Analiză: Ofensivă papală în estul ortodox. Ucraina, obiectiv strategic pentru Vatican

Analiză: Ofensivă papală în estul ortodox. Ucraina, obiectiv strategic pentru Vatican

Papa-Francisc-este-asteptat-la-Kiev

Papa-Francisc-este-asteptat-la-Kiev

Administrația Prezidențială de la Kiev a demarat o nouă rundă de negocieri cu administrația de la Vatican pentru organizarea unei vizite oficiale a Papei Francisc în Ucraina pe parcursul anului 2019, relatează surse politice de la Kiev, citate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Anterior, actualul președinte al fostei republici sovietice, Petro Poroșenko, și-a exprimat întregul său sprijin față de o astfel de vizită, demersurile sale beneficiind de susținerea majorității liderilor religioși din Ucraina, precum Sviatoslav Șevciuc, arhiepiscop major de Kiev-Halici și întâistătător al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, și Epifanie Dumenko, liderul controversatei Biserici Ortodoxe Ucrainene, structură care a primit recent autocefalia din partea Patriarhiei Ecumenice, decizie condamnată de Patriarhia Ortodoxă Rusă, care consideră Ucraina drept teritoriul său canonic.

Diplomație secretă

Pentru negocierea acestei vizite, consilierul prezidențial din administrația Poroșenko, Rostislav Pavlenko, a efectuat mai multe vizite la Vatican pentru stabilirea programului vizitei și a întrevederilor cu oficiali ucraineni, au mai declarat sursele citate pentru agenția de presă KARADENIZ PRESS. Pavlenko a propus administrației papale o vizită cu o durată de minim 4 zile, timp în care Papa Francisc să se deplaseze în vestul Ucrainei, mai ales în orașul Lviv, regiune unde Biserica Greco-Catolică din Ucraina este cel mai bine reprezentată, precum și în capitala Kiev. Partea ucraineană mai dorește ca Papa Francisc să viziteze și regiunea Donbass și zona de delimitare administrativă dintre Ucraina continentală și peninsula Crimeea, anexată de Federația Rusă, pentru a puncta susținerea fără rezerve a integrității teritoriale de către capul Bisericii Romano-Catolice.
Președintele Petro Poroșenko, care a beneficiat enorm în anul electoral 2019 de acordarea autocefaliei (independenței) pentru o biserică ortodoxă a Ucrainei, se află de câțiva ani într-o adevărată ofensivă menită să îi asigure sprijinul puternicei Biserici Greco-Catolice Ucrainene în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2019. El a remis o invitație oficială pentru Papa Francisc încă din anul 2015, pe fondul intensificării războiului din Estul Ucrainei. Liderii politici de la Kiev au susținut în permanență faptul că autocefalia bisericii ortodoxe ucrainene este necesară pentru a înlătura complet influența politică rusă din Ucraina. Clericii Patriarhiei Ruse din Ucraina sunt acuzați frecvent că susțin politica Kremlinului față de Ucraina.

Recunoaștere papală

Vaticanul a recunoscut Biserica Ortodoxă a Ucrainei în frunte cu întîistătătorul acesteia, mitropolitul Epifanie, consideră arhiepiscopul Evstratie Zorea, înalt oficial în cadrul noii biserici, într-o declarație pentru KARADENIZ PRESS. Acesta a menționat că în data de 17 decembrie 2018, portalul oficial de știri al Vaticanului a anunțat alegerea Mitropolitului Epifanie în calitate de întîistătător al Bisericii Ortodoxe autocefale a Ucrainei.
„De fapt, acesta este un semn că, în conformitate cu ordinea dialogului ecumenic cu bisericile ortodoxe, datorită recunoașterii canonice a Bisericii Ucrainene și a mitropolitului său de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, această biserică devine pentru Vatican subiect de drept, o veste foarte dureroasă pentru Patriarhia Moscovei şi una foarte foarte semnificativă pentru întreaga lume creștină”, a menționat el. Zorea a remarcat că nu există o unitate euharistică între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, iar oficial Biserica Catolică nu face niciun fel de act de recunoaștere a autocefaliei bisericii, totodată, „răspândirea acestei știri oficiale este un semnal pentru toți acei, care încă mai au îndoieli, inclusiv în rîndul bisericilor locale: diplomația Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, a cîștigat în faţa eforturilor Moscovei”.
La rândul său, într-un interviu acordat anterior mass-media din Ucraina, patriarhul greco-catolic Sviatoslav Șevciuk a afirmat că “există deja o înțelegere între mitropolitul Kievului Epifanie și Biserica greco-catolică ucraineană, cu privire la nivelurile lor de cooperare”.
Analiștii consideră că această largă susținere din partea Vaticanului duce implicit și la obținerea de sprijin politic din partea majorității statelor membre UE și nu numai.

Ucraina, un butoi cu pulbere religios

Ucraina, un butoi cu pulbere religios

Francisc și Ucraina

Liderul Bisericii Catolice, Papa Francisc, în vârstă de 82 de ani, s-a născut Jorge Mario Bergoglio, în 1936 în Argentina. Ales papă în data de 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.
Actualul papă are o relație deosebită cu greco-catolicismul ucrainean, unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio fiind preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina și unul din liderii diasporei ucrainene sud-americane, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană. Intrat în 1958 în calitate de novice în ordinul iezuit, actualul papă este recunoscut în mediile academice catolice drept o autoritate în ceea ce privește relația dintre Vatican și bisericile greco-catolice.
Hirotonit preot în data de 13 decembrie 1969, papa Francisc s-a făcut remarcat prin bunele relații avute cu diasporele greco-catolice din Ucraina, România, care și-au găsit refugiul în Argentina .
În anul 1992 a fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires. Consacrarea sa episcopală a avut loc în data de 27 iunie 1992. În data de 28 februarie 1998 a devenit arhiepiscop de Buenos Aires. La 6 noiembrie 1998 i-a fost încredințată suplimentar jurisdicția episcopală asupra credincioșilor de rit bizantin din Argentina, inclusiv a celor aparținând Bisericii Române Unite cu Roma. Între 2009-2011 episcop al ucrainienilor catolici din Argentina a fost Sviatoslav Șevciuc, actualul arhiepiscop de Kiev-Halici.
Conform mass-media și mărturiilor unor apropiați, între cei doi există o prietenie de lungă durată, pe care liderii Bisericii Greco-Catolice din Ucraina speră să o folosească pentru consolidarea poziției în interiorul lumii catolice și în Ucraina.

Papa și ortodoxia

Între papa Francisc și patriarhul Bartolomeu I există o tradiție a colaborării, patriarhul ortodox de Constantinopole fiind rpezent la slujba de inaugurare a pontificatului său din martie 2013. Prezența patriarhului de Constantinopol a constituit o premieră pentru epoca modernă, trezind puternici critici din partea unor ierarhi ortodocși, mai ales ruși.
În data de 25 mai 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papa Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu patriarhul Bartolomeu.
Diplomația papală a mai înregistrat o victorie când în data de 12 februarie 2016, Papa Francisc a avut o întâlnire cu Patriarhul Kiril I al Moscovei, în Havana, capitala Cubei, în urma căreia au semnat o declarație comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi își exprimă speranța că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între greco-catolici și ortodocși, intensificate de conflictul din Ucraina. În pofida acestei întâlniri istorice, patriarhul rus Kirill nu a acceptat organizarea unei vizite a papei Francisc în Federația Rusă, opunându-se permanent vizitelor acestuia în spațiul CSI, considerat la Moscova drept domeniu canonic al Patriarhiei Ortodoxe Ruse.

Liderul de la Kiev, Petro Porosenko, ingrijorat de alegerile prezidentiale

Liderul de la Kiev, Petro Porosenko, ingrijorat de alegerile prezidentiale

Sprijin occidental

Autocefalia bisericii ucrainene a fost susținută de majoritatea statelor occidentale, inclusiv de către Departamentul de Stat al SUA. „Statele Unite susțin cu hotărâre libertatea religioasă, inclusiv libertatea membrilor unui grup de a-și guverna religia în conformitate cu propriile credințe, pe care sunt liberi să le practice fără interferența guvernamentală. Statele Unite respectă posibilitatea liderilor religioși și credincioșilor din Ucraina de a-și urma autocefalia, în conformitatea cu credințele lor. Îl respectăm pe Patriarhul Ecumenic ca pe o voce a toleranței religioase și a dialogului între credințe”, se precizează în declarație.
„Statele Unite mențin o susținere fermă pentru Ucraina și integritatea sa teritorială în fața agresiunii rusești din Estul Ucrainei și a ocupației rusești a Crimeii. De asemenea, susținem Ucraina pe drumul pe care și-l croiește singură, în luarea propriilor decizii și asocieri, fără influențe externe”, se mai arată în comunicat.
Poziția SUA și a alte state a stârnit opoziția dură a politicienilor de la Moscova și a celor pro-ruși din Ucraina, care au condamnat la unison orice ingerință în acest sens.

Răspuns ortodox

Poziția diferitelor biserici ortodoxe față de autocefalia bisericii din Ucraina nu s-a ridicat la așteptările oficialilor de la Kiev, cu toate că președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a făcut apel la toate bisericile ortodoxe independente să recunoască noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei. „Facem apel la toate bisericile ortodoxe din lume să recunoască Biserica Ortodoxă a Ucrainei ca biserică soră”, a declarat președintele ucrainean, într-un discurs susţinut după liturghia de Crăciun pe stil vechi, la Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, unde a fost expus Tomosul (decret) prin care Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, informează Radio Chișinău.
Potrivit lui Poroşenko, „vechea noastră biserică, a cărei istorie datează din timpul cneazului Vladimir, a fost, în cele din urmă, eliberată din robia Moscovei și a intrat în familia celor 15 biserici ortodoxe independente”. „Am rupt ultimele legături cu Rusia, cu fanteziile sale despre Ucraina ca teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse. Aşa ceva nu mai există şi nici nu va mai exista”, a mai subliniat Poroșenko.
Speranțele oficialilor ucraineni sunt consolidate și de recentele declarații ale arhiepiscopului Daniel Zelinsky de Pamfilia al eparhiei de Vest a Bisericii ortodoxe ucrainene în SUA (dependentă de Patriarhatul Ecumenic), unul dintre cei doi exarhi ai Constantinopolului la Kiev, care au coordonat pregătirea Soborului de unificare din 15 decembrie 2018. Întrebat cât timp va dura întregul proces de recunoaștere, arhiepiscopul Daniel și-a exprimat convingerea că este vorba de luni, nu de ani și că Bisericile Greacă și Română vor fi primele care îl vor recunoaște pe Mitropolitul Epifanie și Biserica Ortodoxă a Ucrainei.
„Cred că va avea loc într-o lună și jumătate. Bisericile actuale ale Greciei și României vor fi printre primele, iar de acolo procesul va continua” a declarat acesta pentru BBC. Oficialii Bisericii Ortodoxe Române nu au comentat declarațiile până în acest moment.

