Precedent periculos pentru Moscova? Războiul pentru tezaurul românesc ajunge în Parlamentul European

Precedent periculos pentru Moscova? Războiul pentru tezaurul românesc ajunge în Parlamentul European

Legislativul European a votat, cu o largă majoritate, rezoluția privind restituirea tezaurului României sechestrat de Rusia, relatează mass-media internațională. Tezaurul românesc din Federația Rusă se referă, în general, la bunurile materiale, inclusiv rezerve de aur, valori monetare și alte obiecte de patrimoniu cultural, care au fost trimise de România în Rusia în timpul Primului Război Mondial pentru a fi păstrate în siguranță. Contextul istoric al acestei decizii a fost invazia teritoriilor românești de către Puterile Centrale și nevoia de a proteja tezaurul național.

Succes politic

Rezoluția pe care am inițiat-o este primul document oficial european prin care solicităm Rusiei în mod explicit returnarea Tezaurului sechestrat ilegal. Este o chestiune de demnitate națională. România nu poate si nu trebuie să accepte nimic mai puțin decât restituirea celor 91,5 tone de aur și a întregului Tezaur cultural. Le mulțumesc colegilor mei din Parlamentul European pentru implicare și susținere. A însemnat mult. Mulțumesc, bineînțeles, Băncii Naționale a României pentru întregul sprijin de-a lungul acestui drum la capătul căruia avem astăzi, în premieră, o Rezoluție a Parlamentului European pe chestiunea Tezaurului României. Nu suntem singuri în acest demers. Avem recunoaștere și sprijin european ferm. După votul istoric de astăzi, Comisia Europeană va fi alături de România și împreună vom aduce Tezaurul României acasă. Important este să nu renunțăm!, a scris pe Facebook Eugen Tomac.

Anterior, Comisia Europeană anunșa că va susține o declaraţie în faţa eurodeputaţilor pe tema restituirii tezaurului românesc, însuşit ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial. Declaraţia Comisiei a fost urmată de o dezbatere, după care a fost supusă la vot o rezoluţie conexă, conform agendei sesiunii plenare a Parlamentului European, reunit la Strasbourg. Eurodeputatul Eugen Tomac (PPE) susține că iniţiativa se înscrie în contextul în care Uniunea Europeană şi-a adoptat anul trecut strategia privind recuperarea bunurilor de patrimoniu traficate ilicit în Europa. „Am participat la această dezbatere (privind strategia – n.r.) în calitate de eurodeputat membru al Subcomisiei pentru drepturile omului (DROI) şi am constatat cu acel prilej că situaţia tezaurului nostru aflat la Moscova este aproape complet necunoscută la nivelul instituţiilor europene. Atunci mi-am dat seama că este foarte greu să vii să prezinţi un subiect care este de maxim interes pentru noi, românii, dar este complet necunoscut pentru publicul european, pentru instituţiile europen”, a spus preşedintele PMP. „În acest context, am luat decizia de a propune o serie de acţiuni prin care să facem cunoscută chestiunea tezaurului Băncii Naţionale a României şi a întregului nostru tezaur aflat la Moscova. În momentul de faţă am reuşit să prezentăm tuturor europarlamentarilor două volume complete în limba engleză, publicate de Banca Naţională a României şi, mai mult decât atât, să iniţiem chiar o rezoluţie (…) prin care să creăm mecanismele necesare pentru ca dosarul tezaurului României, aflat la Moscova, să devină un subiect de interes european”, a explicat el.

Sprijin politic

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a declarat anterior că discuţia din plenul Parlamentului European despre tezaurul României însuşit ilegal de Rusia e importantă, pentru că oferă vizibilitate unui subiect despre care partenerii europeni nu aveau cunoştinţe. În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă tezaurul naţional (ce a inclus cantităţi însemnate de aur, obiecte de partimoniu, colecţii de artă, bijuterii, arhive), pentru a fi protejate în cazul ocupaţiei teritoriului naţional. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi, precizează PE pe site-ul său în prezentarea acestui punct de pe ordinea de zi a sesiunii plenare.

În 1916, în timpul Primului Război Mondial, guvernul român a decis să trimită o parte semnificativă a tezaurului Băncii Naționale a României în Rusia, cu scopul de a-l proteja de avansul forțelor germane și austro-ungare. Acest tezaur includea importante cantități de aur, precum și obiecte de patrimoniu cultural de neprețuit, cum ar fi colecții de artă, documente istorice și alte valori.

Înțelegerea dintre România și Rusia prevedea că bunurile urmau să fie păstrate în siguranță de către guvernul rus până la sfârșitul conflictului, când urmau să fie returnate. Cu toate acestea, după Revoluția Bolșevică din 1917 și colapsul Imperiului Rus, situația tezaurului românesc a devenit extrem de complicată.

Eforturile guvernului român de a recupera tezaurul după război s-au confruntat cu numeroase obstacole politice și birocratice. Relațiile dintre România și Uniunea Sovietică, succesoarea Rusiei imperiale, au fluctuat de-a lungul secolului XX, complicând și mai mult situația.

Deși o mică parte a tezaurului a fost returnată în anii ’50, majoritatea acestuia rămâne în Rusia. Subiectul tezaurului românesc este în continuare un punct sensibil în relațiile dintre România și Federația Rusă, fiind adesea asociat cu discuții privind dreptatea istorică și relațiile internaționale.

Recuperarea tezaurului românesc din Federația Rusă rămâne o chestiune deschisă, cu implicații atât istorice, cât și diplomatice. Este un subiect care continuă să stârnească pasiuni și dezbateri atât în rândul istoricilor, cât și în sfera politică.

Pentru detalii mai recente sau specifice despre stadiul actual al discuțiilor sau orice demersuri recente pentru recuperarea tezaurului, ar fi necesar să consult informații actualizate, având în vedere că situația se poate schimba.

Tezaurul românesc din Federația Rusă reprezintă una dintre cele mai complexe și sensibile probleme nerezolvate ale relațiilor dintre România și Rusia, având rădăcini adânci în istoria secolului XX. Negocierile dintre România și Federația Rusă privind restituirea tezaurului au avut loc pe parcursul mai multor decenii, dar au rămas fără un rezultat concret.

În anii ’90, discuțiile privind un nou tratat bilateral între România și Rusia nu au inclus clauze referitoare la restituirea tezaurului. De exemplu, tratatul din 2003, semnat între Ion Iliescu și Vladimir Putin, nu a menționat problema tezaurului, ceea ce a păstrat status quo-ul și a limitat perspectivele de recuperare a acestuia în contextul relațiilor dintre cele două state.

Negocieri degeaba

Răspunsul Rusiei la cererile de recuperare ale României a fost adesea evaziv sau însoțit de referiri la datorii istorice ale României față de URSS, considerând că acestea echilibrează sau chiar anulează orice obligație a Rusiei de a returna tezaurul.

În plus, în spațiul public și în discursurile politice au existat frecvent întorsături de situație, cu acuzații și contra-acuzații legate de istoricul relațiilor dintre cele două țări.

De-a lungul anilor, au existat diverse estimări privind valoarea tezaurului, cu mențiuni specifice despre cantitățile de aur trimise la Moscova și despre obiectele de patrimoniu cultural de însemnătate națională. Este important de reținut că, în ciuda asigurărilor primite de la autoritățile ruse la momentul transferului, doar o mică parte a fost returnată României până în prezent.

În ciuda eforturilor diplomatice și a discuțiilor în forumuri internaționale, recuperarea tezaurului rămâne o problemă deschisă, complicată atât de contextul istoric, cât și de dinamica politică actuală. Presiunile internaționale și apelurile la dreptate istorică continuă să fie elemente prezente în discursul public românesc, dar soluționarea definitivă a acestei probleme rămâne incertă.

Tezaurul românesc aflat la Moscova include nu doar rezerve de aur, ci și o serie de obiecte de patrimoniu de o valoare culturală și istorică inestimabilă, reflectând bogăția și diversitatea moștenirii culturale a României.

Această complexitate adaugă o dimensiune suplimentară problemei, subliniind importanța tezaurului nu doar din perspectiva valorii sale materiale, ci și ca simbol al identității și istoriei naționale.

Alte exemple

Cazul tezaurului românesc și refuzul părții ruse de a îl înapoia aduce aminte de modul de acțiune al Germaniei naziste. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, naziștii au furat peste 20% din operele de artă ale Europei, inclusiv lucrări valoroase precum Ghent Altarpiece și Madonna of Bruges de Michelangelo. Această jefuire sistematică a implicat mutarea și ascunderea operelor de artă în diferite locații pentru a fi protejate sau utilizate în scopuri personale de către oficialii naziști. Unele dintre aceste opere de artă au fost recuperate după război, dar multe încă sunt considerate pierdute.

În timpul Războiului Civil Spaniol, guvernul Spaniei a decis să evacueze rezerva sa de aur către Uniunea Sovietică pentru a asigura păstrarea acesteia și pentru a plăti ajutorul militar sovietic. Această decizie a fost luată după lovitura de stat militară din 1936 organizată de Francisco Franco. Stalin a oferit sprijin guvernului spaniol prin furnizarea de arme, muniție și alte necesități, cu condiția ca Spania să plătească pentru aceste servicii cu aur. În total, aproximativ 510 tone de aur, reprezentând aproximativ 74% din rezervele totale de aur ale țării, au fost trimise în Uniunea Sovietică, ambalate în aproape opt mii de cutii.

