Steadfast Defender 2024: NATO răspunde binomului Rusia-China

Steadfast Defender 2024: NATO răspunde binomului Rusia-China

NATO lansează săptămâna viitoare cel mai amplu exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece, în care va fi exersată întărirea cu trupe ‘din America de Nord’ a aliaţilor europeni de la graniţa cu Rusia şi de pe flancul estic, în cazul izbucnirii unui conflict cu ‘un adversar de aproape acelaşi calibru’, relatează mass-media internațională.

NATO în acțiune

În jur de 90.000 de militari vor lua parte la manevrele Steadfast Defender 2024 ce se vor desfăşura până în luna mai, a indicat joi comandantul suprem al forţelor aliate în Europa (SACEUR), generalul american Chris Cavoli.
Vor fi implicate peste 50 de nave – de la portavioane la distrugătoare -, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere şi drone şi cel puţin 1.100 vehicule de luptă, printre care 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie, potrivit NATO.
Cavoli a spus că manevrele vor exersa punerea în execuţie de către NATO a planurilor sale regionale stabilite la summitul din 2023 de la Vilnius, primele elaborate de Alianţă de decenii, detaliind cum ar răspunde unui atac al Rusiei.
Anunţul NATO nu menţionează Rusia, însă principalul său document de strategie identifică acest stat drept ameninţarea cea mai semnificativă şi directă pentru securitatea membrilor NATO.
‘Steadfast Defender 2024 va demonstra capacitatea NATO de a desfăşura rapid forţe din America de Nord şi alte părţi ale alianţei pentru a consolida apărarea Europei’, afirmă serviciul de presă al NATO.
Consolidarea se va realiza în cadrul unui ‘scenariu de conflict simulat ce ar apărea cu un adversar de aproape acelaşi calibru’, le-a spus Cavoli reporterilor la Bruxelles după o reuniune de două zile a şefilor de Stat Major.
Ultimele exerciţii de amploare similară au fost Reforger – în timpul Războiului Rece, în 1988, cu 125.000 de participanţi – şi Trident Juncture în 2018, cu 50.000 de participanţi, potrivit NATO.
Militarii care lua parte la exerciţii, ce vor implica simulări de aduceri de personal în Europa, cât şi exerciţii terestre, vor proveni din ţări NATO şi din Suedia, care speră să adere în curând la alianţă.
În partea a doua a Steadfast Defender, o atenţie specială va fi acordată desfăşurării unei forţe rapide a NATO în Polonia, pe flancul estic al Alianţei.

Alte locuri majore alte viitoarelor exerciţii vor fi în ţările baltice – văzute ca fiind cele mai expuse riscului unui potenţial atac din partea Rusiei -, Germania – un hub pentru întăririle ce vor fi primite – şi ţări situate la periferia geografică a NATO, precum Norvegia şi România.

Precedent pentru China

Cu cât preşedintele rus Vladimir Putin are mai mult succes în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, cu atât creşte probabilitatea ca şi China să decidă să recurgă la forţă pentru a-şi atinge obiectivele, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei dezbateri pe teme de securitate la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia).
„Am efectuat vizite în Japonia şi Coreea de Sud, parteneri apropiaţi ai NATO, iar ei sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în Ucraina, pentru că ştiu că, cu cât Putin are mai mult succes în Ucraina, cu atât este mai probabil ca Beijingul să folosească forţa”, a subliniat politicianul norvegian.
În acest context, el a susţinut că Alianţa Atlantică ar trebui să aibă o „abordare globală”, chiar dacă este o organizaţie regională, întrucât „lumea este interconectată”.
„Vom rămâne o alianţă regională. Dar regiunea transatlantică se confruntă cu ameninţări globale, securitatea nu mai este regională, ci globală, astfel încât ceea ce se întâmplă în Asia afectează Europa şi ceea ce se întâmplă în Europa afectează Asia”, a afirmat Jens Stoltenberg.
Stoltenberg a declarat că NATO nu consideră China drept un adversar, dar a spus că este „important” să fim atenţi la comportamentul său, în special în Marea Chinei de Sud, precum şi la „modul în care China încalcă principiile de bază” ale Alianţei, cum ar fi democraţia, statul de drept, libertatea de opinie şi de exprimare, „aşa cum am văzut în Hong Kong”.
În acelaşi timp, el a subliniat că nu NATO este cea care „avansează în Asia”, ci China este cea care „se apropie”.
„Aşadar, din toate aceste motive, bineînţeles că NATO trebuie să abordeze ceea ce se întâmplă în Asia”, a conchis el.
Totodată, secretarul general al NATO a recunoscut marţi că situaţia Ucrainei pe câmpul de luptă împotriva Rusiei este „extrem de dificilă”, dar a apreciat că există „motive de optimism” pentru că ea a rezistat ca naţiune, iar Moscova nu a reuşit să îşi atingă obiectivele.
Stoltenberg a spus că forţele ruse presează acum pe mai multe fronturi – „şi, bineînţeles, marea ofensivă pe care ucrainenii au lansat-o în vară nu a dat rezultatele pe care le speram cu toţii”.
Moscova achiziţionează drone din Iran, echipându-se pentru a-şi construi propriile aparate fără pilot, încercând să obţină mai multă muniţie şi rachete din Coreea de Nord, continuând în acelaşi timp să demonstreze o „toleranţă ridicată faţă de pierderi”, a enumerat el.
„Deci, în general, Rusia exercită presiuni puternice. Este un lucru serios şi nu ar trebui să subestimăm niciodată Rusia”, a adăugat şeful NATO.
„Există şi motive de optimism”, a spus Stoltenberg, evocând că, atunci când Rusia şi-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, majoritatea experţilor credeau că va cuceri ţara în câteva zile şi o va controla în câteva săptămâni.

Marea Neagră, câmp de bătălie

„Asta nu s-a întâmplat. S-a întâmplat contrariul”, a remarcat el, adăugând că ucrainenii au început să contraatace şi să elibereze teritorii, obţinând rezultate importante în Marea Neagră şi posibilitatea de a deschide un coridor către porturile de acolo pentru a continua exportul de cereale.
Pentru politicianul norvegian, în afară de aceste realizări militare, „cel mai important este că Ucraina a supravieţuit ca naţiune independentă şi suverană, ceea ce reprezintă o mare victorie pentru ea”, în timp ce Rusia „a pierdut ceea ce a vrut să obţină prin acest război, şi anume să controleze Ucraina”.
El a subliniat că ucrainenii „nu au avut niciodată mai puţină încredere în Rusia” şi îşi doresc să facă parte din Occident, Uniunea Europeană şi NATO, de care el a declarat că sunt mai aproape ca niciodată. „Şi aceasta este o mare pierdere pentru Rusia”, potrivit acestuia.
Stoltenberg, care s-a întâlnit marţi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Davos, a cerut în acest context ca aliaţii NATO să continue să ofere sprijin militar Ucrainei, ceea ce „nu este o acţiune de caritate”, ci o „investiţie în propria noastră securitate”.
„La un moment dat, Rusia va înţelege că plăteşte un preţ prea mare şi se va aşeza la masa (negocierilor) şi va fi de acord cu un tip de justiţie”, a opinat el, dar a insistat asupra livrărilor de arme către Ucraina pentru ca aceasta să vină în cele din urmă la masa negocierilor cu Moscova în poziţie de forţă.
Deocamdată, însă, a spus Stoltenberg, preşedintele rus Vladimir Putin nu plănuieşte pacea.

Reformarea NATO

O înaltă oficialitate a NATO le-a cerut miercuri actorilor publici şi privaţi din Occident să-şi schimbe mentalitatea şi să se concentreze pe randament, pentru a face faţă unei perioade în care orice se poate întâmpla în orice moment, relatează Reuters.
”Avem nevoie de o transformare a NATO”, a declarat şeful Comitetului Militar al organizaţiei, amiralul olandez Rob Bauer, în cadrul unei reuniuni cu şefii de Stat major din ţările aliate, desfăşurată la Bruxelles.
În trecut, actorii publici şi privaţi au trăit într-o perioadă când totul era abundent, previzibil, controlabil şi axat pe eficacitate, a subliniat el.
În prezent, aceşti actori trebuie să-şi schimbe modul de gândire ”către o epocă în care orice se poate întâmpla în orice moment, o epocă în care trebuie să aşteptăm neprevăzutul, o epocă în care trebuie să ne concentrăm pe randament pentru a fi deplin eficienţi”, a explicat Bauer.

Ministrul apărării german Boris Pistorius a avertizat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate.
”Auzim ameninţări de la Kremlin aproape în fiecare zi – cel mai recent din nou împotriva prietenilor noştri din statele baltice”, a declarat Pistorius într-un articol publicat de cotidianul Tagesspiegel vineri, la exact un an de la preluarea mandatului de ministru federal al apărării.
Referitor la armata germană (Bundeswehr), Boris Pistorius a accentuat: ”Trebuie să ne consolidăm rapid capacităţile de apărare, în contextul urgenţei situaţiei ameninţării”.
”Aşadar, trebuie să luăm în calcul faptul că (preşedintele rus) Vladimir Putin ar putea chiar ataca o ţară NATO cândva”, a afirmat Boris Pistorius, care a estimat că, dacă ar fi să se întâmple, acest lucru ar avea loc peste ”5-8 ani” începând de acum.
Prin apelul său ca Bundeswehr să devină ”pregătită de război”, Pistorius a dorit să ”zdruncine societatea” germană. El aşteaptă propuneri pentru reintroducerea unei versiuni a serviciului militar obligatoriu până în aprilie, după ce ţara sa a renunţat la acesta în 2011.
Potrivit ministrului german, industria apărării trebuie să devină mai eficientă. Boris Pistorius s-a pronunţat pentru reformarea datoriei publice, din raţiuni de securitate. ”Cu un mecanism al datoriei în forma actuală, nu vom trece traversa aceste crize teferi”, a explicat el.
Pe de altă parte, reprezentantul Berlinului a respins cererile de suplimentare a ajutorului militar german pentru Ucraina, spunând că Bundeswehr nu poate ajunge la ”epuizare” şi lăsa Germania ”lipsită de apărare”.