Patriarhul rus Kirill, un aliat de nadejde al presedintelui rus Putin

Patriarhul rus Kirill, un aliat de nadejde al presedintelui rus Putin

Sfânta alianță a Kremlinului

Până în acest moment niciuna din bisericile ortodoxe mari nu și-a semnalat intenția clară de a recunoaște autocefalia ucraineană, acest subiect provocând controverse importante în bisericile ortodoxe din Bulgaria, România, etc..
Sfântul Sinod al Greciei a discutat recent problema, dar a adresat-o ședinței lărgite a Consiliului Episcopal, pentru a lua o decizie. Recent, mai mulți mitropoliți, inclusiv Serafim de Pireu (n.r.-recunoscut pentru declarațiile sale antisemite periodice), au semnat o scrisoare deschisă împotriva recunoașterii.
„Bisericile Sârbă, Poloneză, și a Antiohiei sunt trei structuri care vor avea nevoie de timp pentru a lucra la recunoașterea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”, consideră înaltul ierarh, adăugând că „biserica Serbiei și cea a Antiohiei sunt dependente de Biserica Ortodoxă Rusă.” Declarația acestuia confirmă declarațiile anteriore ale patriarhilor Serbiei și Antiohiei, care au condamnat la unison decizia Patriarhiei Ecumenice.
O poziție similară de refuz categoric a recunoașterii au avut și unii ierarhi din bisericile armeană și georgiană, iar Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, a refuzat să îl primească pe președintele Poroșenko, care a vizitat în perioada 20-21 ianuarie statul Israel, preferând să întâmpine o delegație a ramurii ucrainene a Patriarhiei Ruse.
„Biserica Ortodoxă Rusă refuză să o recunoască”, a precizat ierarhul, „și aceasta este de neînțeles.” El a adăugat că Patriarhia de Constantinopole nu va impune nici un fel de sancțiuni asupra Bisericilor care nu recunosc noua structură ucraineană, ci va lucra cu ele pentru a le explica de ce ar trebui să o recunoască.
Menționăm că precedentul ucrainean este așteptat cu interes în Republica Macedonia de Nord și Muntenegru, state unde există biserici ortodoxe noncanonice care doresc să obțină recunoașterea internațională. Interesul Patriarhiei Ortodoxe de la Belgrad pentru a împiedica aceste procese explică poziția dură a acesteia în favoarea Moscovei.

Moștenire dureroasă

În actualul format teritorial, fosta republică sovietică a moștenit o situație religioasă complexă, inclusiv în ceea ce privește populație de religie romano-catolică ori greco-catolică. Ceea ce deosebește Ucraina de alte state majoritar ortodoxe este prezența importantei Biserici Greco-Catolice Ucrainene, care are aproximativ 6-11 milioane de aderenți, în funcție de datele statistice folosite și a intensificării acțiunilor misionare ale bisericii după căderea URSS. Concentrată cu precădere în Ucraina de Vest, cu centrul istoric în orașul Lviv, această biserică a avut enorm de suferit în perioada sovietică, fiind desființată până la sfârșitul anilor 1980. Un adevărat bastion al renașterii naționale ucrainene, biserica joacă un rol politic important, susținând partidele pro-europene.
Ca semn al importanșei acesti biserici, liderul Sviatoslav Șevciuc folosește titlul de patriarh, nerecunoscut însă de alte biserici ori de Vatican, care din motive geopolitice folosește pentru acesta titlul de Arhiepiscop Major de Kiev-Halici. Tot pentru a demonstra caracterul național ucrainean al bisericii greco-catolice pe care o conduce a fost mutat în urmă cu un deceniu în capitala țării, Kiev, unde Sviatoslav Șevciuc a fost întronizat în data de 27 martie 2011. Liderii bisericii speră ca în timpul vizitei papei Francisc, acesta să recunoască oficial titulatura patriarhală, aprig contestată de Patriarhia Ortodoxă Rusă și de unele cercuri romano-catolice tradiționaliste.
Biserica Greco-Catolice din Ucraina este bine reprezentată în diaspora din Europa (Polonia, Franța, Marea Britanie, statele scandinave), cele două Americi (SUA, Canada, Brazilia, Uruguay, Argentina, etc.) și alte continente (Australia), datorită opresiunilor sovietice și a situației economice actuale precare, numai în SUA și Canada existând peste două milioane de adepți, grupați în structuri eparhiale bine închegate.
De menționat că și Sviatoslav Șevciuc a activat în perioada 2009-2011 în calitate de episcop al greco-catolicilor ucraineni din Buenos Aires, în cadrul Eparhiei de Santa Maria del Patrocinio. În această calitate a fost episcop sufragan al arhiepiscopului Bergoglio, actualul papă Francisc, care a deținut jurisdicția episcopală directă asupra celorlalți catolici de rit bizantin, alții decât cei ucrainieni.

Ortodoxia-din-Ucraina-zguduita-din-temelii

Ortodoxia-din-Ucraina-zguduita-din-temelii.

Probleme jurisdicționale

Prin vizita papei în Ucraina, conducerea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina speră să rezolve și problema jurisdicțională a Bisericii Greco-Catolice Rutene, dependentă direct de Sfântul Scaun, și care are sub jurisdicție Eparhia de Muncaci (cu sediul la Ujgorod, regiunea Transcarpatia), cu câteva sute de mii de adepți, dar și o mitropolie cu sediul la Pittsburgh (SUA) și un exarhat Apostolic Greco-Catolic Rutean în Republica Cehia, țară unde există o puternică diasporă economică din Ucraina. Biserica Greco-Catolică din Ucraina cere de câteva decenii trecerea Eparhiei de Muncaci sub propria jurisdicție pentru a își consolida statutul la nivel național și pentru a combate separatismul rutean, care are un puternic sprijin în rândul adepților Bisericii Greco-Catolice Rutene din regiune, precum și a structurilor Patriarhiei Ortodoxe Ruse.
Menționă că în Ucraina locuiesc și aproximativ 1 milion de credincioși romano-catolici, grupați în Arhiepiscopia Romano-catolică de Lviv, de care depind 6 eparhii, cu peste 1000 de comunități, aproximativ 100 de mănăstiri, organizații de caritate, ordine monahale, etc.. Printre romano-catolicii din Ucraina regăsim etnici ucraineni, polonezi, unguri, germani, etc., iar vremurile de glorie ale fostei eparhii armeano-catolice de Lviv au apus demult.

Kirill, cu jalba la Vatican

Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, a transmis, în decembrie 2018, câte o scrisoare Papei de la Roma, Francisc și Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, în care acuza autoritățile de la Kiev de „încălcarea drepturilor și libertăților” în ceea ce privește credința.
Kiril menționa că în Ucraina are loc o „tentativă de a folosi biserica în politică”. Acesta a mai spus că autoritățile ucrainene fac presiuni asupra ierarhilor și clericilor Bisericii Ortodoxe ucrainene supusă Patriarhiei de la Moscova.
Scrisoarea a fost transmisă și președintelui Franței, Emanuel Macron, cancelarului germn Angela Merkel și unor reprezentanți ai organizațiilor religioase internaționale.
Reamintim că în data de 15 decembrie la Kiev a avut loc Soborul de unificare a Bisericii Ortodoxe ucrainene, iar la începutul lunii ianuarie 2019 a fost emis tomosul de autocefalie de către Patriarhatul Ecumenic.

ntalnirea-Kirill-Francisc-de-la-Havana

Intalnirea-Kirill-Francisc-de-la-Havana

Popas românesc

Liderul Bisericii Catolice, Papa Francisc, va efectua o călătorie apostolică în România la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, a anunţat serviciul de presă al Statului Vatican, citat de Vatican News, preluat de KARADENIZ PRESS. Vizita a fost anunţată şi de Administraţia Prezidenţială de la București. „Primind invitaţia preşedintelui României, a autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai-2 iunie 2019”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, citat de KARADENIZ PRESS. Potrivit sursei citate, cu această ocazie, Papa Francisc va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc. Programul detaliat al vizitei Papei în România va fi publicat la o dată ulterioară. Experții, citați de KARADENIZ PRESS, consideră că această vizită va consolida statutul Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică), pe fondul discriminării acesteia în ceea ce privește retrocedarea proprietăților naționalizate de comuniști.
Agenţia EFE scrie că Vaticanul a comunicat şi tema acestei călătorii – „Să mergem împreună” – fiind aceeaşi pe care Ioan Paul al II-lea a ales-o în timpul vizitei sale în 1999. Francisc va călători în România pentru a „invita la unitate şi pentru a confirma credinţa”, conform notei de prezentare a temei călătoriei, citată de agenţia spaniolă de presă.
Anunţul acestui voiaj papal vine la o lună după cel privind o altă călătorie în regiune a Suveranului Pontif, între 5 şi 7 mai, în Bulgaria şi Macedonia, alte două ţări majoritar ortodoxe, la fel ca România, scrie mass-media regională. ”Acceptând invitaţia înaltelor autorităţi şi ale Bisericii Catolice, sanctitatea sa papa Francisc va efectua o vizită în Bulgaria între 5 şi 7 mai (…) şi în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, la 7 mai”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke.
Papa Francisc, în vârstă de 82 de ani, are o agendă extrem de încărcată pentru lunile următoare. El este aşteptat în Panama între 22 şi 27 ianuarie pentru Ziua Mondială a Tineretului, apoi în Emiratele Arabe Unite între 3 şi 5 februarie. Papa se va deplasa în Maroc la sfârşitul lunii martie (30 şi 31 martie), apoi la începutul lunii mai în Bulgaria şi Macedonia.
Pentru restul anului 2019, Francisc şi-a anunţat în septembrie intenţia de a călători în Japonia, iar o călătorie în Madagascar și Mozambic este, de asemenea, în pregătire. Alegerea acestor ţări consolidează imaginea Papei de susţinător al dialogului cu alte confesiuni creştine şi alte religii, consideră experții.

