ANALIZĂ: „Notele de plată” ale Ucrainei și Rusiei pentru anexarea ilegală a Crimeii și Donbas

ANALIZĂ: „Notele de plată” ale Ucrainei și Rusiei pentru anexarea ilegală a Crimeii și Donbas

Președintele rus Vladimir Putin, în inspecție pe podul ce va lega Crimea de Rusia

Odată cu anexarea ilegală de către Rusia a peninsulei Crimeea în martie 2014, Ucraina nu a pierdut numai o bucată importantă din teritoriul său, dar și o importantă parte a economiei. Pierderile financiare sunt greu de estimat, atât în plan uman, cât și în cel financiar. Mișcarea lui Putin a fost atunci una mai mult spontană pe fondul temerilor de creștere a influenței occidentale în Ucraina.

Mass-media controlate de statul Rusia au servit ideea că „întoarcerea” Crimeei în componența Rusiei ar fi fost cel mai mare moment din istoria Rusiei de la victoria asupra Germaniei în 1945, idee ce adus unitatea poporului rus pe tot parcursul Războiului Rece și care a fost ventilată frecvent de propaganda internă în Uniunea Sovietică.

Dintre toate pierderile care au însoțit destrămarea Uniunii Sovietice, Crimeea a fost probabil cea mai obsedantă idee din mintea rușilor, astfel ca mișcarea lui Putin a devenit un fel de reparație istorică la cedarea acestei bucați de pământ Ucrainei sovietice.

Cu toate acestea, fostul membru al Centrului pentru Eurasia de la Consiliul Atlantic, Anders Aslund, precizează în raportul său privind situația economică a Ucrainei, după pierderea Crimeei și războiul din estul țării cu separatiștii proruși, că economia Ucrainei a pierdut aproape 100 de miliarde de dolari.

Pierderea vine ca urmare a ocupării și anexării rusești în februarie-martie 2014 și a agresiunii militare a Rusiei la Donbas din aprilie 2014.

„Cea mai simplă și mai largă măsură a pierderilor pe care Ucraina le-a suferit este prin urmare multiplicarea cotei de PIB pe care Ucraina a pierdut-o cu 4. Donbas a fost sursa a 10% din PIB-ul Ucrainei și Crimeea 3,7%.

Fondul Monetar Internațional (FMI) estima PIB-ul Ucrainei în anul pre-criză din 2013 la 179,6 miliarde de dolari, astfel valoarea totală a activelor din Crimeea și Donbas ar fi de 13,7% din suma de 179,6 miliarde de dolari.

Această sumă, înmulțită cu patru ar echivala cu 98,4 miliarde de dolari. Acest calcul ar fi valabil dacă Ucraina ar pierde aceste teritorii pentru totdeauna”, a remarcat Aslund, folosind metodele de calculare ale economistului Thomas Piketty.

Totalul pierderilor

Expertul a enumerat și principalele pierderi materiale ale Ucrainei în Crimeea.

„Pierderile principale ale Ucrainei în Crimeea sunt terenuri, active energetice, bănci cu active, întreprinderi și locuințe. Odată cu anexarea Rusiei, Ucraina a pierdut imediat toate proprietățile de stat, care includeau proprietățile Naftogaz, infrastructura, clădirile, terenurile și activele militare” a spus el, adăugând că cele mai mari pierderi au fost legate de activele de gaz, inclusiv cele din platforma maritimă a Mării Negre.

Situația economică și umanitară din Donbas este îngrozitoare și are un contrast puternic cu situația din Crimeea. În primul rând, războiul din Donbas a cauzat distrugeri substanțiale din mai până în august 2014. Producția economică a scăzut cu aproximativ două treimi, relatează Ukrinform.

În acest sens, este dificil pentru Ucraina să ramburseze pierderile cauzate de agresiunea Rusiei, în ciuda faptului că Ucraina și Rusia se luptă în plan juridic, precum este cazurile recente de litigii cu Rusia aduse în fața Institutului de Arbitraj de la Stockholm, a Curții Internaționale de Arbitraj de la Haga, Curtea de la Londra, CEDO la Strasbourg, Curtea Internațională de Justiție.

Creșteri economice „a la russe”

Una dintre cele mai mari investiții rusești în Crimeea este podul care va lega Rusia continentală de peninsula Crimeea peste strâmtoarea Kerci. Acesta este singura cale de acces maritim din Marea Neagră către porturile ucrainene de la Marea Azov.

Construcţia podului de 19 km care leagă Crimeea de Rusia urmează să se încheie anul acesta. Mass-media din Federația Rusă și alte state au atras atenția asupra corupției endemice care afectează construcția acestui pod, care a ajuns să coste triplu față de suma calculată inițial.

Podul este proiectat cu o lungime totală de 19 km, iar 60% din suma de construcție de 2,5 miliarde de dolari a fost deja bugetată.

Săptămâna trecută, aflat în campanie electorală, Putin a declarat pe 14 martie că nu exclude deschiderea podului în luna mai a acestui an.

„Desigur, mi-ar plăcea ca oamenii să îl folosească deja în acest sezon de vară”, a spus Putin.

Rusia construiește podul în cadrul unui program federal cu denumirea „Dezvoltarea socială și economică a Republicii Crimeea și a orașului Sevastopol până în 2020”.

Contractul, în valoare de câteva miliarde de dolari SUA, a fost acordat în mod direct companiei oligarhului rus Arkady Rotenberg, un apropiat al lui Vladimir Putin, aflat pe lista de sancțiuni a UE pentru implicarea în războiul din Donbass și anexarea Crimeii.

