planul nostru şi să declare că este un plan realist”, a spus el. Iermak a dat asigurări că nu a fost supus presiunilor pentru ca Ucraina să facă nişte concesii teritoriale, adăugând că ţara sa continuă să lupte şi că ea „va câştiga în mod evident acest război”. Andrii Iermak s-a declarat de asemenea optimist asupra faptului că ajutorul va continua să vină de la partenerii Ucrainei în Europa şi de la SUA. „Va trebui, într-un mod sau altul, să găsim o cale pentru a include Rusia. Nu va fi pace fără ca Rusia să aibă un cuvânt de spus”, a insistat Cassis. „Însă aceasta nu înseamnă că noi trebuie să aşteptăm ca Rusia să facă ceva. În fiecare minut, zeci de civili din Ucraina sunt ucişi sau răniţi. Nu avem dreptul de a aştepta la infinit”, a subliniat şeful diplomaţiei elveţiene. Alte trei reuniuni la nivel de consilieri pentru securitate naţională au avut loc înainte de aceasta: la Copenhaga în iunie 2023, la Jeddah în august şi în Malta în octombrie. Negocierile de la Davos s-au axat în special pe criteriile reţinute pentru a determina sfârşitul ostilităţilor, retragerea trupelor ruse, justiţia pentru crimele comise şi prevenirea unei noi escaladări.
Desant diplomatic
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va vizita Elveţia începând de luni, au anunţat duminică serviciile sale, într-un moment în care Ucraina încearcă să-şi asigure un sprijin fiabil din partea aliaţilor săi, la aproape doi ani de la invazia rusă. „Preşedintele Zelenski îşi va începe vizita în Confederaţia Elveţiană la 15 ianuarie”, a declarat preşedinţia ucraineană, precizând că acesta urmează „să aibă întrevederi cu preşedinţii ambelor camere ale parlamentului, lideri de partide, precum şi cu preşedintele elveţian”. Zelenski va participa, de asemenea, la Forumul Economic Mondial de la Davos. Preşedintele ucrainean, care s-a adresat în trecut liderilor prezenţi la această reuniune anuală prin videoconferinţă, va ţine un „discurs special” cu această ocazie. Conflictele din Ucraina şi Fâşia Gaza ar urma să domine forumul de la Davos, care s-au deschide luni.
Baricada Ucraina
Noul şef al diplomaţiei franceze şi omologul său german au reafirmat dorinţa ţărilor lor de a sprijini Ucraina „atât timp” cât este necesar în faţa ofensivei Rusiei. „Suntem pe deplin de acord” să spunem „că trebuie să-i susţinem pe ucraineni atât timp cât este necesar”, a declarat Stéphane Séjourné presei, în cursul primei sale vizite, în calitate de ministru, la Berlin. „Ceea ce înseamnă că trebuie să organizăm la nivel european elemente de iniţiative care să fie coordonate” pe „apărarea valorilor şi intereselor noastre”, a adăugat ministrul francez, care s-a deplasat cu o zi înainte la Kiev, fără a da mai multe detalii. La rândul său, şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a afirmat de asemenea că trebuie să fim „de partea Ucrainei atât timp cât este necesar, până când Rusia se va retrage” de pe teritoriul ucrainean. Preşedintele rus Vladimir „Putin nu se opreşte” în acest război, „nu vrea să se oprească”, a declarat ea. Această luare de poziţie a celor doi miniştri survine într-un moment în care Kievul este îngrijorat de faptul că aliaţii săi europeni şi americani ezită din ce în ce mai mult în acordarea de mai mult ajutor în lupta împotriva invaziei ruse. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat în ultimele săptămâni să-şi mobilizeze aliaţii.
Acuzații dure
Ucraina acuză Rusia că utilizează un explozibil ce conţine componente interzise împotriva soldaţilor ucraineni aflaţi în tranşee, a anunţat duminică Statul major al armatei ucrainene, relatează DPA. Kievul afirmă că de la începutul războiului au fost consemnate 626 de astfel de cazuri, dintre care 51 numai de la 1 ianuarie acest an. Explozibil ce conţine gaz iritant CS, cunoscut şi ca gaz lacrimogen, a fost lansat din drone sau lansat de artilerie. Folosirea acestui gaz în război este interzisă de Convenţia ONU privind Armele Chimice, document care a fost semnat şi de Rusia. Acuzaţiile ucrainene nu au putut fi verificate în mod independent, menţionează DPA. Potrivit Institutului american pentru studiul războiului (ISW), întrucât soldaţii ucraineni sunt dotaţi cu echipament de protecţie împotriva armelor chimice, biologice şi nucleare, gazul lacrimogen nu îi afectează grav. Totuşi, purtarea măştii de gaze este un impediment în timpul luptelor.
Armata rusă a declarat sâmbătă că a lovit fabrici de armament în Ucraina în timpul nopţii trecute, asigurând că şi-a atins „toate” ţintele, în timp ce Kievul a anunţat anterior că Rusia a lansat 40 de rachete şi drone în acest atac. Ministerul rus al Apărării a precizat că a lovit, în special cu dispozitive hipersonice Kinjal, instalaţii ale „complexului militar-industrial” ucrainean de fabricare a obuzelor, prafului de puşcă şi dronelor.
Sprijin francez
Noul ministru de externe francez, Stephane Sejourne, a sosit sâmbătă la Kiev pentru a marca sprijinul acordat de Paris Ucrainei după aproape doi ani de război cu Rusia. Vizita vine într-un moment crucial pentru Ucraina, întrucât aliaţii săi europeni şi americani dezbat continuarea sprijinului lor în faţa atacurilor ruseşti, notează France Presse. Numit recent în fruntea diplomaţiei franceze, Sejourne „a sosit la Kiev pentru prima sa deplasare pe teren, pentru a continua acolo acţiunea diplomatică franceză şi reitera angajamentul Franţei faţă de aliaţii săi şi alături de populaţiile civile”, a indicat ministerul său pe reţeaua X. „De aproape 2 ani, Ucraina este în prima linie pentru a-şi apăra suveranitatea şi asigura securitatea Europei. Ajutorul Franţei se înscrie în durată. Asta am venit să spun la Kiev pentru prima mea deplasare”, a declarat ministrul, într-un mesaj publicat pe aceeaşi reţea socială. Stephane Sejourne, care îi succede Catherinei Colonna în urma remanierii guvernului în Franţa, urmează să se întâlnească sâmbătă la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. În vârstă de 38 de ani, noul ministru, care nu a făcut carieră în diplomaţie, spre deosebire de predecesoarea sa, este un apropiat al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi conduce partidul prezidenţial, Renaissance. De îndată ce şi-a preluat mandatul vineri, el s-a angajat să continue sprijinul Franţei, afirmând că „a ajuta Ucraina înseamnă garantarea victoriei democraţiei”. Ajutorul militar oferit de Franţa Ucrainei se ridică la 3,2 miliarde de euro, potrivit unui raport parlamentar publicat în noiembrie. Sprijinul puternic oferit de ţările occidentale după invazia rusă de la începutul anului 2022 s-a fisurat în ultimele săptămâni, pe fondul disensiunilor politice. Noile promisiuni de ajutor occidental au încetinit brusc, ajungând la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului, a calculat la începutul lunii decembrie institutul german de cercetare Kiel Institute. Un pachet european de 50 de miliarde de euro planificat pentru consolidarea sprijinului european pentru Ucraina este blocat, cel puţin până la următorul summit UE programat pentru începutul lunii februarie. Noul pachet din partea Statelor Unite este la rândul său reţinut în Congres de reticenţa aleşilor republicani. Volodimir Zelenski a avertizat că orice întârziere a ajutorului pentru ţara sa va avea un impact semnificativ asupra cursului războiului. El cere mai multe mijloace de apărare aeriană, în timp ce Rusia şi-a intensificat recent loviturile. În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, Moscova a lansat 40 de rachete şi drone asupra Ucrainei, dintre care opt au fost distruse şi „mai mult de 20” şi-au ratat ţinta, în special datorită unor „contramăsuri electronice”, au anunţat forţele aeriene ucrainene.