Scenarii germane

Germania pregăteşte diferite scenarii ca urmare a ameninţării ruse, a declarat luni Ministerul Apărării german, după ce tabloidul Bild a publicat un document clasificat al armatei germane care nu exclude o escaladare împotriva NATO în acest an şi o ipotetică confruntare în 2025.
„Luarea în considerare a diverselor scenarii, chiar dacă sunt extrem de improbabile, face parte din practica militară de zi cu zi, în special în timpul antrenamentelor armatei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Arne Collatz, într-o conferinţă de presă.
Potrivit Bild, în acest document secret, armata germană descrie posibile acţiunile ale Rusiei şi Occidentului lună de lună, inclusiv un ipotetic scenariu al „Apărării Alianţei 2025” care prevede desfăşurarea a „sute de mii de soldaţi NATO şi o izbucnire iminentă a unui război în vara anului 2025”.
Conform acestui document, în februarie, Rusia ar iniţia o nouă mobilizare a 200.000 de persoane şi ar lansa o ofensivă în Ucraina care, din cauza „sprijinului ezitant occidental” pentru Kiev, ar da rezultate în iunie şi ar face ca trupele ucrainene să se retragă treptat.
Potrivit scenariului german, atacul iniţial camuflat şi apoi din ce în ce mai deschis împotriva Occidentului ar începe în iulie.
Conform scenariului, Kremlinul ar provoca de fiecare dată noi crize prin atacuri cibernetice severe şi alte forme de război hibrid, cum ar fi instigarea împotriva minorităţilor etnice ruse, în special în statele baltice.
Bild susţine că scenariul prevede ciocniri pe care Rusia le-ar folosi ca scuză pentru a începe în septembrie exerciţii cu Belarus cu participarea a 50.000 de soldaţi.
În realitate, Rusia ar acumula trupe la frontiera cu Polonia şi Lituania, iar în octombrie ar comasa trupe şi rachete cu rază medie de acţiune în exclava Kaliningrad unde ar continua să trimită armament sub „minciuna propagandistică a unui atac iminent al NATO”.
„Obiectivul secret al Kremlinului ar fi de a cuceri coridorul Suwalki”, un teritoriu de 65 de kilometri de-a lungul frontierei dintre Polonia şi Lituania, situat între enclava rusă Kaliningrad şi Belarus, scrie Bild.
Potrivit scenariului, începând din decembrie 2024 ar urma să aibă loc un „conflict de frontieră” provocat artificial şi „tulburări cu numeroşi morţi” în această zonă, deja pe teritoriul NATO.
O reuniune specială a NATO ar urma să aibă loc în ianuarie 2025, la care Polonia şi statele baltice ar informa cu privire la o ameninţare tot mai mare din partea Rusiei.
Rusia ar urma să transfere trupe suplimentare în ţările baltice şi în Belarus în luna martie, iar, până atunci, să adune două divizii de tancuri, o divizie de infanterie mecanizată şi un comandament, adică un total de 70.000 de soldaţi.
În mai 2025, NATO ar urma să ia în sfârşit „măsuri credibile de descurajare” pentru a preveni un atac rusesc asupra Suwalki din direcţia Belarus şi Kaliningrad, conform scenariului menţionat.
În ziua „X”, potrivit armatei germane, Alianţa va desfăşura 300.000 de oameni pe flancul său estic, între care 30.000 de soldaţi germani.

Pregătiri daneze

Danemarca a alocat 2,74 miliarde de coroane daneze (400 de milioane de dolari) pentru întărirea supravegherii şi securităţii în Arctica şi în Atlanticul de Nord cu drone cu rază lungă de acţiune, ca parte a unui acord-cadru mai larg pentru întărirea capacităţilor sale de apărare şi îndeplinirea obiectivelor NATO.
Dronele cu rază lungă de acţiune vor ajuta la monitorizarea activităţii civile şi militare în creştere în Arctica şi Atlanticul de Nord şi vor permite Danemarcei să îndeplinească mai bine obiectivele NATO, a subliniat Ministerul Apărării danez.
Calota de gheaţă care se micşorează în Arctica a accelerat o cursă între puterile globale pentru control asupra resurselor şi căilor navigabile.
Danemarca este responsabilă pentru securitate şi apărare în insula Groenlanda din Arctica şi insulele Feroe din Atlanticul de Nord, ambele teritorii suverane ce fac parte din Regatul Danemarcei.
Danemarca „trebuie să-şi asume pe viitor o responsabilitate mai mare pentru securitatea întregii regiuni”, a declarat joi seara ministrul danez al apărării Troels Lund Poulsen. „Aceasta înseamnă că trebuie să ne întărim capacităţile în Arctica şi Atlanticul de Nord”, a adăugat ministrul.
Danemarca a promis anul trecut că va investi 143 de miliarde de coroane în apărare în următorii zece ani.
Investirea în drone este primul punct din acest angajament. Prin această decizie au fost alocate 16 miliarde de coroane în total, care includ de asemenea sisteme de apărare şi repornirea unei uzine de muniţii în nord-vestul Danemarcei.

Fără pace în Ucraina

Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a exprimat recent îndoiala cu privire la posibilitatea unei încetări a focului în Ucraina, subliniind că Rusia nu şi-a arătat în niciun fel dorinţa de a „negocia cu bună-credinţă”, la aproape doi ani de la începutul invaziei.
„Nu vedem asta”, a declarat Blinken la Forumul Economic Mondial de la Davos, în legătură cu posibilitatea unei încetări a focului.
„Suntem mereu deschişi şi atenţi, pentru că poporul ucrainean doreşte (încetarea focului) mai mult decât oricine altcineva”, a adăugat el.
„Însă Rusia trebuie să aibă dorinţa de a se angaja, de a negocia cu bună-credinţă, pe baza principiilor fundamentale care au fost puse sub semnul întrebării de agresiunea sa – integritatea teritorială, suveranitatea, independenţa”, a subliniat şeful diplomaţiei americane.
„Dacă şi când Rusia va fi pregătită să negocieze pe această bază, ea va găsi ucraineni care vor să facă acest lucru şi cu siguranţă va găsi sprijinul Statelor Unite”, a dat asigurări Blinken.
Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, deşi favorabil organizării unui summit de pace, a insistat asupra faptului că orice reglementare trebuie să prevadă ca Rusia să părăsească teritoriul ucrainean.
Blinken a avertizat în legătură cu intenţiile reale ale preşedintelui rus Vladimir Putin, subliniind că Statele Unite au discutat cu Rusia înainte de invazia din februarie 2022 despre ceea ce Kremlinul a prezentat drept îngrijorări legate de securitate în ceea ce priveşte Ucraina.
La acea vreme, Vladimir Putin a menţionat drept motiv de îngrijorare posibilitatea ca Ucraina să adere la NATO.
„Nu trebuie să mă credeţi. Este suficient să citiţi ce spune preşedintele Putin. Nu a fost niciodată cu adevărat despre asta. Întotdeauna a fost vorba despre această mare viziune de a recrea o Rusie mare”, a adăugat Blinken.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit la Forumul Economic Mondial de la Davos cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, faţă de care a insistat privind candidatura ţării sale la alianţă, transmite marţi dpa.
La reuniunea anuală din Elveţia a Forumului, Zelenski i-a spus lui Stoltenberg că se aşteaptă ca NATO să ia anul acesta decizii care să apropie Ucraina de statutul de membră.
Preşedintele l-a informat de asemenea pe secretarul general despre situaţia de pe front, în războiul de apărare împotriva Rusiei, şi i-a mulţumit pentru sprijinul permanent al NATO, arată un comunicat al cancelariei prezidenţiale de la Kiev.
Zelenski a subliniat importanţa întăririi sistemelor de apărare antiaeriană de care dispune Ucraina, confruntată cu bombardamente ruseşti asupra mai multor oraşe.

Sprijin financiar

Preşedintele american Joe Biden a avut miercuri, la Casa Albă, discuţii cu liderii din Congres pentru a-i convinge ca Statele Unite să continue furnizarea ajutorului pentru Ucraina, în prezent întrerupt ca urmare a lipsei unui acord între republicani şi democraţi.
Liderul american ”a fost clar: incapacitatea Congresului de a acţiona pune în pericol securitatea SUA, a NATO şi a restului lumii libere”, indică un comunicat difuzat de Casa Albă după întâlnire.
Sursa citată a evocat ”progrese încurajatoare” în discuţiile cu reprezentanţii Senatului, unde Partidul Democrat este majoritar.
Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, a apreciat că reuniunea a fost ”foarte pozitivă” şi a făcut un apel la soluţionarea ”în acelaşi timp” a chestiunii imigraţiei şi a celei privind ajutorul pentru Ucraina, pe baza unui consens între Partidul Republican şi Partidul Democrat.
El s-a declarat ”mai optimist ca niciodată” cu privire la încheierea rapidă în Senat a unui acord care să includă cele două subiecte, dar şi ajutorul pentru Israel şi sprijinul pentru Taiwan, de asemenea priorităţi strategice ale lui Joe Biden.
Situaţia este însă diferită în Camera Reprezentanţilor, unde majoritatea este republicană. Liderul acesteia, Mike Johnson, a declarat la finalul discuţiilor de la Casa Albă că întâlnirea a fost productivă şi că înţelege importanţa ajutorului pentru Ucraina.
Totuşi, el a ţinut să precizeze că, în opinia sa, ”cea mai mare prioritate este frontiera cu Mexic”, unde în fiecare zi sosesc mii de migranţi.
La finalul lunii octombrie, Joe Biden a solicitat Congresului o asistenţă financiară de 105 miliarde dolari pentru Ucraina şi Israel, dintre care 61 de miliarde de dolari pentru continuarea asistenţei militare pentru Kiev, însă republicanii din Camera Reprezentanţilor au cerut în schimb o înăsprire a politicii SUA privind imigraţia.
SUA sunt considerate cel mai important aliat al Ucrainei în apărarea acestei ţări contra invaziei ruse lansate în februarie 2022. Washingtonul i-a furnizat deja 44 de miliarde de dolari Kievului.