Operațiunea de export a aurului spaniol în Uniunea Sovietică este adesea descrisă în sursele occidentale ca un jaf al unei țări aflate în război de către oficiali sovietici. Deși o parte semnificativă a rezervei de aur a fost utilizată de guvernul spaniol în scopurile propuse chiar și după ce a fost trimisă, multe dintre evenimentele legate de transferul și folosirea ulterioară a aurului au rămas neclare, iar urmele acestuia s-au pierdut în timp. Deși nu există un consens cu privire la ultimul loc în care a fost depozitat aurul, istoricii spanioli sunt convinși că acesta se află încă în depozitele sovietice.

Este greu de stabilit cu exactitate ce s-a întâmplat cu aurul spaniol după ce a ajuns în URSS, datorită lipsei de documentație clară și a dispariției multor persoane implicate în operațiune. În ciuda tuturor acestor complicații, Spania nu a făcut niciodată pretenții oficiale împotriva URSS pentru returnarea aurului.

Pentru a înțelege contextul politic în care s-a luat decizia de evacuare a aurului, este important de menționat că la alegerile din 1936, o coaliție formată din socialiști, liberali, comuniști și diverse grupări naționaliste regionale, cunoscută sub numele de Frontul Popular, a câștigat alegerile cu un procentaj strâns, ceea ce a dus la temeri generalizate de revoluție și a agravat tensiunile politice și violența în Spania.
Este greu de spus dacă aurul spaniol a stat la baza rezervei de aur sovietice, dar o inspecție moartea lui Stalin a arătat că acesta a lăsat aproximativ 2,500 de tone de aur. Spre comparație: după revoluție, în depozitele fostei Rusii țariste au rămas aproximativ 850 de tone de aur. Cât despre Spania, Madridul nu a avut niciodată pretenții oficiale împotriva URSS.

Istorie dureroasă

În 1916 Consiliului General al Băncii decide strămutarea tezaurului în Rusia, la Kremlin În Primul Război Mondial (1914-1918), România semnează, la 4/17 august 1916, Convenţia politică şi militară cu Antanta. Rusia şi Franţa îi cer imperios să intre în război împotriva Austro-Ungariei, „acum ori niciodată”. Câteva săptămâni mai târziu, la 1 septembrie, forţele germano-bulgaro-otomane au trecut Dunărea, înscriindu-şi în palmares victoria de la Turtucaia. La 24 noiembrie (6 decembrie pe stil nou), aceleaşi trupe, conduse de Mackensen, au intrat în Bucureşti. Guvernul şi armata României s-au retras în Moldova. Regimul militar de ocupaţie a impus şi transferarea sediului central al Băncii Naţionale, cu tot cu tezaur, de la Bucureşti la Iaşi. La 2 decembrie, şedinţa Consiliului General al Băncii decide strămutarea tezaurului în Rusia, la Kremlin, unde era depozitat în condiţii de securitate şi tezaurul imperiului. Transportul tezaurului român în altă ţară aliată, la Londra bunăoară, ar fi comportat riscul unui atac din partea submarinelor germane. La 11 decembrie 1916, ministrul român de finanţe îl împuterniceşte pe guvernatorul Băncii, G.G. Danielopol, să expedieze tezaurul la Moscova, operaţiune aprobată ziua următoare printr-o lege votată de Consiliul de miniştri al României. Generalul rus Mossoloff a semnat cu ministrul român Danielopol protocolul prin care guvernul rus garanta integritatea tezaurului în timpul transportului şi al depozitării la Moscova. Între 12 şi 14 (respectiv, pe stil nou, 25 -27 ) decembrie 1916, tezaurul este încărcat în 17 vagoane, în gara Iaşi, sub directa supraveghere a gen. Mossoloff.

Înainte cu câteva zile de luptele de la Mărăşeşti, Banca Naţională a României decide transportarea tuturor valorilor la Moscova, printr-un al doilea transport. La 27 iulie, seara, un tren de 24 de vagoane, din care trei conţineau valori ale BN, porneşte spre Moscova. Depozitele Băncii erau închise în 188 de casete, în valoare declarată 1.594.721,09 lei, din care aurul valora efectiv 574.523,57 lei, arhiva – 500 mii lei, iar restul – titluri, efecte, depozite ale persoanelor şi băncilor particulare- în valoare de 1. 593.762.197,52 lei. Valori inestimabile, depuse în camere de depozitare care au fost pecetluite cu sigilii româneşti şi ruseşti A doua tranşă a celui de al doilea transport, expediată la 27 iulie 1917 şi recepţionată la Moscova la 3 august 1917, conţinea 1.661 de casete în valoare declarată de 7,5 miliarde lei (casetele conţineau numerar, bijuterii, tablouri şi alte depozite făcute la Casa de Depuneri de către particulari, instituţii publice şi private). în plus, au mai fost recepţionate la destinaţie 3.549 de casete conţinând valori în sumă totală de 9.416.417.177,93 lei aur. În fapt, valoarea unor casete era inestimabilă, ele conţinând: arhivele statului, picturi de Nicolae Grigorescu, tablouri rare din pinacoteca statului, gajuri ale Muntelui de Pietate, odoare mănăstireşti din Moldova şi Muntenia, documente originale din colecţiile Academiei Române, 300 sute de pergamente cu peceţi domneşti, 25 de volume manuscrise române şi slavone, cărţi rare, unice chiar, ca „Răspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1644 în Catehismul calvinesc”.

La Moscova au ajuns, totodată, colecţii de medalii şi monede vechi, piese rare ale Muzeului de Antichităţi, precum Cloşca cu puii de aur (tezaurul de Pietroasa) care atestă trecerea goţilor prin România, panaghiarele lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ, evangheliile slavoneşti ferecate în aur şi argint, odoarele brâncoveneşti ale Horezului şi cele cantacuzineşti, odoarele lui Atanaric, chivotele şi epitrahilul de la Bistriţa, darurile lui Vasile Lupu şi ale soţiei sale de la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi şi evanghelia scrisă de Isidor din Bădăuţi. Doar stareţul Mănăstirii Secul din judeţul Neamţ, Ilarion Bălăiţă, a refuzat să cedeze odoarele, pe care a reuşit să le salveze. Valorile conţinute de cel de al doilea transport, cuprinzând tezaurul Casei de Depuneri a României, au fost depozitate în localul Casei de Împrumuturi şi Depozit a Rusiei din Moscova, strada Nastasisnky nr. 3, iar camerele de depozitare au fost pecetluite cu sigilii româneşti şi ruseşti, cheile fiind luate de directorul român al Casei de Depuneri, C. Ionescu, care avea dreptul să inspecteze oricând valorile păzite de o gardă de cazaci. Prin documentele semnate de reprezentanţii oficiali ai Rusiei, în august 1917, Guvernul rus garantase transportul, depozitarea şi repatrierea valorilor româneşti.

Aurul Imperiului ţarist

În 1915, rezerva de aur a Rusiei, de la Petrograd, a fost evacuată la Kazan, de teamă că oraşul ar fi putut fi ocupat de trupele Puterilor Centrale. Acolo a ajuns şi aurul păstrat în sucursalele băncii centrale a Rusiei din Moscova, Samara şi Tambov, se arată într-un amplu material publicat pe site-ul BNR.

În vara lui 1918, mai mult de jumătate din rezerva de aur a Rusiei era în subsolurile Băncii de Stat din Kazan. Bolşevicii au reuşit să mute în zonele controlate de ei mai puţin de 2% din această rezervă, înainte de cucerirea oraşului de către „albi”.

La începutul lunii august 1918, oraşul Kazan a fost ocupat de unităţi ale Legiunii Cehoslovace, constituită din foştii prizonieri de origine cehă din armata austro-ungară, şi din unităţi ale „albilor“. Aurul a fost dus la Omsk şi apoi a ajuns să fie cunoscut drept „aurul lui Kolceak“, unul dintre generalii care luptau contra puterii bolşevice. Valoarea lui a fost evaluată la circa 630 milioane ruble.

După înfrângerea lui Kolceak, cea mai mare parte a rezervei de aur, în valoare de circa 400 milioane de ruble, a ajuns în mâinile bolşevicilor, fiind dus înapoi la Kazan. Soarta restului rezervei, în valoare de peste 230 milioane ruble, a rămas neclară. S-a afirmat fie că l-au furat cehoslovacii, fie japonezii care luptau contra trupelor bolşevice în Extremul Orient.

Pe acest subiect s-au scris romane şi s-au turnat filme. Unele informaţii indică faptul că aurul ar fi fost folosit pentru a garanta unele împrumuturi făcute de emigranţii alb-gardişti. Dar atunci când sovieticii au ocupat Praga, în 1945, şi au avut acces la documente ale emigraţiei ruse, nu au descoperit nimic concret.