Sfârșitul de an este un moment propice pentru a face un bilanț și a analiza stadiul în care se află războiul, precum și unele perspective pentru anul ce urmează. În anul 2022, după declanșarea războiului, am avut din plin atât război de manevră (atacurile asupra Kievului, Harkiv, Summy, Cernihiv și cedarea acestor direcții de atac, contraofensivele ucrainene din Kherson și Harkiv), dar și crâncene bătălii de poziții și asedii (Sieverdonetsk, Kramatorsk, Popasna, dar și primele luni de asedii la Bakhmut și Avdiivka. Au fost multe bătălii, atât dinamice, cât și de poziții, cu variate răsturnări de situație, cu angajamente aeriene prin care de la superioritate aeriană rusească s-a ajuns la stalemate, iar pe partea navală s-a ajuns de la dominarea totală a mării de către flota rusă la alungarea acestei flote din cadranul nord-vestic al Mării Negre în cel estic și nord-estic, încă în afara rachetelor ucrainene.
În schimb, anul 2023 a fost mult mai static, mai pozițional, ofensiva de iarnă rusească reușind cu mari sacrificii și practic desființarea ulterioară a Wagner cucerirea Bakhmutului, de fapt ocupând un cadran de șase pe șase kilometri, în timp ce mult așteptata ofensivă de vară ucraineană a reușit o pătrundere maximă de 17 kilometri prin liniile fortificate Surovikin pe axa spre Tokmak, dar fără a ajunge la el. Chiar și fără să-l comparăm cu 2022, anul 2023 a adus schimbări insignifiante pe linia de front, în urma unor lupte crâncene rezultate cu pierderi semnificative de ambele părți.
Reperele lui 2022
Terenul Ucrainei este în mare măsură plat, de stepă, iar țara este străbătută de prea puține drumuri asfaltate sau pietruite. Toamna, când încep ploile, și primăvara, când începe dezghețul și ploile de primăvară (fenomen numit rasputița), terenul ucrainean se transformă într-o mlaștină care face deplasarea vehiculelor militare foarte dificilă, astfel că ofensivele masive toamna și primăvara, în general, sunt practic imposibile. Germanii și românii, în 1941-1942, și sovieticii, în 1943-1944, au aflat pe pielea lor asta, de aceea ofensivele majore se dădeau vara, când terenul este complet uscat, și iarna, când este înghețat.
Aceasta este una din cauzele eșecului rușilor în primăvara lui 2022 la Kiev, Cernigov, Summy sau în fața Harkiv. Rușii s-au putut deplasa doar pe drumurile asfaltate, în coloane lungi, având flancurile vulnerabile. Din zone acoperite de pe flancuri echipe speciale ucrainene vânau tancurile și transportoarele cu aruncătoare manuale (aici și-a câștigat renumele racheta FGM-148 Javelin, dar și drona turcească Bayraktar), provocând mari pierderi unităților înaintate și coloanelor de aprovizionare. De obicei echipele mobile ucrainene incendiau primul și ultimul vehicul din coloană, blocând-o la ambele capete, apoi distrugeau în voie vehiculele unul câte unul. În urma pierderilor mari, rușii au realizat că au apucat mai mult decât puteau înghiți, astfel că au abandonat nordul Ucrainei și s-au concentrat pe sud, Donbass, Zaporoje, Kherson. Lupte grele, de uzură, în Donbass, pentru Sieverodonetsk, Kramatorsk, Popasna și altele.
Urmează contraofensiva ucraineană declanșată în Kherson la 30 august 2022. O săptămână mai târziu, cinci brigăzi ucrainene rup prin surprindere apărarea rusă la sud-est de Harkiv și îi împing pe ruși în Luhansk eliberând peste 6000 de kmp. Această lovitură de maestru a putut fi realizată doar prin disimulare și surprindere, atacul precedent previzibil în Kherson i-a făcut pe ruși să mute trupe în apărare acolo, slăbind frontul chiar la sud de Harkiv, unde au lovit. În noiembrie rușii cedează capul de pod rămas la nord de Nipru, împreună cu orașul Kherson, cap de pod rămas izolat și presat din toate direcțiile.
Din acest moment inițiativa trece de partea ucraineană, pe care o vor menține până în prezent.
Ofensiva rusă de iarnă și rebeliunea Wagner
Pentru a recâștiga inițiativa pierdută, rușii declanșează o ofensivă de iarnă, continuată în prima parte a lui 2023, cu direcția principală Bakhmut, localitate pentru care s-au dat cele mai grele lupte de până atunci. Bakhmut, ca și Marinka sau Avdiivka și altele, au fost localități contestate încă din 2014, iar din 2022 devenind obiective importante în cadrul invaziei rusești pe scară largă. Luptele îndelungate pentru acestea au făcut ca liniile de separație să fie printre cele mai fortificate din lume, imediat în urma graniței dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord, de aici intensitatea și grozăvia angajamentelor pentru aceste localități și poziții.
În cazul Bakhmut, efortul principal a fost din partea grupării de mercenari Wagner, al cărei lider Evgheni Prigojin încerca să se afirme ca unul fără de care Rusia nu putea câștiga războiul. Tactica aleasă de ruși a fost una total neconformă pentru atacul unor astfel de poziții fortificate, respectiv asaltul frontal în valuri succesive de infanterie, ceea ce a avut ca rezultat un carnagiu printre trupele rusești. Ni se pare greu de înțeles această abordare, dar ar trebui să ne amintim că aceasta era tactica sovietică din al doilea război mondial, așa cum apare în memoriile și amintirile veteranilor noștri, care spuneau că atunci când atacau rușii o făceau în masă, se întunecau dealurile de mulțimea lor. Germanii și românii trăgeau în ei până îi respingeau sau li se termina muniția, apoi se retrăgeau sau erau copleșiți. Genul de luptă glorificată inclusiv în filmele sovietice și în cele rusești.
Pierderile rușilor la Bakhmut au ajuns și la 600 de morți și răniți pe zi, iar singura modificare a tacticii a fost de fapt o rafinare a ei. Rușii trimiteau inițial o grupă avansată, de cercetare sau de sacrificiu, când ucrainenii deschideau focul, rușii identificau pozițiile ucrainene și le bombardau cu artileria, apoi trimiteau la atac frontal o companie. Ucrainenii ripostau, rușii bombardau de unde se trăgea și așa mai departe, un alt val, practic își sacrificau proprii oameni pentru a descoperi pozițiile de foc întărite ale ucrainenilor, pentru ca apoi să le poată lovi cu artileria. Dar și ucrainenii s-au adaptat, deschideau foc asupra grupelor de sacrificiu doar din unele poziții avansate pe care le abandonau mai apoi, păstrând posibilitățile de ripostă pentru valurile ulterioare, mai numeroase.