Războiul mercenarilor

Rusia l-a convocat pe ambasadorul Franţei la Ministerul de Externe, la o zi după ce Moscova a anunţat că forţele sale au ucis mercenari francezi în Ucraina, informează Reuters.
Rusia a declarat miercuri că forţele sale au efectuat o lovitură de precizie cu o zi înainte asupra unei clădiri ce găzduia „luptători străini” în cel de-al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, Harkov.
„În legătură cu distrugerea de către forţele armate ruse a unui punct de desfăşurare temporară a luptătorilor străini la Harkov, printre care se numărau câteva zeci de francezi, ambasadorul francez a fost convocat la Ministerul de Externe”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă de stat TASS, preluată de Reuters.
Agenţia de presă rusă Interfax aminteşte că, la 17 ianuarie, Ministerul rus al Apărării a anunţat un atac asupra unui punct de staţionare pentru străini în Harkov în timpul căruia „peste 60 de mercenari au fost ucişi şi mai mult de 20 duşi în unităţi medicale”.
La rândul său, ca reacţie la declaraţiile Moscovei, care dă asigurări că a vizat marţi o clădire ce găzduieşte „mercenari francezi” la Harkov (nord-estul Ucrainei), Ministerul de Externe francez a declarat joi, citat de agenţia France Presse, că Franţa nu are „mercenari” în Ucraina.
„Franţa nu are ‘mercenari’, nici în Ucraina şi nici în altă parte, spre deosebire de alţii. Aceasta este o nouă manipulare grosieră rusă. Nu trebuie să-i acordăm mai multă importanţă decât precedentele”, consideră ministerul francez.
Rusia a revendicat miercuri o lovitură efectuată cu o seară înainte asupra unei clădiri în care erau desfăşuraţi „mercenari francezi” în Harkov, unde autorităţile locale au raportat că 17 civili au fost răniţi, aminteşte AFP.
„Deşi Ministerul rus al Apărării afirmă că a ucis ‘mercenari francezi’, ei au lovit în realitate infrastructuri energetice şi medicale’, a reacţionat la rândul său ONG-ul All Eyes on Wagner pe reţeaua socială X (fostă Twitter).
Aceste acuzaţii ale Rusiei survin după anunţul preşedintelui Emmanuel Macron că Franţa va livra Kievului 40 de rachete Scalp suplimentare şi va semna un acord de securitate cu Ucraina.

Declarații nucleare

Rusia a afirmat joi că discuţiile cu SUA privind controlul armelor nucleare sunt imposibile dacă nu se ţine cont şi de situaţia din Ucraina, acuzând totodată Washingtonul că încearcă să-şi impună dominaţia în plan militar, relatează Reuters.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a explicat într-o conferinţă de presă că Washingtonul a propus separarea celor două chestiuni şi reluarea discuţiilor privind „stabilitatea strategică” între cele două ţări, care deţin cele mai mari arsenale nucleare din lume.
Lavrov a subliniat că această propunere este inacceptabilă pentru Rusia din cauza sprijinului Occidentului pentru Ucraina în războiul care durează deja de aproape doi ani.
El a făcut aceste remarci în contextul în care acordul New Start, ultimul tratat bilateral ruso-american privind controlul armamentului nuclear, expiră în februarie 2026, iar tensiunile dintre cele două superputeri nucleare sunt la cel mai înalt nivel de la criza rachetelor din Cuba din 1962.
„Nu vedem nici cel mai mic interes din partea SUA ori a NATO de a reglementa conflictul ucrainean şi a asculta preocupările Rusiei”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.
Acesta a acuzat Occidentul că împinge Ucraina să folosească arme cu rază din ce în ce mai lungă pentru a lovi mai adânc în interiorul Rusiei. Astfel de atacuri s-au intensificat în ultimele săptămâni; pe 30 decembrie, 25 de oameni au fost ucişi în oraşul Belgorod din sudul Rusiei într-un astfel de atac.
Serghei Lavrov nu a adus vreo dovadă în sprijinul afirmaţiei sale că Vestul încurajează Ucraina să desfăşoare asemenea atacuri, dar a acuzat Statele Unite că urmăresc superioritatea militară asupra Rusiei, notează Reuters.
Ministrul rus a insistat că discuţiile privind controlul armelor sunt neîntemeiate cât timp Occidentul desfăşoară ceea ce el a numit un „război hibrid” împotriva Moscovei.
„Nu respingem această idee pe viitor, dar condiţionăm în prealabil această posibilitate de abandonarea de către Occident a politicii sale de subminare şi nerespectare a intereselor Rusiei”, a conchis Lavrov.
Federaţia Rusă, moştenitoarea puterii nucleare sovietice, dispune de cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.
Aliatul apropiat al Federației Ruse, Republica Belarus a anunțat includerea în doctrina militară a țării conceptul utilizării armelor nucleare. Conform ministrul apărării de la Minsk, Viktor Hrenin, Belarus a primit anul trecut rachete nucleare tactice de la Rusia, în cadrul unei acțiuni care a provocat noi îngrijorări în Occident. Ministrul a explicat că, având în vedere agravarea ameninţărilor externe, a fost necesară revizuirea regulilor în vigoare din 2016.

Ministrul nu a dat detalii despre posibila utilizare a armelor atomice. Rusia, aliată a Belarusului, a desfăşurat anul trecut rachete nucleare tactice pe teritoriul acestei foste republici sovietice, în contextul tensiunilor cu NATO acutizate din februarie 2022, când a început invazia forţelor ruse în Ucraina.

Armele au început să fie transferate la mijlocul lui 2023, iar la finele anului președintele bielorus Alexandr Lukașenko a anunțat că Rusia a finalizat livrările de arme nucleare tactice către țara sa, o acțiune care a stârnit mari îngrijorări în Polonia vecină și în alte părți din regiune.

Armele nucleare tactice, care sunt destinate utilizării pe câmpul de luptă, au o rază scurtă de acțiune și un randament scăzut în comparație cu focoasele nucleare mult mai puternice montate pe rachete cu rază lungă de acțiune. Rusia a declarat că va menține controlul asupra celor pe care le trimite în Belarus.

Share our work
Perspective ucrainene asupra războiului în 2024

Perspective ucrainene asupra războiului în 2024

Obiectivul Ucrainei pentru 2024 este, fără îndoială, ieșirea din situația de stalemate (după generalul Valery Zaluzhny) în care frontul a ajuns în urma împotmolirii ofensivei ucrainene de vară. Declarația comandantului șef al armatei ucrainene a stârnit reacția președintelui Volodimir Zelensky, care a infirmat faptul că frontul ar fi într-o situație de stalemate. În modul lor de a privi lucrurile, fiecare are partea lui de dreptate, președintele referindu-se în mod sigur la faptul că frontul este activ, cu lupte sângeroase, în care ucrainenii rezistă atacurilor în masă ale rușilor la Avdiivka și lângă Bakhmut, dar și pe linia Svatove – Kremina, iar la sud de Robotyne și în capul de pod Krynky pun presiune serioasă pe ruși. Dar, din punct de vedere militar, generalul are dreptate, stalemate este situația în care niciuna din părți nu poate aduce schimbări importante, majore, ale liniei de front, oricât de mult ar încerca.

O situație comparabilă cu Frontul de Vest în primul război mondial între anii 1914-1917. Chiar și atunci au existat mari bătălii, extrem de sângeroase cu și enorme pierderi de vieți omenești de ambele părți, cum ar fi Somme, Verdun și altele, dar fără o modificare importantă, decisivă, a liniei de front, în sensul că niciuna dintre părți, în ciuda consumurilor și jertfelor imense, nu a reușit să obțină ceea ce urmărea, respectiv o spargere a frontului care să permită o pătrundere majoră în adâncime care să aducă decizia pe câmpul de luptă. Acest stalemate de pe Frontul de Vest i-a făcut pe planificatori să caute decizia pe alte fronturi, cum ar fi cel de est, Dardanele, Orientul Mijlociu sau Balcani, la Salonic. Până la urmă, ieșirea din acest stalemate pe Frontul de Vest s-a petrecut în 1918 prin intrarea pe câmpul de luptă a trupelor SUA, sute de mii de militari proaspeți aruncați în balanță de una din părți a dus la deznodământul pe care îl cunoaștem.

Al doilea război mondial a fost complet diferit prin inovațiile aduse, prin folosirea avantajului tehnic în domenii noi, cum ar fi aviația și trupele blindate și mecanizate, dar nu numai acest avantaj tehnic, ci mai ales modul de folosire al lor. În prima fază vorbim de blitzkrieg, războiul fulger, aplicat cu succes de trupele germane. Puțini știu că, de fapt, blitzkriegul nu este o invenție germană, ci una sovietică, preluată de germani de la sovietici în perioada în care erau aliați, practic mai devreme, când Germania, pentru a eluda restricțiile militare impuse de aliați la sfârșitul primului război mondial, desfășura exerciții militare în URSS. Dezvoltarea teoretică a blitzkriegului de către sovietici s-a făcut sub denumirea Bătăliei în Adâncime, de către un colectiv din jurul mareșalului Mihail Tuhacevski, format din teoreticieni ca și Vladimir Triandafillov, Nikolai Varholomeev, Alexander Svechin, Georgii Isserson sau Pyotr Smirnov. Aceștia au dezvoltat această teorie a Bătăliei în Adâncime, dar epurările lui Stalin cărora le-a căzut victimă chiar mareșalul Mihail Tuhacevski (executat la 12 iunie 1937) a făcut ca această teorie să fie pe moment abandonată, până la 19 august 1939 când generalul Jukov o folosește cu succes în bătălia de la Khalhin Gol contra japonezilor în Manciuria. Germanii o preiau, o dezvoltă și o rafinează folosind-o cu rezultate devastatoare în Polonia, Franța sau URSS în prima fază. Ulterior, sovieticii reușesc să întoarcă soarta războiului pe frontul de est grație epuizării și supraextinderii germanilor, superiorității în oameni în urma mobilizării generale și ajutorului material în tehnică de luptă de la aliații occidentali. Ori, din aceste motive nu prea am avut stalemate în al doilea război mondial, liniile de front erau străpunse în urma utilizării binomului tanc-avion, apoi prin masarea de trupe și tehnică cu o superioritate covârșitoare în punctul ales de străpungere.

Dar aceste condiții nu au putut fi realizate în Ucraina în 2023 și este puțin probabil să fie realizate în 2024 poate numai printr-o mobilizare generală din partea rușilor, aspect ce iese din discuție, cel puțin pe moment, din cauze ce țin de chestiuni de politică internă, regimul Putin se teme să întindă coarda prea mult ca să nu provoace o nemulțumire generală care ar putea duce la revoltă, dar despre asta într-o analiză viitoare, când vom vorbi de perspectiva rușilor.

Această situație îi favorizează, fără îndoială, pe ruși. Le conservă câștigurile teritoriale, atâtea câte sunt, mult mai puține decât ambițiile inițiale cu care au plecat la război, și pot trage de timp până ce ucrainenii și occidentul obosesc în acest război de uzură. În sensul că occidentalii să se sature, să reducă sau să suspende ajutorul militar și financiar, mai ales că urmează alegeri în majoritatea statelor vestice, inclusiv în SUA. Pentru asta sunt gata să-și sacrifice militarii în atacuri sinucigașe în valuri ca și la Avdiivka, în speranța că vor obține o victorie locală care să crească prestigiul lui Putin pe plan intern.