Un cercetător rus, Oleg Budnitskii, a publicat în 2008, la Moscova, rezultatele cercetărilor sale în arhive occidentale. El preciza că soarta acestui aur este greu de reconstituit şi pentru că cei care au operat cu el nu au fost foarte dornici să lase evidenţe clare asupra operaţiunilor efectuate. Potrivit lui Budnitskii, emigraţia albă ar fi scos din Rusia o cantitate echivalentă cu 195 milioane, din aurul în valoare de peste 230 milioane de ruble. Cea mai mare parte a aurului scos din Rusia de către emigraţia albă ar fi fost depusă în bănci japoneze, britanice şi americane. Restul se pare că a fost folosit ca garanţie pentru împrumuturi. Tot din acest aur, s-ar fi garantat un credit pentru cumpărarea de armament din S.U.A. În final, o parte a aurului ar fi fost vândută pentru a acoperi împrumuturile.

Ultima tranzacţie cunoscută datează din primăvara anului 1921, când se pare că ceea ce mai rămăsese din aurul luat de emigraţia albă a fost vândut către o bancă japoneză, pentru 500.000 dolari. Banii erau destinaţi unui guvern care ar fi putut să vină la putere în Rusia după căderea bolşevicilor. Ca să ferească aceşti bani de creditorii care vânau orice sumă, au fost investiţi în acţiuni emise de o bancă engleză cu capital rusesc, capital provenit de la antreprenori ruşi, ajunşi în emigraţie după 1917.

Diplomaţii ruşi, care au format Consiliul foştilor ambasadori ai Rusiei ţariste de la Paris, s-au ocupat de administrarea a ceea ce rămăsese din „aurul lui Kolceak“. Resursele s-au diminuat treptat, dar au ajuns până în anii ’50. Oleg Budnitskii le-a putut trasa urmele până la moartea ultimului membru al Consiliului, Maklakov, în 1957. Cartea sa „demontează“ în bună măsură speculaţiile privind furtul aurului rusesc de către japonezi sau cehoslovaci, la finele Primului Război Mondial şi în vremea războiului civil ce i-a urmat.

Aurul belgian

Înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, rezerva de aur a Belgiei era de aproximativ 600 tone de aur. Chiar înainte de declanşarea luptelor, o treime a fost depozitată la Londra, altă treime trimisă în Statele Unite şi Canada. La începutul anului 1940, 198 tone de aur au fost trimise în sudul Franţei. În momentul invadării Belgiei, doar o mică parte din aur se mai găsea în subsolul Băncii Belgiei. Aurul trimis în Franţa a fost evacuat împreună cu cel polonez, spre acelaşi loc, fortul Kayes, din Dakar (Senegal).

După capitularea Franţei, germanii au impus noului guvern să le predea aurul belgian. Operaţiunea a durat până în mai 1942, când au ajuns la Marsilia ultimele lăzi. De acolo a fost mutat la Banca Reichului. Din dispoziţia lui Göring, a fost topit şi marcat din nou cu anii 1936 şi 1937, pentru a i se pierde urma. După război, Banca Franţei şi Banca Belgiei au ajuns la un acord şi francezii au plătit o compensaţie integrală.

Ulterior s-a constituit o rezervă atât din aurul descoperit de trupele americane în 1945, într-o mină de sare din Germania (inclusiv documente din care rezulta ce s-a întâmplat cu aurul belgian), cât şi din aurul furat de nazişti şi ajuns în bănci elveţiene.

Comisia Tripartită a Aurului – constituită la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pentru returnarea aurului monetar şi alcătuită din reprezentanţi ai S.U.A., Marii Britanii şi Franţei – urma să gestioneze repartizarea acestui aur celor care emiteau pretenţii. Banca Belgiei a înaintat o cerere în numele Băncii Franţei şi în final aceasta a recuperat 130 tone de aur, adică două treimi din compensaţia plătită Băncii Belgiei.

Aurul norvegian

În 1940, rezerva de aur a Norvegiei era de 50 tone. Autorităţile au luat din vreme măsuri pentru a-l putea evacua cât mai repede, ambalându-l în lăzi şi butoaie ce puteau fi mânuite uşor. La primele ore ale zilei de 9 aprilie 1941, când s-a aflat vestea că nave germane se apropiau de Oslo, aurul a fost expediat la Lillehammer. Încercarea paraşutiştilor germani de a ataca Lillehammer, unde se refugiase şi familia regală, s-a lovit de rezistenţa dârză a norvegienilor, care a permis evacuarea aurului mai departe, cu un tren, către o localitate de pe coasta Mării Nordului, unde debarcaseră deja trupe britanice.


Britanicii au acceptat să ajute la evacuarea aurului, care urma să fie încărcat pe trei nave de război. Prima, crucişătorul „Galatea“, a reuşit să plece înainte de sosirea germanilor. Restul aurului a fost transportat în alt port. O altă cantitate a fost încărcată la bordul crucişătorului „Glasgow“, dar căpitanul acestuia a decis să plece înainte ca întreaga cantitate să fie urcată la bord. Ce a rămas a pornit mai departe cu un vas de coastă, urmând ca în portul Tromsö să fie urcată la bordul lui „Glasgow“.


Nava costieră a fost atacată de aviaţia germană şi obligată să eşueze. Aurul a fost transferat la bordul a cinci vase de pescuit. După mai multe aventuri, a ajuns la bordul crucişătorului „Enterprise“ şi apoi în Marea Britanie.
S- au pierdut pe drum doar 297 de monede (adică mai puţin de 10 kg), din cele 50 tone de aur. Ulterior, aurul a fost plasat în Statele Unite şi din el s-au finanţat cheltuielile guvernului norvegian în exil. După război, rezerva de aur rămasă a fost repatriată treptat; ultimele 10 tone reîntorcându-se în Norvegia în 1987.

Aurul olandez

La izbucnirea războiului, rezerva de aur a Olandei se găsea împărţită la Amsterdam şi Rotterdam. Cantitatea de aur din Amsterdam a fost evacuată în Anglia fără probleme. La Rotterdam, comandoul englez a reuşit să preia aurul când germanii ajunseseră la 200 m de locul unde fusese depozitat. Dar nava pe care a fost încărcat a sărit în aer şi s-a scufundat. În 1942, nemţii au descoperit locul unde se găsea şi au recuperat o parte din aur. Altă parte a fost recuperată de scafandri olandezi după război.

Ţările baltice au păstrat rezerva de aur în Marea Britanie. În iulie 1940, după ocuparea acestora de către U.R.S.S., Marea Britanie a blocat aurul. În ianuarie 1968, s-a încheiat un acord între Marea Britanie şi U.R.S.S., prin care sovieticii renunţau la aurul balticilor, iar englezii la pretenţiile legate de naţionalizarea bunurilor cetăţenilor britanici din Rusia sovietică.

În 1992 şi 1993 Marea Britanie a acordat Ţărilor Baltice compensaţii în valoare de 90 milioane lire sterline, în contul aurului pierdut.

După ocuparea Cehoslovaciei, germanii i-au obligat pe funcţionarii Băncii Centrale să emită două ordine de transfer. Unul era către Banca Reglementelor Internaţionale (BRI) şi cerea transferul a 21 tone aur din contul Cehoslovaciei la BRI (aur care era păstrat la Banca Angliei) către contul Băncii Reichului de la BRI. Al doilea cerea transferul a 27 tone aur, deţinut de Banca Cehoslovaciei la Banca Angliei, către contul BRI aflat la Banca Angliei.

Primul ordin a fost pus în practică, însă cel de al doilea nu, căci guvernul britanic blocase depozitele Cehoslovaciei după ocuparea acestei țări de către Germania. Primul ordin a fost executat considerându-se că era o tranzacţie în interiorul BRI.

După război, Cehoslovacia a cerut restituirea acestui aur. A primit doar şase tone, restul aurului fiind blocat de Londra şi Washington motivându-se că Cehoslovacia nu rezolvase pretenţiile cetăţenilor britanici şi americani ale căror proprietăţi fuseseră confiscate de către regimul comunist. Au urmat ani lungi de negocieri, problema fiind rezolvată abia în 1981, când Cehoslovacia a achitat despăgubirile cerute şi a primit în schimb aurul rămas.

Aurul albanez

Începând cu anul 1925, Albania a păstrat un stoc de aur monetar la Roma. În 1943, după ce Italia a încheiat armistiţiul cu Aliaţii, germanii au capturat acest stoc de aur. Comisia Tripartită constituită pentru returnarea aurului monetar a decis după război să blocheze restituirea stocului de aur către Albania, stoc evaluat la 6,5 milioane de lire sterline, în baza obiecţiilor formulate de către două state membre: S.U.A. şi Marea Britanie.

Americanii s-au opus pentru că Albania nu accepta să plătească despăgubiri pentru bunurile cetăţenilor americani confiscate de către regimul comunist. Marea Britanie acuza Albania că era vinovată de scufundarea, în octombrie 1946, a două nave britanice care loviseră mine în largul coastelor albaneze, incident care dusese la moartea a 44 de marinari englezi. După căderea regimului comunist din Albania, diferendul a fost rezolvat definitiv în 1996.