La acea vreme lui Prigojin i se acorda mult credit, având în vedere că părea a fi singurul care i-ar putea oferi lui Vladimir Putin o victorie care să îi salveze obrazul în această ofensivă de iarnă, soldată doar cu eșecuri la Marinka, Avdiivka sau Vuhledar. I s-a permis inclusiv să recruteze voluntari din închisorile rusești pentru a-și completa rândurile subțiate de apărarea ucraineană din Bakhmut. Ca o comparație, la începutul lui 2022 în sistemul penitenciar rusesc existau circa 420000 de deținuți. În octombrie-noiembrie 2023 mai existau 266000, deci apare o diferență de aproximativ 150000 de persoane. Prigojin a recrutat pentru Wagner aproximativ 50000, după care i s-a interzis în urma conflictului cu Shoigu. Restul au fost recrutați de ministerul apărării din Rusia, parte concentrați în batalioane de pedeapsă și sacrificiu sau unități Storm-Z.
Dar lui Prigojin această încredere și libertate i s-a ridicat la cap, astfel că a început să atace public conducerea militară rusă și să o învinuiască pentru pierderile grele suferite, deși principalul vinovat era tactica aleasă pentru a servi cât mai repede Rusiei victoria mult așteptată. Desigur, nu și-a permis să îl atace direct pe Putin, ci pe capii armatei, Shoigu și Gherasimov, dar prin ricoșeu lovea și în Putin, deoarece acesta îi pusese în funcție pe cei doi. Mai mult, nu i-a schimbat când lucrurile au început să meargă prost, nici când ofensiva către Kiev a eșuat, nici când au fost surprinși de cele două contraofensive ucrainene de succes. Ulterior, când Prigojin i-a atacat public pe cei doi, l-a pus pe Putin în imposibilitate de a-i schimba, deoarece ar fi arătat slăbiciune cedând la presiunile și criticile lui Prigojin.
Ori, aceste aspecte i-au scăpat lui Prigojin și i-au adus sfârșitul. Fiindcă cucerirea Bakhmutului și popularitatea câștigată l-au făcut să se creadă de neînlocuit, dar a pus armata rusă într-o lumină proastă pe plan intern, adică cum se face că o adunătură de mercenari a reușit acolo unde au eșuat invincibilii militari ruși, mai mult, au fost singurii care chiar au cucerit ceva în această ofensivă de iarnă, chiar cu pierderi enorme. Așa că ia măsura discutabilă să pornească spre Moscova în fruntea wagneriților săi (cel puțin o parte) pentru a-și face dreptate singur, să-i înlocuiască pe Shoigu și Gherasimov, pe care îi considera vinovați de pierderile suferite.
Încă nu știm care au fost mobilurile și calculele făcute de Prigojin, pe ce se baza el sau dacă avea certitudinea unui sprijin din interior, din centrul puterii moscovite, ale unor elemente nemulțumite de politica statului rus. Cert este faptul că în niciun moment nu l-a contestat pe liderul suprem, Vladimir Putin, dar acțiunea sa, respectiv marșul asupra Moscovei început la 24 iunie 2023, a dat o lovitură grea regimului președintelui Putin. În primul rând, a dovedit că există disensiuni ireconciliabile între mercenarii Wagner și armata rusă, brațul înarmat al statului rus. Chiar dacă Wagner au avut succes prin cucerirea Bakhmut, faptul că s-au revoltat, aspect de netolerat în orice structură militară, dovedea rușilor că lucrurile nu merg bine pe front, chiar dacă propaganda spunea altceva. În al doilea rând, dovedea faptul că statul rus, condus cu o mână de fier de Putin, nu îi poate controla pe acești mercenari, chiar dacă ei s-au dovedit utili Rusiei, nu numai la Bakhmut sau în alte zone în care au acționat după 2022, dar și în Siria, în Africa sau în Donbass în 2014. Și în al treilea rând, cel mai important, au dovedit că spatele frontului rusesc este extrem de vulnerabil, o coloană cu circa 5000 de wagneriți, cuprinzând tancuri, transportoare, dar și mașini civile, a reușit să pătrundă în adâncime, să captureze Rostov pe Don și să continue spre Moscova. Toate forțele militare ruse, foarte puține, care i s-au pus împotrivă au evitat lupta sau au fost respinse. Wagneriții au doborât câteva elicoptere și un avion Il-22M de comandă și control, provocând pierderi în cadrul armatei ruse. Au pătruns și în regiunea Voronej până la 400 de kilometri de Moscova. În calea lor s-au făcut baricade, a fost excavată șoseaua pentru a-i opri cumva.
A fost nevoie de intervenția lui Lukashenko, președintele belarus, care a reușit să oprească avansul Wagner oferindu-i azil lui Prigojin, iar statul rus a renunțat la acuzații. Două luni mai târziu Prigojin este ucis în avionul care îl transporta cu alți lideri importanți ai Wagner de o rachetă antiaeriană rusească. Wagner este practic desființat, parte fiind vărsați în armata regulată rusă, parte trimiși în misiuni în Africa.
Vladimir Putin a trecut în acele zile prin cea mai mare criză a regimului său de la începutul invaziei din Ucraina. Întrebarea care rămâne, putea marșul lui Prigojin asupra Moscovei să provoace o schimbare la vârful conducerii Rusiei? Pentru a răspunde trebuie să facem niște paralele istorice.
În urma înfrângerii din războiul ruso-japonez din 1904-1905 se declanșează o revoluție cu greu înăbușită în sânge de către autoritățile țariste. În 1917, după trei ani de război, trupele ruse se revoltă și sunt sprijinite de către cei de acasă, sătui de lipsurile cauzate de război. A urmat detronarea țarului, revoluția lui Kerenski și apoi lovitura de stat a lui Lenin, urmată de războiul civil câștigat cu greu de bolșevici. Dar totul a pornit de la nemulțumirea generală în urma lipsurilor cauzate de război, a milioanelor de victime rezultate într-un conflict interminabil, în care rușii piereau cu sutele de mii în urma atacurilor frontale împotriva pozițiilor fortificate inamice. În 1917 a existat o astfel de revoltă și în cadrul armatei franceze de pe Frontul de Vest, dar a fost aplanată prin schimbări importante referitoare la condițiile soldaților francezi ce luptau în prima linie. Războiul de uzură de lungă durată provoacă nemulțumire și revoltă în rândul trupei, este problema statului cum gestionează aceste aspecte. Cu cât mai multe sicrie ajung în țară, fără vreun rezultat pozitiv palpabil pe front, cu atât populația devine mai nemulțumită și gata să se revolte. S-a văzut asta în cazul implicării URSS în Afghanistan, după aproape zece ani de război (1979-1988), cu pierderi masive, acest aspect a fost unul dintre cauzele ce au dus la prăbușirea URSS în 1991.
Din perspectivă istorică, marșul lui Prigojin asupra Moscovei ar fi putut avea succes doar în cazul în care populația rusă ar fi fost mult mai afectată de pierderile umane și de lipsurile inerente războiului, dar realitatea este încă diferită. Sancțiunile occidentale încă nu și-au făcut efectul deplin, este nevoie de timp ca populația rusă să sufere cu adevărat, mai ales că rușii sunt obișnuiți cu lipsurile încă din timpul URSS. Iar pierderile umane încă nu sunt de așa impact, din mai multe motive. Unul este faptul că rușii nu își recuperează morții, aparținătorii pot primi doar o notificare că respectivul este dispărut, deși este demult mort în Ucraina. Deci există o speranță că ar mai putea fi în viață, iar asta se poate prelungi pe termen nedefinit. Și încă ceva, mobilizații sunt din republicile îndepărtate ale Rusiei, nu din Moscova sau Sankt Petersburg. Respectiv, dacă moare cineva din Burația, Daghestan sau Tula, cetățenii ruși din Moscova sau Sankt Petersburg habar nu au și nici nu îi interesează.