Întrevedere Papa Francisc-Patriarhul Daniel

Papa Francisc va avea o întrevedere cu patriarhul Daniel, cu ocazia vizitei pe care Suveranul Pontif o va efectua în România între 31 mai şi 2 iunie, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, preluat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Ne bucurăm că vizita a fost confirmată şi în virtutea vechilor şi bunelor relaţii dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică, relaţii întărite de vizita Papei Ioan Paul al II-lea din anul 1999 şi reînnoite acum prin apropiata vizită a Papei Francisc. Acesta va fi primit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul unei întâlniri al cărei program urmează să fie anunţat. Bunele relaţii dintre cele două Biserici au fost şi sunt manifestate inclusiv prin ospitalitatea de care se bucură comunităţile de români din multe ţări, mai ales din Italia, unde multe dintre parohiile româneşti îşi oficiază slujbele religioase în biserici puse la dispoziţie de comunitatea catolică locală. Precizăm că vizita Papei Francisc în România are loc în urma invitaţiilor oficiale adresate Sanctităţii Sale de Conferinţa Episcopilor (Catolici) din România, preşedintele României şi prim-ministrul României”, a precizat Vasile Bănescu.

„Să mergem împreună!”

Logo-ul vizitei pe care Suveranului Pontif o va efectua în România, care cuprinde motto-ul „‘Să mergem împreună!’ Papa Francisc în România 31 mai – 2 iunie 2019”, invită la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, se explică pe site-ul Curiei Arhiepiscopiei Majore.
„Poporul lui Dumnezeu din România îşi duce existenţa sub ocrotirea Maicii Domnului. România este numită adesea ‘grădina Maicii Domnului’, expresie dragă tuturor credincioşilor, folosită şi de Sfântul Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale din 1999. Vizita Papei Francisc preia această amprentă tipic mariană, invitând la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, aşa cum indică mottoul ‘Să mergem împreună!'”, se arată în postarea de pe e-communio.ro.
Potrivit materialului citat, Suveranul Pontif însuşi a îndemnat adesea la unirea diferitelor forţe, la renunţarea la egoism şi la acordarea priorităţii binelui comun: „Urmaşul Sfântului Petru vine în România pentru a invita la unitate, pentru a întări în credinţă. Într-un context confesional divizat, apelul la unitate primeşte o importantă dimensiune ecumenică”.
Culorile utilizate în logo fac trimitere la cele ale drapelului naţional, respectiv albastru, galben şi roşu.

Voiaje mediatizate

Papa Francisc a avut contacte consistente directe cu lumea ortodoxă încă din primii ani de ponitificat, când s-a întâlnit în mai 2014 cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I, la Ierusalim, repetând scena istorică de acum 50 de ani ai cărei protagoniști au fost Paul al VI-lea și Athenagoras I şi au semnat o declaraţie comună pentru unitatea creştinilor, fiind demarată reconcilierea istorică dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă.
Cu această ocazie, Suveranul Pontif şi Patriarhul ecumenic Bartolomeu I au semnat o declarație comună în care pledează pentru unitatea creștinilor. Această întâlnire „este o sursă de profundă bucurie spirituală pentru noi” și reprezintă „o ocazie providențială de a reflecta asupra profunzimii și autenticității legăturilor noastre”, au apreciat aceștia.
Întâlnirea noastră fraternă de azi este un nou și necesar pas pe calea spre unitatea la care doar Duhul Sfânt ne poate conduce: aceea a comuniunii în diversitatea legitimă…Pe deplin conștienți că nu am atins obiectivul deplinei comuniuni, azi ne exprimăm din nou angajamentul de a continua să mergem împreună spre unitatea pentru care Cristos Domnul s-a rugat Tatălui „pentru ca toți să fie una”, se arată în declaraţia comună de la Ierusalim.
În cadrul turneului său în Orientul Mijlociu, Papa Francisc s-a aflat Amman, în Iordania, și apoi în Israel şi Teritoriile Palestiniene, unde locuiesc un număr mic de creștini, majoritatea arabi.

Vizita-papei-Francisc-la-Ierusalim

Vizita-papei-Francisc-la-Ierusalim

Stop albanez

Papa Francisc a ajuns, în septembrie 2014, în Albania, în prima vizită europeană a Pontificatului său, unde timp de 11 ore, Suveranul Pontif a avut discuţii cu cei mai importanţi lideri politici şi religioşi ai ţării. În acest context, papa a donat diferite sume de bani și obiecte de cult pentru comunitățile romano-catolică și greco-catolică din acest stat ex-comunist, declarat primul stat ateu din lume în anii 1960.
Catolicii reprezintă 15% din populaţia Albaniei, care este majoritar musulmană, fiind prezente şi importante comunităţi ortodoxe, evreieşti şi protestante.
Alegerea Albaniei pentru prima vizită în Europa a Papei Francisc nu a fost întâmplătoare. Suvernaul Pontif a vrut să-şi arate astfel susţinerea pentru ţara, care deşi a suferit extrem de mult în trecut, este astăzi un exemplu de toleranţă şi armonie religioasă.
Mass-media locală a menționat eforturile misionare ale unor clerici romano și greco-catolici în rândul populației ortodoxe din statul balcanic.

Desant în Turcia

În noiembrie 2014, papa Francisc ajungea în Turcia, pentru o vizită oficială de trei zile, fiind pentru a patra oară în istoria Vaticanului când un Suveran Pontif merge în această țară majoritar musulmană. Vizita papei în Turcia, a 6-a a pontificatului său, a fost a 3-a într-o ţară majoritar musulmană, după deplasările din Iordania şi Albania. Vizita Papei a avut loc pe fondul climatului exploziv din Orientul Mijlociu, al masacrelor cărora creştinii le sunt victime, al vecinătăţii Turciei cu teritoriile ocupate de grupul terorist Statul Islamic.
Papa a mai avut la Istanbul o întâlnire privată cu Patriahul Bartolomeu I, dar și cu ierarhi creștini și refugiaţi din Irak şi Siria.
Suveranul Pontif a considerat întâlnirea pe care a avut-o cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I semnul unei profunde legături dintre Roma şi Constantinopol. Cei doi lideri spirituali s-au mai întâlnit şi la prima slujbă din pontificatul papei Francisc, în martie 2013. A fost prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un patriarh ortodox a asistat la un astfel de eveniment.

Sarajevo, „Ierusalimul Occidentului”

În iunie 2015, papa Francisc a efectuat o vizită în Bosnia-Herțegovina, de 10 ore, a treia vizita papală în Bosnia, după dispariţia Iugoslaviei. Reconciliere a fost mesajul adresat de papa Francisc societăţii bosniace, în continuare divizată pe criterii etnice şi religioase, într-o ţară în care catolicii reprezintă 15 la sută din populaţie.
Vizita acestuia la Sarajevo, supranumit „Ierusalimul Occidentului”, a trezit profunde nemulțumiri din partea unor ierarhi ortodocși sârbi, dar măsurile de securitate extreme luate de poliție și serviciile de informații au zădărnicit orice acțiune de protest care putea să împiedice desfășurarea vizitei.
În fața a 65.000 de credincioși adunați pe imensul stadion olimpic din oraș, Suveranul Pontif a declarat că resimte „un climat de război” în lume, „alimentat cu bună-știință de cei care caută înfruntarea între culturi și civilizații”. În acest context, „Sarajevo și Bosnia îmbracă o semnificație aparte pentru Europa și pentru lumea întreagă”, a subliniat papa. Coexistența celor trei comunități — sârbii ortodocși, musulmanii bosniaci și croații catolici — „stă mărturie lumii întregi a faptului că o colaborare între diverse etnii și religii în vederea unui bine comun este posibilă”, a mai subliniat papa în discursul său.
„Egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii și în aplicarea ei este indispensabilă”, a insistat Suvernul Pontif în fața președintelui de atunci al statului, sârbul Mladen Ivanic.
„Bosnia este parte integrantă a Europei”, a mai menționat papa, lansând un apel către comunitatea internațională, în special către Uniunea Europeană, să ajute această țară în parcursul său european.
„Sarajevo, numit ‘Ierusalimul Occidentului’, este un oraș care a suferit atât de mult de-a lungul istoriei și care se află pe un frumos drum de pace. Din acest motiv fac această călătorie drept un semn de pace, o rugăciune pentru pace”, le-a declarat papa jurnaliștilor în timpul zborului spre Bosnia.

Iadul din Lesbos

În 2016, papa a ajuns în insula Lesbos, pentru a vizita o tabăra în care se aflau câteva mii de imigranţi ce riscă să fie deportaţi în Turcia, pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de cei care încearcă să ajungă în Europa. Pe fondul asprelor critici din partea ierarhiei ortodoxe grecești, care a acuzat papa de prozelitism, Vaticanul a insistat că vizita Papei a fost pur umanitară şi religioasă, acesta efectuând o vizită asemănătoare în insula Lampedusa din Italia în 2013.
Papa a fost primit pe aeroportul din Lesbos de premierul grec, Alexis Tsipras, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului şi Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei. Aceste întrevederi au fost aspru criticate de către diferiți ierarhi ortodocși greci, semn al neîncrederii profunde între cele două părți.

