Danube Floodplain, implementat de România

Danube Floodplain, implementat de România

Dunărea, obiectiv strategic pentru România

Dunărea, obiectiv strategic pentru România

România va continua implementarea proiectului Danube Floodplain, privind reducerea riscului de inundaţii prin reabilitarea luncii de-a lungul fluviului Dunărea şi a afluenţilor, o iniţiativă finanţată cu 3,67 milioane de euro la care participă 10 ţări din bazinul Dunării, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), transmis mass-media, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

În acest context, a fost organizat recent la Port Cultural Cetate, din judeţul Dolj, un al doilea workshop, cu tema „Reducerea riscului de inundaţii prin reabilitarea luncii Dunării în zona pilot Bistreţ”, cu scopul unei mai bune înţelegeri de către factorii interesaţi a legăturii dintre biodiversitate, ecosisteme şi bunăstarea umană. „În acest sens, workshopul a contribuit la cunoaşterea beneficiilor oferite de zona pilot Bistreţ (judeţul Dolj), determinarea valorii şi a importantei acesteia pentru societate, determinarea serviciilor sau a bunurilor oferite de zona pilot care ar trebui să fie susţinute prin măsurile de reconstrucţie”, se menţionează în comunicat.

Management îmbunătățit

Potrivit sursei citate, obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea managementului apelor transfrontaliere şi prevenirea riscului de inundaţii, maximizând în acelaşi timp beneficiile pentru biodiversitate. „Acest lucru ar putea contribui la crearea unei reţele de ecosisteme acvatice mai stabile şi bogate în specii, care să ofere avantaje suplimentare comunităţilor locale şi care să reducă atât impactul diferitelor activităţi umane, precum şi efectul evenimentelor climatice extreme. Proiectul va avea ca rezultat îmbunătăţirea cunoştinţelor despre managementul integrat al apei în rândul ţărilor dunărene, prin: restaurarea zonelor inundabile, combinarea infrastructurilor clasice şi a celor verzi, precum şi adoptarea unor măsuri de retenţie naturală. Toate acestea vor fi realizate cu implicarea tuturor factorilor interesaţi (stakeholderilor), a căror cooperare este foarte importantă în planificarea şi implementarea durabilă a unor astfel de proiecte. În cadrul proiectului se testează şi se evaluează eficienţa proiectelor locale de conservare şi restaurare pentru reducerea riscului de inundaţii şi îmbunătăţirea serviciilor ecosistemice utilizând zone pilot selectate în bazinul Dunării”, notează ANAR în comunicatul remis.

Dunărea, cale navigabilă strategică pentru statele europene

Dunărea, cale navigabilă strategică pentru statele europene

Statististici îngrijorătoare

Datele oficiale relevă faptul că lucrările de regularizare istorice şi recente – baraje şi diguri, întreruperea conectivităţii longitudinale şi laterale, modificările în modul de utilizare al terenurilor – care au avut loc de-a lungul bazinului Dunării au dus la reducerea masivă a suprafeţelor de luncă. „Diminuarea acestor zone cu până la 68% în ultimii 100 de ani a avut efecte dezastruoase atât pentru comunităţile locale care au fost expuse inundaţiilor, cât şi asupra biodiversităţii. Lunca Dunării a avut întotdeauna rol de protecţie naturală împotriva inundaţiilor cauzate de viituri şi scurgeri rapide, iar scăderea suprafeţei acesteia, împreună cu ploile torenţiale cauzate de schimbările climatice, au generat inundaţii masive în Europa începând cu anul 2002. În acelaşi timp, reducerea suprafeţelor de luncă a cauzat pierderea habitatelor pentru multe specii, pierderea conexiunilor între ecosisteme şi implicit scăderea biodiversităţii, o bogăţie a acestor zone în trecut”, se precizează în comunicatul citat de agenția KARADENIZ PRESS.

10 pentru Dunăre

Implementarea proiectul Danube Floodplain a început în data de 1 iunie 2018 şi se va încheia la 30 noiembrie 2020, mai arată sursa citată.