La izbucnirea războiului, în mare grabă, rezerva de aur a Bank Polski, răspândită în mai multe locuri, a fost strânsă şi îndreptată către România. În ciuda presiunilor Germaniei, guvernul român a permis evacuarea celei mai mari părţi a acestei rezerve: un tren a preluat-o de la graniţa de nord româno-poloneză şi a transportat-o la Constanţa, unde a fost încărcată pe un vas, cu care a pornit spre Turcia. A călătorit mai departe cu trenul, până în Liban, unde a fost încărcată pe crucişătorul francez „Emile Bertin“ şi pe alte două contratorpiloare. Toate cele trei nave au ajuns în portul francez Toulon, iar de acolo la agenţia din Nevers a Băncii Franţei.

Înaintarea rapidă a trupelor germane pe teritoriul Franţei a impus o nouă evacuare. La 18 iunie, cu o altă navă, aurul polonez a fost transportat în Africa, la Dakar, de unde a ajuns în fortul Kayes. Cum acesta se afla sub autoritatea guvernului de la Vichy iar polonezii din exil erau aliaţii Londrei, sub presiunile Germaniei, polonezilor li s-a interzis accesul la acest aur. În plus, guvernul de la Vichy, „descoperind“ că datoria Poloniei faţă de Franţa (este vorba de împrumuturile acordate anterior) era mai mare decât valoarea aurului, le-a refuzat cererile. Polonezii au dat în judecată guvernul de la Vichy la Curtea Federală din New York, care a dat o sentinţă prin care aurul Franţei aflat în depozit în S.U.A. era pus sub sechestru.

După debarcarea Aliaţilor în Africa, aurul polonez a fost recuperat şi a plecat către Marea Britanie, Canada şi S.U.A. La sfârşitul războiului, deşi în Polonia se instaurase un guvern comunist, după negocieri care au durat câţiva ani (britanicii, de exemplu, cereau plata cheltuielilor făcute de ei pentru înzestrarea unităţilor militare poloneze), aurul polonez s-a întors acasă.

Tot în 1947 s-au întors de la Bucureşti şi cele trei tone de aur rămase în subsolurile Băncii Naţionale a României, deoarece au ajuns în România mai târziu, odată cu exilul polonez, şi nu au mai fost scoase din ţară din cauza presiunilor formidabile exercitate de Germania. Acest aur, împreună cu Tezaurul BNR, a fost adăpostit la Tismana, din 1944 până la începutul lui 1947. Trebuie să precizăm că Banca Naţională a României nu a cerut nicio sumă de bani pentru păstrarea acestui aur atâţia ani.

Share our work
Doua acțiuni ale Uniunii Europene de contracarare a asaltului energetic ruso – turc

Doua acțiuni ale Uniunii Europene de contracarare a asaltului energetic ruso – turc

Pe 2 și 4 martie 2024 au avut loc două evenimente la care au participat oficiali ai Comisiei Europene și ai țărilor membre. Primul s-a desfășurat în Azerbaigjan, unde s-au semnat documente privind construcția a două noi coridoare energetice și al doilea la Bruxelles, unde miniștrii energiei au hotărât diminuarea voluntară a consumului de gaze cu 15%.

Conjunctura

Rusia și Turcia doresc realizarea în Turcia a unui hub energetic pentru care încă nu s-a stabilit cine îl va administra. Există discuții între Vladimir Putin și Ercep Erdogan pentru a stabili acest lucru. Potențiala vizită a lui Putin la Ankara va avea pe agendă și stabilirea datelor tehnice și juridice pentru viitorul hub de gaze. Acest hub va aproviziona cu gaze sud-estul Europei.

Trebuie amintit că în Turcia intră coridoare de transport de gaze ce provin din Federația Rusă (46,5 mmc / an), Azerbaidjan (56 mmc / an), Iran (10 mmc / an), la acestea adăugându-se terminalele LNG (51,3 mmc / an). De asemenea Turcia a început să exploateze 10 mmc / an din zăcământul Sakarya, din Marea Neagră. Consumul de gaze al Turciei este de 53,5 mmc / an și capacitatea de export a Tuciei către Europa, prin Bulgaria și Grecia, este de 34,5 mmc / an. Există un surplus de capacitate către sud – estul Europei ce trebuie exploatat prin construcția de noi conducte.

Acest hub gazeifer vulnerabilizează Uniunea Europeană dacă s-ar realiza, deoarece ar închide alte variante de aprovizionare din lipsa capitalului potențial de investiții în coridoare alternative Rusiei și Turciei. De asemenea poate vulnerabiliza și Turcia, creînd o mai mare dependență energetică față de Moscova.

Reuniunea de la Baku, pentru coridoare energetice alternative la Turcia și Rusia

La Baku s-a reunit pentru a zecea oară Consiliului Consultativ a Coridorului de Gaze Sud. După a avut loc a doua reuniunea a Consiliului Consultativ pentru Energie Verde.

La reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ a Coridorului de Gaze Sud, s-a discutat despre finalizarea studiului de fezabilitate a Azerbaidjan – Georgia – Romania Interconector (AGRI). Acesta este un coridor alternativ TANAP ce a fost gândit încă din 2010. Va transporta gaze printr-o conductă marină din rezervorul Absheron, din Marea Caspică, până la terminalul Shangachal, se va conecta la o conductă către țărmul georgian al Mării Negre, unde se află portul Kulevi. Aici se va construi un terminal de gazeificare și transbordare a LNG-ului în tancuri care vor face legătura cu portul Constanța. Și aici se va construi un terminal LNG cu instalații de delichefiere și de injectare a gazului natural în sistemul de transport de gaze european, adică în conductele Transgaz. Proiectul AGRI a fost înghețat în 2021 datorita lipsei de investitori. La Consiliului Consultativ a Coridorului de Gaze Sud au participat și câteva companii din țările arabe interesate să investească în expoatarea gazelor și transportul acestora către Uniunea Europeană. Capacitatea preconizată este de 7 mmc / an.

De asemenea, trebuie să amintim că se discută intens construirea unui cablu electric submarin de transport în curent continuu între viitorul parc solar de 5 GW din Azerbaidjan și țărmul românesc al Mării Negre. Investitorii în acest proiect grandios sunt două firme: Masdar, din Emiratele Arabe Unite și ACWA, din Arabia Saudită. Capacitatea de transport este preconizată a fi de 1000 MW.

Astfel, “devenind hub energetic, România își consolidează poziția geostrategică pentru întreaga regiune. Putem exporta și mai multă energie, iar asta înseamnă locuri de muncă și dezvoltare pentru români” a spus român al Ministru Energiei, Sebastian Burduja.

Pe langă importurile care încă se mai fac din Federația Rusă, observăm că alternativele de import de energie sunt din țări autocratice care încă se mai află sub influența Kremlinului. De asemenea o parte din rutele către Uniunea Europeană de la aceste surse energetice alternative trec prin Turcia. Aceste țări oricând pot reacționa la presiunea Federației Ruse, deci reprezintă o vulnerabilitate majoră a Uniunii Europene.

Fig. 1 – Capacitățile energetice alternative Turciei și Federației Ruse (sursa – Cosmin Păcuraru, prelucrare Google Maps)

Tot la Baku, ministrul energiei din republica Moldova, Victor Parlicov, a invitat compania azeră SOCAR să construiasca o fabrică de îngrășăminte cu gazele aduse prin Coridorul Sudic. Propunerea este tentantă, cunoscând că România, Bulgaria și Ucraina sunt mari consumatoare de îngrășăminte.

Diminuarea importurilor de gaze din Rusia dată de scăderea voluntară a consumului

Anul trecut consumul de gaze al Uniunii a fost redus cu 13,5%. La întâlnirea de la Bruxelles din 4 februarie 2024, miniștri energiei din țările membre UE au hotărât să prelungească politica de recucere voluntară a consumului de gaze cu încă un an, targhetul fiind 15%.

Și această acține se înscrie în demersurile Uniunii de a diminua cât se poate de mult importurile de gaze din Federația Rusă, din care aceasta câștigă destui bani pentru a întreține războiul dus în Ucraina.

Share our work
București, capitala politică a PPE: războiul pentru Schengen, sprijin pentru Ucraina și susținere pentru R. Moldova

București, capitala politică a PPE: războiul pentru Schengen, sprijin pentru Ucraina și susținere pentru R. Moldova

Uniunea Europeană trebuie să îşi crească semnificativ capacitatea industrială de apărare în următorii cinci ani, iar pentru asta este nevoie de sporirea cheltuielilor, a declarat joi, la Congresul PPE de la Bucureşti, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a cerut totodată crearea unui post de comisar european pentru apărare. Acesta este doar unul dintre semnalele puternice transmise de către conducerea PPE de la București.

