COVID, război juridic pentru pelerinajul de Sfântul Andrei

COVID, război juridic pentru pelerinajul de Sfântul Andrei

Arhiepiscopia Tomisului nu acceptă restricționarea pelerinajelor

Arhiepiscopia Tomisului a dat în judecată autoritățile statului român, cerând anularea deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța care interzice participarea la procesiuni şi pelerinaje a persoanelor din alte localități, fiind vorba despre pelerinajul de Sfântul Andrei, relatează presa locală, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

„E un drept religios încălcat. Nu avem încă termen la instanță, dar este o realitate. Pe plan european, peste tot în Europa, unde s-a acționat în instanță, le-a dat dreptul la liberă exprimare religioasă”, a declarat IPS Teodosie pentru Replica.

Pe portalul Tribunalului Constanţa este înregistrată, cu data de 18 noiembrie, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de anulare parţială a HCJSU Constanţa nr. 72/10.11.20, cu privire la articolele ce interzic participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.

Conform mass-media, acţiunea este înregistrată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa şi urmează să fie depusă o cerere pentru a se judeca de urgenţă, având în vedere faptul că la sfârşitul acestei luni este Praznicul Sf. Apostol Andrei şi conform tradiţiei urmează să fie organizat pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sf. Ap. Andrei, din comuna Ioan Corvin, judeţul Constanţa, scrie și Agerpres.

Drepturi fundamentale

„Noi cerem instanţei să constate neconstituţionalitatea parţială a unor articole şi puncte din articolele Hotărârii nr. 72/10.11.20 CJSU Constanţa, în conformitate cu drepturile ce decurg din Articolul 29 din Constituţia României, ce prevede că dreptul religios şi la manifestările religioase nu poate fi restrâns în niciun mod, este singurul care nu poate fi restrâns indiferent dacă este şi război”, a declarat avocata Arhiepiscopiei.

În 14 noiembrie, Arhiepiscopul Teodosie declara, pentru Agerpres, că dacă se va dovedi că va fi împiedicată organizarea pelerinajului anual de la Peştera Sf. Apostol Andrei, din data de 30 noiembrie, în temeiul unor măsuri de limitare a efectelor pandemiei cu noul coronavirus, atunci va căuta soluţii în instanţă pentru a ţine datinile bisericeşti. (Mihai Isac)

Share our work
Knock-out ortodox. Un alt eșec al Patriarhiei Moscovei la Amman

Knock-out ortodox. Un alt eșec al Patriarhiei Moscovei la Amman

Presedintele rus Vladimir Putin și patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kirill, un tandem politic redutabil

Presedintele rus Vladimir Putin și patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kirill, un tandem politic redutabil

Rusia este bântuită de decizia Constantinopolului de a acorda independența bisericii ucrainene. Biserica Ortodoxă Rusă continuă demersurile pentru menținerea pe ordinea de zi a problemei apartenenței teritoriului ucrainean la „lumea rusă”. La jumătatea lunii martie, în Amman (Iordania), la inițiativa Moscovei, a avut loc o întâlnire care s-a transformat într-un alt fiasco ortodox pentru Biserica Ortodoxă Rusă. Moscova și-a supraestimat influența și doar câteva din cele 15 biserici ortodoxe autocefale au acceptat invitația de a participa. La reuniune au participat Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Poloneză și Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia.

Începând de anul trecut, Rusia nu a abandonat încercările de a organiza o revoltă generală împotriva Patriarhiei Ecumenice din cauza acordării autocefaliei bisericii ucrainene chiar și după o ruperea formală a relațiilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Patriarhia Ecumenică. Acuzațiile de schismă la adresa Constanipolului și Kievului, răspândite de propaganda rusă în toată lumea au devenit parte integrantă a strategiei Bisericii Ortodoxe Ruse.

