Este conflictul din Ucraina hârtia de turnesol a declinului Occidentului? Emmanuel Todd: „Nu Rusia va câștiga, ci Occidentul este cel care pierde”

Este conflictul din Ucraina hârtia de turnesol a declinului Occidentului? Emmanuel Todd: „Nu Rusia va câștiga, ci Occidentul este cel care pierde”

În luna ianuarie 2024, Emmanuel Todd, unul dintre importanții intelectuali ai Franței, lansează cartea La Défaite de l’Occident (Înfrângerea Occidentului) care deja se clasează într-o lucrare controversată deoarece descrie căderea inexorabilă a Occidentului, într-o perioadă de criză a civilizației sale. Criticii lui Todd spun că eseul său final se lansează într-o relectură a istoriei lumii din ultimii 30 de ani pentru a concluziona că țările dezvoltate pierd în fața Rusiei. O altă negare a validității predicțiilor sale se referă la faptul că autorul adoptă această abordare științifică în timp ce preia acuzații nefondate și susține, fără îndoială, mai curând narațiunea Kremlinului. Cu toată controversa din jurul său, Todd este din ce în ce mai intervievat și citat și s-a detașat ca o voce puternică a celor care cred că Occidentul colectiv nu va reuși să înfrângă Rusia pe frontul ucrainean și, prin implicarea în conflict, își grăbește declinul istoric inevitabil. Todd este, de asemenea, autorul care a prevăzut prăbușirea Uniunii Sovietice în cartea The Final Fall, publicată în 1976, cu 15 ani înainte de destrămarea URSS, deși nici aceasta nu a fost cruțată de critici. În 2023 el a susținut că un al treilea război mondial a început deja, prin atacarea Ucrainei de către Federația Rusă și prin implicarea Occidentului colectiv, printr-un model de război proxy, de partea Ucrainei. Întrebat acum câteva săptămâni de publicația Le Figaro de ce prevede deja înfrângerea Occidentului, deși războiul din Ucraina nu s-a terminat, Emmanuel Todd a spus că „Occidentul a ieșit din iluzia unei posibile victorii ucrainene. Acest lucru nu era încă clar pentru toată lumea când am scris; (n.r. este vorba de un interviu acordat de Todd tot lui Le Figaro cu un an înainte), dar astăzi, după eșecul contraofensivei din această vară și după observarea incapacității Statelor Unite și a celorlalte țări NATO de a furniza suficiente arme Ucrainei”. Opinia sa este că, deși în Occident persistă ideea că Rusia are mai mult de pierdut decât adversarii săi liberali, odată ce a atacat Ucraina, Occidentul a intrat, de fapt, într-un conflict „existențial”, alegând să se implice în această chestiune internă a spațiului ex-sovietic.

Cine este Emmanuel Todd?

Antropolog, demograf, sociolog și politolog francez, acesta s-a născut în Saint-Germain-en-Laye, un oraș situat în suburbiile Parisului, în 1951. Tatăl său, Olivier Todd, este un renumit jurnalist de stânga iar mama sa, Anne-Marie Nizan, este fiica jurnalistului și filozofului comunist Paul-Yves Nizan. După ce Todd își termină studiile de absolvire (la nivel de master) în istorie la Université Paris-Sorbonne, a petrecut trei ani într-un program de doctorat la Universitatea din Cambridge, unde a studiat sistemele familiale la Trinity College. Teza lui Todd, a fost intitulată Seven Peasant Communities in Pre-Industrial Europe (1976).

Todd a ocupat o poziție heterodoxă în mediul academic francez încă din anii 1970. El nu este profesor universitar, nici cercetător CNRS (Centrul Național de Cercetare Științifică), ci este inginer de cercetare la Institut National d’Etudes Démographiques (INED).

De asemenea, apare în mod regulat în mass-media și instituții non-științifice, dându-și părerea și gândurile despre problemele politice și societale deopotrivă. De exemplu, el s-a opus Tratatului de la Maastricht în anii 1990 și creării unei monede europene unice și a susținut public candidatura prezidențială a lui François Hollande împotriva lui Nicolas Sarkozy în 2012.

Spune despre sine că nu este putinofil și nici reacționar.

Interesele de cercetare ale lui Emmanuel Todd se concentrează în general în jurul ideologiei și religiei, structurilor familiale, statelor și societăților moderne. Tot în șirul de proiecții istorice făcute de Todd, după La chute finale / The Final Fall 1976, University of Columbia Press publică în 2001, After the Empire: The Breakdown of the American Order, o apariție provocatoare în care acesta a prezis, pe baza datelor demografice și statistice, că Statele Unite își vor pierde statutul de superputere și fi înlocuit de o alianță eurasiatică.

Emmanuel Todd a avut încă de la începutul conflictului ruso-ucrainean o serie de opinii prin care, asemeni lui John J. Mearsheimer, profesor de științe politice la Universitatea din Chicago, membru al școlii neorealiste în relațiile internaționale, a exprimat o serie de semnale de alarmă referitoare la implicarea Occidentului în chestiunea ruso-ucraineană și consecințele pe termen lung.

Una dintre cele mai penetrante afirmații ale lui Todd, în sus menționatul interviu din ianuarie 2024, pentru Le Figaro, fost că Al treilea război mondial a început deja: „Este evident că acest conflict [din Ucraina], care a început ca un război teritorial limitat și a escaladat la o confruntare economică globală între întregul Occident, pe de o parte, și Rusia și China, pe de altă parte, a devenit un război mondial”.

Vladimir Putin a făcut un calcul greșit la începutul conflictului, spune Todd, presupunând că Ucraina se va întoarce la primul semn de agresiune, dar a menționat că Rusia însăși a depășit așteptările, inclusiv pe cele ale propriului popor. Eroarea Occidentului a fost că „nu a anticipat” că rușii vor fi capabili să reziste presiunii economice din partea Occidentului.

În interviu, el și-a extins teza, spunând că „rezistența economiei ruse [la sancțiuni] împinge sistemul imperial american spre prăpastie”. Crezul său este că, dacă Rusia „ar reuși să epuizeze economia europeană, menținând în același timp sprijinul chinez, controalele monetare și financiare americane ale lumii s-ar prăbuși și, odată cu acestea, s-ar putea ca Statele Unite să își finanțeze deficitul comercial uriaș pentru nimic”.