În schimb, ucrainenilor nu le convine acest stalemate, scopul lor este victoria, obiectivul maximal fiind eliberarea tuturor teritoriilor ucrainene, inclusiv Crimeea, practic revenirea la frontierele din 1991. Iar pentru asta trebuie să iasă din acest stalemate, aspect prea puțin posibil la ora actuală, în urma eșecului parțial al ofensivei lor de vară. Spun că este un eșec parțial, deoarece această ofensivă nu și-a atins obiectivul minimal (pe care îl putem intui, nu a fost unul declarat), respectiv străpungerea liniei Surovikin. Am expus aceste lucruri în analiza precedentă despre războiul ruso-ucrainean în anul 2023, disponibilă aici: https://karadeniz-press.ro/razboiul-ruso-ucrainean-anul-2023/

O prelungire a războiului printr-unul de uzură, de durată nedeterminată, este foarte costisitor pentru Ucraina, putând duce la ruina totală a acestei țări. Costurile materiale și umane sunt deja imense, fiecare zi în care războiul continuă înseamnă creșterea exponențială a acestora. Orașe distruse, milioane de oameni refugiați în exteriorul și interiorul țării, infrastructura grav afectată, zeci de mii de morți și răniți, civili și militari, costuri civile și militare enorme pe care tot ajutorul vestic nu are cum să le compenseze. Ucraina este practic devastată de războiul criminal declanșat de Putin, dar nu cedează, fiindcă a pierdut prea mult ca să mai poată fi cale de întoarcere. Pentru ucraineni, singura opțiune valabilă este victoria. Au sacrificat prea mult ca să renunțe. Mai ales că au experiența conflictului cu rușii încă din 2014, rușii nu s-au mulțumit cu ocuparea Crimeii și cu conflictul din Donbass, când au desprins o bucată din estul Ucrainei, ci au declanșat o invazie pe scară largă opt ani mai târziu, în 2022. Ei sunt conștienți că o înghețare a conflictului sau un stalemate prelungit nu va face altceva decât să de timp Rusiei pentru a se regrupa și reînarma pentru un nou atac, așa cum s-a întâmplat după 2014. Rușii au resursele umane pe care ucrainenii nu le au, au răbdare și timp atâta vreme cât nu intră în colaps economic sau social. Iar la ora actuală, după datele ce le avem, rușii încă mai pot, dar nu putem fi siguri când va fi momentul în care vor ceda intern, ca și în 1917.

De aceea ucrainenii urmăresc să obțină victoria cât mai repede, să iasă din acest stalemate și să încheie războiul în termeni favorabili, care să justifice sacrificiile de până acum. Iar occidentalii au spus încă din 2022 că războiul se va încheia doar atunci când ucrainenii vor dori, lăsându-i pe aceștia, ce duc greul războiului, să decidă dacă și când vor negocia. Un aspect este clar, nimeni nu va negocia cu Putin, fiindcă acesta a dovedit de nenumărate ori că a mințit, și-a mințit partenerii occidentali până în ultima clipă, spunând că nu va ataca Ucraina chiar cu două zile înainte de a o face. Ori, cu acest individ nu ai cum să negociezi.

Referitor la perspectiva Ucrainei de a ieși din stalemateul actual, cea mai bună sursă este chiar comandantul șef al armatei ucrainene, generalul Valery Zaluzhny, care a acordat un interviu în noiembrie 2023 ziarului The Economist (vezi https://karadeniz-press.ro/generalul-valery-zaluzhny-comandantul-armatei-ucrainene-despre-situatia-frontului/ ), urmat de un eseu în care își expune punctul de vedere referitor la modul în care Ucraina poate ieși din această situație actuală defavorabilă și să obțină victoria. Expunerile generalului Zaluzhny au ca țintă în primul rând partenerii occidentali, pentru a-i conștientiza despre problemele și necesitățile Ucrainei prinsă într-un război împotriva unui adversar mult mai puternic, un război mult diferit de toate războaiele precedente pentru care alianța NATO s-a pregătit până acum. Și un război care evoluează pe paliere până acum prea puțin explorate și studiate, în care ambele părți se adaptează și aplică noi tehnologii ce vor influența decisiv conflictele viitorului, vezi https://karadeniz-press.ro/razboiul-din-ucraina-spre-o-noua-rma/.

Generalul Valery Zaluzhny, în interviul său pentru The Economist, identifică cinci aspecte ce ar trebui rezolvate pentru ca forțele armate ale Ucrainei (FAU) să poată ieși din situația de stalemate și să treacă la războiul de manevră prin străpungerea frontului întărit inamic ca și în cazul ofensivelor din Kherson și Harkov din toamna lui 2022. Acestea fără a sacrifica inutil proprii soldați, așa cum procedează rușii, după cum am văzut la Bakhmut, dar și la Vuhledar și Avdiivka, precum și în multe alte bătălii de pe frontul ucrainean. Fiindcă, după cum spune el: ”să fim onești, Rusia este un stat feudal în care cea mai ieftină resursă este viața omului. Dar pentru noi… cel mai scump lucru pe care îl avem este poporul nostru.” Ideea este că ucrainenii nu intenționează să sacrifice inutil proprii soldați, așa cum procedează rușii, cum au făcut-o în primul și al doilea război mondial. Abordarea este una apropiată de doctrina NATO, care pune preț pe viața soldaților săi, pe când Rusia, ca orice stat autocrat, îi sacrifică fără să stea pe gânduri, după cum am văzut și în actualul război.

În eseul său de nouă pagini, intitulat ”Războiul pozițional modern și cum să îl câștigi”, Zaluzhny intră în amănunte și dezvoltă teoria celor cinci aspecte cu exemple clare despre cum ar trebui abordată actuala situație și despre ce ar fi necesar, inclusiv din partea Occidentului, pentru a rupe actualul impas și pentru a da Ucrainei victoria meritată în 2024.

În continuare voi analiza versiunea lui Zaluzhny din eseul intitulat ”Războiul pozițional modern și cum să îl câștigi”, cu adnotările și comentariile necesare, dar trebuie menționat faptul că aici se ocupă doar de aspectele tactice, pe linia de front pentru străpungerea lui, ieșirea din stalemate și trecerea la războiul de manevră.

Superioritatea aeriană

Zaluzhny spune că Ucraina a început războiul în 2022 cu 120 de avioane de luptă, dintre care doar 40 (o treime) pe deplin operaționale, și cu 33 de batalioane de rachete antiaeriene cu rază scurtă și medie, dintre care doar 18 pe deplin dotate și deplin operaționale. Totuși, ucrainenii au rezistat în această primă fază, covârșitoare, a războiului, cu grele sacrificii din partea aviatorilor și a apărătorilor antiaerieni. Primul val de atac aerian al rușilor împotriva bazelor aeriene ucrainene nu a avut succesul scontat, ucrainenii mutând avioanele prețioase în baze secundare, așa că prima lovitură a rușilor a căzut în gol. Ucrainenii s-au regrupat și contraatacat, provocând pierderi importante invadatorilor, au avut loc dueluri aeriene în care aviatorii ucrainenii au rezistat și s-au apărat, ar trebui să-l amintim pe pilotul Ștefan Ciobanu, de 58 de ani, ucrainean de etnie română, căzut la datorie într-o bătălie aeriană la 28 februarie 2022. A fost decorat post mortem de președintele Zelenski.

Occidentul, văzând că ucrainenii rezistă, i-au aprovizionat cu a serie de sisteme de rachete antiaeriene, plus avioane de proveniență sovietică Mig-29 din țările est-europene. Astfel că rușii nu au reușit să obțină superioritate aeriană pe teritoriul Ucrainei, ceea ce este un aspect important, chiar vital.

În toată doctrina NATO, dar și a URSS și a Rusiei, dobândirea superiorității aeriene este esențială pentru demararea operațiunilor terestre. Adică, fără dobândirea supremației aeriene, succesul operațiunile terestre este sub semnul întrebării. Să ne amintim din istoria recentă. Coaliția din 1990 împotriva Irakului în primul Război din Golf a dus o campanie aeriană de cinci luni împotriva Irakului ce ocupase Kuweitul în 2 august 1990 înainte de a declanșa ofensiva terestră în 24 august 1991, o campanie de 100 de ore care a dus la capitularea Irakului. În bombardamentele asupra Serbiei în 1999, NATO avea supremație aeriană totală, totuși au pierdut un F-117 Nighthawk la 27 septembrie în fața apărării antiaeriene sârbești. În Afghanistan, în 2001, SUA stăpânea cerul, talibanii nu aveau nici un fel de mijloace aeriene. În 2003, la invazia Irakului, la fel, americanii aveau controlul total al spațiului aerian.

De cealaltă parte, rușii, în războaiele din Cecenia (1994-1996 și 1999-2002) aveau superioritate aeriană totală, la fel ca și în războiul din Georgia (2008), când au pierdut cinci avioane împotriva unei țări care nu avea deloc aviație, ci doar rachete antiaeriene.

Astfel, în invazia rusă din Ucraina începută în 2022, cerul rămâne disputat, rușii nu dețin superioritate aeriană în spațiul aerian ucrainean și nu mai riscă să-și trimită avioanele în adâncime de teama sistemelor antiaeriene ucrainene, unele dintre ele de proveniență occidentală. Așa că încearcă să o mențină doar în spațiul câmpului de luptă, pe linia frontului, care este discutabilă, dar și aceasta se degradează vizibil, pe măsură ce sistemele occidentale încep să își facă apariția. De exemplu, în decembrie, un sistem Patriot a doborât trei avioane rusești Su-34, câteva zile mai târziu au fost doborâte un Su-34 și un Su-30.

La limita inferioară, ucrainenii au utilizat cu succes dronele Bairaktar distrugând coloanele blindate ce avansau spre Kiev. La începutul războiului aveau doar 18 astfel de drone, ulterior au mai primit altele, acestea fiind un factor esențial în înfrângerea rușilor la Kiev, Cernigov sau Summy. Ulterior, rușii s-au adaptat în protecția antiaeriană, dar și ucrainenii au venit cu inovații care i-au costat mult pe ruși, cum ar fi adaptarea dronelor civile în scop militar. O dronă care duce cu ea o grenadă sau o bombă ce poate fi lansată peste agresori este una din aceste inovații, plus folosirea intensivă a dronelor FPV.