Atmosferă secretă

În capitala regatului iordanian, Amman, la Hotelul Fairmont pe 25 februarie, a avut loc, la inițiativa Moscovei, o întâlnire a 6 reprezentanți ai unor biserici ortodoxe. După discuții într-o atmosferă pompoasă și secretă, un comunicat a fost publicat pe 27 februarie. Documentul vorbește despre o înțelegere „multiculturală” între cele trei lumi religioase, despre un „dialog pan-ortodox” și alte clișee obișnuite în astfel de circumstanțe. Cu toate acestea, o solicitare și o mustrare subtilă față de politica promovată de Constantinopol au putut fi citite printre rânduri, inclusiv insistența că toate deciziile ar trebui luate pe baza „consensului pan-ortodox”. Întâlnirea de la Amman a fost prezentată ca o alternativă la Consiliul Ecumenic.

Eșec pentru Putin

Președintele rus Vladimir Putin s-a implicat personal în organizarea evenimentului ortodox, dar încercarea de a organiza o răscoală s-a transformat într-un eșec diplomatic. La invitația Bisericii Ortodoxe Ruse, patru din cei 15 primați s-au adunat în Amman – Patriarhul Ierusalimului Teofilos, care reușește să mențină relații atât cu Constantinopolul, cât și cu Moscova, Patriarhul Sârb Irineu, Mitropolitul Țărilor Cehe și Slovacia Rostislav și liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril. Bisericile română și poloneză și-au trimis delegații la Amman, dar nu întâi-stătătorii.

Aliații, care au fost odată fideli ai Moscovei, precum primații Antiohiei (cu sediul la Damasc), Georgiei și Bulgariei au refuzat să participe la întâlnire. Cu toate acestea, participarea la reuniune nu indică sprijinul total al bisericilor participante. Toate au propriile probleme cu teritoriul canonic care au apărut ca urmare a schimbărilor politice globale. De exemplu, situația din Macedonia și Muntenegru rămâne problematică după prăbușirea Iugoslaviei și este logic că biserica sârbă va trebui mai devreme sau mai târziu să se confrunte cu dificultăți pe teritoriul său canonic. Prin urmare, cel puțin pentru sârbi, isteria Bisericii Ortodoxe Ruse ca răspuns la autocefalia la parohia ucraineană este un caz interesant de observat.

Summitul-de-la-Amman-un-eșec-al-strategiei-Patriarhiei-Ortodoxe-Ruse.

Summitul-de-la-Amman-un-eșec-al-strategiei-Patriarhiei-Ortodoxe-Ruse.

Război interortodox

În ciuda eșecului de la Amman, Biserica Ortodoxă Rusă continuă să își susțină agresiv poziția, insistând pe faptul că nu toate bisericile și-au trimis reprezentanți la Consiliul Ecumenic din Creta din 2016. La respectiva reuniune au lipsit, printre alții, și Patriarhia Ortodoxă Rusă.

În 2016, 10 din 15 biserici s-au reunit în Creta, reprezentând majoritatea bisericilor ortodoxe autocefale. Așadar, o astfel de retorică nu este altceva decât o încercare de a delegitimiza Constantinopolul – de a provoca o schismă, așa cum se spune în Biserica Ortodoxă Rusă.

Rusia a acuzat de mai multe ori Constantinopolul că invadează un „teritoriu străin” – Ucraina. Cu toate acestea, la Constantinopol nu au fost tolerate tacticile folosite pentru „Amman”, considerând că întrunirea nu corespunde canoanelor.

Evident, Rusia mizează pe un sprijin masiv, lucru subliniat de șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, dar celelalte biserici ortodoxe, una câte una, refuză să participe la aventurile inițiate de Moscova. Pentru a nu oferi imaginea unui fiasco diplomatic complet, Mitropolitul Hilarion al Bisericii Ortodoxe Ruse, care coordonează „relațiile internaționale” ale Patriarhiei moscovite, a anunțat o serie de întâlniri în viitor până când „problema cu Ucraina va fi rezolvată”. Astfel, Rusia va continua să-și umfle penele pe frontul religios.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, un susținător al independenței Bisericii Ortodoxe din Ucraina, condusă de patriarhul Epifanie