Todd, care în trecut a mai criticat ordinea internațională occidentală, vede că prima cauză a declinului Americii rezidă în „deficiența industrială a Statelor Unite și natura fictivă a PIB-ului american”. Cauzele adânc înrădăcinate ale declinului industrial american le consideră ca puternic legate de „inadecvarea pregătirii inginerești și, mai general, de scăderea nivelului de educație, care a început în 1965 în Statele Unite”.

Dispariția protestantismului american, mai crede Todd, este al doilea factor în căderea Occidentului deoarece ascensiunea sa a avut în centrul său pe cea a lumii protestante.

Protestantismul a fost, crede el, „un factor de progres care a produs un nivel înalt de educație iar progresele educaționale și etica muncii au produs un progres economic și industrial considerabil. Astăzi, simetric, prăbușirea recentă a protestantismului a declanșat un declin intelectual, o dispariție a eticii muncii și lăcomia de masă (denumire oficială: neoliberalism), transformându-se în căderea Occidentului”.

De asemenea, înfrângerea Occidentului este cauzată de „preferința restului lumii pentru Rusia. A descoperit peste tot aliați economici discreți. O nouă putere soft rusă conservatoare (anti-LGBT) era în plină desfășurare, deoarece a devenit clar că Rusia ține șocul economic. Modernitatea noastră culturală pare într-adevăr destul de nebună lumii exterioare, o observație făcută de un antropolog, nu de un moralist retrograd”.

În privința implicării Americii în Ucraina, Todd nu este convins că modelul de final de conflict dorit de Washington va fi acceptat de ruși: „Americanii vor căuta într-adevăr un status quo care să le permită să-și ascundă înfrângerea. Rușii nu vor accepta. Ei sunt conștienți nu numai de superioritatea lor industrială și militară imediată, ci și de viitoarea lor slăbiciune demografică. Putin dorește cu siguranță să-și atingă obiectivele de război prin economisirea forței de muncă și își ia timpul necesar. El vrea să păstreze realizările stabilizării societății ruse. El nu vrea să remilitarizeze Rusia și este dornic să-și continue dezvoltarea economică. Dar mai știe că sosesc clase goale din punct de vedere demografic și că recrutarea militară va fi mai dificilă peste câțiva ani (trei, patru, cinci?). Astfel, rușii trebuie să doboare acum Ucraina și NATO, fără să le dea nicio pauză. Să nu ne facem iluzii. Efortul rus se va intensifica”.

Todd mai pomenește de refuzul occidental de a justifica strategia rusă într-o logică proprie, cu motivele, punctele sale forte, limitările sale, fapt ce a dus la „orbirea generală” în cancelariile de la Washington și UE. „În termeni militari, cel mai rău va veni pentru ucraineni și Occident. Rusia vrea, fără îndoială, să recupereze 40% din teritoriul ucrainean și un regim neutralizat la Kiev”, crede el despre deznodământul conflictului, fapt confirmat și de Vladimir Putin în recentul interviu dat lui Tucker Carlson.

Semnul erorii, în ceea ce privește desconsiderarea rezistenței ruse la sancțiuni, stă în miraculoasa revenire a economiei sale post 2022: „Ceea ce ni se spune despre Rusia este adesea greșit: ni se prezintă o țară eșuată, cu accent pe aspectele ei autoritare, dar nu reușim să vedem că se află într-o fază de restructurare rapidă. Căderea a fost violentă, dar revenirea este uluitoare”.

El acordă credit modelului actual de stat și economie rusă: „Rusia este cu siguranță o democrație autoritară (care nici nu își protejează minoritățile) cu o ideologie conservatoare, dar societatea sa se schimbă, devenind înalt tehnologizată, cu tot mai multe elemente care funcționează perfect”.

Cu toate acestea, Todd descurajează pe cei care văd în Rusia un model de societate opus Occidentului deoarece nici ea „nu a scăpat de criza generală a modernității” și „nu există un contramodel rusesc”.

Totodată, spune că este posibil ca ostilitatea generală a Occidentului „să structureze și să dea arme sistemului rusesc, „prin stârnirea unui patriotism raliant”. Războiul le-a întărit soliditatea socială, iar majoritatea populației susține regimul, definit drept o ,,democrație autoritară, hrănită din rămășițele temperamentului comunitar rusesc care a produs comunismul”.

În iunie 2023, Todd a susținut o prelegere la Institut Catholique de Vendée despre situația din Europa și legătura cu războiul din Ucraina. Cu acea ocazie, a avansat o adevărată cruciadă împotriva implicării Occidentului în războiul ruso-ucrainean.

Antropologul francez a spus că Europa a avut rol important în „aprinderea flăcărilor” în Ucraina deoarece extinderea UE și NATO până la granițele acesteia a jucat un rol negativ în percepția rusă referitoare la securitatea propriului teritoriu. Această extindere a condus, încă din anii 2000, la alegerea de către ucraineni a două opțiuni: fie aderarea la Uniunea Europeană, fie aderarea la Spațiul Economic Comun (CES), unde Rusia avea o mare influență.

Prelegerea a avansat crezul său că Uniunea Europeană a fost cea care a împiedicat Ucraina să coopereze atât cu Estul, cât și cu Vestul, iar acesta a devenit unul dintre motivele conflictului militar: „A fost o decizie crudă a UE, deoarece a condamnat regiunea Donbass și industria ucraineană în ansamblu la procese severe. Ceea ce i-a oferit Europa Ucrainei, de fapt, a fost dezindustrializarea, transformarea Ucrainei într-un sat. În opinia mea, scopurile pe care Germania le-a urmărit în Ucraina au fost urmărirea de-a dreptul nevrotică a propriilor obiective economice. Da, Germania – o țară fermecătoare, cu multe calități care sunt dragi tuturor oamenilor – nu s-a arătat în cel mai bun mod în raport cu Ucraina. Tocmai am ajuns la nevroză…”

Actorii principali ai dramei ucrainene, consideră el, sunt Rusia și SUA, care se războiesc: „Consider că Rusia și Statele Unite sunt principalii participanți la tragedia ucraineană. Îi las pe ucraineni deoparte acum – deși rolul lor în ceea ce s-a întâmplat este de asemenea grozav. Dar, practic, de la începutul tragediei în curs, acesta este un război între Statele Unite și Rusia. Îmi amintesc două discursuri ale lui Putin chiar la început, când vorbea despre Ucraina. Când l-am ascultat aveam impresia că văd istoria făcându-se în fața mea. Și care a fost sensul acestor spectacole? De fapt, a fost o provocare pentru NATO, nu pentru Kiev. Rusia s-a simțit suficient de puternică pentru a provoca NATO. Merită, după părerea mea, să descriem în detaliu situația din Ucraina ca o confruntare între ruși și americani cu britanicii care îi ajută pe americani în principal prin metode secrete. Britanicii s-au lăsat duși și ei de intriga din Ucraina. După părerea mea, este pur și simplu copleșitor”.

