
Turcia, printre primii cinci parteneri comerciali ai Ucrainei
Turcia este unul dintre primii cinci parteneri comercial ai Ucrainei, a declarat ambasadorul ucrainean la Ankara, Andrei Sibiha, la o conferință aniversară a 25 de ani de la stabilirea relațiilro diplomatice între Turcia și Ucraina, ce a avut loc luni la Universitatea Karabuk. „Andrei Sibiha a notat tendința pozitivă a dezvoltării economice dintre cele două țări, în particular creșterea comerțului bilateral cu 16%, subliniind că Turcia este printre primii cinci parteneri comerciali ai Ucraini”, se arată într-un comunicat de presă al diplomației ucrainene, citat de Karadeniz Press.
Ambasadorul a informat participanții la eveniment despre evenimentele cauzate de agresiunea militară a Rusiei. El a declarat că Ucraina apreciază poziția neschimbată a Turciei în susținerea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.
Rectorul Universității Karabuk, Refik Polat, a declarat la rândul său că această conferință este un bun exemplu a continuității puternicelor relații dintre Ucraina și Turcia. El a precizat că Ucraina poate conta întotdeauna pe sprijinul Turciei. Potrivit lui, poporul turc va fi mereu alături de cetățenii Ucrainei, atât în vremuri bune, cât și mai puțin fericite.