Papa în Caucaz

În perioada 24-26 iunie 2016, papa Francisc a efectuat o călătorie apostolică în Armenia, unde a fost întâmpinat de mai mulţi demnitari politici şi ecleziastici, printre care şi preşedintele ţării, Serj Sarksyan. După ceremonia oficială de primire pe aeroportul internaţional, Sfântul Părinte a efectuat o vizită de rugăciune în catedrala armeană apostolică din Etchmiadzin.
Prezența papei în cea mai veche țară creștină, Armenia, a trezit nemulțumirea ierarhilor Patriarhiei Ortodoxe Ruse, care însă s-au abținut de a provoca mișcări de stradă, rezumându-se la o serie de declarații războinice la adresa Suveranului Pontif.
Când papa a vizitat Georgia, acesta a fost întâmpinat cu o serie de proteste de mică anvergură, fiind primit la aeroport de o mulțime care afișa bannere cu mesajele „Papa este un eretic” și „Anticristul”.
Slujba oficiată pe stadionul de forbal din capitala Georgiei, Tbilisi, nu a atras decât 3-4 mii de oameni, iar ierarhii Bisericii Ortodoxe Georgiene au refuzat invitația de a fi prezenți la slujbă invocând „diferențe doctrinare”.
În vizita din Georgia, una dintre cele mai vechi națiuni creștine ale lumii, Francisc s-a confruntat cu terenul geopolitic și religios complicat al unei foste țări sovietice, acum intens disputată între Est și Vest.
La nivel oficial, Francisc a fost primit cu căldură, în special de către guvernul Georgiei, care a sperat că vizita Papei va aduce aminte lumii că o cincime din teritoriul georgian rămâne ocupat de separatiști înarmați și finanțați de Rusia.

Presedintele-Porosenko-multumit-de-decizia-patriarhului-Bartolomeu

Presedintele-Porosenko-multumit-de-decizia-patriarhului-Bartolomeu

Primire frățească

Și liderul Bisericii Ortodoxe Georgiene, Patriarhul Ilia al II-lea, l-a primit bine și l-a salutat pe Papa Francisc cu formula „fratele meu drag”. Înainte de sosirea Suveranului Pontif, acesta a emis o declarație în care condamnă preoții ortodocși care critică vizita sa.
Papa Francisc a fost informat că vizita în Georgia ar putea fi neplăcută. Papa Ioan Paul al II-lea a avut parte, de asemenea, de o primire rece când a vizitat această țară în 1999. Papa Francisc a mulțumit liderilor georgieni susținând „drepturile suverane” ale țării lor și a solicitat aderarea la dreptul internațional, o trimitere către Rusia care deține controlul asupra regiunilor separatiste din Georgia. Suveranul Pontif s-a referit diplomatic la această situație, folosind termenul de „ocupație” și nu de „agresor”.
Situația politică și socială din Georgia este una delicată. În timp ce Biserica Ortodoxă Georgiană are legături strânse cu biserica rusă, guvernul georgian a rupt relațiile diplomatice cu Moscova după războiul din 2008.
În declarația oficială dată înainte de venirea Papei la Tbilisi, Patriarhul Ilia mai spunea că ar fi „total inacceptabil”, ca cineva să perturbe o vizită menită să ajute la vindecarea rupturii dintre ramurile vestice și estice ale creștinătății, care datează din secolul al 11-lea. Potrivit Vatican, în acest stat trăiesc circa 112.000 de catolici, adică 2,5% din populaţie, însă guvernul georgian estimează că cifra este de doar 20.000, datorită emigrației masive.
Patriarhul ortodox georgian Ilia II l-a primit foarte bine pe papă la Catedrala Svetyskhoveli din Mtskheta, la 22 de kilometri nord-vest de capitală, monument protejat UNESCO şi loc reprezentativ pentru Biserica Ortodoxă georgiană, fără însă a avea loc o slujbă comună, pentru a nu fi încălcate canoanele acesteia.

Oprire la Baku

Papa Francisc s-a aflat și în Azerbaidjan, a doua sa escală într-un turneu de promovare a toleranţei religioase şi păcii, început în Georgia. Vizita papei la Baku a inclus oficierea unei liturghii la o biserică catolică, întâlniri cu reprezentanţii principalelor confesiuni precum şi cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev. Acest stat, locuit preponderent de musulmani şiiţi, are o comunitate de catolici de doar câteva sute de oameni, principala structură creștină fiind Eparhia rusă de Baku și Azerbaidjanm cu aproximativ o sută de mii de adepți din toate statele CSI.
Serviciile de securitate azere au reprimat cu duritate o încercare de organizare a unui protest față de această vizită, organizat de un grup de cetățeni ruși, care au fost arestați și expulzați din republica caucaziană. Arhiepiscopul rus Alexandr de Baku s-a delimitat imediat de acest demers protestatar.

Turneu pentru memorie

Ultima incursiune diplomatică majoră a papei Francisc în spațiul spiritual exclusiv revendicat de Patriarhia Orotoxă Rusă a fost în statele baltice în septembrie 2018. El a vizitat Lituania, Letonia şi Estonia, pentru „a-i onora pe cei care au suferit pentru credinţa lor”.
Vizita a avut un simbolism aparte, cele trei ţări sărbătorind 100 de ani de la obţinerea independenţei faţă de Rusia, în urma Primului Război Mondial, în 1918. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ele au fost ocupate de nazişti, iar ulterior au fost conduse de sovietici până în 1990, perioadă în care oamenii au fost persecutaţi pentru credinţele lor.
Papa Francisc a ajuns la Vilnius şi Kaunas în Lituania, Riga şi Aglona în Letonia şi Talinn în Estonia, programul său fiind plin de slujbe, vizite la organizaţii caritabile, întâlniri cu oficiali şi cu reprezentanţi ai tuturor religiilor creştine. Prin aceste acțiuni, papa Francisc a susținut demersurile Patriarhiei Ecumenice de consolidare a propriilor structuri din regiune, exemplul cel mai bun fiind întâlnirea dintre papă și arhiepiscopul Stephanos, lider al Bisericii Ortodoxe Apostolice Estoniene, dependentă de Moscova.
Conflictul jurisdicțional din Estonia a fost prima mare confruntare dintre Patriarhia Rusă și cea Ecumenică de după căderea URSS, aceasta din urmă revendicându-și dreptul absolut de a păstori diasporele ortodoxe de diferite etnii. Poziția Patriarhatului Ecumenic în această problemă este aspru contestată de toate bisericile ortodoxe naționale, care doresc să își mențină controlul canonic asupra acestor comunități. Interesele financiare și politice majore fac din acest dosar unul dintre cele mai importante din viața ortodoxiei actuale. (Mihai Isac)

Share our work
ANALIZĂ: Ce urmărește Rusia în urma vizitei Patriarhului Kiril în R. Moldova

ANALIZĂ: Ce urmărește Rusia în urma vizitei Patriarhului Kiril în R. Moldova

Mitropolitul Moldovei, Vladimir (stânga), împreună cu Patriarul rus Kiril. Foto: mitropolia.md

Vizita Patriarhului rus Kiril în Republica Moldova a comportat mai multe amânări și schimbări de program din cauza mai multor factori ce țin de dinamica externă a problemelor Bisericii Ruse, dar și de o serie de calcule politice interne pentru forțele proruse din această țară, susținute activ de Moscova pe toate liniile, inclusiv cea religioasă.

Deși de un mai bine de un an de zile vorbește despre vizita Patriarhului Kiril la Chișinău, Igor Dodon nu a reușit să-l aducă pe acesta la Congresul Mondial al Familiilor din luna septembrie, un eveniment ultra-conservator sprijinit activ de Moscova împotriva valorilor occidentale.

Patriarhul Kiril avea atunci probleme mult mai importante legate de primirea autocefaliei de către Patriarhia de la Kiev din partea Patriarchiei de la Constantinopole. Cu toate acestea, Kiril și-a trimis solii în susținerea inițiativei organizate de Dodon și PSRM la Chișinău.

În ciuda acestui ascpect, Dodon a insistat pentru o nouă vizită a lui Kiril în Moldova și a fost anunțată inițial pe vizită ce ar fi trebuit să se întindă pe patru zile, de pe 26 până pe 29 octombrie, în patru orașe: Chișinău, Bălți, Comrat și Tiraspol. Un adevărat tur de forță menit să sporească imaginea PSRM-ului și a lui Dodon în prag de alegeri parlamentare. Acestea ar urma să se desfășoare pe 24 februarie 2019, după o amânare anterioară.

Cu toate acestea, Dodon a scris luni pe pagina sa de Facebook că Patriarhul rus se va afla în R. Moldova doar pentru 27-28 octombrie și nu va mai merge la Tiraspol. „Potrivit programului, sâmbătă seara Sanctitatea Sa va oficia un serviciu divin la Catedrala „Naşterea Domnului” din Chișinău. De asemenea, în premieră, Patriarhul Kirill va vizita orașele Comrat şi Bălţi”, a precizat Igor Dodon.

Vizită mai scurtă

Vizita lui Kiril a fost scurtată practic la două zile, iar Tiraspolul a fost șters din program, fără nicio explicație. Reprezentanții Mitropoliei ne-au declarat că aceste scurtări nu sunt atât de relevante, ci mai important este că liderul spiritual rus va ajunge din nou în Moldova.

Inițial se vorbea că vizita va dura patru zile, însă din cauze obiective, programul vizitei se limitează doar la două zile. Detalii nu cunoaștem și chiar nu suntem preocupați să aflăm detaliile. Noi suntem împăcați cu gândul că întreprinde o vizită, măcar de două zile. La Tiraspol Preafericitul Patriarh nu va merge. Nu izbutește în două zile să viziteze mai multe eparhii”, a declarat episcopul Ioan de Soroca pentru Balkan Insight.

El a mai detaliat și cum ar urma să aibă loc vizita lui Kiril după noul program.