Rușii nu au superioritate aeriană pe teritoriul Ucrainei, așa că recurg la lovituri în adâncime cu rachete și cu drone, unele dintre ele drone Shahed primite din Iran. Rușii lovesc obiective civile, semn că nu au date din interior pentru țintirea obiectivelor militare, sau lovirea țintelor civile face parte din tactica lor pentru a înmuia rezistența ucraineană, în ideea că civilii vor ceda și vot cere încheierea războiului. Din punct de vedere istoric, bombardarea civililor are rezultatul exact opus, adică întărirea voinței de a lupta tocmai pentru a răzbuna aceste victime civile. Dar, din punct de vedere militar, pentru ucraineni înseamnă disiparea sistemelor de apărare antiaeriană, oricum puține, în ideea că acestea vor trebui poziționate în apropierea orașelor pentru a intercepta rachetele și dronele rusești, iar cele poziționate în orașe vor lipsi chiar de pe linia frontului, acolo unde este mai mare nevoie de ele. În iarna trecută, rușii au atacat cu preponderență sistemele de distribuție a energiei electrice, făcând ca mare parte din zonele urbane să fie lipsite de electricitate, aspect care a dus la mari probleme pentru populația civilă. Ne putem aștepta din nou la astfel de atacuri, dar în decembrie și prima parte a lunii ianuarie loviturile rusești cu rachete și drone au vizat populația civilă, chiar dacă mare parte din rachete și drone au fost interceptate și distruse, tot au fost unele care au lovit și provocat numeroase victime. Chestiunea importantă ține de ideea că sistemele de apărare antiaeriană, puține cum sunt, trebuie împărțite între orașele atacate și frontul de luptă.

Fiindcă la nivel operațional, pe linia de front, supremația aeriană este esențială. În timpul ofensivei ucrainene de vară, rușii au folosit din plin capacitatea de lovire a elicopterelor Ka-52 decolate de la aeroportul din Berdiansk care zburau până la linia de front și își lansau rachetele împotriva trupelor ucrainene ce avansau pentru a străpunge linia Surovikin. O linie defensivă super fortificată, cu dinți de tigru, câmpuri minate și șanțuri antitanc, plus tranșee întărite pentru adăpostirea infanteriei ce trebuia să contraatace de fiecare dată când o poziție defensivă cedează.

Elicopterele Ka-52 își lansau rachetele de la distanță, de la peste 3 km, în afara razei de acțiune a rachetelor antiaeriene portabile de tip Stinger din dotarea ucrainenilor, loviturile nu erau prea precise din această cauză, dar totuși provocau pierderi și întârzieri în ofensiva ucraineană. A fost nevoie de intrarea în dotarea ucrainenilor a rachetelor Storm Shadow și a ATACMS pentru a bombarda baza din Berdiansk și facilitățile ei, distrugând la sol mai multe elicoptere Ka-52 și reducând amenințarea acestora.

Cert este faptul că niciuna din părți nu deține superioritate aeriană deplină, cum a fost în celelalte conflicte menționate mai sus, rușii având un ușor avantaj cantitativ, dar nici ei nu îndrăznesc să intre cu aviația în zona în care se află dispuse sistemele antiaeriene ucrainene. De aceea recurg la drone și rachete de croazieră pentru lovirea în adâncime a teritoriului ucrainean.

În afara dotării cu avioane occidentale și instruirea piloților pe acestea, Zaluzhny vede și alte mijloace prin care s-ar putea rezolva chestiunea superiorității aeriene pe linia de front, cum ar fi:

– folosirea simultană și în masă a dronelor ieftine (drone de atac și de observare) pentru a suprasatura sistemul defensiv inamic, a induce în eroare inamicul asupra numărului real al țintelor și a expune elementele sistemului defensiv inamic

– doborârea dronelor inamice cu ajutorul dronelor de vânătoare proprii pentru eliminarea unei amenințări directe de către dronele kamikaze asupra trupelor și personalului proprii pe câmpul de luptă

– utilizarea simulatoarelor de radiații ale rachetelor antiaeriene cu rază medie ca să ilumineze proximitatea țintelor și să reducă în apropierea liniei de contact eficacitatea rachetelor ghidate împotriva trupelor noastre când începe ofensiva, având în vedere că aviația inamică le va lansa de la raza maximă de acțiune, pentru a nu fi doborâți, astfel va fi redusă eficacitatea acestora, mai ales că piloții vor evita să se apropie

– orbirea UAV-urilor ce folosesc recunoașterea termică (diferența de căldură) pe timp de noapte prin utilizarea stroboscoapelor

– folosirea în masă a mijloacelor de război electronic (sisteme mici și portabile de bruiaj, sisteme anti-dronă etc.) de către unitățile din linia de contact pentru a contracara dronele inamice și a crește protecția trupelor proprii de atacurile UAV

Spargerea câmpurilor de mine pentru pătrunderea în adâncime

Una dintre cele mai mari probleme întâmpinate de ucraineni în cursul ofensivei lor de vară au fost câmpurile minate din linia Surovikin. Această linie este compusă din câmpuri minate, după care urmau dinți de tigru, șanțuri antitanc, apoi tranșee fortificate apărate de inamic. Trupele din ofensivă trebuiau să treacă de aceste câmpuri minate pentru a ajunge la șanțurile antitanc și apoi la tranșeele fortificate, dacă reușeau, erau contraatacate imediat din linia următoare, fapt care ducea la lupte intense și consumatoare de resurse umane și materiale, dar și de timp. Iar după cucerirea primei linii, urma a doua, identică, cu câmpuri de mine, șanțuri antitanc, dinți de tigru și tranșee fortificate. Apoi a treia și așa mai departe. De aceea au trebuit trei luni până la Robotyne și de aceea ofensiva s-a împotmolit.

Dacă ucrainenii ar fi atacat cum au făcut-o rușii la Bakhmut, Vuhledar sau Avdiivka, ar fi avut pierderi enorme, la fel cum au avut rușii în aceste localități. Dar ei au ales să își conserve forța de luptă și au ales altă abordare, care le conserva forța de atac, dar consuma timp. Dar rușii contraatacau fiecare poziție cucerită de ucraineni, risipindu-și resursele. De aceea s-a ajuns în situația puțin întâlnită în istoria militară, în care apărătorii au de cel puțin trei ori mai multe pierderi decât atacatorii.

Dar problema câmpurilor de mine a rămas ca un factor care întârzie sau chiar împiedică ofensiva uneia din părți. Fiindcă și ucrainenii au dispus câmpuri de mine care au produs mari pierderi rușilor în ofensivele lor de la Vuhledar sau Avdiivka, doar ca să le amintim pe cele mai recente. Mai mult, la ora actuală, câmpurile de mine se pot extinde pe o adâncime de 15-20 km în Ucraina. Dar dronele inamice pot identifica echipele de deminare și să transmită coordonate ca să fie angajate de artileria inamică, astfel ca acestea să fie în real pericol.

Problema câmpurilor de mine este menționată de Zaluzhny în interviul său, acesta spune că de multe ori reușeau să curețe cu vehicule specializate de deminare (din care ucrainenii au foarte puține, din păcate), dar rușii lansau în cursul nopții alte mine din aruncătoare sau aerian. Pe timp de vară, în cursul nopții, reușeau să le identifice din cauza diferenței de căldură (minele păstrau căldura asimilată ziua, față de terenul care se răcea mai repede) dar problema a rămas.

Trebuie menționat că minarea terenului este folosită de ambele părți, dar ucrainenii au interesul să spargă cât mai repede apărarea inamică pentru a ieși din acest stalemate. Pentru a reuși asta, Zaluzhny dă câteva soluții neconvenționale, dar care ar putea deveni ceva normal în războaiele viitoare: utilizarea sistemului LIDAR pentru detectarea minelor, perdele de fum pentru protejarea echipelor de deminare, folosirea motoarelor de avion de la aparatele inutilizabile, tunuri de apă sub presiune, folosirea de muniție cu dispersie pentru a provoca explozia minelor, inclusiv folosirea excavatoarelor și a roboților dirijați, injectarea de exploziv sau folosirea de rachete cu dispersie care să detoneze minele și să deschidă o breșă în apărarea inamică.

Artileria de contra baterie

Una dintre cele mai mari probleme întâmpinate de ucraineni în cursul războiului a fost superioritatea inamicului în toate domeniile, dar mai ales în privința artileriei. Rușii au fost superiori din punct de vedere al artileriei tot timpul, chiar dacă acest avantaj a scăzut constant în decursul războiului. De la 20000 de obuze pe zi trase în primăvara lui 2022 pe întreg frontul, când rușii asediau Sieveridonetsk și Lisiceansk, la 6000 pe zi la asediul Bakhmutului în iarna lui 2022/2023, s-a ajuns la 3000 pe zi în toamna lui 2023. Asta denotă o clară degradare a posibilității rușilor de a duce un astfel de război de uzură.

De partea ucraineană, problema ține în primul rând de menținerea ritmului consumului muniției de artilerie. Majoritatea pieselor de artilerie din dotarea armatei ucrainene sunt cele din perioada sovietică, cu calibre care nu se regăsesc în dotarea trupelor NATO, astfel că muniția necesară poate fi livrată doar din țările care au posibilitatea să producă astfel de muniții. Vedem că țările occidentale donează sisteme de artilerie Ucrainei, dar muniția este pe sistem NATO, pe calibrele respective, astfel că artileria donată de NATO funcționează numai pe muniție NATO. Spre exemplu, tunurile grele ucrainene sunt de calibru 152 mm, dar țările NATO produc muniție doar pe 155 mm, așa că pentru aceste piese ucrainenii sunt dependenți de livrarea muniției de către occidentali. Singurii care pot livra muniție pentru tunurile ucrainene, repet, majoritatea dintre cele din dotarea armatei ucrainene, sunt Ucraina, România și Bulgaria. Acestea două din urmă produc muniție și livrează Ucrainei, dar se pare că nu în ritmul în care se consumă această muniție.

Așa că Ucraina are o problemă în acest sens, mai ales că, după ultimele informații, Coreea de Nord a trimis Rusiei un milion de obuze, în timp ce Iranul a continuat livrarea către Rusia a dronelor Shahed-3 plus alte echipamente militare. În același timp, occidentalii au scăzut cu 30% livrarea munițiilor promise deja.

Dar revenind la problema artileriei, Zaluzhny remarcă că la începutul războiului ucrainenii erau depășiți total de superioritatea rușilor, inclusiv în artilerie. Necesitatea identificării și neutralizării artileriei inamice a devenit o prioritate pentru ambele părți, astfel că acțiunile de contrabaterie devin esențiale. Intrarea în serviciu a armelor occidentale, a rachetelor ghidate (cum ar fi Excalibur de 155 mm) a reușit să reducă handicapul prin țintirea cu precizie a artileriei autopropulsate sau a radarelor inamice. Dar și rușii s-au adaptat rapid, fiindcă sistemul de ghidare prin GPS este foarte sensibil la aplicarea războiului electronic de către inamic, ceea ce a dus la scăderea preciziei loviturilor. De asemenea, rușii au adoptat noi tactici ca să contracareze avantajul ucrainean, cum ar fi dispersia tunurilor, executarea focului de la raza maximă de acțiune, măsuri electronice de contracarare și noi mijloace de război electronic (sistemul Pole 21). Totodată, rușii au început să folosească propriile drone Lancet, Orla sau Zala pentru ”iluminarea” tunurilor ucrainene, ceea ce a făcut să crească eficacitatea focurilor lor de contrabaterie. Ei au început să crească densitatea focului utilizând piese de artilerie învechite în combinație cu cele moderne, de rachete sau muniții de precizie cum ar fi Krasnopol de 122 mm, care este folosită prin iluminarea țintei cu telemetru din puncte de observație de la sol. Astfel, ucrainenii au fost nevoiți să folosească HIMARS pentru distrugerea artileriei și lansatoarelor multiple inamice.