Ca idee, marșul lui Prigojin, sau ceva de acest gen, ar putea avea succes doar după câțiva ani de război, când lipsurile populației devin mai acute și tot mai multe sicrie ajung acasă, astfel încât să poată provoca o revoltă care ar putea amenința conducerea lui Vladimir Putin care înăbușă din fașă orice manifestare contrară politicii sale. După aceste standarde, Prigojin s-a cam grăbit, dar asta nu înseamnă că în viitor o astfel de acțiune nu ar putea avea succes. Cert este că Putin a reușit să treacă cu succes peste cel mai sensibil moment al regimului său de la declanșarea războiului din Ucraina.
Vuhledar sau cimitirul infanteriei marine ruse
Am vrut să fac o paranteză aici referitor la ofensiva de iarnă a rușilor pentru a nu crea ideea că atacurile în valuri au fost doar o caracteristică a Wagner în atacul lor asupra Bakhmutului, ci că această tactică a fost una generală în armata rusă. Respectiv atacuri în valuri împotriva unor poziții întărite, indiferent de pierderi, rezultate cu hecatombe de morți de partea rusă, la fel ca și în ww1 sau ww2, de parcă rușii nu se pot desprinde de tiparele din acele vremuri.
Din martie 2022 până în octombrie rușii au asaltat Vuhledar fără succes, deși între timp ajunseseră aproape de Kiev și în alte părți. Abia în octombrie reușesc să ocupe Pavlinka, la sud de Vuhledar și să se apropie de oraș, apoi declanșează un atac masiv începând din 25 ianuarie 2023, în cadrul ofensivei de iarnă. Vuhledar este o poziție dominantă, care este atacată constant de către trupele ruse, care suferă pierderi enorme. Brigada 155 Infanterie Marină rusă atacă și este prinsă în câmpul minat și decimată de artileria ucraineană la 25 ianuarie, reia atacul pe aceeași direcție și este decimată din nou la începutul lui februarie, având pierderi enorme, de peste 50% din capacitatea inițială. Atacurile sunt reluate după același tipar și cu același rezultat, pierderi enorme de partea rusă fără a reuși măcar să se apropie de obiectivul final. Câmpul de luptă a rămas acoperit de epavele tancurilor și transportoarelor blindate, făcând din Vuhledar cimitirul infanteriei marine rusești. În urma pierderilor, Brigada 155 Infanterie Marină a fost refăcută în două rânduri cu recruți, dar, ca și în alte situații în cadrul armatei ruse, calitatea trupelor a avut de suferit, astfel că din unitate de elită s-a transformat în unitate de recruți neexperimentați, ceea ce a avut impact major pe câmpul de luptă.
Ofensiva ucraineană de vară
În această ofensivă, inițial de primăvară, s-au pus multe speranțe și au fost multe așteptări, în urma ofensivelor ucrainene reușite în toamna lui 2022 (Kherson și Harkov) și al eșecului ofensivei ruse de iarnă, soldată numai cu ocuparea Bakhmut în urma unor pierderi deosebit de grele. Dar această ofensivă a fost amânată până la 4 iunie 2023, din motive ce țin de vreme, pregătirea noilor brigăzi ucrainene instruite în vest parțial cu armament occidental, dar și pentru a aștepta ca o cât mai mare cantitate de armament occidental să ajungă și să fie integrată în unitățile ucrainene. Cu toate acestea, armamentul occidental ajunge doar secvențial, de cele mai multe ori în cantități insuficiente, mai ales muniția. Încă din iarnă ucrainenii au început să stocheze muniția în vederea acestei ofensive, ceea ce s-a văzut în consumul redus în perioada premergătoare.
Timpul pierdut de ucraineni este folosit din plin de către ruși, care au avut timp din octombrie până în iunie să realizeze în Zaporoje, direcția cea mai probabilă de atac, așa numită linie defensivă Surovikin, de fapt o succesiune de aliniamente fortificate cu câmpuri minate, șanțuri antitanc, dinți de tigru și poziții fortificate ale infanteriei și artileriei, realizate pe adâncime de zeci de kilometri.
După cum s-a văzut ulterior, efortul principal a avut loc în Zaporoje, obiectivul strategic străpungerea apărării ruse (linia Surovikin) și atingerea Mării de Azov (la Berdiansk sau Mariupol) și separarea în două a dispozitivului rusesc din sudul Ucrainei. În caz de reușită, trupele rusești din regiunea Kherson ar fi fost prinse într-o pungă și singura lor scăpare ar fi fost evacuarea de urgență în Crimeea înainte ca trupele ucrainene să meargă de-a lungul coastei spre sud-vest și să taie istmul Perekop. Donbassul la nord ar fi fost și el izolat, putând fi aprovizionat doar direct din Rusia, și supus presiunii pe mai multe direcții.
Realitatea este că presiunea asupra armatei ucrainene sub forma așteptărilor pentru a obține cel mai bun rezultat era foarte mare, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional, fapt care i-a făcut să aleagă această direcție principală, aspect intuit corect și de către ruși, care au fortificat puternic zona pentru străpungere. Cum era și normal, au existat și direcții secundare, de disimulare, cum a fost cea spre Bakhmut, unde atacul a început în mai. Rușii nu aveau cum să cedeze orașul, acesta fiind singura lor victorie din 2023, așa că l-au apărat cu strășnicie, ucrainenii atingându-și scopul prin blocarea aici a numeroase efective rusești.
Cealaltă direcție secundară, pentru fixarea altor efective rusești, ar fi fost în Kherson, peste Nipru, unde era necesară traversarea și forțarea fluviului. Dar rușii au detonat barajul de la Nova Khakovka la 6 iunie, două zile după începerea ofensivei din Zaporoje, inundând zona și făcând imposibilă orice forțare a fluviului timp de două luni, până apele s-au mai retras și terenul inundat s-a mai întărit. Chiar dacă a fost o catastrofă ecologică, rușii și-au atins scopul, au disponibilizat trupe cu care să facă față atacului principal. Mai mult, prin atacuri punctuale în Luhansk și Donetsk, pe linia Svatove – Kremina, au fixat trupe ucrainene necesare la efortul principal din Zaporoje.
Ucrainenii au atacat în Zaporoje inițial în mai multe puncte, inclusiv în punctul cel mai vestic, lângă Nipru, cu direcția centrala atomică de la Energodar, tocmai pentru a le îngreuna rușilor sarcina de a descoperi care sunt direcțiile principale, ulterior s-au concentrat pe două direcții esențiale, una mai la est, de la Velika Novosilka spre Berdiansk, alta mai la vest, de la Orikiv spre Robotyne – Tokmak – Melitopol, important centru de comunicații. Pe aceasta din urmă au reușit să avanseze cel mai mult, trecând de Robotyne, dar fără să ajungă la Tokmak. În octombrie putem spune că ofensiva ucraineană a încetat, atât din cauza oboselii trupelor, cât și din considerente climatice, după cum spuneam mai sus, ucrainenii începând să edifice poziții defensive, la fel ca cum au făcut rușii începând din toamna trecută. Practic s-a ajuns la o situație de stalemate, după cum spunea generalul Valery Zaluzhny, comandantul șef al forțelor armate ucrainene (vezi https://karadeniz-press.ro/generalul-valery-zaluzhny-comandantul-armatei-ucrainene-despre-situatia-frontului/ ).
Caracteristicile luptelor din această contraofensivă sunt total diferite față de ceea ce am asistat până acum, având caracter de noutate și putând fi studiu de caz pentru academiile militare din lume, la fel ca și alte aspecte relevate până acum de conflictul ruso-ucrainean (vezi https://karadeniz-press.ro/razboiul-din-ucraina-spre-o-noua-rma/ ).
