Rogozin și Krasnoselski au discutat întărirea prezenței rusești pe Nistru

Rogozin și Krasnoselski au discutat întărirea prezenței rusești pe Nistru

 

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin (dreapta) și liderul separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski

După ce a fost declarat persona non-grata, miercuri, la Chișinău, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a avut imediat o întâlnire la Moscova cu liderul separatist transnistrean Vadim Krasnoselski, cu care a discutat despre aplicarea unei lovituri Chișinăului, deoarece ar fi obstrucționat „misiunea rusească de pacificare” de pe Nistru, relatează Interfax. Oficialul rus a declarat că singurii care s-ar fi opus reizbucnirii unui conflict pe Nistru, dar și provocărilor împotriva Transnistriei sunt „pacificatorii” ruși, „care stau de nădejde”. În această situație, afirmă oficialul rus, este necesară fortificarea misiunii de menținere a păcii și securității regiunii transnistrene.

La rândul său, Vadim Krasnoselski a calificat drept extrem de periculoase deciziile recent ale Chișinăului, precum cea a Curții Constituționale a Republicii Moldova, conform căreia trupele ruse se află ilegal în Transnistria, la fel și recenta declarație a Parlamentului de la Chișinău cu privire la retragerea militarilor ruși din regiune și transformarea operațiunii de menținere a păcii într-o misiune de observatori civili sub mandat internațional. „Eu observ dorința de a elimina contingentul rusesc de pe teritoriul Transnistriei”, a plusat în retorica sa separatistul Krasnoselski.

De altfel, Krasnoselski i-a acordat lui Rogozin o decorație cu ocazia a „25 de ani ai operațiunii de pacificare în Transnistria” și pentru „participare activă la restabilirea păcii” în așa-numita republică moldovenească nistreană. Rogozin a fost declarat, miercuri, de către autoritățile de la Chișinău persona non-grata și nu mai are voie să vină în R. Moldova.

Share our work
Rogozin continuă scandalul cu România pe tema venirii sale la Chișinău

Rogozin continuă scandalul cu România pe tema venirii sale la Chișinău

 

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a declarat pentru un post de televiziune rusesc – NTV, deținut în franciză la Chișinău de către socialiștii lui Igor Dodon, că și-ar fi făcut public itinerarul zborului de săptămâna trecută spre Republica Moldova pentru a participa la împlinirea a 25 de ani de la lansarea misiunii de menținere a păcii în Transnistria. Oficialul rus i-a cerut șeful diplomației române Teodor Meleșcanu să dea publicității screenshot-urile (capturile de ecran) cu itinerarul pe care l-ar fi postat el pe Twitter înainte de zborul său spre Chișinău și la care a făcut referire diplomatul român explicând decizia Bucureștiului de a închide spațiul aerian pentru avionul companiei aeriene ruse S7 în care se afla vicepremierul rus, relatează miercuri agenția de presă TASS, într-un material intitulat „Rogozin pune la îndoială competența asistenților șefului diplomației române”.

„Dacă aveți un document, arătați-l!”, a declarat Rogozin. „Aș vrea să înțeleg: aceasta e reacția nervoasă a autorităților române, este un ton de justificare, mai întâi din partea ministrului Apărării, iar acum și a ministrului de Externe? Cine, în genere, le-a adus la cunoștință această informație? Ce fel de echipe au, ce fel de asistenți?”, a lansat vicepremierul rus.

Potrivit acestuia, ministrul de externe român s-ar fi referit la „screenshot-ul uneia din postările sale” cu itinerarul călătoriei spre Republica Moldova. „Să-mi arate acest screenshot, de unde l-a luat, cine i l-a strecurat, să-l numească pe acel nătâng care îi aduce astfel de documente?”, a spus el, explicând că delegațiile oficiale nu-și dezvăluie niciodată public ruta, data zborului, momentul plecării sau cursa, din rațiuni de securitate.

Cu trucuri foto la înaintare

El a mai spus că încă din perioada în care vizita sa doar se planifica, o serie de surse au dat publicității o informație falsă potrivit căreia el ar fi plănuit să zboare la bordul unui avion militar în Republica Moldova. „Ce înseamnă un avion militar? Acesta este un avion de vânătoare, un bombardier. Este un nonsens! Noi nu am făcut nicio declarație în acest sens și nici prin cap nu ne-a trecut că aș putea să mă deplasez cu un avion militar”, a mai spus el în același interviu, citat miercuri de numeroase media ruse.

„Nu am eu statutul să mă deplasez cu un avion militar. Chiar dacă ar fi o aeronavă civilă, dar în subordinea Ministerului Apărării, tot nu ar fi un mijloc de deplasare pentru șeful unei delegații guvernamentale”, a susținut el, evocând un alt incident de acum trei ani cu un avion charter cu care se deplasase la Chișinău. Avionul a fost reținut și verificat de autoritățile moldovene. De atunci, el a decis să se deplaseze doar cu avioane de linie.