Securitate în Europa

„Securitatea în Europa înseamnă, de asemenea, să facem mai mult pentru propria noastră apărare. Scopul nostru comun ar trebui să fie foarte clar. Trebuie să ne creştem semnificativ capacitatea industrială de apărare în următorii cinci ani. Iar în centrul acestui lucru trebuie să fie un principiu simplu. Europa trebuie să cheltuiască mai mult, Europa trebuie să cheltuiască mai bine şi Europa trebuie să cheltuiască bani europeni. Iar acest lucru ne va ajuta să acoperim nevoia urgentă de a reconstrui, reface şi moderniza forţele armate ale statelor membre. Şi să susţinem în continuare Ucraina”, a afirmat Ursula von der Leyen în discursul susţinut cu prilejul votului pentru desemnarea ei drept candidată a Partidului Popular European la preşedinţia Comisiei Europene.
Ea a subliniat că Europa trebuie să dezvolte şi să producă „următoarea generaţie de capabilităţi operaţionale care să câştige lupte”.
În acest context, Ursula von der Leyen a pledat pentru crearea unui post de „comisar pentru apărare pentru următorul mandat”. „PPE este partidul care a susţinut o Europă care se poate apăra. Şi noi vom fi partidul care va îndeplini o uniune a apărării. Iar acest subiect necesită toată atenţia. Şi, prin urmare, avem nevoie de un comisar pentru apărare desemnat pentru următorul mandat”, a adăugat ea.
În manifestul PPE pentru alegerile europene de la începutul lunii iunie, adoptat joi la Congresul de la Bucureşti, se menţionează că trebuie înfiinţat un post de „comisar pentru securitate şi apărare, care să coordoneze mai bine aspectele legate de apărare în cadrul competenţelor UE şi să promoveze cooperarea, precum şi un Consiliu de apărare cu miniştrii apărării din statele membre”.

Problema migrației

Europenii decid cine vine în Europa şi în ce condiţii, nu reţelele de contrabandişti şi traficanţii, a declarat joi, la Bucureşti, Ursula von der Leyen, în discursul susţinut cu prilejul votului pentru desemnarea ei drept candidată a Partidului Popular European la preşedinţia Comisiei Europene.
„Împreună am livrat prin Pactul privind migraţia şi azilul. Am întărit frontierele europene şi vom continua să facem acest lucru. Ne-am îndeplinit obligaţiile europene în trecut şi o vom face şi pe viitor. Dar noi, europenii, decidem cine vine în Europa şi în ce condiţii, şi nu reţelele de crimă organizată şi traficanţii”, a spus Ursula von der Leyen, referindu-se la transferul solicitanţilor de azil către ţările terţe, prevăzut în manifestul PPE adoptat miercuri în unanimitate.
Ursula von der Leyen este singurul politician înscris în cursa pentru desemnarea candidatului PPE la preşedinţia Comisiei Europene.

Criminal de război

Preşedintele rus Vladimir Putin este urmărit pentru crime de război şi există un tribunal la Haga care îl aşteaptă, a declarat joi, la Bucureşti, Ursula von der Leyen, în discursul susţinut cu prilejul votului pentru desemnarea ei drept candidată a Partidului Popular European la preşedinţia Comisiei Europene.
„Putin este urmărit pentru crime de război şi va fi judecat. Există un tribunal de război care îl aşteaptă”, a declarat Ursula von der Leyen, subliniind încă o dată că „Europa va rămâne alături de Ucraina cât este nevoie”.
„Putin este responsabil pentru moartea lui Aleksei Navalnîi (principalul oponent al Kremlinului, mort în închisoare în condiţii suspecte – n.r.). Şi a fost incredibil să vedem curajul celor care au participat la înmormântarea lui Navalnîi. Una dintre femeile curajoase care au participat a zis că Navalnîi s-a sacrificat pe el ca să salveze ţara, iar Putin a sacrificat ţara pentru a se salva pe el”, a mai spus von der Leyen.
„Nu există o chestiune mai presantă decât Ucraina. Am fost în Bucea după ce localitatea a fost eliberată, nu voi uita sacii de cadavre. Civili nevinovaţi, tineri, bătrâni ucişi de soldaţii lui Putin. Nu voi uita părinţii disperaţi ai căror copii au fost răpiţi de Rusia. Ca mamă şi bunică, inima mea sângerează când aud aceste poveşti”, a mai spus von der Leyen în discursul susţinut la Congresul PPE de la Bucureşti.
Preşedinta în exerciţiu a Comisiei Europene a mai spus că Rusia „a distrus case, spitale şi grădiniţe, dar nu a reuşit să distrugă visul (…) unei Ucraine libere şi prospere, în inima Uniunii Europene”.
„Şi astăzi, prieteni, acest vis continuă să trăiască. Şi în Republica Moldova, şi în Georgia, şi în Balcanii de Vest. Şi împreună vor transforma acest vis într-o realitate. În asta cred şi PPE-ul şi Europa”, a adăugat ea.

Războiul pentru Schengen

Partidul Popular European a adoptat miercuri în unanimitate, în cadrul congresului său de la Bucureşti, manifestul care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen, după ce delegaţia austriacă a Partidului Popular la putere a renunţat să mai voteze împotrivă.

„Surpriză la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti. Delegaţia austriacă nu a mai votat împotriva manifestului electoral al Partidului Popular European care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen. Manifestul a fost adoptat în unanimitate. Acest vot arată că blocajul a fost depăşit şi că, chiar dacă au existat dificultăţi, le vom depăşi şi vom obţine aderarea deplina a României la spaţiul Schengen”, a declarat miercuri seară eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al PPE, într-un comunicat de presă, citat de mass-media.
În manifestul adoptat de PPE se menţionează că „avem nevoie de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre”.
„Trebuie să reparăm spaţiul Schengen, care este în prezent disfuncţional, în special prin consolidarea în continuare a protecţiei frontierelor externe ale UE şi prin prevenirea migraţiei ilegale către Europa, pentru a avea un spaţiu Schengen sigur şi complet, fără controale la frontierele interne”, mai pledează documentul intern al formaţiunii paneuropene.
Mai devreme, în cadrul conferinţei de presă comune susţinute în deschiderea Congresului PPE, Manfred Weber a recunoscut că există o „provocare austriacă” şi a precizat că „în PPE avem opinii diferite asupra unora dintre chestiuni şi este absolut democratic să le exprimăm”.
„Un lucru vreau să-l transmit cu claritate: PPE sprijină extinderea deplină a spaţiului Schengen, astfel că România şi Bulgaria ar trebui să adere imediat la zona Schengen, respectă toate criteriile”, a subliniat Manfred Weber în cadrul conferinţei de presă susţinute la începerea Congresului PPE, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
De asemenea, Manfred Weber a ţinut să îi felicite pe „prietenii” români pentru aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene de la 31 martie. „Primul pas este acum aderarea cu frontierele maritime şi aeriene şi vrem să vedem România şi Bulgaria aderând cât de repede la zona Schengen. PPE ca partid este clar asupra acestui lucru”, a subliniat liderul PPE.
El s-a folosit de prilej să le ceară şi socialiştilor din Austria să ia în considerare o schimbare a opiniei „pentru că şi ei se opun acordării accesului deplin al României şi Bulgariei la Schengen”. „Deci avem o provocare austriacă în faţa noastră, trebuie să convingem toate partidele”, a mai spus Weber.

Ce este Schengen

Spațiul Schengen este o zonă formată din 26 de țări europene care au decis să elimine toate controalele la frontierele interne, permițând astfel libera circulație a persoanelor. A fost numit după Acordul de la Schengen, semnat pe 14 iunie 1985, în satul Schengen din Luxemburg. Obiectivul principal al spațiului Schengen este de a consolida libera circulație a bunurilor, serviciilor și oamenilor în interiorul granițelor sale.

Țările membre Schengen includ majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene (UE) și câteva țări non-UE. Printre țările UE care sunt parte a spațiului Schengen se numără Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia și multe altele. Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein sunt țări non-UE care au aderat, de asemenea, la spațiul Schengen. Important de menționat este că unele țări din UE, cum ar fi România, Bulgaria, Croația și Cipru, sunt încă în proces de aderare la spațiul Schengen, iar Irlanda a optat să nu adere la acest spațiu.

O caracteristică importantă a spațiului Schengen este sistemul de informații Schengen (SIS), care este o bază de date comună utilizată de țările membre pentru schimbul de informații despre persoane și bunuri considerate de interes pentru securitatea spațiului. Acesta ajută la combaterea criminalității transfrontaliere și terorismului, facilitând totodată cooperarea polițienească și judiciară între statele membre.

Pe lângă eliminarea controalelor la frontierele interne, spațiul Schengen a standardizat și controalele la frontierele externe. Acest lucru înseamnă că, pentru a intra în spațiul Schengen, cetățenii țărilor terțe trebuie să îndeplinească anumite condiții și să treacă printr-un punct de control la una dintre frontierele externe. De asemenea, spațiul Schengen a facilitat procesul de obținere a vizelor de scurtă ședere pentru vizitatori, prin aplicarea unor reguli comune pentru toate țările membre.

Deși spațiul Schengen promovează libera circulație și înlăturarea barierelor fizice la granițe, acesta permite, de asemenea, reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne în situații excepționale, cum ar fi amenințări grave la adresa ordinii publice sau securității naționale. Aceste măsuri sunt, însă, strict reglementate și trebuie să fie proporționale cu amenințarea percepută.

În concluzie, spațiul Schengen reprezintă unul dintre cele mai semnificative realizări ale integrării europene, oferind cetățenilor posibilitatea de a călători liberă și de a trăi într-un spațiu comun fără frontiere interne. Totuși, menținerea securității și gestionarea migrației rămân provocări importante pentru țările membre Schengen.

