Chisinau: Mii de comunisti in strada impotriva “Aliansului”

Chisinau: Mii de comunisti in strada impotriva “Aliansului”

Aproximativ 7.000 de oameni, aduşi de comunişti, au protestat la Chişinău împotriva “Aliansului” de la Guvernare şi alegerii preşedintelui Nicolae Timofti.
Marşul de protest organizat de opoziţia parlamentară a pornit din faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Protestatarii au mers până în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi au scandat lozinci împotriva actualei guvernări a AIE. Pe scena din PMAN a ieşit întreaga fracţiune a PCRM din Parlament. Vladimir Voronin, liderul PCRM, a rostit un discurs în faţa protestatarilor în care a criticat alegerile prezidenţiale care au avut loc vineri şi a spus că „o guvernare nelegitimă a ales un preşedinte nelegitim”. „Această zi va intra în istoria Republicii Moldova ca o zi neagră. Preşedintele ales de Parlament este unul nelegitim şi neconstituţional. Frica de alegerile anticipate a determinat alianţa de guvernământ să aleagă şeful statului”, a spus Voronin.
Liderul PCRM a adăugat că la 1 mai partidul pe care îl conduce va organiza cel de-al doilea Congres Civic. Până atunci, opoziţia parlamentară îşi va suspenda protestele pe care le desfăşura în fiecare săptămână în centrul Chişinăului.Vineri, Parlamentul l-a ales pe Nicoale Timofti în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Opoziţia parlamentară nu a participat la alegerile prezidenţiale, declarând că actualul Parlament este nelegitim.

PCRM nu recunoaşte preşedintele

Cei trei deputaţi comunişti care au asistat la alegerea preşedintelui au calificat alegerile de astăzi drept o farsă şi au spus că preşedintele a fost ales în urma presingului şi prin intimidare. „În primul rând, nu a fost asigurat un vot secret, procedura fiind modificată în ultimul moment. După care fiecare deputat plia buletinul înainte de a intra în cabina de vot, fapt ce este la fel o încălcare”, a spus deputatul Sergiu Sârbu. La astfel de umilinţe nu au fost supuşi deputaţii de la independenţă încoace. „Astăzi am asistat la configurarea definitivă a sistemului”, a menţionat, la rîndul său, Artur Reşetnicov.
„Noi vrem ca ei să înţeleagă că nu sunt primiţi în casele noastre şi la conducerea ţării noastre. Nu zic că s-au schimbat multe lucruri spre rău. Au rămas toate cum au fost, noi însă nu-i dorim pe ei la conducere din principii morale. Ei nu sunt patrioţi pentru că vor să ne unim cu România”, a declarat o protestatară, Tatiana Cudriţcaia, citată de  Info-Prim Neo. „Sunt sigur că întreg poporul ne susţine acţiunile, pentru că ei sunt neconstituţionali şi asta s-a dovedit prin faptul că timp de 3 ani nu au reuşit să aleagă un preşedinte. L-au ales abia acum, când le-a ajuns cuţitul la gât şi când au văzut că poporul începe a se răscula împotriva guvernării”, a menţionat Vlad Morozan, protestatar.
Un alt bărbat din mulţime, care s-a prezentat Vasile, spune că locul AIE nu e la guvernare. „Nu-mi place de ei pentru că am auzit că sunt proprietari la multe întreprinderi mari, ceea ce înseamnă că au furat din buzunarul ţăranului, pentru că aşa de simplu în ţara asta nu poţi face averea pe care o au ei. Sunt neconstituţionali şi sunt trădători. Noi vrem cu Rusia, nu cu România”, a declarat bărbatul.

Share our work