Share our work
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, interzis la Chișinău

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, interzis la Chișinău

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, împreună cu președintele prorus al R. Moldova, Igor Dodon

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin nu va mai fi primit pe aeroportul din Chișinău la bordul unor avioane militare, potrivit unei scrisori înmânate de către ministrul de Externe al R. Moldova, Andrei Galbur, ambasadorului Rusiei la Chișinău, Farit Muhametșin. Acest lucru se întâmplă înainte ca Rogozin să ajungă la Tiraspol pentru a marca 25 de ani de la desfășurarea trupelor de pace la Nistru.

Autoritățile din Republica Moldova sunt nevoite să refuze acordarea dreptului de a traversa spațiului său aerian și de a ateriza a avioanelor Forțelor Aeriene Militare a Rusiei în aeroporturile din Chișinău și Tiraspol în legătură cu lipsa condițiilor necesare în acest sens, fapt despre care partea rusă a fost anunțată anterior de nenumărate ori”, se menționează în scrisoarea MAE. Autoritățile de la Chișinău își exprimă totodată regretul în legătură cu lipsa unui plan comun de manifestări cu ocazia aniversării a 25 de ani de la desfășurarea operațiunii de menținere a păcii pe Nistru și consideră inoportună desfășurarea unor asemenea evenimente în mod unilateral.

Dodon îi așteaptă pe ruși cu brațele deschise

Însă Dmitri Rogozin a declarat că nu va renunța să viziteze Republica Moldova la finele lunii iulie, invocând invitația pe care i-a făcut-o în acest sens președintele Igor Dodon. „Nu am înțeles: cine și ce nu mi-a permis. Voi ateriza și mă voi întâlni cu președintele Moldovei și conducerea Transnistriei… Sunt invitat în Chișinău de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. (…) Ce ține de mijlocul de transport, vom anunța în modul stabilit partea-gazdă, dar nu pe cei care mereu fac declarații provocatoare”, a scris Rogozin pe pagina sa de Facebook, în replică la refuzul Chișinăului de a acorda un ”coridor verde” pentru delegația Federației Ruse.

La rândul său, într-un comentariu pe Twitter, Igor Dodon a scris că Rogozin este așteptat ”cu drag”. Dmitrii Olegovici, vă primim cu drag. Vă așteptăm…, a scris Dodon. Reamintim că Dmitri Rogozin a luptat cu arma în mână de partea separatiștilor trasnsnistreni în războiul de pe Nistru din 1992.

Share our work
Dodon, regele macac din „republica bananieră”

Dodon, regele macac din „republica bananieră”

CaptureAșchia nu sare departe de trunchi, spune o veche vorbă românească din bătrâni. Stilul mimetic, aproape papagalicesc, prin care socialistul Dodon a ajuns să-și imite verbal idolul de la Moscova spune multe despre direcția în care se va îndrepta R. Moldova. Cotat în sondaje cu prima șansă la prezidențiale, Dodon și-a dat în petec recent în cadrul unui interviu pentru portalul clubului Izborsk deschis recent și în Moldova. Evident, doar ca rușii să-și lanseze un nou vehicul de propagandă. Unul care ar trebui să gâdile rânza „intelectualilor rafinați” de pe Bâc. Numai că limbajul este la fel de agresiv, ca și inteligența precară a componenților săi.

Dodon nu face excepție. La fel ca și prietenul său Rogozin, care efectiv i-a umilit pe moldoveni în ultima sa vizită, călcând în picioare până și pe cadavrele deportaților în Siberia de către „iluștrii” săi înaintași, Dodon a fost folosit același limbaj. „Patriotul numărul” 1 a calificat R. Moldova drept o „republică bananieră care-și așteaptă doza de granturi și credite”. Ca un narcoman în așteptarea unei doze. Oare asta au ajuns oamenii din Moldova care vor să trăiască după standardele cele mai democratice în leagănul civilizației mondiale? Oare asta sunt părinții care au trăit în bezna comunistă și vor ca ai lor copii să aibă un viitor prosper și civilizat?

Chiar dacă nu pro-europenii sunt votanții săi, nu ai dreptul ca posibil viitor președinte să îi numești indirect pe aceștia maimuțe care își așteaptă banalele la gardul Uniunii Europene. Ca să înțeleagă până și Dodon, regele junglei din „republica bananieră”, așa trăiesc circa 510 milioane de oameni, atât cât numără populația UE. Da, și pe fonduri europene care merg spre dezvoltare și spre asistența în dezvoltare a unor spații limitrofe Europei și de asta există cele mai sărace state din Europa în rândul celor extra-comunitare. Așa cum este și țara unde vrea el să fie președinte și pe care o numește, evident patriotico-moldovenist, „republică bananieră”.