Preafericitul Patriarh întreprinde o vizită de două zile în R. Moldova. La data de 27 octombrie va veni în Moldova. Imediat va merge în orașul Comrat, adică în Eparhia de Cahul și Comrat, acolo va sluji un tedeum, se va adresa către drept măritorul popor din sudul țării. După care către ora 17 va veni la Catedrala Mitropolitană din Chișinău, unde va fi așteptat de către toți ierarhii bisericii ortodoxe din Moldova, în frunte cu Înalt Preasfințitul Mitropolit Vladimir…” „În dimineața zilei de 28 octombrie va merge în orașul Bălți unde va fi slujită sfânta liturghie”, a mai spus înaltul prelat al Mitropoliei Moldovei.

Moldova securizată

Însă analiștii în probleme teologice văd diferit motivul scurtării vizitei lui. În primul rând, la finele acestei săptămâni, Patriarhul rus va avea o întâlnire cu mai mulți preoți din Ucraina, încă loiali Moscovei în ceea ce înseamnă o sondare a loialități acestora pentru viitoare acțiuni canonice împotriva nou-recunoscutei Patriarhii de Kiev.

Evident, acest lucru implică timp, iar Moldova este securizată din punct de vedere al loialității, rămânând astfel doar asocierea sa imagologică cu PSRM și Dodon, precum și toți slujitorii bisericești raliați în jurul acestora.

În acest moment, Ucraina și situația Bisericii de acolo e mai importantă. Așa cum era și de anticipat, vizita urma să fie mai mult pentru „intern”, un fel de tur electorial pro-PSRM și/sau pro-Igor Dodon, pentru a le sporiri imaginea lor politică înainte de alegerile parlamentare.

Între timp, Patriarhul Kiril și-a cam dat seama că situația BOM este sub control și nu se văd la orizont anumite tendințe separatististe, ca în cazul Ucrainei. Astfel, a hotărât că situația și problemele regionale sunt mai importante decât cele interne ale unei țări. Anume din acest considerent și-a diluat puțin vizita”, a declarat pentru BI specialistul în probleme teologice Victor Gotișan.

La rândul său, expertul Vlad Cubreacov este de părere că scurtarea vizitei Patriarhului Kiril în R. Moldova ține și de probleme de sănătate pe care acesta le are.

Biserica Rusă încearcă acum să testeze loialitatea supușilor săi din teritoriul său canonic pentru a asigura că nu vor mai există mișcări centrifuge ca cea înregistrată în Ucraina. Pentru Moscova, forța bisericii sale este foarte importantă în a-și proiecta interesele politice atât în interior, cât și în afara granițelor. De asemenea, Rusia va pune la dispoziție toată influența sa bisericească pe atingerea scopurilor politice din partea unor partide aliate ale Rusiei, așa cum este în cazul în R. Moldova cu PSRM și liderul sa de facto încă, președintele Igor Dodon. 

Corespondență de la Chișinău de Mădălin Necșuțu

Share our work
Analiză: Dodon, supărat că nu este primit oficial în SUA. Eșec diplomatic repetat pentru liderul pro-rus. Extrema-dreaptă americană, spectacol politic pe banii oligarhilor ruși la Chișinău în toamnă

Analiză: Dodon, supărat că nu este primit oficial în SUA. Eșec diplomatic repetat pentru liderul pro-rus. Extrema-dreaptă americană, spectacol politic pe banii oligarhilor ruși la Chișinău în toamnă

Patriarhul rus Kirill debarcă la Chișinău pentru a îl binecuvânta politic pe Igor Dodon

Patriarhul rus Kirill debarcă la Chișinău pentru a îl binecuvânta politic pe Igor Dodon

După declarațiile belicoase ale președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, la adresa intenției părții americane de a construi un nou sediu pentru ambasada SUA pe terenul fostului stadion republican din Chișinău, diplomații SUA au dezmințit cele susținute de către liderul vremelnic de la Chișinău. Conform comunicatului diplomației SUA, printre subiectele abordate nu s-a numărat și o eventuală vizită a lui Dodon în SUA ori situația juridică a terenului fostului stadion republican din Chișinău, o lovitură dură de imagine pentru Dodon în ajunul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2019.

Răspuns diplomatic

„Ambasadorul Pettit a avut o întrevedere astăzi, 7 august, cu Președintele Moldovei Igor Dodon pentru a discuta un șir de subiecte bilaterale. Ambasadorul și-a exprimat dorința de a vedea o relație puternică continuă între țările noastre, indiferent de rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare. Ambasadorul a subliniat, de asemenea, că este foarte important ca viitoarele alegeri să fie pașnice, transparente și în conformitate cu normele democratice. Ambasadorul și-a reiterat îngrijorarea cu privire la recenta anulare a rezultatelor alegerilor municipale, precum și cu privire la legislația defectuoasă, inclusiv cea a amnistierii capitalului, și riscurile ca această lege să stimuleze spălarea banilor și să deterioreze climatul de afaceri din Moldova”, este menționat în comunicatul ambasadei.
KARADENIZ PRESS menționează faptul că Igor Dodon a scris pe pagina sa de Facebook că i-a transmis ambasadorului SUA, James D. Pettit, faptul că este disponibil „de aprofundarea dialogului în interesul cetățenilor ambelor state, inclusiv prin efectuarea unei vizite de lucru sau oficiale în SUA, în timpul cel mai apropiat”.

Igor Dodon nu a reușit să îl convingă pe ambasadorul SUA, James D. Pettit

Igor Dodon nu a reușit să îl convingă pe ambasadorul SUA, James D. Pettit

American Dream eșuat

Demersurile lui Igor Dodon de a obține o invitație oficială din partea autorităților SUA nu sunt noi, acestea fiind demarate la câteva săptămâni de la preluarea mandatului prezidențial de către liderul socialist. În primele luni ale lui 2018, mass-media afiliată Partidului Socialiștilor a anunțat triumfalist o posibilă vizită a lui Dodon în SUA în iunie ori în iulie 2018. Acțiunea de PR politic a Administrației Prezidențiale de la Chișinău a eșuat lamentabil, surse socialiste precizând pentru KARADENIZ PRESS că serviciul consular american de la Chișinău a și refuzat acordarea unor vize pentru SUA la anumiți lideri socialiști de mai mică importanță locală ori raională, instaurând un embargo neoficial împotriva acestui partid.
Conform Accent TV, deținută de apropiați ai președintelui Dodon, acesta preconiza să efectueze o vizită în SUA, în perioada 1-8 iulie, la invitaţia preşedintelui Organizaţiei Internaţionale pentru Familie, Brian Brown, structură recunoscută pentru relațiile sale privilegiate cu oligarhia rusă.
Mass-media socialistă anunța triumfalist că Dodon planifica mai multe întrevederi cu reprezentanţi ai Guvernului SUA, dar și membri ai Congresului şi conducerii de vârf americane. „În cadrul acestei vizite, intenționez să am mai multe întrevederi cu reprezentanți ai Guvernului, membri ai Congresului și conducerii de vârf a SUA, cu reprezentanții instituțiilor media, dar și cu reprezentanții organizațiilor de experți”, a menționat Dodon într-o postare pe rețele de socializare.
Pentru a conferi o aură de legitimitate, Dodon atingea aceste dorințe în orice discuție cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit, surse diplomatice vorbind despre faptul că diplomatul SUA se simte încolțit de insistențele lui Dodon.
Desantul cu caracter oficial ori măcar neoficial în SUA reprezintă o miză importantă pentru Igor Dodon care s-a lăudat și în cadrul unui interviu pentru agenția rusă TASS cu acest demers.

Duel în vizite

Demersurile președintelui Dodon vin ca un răspuns la vizitele repetate în SUA ale oligarhului Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), beneficiarul unor contracte cu firme de lobby americane, precum Cogent Strategies LLC și Podesta Group, în valoare de sute de mii de USD. Monopolul aparent pe relațiile dintre SUA și Republica Moldova instalat de către oligarhul Vladimir Plahotniuc este amenințat doar de sprijinul pe care factori de decizie americani îl acordă liderilor opoziției Maia Sandu și Andrei Năstase.
Acest conflict de imagine vine și pe fondul eșecurilor repetate ale lui Igor Dodon de a avea întrevederi oficiale cu omologii săi de la Kiev, Petro Poroșenko, și București, Klaus Johannis. Aceștia au evitat orice fel de asociere publică ori politică cu Igor Dodon, acesta devenind un adevărat paria și persona non-grata pentru oamenii politici din statele din regiune. Vizitele repetate ale liderului socialist Igor Dodon la Moscova au devenit un exercițiu desuet de imagine publică la nivel intern și extern, având în vedere că formațiunea politică pro-prezidențială, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) nu deține nicio putere reală în Republica Moldova. PDM, dominat de oligarhul Vladimir Plahotniuc, a reușit să monopolizeze, în interes propriu, tot aparatul de stat, Republica Moldova devenind un stat captiv.
Conflictul aparent dintre Dodon și Plahotniuc a fost demistificat de experții politici și comportamentul celor două părți, care au reușit să își subordoneze complet sistemul politic fragil din fosta republică sovietică, Republica Moldova având un deficit grav de democrație.

Răzbunare birocratică

Igor Dodon a semnat „refuzul de promulgare a legii cu privire la transmiterea terenului fostului Stadion Republican pentru construcția unui nou sediu al Ambasadei SUA”, întorcând astfel legea în Parlament. „La fel ca și majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, consider că pe terenul respectiv trebuie să fie amenajat un parc sau edificat un centru cultural de care să beneficieze toți locuitorii țării”, scrie Dodon într-o postare ori lamentare pe pagina sa de Facebook.
KARADENIZ PRESS menționează că anterior Dodon l-a avertizat pe ambasadorul SUA șa Chișinău, James Pattit, că nu va promulga legea respectivă. La rândul lor, deputații de la Chișinău au votat modificările legislative care permit vânzarea terenului fostului Stadion Republican pentru a fi construită o nouă Ambasadă a Statelor Unite. Lotul are o suprafață de cinci hectare, fiind situat în centrul capitalei moldovenești. Proiectul a fost votat în două lecturi de majoritatea parlamentară împreună cu fracțiunile PL și PLDM.