În primul rând, ucrainenii nu au avut o superioritate covârșitoare la punctul de impact, mai ales că vorbim de asaltul unor poziții puternic fortificate. Ofensiva cu mari concentrări de blindate împotriva unor poziții întărite, între două forțe tehnologizate apropiate, pare a fi ceva de domeniul trecutului. Asta deoarece dronele de supraveghere identifică zona de concentrare a blindatelor și transmit coordonatele artileriei proprii care lovește la sigur. Am văzut în primele zile ale contraofensivei, când Brigada 47 Mecanizată ucraineană, dotată cu armament occidental, a pierdut câteva Leoparduri și Mardere. Acest aspect i-a obligat pe ucraineni să schimbe tactica, atacând inițial cu infanteria, în grupe răsfirate, pozițiile întărite rusești, să le ocupe și abia apoi puteau veni blindatele care aveau deja rol de sprijin al infanteriei. În acest timp un mare efort era pe vehiculele de deminare, total insuficiente în armata ucraineană. Dar principalul efort era pe artileria de contrabaterie, respectiv identificarea și distrugerea de către artileria proprie a artileriei inamice, descoperirea poziției acesteia și distrugerea cu tiruri de contrabaterie.
Dar și rușii au învățat pe parcursul războiului, astfel că mută artileria permanent și contraatacă de fiecare dată fiecare poziție pierdută, câte trei-patru valuri pentru orice linie de fortificații. Exact ca și în primul război mondial, când în urma unui atac, dacă reușeai să ocupi o linie de tranșee, aceasta era imediat contraatacată de rezervele inamice. Dar aceste contraatacuri rusești au fost date după vechea metodă de la Bakhmut sau din altă parte, valuri umane care se aruncau prin câmp deschis (sau prin câmpurile minate proprii) spre poziția cucerită de ucraineni. Astfel s-a ajuns la un paradox, deși teoretic atacatorul trebuie să se aștepte la pierderi mult mai mari decât apărătorul, în cazul ofensivei de vară ucrainene a fost exact invers, rușii au avut pierderi estimate la de trei ori mai mari decât ucrainenii.
Dar această tactică, deși conservă blindatele și forța umană, este mare consumatoare de timp, iar strategia rușilor a fost să câștige timp, ceea ce le-a reușit. Ucrainenii au străpuns primele linii și următoarele, au avansat cu grijă evitând pierderile mari, au trecut de Robotyne, dar nu au ajuns la Tokmak, centrul de rezistență al sistemului defensiv numit linia Surovikin. Chiar dacă s-au oprit și construiesc ei înșiși linii defensive pe pozițiile cucerite, pentru a-și consolida avansul, rușii au timp să facă noi linii defensive la sud de Tokmak, astfel încât în primăvară să îi pună pe ucraineni din nou în fața unui sistem defensiv identic cu cel din 2023.
Un factor care a influențat negativ ofensiva ucraineană a fost întârzierea livrărilor de armament occidental. Dar și ezitările de a livra armament occidental performant, cu capabilități de lovire la distanță, de teamă că ucrainenii ar putea lovi cu el teritoriul Rusiei, iar Occidentul nu vrea să escaladeze astfel conflictul. Trecând peste ipocrizia acestei abordări, adică Rusia lovește ținte inclusiv civile pe tot teritoriul Ucrainei, iar ucrainenii să nu poată lovi ținte militare cu armament occidental pe teritoriul Rusiei, vedem că aceste întârzieri au produs efecte negative și trupele ucrainene în ofensivă au avut de suferit. Am să dau un singur exemplu, avansul ucrainean a fost permanent hărțuit și lovit de elicopterele rusești Ka-52 decolate de la Berdiansk și din alte baze aflate în afara razei de acțiune a rachetelor ucrainene. Elicopterele decolau de la Berdiansk și atacau ucrainenii în Zaporoje, aceștia neavând o protecție antiaeriană suficientă, cu excepția MANPADS-urilor, adică lansatoare individuale antiaeriene cum ar fi FIM-92 Stinger. Elicopterele rusești își lansau rachetele de la peste 3 km, dincolo de bătaia eficace a acestor MANPADS, și chiar dacă acuratețea acestora lăsa de dorit, ucrainenii au avut de suferit. După ce au primit suficiente rachete Storm Shadow și ATACMS americane au putut lovi și distruge elicoptere Ka-52 chiar în baza lor din Berdiansk, precum și facilitățile bazei.
Totuși, nu putem spune că ofensiva ucraineană a fost un eșec total. A reușit o străpungere maximă de 17 km pe direcția principală, a provocat pierderi disproporționat de mari în oameni și tehnică de luptă rușilor, accentuând uzura acestora, și-au conservat parțial tehnica proprie, inclusiv cea occidentală (pierderile la aceasta au fost minime, mult sub estimările inițiale), care urmează să fie suplimentată, dar, cel mai important, au căpătat o experiență de luptă superioară, inclusiv cu tehnica occidentală. În schimb rușii au avut pierderi mult mai mari, iar unitățile lor se degradează continuu prin pierderile masive de ofițeri și militari experimentați care sunt înlocuiți cu recruți fără instruire. Am exemplificat cu Brigada 155 Infanterie Marină rusă decimată în două rânduri la Vuhledar.
Frontul Kherson
Prin distrugerea barajului de la Nova Khakovka la 6 iunie rușii și-au asigurat temporar liniștea pe acest front, dar după retragerea apelor ucrainenii l-au reactivat făcând dese incursiuni dincolo de fluviu cu unități de forțe speciale, edificând capete de pod pe care le mențineau câteva zile, atrăgând contraatacurile rușilor, provocându-le pierderi, după care le evacuau înapoi peste Nipru. Acțiuni de genul lovește și fugi, rușii nu își puteau permite să lase vreun cap de pod, deoarece în lipsa vreunei reacții, acesta s-ar fi putut dezvolta și lărgi suficient ca să poată deveni o amenințare serioasă. Un cap de pod de acest gen, dacă se dezvolta suficient, putea fi urmat de constituirea unui pod de pontoane prin care să poată fi aduse întăriri și apoi să amenințe cu o pătrundere în Kherson direct spre Crimeea să taie istmul Perekop și să izoleze trupele rusești.
Astfel că rușii au fost nevoiți să suplimenteze trupele de pe malul stâng al Niprului, nu numai cu unități de supraveghere, ci și cu rezerve pentru a contraataca capetele de pod, iar aceste trupe trebuiau luate din Zaporoje. Practic, avantajul inițial în urma inundării zonei s-a terminat, ucrainenii fiind deciși să fructifice și această direcție secundară. Debarcările lor au avut inițial rol de hărțuire și testare a apărării, în cazul unui contraatac serios ei evacuând capul de pod. Au fost multiple astfel de tentative, unele insule de pe fluviu au fost ocupate permanent, unele capete de pod fiind menținute timp îndelungat.
Lucrurile au devenit mai serioase când ucrainenii au început să mențină capetele de pod, să extindă și le întărească tot mai mult, cum este cazul la Poyma sau la Krynky. La acesta din urmă, în premieră, au transferat vehicule blindate și armament greu, ceea ce poate însemna că intenția lor este edificarea unei poziții permanente. Avantajul este că malul drept, cel deținut de ucraineni, este mai înalt decât cel stâng, astfel perdeaua de protecție a artileriei de pe malul drept este mai eficientă. Mai mult, zona din adâncime este mai nisipoasă și solul este mai tare, favorizând războiul de manevră indiferent de vreme. Toate contraatacurile rusești, inclusiv cu blindate, au fost respinse cu pierderi mari de partea rușilor.