Pentru analiza evenimentelor din Ucraina, Todd se raportează la David Teurtrie și profesorul John J. Mearsheimer, a căror opinie o împărtășește, pe fond. John J. Mearsheimer a spus de la bun început că tot ceea ce s-a întâmplat a fost previzibil deoarece Rusia a declarat că nu va permite Ucrainei să intre în NATO și nu a acceptat desfășurarea de instructori din rândul americanilor, britanicilor și polonezilor în Ucraina pentru a crea o armată ucraineană eficientă. Mearsheimer consideră și că Rusia a intrat într-un război preventiv, în cadrul unui război defensiv.

De ce crede Emmanuel Todd că de la conflictul ucrainean s-a ajuns la un veritabil nou război mondial?

Pentru el, una dintre trăsăturile caracteristice ale războiului a fost că Parisul și Berlinul, cei doi piloni ai comunității europene, erau neimplicați în transformarea Ucrainei din stat ex-sovietic într-unul cu opțiuni pro-occidentale, iar Washington, Londra, Varșovia și Kiev erau adevărata axă strategică de sprijin în acest proiect. „Încă de la început, situația din Ucraina s-a dezvoltat conform logicii războiului intercontinental. Și aici ajung la una dintre temerile mele: mi-a devenit clar destul de devreme că orice conflict din Ucraina riscă să devină un război mondial”, concluzionează el.

Marea confruntare va fi conflictul dintre Statele Unite și China iar el mărturisește că „a existat un moment în care toți analiștii, inclusiv eu, se pregăteau să analizeze conflictul aparent inevitabil dintre China și Statele Unite. Și dintr-o dată se dovedește că adevăratul conflict s-a mutat acum în Europa de Est, acesta este conflictul dintre Statele Unite și Rusia”. Rusia nu este singură în acest război împotriva Vestului ci are alături China. Consecința perspectivei ca Beijingul să poarte un război rece împotriva Occidentului va fi ascensiunea țărilor în curs de dezvoltare precum India, în timp ce Europa va fi în declin.

În calculul geopolitic și existențial al Beijingului, China are interes să sprijine Rusia deoarece înțelege că dacă Rusia va fi distrusă, ei vor fi următorii. Și încă de la început nu au avut altă soluție decât să-i susțină pe ruși, declară Todd: „De aici am concluzionat că, odată cu participarea Chinei la acest conflict, ne confruntăm cu amenințarea unui război mondial. Conflictul va fi global. Amintiți-vă cum toată lumea din Occident a devenit recent preocupată de furnizarea de arme chinezești către Rusia. De ce? Pentru că ne pregătim corect pentru conflictul dintre Statele Unite și China. Acest conflict încă ne așteaptă. Și din punct de vedere industrial va însemna o ciocnire și concurență între industria chineză și industria americană. Și China produce 30% din toate mașinile din lume, în timp ce Statele Unite – doar 8% ”.

Marea Britanie este criticată puternic, despre care el spune că are un element de „nebunie pură în politica sa”. Ca țară, consideră Todd, Marea Britanie s-a degradat cel mai mult din țările din vestul Europei, dar în același timp este cea mai beligerantă țară din regiunea noastră, cea mai războinică. Deși are obiceiul să se poarte ca o putere mondială, Marea Britanie nu are resursele pentru astfel de intervenții. Acesta este un „militantism fictiv și este foarte rău pentru tot Occidentul”. El nu vede cu ochi buni implicarea Londrei concluzionând plastic că „atunci când o navă britanică se scurge, cu toții ne scufundăm. Occidentul există, toți suntem occidentali, fie că vrem sau nu”.

Todd a sugerat atunci că America se supraestimează deoarece vede implicarea sa în Ucraina ca „un joc de putere printre altele” în timp ce credința în excepționalismul american este nejustificată.

America nu se poate retrage din conflictul din Ucraina, a mai susținut Todd la Institut Catholique de Vendée. „De aceea suntem acum într-un război fără sfârșit, într-o confruntare al cărei rezultat trebuie să fie prăbușirea unuia sau celuilalt”, rezumă antropologul francez chestiunea unui nou război mondial.

O altă temă atinsă de Todd în prelegerea amintită a privit modelul civilizațional american și occidental, în ansamblu, versus modelul propus de Rusia și aliații săi politici și economici. El crede că puterea soft a liberalismului american și vest-european nu mai este atât de atrăgătoare pe cât a fost prezentată: „Pentru cei non-occidentali, Rusia afirmă un conservatorism moral liniștitor”.

Todd asociază adeziunea unei mari părți a planetei cu opoziția rusă prin faptul că Putin nu este izolat: „Când ne uităm la voturile de la ONU, vedem că 75% din lume nu urmează Occidentul, care atunci pare foarte mic. […] America și colegii săi ideologici arată din ce în ce mai fragili”.

Pentru a nu părăsi obligatoriul câmp al obiectivității, trebuie să spunem că Emmanuel Todd, în ansamblu, nu este lipsit de critici iar ultima sa carte a fost deja supusă unui adevărat tir de contraargumente.

Anna Colin Lebedev, sociolog și politolog francez, în articolul «La défaite de l’Occident » de Todd: quelle crédibilité de ses analyses de la Russie et de l’Ukraine?, publicat acum câteva zile pe blogul personal, face o recenzie dură a diagnosticului lui Todd asupra Occidentului aflat în declin accentuat.

Ca privire generală, ea spune că dacă Rusia și Ucraina nu se află în centrul raționamentului lui Todd, nici nu sunt la periferie, întrucât diagnosticul pe care îl face asupra acestora se bazează pe discursul general legat de falimentul Statelor Unite, un diagnostic la fel de pertinent la critici.