Igor Dodon folosește pelerinajele la Athos ca armă de PR politic

Igor Dodon folosește pelerinajele la Athos ca armă de PR politic

Congres cu bucluc

O parte importantă a agendei politice de septembrie din Republica Moldova este dominată de organizare a Congresului Mondial al Familiei, care va avea loc la Chișinău în perioada 13-16 septembrie. Conform declarațiilor președintelui Dodon, și-au confirmat prezența la eveniment reprezentanți din 42 de state, inclusiv din Franţa, Italia, Marea Britanie, Canada, SUA, Rusia, Elveţia, Namibia, Nigeria, Kenia, Belarus, Spania, Ţările de Jos, Portugalia, Georgia, Slovacia, Filipine, Costa Rica, Uzbekistan, Gambia, România, Ghana, Ecuador, Tanzania și din alte state. Totodată, şi-au declarat dorinţa de a ţine un discurs în cadrul Congresului Mondial al Familiei cunoscuți experți internaționali din Franţa, Italia, Canada, SUA, Rusia, Marea Britanie şi alte 30 de ţări.
„Putem declara cu toată certitudinea că ediţia din 2018 a Congresului Mondial al Familiei va fi cel mai important eveniment din Republica Moldova, din ultimii ani. Anume acest Congres, organizat pe diferite continente deja pentru a 12-a oară, se desfăşoară sub drapelul unităţii sociale, culturale şi spirituale, promovând tradiţiile familiale, cultivând respectul şi dragostea faţă de familia tradițională”, a declarat Dodon.
Într-un demers cu un puternic substrat politic, la acest eveniment vor participa o importantă delegație de parlamentari din Federația Rusă, precum și Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, care se bucură de o influență imensă în fosta republică sovietică prin intermediul filialei locale, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove.

Oligarhia ortodoxă

Principalii sponsori ai Congresului Mondial al Familiilor sunt Konstantin Malofeev și Vladimir Iakunin, doi oligarhi ruși conservatori care au legături strânse cu Kremlinul și care finanțează inițiativele ortodoxe creștine și prietenoase cu Rusia în fostele țări sovietice și în Occident.
Partenerul de afaceri al lui Malofeyev, Aleksei Komov, se află în board-ul de conducere al Congresului Mondial al Familiilor. Soția lui Iakunin, Natalia Iakunina, este șeful unuia dintre grupurile sale membre denumit „Sfințenia Mamei”. La rândul său, oligarhul grec de origine rusă, Ivan Savvidis, proprietar a mai multe cluburi de fotbal din Grecia, a fost acuzat de finanțarea acțiunilor anti-UE și anti-NATO din diferite state balcanice, inclusiv Macedonia, Bulgaria și Bosnia-Herțegovina. Implicarea sa în organizarea Congresului de la Chișinău nu este dovedită, mass-media lansându-se în diferite speculații.

Konstantin Malofeev, considerat oligarhul ortodox

Konstantin Malofeev, considerat oligarhul ortodox, este un apropiat al regimului Putin

Legături cu separatiștii din estul Ucrainei și Crimeea

Konstantin Malofeev este cunoscut mass-media pentru legăturile apropiate cu administrația de la Kremlin, fiind și unul dintre principalii finanțatori ai activității cunoscutului geopolitician rus, Alexandr Dughin, considerat unul dintre ideologii panslaviști cei mai influenți în prezent.
Oligarhul ortodox a intrat în atenția mass-media și datorită finanțării revoltelor pro-ruse din Crimeea și Donbas, fostul premier separatist al Republicii Populare Donețk, Alexandr Borodai, fiind un apropiat și angajat al lui Konstantin Malofeev.
În 2014, oligarhul a organizat și finanțat desfășurarea la Viena a unui adevărat summit al extremei drepte din statele UE și nu numai, printre invitați numărându-se Marion Marechal-Le Pen, lidera Frontului Național din Franța (care a pierdut recentele alegeri prezidențiale din Hexagon), Volen Sidorov, liderul partidului bulgar Ataka, Heinz-Christian Strache, liderul FPO (extrema dreaptă din Austria), dar și Alexandr Dughin.

Controverse și populism anti-european

Reuniunile anuale ale Congresului Mondial al Familiilor au provocat în mod repetat controverse în ultimii ani. Organizația este considerată extremistă de o parte a importantă a mass-media și a establishment-ului politic american, mai ales după dezvăluirea surselor ruse de finanțare a organizației.
În mai 2017, Congresul a avut loc în Ungaria, acolo unde premierul Viktor Orban a participat la eveniment și a ținut un discurs populist. Lucrările WCF de la Budapesta au fost folosite de premierul maghiar Viktor Orban pentru a acuza Uniunea Europeană că este dominata de „o ideologie liberală ce relativizează și se constituie într-o insultă la adresa familiilor”.
Mai multe anchete de presă din ultimii ani l-au legat pe Konstantin Malofeev de finanțarea unor partide politice cu vederi pro-ruse și anti UE/NATO din statele UE și Balcani.
De asemenea, partidele de dreapta din Croația și Serbia au participat la evenimentul de la Budapesta, cu liderii ONG-ului croat conservator „În numele familiei” și cei ai partidului anti-UE „Dveri” din Serbia.

Separatiștii pro-ruși din Donbass, puternic susținuți de oligarhia ortodoxă

Separatiștii pro-ruși din Donbass, puternic susținuți de oligarhia ortodoxă rusă

Episod georgian

Georgia a găzduit Congresul în mai 2016, unde organizatorul local Levan Vasadze, un om de afaceri implicat în acțiunile lui Malofeev, a susținut că Georgia trebuie să-și reconstruiască relațiile cu Rusia, după ce trupele ruse au invadat țara în august 2008. După un scurt război câștigat net de forțele ruse, regiunile separatiste din nordul țării Abhazia și Osetia de Sud și-au declarat indepedența față de Tbilisi.
Lucrările WCF de la Tbilisi din 2016 au fost folosite extensiv de către participanții din Federația Rusă și state aliate pentru a lansa atacuri publice dure față de politica UE și NATO din spațiul CSI. Interesant este că Dodon a participat la eveniment în calitate de reprezentant al Republicii Moldova, fără însă a existat un document oficial în acest sens, mai ales datorită faptului că nu era încă președinte.
Un raport recent al Congresului american a susținut că Rusia vizează în mod agresiv țările din Europa Centrală și de Est care doresc să adere la UE și NATO.
Documentul specifica că, în Republica Moldova, preoții de rang înalt „au lucrat pentru a opri integrarea țării în Uniunea Europeană”, conducând proteste împotriva grupurilor social vulnerabile și chiar susținând că pașapoartele biometrice ale UE sunt satanice, deoarece au un cod numeric de 13 cifre.

Surse de finanțare obscure

Nici de această dată, Dodon nu a putut preciza exact proveniența banilor cu care se va face acest Congres. Și de această dată, Dodon a susținut că toate cheltuielile pentru organizare vor fi acoperite atât de parteneri externi, cât și de fundația Pentru Suflet a Primei Doamne, fară a preciza de unde vin banii.
Cu toate acestea, în august 2017, agenția Karadeniz Press scria în exclusivitate despre întâlnirea pe care Dodon a avut-o la muntele Athos din Grecia cu „oligarhul lui Dumnezeu”, așa cum îl numește presa occidentată, Konstantin Malofeev.
Sub pretextul unui pelerinaj religios, Igor Dodon și alți politicieni din Partidul Socialiștilor au programate întâlniri neoficiale cu mai multe persoane apropiate Kremlin-ului, atât politicieni ruși, cât și Konstantin Malofeev, om de afaceri rus, supranumit și „oligarhul ortodox” datorită importantului sprijin financiar și politic acordat entităților Patriarhiei Ortodoxe Ruse, atât din Federația Rusă, cât și din Ucraina, Republica Moldova și alte state.
Dodon a încercat anterior mai multe luni să fie primit de Malofeev. Insistențele sale s-au datorat faptului că dorea obținerea sprijinului, mai ales financiar și politic, din partea oligarhului ortodox pentru organizarea în 2018, la Chișinău, a lucrărilor celui de al 12-lea Congres Mondial al Familiilor (World Congress of Families).
Și la următoarele alegeri parlamentare din 2019, Dodon și socialiștii săi va miza tot pe cartea bisericii, așa cum s-a întâmplat și la prezidențiale, atunci când Mitropolia Moldovei și liderii săi au făcut campanie deschisă pentru Dodon. Cel mai vocal a fost Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, care a lansat o serie de atacuri virulente asupra Maiei Sandu.
Cum 97% dintre cetățenii R. Moldova s-au declarat creștini ortodoxi, Dodon speră că va transforma aceste cifre în masa sa de manevră politică. Cu toate acestea, numai 4% dintre moldoveni merg regulat la biserică și duc o viață în concordanță cu canoanele bisericești. (Isac Mihai-Chișinău)

Share our work
Patriarhia Ortodoxă Rusă, agent electoral pentru Vladimir Putin

Patriarhia Ortodoxă Rusă, agent electoral pentru Vladimir Putin

Presedintele rus Vladimir Putin și patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kirill, un tandem politic redutabil

Presedintele rus Vladimir Putin și patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kirill, un tandem politic redutabil

Șeful Bisericii Ordodoxe Ruse, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, participă activ la campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2018 a actualului lider de la Kremlin, Vladimir Putin, fiind unul din aliații de nădejde ai acestuia. Într-un interviu acordat jurnalistului Dmitri Kiselev, un alt aliat important al lui Putin, directorul general al AIP „Rossia Segodnia”și unul din arhitecții războiului mediatic dus de Kremlin, și retransmis de principalele canale TV din Federația Rusă, patriarhul rus i-a îndemnat pe cetățenii ruşi să voteze la alegerile  prezidenţiale din luna martie, unde actualul preşedinte Vladimir Putin candidează pentru un al  patrulea mandat, fără a avea un contracandidat cu șanse reale de succes.