Cu toate acestea, Zaluzhny consideră că, în ciuda superiorității rusești în artilerie, au ajuns la o paritate din punct de vedere al eficienței, astfel că, repet, chiar dacă rușii sunt superiori în privința numărului, în artilerie s-a ajuns la un echilibru. Dar nu este destul, pentru a reuși ieșirea din această situație, este nevoie de câștigarea superiorității ucrainene și în acest domeniu. Pentru asta Zaluzhny propune realizarea de hărți GPS pentru a îmbunătăți navigarea rachetelor de precizie și a nu fi afectate de contramăsurile electronice inamice, creșterea importanței misiunilor de contrabaterie prin includerea în complexuri de recunoaștere și lovire de către dronele kamikaze, utilizarea mijloacelor de contrabaterie combinate cu cele inducere în eroare, creșterea capabilității de ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance) și utilizarea mijloacelor neconvenționale.

Războiul electronic

Rusia a acordat o mare atenție acestui aspect, creând încă din 2009 o ramură separată în cadrul forțelor militare dedicată războiului electronic. Astfel, au creat și dezvoltat circa 60 de tipuri de echipamente pentru războiul electronic și au upgradat cele vechi, mare parte pentru războiul de tranșee, respectiv la nivel tactic: Silok, Piton, Harpoon, Piroed, Strizh, Lisochok etc. Multe au fost pierdute în prima fază a războiului, dar inamicul continuă să mențină o superioritate în acest sens, mai ales pe axele Kupyansk și Bakhmut, unde au edificat un sistem stratificat de capabilități care își schimă permanent poziția.

Ucraina a început războiul având 65% din capacitățile de război electronic din perioada sovietică, doar 25 fiind mai noi. Totuși, au reușit să producă, să upgradeze și adapteze mijloace ca și Bukovel-AD, Khmara, Enclave, Nota, plus cele primite de la partenerii occidentali, astfel că s-a ajuns la o paritate și în acest domeniu. Dar cercetările și implementările continuă de ambele părți.

Zaluzhny consideră că este esențială câștigarea superiorității și sub acest aspect pentru reușita ieșirii din acest impas militar, și aduce o serie de propuneri de natură mai mult tehnică, dar și de combinare a războiului electronic cu trupele de asalt, de eliminare a războiului electronic inamic etc.

Crearea și pregătirea unităților de rezervă

Orice război care se prelungește își ia rația lui de pierderi umane și materiale, războiul ruso-ucrainean nu face excepție. Iar aici apare problema înlocuirii pierderilor umane, de morți, răniți și dispăruți, pentru a putea continua războiul din moment ce niciuna dintre părți nu pare dispusă să cedeze. Rușii au avut pierderi colosale, la fel ca și alte războaie, dar continuă să alimenteze malaxorul fără să pară că ar avea vreo problemă. Recrutează din regiunile sărace ale vastei Rusii, cu promisiuni financiare de nerefuzat pentru oameni fără vreo speranță de mai bine, recrutează din închisori (Wagner 50000 de recruți, ministerul apărării rus 100000 de recruți), dintre muncitorii imigranți din Asia Centrală (22000 de recruți) și din alte părți pentru a completa pierderile imense din războiul contra ucrainenilor.

Ucrainenii nu au astfel de posibilități, ei se bazează pe sistemul propriu de recrutare și pe patriotismul cetățenilor, plus voluntari străini, până acum nu au avut probleme de personal. Dar pe măsură ce războiul se prelungește, acestea ar putea să apară.

Iar crearea de rezerve care să poată fi folosite la nevoie este deosebit de importantă, mai ales în contextul în care intenționezi să forțezi un deznodământ care să ducă la victorie pentru a nu mai prelungi starea continuă de război. Dobândirea superiorității necesare pentru a forța victoria cere o suplimentare de personal.

Aici Zaluzhny analizează sistemul de recrutare și are propuneri pentru îmbunătățirea lui, nu vom intra în amănunte. Dar este importantă declarația sa, prin care atestă clar diferența dintre abordarea rusă și cea ucraineană, care este mult mai apropiată de cea occidentală, a NATO, prin care viața fiecărui militar NATO este prețioasă: ”Rusia a pierdut cel puțin 150 000 de morți. În orice altă țară asemenea pierderi ar fi oprit războiul”, dar nu în Rusia, care ”să fim onești, este un stat feudal în care cea mai ieftină resursă este viața omului. Dar pentru noi… cel mai scump lucru pe care îl avem este poporul nostru”. Și prin această abordare, Ucraina merită să fie parte a civilizației occidentale, care pune preț pe viața omului, nu pe visurile imperiale ale unui autocrat care crede că domnește ca și acum câteva sute de ani.

Concluzii

Perspectivele ucrainenilor pentru 2024 sunt clare, vor să încheie războiul cât mai repede cu o victorie clară, care să îndepărteze pericolul rusesc măcar pentru o generație. Pentru ei victoria înseamnă scoaterea rușilor de pe întreg teritoriul ucrainean așa cum este el recunoscut de ONU, în granițele din 1991. Și o merită, au plătit prea mult pentru asta, au vărsat mult prea mult sânge pentru asta.

Cele expuse de Zaluzhny sunt considerente de ordin tactic prin care s-ar putea obține victoria ucrainenilor, având în vedere situația actuală de blocaj, de stalemate, care în mod clar îi dezavantajează pe ucraineni care nu au posibilitățile și resursele Rusiei, cu atât mai puțin atitudinea disprețuitoare a acestora față de viața oamenilor, inclusiv ai lor.

Zaluzhny expune negru pe alb ce ar trebui și de ce ar avea nevoie pentru a obține această victorie dorită de întreg poporul ucrainean, victorie pentru care a făcut atâtea sacrificii, nu numai din 2022, ci din 2014. Atunci când la Euromaidan au cerut să nu mai facă parte din falimentara și autocrata lume rusă, ci din prospera civilizație europeană.

El nu cere nimic, dimpotrivă, spune despre ajutorul occidental: ”nu erau obligați să ne dea nimic, suntem foarte recunoscători pentru ce am primit, eu doar expun faptele”. Și în interviul său, urmat de eseul din care am extras câteva idei, expune foarte clar de ce ar fi nevoie pentru armata ucraineană pentru a ieși din situația de stalemate pentru a trece la războiul de manevră care ar putea aduce victoria așteptată. Nu vorbește de chestiuni politice, diplomatice, de aprovizionare, care ar putea influența războiul, ci doar strict din punct de vedere tactic, respectiv străpungerea frontului inamic. Fiindcă uzura, celălalt aspect care ar putea duce la terminarea războiului, îi dezavantajează clar pe ucraineni, soluția lor fiind doar străpungerea.

Sunt multe aspecte care trebuiesc analizate atent, dar un lucru este clar și cunoscut, războiul a însemnat un impuls considerabil pentru cercetare și inovație, pentru invenții militare care s-au aplicat ulterior în domeniul civil și s-au dovedit revoluționare în progresul omenirii. Dezvoltarea aviației în primul război mondial, apoi a radarului, sonarului și multe altele, inclusiv în cercetarea tehnologiei nucleare, care pe lângă bomba atomică ne-a dat și centralele nucleare, domeniul rachetelor și multe altele.

Vedem cum s-a dezvoltat și inovat în acest război tehnologia dronelor și războiul electronic, mai spun încă o dată, războiul obligă la cercetări și inovări pentru a asigura victoria uneia din părți contra celeilalte, iar Zaluzhny la asta se referă când spune că ”vedem tot ce inamicul face și el vede tot ce facem noi. Pentru a ieși din acest impas avem nevoie de ceva nou, ca și praful de pușcă ce l-au inventat chinezii și pe care încă îl folosim ca să ne ucidem între noi.”

Ucrainenii au nevoie de ceva nou sau poate au nevoie de ceva ce spune Zaluzhny pentru a rupe situația pozițională actuală și a reuși să obțină victoria pe front. Se spune că în cazul unui atac e nevoie de minim o superioritate de 3 la 1 din partea atacatorului, dar în ofensiva lor de vară, ucrainenii au atacat de pe poziții aproximativ egale și au provocat pierderi apărătorului în proporție de minim 3 la 1. Așa că războiul evoluează, se dezvoltă și apar noi situații care pot răsturna paradigme, de aceea vorbim de RMA tot mai des.

Analiza lui Zaluzhny este foarte pertinentă, vom vedea în viitor cum se va aplica. Dar, ca idee, dacă s-ar face un clasament al celor mai importanți lideri militari ai secolului XXI, pe generalul Valery Zaluzhny l-aș plasa undeva sus, deasupra altora mult mai titrați ca și Tommy Franks sau David Patraeus.

Share our work
O nouă provocare pentru Rusia: Modificarea statutului Mării Negre

O nouă provocare pentru Rusia: Modificarea statutului Mării Negre

Marea Neagră este o autostradă de apă care leagă trei dintre cele mai fierbinți zone ale lumii: Rusia în fricțiune cu flancul estic al NATO din Ukraina, regiunea balcanică-danubiană, unde atîtea focuri încă ard sub cenușă, și Orientul Mijlociu extins, a cărui instabilitate nu merită prea multe comentarii, scrie publicația italiană Il Fatto Quatidiano.

Sigur, pentru riveranii Mării Negre, Pontul Euxin reprezintă mult mai mult, iar necunoașterea istoriei generează ignoranță, pe deoparte, iar pe partea cealaltă conferă mai mult… curaj în punerea în aplicare a planurilor istorice nerealizate.

Securitatea în bazinul Mării Negre se bazează pe echilibrul dinamic de putere dintre riverani garantat în ordinea internațională prin Convenția de la Montreaux din 1936 privind statutul strîmtorilor Bosfor și Dardanele. Potrivit acesteia, Turcia deține cheia de intrare în Marea Neagră, fiind obligată să nu permită accesul forțelor militare navale străine decît în anumite limite de tonaj și pe perioade limitate de timp. Nici riveranii nu au dreptul să țină în Marea Neagră flote excesiv de mari, strîmtorile putînd fi închise pentru a opri excesele care generează riscul de război.