Ea semnalează că „pentru un autor care se autointitulează antropolog, istoric, care nu încetează să-și sublinieze „temperamentul științific” și să pretindă că prezintă rezultatele cercetării, cartea este îngrijorător de săracă în ceea ce privește sursele și metodele”.

Recenzia sa mai țintește și „ignorarea totală de către autor a cercetărilor anterioare publicate pe subiectul pe care îl abordează. Capitolul despre Rusia citează foarte pe scurt câteva cărți fără a detalia conținutul acestora, dar toate lucrările citate au cel puțin o jumătate de secol și datează probabil din lecturile studenților autorului”.

Acuza sa se mai îndreaptă și către lipsa unor cercetări amănunțite și folosirea prea mult a statisticilor: „Todd nu vrea să se împovăreze cu zeci de ani de muncă bazată pe investigații ample. În schimb, el vrea să producă lucrări originale bazate pe statistici. Dar alegerea indicatorilor și concluziile pe care le trage din aceștia ridică semne de întrebare: el selectează doar statistici care merg în direcția lui și trage din acestea concluzii nefondate”.

Statisticile lui Todd ar arăta o stare de „pace socială a epocii lui Putin” dar există o discrepanță între „promisiunea formulată de un regim și realitatea de pe teren care este, așa cum ne-am putea aștepta, diferită și mai complexă”.

Anna Lebedev mai spune că diagnosticul Rusiei în război derivat de Todd din discursul puterii ruse este „complet deconectat de la datele reale”.

Altă afirmație lui Todd, că Rusia ar fi „ales să ducă un război lent pentru a salva oamenii”, ignoră atât numărul real de bărbați mobilizați, cât și realitatea utilizării soldaților pe front, fără pregătire, remarcă ea.

Discrepanța între analiza făcută Rusiei versus cea dedicată Ucrainei, este semnalată ca o deficiență a cărții lui Todd. Rusia beneficiază de o „viziune parțială și unilaterală asupra țării iar cea dedicată Ucrainei este uluitoare, fiind plină de dispreț și ignoranță totală a domeniului științific existent la acest subiect”, scrie Anna Lebedev.

Critica sociologului francez vizează analiza Ucrainei făcută de Todd care a preferat clișee fără sursă serioasă de documentare și a apelat doar la câteva statistici. De asemenea, denigrarea Ucrainei este omniprezentă în text, spune ea, deoarece această este prezentată ca o țară eșuată iar limba ucraineană este descrisă ca „limba țăranilor”, în timp ce rusa se spune că este „limba înaltei culturi”. El [Todd] reproduce clișeul unei Ucraine împărțite între vorbitorii de ucraineană în Vestul său și un Est rusofon. Mai mult, „atrage greșit un semn de echivalență între „Ucraina de Est” și „Ucraina rusofonă”, între cetățenii vorbitori de limbă rusă și cetățenii pro-ruși”.

Războiul din Donbass lipsește din raționamentele lui Todd, care manifestă un dispreț selectiv, spune Ana Lebedev, deoarece dă vina pe Ucraina și iartă Rusia, mai ales când spune de „corupția care a atins cote nebunești” în Ucraina, dar nu menționează că Rusia a fost clasată mai jos decât Ucraina în clasamentul Transparency International.

Anna Lebedev nu consideră ca Todd „acționează în beneficiul unei puteri străine” și nu a „adunat nicio dovadă care să dovedească asta”. Însă, ea concluzionează: „Capitolele dedicate Rusiei și Ucrainei nu îndeplinesc niciun standard de rigoare științifică sau pur și simplu seriozitate intelectuală. Constatăm o necunoaștere totală a cercetărilor produse pe acest subiect, aranjamente metodologice care se limitează la manipulare și judecăți de valoare evidente”.

Eric Le Bourg, cercetător francez, încearcă să răspundă dacă merită să fie citită ultima carte a lui Emmanuel Todd, scriind o concluzie ce lasă potențialului cititor aflarea unui propriu răspuns: „Putem avea îndoieli cu privire la „viziunea sa [a lui Todd] mai largă asupra geopoliticii și istoriei, integrând mai bine ceea ce este absolut irațional în om, în special nevoile sale spirituale” în determinarea evenimentelor recente. Este, însă, păcat că Todd poluează, într-un fel, demersul său cu argumente care nu sunt acceptabile, pentru că sunt nefondate din punct de vedere științific sau demne de cele mai retrograde locuri comune. Întrebarea finală este, desigur, dacă să citești noua carte a lui Todd. Spun da fără ezitare pentru că, chiar dacă Todd s-a înșelat, ne obligă să ne gândim, dincolo de locurile obișnuite, de exemplu la „rușii răi” și „ucrainenii drăguți”: lucrurile nu sunt atât de simple”.

Share our work
Anul electoral 2024: Oligarhul Ilan Șor, desant la Moscova

Anul electoral 2024: Oligarhul Ilan Șor, desant la Moscova

Fostul deputat fugar Ilan Șor a părăsit Israelul pentru a pleca la Moscova, unde a avut o întâlnire cu președintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru afaceri CSI, Leonid Calașnicov, potrivit unei postări publicate miercuri pe pagina fostului deputat fugar din Republica Moldova, relatează mass-media de la Chișinău.

Interpol, fără putere

Anterior anunțului lui Șor, șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a declarat că Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a părăsit pe 1 februarie teritoriul Israelului și încă nu a revenit.

„Ne-am exprimat reciproc opiniile referitor la problema principală pentru Moldova — cine sunt prietenii și cine sunt dușmanii. L-am informat pe Leonid Ivanovici despre viziunea noastră strategică asupra direcției, pe care ar trebui să o urmeze Moldova pentru a nu dispărea de pe harta lumii. Am rezumat planul nostru principal, potrivit căruia singura cale de salvare a Moldovei — apropierea de partenerii reali: Rusia, UEEA și CSI. Iar parcursul european este o cale spre sărăcie, război și pierderea statalității. Ceea ce, de fapt, se întâmplă sub ochii noștri de mai bine de doi ani”, a scris Șor pe Facebook.

Precedent de noiembrie

În decembrie 2023, mass-media regională menționa că oligarhul fugar Ilan Şor a revenit în Israel după ce plecase cu un avion privat într-o direcţie necunoscută. Șeful Centrului de cooperare poliţienească internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Ţentiu, a declarat că, potrivit autorităţilor de la Tel Aviv, Ilan Şor a revenit în Israel în data de 9 noiembrie.