Cruciadă electorală

„Fac un apel la toţi, inclusiv la credincioşi ortodocşi, să participaţi la viitoarele alegeri prezidenţiale. Este foarte important”, a declarat Kirill în interviul difuzat cu ocazia Crăciunului pe stil vechi. Patriarhul rus i-a avertizat pe ruşi că există posibilitatea ca persoane sau forţe răuvoitoare să utilizeze tehnologia digitală pentru a cauza pagube ireparabile ţării, făcând referire la folosirea de către opoziție a rețelelor sociale pentru organizarea de proteste.
În cadrul interviului, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a lăudat și rolul președintelui Putin în Siria, afirmând că intervenția Moscovei în acest conflict a avut rol nu doar de a stopa terorismul, ci și de a apăra minoritățile creștine din această țară.
Reamintim că săptămâna trecută, Alexei Navalnîi, considerat principalul opozant a lui Putin, a îndemnat votanții să boicoteze scrutinul prezidențial după ce autoritățile ruse i-au interzis să candideze.

Apocalipsa după Kirill

În interviul presărat cu mesaje apocaliptice, considerat de unii analiști politici drept o veritabilă chemare la război împotriva opoziției politice, patriarhul a vorbit din nou despre momentul în care va veni Sfârşitul Lumii, legând practic acest eveniment de eventuala pierdere de către Vladimir Putin a alegerilor prezidențiale. „În ce condiţii ar putea veni şi va veni în general Sfârşitul Lumii? În cazul în care societatea umană nu va mai fi viabilă. Atunci când îşi va epuiza raţiunile de a mai exista. În ce situaţie s-ar putea întâmpla acest lucru? În situaţia în care va veni dominaţia totală a răului”, a declarat patriarhul în interviu acordat jurnalistului Dmitri Kiselev, aflat pe lista de sancțiuni a UE și SUA pentru rolul jucat în ocuparea Crimeei și criza din Donbass, subliniind că „răul nu este viabil”, iar „sistemul în care prevalează răul nu are şanse de existenţă”.
El a subliniat că „dacă răul va căpăta amploare şi va reuşi să înlocuiască binele din viaţa omenească, atunci va veni Sfârşitul Lumii”. Patriarhul Kiril consideră că această „creştere impetuoasă” a răului în societate va începe anume atunci când „punctul de vedere care pune la acelaşi nivel binele şi răul va triumfa la scară globală”. „Şi din moment ce astăzi noi nu suntem la începutul acestui proces, ci am depăşit deja o anumită perioadă, a fost epuizat un anumit segment istoric, cum ar putea Biserica să rămână impasibilă, să nu tragă un semnal de alarmă, cum să nu avertizeze că am păşit deja pe calea periculoasă a autodistrugerii? Dacă Biserica nu va vorbi despre asta, cine va vorbi atunci”, a mai declarat patriarhul rus.

Martorii lui Jehova, interzisi in Federatia Rusa

Organizatia religioasa Martorii lui Jehova, interzisi in Federatia Rusa in pofida protestelor UE, SUA și OSCE

Martorii lui Iehova, dușman al binomului Kirill-Putin

Alianța strategică dintre Kremlin și Patriarhia Rusă duce o luptă permanentă împotriva funcționării altor culte pe teritoriul rus, cel mai recent caz fiind interzicerea de către Curtea Supremă din Rusia a funcţionării pe teritoriul său a organizaţiei religioase Martorii lui Iehova, aprobând astfel o cerere a Ministerului de Justiţie de a considera gruparea creştină ca fiind extremistă.
Instanța Supremă rusă, folosită în mod repetat de către autoritățile de la Moscova pentru a lichida din punct de vedere juridic orice formă de opoziție față de Kremlin, a ordonat închiderea sediului din Rusia a grupării religioase şi a celor 395 de filiele locale, precum şi confiscarea bunurilor organizaţiei de pe teritoriul federal, evaluate la peste 200 de milioane de dolari americani, inclusiv proprietăți imobiliare în majoritatea regiunilor ruse. Pentru a confisca aceste bunuri, autoritățile ruse au declanșat deja procedurile juridice pentru a anula unele acte de donații către membrii individuali ai cultului prin care organizația Martorii lui Iehova a încercat să protejeze o serie de proprietăți. Aceste demersuri au dus la apariția unor acuzații privind interesele elitelor locale pro-Kremlin de a prelua forțat aceste proprietăți, fără a plăti prețul pieței ori despăgubiri, metodă cunoscută în spațiul CSI drept atact-raider și folosit des de mediile apropiate autorităților pentru preluarea abuzivă a unor afaceri ori proprietăți. Totodată, autoritățile ruse au declanșat procedurile de expulzare din Federație a unui număr de cetățeni străini, membrii ai ai organizației, precum și confiscarea unor sume de importante de bani.
Potrivit avocatului Ministerului rus de Justiţie, ”martorii lui Iehova prezintă o ameninţare faţă de drepturile cetăţenilor, ordinii şi securităţii publice”. De asemenea, acesta a adăugat că opoziţia grupării religioase faţă de transfuzia de sânge încalcă legislaţia în domeniul sănătăţii din Rusia.
Organizaţia, care numără câteva zeci de mii de membrii în Fedrația Rusă, a anunțat că va contesta decizia, dar majoritatea experților consideră că nu au nicio șansă reală de a obține anularea deciziei.
Uniunea Europeană OSCE, SUA şi Marea Britanie şi-au manifestat îngrijorarea faţă de decizia instanţei din Rusia. „Martorii lui Iehova, care oricare organizaţie religioasă, trebuie să se poată bucura în mod paşnic de libertatea de întrunire fără nicio interferenţă. Rusia este obligată de Constituţie, precum şi de angajamentele sale internaţionale, să ofere astfel de garanţii”, se arată într-un comunicat al Uniunii Europene.

Frații ortodocși, țintă pentru FSB cu binecuvântarea lui Kirill

O altă organizație religioasă aflată sub asediul organelor de forță din Federația Rusă este Patriarhatul de Kiev, structură care dorește înființarea unei biserici ortodoxe independente în Ucraina și disapora ucraineană, dominată în acet moment de parohiile Patriarhiei Ruse. De la declanșarea crizei crimeene și a intervenției militare ruse în Donbass, autoritățile ruse au confiscat ori sechestrat zeci de proprietăți ale Patriarhatului de Kiev din Federația Rusă, dar și din peninsula Crimeea, aflată sub ocupație militară rusă, evaluate la câteva zeci de milioane de Euro. Printre acestea se află și biserici ori mînăstiri din Sevastopol, Simferopol, Yalta, Djankoy, Kerci, etc.
În urma acțiunilor ofițerilor FSB, zeci de preoți ai Patriarhatului de Kiev au fost arestați și expulzați din zonele controlate de autoritățile ruse. Concomitent, în zonele controlate de către separatiștii pro-ruși din Donbass activitatea parohiilor Patriarhatului Ortodox de Kiev a încetat, preoții au fost arestați, executați ori expulzați iar proprietățile au fost confiscate și date în folosinția preoților Patriarhiei Ruse.

Igor Secin, unul dintre cei mai importanti aliati ai presedintelui Vladimir Putin

Igor Secin, liderul Rosneft, unul dintre cei mai importanti aliati ai presedintelui Vladimir Putin, salveaza de la faliment banca patriarhala Peresvet

Banca patriarhală Donbass, salvată de la faliment de Kremlin

Anul trecut, banca centrală a Rusiei a anunţat recent un plan de salvare de peste două miliarde de euro pentru „Peresvet”, o bancă controlată de Patriarhia Ortodoxă Rusă (care deține 49% din acțiuni), și care a avut probleme grave în urma acordării unor împrumuturi dubioase către oameni de afaceri și organizații apropiate liderilor Patriarhiei ori Kremlin-ului. Surse politice ruse, citate de mass-media, au precizat că aceste probleme s-au acutizat după implicarea „Peresvet” în susținerea politicii ruse din Donbass, prin finanțarea unor organizații implicate în conflictul separatist, precum Sorok Sorokov.
Sursele citate au mai declarat că, pentru a evita colapsul financiar al Patriarhiei Ruse,  vor fi impuse, pentru prima oară, contribuţii şi de la creditori, nu doar din fonduri publice. Gestionarea acestui caz este considerată un test pentru asanarea sectorului financiar rusesc din partea Băncii Rusiei, operaţiune care a condus la închiderea mai multor sute de instituţii financiare în ultimii ani şi a necesitat injecţii masive din fonduri publice.
Redresarea „Peresvet”, pusă sub tutelă în octombrie anul trecut din cauza dificultăţilor financiare, este gestionată de banca „VBRR”, controlată de gigantul petrolier semipublic „Rosneft”, condus de către Igor Secin, unul dintre principalii aliați ai lui Putin, considerat și unul dintre liderii siloviki, așa cum sunt cunoscute mediile ofițerilor de informații și armată pe care se bazează în mare parte puterea de necontestat a lui Vladimir Putin.

Decizie așteptată

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat recent că va candida pentru un al patrulea mandat la alegerile prezidențiale care se vor defășura în luna martie 2018, la o întâlnire cu muncitorii unei uzine auto a companiei GAZ în orașul Nijni Novgorod, discursul fiind transmis în direct de marea majoritate a posturilor TV si de radio cu acoperire federala din Rusia. Declarația lui Putin nu a surprins, având în vedere poziția dominantă a acestuia pe scena politică din Federația Rusă și lipsa unui moștenitor politic.
‘Este mereu o decizie foarte importantă pentru oricine, întrucât motivația trebuie să vină numai din voința de a face viața mai bună în această țară, care să devină mai puternică, mai bine protejată (…). Rusia va continua să meargă înainte. Și nimeni nu va putea vreodată să o oprească din acest drum’, a mai spus liderul de la Kremlin, înainte să precizeze că va candida. ‘Dar acolo se poate ajunge cu o singură condiție: dacă oamenii au încredere și te susțin’, a completat el.
Decizia anuntat astazi de liderul rus era asteptata de majoritatea analistilor politici, mai ales datorita campaniei publice de promovare a unei noi candidaturi a lui Putin, desfasurata de un numar mare de ong-uri apropiate de Kremlin, dar si de reprezentanti ai puternicei Patriarhii Ortodoxe Ruse. Relatiile foarte bune dintre Putin si biserica ortodoxa rusa au fost oglindite cel mai bine de participarea triumfala a liderului rus la recentele festivităţi prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă, organizate cu mare fast la Moscova.