Dar spiritul său de pescar amator nu s-a oprit aici. Nici nu se putea, deoarece Dodon nu-i destul, dacă nu e și fudul. El i-a cerut în același interviu lui Rogozin undița ca să poată pescui în Uniunea Vamală. Că de acolo ar veni peștele cel mare și aducător de bunăstare, așa cum își minte el alegătorii din R. Moldova. Numai dacă ne uităm pe ultimele date statistice oficiale ale R. Moldova, exporturile UE față de tot spațiul CSI este de trei ori și ceva mai mare pe intervalul ianuarie-mai 2016. Cu un raport de 470 de milioane de dolari la 153 în favoarea UE. Dar matematica economistului Dodon, de altfel cu studii la Moscova, nu face nici cât o ceapă degerată. În schimb, la gargară demagogică nu-l întrece nimeni.

El i-a numit pe guvernanții pro-europeni de la Chișinău niște „fii de cățea ai Occidentului”. Adică tocmai pe cei care duc țara într-o direcție de trei ori mai prosperă decât ce oferă Uniunea Vamală, născută din proțapul Rusiei. Dodon joacă un rol de bufon, tras de ațe de păpușarii de la Kremlin. El este un actor lipsit de talent care vrea să performeze pe o scenă mult prea mare.

Cu toate că aparent vrea să joace un rol rege al junglei în această „republică bananieră”, Dodon nu este decât un personaj mic și negru pe care în cărțile de istorie îl vor aminti doar după coperta finală.

Concluzia pe EvZ Moldova

Share our work
Dodon, regele macac din „republica bananieră”

Moldova pe marginea capcanei acoperite cu foi albe

CaptureCa un trabuc cubanez, R. Moldova a ajuns să fie învelită în totul felul de foi. Unele mai bune, altele mai rele. Totul pare un pic haotic, iar din hățișul de hârtii scapi foarte greu. Pe de o parte, avem foile lumii occidentale care ar vrea să ia „pe umerii săi largi” o Moldovă tot mai expusă pericolelor. Pe de cealaltă parte, avem foile rusești care nu arată deloc ca acele 95 de teze reformiste ale Martin Luther din secolul XVI, ci mai degrabă ca unele ale șantajului și țepei finale. Pentru cine are ochi să vadă, astfel de „foi otrăvite” au fost servite de către Moscova și Ucraina în urmă cu câți ani, sub forma unui împrumut ce ar fi trebuit să scoată țara de pe axul european. A urmat Euromaidanul, iar acum țara se află într-un război de uzură ce se va finaliza, cel mai probabil, cu un nou conflict înghețat. Întâi vin foile, apoi haosul.

Stând strâmb și judecând drept, R. Moldova are două opțiuni cărora ar trebui să le dea curs: foaia de parcurs europeană și cea rusească. Dacă prima cere sacrificii și reforme, cea de-a doua este mai mult un „carte blanche” în care nu prea știm ce se regăsește. Nimeni nu vorbește ceva anume despre acest posibil document. Un soi de momeală care face o referire abstractă la deblocarea embargoului economic impus de Moscova pentru produsele alimentare moldovenești. De altfel, Moscova nici nu vrea nimic concret, ci doar să abată atenția guvernanților de la Chișinău de la drumul concret și greu al reformelor, mizând tocmai pe ambiguitatea și pendularea Chișinăului între cele două spații. Dacă până acum Moscova critica politica „bățului și a morcovului” pe care UE o aplică în estul său, Moscova și-a croit și ia un băț, numai că a uitat să pună și un morcov în față. Iar faptul că tocmai Rogozin a fost trimis să fluture această ramură de măslin în „coteț”, așa cum denumea el nu demult R. Moldova, spune totul despre intențiile reale ale Moscovei. Poate „dobitoacele” din Ferma Animalelor vor auzi cântecele de sirenă ale Moscovei și vor schimba macazul și ele pentru a se sprijini pe „umerii largi” ai Rusiei. Așa cum fac „frații” nistreni de peste râu.

Dacă în primele cazuri vorbim de două foi ce au caracter politico-economic, Moldova a mai fost inclusă recent pe o foaie. Numai că de data asta este una care oferă numai avantaje. Din gama celor care contează cu adevărat și care pot oferi Moldova un băț. Nu din acela cu care poate să lovească, ci doar să se apere de amenințările iminente care o așteaptă. Faptul că R. Moldova a fost inclusă în declarația finală a summit-ului NATO de la Varşovia și angajamentele pe care Alianța și le-a luat față de Chișinău, nu poate reprezenta decât un succes pentru autoritățile din domeniu apărării și al politici externe. Poate cea mai importantă mențiune a R. Moldova într-un document internațional oficial, de după semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova. Perseverența, și chiar încăpățânarea tuturor miniștrilor Apărării de la Chișinău de a împinge colaborarea cu NATO spre un nou nivel, începe să dea roade. Pe lângă oferirea de tehnică, expertiză și training-uri militare, NATO se angajează și în scris fața de Chișinău, prin documentele cele mai importante pe care pe adoptă.

Concluzia pe EvZ Moldova

Share our work