„La data de 9 (noiembrie), la 21:34, Şor a revenit în Israel, însă autorităţile din Israel nu au comunicat de unde a venit Şor. Avem numai confirmarea faptului că a aterizat pe Aeroportul Ben Gurion Tel Aviv. Nici în primul caz, nici în al doilea caz nu se cunoaşte unde a plecat şi respectiv de unde a venit”, a declarat şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, citat de NewsMaker.

Acelaşi oficial confirmase anterior că a primit din Israel informaţia că Ilan Şor a părăsit ţara la data de 6 noiembrie cu un avion privat, dar că autorităţile israeliene nu cunosc destinaţia oligarhului, care are de ispăşit în Moldova o pedeapsă cu 15 ani închisoare în dosarul fraudei de un miliard de dolari sustraşi din băncile moldoveneşti.

Ţentiu mai spunea că Federaţia Rusă este stat membru Interpol şi că la 6 noiembrie toate statele membre au fost solicitate să ia măsuri de reţinere în caz că Şor va fi pe teritoriul lor.

În data de 8 noiembrie, presa din Republica Moldova a scris pe surse că oligarhul fugar Ilan Şor a zburat din Istanbul la Moscova, unde urmau să aibă o întrevedere. La reuniune ar fi urmat să participe şi deputaţii socialişti Adrian Albu şi Bogdan Ţîrdea, precum şi secretarul executiv al Partidului Socialiştilor, Igor Dodon.

„Le recomandăm autorilor acestui fake news să scrie scenarii de filme artistice fantasy. Ar avea succes”, a reacţionat purtătoarea de cuvânt a Partidului Socialiştilor, Carmen Sterpu.

Adrian Albu şi Bogdan Ţîrdea au confirmat că se află la Moscova, unde pe 8 noiembrie au participat la o reuniune a reprezentanţilor ţărilor din Comunitatea Statelor Independente, dedicată „temelor de securitate”. Deputaţii au negat, la rândul lor, informaţiile apărute în presă despre presupusa reuniune cu Ilan Şor.

Share our work
Boris Nadejdin continuă să lupte pentru a-și oficializa candidatura în alegerile prezidențiale

Boris Nadejdin continuă să lupte pentru a-și oficializa candidatura în alegerile prezidențiale

În cadrul sesiunii de evaluare a potențialilor candidați pentru alegerile din Federația Rusă, Comisia Electorală Centrală (CEC) a emis o decizie cu privire la validitatea semnăturilor depuse de către potențialii candidați Serghei Malinkovich, liderul partidului comunist din Rusia, și Boris Nadejdin, singurul politician rus anti-război. Conform anunțului oficial al CEC, s-a stabilit că aproximativ 15% din semnăturile prezentate de cei doi candidați nu corespund criteriilor de validitate.

Potrivit declarațiilor lui Serghei Malinkovich, într-un comunicat emis în urma deciziei CEC, s-a constatat că din totalul de 60.000 de semnături verificate, 8979 au fost declarate neconforme, în urma procesului de validare efectuat de către autoritatea electorală. Liderul comunist a afirmat că nu va contesta verdictul instituției, argumentând că:„…acum suntem în perioada unei Operațiuni Militare Speciale și nu vrem să perturbăm stabilitatea.”

Boris Nadejdin, singurul politician anti-război, a adus în prim-plan un nou episod în procesul de validare a candidaturilor pentru alegerile în curs. Confruntat cu decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a respinge înregistrarea sa pe buletinele de vot, Nadejdin anunță intenția sa de a contesta această hotărâre.

Potrivit datelor din protocolului final de verificare din cele 60.000 de semnături verificate – 9.209 au fost considerate nevalabile din cauza unor abateri sau discrepanțe identificate. În ciuda acestei decizii, Nadejdin se arată determinat să-și revendice semnăturile, subliniind că recunoașterea a doar 4.500 de semnături din cele respinse ar fi suficientă pentru a atinge pragul minim necesar pentru înregistrare.

Boris Nadejdin intenționează să conteste decizia. În cazul său, Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea sa pe buletinele de vot, deoarece consideră că 9.209 semnături din cele 60.000 verificate prezintă abateri: „Avem de gând să ne revendicăm semnăturile. Este suficient să fie recunoscute 4.500 de semnături din cele 9.209 semnături recunoscute ca nevalabile. Dacă Comisia Electorală Centrală refuză să mă înregistreze, voi face apel la Curtea Supremă”. Acesta a depus 105.000 de semnături, peste minimul de 100.000 pentru a anticipa un asemenea scenariu.

Conform protocolului final de verificare, aproape jumătate din semnăturile lui Boris Nadejdin (4442) au fost respinse pe baza concluziilor unui grafolog, precizându-se că numele sau data nu au fost introduse de alegători cu propriul scris de mână. Alte 858 de semnături au fost respinse de Ministerul Afacerilor Interne, calificând informațiile despre alegători drept nesigure. Pe canalul său de Telegram, politicianul a publicat câteva poze, accentuând motivele pentru care Ministerul de Interne din Rusia consideră anumite informații nesigure. Motivele prezentate sunt nefondate sau chiar absurde. De exemplu, instituția consideră neconforme semnăturile persoanelor care au greșeli gramaticale în adresă. În unele cazuri secțiunea „motiv” este pur si simplu goală. Acțiunile întreprinse de către autorități, în special numărul limitat de semnături declarate nevalabile, sugerează o reticență evidentă din partea autorităților actuale de a permite înregistrarea unui candidat care ar putea reprezenta o alternativă autentică pentru viitorul cetățenilor ruși.

În data de 6 februarie, Boris Nadejdin a trimis o scrisoare oficială către CEC, prin care solicită amânarea ședinței privind înregistrarea sa de pe data de 7 pe data de 10 februarie. În această scrisoare, Nadejdin a subliniat dificultatea de a examina și de a răspunde tuturor obiecțiilor prezentate de către CEC într-un interval atât de scurt de timp, având în vedere complexitatea și importanța acestei chestiuni. Nadejdin a evidențiat necesitatea unei analize riguroase și a unei pregătiri adecvate a argumentelor pentru a contracara eventualele probleme ridicate cu privire la validitatea semnăturilor: „Este imposibil să cercetezi toate obiecțiile CEC timp de o zi și o noapte, înainte de dimineții zilei de 7 februarie.