Potrivit regretatului academician și diplomat Mircea Malița, a existat o bătălie acerbă între două concepţii privind Marea Neagră: una că Marea Neagră este a riveranilor, iar a doua că Marea Neagră este mare deschisă. Conceptul de mare deschisă nu avea mari simpatii, nici la ruşi, nici la turci, mai ales la turci care ştiau că dețineau o cheie la care nu vor renunţa niciodată… Problema s-a pus înainte de război, în 1936, la Montreaux, își amintește, într-o carte de memorii, Mircea Malița. “Şi atunci, cele două idei s-au ciocnit. Anglia prezentă, voia mare liberă, Occidentul vroia şi el, bineînţeles, mare liberă, în schimb ruşii şi turcii, cam singuri, eventual cu aliaţii lor din regiune, stăteau pe poziţia că Marea Neagră este a celor din regiune”, a riveranilor.

În jurul anului 2005, viziunea românească și euroatlantică asupra Mării Negre se modifică. România a devenit vîrful de lance al unei politici care nu mai favoriza ideea Mării Megre ca mare a riveranilor, ci ca spațiu de înaintare a frontierei euroatlantice. Vestul devenea din ce în ce mai pofticios la Marea Neagră și nu se putea destăinui nici turcilor, nici ruşilor. Diplomatul remarcabil Mircea Malița sintetizează perfect poziția României, exprimată de politicienii actuali: „cînd a găsit un slujitor fidel al ideii care preferă să fie, în loc de riveran, săgeată a Occidentului în inima răsăriteană, s-a terminat. L-a folosit fără scrupule”.

Astăzi, Marea Neagră face obiectul central al strategiilor actorilor globali și în special ale SUA. Importanța geopolitică și strategică a Mării Negre a generat mai mult decît o atenție sporită la Washington, Londra sau Bruxelles și în capitalele occidentale, dar, mai presus de toate, există o determinare consolidată, odată ce Marea Baltică a fost securizată prin extinderea NATO către Suedia și Finlanda, de a plasa Marea Neagră în centrul strategiei Alianței. SUA a hotărît că are interese vitale în regiunea Mării Negre, iar Rusia nu va mai trebui să dicteze regulile în regiune și nici aliații – precum Turcia – nu vor mai fi lăsați singuri în fața provocărilor eurasiatice. Marea Neagră merită o strategie globală proprie pentru a se asigura că Kremlinul nu o mai consideră LAC RUSESC, vorba unui președinte-jucător. înfrîngerea Rusiei nu poate veni decît prin pierderea porturilor de la Marea Neagră și Marea Azov de pe teritoriul ukrainean și prin redimensionarea sa geopolitică și militară în Marea Neagră însăși, cred Aliații. Controlul Mării Negre a fost întotdeauna un element-cheie pentru Rusia. Atacul asupra Georgiei, în 2008, anexarea Crimeei, în 2014 și a părții de coastă din oblasturile Zaporojia și Kerson dar, mai ales, a portului Mariupol, în 2022, au fost operațiuni militare menite să îmbunătățească situația geopolitică și strategică a Rusiei în Marea Neagră.

Alianța Nord-Atlantică, fidelă conceptului contestat în negocierile din 1936, anume acela de “mare deschisă”, consideră că Marea Neagră poate fi privită ca un mare golf al Mării Mediterane din care, pe de o parte, poate fi ținută sub observație și control Mediterana de Est cu Orientul Mijlociu înconjurător, iar pe de altă parte, traversînd coridorul sud-caucazian, se ajunge în Marea Caspică cu țările sale riverane aparținînd Asiei Centrale. Important de remarcat că atît Orientul Mijlociu cît și Asia Centrală sînt teritorii bogate în resurse energetice și alte materii prime strategice. Nu energie eoliană sau solară! Așadar, zona Mării Negre, ca spaţiu geopolitic de confluenţă, are o valoare cu totul specială, dacă o situăm în perspectiva unei arhitecturi euro-asiatice.

Pe de altă parte, Turcia a intrat într-o nouă eră, cea de putere regională proeminentă, gardian al evoluţiilor din Orientul Mijlociu, Iran, Marea Caspică, Marea Neagră, Caucaz şi Balcani, de care depinde DIRECT accesul Rusiei la Marea Mediterană.

Situaţia militară din zona Mării Negre este, din punctul de vedere al României, extrem de gravă. Rusia a atins un punct de dominanţă militară consolidată asupra a peste 90% din arealul maritim. Flota rusă a Mării Negre își are sediul la Sevastopol din 1793. Orașul-port din Peninsula Crimeea are o semnificație specială pentru Moscova: este una dintre foarte rarele amenajări portuare de apă adîncă fără gheață din Rusia, poate fi folosit de armată chiar și iarna și funcționează ca o trambulină de unde Kremlinul își poate afirma influența înspre Marea Mediterană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și sudul Europei. Marea Neagră oferă Rusiei acces spre țări mai îndepărtate în care activează militar, precum Lybia sau Syria, unde dispune de propria sa bază navală, la Tartus.

Pentru Ukraina, Marea Neagră este și mai importantă ca decît pentru Rusia. În timp de pace, peste 50% din totalul exporturilor naționale plecau spre lume din cel mai mare port ukrainean de la Marea Neagră, Odessa!

Dar, pe lîngă dominația litoralului Ukrainean și ocuparea în întregime a Mării Azov, în timp, Rusia şi-a atins cîteva din obiectivele geopolitice pe care şi le-a propus la Marea Neagră: Crimeea, Abhazia, Osetia de Sud, dar vizează şi gurile Dunării. Pentru că, nu-i așa, cine controlează gurile Dunării, controlează Europa!

România şi Bulgaria au o capacitate de acţiune navală mult sub nivelul care ar putea fi definit ca „modest“, Georgia nu intră în discuţie, iar în ceea ce priveşte capacitatea navală rămasă Ukrainei, este greu de făcut o estimare realistă. În aceste condiții, o prezenţă militară NATO de tip permanent în Marea Neagră reprezintă o iniţiativă care corespunde intereselor immediate ale unor state riverine.

Contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea este de părere că Turcia face jocurile Rusiei după ce Ankara a anunțat că interzice intrarea în Marea Neagră a două nave vînătoare de mine donate de britanici Ukrainei pentru a ajuta în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia. Constantin Ciorobea merge și mai departe și susține, în ziarul ADEVĂRUL, că prevederile Convenţiei de la Montreux care a fost semnată în anii ’30 trebuie renegociate pentru că nu mai fac față realităților.

„Acest document nu mai este de actualitate. De exemplu, Georgia, Republica Moldova și Ukraina nu au semnat documentul deși au ieșire la Marea Neagră în prezent. Nu au semnat pentru simplul motiv că nu existau ca state la vremea respectivă. Păi cum poți obliga trei state să respecte un tratat pe care nu l-au semnat? Apoi, ar mai fi o abordare privind Convenția de la Montreux. Acum este clar pentru mine că în mod tacit, evident, Turcia și Rusia au ajuns la un echilibru la Marea Neagră, dar problema este că acest balans se face pe spatele României și Bulgariei. În mod normal ar trebui să putem apela la sprijinul NATO în Marea Neagră“, a concluzionat contraamiralul, potrivit ADEVĂRUL.

Turcia a implementat imparţial şi riguros Convenţia de la Montreux pentru a preveni escaladarea în Marea Neagră. Conform respectivei convenţii, navele militare ale părţilor nebeligerate pot tranzita strîmtoarea chiar şi pe timp de război, dar aceeaşi convenţie oferă Turciei posibilitatea de a avea ultimul cuvînt şi de a refuza autorizarea trecerii oricărei nave dacă estimează că există un risc ca această ţară să fie atrasă în război.

Strategia Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră, aprobată pe 24 decembrie 2022 de Congresul SUA, reprezintă o evoluţie firească, în urma adoptării noului Concept Strategic al NATO, la Summitul de la Madrid din vara lui 2022, prin care Marea Neagră a fost declarată zonă de interes strategic. Evident, un impuls important a venit şi din partea corpului diplomatic românesc, altul decît cel cunoscut de regretatul Mircea Malița, care a militat pentru o astfel de soluţie, “menită să întărească Flancul Estic al NATO”. „România îşi asumă plenar statutul de pilon al Organizaţiei Atlanticului de Nord şi ne bucurăm să vedem că aliaţii americani se mişcă rapid pentru sprijinirea acestui punct strategic fierbinte pe harta geopolitică a lumii”, afirma președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, senatoarea Nicoleta Pauliuc.

La rîndul său, Europa dorește să își asigure maximul de independentă față de petrolul și gazele din Rusia și pune accentual, tot mai insistent, pe țările producătoare din Caucaz, mai ales pe Azerbaidjan. Baku exportă petrol și gaze către Europa prin Georgia și Turcia. Ruta peste Marea Neagră ocolește atât Rusia, cît și Iranul, două țări cărora europenii le-au impus sancțiuni severe.

Nu voi scrie nimic despre rezervele de gaz și de exploatările Turciei sau României.

Ignorată mai bine de 10 ani, războiul din Ukraina a transformat Marea Neagră într-o regiune cu identitate strategică distinctă în ochii unor actori globali cu interese vitale aici, deși încă de la Războiul Crimeii, care a durat din 28 martie 1853 pînă în 1856 și a confruntat Imperiul Rus cu o alianță a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei și a Imperiului Otoman, pe de altă parte, Marea Neagră a fost considerată un loc potrivit pentru exportul crizelor interne ori al celor ivite pe alte teatre de confruntare. Istoria ultimilor 200 de ani ne aratră că crizele din regiunea Mării Negre sînt, de fapt, proiecția unei istorii conflictuale produse de neriverani!

Departe de a fi o metaforă, regionalizarea securităţii Mării Negre, prin abolirea Tratatului de la Montreaux, presupune un răspuns local nu numai la riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi (RAV), ci şi la cerinţele de gestionare şi de monitorizare a acestora, inclusiv confruntarea directă cu Rusia!

Mediul de securitate internaţional este, în prezent, încărcat de războaie locale cu tendințe de regionalizare, dar și alte riscuri şi ameninţări grave de instabilitate şi insecuritate pentru comunitatea internatională, precum războiul civil cu bandele narco-criminale din Ecuador. Tot acest melanj de insecurităţi, oportunități și provocări geo-politice pot duce în două direcţii distincte, în ceea ce privește Marea Neagră: spre o cooperare internaţională solidă și deschiderea Pontului Euxin, așa cum dorea Marea Britanie în 1936, sau rămînerea în actualul format de Mare a Riveranilor.