Rămâne de văzut dacă ucrainenii vor exploata în adâncime acest cap de pod, pornind la atac, dar în acest caz pierzând acoperirea artileriei proprii de pe malul opus al Niprului și putând intra în bătaia artileriei rusești, sau vor menține și întări dispozitivul păstrându-l ca o amenințare permanentă pentru ruși. În primul caz, vor trebui să rezolve chestiunea logistică, să constituie câteva poduri de pontoane pe care să le protejeze împotriva atacurilor de drone și rachete, în același timp lovind cu precizie liniile logistice rusești din interior. Oricum, forțarea unui fluviu și dezvoltarea unei ofensive peste un astfel de obstacol este una din cele mai complicate operațiuni militare, depășită doar de debarcarea amfibie de pe mare.
Capul de pod de la Krynky este un subiect de urmărit în următoarele luni.
Avdiivka
Un orășel cu 37000 de locuitori înainte de război, a fost capturat de separatiștii pro-ruși în aprilie 2014 și eliberat de ucraineni în iulie 2014. De atunci este teatrul unor lupte grele, cum ar fi în 2017, dar după invazia rusă din 2022 acestea s-au intensificat. Rușii au încercat să-l cucerească fără succes în prima fază a războiului, dar apărătorii ucraineni au rezistat. Ulterior, atacurile rusești s-au întețit, fără rezultat. Alături de Bakhmut, Marinka și Vuhledar, a fost unul din obiectivele ofensivei rusești din iarna 2022-2023, dar, deși transformat în ruine, a rezistat. După oprirea ofensivei de vară ucrainene, din octombrie atacurile rusești s-au întețit cu mai multă furie asupra Marinka și Avdiivka, în ambiția de a-i oferi lui Putin măcar o victorie înainte de sfârșitul anului, deși ambele orașe sunt de fapt un morman de ruine. Marinka, aflat la sud de Avdiivka, a fost cucerit de ruși la 25 decembrie, apărătorii ucraineni retrăgându-se la nord de fostul oraș. Dar Avdiivka rezistă provocând rușilor pierderi îngrozitoare în tentativa lor de a-l încercui.
Spre deosebire de Bakhmut, Avdiivka chiar are o importanță strategică, fiind un intrând adânc în teritoriul deținut de ruși și situat la mică distanță de orașul Donetsk, capitala oblastului cu același nume, practic este considerată ca o suburbie a acestuia, astfel că Donetsk este în bătaia inclusiv a artileriei ușoare, de calibru mic. Cucerirea lui de către ruși ar putea îndepărta acest pericol, așa că este explicabilă decizia rușilor de a ataca aici.
Rușii strâng echivalentul unei armate mecanizate (după unii analiști două armate) și se aruncă asupra extremităților de la nordul și de la sudul intrândului, începând cu 10 octombrie. Atac după atac, cu tancuri și vehicule blindate direct prin câmpurile de mine ucrainene, în bătaia artileriei și loviturilor cu drone, urmate de valuri de infanterie în câmp deschis împotriva proiectilelor cu dispersie, adică exact ce au evitat ucrainenii în cursul ofensivei lor în Zaporoje. Rezultatul a fost sub forma unor pierderi rusești îngrozitoare, practic nesustenabile, astfel că atacul se oprește în 16 octombrie și se reia sub aceeași formă câteva zile mai târziu, când rușii aduc noi unități și tehnică de luptă, doar ca să le arunce din nou în malaxor, cu același rezultat. Ca să ne dăm seama de intensitatea luptelor, în vecinătatea orașului (unde există o fabrică de cocs) se află un deal imens de deșeuri de cărbune numit Terrikon, rușii l-au asaltat și după pierderi masive au reușit să-l urce și să înfigă un steag în vârf, steag aruncat în aer de o dronă ucraineană. Dar aflați pe acel deal au constatat că nu pot săpa adăposturi împotriva tirurilor ucrainene în reziduurile de cărbunele afânat și nu pot să fie aprovizionați, așa că au trebuit să renunțe la el.
Pe măsură ce trece timpul, atacurile de blindate s-au redus din cauza pierderilor imense și au fost înlocuite cu vechea metodă, atacuri sinucigașe de infanterie în valuri. Raportul pierderilor umane este enorm, de peste 10 la 1 în favoarea ucrainenilor, ajungând în unele zile ca rușii să piardă între 900 și 1000 de oameni pe zi, morți, răniți și dispăruți, mult peste rata maximă din Bakhmut, de circa 600 de oameni pe zi. Referitor la pierderile în tehnică de luptă, conform siteului Oryx, care înregistrează numai pierderile confirmate cu probe foto, video și geolocalizate, deci mai mici decât realitatea, în Avdiivka rația de pierderi după o lună și jumătate de ofensivă rusă arată cam așa: 9 la 1 pentru tancuri (la zece tancuri pierdute, 9 sunt rusești), între 20-30 la 1 pentru vehicule blindate, peste 4 la 1 pentru artilerie auto propulsată. În termeni absoluți, repet, sunt doar pierderi confirmate cu probe foto sau video cu geolocația respectivului vehicul, vorbim de 82 de tancuri și 145 vehicule blindate doar până la 24 noiembrie. Totul doar pentru un câștig de câteva sute de metri la intrândul sudic și doi kilometri la cel nordic. Dar, la intrândul nordic, rușii s-au apropiat de principala linie de aprovizionare ucraineană, ceea ce ar putea pune probleme în viitor, dacă rușii vor putea menține tempoul, lucru puțin probabil în urma pierderilor enorme de până acum. Oricum, atacurile au mai scăzut în intensitate, dar este posibil ca rușii să aducă noi rezerve în primele luni ale anului, în cursul așteptatei lor ofensive de iarnă, care la Avdiivka a început dezastruos, dar a avut succes la Marinka.
Din punct de vedere al pierderilor, Avdiivka poate fi comparată doar cu dezastrul de la Vuhledar sau cu retragerea catastrofală de la Izium din septembrie 2022, când rușii au abandonat sute de tancuri și vehicule blindate în mâinile ucrainenilor, devenind la momentul respectiv principalii furnizori de armament pentru armata ucraineană.
Iată ce spunea generalul Valery Zaluzhny, comandantul armatei ucrainene, despre ce a văzut pe frontul de la Avdiivka, după câteva săptămâni de ofensivă rusă: ”Pe monitor, în ziua în care am fost acolo, am văzut 140 de vehicule rusești în flăcări, distruse în patru ore de când au intrat în raza de acțiune a artileriei noastre”.
Ca și concluzie, pentru a măcina trupele rusești și să le pună în imposibilitate de a deveni o amenințare ofensivă, ucrainenii ar avea nevoie de cât mai multe astfel de Avdiivka. Fiindcă uzura inamicului înseamnă să-l faci să piardă mai mult decât produce sau aduce.
Ministerul rus al Apărării a făcut public, pentru prima oară după 24 februarie 2023, cifra exactă referitoare la numărul militarilor contractanți. Potrivit reprezentanților instituției, în prezent, peste 640.000 de militari contractanți activează în cadrul forțelor armate ruse. Președintele rus, Vladimir Putin, declarase anterior că pe parcursul acestui an 486.000 de persoane au ales să semneze un contract cu Ministerul Apărării. O cifră similară a fost confirmată la începutul lunii decembrie și de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev. Ultima raportare oficială despre numărul de persoane care s-au angajat în armata rusă a fost făcută publică în 2020. Atunci peste 405.000 de persoane erau încorporate în cadrul forțelor militare în calitate de contractanți.