Popularitate crescuta

În pofida dificultăților economice și a tensionării relațiilor cu statele occidentale, Vladimir Putin a reușit să-și mențină popularitatea. Prin anexarea Crimeii, susținerea separatiștilor proruși din estul Ucrainei, intervenția militară în Siria și pe ansamblu creșterea relevanței Rusiei în politica internațională el a redat rușilor sentimentul mândriei naționale. Însă criticii săi îl acuză în special că susține în continuare un regim autoritar, oligarhic și corupt.
Conform tuturor sondajelor, Putin ar urma să câștige detașat scrutinul din martie, mai ales că până în prezent nu are vreun contracandidat capabil să atragă un sprijin popular semnificativ. Organizarea alegerilor în data de 18 martie 2018, la 4 ani de la anexarea Crimeei și a orașului Sevastopol, este considerată de o serie de analiști politici drept un demers de a capitaliza din punct de vedere electoral sentimentul naționalist al unui segment important din electoratul rus din statele CSI.
Masurile implementate de catre Kremlin pentru limitarea atributiilor si a rolului premierului rus Dmitri Medvedev au avut efecte devastatoare asupra raiting-ului electoral al acestuia. Conform legislației electorale din Federația Rusă, el ar rămâne președinte până în anul 2024, an în care va împlini vârsta de 72 de ani.

Vot separatist

Decizia anunțată de Vladimir Putin a fost salutată la unison de mass-media din regiunile separatiste pro-ruse Transnistria, Donbass, Abhazia și Oseția de Sud, regiuni care au un număr foarte mare de cetățeni ai Federației Ruse. Liderii din Abhazia și Oseția de Sud au anunțat deja faptul că scrutinul prezidenția rus din martie 2018 va fi organizat și pe teritoriul acestor zone caucaziene, revendicate de autoritățile constituționale de la Tbilisi.
La randul sau, mass-media din Donbass și Transnistria, controlată de autoritățile separatiste pro-ruse din aceste regiuni, au salutat decizia lui Vladimir Putin, îndemnând populația cu cetățenie rusă din aceste regiuni separatiste să participe activ la campania electorală din Federația Rusă, precum și la vot, urmând ca în aceste regiuni să fie organizate secții de vot pentru scrutinul prezidențial rus.

Patriarh miliardar

După Preşedinţia rusă şi Armată, Biserica este a treia cea mai de încredere instituţie din Rusia, dar şi una dintre cele mai prospere, în pofida ascetismului propovăduit de capul ei, Patriarhul Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii. Cu toate că le cere supuşilor săi să ducă o viaţă curată, fără lux şi dedicată celor sfinte, călugărul Kirill, Vladimir Mihailovici Gundeaev în buletin, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţara sa, relata anterior mass-media rusă și internațională. Conform reporterului „Otkrîtaia Rossia“, actualul Preafericit Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii duce o viaţă de lux, având la dispoziţie case, avioane, iahturi, bolizi şi purtând accesorii scumpe, în totală contradicţie cu pragul înalt al sărăciei din ţara sa şi cu valorile, de altfel bune, pe care le predică în faţa credincioşilor ortodocşi. Ancheta jurnalistică porneşte de la un apartament de cinci camere şi 144,8 metri pătraţi din centrul Moscovei. În 2012, Vladimir Gundeaev, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, a recunoscut că deţine acest apartament, susţinând că i-a fost oferit de primul preşedinte al Rusiei, Boris Elţîn. Însă el nu a locuit niciodată acolo, ci foloseşte acest loc, potrivit spuselor sale, pe post de bibliotecă, depozitând cărţile rare ale tatălui său. Potrivit The New Times, este singurul bun imobil înregistrat pe numele liderului ortodocşilor ruşi. Însă Patriarhul rus are la dispoziţie case mai arătoase şi mai retrase de ochii lumii, dobândite fie prin intermediul Bisericii, fie prin intermediul Guvernului, mai precizează „Otkrîtaia Rossia“. Patriarhul rus se bucură de o reşedinţă de lucru în centrul Moscovei, de zone separate de locuit la mănăstirile Troiţa-Sergheieva, Danilov şi Valaam, de case la Troiţe-Likovo, Solovki şi Rubliovka, chiar lângă vila premierului Dmitri Medvedev, şi de un adevărat palat la Ghelendjik, la malul Mării Negre. Reşedinţa permanentă a lui Vladimir Gundeav este la Kol’cevîh-Bode, în Peredelkino, de fapt un complex de case de vacanţe din sud-vestul Moscovei destinat marilor demnitari sau personalităţi. Însă doar două dintre aceste locuri de locuit şi de lucru îi sunt dragi Patriarhului Kirill, şi anume reşedinţa de la Danilov şi palatul de la Ghelendjik, relevă sursa citată.

Sfântul Ghelendjik

„Când vine la palat, oamenii nu au voie să facă plajă în apropiere, iar pescarii nu au voie să iasă în larg“, denunţă activistul de mediu Andrei Rudomah. Întins pe o suprafaţă de 16-17 hectare, domeniul de la Ghelendjik a înghiţit copaci înscrişi în „Cartea Roşie“ şi porţiuni de litoral frecventate cândva, deplânge activistul rus. Preafericitul are aici la chei un iaht Pallada evaluat la aproximativ cinci milioane de dolari. Dacă acest iaht este destinat satisfacerii unor mici plăceri, călătoriile, atât în ţară, cât şi în străinătate, sunt asigurate de un avion guvernamental Il-96-300. Odată coborât din avionul întreţinut de contribuabilii ruşi, Kirill este urcat de către bodyguarzii săi la bordul unor vehicule blindate Mercedes-Benz S-Klasse sau Cadillac Escalade. De regulă, Vladimir Gundeaev a preferat să evite discuţiile legate de averea sa. Atunic când nu le-a putut ocoli, a susţinut că nu este bogat, iar multe din cele evocate aparţin Bisericii şi Guvernului. Ajutată de neglijenţa sa, presa a descoperit însă că poartă un ceas Briguet de 30.000 de dolari – informaţie ascuns ulterior  prin photoshop -, iar hoţii i-au furat de la Troiţa-Sergheieva patru obiecte în valoare de 250.000 de dolari.
Conform presei ruse, averea Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii se ridică la 1,5-4 miliarde de dolari. În schimb, statisticile oficiale din 2015 arată că 19,8 milioane de ruşi, adică 13% din  populaţie, trăiesc sub pragul sărăciei. Născut pe 20 noiembrie 1946 şi devenit călugăr pe 3 aprilie 1969, Chiril a cunoscut ascensiunea încă de tânăr, ca un bun discipol al mitropolitului Nikodim, cu numele de spion „Sviatoslav“. Nikodim a condus Departamentul de Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, iar Chiril, care activat la rândul său cu numele de spion „Mihailov“, l-a urmat în acest post cu doi ani înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Mitropolitul tutunului

Dacă pentru zeci de milioane de ruşi anii 1990 au fost tulburi, pentru Vladimir Gundeaev au fost prosperi. Avansat mitropolit în 1991, s-a lansat în afaceri profitând de scutirile fiscale acordate Bisericii de către Boris Elţîn.
In timp ce Rusia postsovietica plonjeaza in criza economică profundă, presa rusa il supranumeste „mitropolitul votcii” ori al tutunului, având reputația de „omul cel mai bogat din Biserica Ortodoxa Rusa”.
Mass-media rusă a publicat diferite anchete în care se arată că actualul patriarh a început cu vânzări de ajutoare umanitare trimise de occidentali în Rusia şi a continuat cu importuri de ţigări şi alcool prin structuri comerciale ale Patriarhiei Moscovei. A mers mai departe, implicându-se în afaceri cu diamante, petrol şi bancare. Conform celor mai recente date, 74% dintre cei 144 de milioane de cetăţeni ai Federaţiei Ruse se declară creştini ortodocşi. De asemenea, 53% din populaţia Federaţiei Rusiei îşi afirmă încrederea în Biserica Ortodoxă. (Mihai Isac)

Share our work
Patriarhul rus Kirill debarca in Bulgaria

Patriarhul rus Kirill debarca in Bulgaria

Patriarhul rus Kirill, arbitru al Bisericii Ortodoxe Bulgare?

Preafericitul Kirill, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse va vizita Bulgaria în luna aprilie 2012, în jurul sărbătorii Învierii Domnului, relateaza serviciul de presa al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Vizita intervine in contextul unei lupte surde pentru succesiune declansate in sanul Bisericii Ortodoxe Bulgare, condusa de batranul patriarh Maxim. In statul balcanic, Patriarhul rus se va întâlni cu Preafericitul Maxim, Patriarhul Bulgariei, dar şi cu preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, premierul Boyko Borisov,si alti lideri politici si religiosi de la Sofia.
Patriarhul rus va mai vizita mitropolia ortodoxa bulgară de Plovdiv, întâlnindu-se cu mitropolitul local Nikolai (n.r.- unul din principalii pretendenti la postul de patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare), precum şi mănăstirea Bachkovo, unde se va închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, important punct de pelerinaj pentru credinciosii ortodocsi din spatiul CSI.
Reamintim ca ultima vizita a unui patriarh rus în Republica Bulgaria a avut loc în anul 1994, când fostul patriarh Alexei al II-lea a vizitat Sofia.

Share our work