Potrivit datelor sondajului realizat de Russian Field, peste 10% din alegătorii ruși manifestă intenția de a vota pentru Boris Nadejdin în cadrul alegerilor prezidențiale. Rezultatele sondajului arată că aproape 79% dintre cetățenii ruși au exprimat intenția de a participa la vot, în timp ce puțin peste 16% plănuiesc să boicoteze alegerile prezidențiale și aproximativ 5% încă nu au decis ce vor face. Sondajul a fost efectuat în rândul cetățenilor ruși aflați pe teritoriul Federației Ruse, prin intermediul convorbirilor telefonice, într-o perioadă cuprinsă între 27 ianuarie și 30 ianuarie. În total, 1600 de persoane au participat la acest sondaj. Notabil este faptul că ratingul opozantului rus, Boris Nadejdin, a început să crească semnificativ în perioada colectării semnăturilor pentru înscrierea în cursa electorală. Acest fenomen a fost acompaniat de scene impresionante, în care mii de cetățeni ruși s-au strâns în cozi lungi în mai multe orașe din Rusia, pentru a susține un candidat anti-război.

Punctele centrale ale programului politic al lui Boris Nadejdin vizează: încheierea războiului din Ucraina, scoaterea Federației Ruse din izolare și eliberarea prizonierilor politici. Pe 31 ianuarie, acesta a depus la Comisia Electorală Centrală semnăturile necesare pentru înscrierea în calitate de candidat. Echipa sa a reușit să colecteze într-o lună de zile peste 200.000 de semnături, cetățeni care au curajul să își manifestă deschis dorința de a alege pentru o altă orientare politică decât cea propusă de regimul actual.

Share our work
Erdogan, întâlniri la nivel înalt

Erdogan, întâlniri la nivel înalt

Ministrul turc de externe Hakan Fidan a confirmat o vizită iminentă a preşedintelui rus Vladimir Putin, fără a preciza data, relatează Anadolu, citată de Karadeniz Press.
„Vizita dlui Putin era prevăzută. Ea ar fi trebuit să se producă mai devreme. Această vizită va da ocazia de a aborda numeroase chestiuni”, a declarat ministrul pentru postul public TRT Haber.
Media au evocat data de 12 februarie, dar preşedinţia turcă a refuzat să confirme această dată sau să precizeze alta la care Recep Tayyip Erdogan urmează să-l primească pe omologul său rus.â
Turcia, care va fi prima ţară NATO pe care o va vizita Putin după începutul războiului din Ucraina în februarie 2022, a aprobat luna trecută, după 20 de luni, intrarea Suediei în Alianţa Nord-Atlantică.
„Preşedinţii noştri se întâlnesc cu regularitate”, a reamintit Fidan.
Ultima lor întâlnire a avut loc în septembrie 2023 la Soci, în reşedinţa de vacanţă a lui Putin, dar de atunci cei doi conducători au discutat frecvent la telefon.
Erdogan a reuşit de la începutul războiului să menţină relaţii atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia.
Turcia ajută în special Moscova să ocolească sancţiunile occidentale, cărora nu li s-a alăturat, continuându-şi schimburile comerciale cu Rusia.
„Multe chestiuni se vor discuta”, a estimat Fidan, care a menţionat energia, situaţia din Fâşia Gaza, „coridorul cerealelor” în Marea Neagră, care permitea exportul în siguranţă a produselor agricole ucrainene şi căruia Moscova i-a pus capăt după un an, în vara lui 2023.
Siria se va afla de asemenea pe ordinea de zi, a mai spus ministrul turc. Deşi se înţeleg în numeroase dosare internaţionale, Moscova şi Ankara au păreri diferite când vine vorba despre prezenţa combatanţilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi a aliaţilor lor în nord-estul Siriei.
În 2019, un acord între Moscova şi Ankara a pus capăt unei ofensive turce cu promisiunea creării unei „zone de securitate” de 30 km pentru a proteja Turcia de atacurile care ar putea veni de pe teritoriul sirian. Turcia reproşează Rusiei că nu respectă aceste acorduri.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a aprobat furnizarea de drone Egiptului, pe fondul reconcilierii dintre cele două state. Liderul de la Ankara va efectua în curând o vizită în statul arab.

„Procesul de normalizare este în mare parte finalizat. Relaţiile (dintre cele două ţări) sunt importante pentru securitatea şi comerţul în regiune”, a subliniat șeful diplomației de la Ankara, Hakan Fidan, citat de agenția Anadolu.
„Am încheiat un acord pentru a le furniza vehicule aeriene fără pilot”, a spus el. „Trebuie să avem relaţii serioase cu Egiptul pentru securitatea în Marea Mediterană”, a insistat ministrul turc.
Potrivit agenţiei turce de presă Anka, vizita preşedintelui Erdogan la omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, pe care el l-a descris drept „pucist”, ar urma să aibă loc pe 14 februarie, după doisprezece ani de răceală între cei doi lideri.
Ultima vizită a şefului statului turc la Cairo datează din noiembrie 2012, când era prim-ministru, pentru a se întâlni cu preşedintele de atunci Mohamed Morsi.
Cele două ţări şi-au rechemat reciproc ambasadorii după lovitura de stat a mareşalului al-Sisi în 2013.
Apropierea dintre cei doi lideri s-a realizat în noiembrie 2022 în Qatar, cu prilejul Cupei Mondiale de fotbal, iar în iulie 2023 Ankara a trimis din nou un ambasador la Cairo.

Share our work
Rusia a pierdut piața energetică mondială și anvergura geopolitică

Rusia a pierdut piața energetică mondială și anvergura geopolitică

Cea mai mare pierdere: Uniunea Europeană. Statele Unite suplinesc o parte din gaze.

La doi ani de la declanșarea agresiunii rusești asupra Ucrainei, Europa și-a redus cu aproape 90% importurile de gaze naturale din Federația Rusă, principalul furnizor devenind Statele Unite. În 2021, 41% din importurile de gaze din Uniunea Europeană au provenit din conductele rusești, 40% prin conducte de la alți furnizori și 19% din gaze naturale lichefiate (LNG). În mai 2022, Comisia Europeană a lansat Planul REPowerEU care a schimbat traseul industriei energetice către economia de energie și eficiență energetică, și a trasat direcțiile către implementarea surselor regenerabile și diversificarea aprovizionării cu energie. Scopul UE este reducerea dependenței de combustibilii fosili, în special de cei proveniți din Federația Rusă. După punerea în alplicare a planului REPowerEU, mixul de aprovizionare cu energie s-a schimbat. 