Contractul militar vine cu o serie de atracții financiare remarcabile. Unul dintre punctele cheie care atrage atenția este salariul generos oferit soldaților. Cei care optează pentru un contract de cel puțin un an beneficiază de o plată unică substanțială în valoare de 195.000 de ruble (echivalentul a 2.150 $). Salariul minim începe de la 204.000 ruble (2.258 $). Solda unui sergent variază între 232.000 și 242.000 de ruble (2.680 $). În plus, fiecare zi petrecută în cadrul operațiunilor ofensive active este recompensată cu 8.000 de ruble (88,5 $). Soldații trupelor de asalt beneficiază de un bonus suplimentar pentru fiecare kilometru avansat, primind 50.000 de ruble (553 de $). Capturarea sau distrugerea echipamentelor militare inamice se răsplătește de la 50.000 de ruble și poate ajunge până la 300.000 de ruble (3.320 $), în dependență te tipul echipamentului. Aceste sume sunt exorbitante din moment ce salariu mediu în Federația Rusă pentru 2022 a fost de 65.300 de ruble (720 $), conform datelor furnizate de Institutul Federal de Statistică din Rusia.
La sfârșitul acestui an, Ministerul rus al Apărării a elaborat un portret social al celor mobilizați, oferind o perspectivă detaliată asupra acestor persoane. Potrivit reprezentanților ministerului, numărul total al celor mobilizați a atins cifra de 302.503 de oameni. A fost subliniat faptul că peste 33.000 de indivizi s-au prezentat voluntar la birourile de recrutare, fără a aștepta o citație oficială. Vârsta medie a celor mobilizați a fost de 35 de ani. Marea majoritate, 96,4% dintre cei chemați la arme, aveau deja experiență în cadrul serviciului militar obligatoriu anterior. Din aceste date rezultă faptul că peste 11.000 de bărbați mobilizați nu au avut nici o experiență militară anterioară. Din perspectivă educațională, 7% dintre cei mobilizați au absolvit studii superioare, 30% au studii medii profesionale, iar 63% au finalizat studii medii. Mai mult de jumătate dintre aceștia, mai exact 57%, sunt căsătoriți, iar 56,3% au copii. Cifrele relevă că din cei 302.503 de mobilizați, 31% au un copil, 15% au doi copii, iar 0,3% se află în situația de a avea chiar și 3 copii. De asemenea, aproape 90% din cei recrutați erau angajați în câmpul muncii, iar 40% aveau o experiență de muncă de peste 10 ani.
În luna septembrie 2023, publicația Verstka a descoperit că Ministerul rus al Apărării a achiziționat 757.305 de certificate pentru veteranii de război și 230.000 de certificate pentru familiile celor decedați. Pe 19 decembrie 2023, Serghei Șoigu, a anunțat că armata va renunța la legitimațiile de hârtie pentru veteranii de război în favoarea legitimațiilor electronice, sub forma unui card de plastic. Ministrul rus al Apărării a afirmat că 458.000 de soldați deja au primit certificatele de veterani. Potrivit lui Vladimir Putin, pe teritoriul Ucrainei se află 617.000 de soldați ruși. Pe parcursul celor 22 de luni de război, Federația Rusă a pierdut 315.000 soldați morți și răniți, potrivit datelor CNN.
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost „informat” în legătură cu atacul ucrainean asupra oraşului Belgorod, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la o zi după lovituri masive asupra teritoriului ucrainean soldate cu zeci de morţi. Așa sună comunicatul Administrației Prezidențiale de la Moscova, un semnal al nemulțumirii părții ruse față de capacitatea Kievului de a răspunde invaziei militare a Federației Ruse.
Răspuns dur
„Preşedintele Vladimir Putin a fost informat despre atacul armatei ucrainene asupra unor cartiere rezidenţiale din Belgorod”, un oraş apropiat de graniţă, a precizat Dmitri Peskov, potrivit agenţiilor ruse. Ucraina lansează în mod constant lovituri în Rusia, în special în regiunile foarte apropiate de teritoriul său, dar bilanţul victimelor acestor atacuri este în general mult mai mic. Ministerul rus al Apărării a dat asigurări că acest atac nu va rămâne „nepedepsit”. Forţele ruse au reuşit să intercepteze două rachete şi „majoritatea” rachetelor lansate împotriva oraşului, evitându-se un bilanţ mult mai mare al victimelor, a indicat ministerul. Guvernatorul local Viacheslav Gladkov pe Telegram, adăugând că atacul s-a soldat, de asemenea, cu răniţi. Ministerul rus al Apărării a declarat că sistemele de apărare antiaeriană au distrus 13 rachete deasupra regiunii Briansk. El a anunţat, de asemenea, că 32 de drone ucrainene au fost neutralizate în total în regiunile Briansk, Kursk şi Orel, la nord de graniţa cu Ucraina, precum şi în Moscova.
Condamnări suspecte
Instanţele din Rusia au condamnat la închisoare peste 200 de luptători ucraineni de când Moscova şi-a început operaţiunea militară în Ucraina, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat agenţiei de ştiri de stat RIA, publicat duminică. „Instanţele Federaţiei Ruse au condamnat deja peste 200 de reprezentanţi ai formaţiunilor armate ucrainene la ani grei de închisoare pentru comiterea de atrocităţi”, a afirmat Lavrov. Ambele părţi se acuză reciproc că au comis numeroase atrocităţi în războiul pe care Rusia l-a început cu o invazie pe scară largă asupra Ucrainei în februarie 2022. Organizaţia Naţiunilor Unite a găsit dovezi continue ale crimelor de război şi ale încălcărilor drepturilor omului comise de autorităţile ruse, inclusiv tortură, viol şi deportarea de copii. În martie, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, susţinând că deportarea forţată a copiilor ucraineni de către Moscova este o crimă de război. „Pe calea noastră către justiţie, principalul rezultat al anului este, fără îndoială, mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională pentru Putin”, a declarat sâmbătă procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, citat într-un comunicat cu bilanţul pe anul 2023. „O decizie istorică şi un semnal clar că nimeni nu poate fi mai presus de lege”, a adăugat el. Procuratura Generală a Ucrainei a înregistrat peste 121.000 de crime de agresiune şi crime de război ruseşti de la începutul războiului, potrivit site-ului său. Lavrov a declarat pentru RIA că principalul organ de anchetă al Rusiei, Comitetul de Investigaţii, a iniţiat 4.000 de procese penale împotriva a aproximativ 900 de ucraineni. „Printre ei nu sunt numai membri ai asociaţiilor naţionaliste radicale, reprezentanţi ai forţelor de securitate ucrainene şi mercenari, ci şi reprezentanţi ai conducerii militare şi politice a Ucrainei”, a spus Lavrov. „Cei care au fost puşi sub acuzare în absenţă au fost incluşi pe lista internaţională de persoane urmărite”, a adăugat el.