Proiectul este finanţat cu 3,67 milioane de euro prin Programul Interreg Europe prin Programul Transnaţional Dunărea 2014-2020, fiind implementat de 18 instituţii şi organizaţii partenere şi patru instituţii cu rol de parteneri strategici asociaţi din zece ţări care fac parte din bazinul fluviului Dunărea (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia, România şi Serbia).

Instituţiile şi organizaţiile partenere din România sunt Ministerul Apelor şi Pădurilor, Administraţia Naţională ‘Apele Române’ care are şi rolul de lider al proiectului, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor şi WWF România.

Danube Floodplain intră sub incidenţa Axei prioritare 2 a Programului Transnaţional Dunărea respectiv „Responsabilitatea faţă de mediu şi cultură în Regiunea Dunării’, având ca obiectiv specific consolidarea managementului transnaţional al apei şi prevenirea riscurilor la inundaţii. (M.B.)

Share our work
Antonov ucrainene pentru NATO. Kremlinul blochează armatele Alianței

Antonov ucrainene pentru NATO. Kremlinul blochează armatele Alianței

An-225 Mriya, propus de Kiev statelor NATO

An-225 Mriya, propus de Kiev statelor NATO

Compania de stat ucraineană Antonov a anunţat că este pregătită să furnizeze mai multe avioane Antonov 124 unor armate din ţări membre NATO pentru a compensa retragerea grupului rus Volga-Dnepr, care nu va prelungi un contract pe care îl are cu Alianţa Nord-Atlantică şi care expiră la sfârşitul anului, relatează mass-media internațională, citând un comunicat de presă al companiei, preluată de agenția KARADENIZ PRESS. ”Antonov este pregătit să-şi extindă cooperarea în cadrul proiectului cu garanţia de a livra cantitatea de avioane necesară”, a declarat și un purtător de cuvânt al companiei.

Moscova răspunde dur

Compania privată rusă Volga-Dnepr a anunţat la 18 aprilie că nu va prelungi un contract care expiră la sfârşitul anului 2018 pentru furnizarea de avioane Antonov 124 pentru zece armate europene din cadrul NATO. Experții consideră că această decizie este luată ca răspuns la noile sancțiuni adoptate de Occident împotriva Federației Ruse.

Potrivit termenilor acestui contract, numit Salis şi care a fost prelungit în mod constant din 2006, Antonov şi Volga-Dnepr trebuiau să furnizeze fiecare până la şase avioane de transport Antonov 124 unor state membre ale NATO pentru a acoperi deficitul capacităţilor de transport aerian strategic ale Alianţei.

Opțiuni corespunzătoare

NATO a precizat, după anunţul Volga-Dnepr, ”că lucrează cu ţările din contractul Salis pentru a explora opţiunile corespunzătoare nevoilor în domeniu începând din ianuarie 2019”. Cele zece state membre NATO care beneficiază de contractul Salis sunt: Belgia, Republica Cehă, Franţa, Germania, Ungaria, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Slovacia şi Slovenia.

Retragerea companiei Volga-Dnepr este o lovitură deosebit de puternică pentru armata franceză, afectată de întârzierea livrărilor şi de problemele tehnice ale noii aeronave de transport militar european A400M şi care este nevoită să se bazeze pe avioanele Antonov 124 pentru misiunile sale externe, în special în regiunea Sahel.

Antonov 225 „Mrya”, propus NATO

Există doar aproximativ 20 de avioane Antonov 124 în lume, deţinute de trei companii: grupul rus Flight Unit FU-224, compania privată ucraineană Antonov Airlines şi Volga-Dnepr, aceasta din urmă deţinând majoritatea aparatelor de acest tip.
Proiectat în epoca sovietică, Antonov 124 are o capacitate de transport de 120 de tone, mult superioară modelului A400M, şi poate transporta inclusiv elicoptere sau vehicule blindate.

Antonov a indicat, de asemenea, posibilitatea de a furniza statelor NATO modelul Antonov 225 „Mrya”, cea mai mare aeronavă cargo din lume, capabilă să transporte până la 250 de tone. Un singur exemplar al acestui model a fost construit până în prezent, neexistând planuri pentru construirea unor noi aparate. (N.G.)

Share our work