Capacitatea actuală de import de gaze naturale din Federația Rusă prin conducte este de 355 miliarde de metri cubi (mmc) / an. În 2021, UE a importat 155 mmc / an.

În 2022, doar 9% din importurile de gaze în UE au provenit prin conducte din Rusia, 40% de la alți furnizori prin conducte și 41% importl de GNL. Și în 2023, 41% din gaz a continuat să fie furnizat de importurile de GNL.

Asadar, capacitățile europene de import de gaze naturale lichefiate au crescut, luând locul importurilor prin conducte din Federația Rusă.

Fig. 1 – Importurile UE din Federația Rusă versus importurile din Statele Unite (sursa: voronoiapp.com)

Uniunea Europeană și-a scăzut consumul energetic și implicit și cel de gaze. Evaluarea specialiștilor este că cererea de gaze naturale a scăzut cu aproape 20%. Această scădere s-a petrecut deoarece prețurile în piețele spot și futures au fost mult mai mari decăt în anii precedenți. Pentru a renunța la importurile de gaze din Federația Rusă, Uniunea Europeană are programate investiții în noi infrastructuri de transport ale energiei iar la sfarșitul lui ianuarie 2024 s-au mai disponibilizat încă o tranșă de bani pentru aceste investiții. Pentru estul european, Grecia și-a stabilit o strategie de export (Culoarul energetic de sud-est) de gaze naturale provenite din terminalul LNG de la Alexandroupolis către Bulgaria, România, Moldova, Ucraina, Polonia și de energie electrică tot pe aceeași direcție, energie electrică provenită din regenerabile ce este mult mai disponibilă în sud decât în nord. De coridorul sudic de gaze ce provin din Marea Caspică este interesată și Statele Unite pentru a devulnerabiliza Uniunea Europeană.

Scăderea cererii de gaze provine în special din scăderea cererii industriale și cererii casnice.

Fig. 2 – Scăderea cererii de gaze naturale în câteva țări din UE în 2023 comparativ cu 2022 (sursa: brugel.org)

Până în luna decembrie 2022, Germania a fost cel mai mare importator. Începând cu ianuarie 2023 locul a fost ocupat de Polonia iar începând cu martie 2023, singurele țări UE care mai importă gaze rusești fiind Ungaria, Slovacia și Cehia. Cele trei țări au avut o dependență istorică față de produsele energetice rusești începând din anii `70. De asemenea Ungaria are o infrastructură energetică învechită, Slovacia, ce are peste 60% din producția de energie electrică din energie nucleară, este dependentă de tehnologia și combustibilul nuclear rusesc iar Cehia este dependentă de cărbune, combustibil fosil ce va dispare în curand din mixul energetic european.

Fig. 3 – Exporturile lunare de gaz rusesc în țările UE (sursa: brugel.org)

Începând din iunie 2022 exporturile energetice ale Federației Ruse către Statele Unite și Marea Britanie au fost sistate datorită sancțiunilor economice. Importurile în UE s-au situat la sub trei miliarde de dolari.

Fig. 4 – Importul de produse energetice rusești în UE (sursa : brugel.org)

Asfel importurile de gaze naturale lichefiate au crescut simțitor, pe primul loc situându-se Statele Unite, apoi Qatarul și pe locul trei situându-se Rusia, urmând Algeria, Nigeria și Egipt.

Fig. 5 – Importurile de LNG în UE în funcție de proveniență (sursa : IIEFA.org)

Specialiștii de la Institute for Energy, Economics and Finacial Analisys apreciază că până în 2030 cererea europeană de gaze va crește cu toate planurile de decarbonare UE. Întradevăr, cererea ar putea crește deoarece Uniunea nu a luat în calcul cum va suplini cererea de energie termică și ”inverzirea gazelor naturale”. Este demonstrat că pentru decarbonarea consumului de energie termică și în special cel din marile aglomerări urbane, cea mai simplă cale este folosirea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică (SACET), cele mai mari randamente întâlnindu-se la cele care au drept combustibil gazul.

De asemenea UE dorește decarbonarea transportului. S-a demonstrat că folosirea hidrogenului în transporturile grele este mai rentabil și mai puțin poluant decât folosirea acumulatorilor. Astfel hidrogenul obținut din reformarea gazelor naturale cu abur și captare de carbon reduce poluarea simțitor și randamentele acestei tehnologii sunt cu mult peste cele de obținere prin hidrolizarea apei cu energie electrică regenerabilă.

Fig. 6 – Prognoza consumului de gaz naturale în UE versus capacitatea terminalelor LNG. (sursa : IIEFA.org)

Din graficele IIEFA se observă că de fapt UE are un exces de investiții în capacitățile de import de LNG, dar aceste importuri vor fi acoperite de cererea în creștere.

Federația Rusă cunoaște prognoza că Uniunea nu poate renunța la gazele naturale. Astel, după doi ani de conflict, vicepremierul rus, Alexandr Novac și-a arătat disponibilitatea de a relua relația de export către Uniunea Europeană. Această declarație a apărut ca urmare a faptului că la sfârșitul lui 2024, contractul de furnizare prin conductele ucrainiene va expira. Prin acest contract, Federația Rusă se obligă a plăti Ucrainei o taxă de tranzit și transport. Imediat după declarația lui Novac, un oficial al UE a refuzat orice discuție pe această temă.

China nu îi este chiar o țară prietenă Rusiei

Astfel Federația Rusă s-a orientat către China, aceasta devenind cel mai important importator de produse energetice rusești.

Au fost mărite exporturile de petrol și cărbune, cele de gaz fiind dependente de capacitatea singurei conducte ce leagă Federația Rusă de Republica Populară Chineză.

Fig. 7 – Exporturile de combustibili fosili în 2023 a Federației Ruse (sursa: visualcapitalist.com)

Capacitatea Power of Siberia este astăzi de 23 mmc / an, urmând ca aceasta să crească la 38 mmc / an începând cu 2025.

În stadiu de studiu de fezabilitate se află Power of Siberia II. Această nouă conductă se preconizează a trece prin Mongolia și în discuție se află o capacitate viitoare de 50 mmc / an. Dar la sfârșitul lui ianuarie 2024, premierul Mongoliei, L. Oyun Erdene, a anunțat că lucrările planificate de Rusia se amână.