Demers românesc

Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o întrevedere cu cancelarul federal al Republicii Austria, Karl Nehammer, unul dintre subiectele abordate fiind aderarea deplină a României la spaţiul Schengen.
„În discuţia mea cu cancelarul Karl Nehammer am convenit să continuăm procesul de aderare deplină a României la Schengen până când vom atinge acest obiectiv final. UE trebuie să fie unită, puternică, prosperă şi acest lucru va consolida şi mai mult securitatea UE pentru beneficiul tuturor cetăţenilor noştri”, a menționat Klaus Iohannis pe rețelele de socializare.

În prima zi a reuniunii, PPE a adoptat, în unanimitate, manifestul care solicită aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen. În manifestul adoptat de PPE se menţionează că este nevoie „de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre”.

Conflict geopolitic

Ţinta Kremlinului este să schimbe guvernarea de la Chişinău, astfel încât să poată să folosească Republica Moldova şi Transnistria în războiul împotriva Ucrainei, a declarat, miercuri, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Ea a afirmat într-o emisiune la Digi 24 că Rusia încearcă pe orice cale „să împiedice Republica Moldova să mai facă paşi pe calea integrării europene”, subliniind că acţiunile Kremlinului sunt cu atât mai puternice cu cât statul moldovean se apropie de Uniunea Europeană.
„Kremlinul nu poate face mare lucru acum în regiunea Transnistreană. Kremlinul, ca să poată să folosească şi regiunea transnistreană, şi Republica Moldova, în general, împotriva Ucrainei în acest război, pentru că asta îşi doreşte, trebuie să schimbe guvernarea de la Chişinău. Acolo e ţinta Kremlinului. În regiunea transnistreană, sigur, mai poţi face anumite acţiuni de destabilizare, dar nu mare lucru, pentru că sunt departe şi nu au ce să facă, chiar dacă ar vrea să facă acest lucru. Acum, ce încearcă să facă Kremlinul este să împiedice Republica Moldova să mai facă paşi pe calea integrării europene, să se amestece în alegerile noastre şi să îşi pună oamenii lor, oamenii pe care îi controlează şi care vor face ceea ce le zice Kremlinul”, a susţinut Maia Sandu.

Potrivit acesteia, ameninţările venite dinspre Moscova către Republica Moldova sunt constante, dar ţara sa nu este „la prima experienţă” în ceea ce priveşte încercările de destabilizare a ţării şi a situaţiei din Transnistria.

Sprijin pentru Ucraina

Ucraina are nevoie de sprijin deplin din partea tuturor ţărilor libere europene, nu există nimic care să fie mai urgent decât revenirea la pace, a declarat Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova.
Liderul de la Chişinău a avut o intervenţie în sesiunea plenară din prima zi a Congresului Partidului European care se desfăşoară la Bucureşti.
„Suntem adunaţi astăzi aici într-un moment esenţial pentru libertate şi pentru democraţiile liberale care sunt supuse atacurilor la momentul de faţă. Agresiunea rusă caută să facă ca eşichierul internaţional să revină la modul cum arăta înainte. De aceea democraţiile noastre trebuie să se ralieze, democraţii care pun preţ pe drepturile omului, pe democraţie şi pe o societate liberală. Acesta este fundamentul pentru o lume paşnică şi prosperă”, a declarat Maia Sandu.
Ea a subliniat că în Ucraina este atacată securitatea Europei, şi este nevoie de sprijin deplin din partea ţărilor europene libere.
„În Ucraina securitatea Europei este atacată. Nu e momentul să ne îndoim. Ucraina are nevoie de sprijin deplin din partea tuturor ţărilor libere europene. Nu există nimic care să fie mai urgent decât revenirea la pace. Lângă Ucraina se află Moldova. Ce întâmplă în Ucraina va defini viitorul Moldovei zeci de ani de acum înainte. Rusia doreşte să atragă Moldova în sfera sa de influenţă, unde drepturile omului, libertatea de expresie sau de adunare să fie încălcate”, a declarat Maia Sandu.
Ea a punctat că astăzi, Moldova „nu mai este pe masă pentru a fi împărţită aşa cum îşi doreşte Rusia”, ci se află la masa discuţiilor.
„Rusia nu-şi doreşte să întrebe ţări mici ca a noastră ce anume îşi doresc. Pentru Rusia, Republica Moldova nu trebuie să aibă niciun un cuvânt de spus în harta geopolitică, însă poporul moldovean a ales altă cale. Astăzi Moldova nu mai este pe masă pentru a fi împărţită aşa cum îşi doreşte Rusia, ci se află la masa discuţiilor. Noi am făcut o alegere conştientă să nu fim contrânşi iarăşi să revenim în sfera de influenţă a Rusiei. Este alegerea noastră să trăim liberi într-o ţară democratică. Nu cu teamă şi oprimaţi. Şi reafirmăm aici sprijinul nostru pentru această alegere „, a declarat Maia Sandu.
Azi, mai mult decât oricând este nevoie de curaj de leadership şi de unitate pentru a proteja societăţile libere şi pentru a respinge orice formă de agresiune, a subliniat ea în acelaşi context.
Preşedintele Republicii Moldova a punctat că agresiunile nu vor dispărea dacă închidem ochii la ele, „acestea vor reveni iar şi iar dacă nu sunt oprit şi de fiecare dată o vor face mai puternic şi vor fi mai urâte”.
„Nu este momentul să ne concentrăm asupra noastră individual, ci este momentul să dăm dovadă de generozitate. Să fim idealişti şi să apărăm acele valori în care cu toţii credem, democraţie, libertatea de alegere şi pacea”, a declarat Maia Sandu.
Preşedintele R. Moldova a evidenţiat faptul că PPE a fost partidul care a sprijinit cel mai puternic integrarea Moldovei în UE.
„Ne-aţi sprijinit în trecut în lupta împotriva oligarhilor şi a corupţiei. Astăzi, confruntaţi cu agresiunea, contăm pe voi pe drumul nostru către integrarea în UE. Apreciez leadership-ul pe care l-am primit de la Ursula von der Leyen, de la Roberta Metsola şi de la mulţi alţi prieteni adunaţi aici. Niciodată responsabilitatea noastră şi leadership-ul în Europa nu au fost mai importante decât în momentele de criză. Împreună ne vom ridica la înălţimea provocării şi vom clădi o Uniune mai mare şi mai puternică. Doar împreună!”, a concluzionat Maia Sandu.

Referendum pentru Europa

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, propune organizarea, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale din noiembrie, a unui referendum pe tema aderării europene a Moldovei.
Liderul de la Chişinău a declarat, miercuri, într-o emisiune la postul de televiziune Digi 24, că referendumul este „un proiect de ţară”, care să confirme că Republica Moldova îşi doreşte „să ajungă parte a familiei europene”.
„Noi avem partide care lucrează pentru Kremlin, nu pentru cetăţenii Republicii Moldova şi atunci ce putem face în această situaţie? Putem să demonstrăm că există o majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova care sprijină acest proiect de ţară, să scriem în Constituţie şi, respectiv, să fie obligată toată clasa politică să urmeze decizia cetăţenilor”, a afirmat Maia Sandu.
Şefa statului moldovean a precizat că suprapunerea referendumului cu alegerile prezidenţiale are ca scop atragerea unui număr cât mai mare de alegători şi pentru a da posibilitatea tuturor cetăţenilor cu drept de vot, atât din ţară, cât şi din diasporă, să îşi exprime opţiunea cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Sper să avem o decizie reprezentativă şi pozitivă. Proiectul Moldova europeană este singura opţiune pentru noi. Nu există altă opţiune prin care Republica Moldova să poată să îşi păstreze libertatea, democraţia şi pacea. Nu exagerez, este singura opţiune de dezvoltare democratică şi dezvoltare economică sustenabilă pentru noi (…) Noi suntem europeni. Acum este important să ne înscriem şi în acte şi să vadă şi Moscova, care ne doreşte răul, şi să vadă şi statele europene, care ne-au deschis uşile, să vadă că această alegere nu este doar alegerea mea, ci este alegerea cetăţenilor Republicii Moldova”, a subliniat Sandu.

Apel PPE

Lideri de guvern şi de opoziţie din Europa de Est au făcut apel miercuri, în prima zi a Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Bucureşti, la intensificarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv prin oferirea de noi arme, şi a luptei împotriva Rusiei conduse de preşedintele Vladimir Putin, considerând că o eventuală victorie a Moscovei în război ar reprezenta o ameninţare pentru securitatea europeană şi globală.
„Noi, europenii, ne confruntăm în prezent cu cele mai mari ameninţări şi pericole geopolitice la adresa securităţii noastre, a modului nostru de viaţă, a principiilor şi valorilor democratice de după cel de-Al Doilea Război Mondial. În momentul de faţă avem un privilegiu uriaş de a nu fi în primele linii ale frontului, sub domnia gloanţelor, bombelor şi rachetelor, şi în primele rânduri de tranşee. Acest privilegiu ne este adus de sacrificiile eroice ale ucrainenilor, atât militari, cât şi civili, bărbaţi şi femei, copii şi vârstnici”, a declarat şefa guvernului lituanian, Ingrida Simonyte, în cadrul Congresului PPE de la Bucureşti.

