Rusia vrea sa ocupe si Polul Nord

Rusia vrea sa ocupe si Polul Nord

rusia polul nordDupa ce sute de ani a ocupat si asuprit zeci de tari si popoare, dupa ce a rupt teritorii din tarile vecine si le-a deportat populatia, la fel ca in cazul Romaniei (Basarabia), Moscova vrea acum sa ocupe si Polul Nord. Astfel, Federatia Rusa va solicita, în 2012, Organizaţiei Naţiunilor Unite extinderea frontierelor în Arctica, regiune bogată în hidrocarburi, a declarat ministrul de Externe rus, Serghei Ivanov. „Sper că anul viitor vom prezenta comisiei ONU o cerere fundamentată ştiinţific privind extinderea frontierelor platoului nostru continental în Arctica”, a declarat Serghei Ivanov. Oficialul rus a amintit că recent a început a doua expediţie care-şi propune să argumenteze pretenţiile Rusiei privind lărgirea platoului continental în Arctica. El a precizat că expediţia este dotată cu echipamente moderne, „cu toate cele necesare unei fundamentări ştiinţifice”. Prima expediţie în acest scop s-a desfăşurat anul trecut, scrie presa internationala, citata de Agerpres. Preşedintele rus Dmitri Medvedev declara în septembrie 2010 că zona arctică este de o importanţă strategică pentru Rusia, urmând să devină principala bază de resurse naturale a ţării în secolul XXI. Potrivit estimărilor experţilor, platoul continental al zonei arctice ar putea conţine aproximativ un sfert din totalul rezervelor de hidrocarburi din lume. Utilizarea acestor resurse garantează securitatea energetică a Rusiei, în general, spunea Medvedev. In aceeasi perioada, spunea ca Arctica poate fi explorata si in absenta NATO. Putem sa ne descurcam si fara Alianta Nord-Atlantica printre ghetari, a raspuns Medvedev la intrebarea unui ziarist in cadrul unei conferinte de presa sustinute in finalul convorbirilor purtate cu premierul norvegian Jens Stoltenberg. Bogatiile naturale din zona arctica nu au nicio legatura cu blocul nord-atlantic, a opinat liderul de la Kremlin, adaugand ca aceasta este o zona de cooperare economica in care factorul militar trebuie exclus, deoarece ar crea probleme suplimentare. Presedintele rus Dmitri Medvedev s-a intalnit cu premierul norvegian Jens Stoltenberg in septembrie 2010, la Murmansk, pentru a semna un acord privind delimitarea granitei maritime a zonelor economice exclusive intre Rusia si Norvegia in Marea Barents si Oceanul Arctic, punandu-se astfel capat unei dispute ce dureaza de 40 de ani. Ajungerea la un acord intre Rusia si Norvegia a fost anuntata in aprilie 2010 de premierul norvegian Jens Stoltenberg, intr-o conferinta comuna cu presedintele rus, Dmitri Medvedev. “Aceasta vizita va intra in istorie si sunt bucuros sa va anunt o mare veste: am ajuns la un acord in privinta granitelor intre statele noastre. Sectorul in disputa va fi impartit aproximativ pe jumatate”, a spus atunci Jens Stoltenberg. Din anul 1970, Norvegia si Uniunea Sovietica – apoi Rusia – au negociat un acord pentru impartirea zonei de 175.000 de kilometri patrati in Marea Barent si a zonelor lor economice respective.

Share our work