Fig. 8 – Rețeaua de conducte Power of Siberia (sursa: Table China)

China de fapt s-a orientat către gazele și petrolul provenit din zona Kazahstan, Uzbechistan, Turkmenistan. Acest fapt a însemnat o scădere semnificativă a economiei rusești, care se baza pe exporturile energetice.

Fig. 9 – Conductele de petrol și gaz Central Asia – China (sursa: South China Morning Post)

Importul de gaze naturale din Turkmenistan face parte dintr-o strategie mai amplă a Chinei de a-și asigura aprovizionarea cu energie în mod sustenabil și de a consolida relațiile cu țările din Asia Centrală. China importă gaze și petrol din Asia Centrală din mai multe motive strategice și economice:

  1. Diversificarea resurselor energetice: China își diversifică sursele de aprovizionare cu energie pentru a reduce dependența de orice furnizor unic sau regiune. Importul de gaze naturale din Turkmenistan oferă o alternativă la alte surse de gaz, precum cele din Rusia.
  2. Asigurarea securității energetice: Prin diversificarea surselor de energie, China își consolidează securitatea energetică. Acest lucru este important pentru a evita riscurile asociate cu posibile întreruperi ale aprovizionării sau schimbării bruște în relațiile comerciale cu anumite țări furnizoare.
  3. Proximitatea geografică: Turkmenistan se află în Asia Centrală, la o distanță relativ mică față de China. Transportul gazelor naturale din Turkmenistan către China este, astfel, mai eficient din punct de vedere logistic decât importul din regiuni mai îndepărtate.
  4. Parteneriate economice și politice: China cu țările din Asia Centrală au dezvoltat relații economice și politice strânse.
  5. Planuri de dezvoltare economică: China este într-o continuă expansiune economică și dezvoltare industrială, iar necesarul său de energie crește constant. Importul de gaze naturale și petrol din Asia Centrală contribuie la satisfacerea acestei cereri crescânde și la susținerea proiectelor de dezvoltare economică.
  6. Acorduri comerciale și investiții: China cu Turkmenistanul, Uzbekistanul și Kazakstanul au semnat acorduri comerciale și de investiții pentru a consolida relațiile lor economice, aceste țări aflându-se sub asaltul unei politici chineze de soft power.

Și exporturile de petrol rusesc au avut scăderi în valori absolute. UE a importat numai prin Marea Neagră cantități imfime. China și India au devenit principalii importatori de petrol provenit din Federația Rusă.

Fig. 10 – Exporturile lunare de petrol rusesc pe țări (sursa: brugel.org)

Scăderea exporturilor de produse energetice ale Federației Ruse, în mare parte datorate sancțiunilor comerciale are un impact semnificativ asupra PIB-ului acestei țări din mai multe motive:

  1. Dependența de exporturile energetice: Rusia este cunoscută pentru resursele sale bogate de energie. Exporturile acestora au fost o sursă semnificativă de venituri pentru Rusia. Scăderea exporturilor energetice a înseamnat o reducere a veniturilor obținute din această activitate economică crucială.
  2. Venituri la bugetul de stat: Exportul de produse energetice aduce venituri semnificative la bugetul de stat rus. Aceste venituri sunt utilizate pentru finanțarea proiectelor guvernamentale, infrastructurii, serviciilor publice dar și a războiului din Ucraina. Sancțiunile au dus la o scădere a exporturilor de produse energetice, ceea ce a înseamnat o reducere a veniturilor guvernului, care a afectat capacitatea statului de a finanța programele, investițiile dar și cheltuielile de război.
  3. Impactul asupra altor sectoare: Industriile conexe sau dependente de sectorul energetic, cum ar fi cel manufacturier sau al serviciilor asociate cu acesta suferă. Reducerea activității în aceste sectoare a dus la pierderi de locuri de muncă și la scăderea producției, implicit la scăderea PIB-ului.
  4. Devalorizarea monedei: Exporturile energetice reprezintă o parte semnificativă a câștigurilor în valută ale Rusiei. Scăderea acestor exporturi a dus la o reducere a veniturilor în valută, de unde a rezultat devalorizarea monedei naționale. Această devalorizare are consecințe negative asupra inflației și puterii de cumpărare a populației.
  5. Investiții străine: O parte din veniturile obținute din exporturile energetice erau direcționate către participarea la investiții străine și proiecte de dezvoltare. Scăderea acestor venituri și retragerea companiilor occidentale a afectat creșterea economică pe termen lung.
Fig. 11 – Evoluția PIB-ului Federației Ruse (sursa: Consiliul Europei)

Pierderea pieței de produse energetice și scăderea PIB-ul Federației Ruse generează probleme grave la nivel intern și internațional.

Astfel la nivel intern există un impact major asupra standardului de viață. Scăderea economiei a afectat nivelul de trai al cetățenilor ruși, creșterea șomajului și reducerea puterii de cumpărare pot genera posibile probleme sociale. Declinul economic ar putea genera nemulțumiri în rândul populației și ar putea duce la presiuni politice asupra guvernului rus. Acest lucru poate influența direcția politică și deciziile luate de autorități. Scăderea economică poate duce la probleme în sectorul bancar, existând riscul de insolvență a anumitor banci și presiuni insurmontabile asupra sistemului financiar.

La nivel internațional, o scădere a economiei rusești ar putea duce la o reducere a exporturilor, afectând piețele globale. Deja scăderea producției de petrol și gaze din Rusia a afectat traseele de furnizare globală de energie și a avut un impact semnificativ asupra prețurilor la energie. Probabil că piețele energetice își vor reveni dar posibilitatea ca prețurile să revină la valorile dinaintea agresiunii asupra Ucrainei este minimă. De asemenea au fost declanșate probleme în sectorul bancar global deoarece sectorul bancar rusesc se confruntă cu probleme, aceasta au un impact și asupra altor piețe financiare internaționale. Mai adaugam și scaderea exportului de armament din cauza războiului din Ucraina și din cauza ineficienței dovedite a acestuia.

Astfel asistăm la schimbări geopolitice. Scăderea puterii economice a Rusiei afecteaza echilibrul geopolitic la nivel global, având implicații asupra relațiilor internaționale și alianțelor geopolitice.

Share our work