Share our work
America sprijină reconstrucția Ucrainei cu banii Rusiei. Moscova o numește „piraterie din secolul 21”

America sprijină reconstrucția Ucrainei cu banii Rusiei. Moscova o numește „piraterie din secolul 21”

Banca Mondială a evaluat la începutul anului 2023 costul total al reconstrucției Ucrainei la 411 circa miliarde de dolari. Acest proces necesită surse de finanțare care, aparent, ar proveni din Occident, în special Statele Unite și Uniunea Europeană. Însă, eșecul contraofensivei ucrainene, stoparea ajutorului american din cauza lipsei unui acord politic din Congresul american, precum și reducerea disponibilității Europei de a direcționa fonduri pe fondul prelungirii războiului și al apariției oboselii cetățenilor săi de a susține cauza Kievului, au readus în discuție găsirea banilor necesari pentru ca Rusia să nu învingă. Așa s-a relansat, la începutul lui 2024, ideea folosirii activelor internaționale confiscate ale Rusiei pentru reconstrucția Ucrainei.

După ce Kremlinul a atacat Ucraina în februarie 2022, Statele Unite și aliații săi au interzis tranzacțiile cu Banca Centrală și Ministerul de Finanțe al Rusiei, blocând circa 300 de miliarde de dolari de active rusești suverane plasate în Occident.

Banca centrală a Rusiei a confirmat, la rându-i, că active în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari au fost înghețate în Occident. La acea vreme rezervele totale de valută străină și aur ale Rusiei erau de 612 miliarde de dolari. Așadar, aproximativ jumătate din aceste rezerve însemnând principalele valute, aur și obligațiuni guvernamentale, erau deținute în Occident.

Statele Unite au propus ca grupurile de lucru din Grupul celor 7 mari națiuni industrializate (G7) să caute modalități de a sechestra acești bani iar ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a apreciat că întreaga valoare a activelor rusești ar putea acoperi peste 80% din costurile de refacere ale țării sale.

Washingtonul, Bruxelles-ul și Kievul au discutat ultimii doi ani despre modalități legale de canalizare a acestor fonduri pentru a ajuta eforturile de reconstrucție ale Ucrainei dar un astfel de demers implică o serie de capcane juridice și economice, mai ales că, în vara anului 2023, un grup de lucru special al UE a stabilit că nu există niciun temei legal pentru o astfel de acțiune. În ciuda apelurilor făcute de o serie de congresmani americani, Casa Albă a ezitat în privința confiscării definitive a activelor, nu doar din rațiuni juridice, ci și din cauză că o astfel de acțiune ar crea mari complicații cu Federația Rusă.

Rusia, la rândul ei a avertizat în mod repetat că ar încălca dreptul internațional și va submina sistemul financiar global.

La sfârșitul lunii decembrie 2023, Dmitri Peskov, Secretarul de Presă al Kremlinului, a avertizat că încercările de a utiliza activele înghețate ale Rusiei ca fonduri pentru Ucraina vor avea consecințe. Kremlinul a catalogat intenția Occidentului de direcționare a fondurilor drept un adevărat complot de furt de fonduri rusești.

Peskov a mai spus că Rusia va răspunde pe măsură: „Cei care încearcă să inițieze acest lucru și cei care îl vor implementa trebuie să înțeleagă că Rusia nu îi va lăsa niciodată singuri pe cei care au făcut asta. Și își va exercita în mod constant dreptul la contestație juridică, internațională, națională. Și asta, desigur, va avea – atât europenii, cât și americanii înțeleg acest lucru foarte bine – va avea consecințe juridice pentru cei care l-au inițiat și au implementat.”

Cu toate aceste tensiuni și ezitări, noutatea este că administrația președintelui american Joe Biden susține legislația care ar permite confiscarea unor fonduri rusești înghețate și direcționarea lor către Ucraina, a informat Bloomberg pe 10 ianuarie 2024, citând trei documente pe care le-a obținut de la Consiliul de Securitate Națională (NSC) al SUA trimise către Comitetul pentru Relații Externe a Senatului în care se salută, „în principiu”, un proiect de lege care ar permite confiscarea fondurilor,.

Așadar, devine foarte atractivă ideea de a folosi banii rușilor în loc de banii americanilor pentru refacerea Ucrainei. „Proiectul de lege ar oferi autoritatea necesară puterii executive pentru a sechestra activele suverane ale Rusiei în beneficiul Ucrainei”, se spune în document.

Oficialii Congresului, citați tot de Bloomberg, au remarcat că măsura ar putea fi inclusă în pachetul suplimentar propus de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, deși ambele camere ale Congresului ar trebui să susțină proiectul.

Reacția Rusiei nu a întârziat. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un briefing de presă pe 12 ianuarie 2024, citată de Reuters, a acuzat Statele Unite că încearcă să creeze „acoperire legală” pentru a fura activele suverane ale Rusiei. „Furtul de proprietate de stat, privată și publică a devenit o marcă comercială a anglo-saxonilor”, a declarat oficialul rus.

Acuzele au continuat: „Washington și Londra o fac de zeci de ani. Înainte se numea piraterie, dar apoi a fost legalizată. Acum este pirateria secolului 21, după părerea mea.”

De asemenea, ea a acuzat Washingtonul că încearcă să înarmeze puternic Uniunea Europeană pentru a semna același plan de confiscare a activelor dar Moscova va reacționa dur dacă activele i-ar fi furate.

„Vor fi luate măsuri de răzbunare și vor fi astfel încât să fie văzute și simțite. Vor fi dureroase”, a amenințat ea.

Share our work
Împiedică crearea bazei navale ruse din Abhazia aderarea Georgiei la structurile occidentale?

Împiedică crearea bazei navale ruse din Abhazia aderarea Georgiei la structurile occidentale?

Vineri, 12 ianuarie 2024, agenția de știri de stat rusă RIA, citată de Consiliul de securitate al Abhaziei, a relatat că baza navală rusă din Ochamchire, Abhazia, ar putea deveni operațională în 2024, citându-l pe secretarul Consiliului de Securitate al Abhaziei, Serghei Shamba.

Autoritățile ruse și abhaze au convenit în octombrie 2023 că Rusia ar putea deschide o bază navală permanentă în orașul Ochamchire dar proiectul este amânat de aproape 15 ani deoarece baza este încă neconstruită, în ciuda termenului optimist de dare în funcțiune.

Abhazia este un teritoriu recunoscut internațional al Georgiei, dar se află sub controlul forțelor separatiste aliniate Rusiei încă din anii 1990. În 2008, Rusia și Georgia au purtat un scurt război când Tbilisi s-a ciocnit cu o altă regiune separatistă din Osetia de Sud, ceea ce a dus la o intervenție rusă pentru apărarea separatiștilor. Planurile pentru crearea unei baze navale la Ochamchire, un orășel de 5.000 de locuitori, sunt încă din 2009, când Rusia și-a anunțat interesul iar realizarea acesteia devine, în 2024, un punct de foc în rivalitatea Marilor Puteri care luptă pentru influență în Marea Neagră și Caucaz.

Rusia a început lucrări de dragare la Ochamchire acum câțiva ani pentru a putea fi staționate nave mai mici, inclusiv corvete purtătoare de rachete care sunt folosite pentru a lovi ținte în interiorul Ucrainei. Cu toate acestea, portul nu are adâncimea necesară pentru a primi navele mari. Dacă crucișătoarele cu rachete ale marinei ruse ar fi staționate permanent în Ochamchire, importanța tactică a coastei ocupate a Georgiei ar crește considerabil.

Din punct de vedere economic și geopolitic, militarizarea portului Ochamchire ar putea fi fatală mai ales pentru planurile privind construirea portului de adâncime georgian Anaklia care este proiectat și finanțat de UE. Acest port este proiectat să aducă Georgia în centrul competiției globale pentru rute comerciale și infrastructură. Argumentul construirii sale își dovedește importanța geo-economică pe fondul redefinirii rutelor de comerț internațional, ca urmare a sancțiunilor aplicate Rusiei. Anaklia este ​​parte a așa-numitului Coridor de Mijloc, rută ce leagă China și țările din Asia Centrală cu Europa, prin Georgia și Azerbaidjan și are scopul de a livra mărfuri între Asia și Europa. Se estimează că acest traseu că ar putea înjumătăți timpii de călătorie și ar putea tripla volumele comerciale până în 2030.

Coridorul de Mijloc este proiectat de Occident să ocolească teritoriul Rusiei și concurează cu Inițiativa „Belt and Road” (BRI) a Chinei iar acest aspect generează un răspuns din partea Moscovei. Revenind la portul Anaklia, Kremlinul s-a opus de mult timp acestui proiect susținut de o companie americană, ministrul de externe Serghei Lavrov fiind îngrijorat că submarinele marinei americane ar putea andoca acolo. Nu doar riscul unei prezențe americane irită Moscova. Construirea unui port la Marea Neagră sau oricare ar concura cu propriul său port din Novorossiisk, situat câteva sute de kilometri în nord, este un motiv să depună eforturi pentru a-l bloca.

Federația Rusă aduce intenționat în coasta Georgiei un factor de risc prin construirea acestui port de la Ochamchire deoarece avansul UE și NATO în Caucaz este de neacceptat.

Succesul proiectului Anaklia ajută mult Georgia către reorientarea spre Occident, prin integrarea în Uniunea Europeană, deoarece ar deține un port de interes aflat în circuitul fluxurilor comerciale occidentale. Eșecul acestui proiect ajută, însă, mult la rămânerea Tbilisi-ului în legături mai strânse cu Rusia și China, întrucât o lipsește de acest obiectiv economic strategic în planurile euro-americane.

În contextul războiului din Ucraina, dacă infrastructura noului port ar fi folosită pentru a lovi teritoriul ucrainean, riposta Kievului ar face din această bază o țintă legitimă dar, mai grav, ar aduce conflictul pe pe teritoriul georgian. O țară cu risc de a fi implicată în conflicte militare nu este atât de dezirabilă în construcția comunitară și NATO, Ucraina fiind un exemplu clasic.

Până acum, Georgia a făcut față provocărilor de securitate generate de invazia Ucrainei de către Rusia. Cu toate acestea, evoluția imprevizibil a războiului îi expune pe georgieni de a rămâne prinși în schimburile de lovituri deoarece Rusia își folosește din plin capetele de pod ale conflictelor înghețate pe care le-a păstrat pentru vremuri dificile.

Share our work