Invazia continuă
Rusia a lansat noi atacuri asupra Ucrainei la primele ore ale zilei de duminică, la o zi după atacul, pus pe seama Kievului. Patru drone Shahed de fabricaţie iraniană au vizat oraşul Harkov din nord-estul Ucrainei în cursul nopţii, potrivit purtătorului de cuvânt al procurorului regional, Dmitro Ciubenko. „Ca urmare a atacului nocturn cu drone ruseşti asupra Harkovului, clădiri din centrul oraşului au fost avariate. Nu este vorba de instalaţii militare, ci de cafenele, clădiri rezidenţiale şi birouri”, a scris primarul oraşului, Ihor Terehov, pe Telegram, fără a menţiona victime. „În ajunul Anului Nou, ruşii vor să ne intimideze oraşul, dar nu ne este frică”, a adăugat el. La o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU de la New York, Moscova a acuzat Kievul că a comis un „act deliberat de terorism” şi „a folosit muniţii cu dispersie”. A fost „un atac nediscriminatoriu şi deliberat asupra unei ţinte civile”, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, acuzând Kievul că a vizat un centru sportiv, un patinoar şi o universitate. Aliaţii Ucrainei au replicat că vina pentru război este a preşedintelui rus Vladimir Putin. „Există sute de mii de soldaţi ruşi în Ucraina. Nu există niciun soldat ucrainean în Rusia”, a declarat reprezentantul britanic Thomas Phipps. „Dacă Rusia vrea să dea vina pe cineva pentru moartea ruşilor în acest război, ar trebui să înceapă cu preşedintele Putin”, a adăugat el. Duminică, Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski urmează să ţină discursuri aşteptate de Anul Nou, după un 2023 marcat de eşecul contraofensivei de vară a Ucrainei şi de îngheţarea aproape totală a liniei frontului. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare din perspectiva Kievului, cu cât ajutorul occidental începe să se epuizeze, atât în Europa, cât şi în Statele Unite, crescând riscul unei opriri a fluxului de muniţii şi fonduri. Sâmbătă, Volodimir Zelenski a făcut un nou apel către aliaţii săi, spunând că înarmarea Ucrainei este „o modalitate de a proteja vieţi”. „Fiecare manifestare a terorii ruseşti dovedeşte că nu putem întârzia în a oferi asistenţă celor care luptă”, a spus el.
ONU, doar declarații
Loviturile masive ruseşti care au vizat Ucraina vineri şi au făcut cel puţin 30 de morţi şi peste 160 de răniţi sunt „agresiuni îngrozitoare”, a deplâns secretarul general adjunct al ONU Mohamed Khiari, notează AFP. „Secretarul general condamnă fără echivoc, în termenii cei mai fermi, aceste atacuri îngrozitoare comise vineri împotriva unor oraşe şi sate din Ucraina”, a adăugat diplomatul ONU în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, vineri, la New York. Această vastă serie de lovituri asupra mai multor oraşe, printre care capitala Kiev, a distrus şcoli, o maternitate, precum şi instalaţii industriale, militare şi civile, potrivit autorităţilor ucrainene. Polonia, membră NATO, a denunţat, la rândul său, o „încălcare” a spaţiului său aerian „de către o rachetă de croazieră rusească”. Loviturile au declanşat o condamnare internaţională pe scară largă, preşedintele american Joe Biden cerând Congresului „să acţioneze fără întârziere” pentru a debloca un important nou pachet de ajutor pentru Kiev. „Deplângem aceste tragice pierderi de vieţi omeneşti”, a declarat reprezentantul Statelor Unite în Consiliul de Securitate al ONU. „Rusia a lansat 158 de drone şi rachete împotriva Ucrainei, dintre care 36 de drone Shahad şi 122 de rachete(…) Scopul preşedintelui rus Vladimir Putin rămâne neschimbat: urmăreşte să extermine Ucraina şi să-i subjuge poporul”, a adăugat diplomatul american. Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a indicat pe reţeaua socială X (fostă Twitter) că, împreună cu peste 30 de ţări membre ale ONU, ţara sa a solicitat această reuniune de urgenţă preşedinţiei ecuadoriene a Consiliului de Securitate.
Vizită pe front
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat vineri trupele care apără Avdiivka, oraşul din regiunea Doneţk asediat de trupele ruse şi care este în prezent unul din punctele cele mai fierbinţi ale frontului. „Am salutat personal luptătorii. Am evaluat împreună cu comandantul situaţia defensivă şi nevoile esenţiale ale trupelor noastre”, a scris Zelenski pe reţelele de socializare. „Ţara noastră rezistă graţie acestor războinici. A acelora care, în pofida tuturor dificultăţilor, apără ţara noastră”, şi-a lăudat el trupele. Preşedintele ucrainean şi-a însoţit mesajul cu imagini în care aparent el s-a filmat singur în faţa panoului rutier de intrare în Avdiivka, afirmând că în bătălia pentru acest oraş, devenit principalul obiectiv al ofensivei ruse aflate în desfăşurare, este apărată „ţara întreagă” şi acolo se dă o „luptă pentru viaţă”. În alte imagini Zelenski este văzut salutând soldaţi şi ofiţeri într-o fortificaţie subterană şi oferindu-le decoraţii. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a promis anterior că armata va apăra Avdiivka atât cât va putea, dar a reafirmat că este de asemenea importantă salvarea vieţilor soldaţilor. După contraofensiva eşuată din vară, armata ucraineană este acum din nou în defensivă în timp ce trupele ruse atacă pe mai multe sectoare ale frontului şi au anunţat săptămâna aceasta cucerirea oraşului Mariinka, în timp ce armata ucraineană afirmă că s-a retras la periferia acestuia. Armata rusă încearcă de mai multe luni să cucerească Avdiivka, oraş industrial din Donbas transformat de armata ucraineană în fortăreaţă în 2014, când a avut loc primul conflict armat cu separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei Vizita lui Zelenski pe front survine în ziua când Ucraina a suferit cel mai puternic bombardament rusesc după cele efectuate în primele zile ale războiului. Ţinte ucrainene din zona capitalei Kiev şi a oraşelor Liov (vest), Odesa (sud), Dnipro (centru), Zaporojie (sud) şi Harkov (nord-est) au fost atacate cu rachete şi drone, Rusia afirmând că a urmărit astfel să lovească instalaţii ale complexului militar-industrial ucrainean, aerodromuri militare, depozite de muniţii şi amplasamente ale trupelor ucrainene şi ale mercenarilor străini.
Războiul cerealelor la Marea Neagră
Ucraina a declarat sâmbătă că a exportat aproximativ 13 milioane de tone de mărfuri de la înfiinţarea, în august, a unui coridor maritim în Marea Neagră devenit foarte important pentru comerţul său, în pofida ameninţărilor ruseşti cu bombardamente. Aceste aproximativ „13 milioane de tone” au fost transportate de 400 de nave, a indicat ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. El şi-a exprimat „recunoştinţa” faţă de armată şi partenerii internaţionali ai Ucrainei pentru asigurarea funcţionării acestui coridor „în condiţii de agresiune militară”. După un an 2023 dificil pe front, Ucraina se poate lăuda cu reuşite în Marea Neagră, unde a provocat pagube flotei ruseşti considerată a fi mult mai puternică. Armata Kievului a reuşit să ţină navele ruseşti departe de sud-vestul acestei mări şi să deschidă un coridor maritim pentru a exporta cereale ucrainene, ignorând ameninţările cu bombardamente. Acest coridor a fost înfiinţat în august pentru a conecta porturile din sudul Ucrainei şi Strâmtoarea Bosfor, la câteva săptămâni după ce Moscova s-a retras dintr-un acord cerealier între cele două ţări în război. Acordul a permis exportul a aproape 33 de milioane de tone de cereale şi alte produse alimentare ucrainene prin Marea Neagră într-un an. Această cale este cu atât mai importantă, cu cât mai multe rute terestre au fost blocate în ultimele luni de manifestaţii ale şoferilor de camioane polonezi, nemulţumiţi de concurenţa considerată „nedreaptă” din partea colegilor lor ucraineni. Rusia a ameninţat că va viza navele care sosesc sau părăsesc porturile ucrainene, lovind în acelaşi timp infrastructuri portuare şi cerealiere. O navă comercială sub pavilion panamez care se îndrepta către un port ucrainean pentru a încărca cereale a lovit o mină săptămâna aceasta, rănind doi marinari. Preşedintele Volodimir Zelenski a salutat sâmbătă succesele maritime ale ţării sale, declarând că forţele sale au „recucerit marea” anul acesta.
