Politistii din Romania ameninta Parlamentul cu proteste de strada

Politistii din Romania ameninta Parlamentul cu proteste de strada

proteste politistiDacă se va decide reluarea votului, mii de poliţişti vor ieşi în stradă, a declarat Marin Gruia, preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, referindu-se la proiectul legii privind disponibilizărea angajaţilor MAI care nu a trecut de votul Parlamentului. Proiectul legii privind disponibilizările din MAI nu a fost adoptat marti de Camera Deputaţilor, fiind înregistrate 150 de voturi „pentru”, faţă de 167 necesare pentru aprobare, la şedinţă asistând, de la balcon, şi sindicalişti, care şi-au exprimat satisfacţia faţă de rezultat. „În ceea ce priveşte disponibilizările la nivelul MAI, legea este neconstituţională, iar, referitor la ce s-a întâmplat în Parlament, înainte de a începe voturile la nivelul legilor organice, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a verificat de trei ori ca să vadă dacă în plen există numărul suficient din partea puterii care să voteze aceste legi”, a declarat la Realitatea Tv Marin Gruia. Reprezentantul poliţiştilor a adăugat că, în cazul în care se va decide revotarea legii, mii de poliţişti vor ieşi în stradă şi vor protesta. „Dacă se revotează legile, este neconstituţional, este o încălcare flagrantă a Constituţiei. Dacă se va întâmpla acest lucru, vom ieşi cu miile în stradă. În această situaţie, cerem demisia lui Ioan Oltean şi a Robertei Anastase şi trebuie să desfiinţăm Parlamentul. Nu mai avem Constituţie, nu mai avem nimic. Au ajuns să fure totul în această ţară”, a completat preşedintele SNPPC. Acesta a mai spus că „puterea a pus o presiune enormă asupra poliţiştilor, cărora le este frică, lucrează într-o tensiune permanantă din cauza abuzirilor care se fac asupra lor şi a ameninţărilor la care sunt supuşi”. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ privind disponibilizările din MAI. Potrivit reprezentanţilor arcului guvernamental, proiectul de lege urmează să fie rediscutat. În schimb, Opoziţia susţine că legea a fost respinsă şi nu mai trebuie rediscutat nimic. La votul final s-au înregistrat 150 de opţiuni „pentru”, 132 „împotrivă” şi opt abţineri. Înainte de vot, mai mulţi deputaţi din opoziţie au criticat acest proiect de lege, îndemnând-i pe parlamentarii de la putere să nu voteze în favoarea acestui proiect, transmite Mediafax. „Să votaţi împotrivă, nu ne permitem să concediem pompieri şi poliţişti”, a spus George Scutaru (PNL), în timp ce colegul său de partid Mihăiţă Calimente a anunţat că PNL va ataca proiectul la Curtea Constituţională în cazul în care acesta va fi adoptat. Eugen Bejinariu a spus că la vot nu a venit niciun reprezentant al MAI. „Cred că i-a strâns DNA pe toţi”, a adăugat Bejinariu. În timpul votului, la balcoanele sălii de şedinţă s-au aflat sindicalişti din MAI. Rezultatul votului a fost primit cu aplauze şi strigăte de bucurie. După vot, deputaţii coaliţiei s-au strâns în jurul preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, la primele rânduri ale sălii de plen. Printre deputaţii prezenţi se aflau şi ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader. Roberta Anastase avea în mână foile cu rezultatul votului. Şedinţa Camerei Deputaţilor este condusă de vicepreşedintele Ioan Oltean, iar Roberta Anastase se află în bancă, în primul rând al sălii de plen. Proiectul de lege privind disponibilizările din MAI a fost dezbătut într-o şedinţă anterioară, pe articole, de Camera Deputaţilor. Anterior, proiectul a fost respins de Senat. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi personalului contractual din MAI a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor, în care solicită renunţarea la ideea adoptării legii privind disponibilizările din MAI, Biroul Permanent stabilind, luni, ca scrisoarea să fie distribuită deputaţilor.

Share our work