De astfel, diplomația ucraineană a anunţat recent că Ucraina a depus un memoriu la o instanţă de arbitraj de la Haga, în cadrul Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS), în sprijnul drepturilor sale asupra apelor teritoriale din jurul peninsulei Crimeea.

Cu toate acestea, calitatea vieții în Crimeea nu este una foarte bună, deoarece alimentele și combustibil sunt aduși din Rusia pe cale maritimă, fapt ce conduce la prețuri ridicate.

Guvernul de la Moscova preciza, în 2017, că veștile economice pentru Crimeea sunt de natură mai degrabă pozitivă. Numărul turiștilor în peninsulă a crescut anul trecut cu 21%, la 5,6 milioane de persoane, iar PIB-ul regional a crescut cu 8,5% în termeni reali în 2015, se spune într-un raport al guvernului rus, citat de Bloomberg.

De asemenea, raportul mai spune că veniturile și salariile medii au crescut dramatic sub conducerea Rusiei, deși oficialii recunosc că vânzările cu amănuntul au scăzut anul trecut cu 7,6%.

Jonglerii financiare

Cu toate acestea, în ultimii trei ani Rusia a pompat masiv bani în câștigurile populației locale pentru a-și asigura loialitatea noilor săi cetățeni din teritoriul ocupat. Cu toate aceastea și prețurile au crescut de câteva ori față de restul Ucrainei.

În 2013, salariul mediu lunar a fost mai mic de 3.000 grivne ucrainene (aproximativ 11.000 de ruble rusești). Mai târziu, la sfârșitul anului 2016 Crimeea medie a câștigat aproximativ 25.000 ruble rusești (aproximativ 10.000 de grivne).

„Diferența este de peste 120%. Dar, dacă analizăm aceleași valori în echivalentul dolarilor americani, luând în considerare ratele medii ponderate de schimb și inflația, situația se schimbă dramatic. În ultimii trei ani, salariul nominal mediu din Crimeea se modifică de la 356,1 USD până la 362,3 USD, ceea ce reprezintă doar o creștere de 2%”, se arată într-un raport al Centrului pentru Crize și Studii Politice de la Ankara, realizat în 2017.

Donbasul, pe aceeași „rețetă de succes”

Ca și în Crimeea, același lucru se poate aplica și Donbasului. Regiunea separatistă a avut deja a stabilit elementele de bază ale anexării: rubla a fost adoptată ca monedă oficială, 500 de tone de manuale în limba rusă a fost trimise în regiune pentru a înlocui programele ucrainene.

În plus, batalioanele militare ale separatiștilor includ acum un observator militar rus în fiecare unitate, stabilind un lanț clar de comandă care duce înapoi la Moscova.

Și aici Rusia trebuie să facă față finanțării vieții a circa 2,5 milioane de noi cetățeni cărora trebuie să le plătească salarii și pensii, iar efortul financiar nu este deloc mic. Exporturile regiunii se fac în marea lor majoritate în Rusia, iar economia locală suferă grave probleme din acest punct de vedere.

Realitățile economice din peninsula Crimeea și estul Ucrainei arată că nici Kievul și nici Moscova nu au avut până acum beneficii materiale de pe urma acestei anexări ilegale a Crimeei și a situației din Donbas.

Mai mult, populația locală nu a simțit nici ea vreun efect benefic în calitatea vieții din Crimeea, totul fiind doar o demonstrație de forță a Rusiei în fața Occidentului pe seama Ucrainei care se dorește a fi o viitoare membră a UE în anii ce vor urma. În final, localnicii sunt cei care plătesc acest preț scump al anexării ilegale.

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu

Share our work
Pierderi pentru South Stream

Pierderi pentru South Stream

În condiţiile instabilităţii preţurilor mondiale, recuperarea costurilor proiectului South Stream se află sub un mare semn de întrebare. Chiar şi cu preţurile actuale, această recuperare nu este sigură, scrie prsa rusă.
Acţionarii gazoductului South Stream au fixat detaliile proiectului: inţial, va fi construit tronsonul de nord al părţii terestre a gazoductului, până în Austria, şi abia apoi ramura sudică spre Italia. Autorităţile ruse sunt gata să înceapă construcţia, cu devansarea graficului, deja în 2012. Cu toate acestea, analiştii atenţionează că recuperarea investiţiilor se află sub un mare semn de întrebare, cu atât mai mult cu cât devizul ar putea creşte în mod semnificativ şi depăşi 30 de miliarde de euro.
După lungi negocieri, în decembrie 2011, Turcia i-a dat Rusiei acordul final pentru construcţia South Stream prin apele sale teritoriale, ridicând ultima piedică în calea acestui proiect. După aceasta, la 30 decembrie, Putin i-a solicitat conducerii Gazprom să accelereze noul proiect, începând construcţia nu din 2013, ci din 2012. Gazprom a elaborat rapid un nou grafic de construcţie. În primul rând, s-a decis construcţia South Stream într-o variantă maximă, cu o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi pe an. Darea în exploatare în primă etapă este planificată pentru sfârşitul lui 2015, iar la capacitate deplină – în 2018.
Ca urmare a stagnării cererii, din cauza crizei europene, ar putea avea loc o scădere a preţurilor la gaz. Rentabilitatea South Stream, proiect estimat la 15,5 miliarde de euro, este contestată puternic de analişti. Proiectele de infrastructură îşi acoperă cheltuielile destul de rar, iar în cazul South Stream ar putea fi vorba despre vreo 15-20 de ani. În afară de aceasta, nu există nici garanţii de sută la sută privind alimentarea acestui gazoduct. Experţii subliniază că proiectele de infrastructură sunt mai degrabă unele politice, menite să atragă în orbita Gazprom mari companii şi anumite ţări.

Share our work