Ea a salutat „rezistenţa forţelor armate ucrainene şi a societăţii civile ucrainene”, care „împiedică orice formă de catastrofă modernă”, şi a atras atenţia că, dacă ajutorul pentru Ucraina nu va continua, atunci se va instala „dezordinea”, iar „prosperitatea se va prăbuşi”.
„Prin urmare, modul în care abordăm această provocare şi ameninţare existenţială nu numai că va defini securitatea europeană pentru viitorul previzibil, dar sunt sigură că şi securitatea globală. Nu este o coincidenţă că dictatorii şi autocraţii de pe tot globul, de la Belarus la Iran şi Coreea de Nord, urmăresc îndeaproape şi analizează acţiunile noastre, hotărârea şi solidaritatea sau uneori lipsa ambelor”, a subliniat şefa guvernului lituanian.
„Ei nu numai că îşi ajustează strategiile şi planurile agresive viitoare, dar cooperează deja foarte intens şi ajută şi întăresc regimul lui Putin să continue agresiunea şi ocupaţia, tortura, crimele de război, genocidul împotriva ucrainenilor (…) După ce îşi ucid adversarii acasă şi pun activiştii civici în închisori, ei încearcă să distrugă încrederea sistemelor noastre democratice pentru a impune polarizarea, sentimentul de vulnerabilitate sau cel puţin confuzia. Dar nu ne vom teme. Rusia lui Putin nu este la fel de puternică precum a fost Uniunea Sovietică, care, apropo, s-a prăbuşit şi ea”, a adăugat Ingrida Simonyte.
„Putem şi trebuie să ajutăm Ucraina să câştige acest război, pentru că este şi războiul nostru. Acest război este împotriva noastră, împotriva tuturor valorilor în care credem. De la Marea Neagră la Marea Baltică, de la Marea Mediterană la Marea Caspică, de la Atlantic la Indo-Pacific, cu toţii ar trebui să ne intensificăm eforturile. Formula câştigătoare nu este un fel de misterios Sfânt Graal (…). Formula victoriei este destul de clară. Sprijin militar din ce în ce mai rapid pentru Ucraina, sprijin economic din ce în ce mai rapid, tragerea la răspundere pentru crimele regimurilor lui Putin şi Lukaşenko (…) Să mergem mai departe şi mai repede cu sancţiuni mai puternice”, a mai afirmat ea.
Lidera de la Vilnius a subliniat de asemenea că „nu ar trebui să existe tabuuri în privinţa armelor şi sistemelor militare” pentru Ucraina.
„Fără tabuuri pentru sprijinul militar pentru Ucraina. Fără linii roşii autoimpuse. Dictatorii sunt buni la sprint, la mobilizarea resurselor, dar slabi la maratoane şi lupte pe termen lung.
Democraţiile sunt lente la început, dar au o capacitate unică de a învăţa din greşeli şi de a se reinventa din mers. Dacă vrem o pace durabilă pe continentul european, dacă vrem să salvăm UE ca un proiect geopolitic de pace unic, o putem face doar prin a ne întări. Pace prin consolidare, nu relaxare. Pace prin victoria Ucrainei (…) Pace prin integrarea Ucrainei în NATO şi UE alături de Republica Moldova, Balcanii de Vest şi Caucazul de Sud, alături de un Belarus democratic şi european”, a mai declarat ea.

La rândul său, lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, care trăieşte în exil, a făcut apel la participanţii la Congresul PPE, în contextul campaniei electorale pentru alegerile europene din iunie, să fie „campioni ai democraţiei” şi „susţinători ai tuturor celor care îşi riscă viaţa şi libertatea în numele valorilor pe care le susţinem cu toţii aici”.
„Vă rog să includeţi Ucraina şi Belarus în programele dumneavoastră electorale. De asemenea, vă rog să oferiţi Ucrainei tot ce are nevoie. Mulţi belaruşi luptă şi pentru libertatea Ucrainei chiar în timp ce noi vorbim acum. Mulţi dintre ei îşi dau viaţa pentru Ucraina, pentru că înţelegem că nu este doar războiul lor, este războiul nostru comun. Vă rog să fiţi alături de cei care luptă pentru un Belarus liber. Schimbări în Belarus ar putea aduce victoria Ucrainei mai repede şi ar fi o lovitură uriaşă pentru Putin. Şi, nu uitaţi, dictatorii nu pot fi calmaţi. Dictatorii nu pot fi reeducaţi. Cu ei trebuie să te lupţi. Aşa că este timpul ca democraţia să-şi arate dinţii”, a afirmat Svetlana Tihanovskaia.

Prezent la rândul său la Congresul PPE de la Bucureşti, fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, preşedinte al partidului de opoziţie Solidaritatea Europeană, a declarat că Ucraina trebuie sprijinită „atât timp cât este nevoie pentru victorie” şi că „mesajul nostru comun ar trebui să fie că nu avem încredere în Putin, că nu ne temem de Putin şi cu siguranţă vom câştiga”.

Mihail Saakaşvili rămâne în închisoare

El a făcut apel la continuarea şi intensificarea asistenţei militare pentru Ucraina. Poroşenko a cerut muniţie pentru ţara sa, „produsă în Uniunea Europeană sau livrată din întreaga lume”, şi a îndemnat la crearea unei coaliţii a avioanelor de luptă pentru „recâştigarea controlului asupra spaţiului aerian ucrainean”, nu numai prin avioane F-16, de producţie americană, ci şi prin avioane de luptă de producţie europeană. În plus, Poroşenko a spus că ţara sa are nevoie de rachete cu rază lungă de acţiune, inclusiv model Taurus, pentru „a distruge toate tipurile de muniţie şi pentru a-i ajuta pe soldaţii noştri să câştige, pentru victoria noastră comună”.
Potrivit fostului preşedinte ucrainean, întărirea regimului de sancţiuni împotriva Rusiei este „singura modalitate prin care putem opri încercarea lui Putin de a finanţa războiul”. El a cerut ca activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru a sprijini Ucraina.
În cadrul reuniunii a fost citit şi un mesaj din partea fostului preşedinte pro-european al Georgiei, Mihail Saakaşvili, care se află în prezent în închisoare, o detenţie despre care a spus că a fost motivată politic.
„Anul acesta va fi crucial pentru a decide soarta unei mari părţi a Europei în multe feluri. Fie cedăm în faţa liderilor autoritari şi asistăm la instalarea unei noi Cortine de Fier în Europa, fie facem ca Europa să fie complet liberă şi o pace justă prevalează. Acest lucru este posibil doar atunci când Ucraina, sub conducerea unui Churchill modern, preşedintele Zelenski, va câştiga acest război. Nu e timp pentru ezitare sau autocomplezenţă. Este timpul pentru leadership, unitate, curaj şi hotărâre”, a transmis Saakaşvili prin mesajul său.
Saakaşvili a mai spus că Putin îl consideră „duşmanul său personal, mai ales datorită rolului meu în a conduce Georgia şi, în mare parte, Ucraina în direcţia europeană”.
„Putin mă vrea mort, la fel ca pe (opozantul rus) Aleksei Navalnîi, cu care m-a comparat în mai multe rânduri. Într-o astfel de situaţie, solidaritatea dumneavoastră contează foarte mult pentru mine şi pentru milioane de simpatizanţi din Georgia şi Ucraina”, le-a mai transmis el participanţilor la Congresul PPE, criticând totodată actualul regim din Georgia, spunând că este o „oligarhie în stil mafiot”.
Congresul PPE a avut loc miercuri şi joi la Bucureşti pentru a o nominaliza pe Ursula von der Leyen, în vârstă de 65 de ani, pentru a conduce lista popularilor la scrutinul european de la 6-9 iunie şi, prin urmare, pentru a obţine un nou mandat de cinci ani la şefia Comisiei Europene.

Share our work
România, interese energetice în Caucaz

România, interese energetice în Caucaz

Autoritățile din Georgia, Azerbaidjan, Ungaria și România iau în considerare posibilitatea creării unei companii mixte care să instaleze un cablu electric pe fundul Mării Negre, a transmis serviciul de presă al Ministerului Economiei și Dezvoltării Durabile din Georgia în urma rezultatelor unei reuniuni ministeriale desfășurate la Baku pe tema energiei verzi.

„Reprezentanții guvernelor Georgiei, Azerbaidjanului, României și Ungariei, în formatul unei ședințe ministeriale privind dezvoltarea energiei verzi, au discutat la Baku despre implementarea proiectului cablului submarin al Mării Negre și aspecte cheie legate de acesta. S-au discutat detaliile înființării unei companii mixte și următorii pași pentru dezvoltarea proiectului”, se arată în comunicatul citat.

Prim-viceprim-ministrul Georgiei, șeful Ministerului Economiei, Levan Davitashvili, care a condus delegația georgiană la Baku, a numit cablul electric subacvatic o inițiativă ambițioasă care va juca un rol decisiv în asigurarea unui lanț de transport durabil al energiei și va promova cooperarea între ţările participante la proiect. Proiectul cablului Mării Negre este un pas important spre crearea securității energetice, a adăugat serviciul de presă.

La întâlnire au participat și comisarul european pentru energie Kadri Simson și înalți reprezentanți ai guvernului bulgar.

Guvernele din Azerbaidjan, Ungaria, Georgia și România au semnat pe 17 decembrie 2022 la București un acord privind un parteneriat strategic în dezvoltarea și livrarea de energie verde. Aceasta presupune așezarea unui cablu de-a lungul fundului Mării Negre pentru a furniza energie electrică cu o capacitate de 1 GW. Linia va avea o lungime de 1.195 km și este proiectată să furnizeze energie electrică produsă în Azerbaidjan, prin Georgia și Marea Neagră, către România, pentru transportul ulterior către Ungaria și restul Europei. 

În iunie anul trecut, Bulgaria și-a anunțat intenția de a se alătura proiectului. 

Instalarea cablului este de așteptat să dureze trei până la patru ani. 

Anterior, în cadrul vizitei președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, în Portul Constanța, s-a discutat despre proiectul construirii unui cablu electric între România, Georgia și Azerbaidjan, dar și a unei linii de feribot.

România și Georgia au anunțat că lucrează împreună pentru operaționalizarea proiectului construirii unui cablu electric între România, Georgia și Azerbaidjan, în cadrul „Coridorului verde de electricitate”, care să conecteze regiunea Mării Caspice cu cea a Mării Negre și cu spațiul Uniunii Europene. Proiectul ar urma să fie dublat de un cablu submarin de fibră optică România-Georgia pentru dezvoltarea conectivității digitale între Uniunea Europeană, Georgia și, mai departe, către Asia Centrală.

Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, a fost prezentă în luna octombrie 2023, în Portul Constanța, cu ocazia vizitei oficiale în țara noastră la invitația lui Klaus Iohannis.

La sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime a fost întâmpinat de reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, secretarii de stat Bogdan Stelian Mîndrescu și Constantin Gabriel Bunduc, directorul general Florin Vizan, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac și prefectul județului Constanța, Silviu Coșa. După o scurtă întâlnire cu oficialitățile, Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, a vizitat Portul Contanța la bordul navei Anghel Saligny.

Vizita în Portul Constanța vine în contextul discuțiilor purtate, la Cotroceni, cu președintele României, Klaus Iohannis, care au vizat modalitățile concrete de creștere a conectivității între România și Georgia, cu valorificarea potențialului de tranzit între Europa și Asia al celor două țări, în planul transporturilor, energiei și contactelor interumane.

România și Georgia lucrează împreună pentru operaționalizarea Coridorului de transport de mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică, discutându-se și despre stabilirea unei linii de feribot regulate la Marea Neagră, care să lege România de Georgia.

Vizita Președintelui Salome Zourabichvili a avut loc în context aniversar, anul acesta România și Georgia marcând 30 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice, ocazie cu care s-a semnat, la București, Declarația comună privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România și Georgia.

Regiunea Caucaziană este recunoscută pentru potențialul său energetic semnificativ, care include atât resursele tradiționale, cum ar fi petrolul și gazul natural, cât și resursele regenerabile, precum energia hidroelectrică, energia solară și energia eoliană. Acest mix diversificat oferă regiunii o poziție strategică în ceea ce privește securitatea energetică și dezvoltarea durabilă.

Caucazul este o zonă bogată în resurse de hidrocarburi, cu câmpuri dovedite de petrol și gaze naturale, în special în Azerbaidjan. Conductele care traversează regiunea, cum ar fi Nabucco și conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), sunt vitale pentru transportul petrolului și gazului către piețele europene.

Având în vedere relieful său montan și numărul mare de râuri, regiunea Caucaz are un potențial semnificativ pentru dezvoltarea energiei hidroelectrice. Georgia, de exemplu, este deja un exportator net de energie electrică, datorită capacităților sale hidroelectrice.

Zonele cu altitudini mari și expunerea la soare pe tot parcursul anului fac din Caucaz un loc promițător pentru dezvoltarea energiei solare. Acest lucru este valabil mai ales pentru zonele rurale și îndepărtate, unde energia solară poate oferi o sursă de electricitate fiabilă și curată.

Deși încă la început, potențialul pentru energia eoliană în regiunea Caucaz este recunoscut, mai ales în zonele montane și în câmpurile deschise, unde vânturile sunt constante și puternice.

Resursele geotermale, deși mai puțin explorate, reprezintă o altă sursă potențială de energie regenerabilă în Caucaz, în special în zonele cu activitate seismică și vulcanică.

Pentru a valorifica la maximum aceste resurse, regiunea trebuie să depășească anumite provocări, inclusiv necesitatea investițiilor în infrastructura energetică, îmbunătățirea reglementărilor și politicilor în domeniul energiei, și promovarea cooperării regionale și internaționale. Diversitatea resurselor sale oferă Caucazului oportunitatea unică de a dezvolta un mix energetic echilibrat și durabil, care să sprijine atât nevoile sale interne, cât și să contribuie la securitatea energetică a regiunilor învecinate.

Share our work
Senatul României, vizită strategică la Chișinău

Senatul României, vizită strategică la Chișinău

Președintele Senatului României, Nicolae-Ionel Ciucă, va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada 1-2 martie, relatează mass-media de la Chișinău. Potrivit agendei vizitei, oficialul va avea întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.

La 1 martie, cei doi președinți de parlament, Igor Grosu și Nicolae-Ionel Ciucă, vor planta copaci la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”. Ulterior, oficialii vor participa la inaugurarea celei de-a 58-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” cu genericul „Vine, vine primăvara, mărțișor în toată țara”.

Președintele Senatului României, Nicolae-Ionel Ciucă, va fi însoțit, în vizita sa la Chișinău, de către eurodeputații Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan, precum și de secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu.  

Recent, în cadrul întrevederii dintre președintele Senatului României, Nicolae-Ionel Ciucă, și viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, s-a discutat despre rezolvarea diferendului transnitrean și provocările acestui conflict înghețat. Întrevederea dintre cei doi a avut loc astăzi, 29 februarie, în cadrul vizitei de două zile a lui Serebrian în România.

Nicolae-Ionel Ciucă a salutat dialogul constructiv și deschiderea constantă către consultarea părții române în soluționarea de către Republica Moldova a problematicii transnistrene.

„Problema transnistreană are nevoie de o soluție pașnică și durabilă, în conformitate cu dreptul internațional, respectându-se suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, dar fără a i se afecta parcursul său european.

Felicit conducerea de la Chișinău pentru modul responsabil și echilibrat în care abordează această temă complexă, mai ales într-o perioadă plină de provocări în regiune. Este lăudabil faptul că, spre deosebire de conflictele prelungite din zonă, autoritățile moldovene au un dialog constant cu Tiraspolul”, a declarat Nicolae-Ionel Ciucă.

Înaltul demnitar român a evocat faptul că Republica Moldova rămâne cel mai afectat vecin al Ucrainei, în contextul războiului de agresiune și a acțiunilor de destabilizare ale Federației Ruse. Riscul atacurilor hibride asupra Republicii Moldova orchestrate din exterior rămâne ridicat, fiind amplificat de alegerile prezidențiale și referendumul pentru integrare europeană din acest an, precum și de alegerile parlamentare din 2025.

De asemenea, președintele Senatului a precizat că securitatea Republicii Moldova este o prioritate pentru România, argumentând că aceasta trebuie înțeleasă într-o perspectivă regională, în corelație cu securitatea Ucrainei.

Nicolae-Ionel Ciucă este un politician și fost general român, care a ocupat funcția de Prim-Ministru al României. Născut la data de 7 februarie 1967, în comuna Plenița, județul Dolj, Ciucă are o carieră militară îndelungată înainte de a se implica în politica națională.

Nicolae Ciucă este absolvent al Academiei Militare din Sibiu, servind în diferite poziții de comandă în Armata Română, inclusiv în misiuni internaționale. A participat ca ofițer în cadrul forțelor NATO din Irak, unde a avut o contribuție importantă la operațiunile militare internaționale.

După o carieră militară de succes, Nicolae Ciucă și-a îndreptat atenția către politica românească, aderând la Partidul Național Liberal (PNL).

A ocupat funcția de Prim-Ministru al României, prima dată ca interimar în 2020, după demisia lui Ludovic Orban, și ulterior a fost numit în funcție pentru un mandat complet. Sub liderstul său, guvernul a abordat diverse provocări, inclusiv gestionarea pandemiei de COVID-19 și implementarea unor măsuri economice și sociale.

În calitate de lider al executivului, Ciucă a pus accent pe consolidarea economiei, dezvoltarea infrastructurii, sprijinirea educației și sănătății, precum și pe întărirea poziției României în cadrul Uniunii Europene și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii.

Nicolae Ciucă este recunoscut pentru abordarea sa pragmatică în politica internă și externă, promovând stabilitatea și creșterea economică. De asemenea, a fost implicat în consolidarea apărării naționale și în adaptarea forțelor armate la standardele NATO.

Share our work