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, un susținător al independenței Bisericii Ortodoxe din Ucraina, condusă de patriarhul Epifanie

Geostrategie religioasă

Inițiativa de a acorda independența Patriarhiei de la Kiev a venit de la Verkhovna Rada în 2016, în ajunul Consiliului Ecumenic. Un alt impuls pentru aceasta a fost utilizarea activă de către Rusia a canalelor religioase ale Patriarhiei Moscovei din Ucraina pentru a incita la ura etnică și propagandă, lucru care a devenit evident după ocuparea Crimeei și izbucnirea războiului din Donbass.
Astfel, acțiunile Rusiei în lumea ortodoxă trebuie monitorizate cu atenție mare. Kremlinul folosește religia atât pentru diplomație, dar mai ales pentru a obține avantaje importante din punct de vedere al serviciilor de informații și al activității subversive și de sabotaj

Pentru partea rusă este unul și același lucru. În primul rând, factorul ortodox rămâne unul dintre pilonii „lumii rusești”. Ortodoxia este folosită pentru a  ascunde sprijinul rus pentru militanții din Donbass, cât și implicarea rusă în menținerea republicilor separatiste, care împânzesc spațiul post-sovietic.

În al doilea rând, religia rămâne una dintre principalele moduri de a influența politica.

Strategia politică rusă se bazează pe folosirea religiei, adaptată particularităților regionale din țările pe care Kremlinul le consideră în zona sa de influență. Iar astăzi, Ucraina este ținta „cruciadei” secolului XXI datorită obținerii autocefaliei.

În acest moment, autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina este recunoscută pe deplin de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (6 ianuarie 2019), Patriarhia Ortodoxă a Alexandriei (8 noiembrie) și Biserica Ortodoxă Greacă (12 octombrie). Dar acum nimic nu împiedică alte bisericile să adopte hotărâri similare.

Reamintim că în ianuarie 2019, Ucraina a luat parte la semnarea și acordarea unui tomos Bisericii ucrainene. Înainte de aceasta, la Kiev a avut loc un Consiliu de unificare, după care mitropolitul Epifanii a devenit șeful bisericii nou create. Tomosul implică recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Prin aceasta se recunoaște independența bisericii ucrainene. Calea spre aceasta a fost una lungă, în 2016, Verkhovna Rada (Parlamentul) din Ucraina s-a adresat Arhiepiscopului Constantinopolului, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cerând să acorde autocefalia bisericii ucrainene. (Marianna Prysiazhniuk-Kiev)

Share our work
Papa Francisc, vizită apostolică în România

Papa Francisc, vizită apostolică în România

Papa-Francisc-vine-in-Romania

Papa-Francisc-vine-in-Romania

Liderul Bisericii Catolice, Papa Francisc, va efectua o călătorie apostolică în România la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, a anunţat serviciul de presă al Statului Vatican, citat de Vatican News, preluat de KARADENIZ PRESS. Vizita a fost anunţată şi de Administraţia Prezidenţială de la București. „Primind invitaţia preşedintelui României, a autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai-2 iunie 2019”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, citat de KARADENIZ PRESS.

Pelerinaj strategic

Potrivit sursei citate, cu această ocazie, Papa Francisc va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc. Programul detaliat al vizitei Papei în România va fi publicat la o dată ulterioară.
Agenţia EFE scrie că Vaticanul a comunicat şi tema acestei călătorii – „Să mergem împreună” – fiind aceeaşi pe care Ioan Paul al II-lea a ales-o în timpul vizitei sale în 1999. Francisc va călători în România pentru a „invita la unitate şi pentru a confirma credinţa”, conform notei de prezentare a temei călătoriei, citată de agenţia spaniolă de presă.
Anunţul acestui voiaj papal vine la o lună după cel privind o altă călătorie în regiune a Suveranului Pontif, între 5 şi 7 mai, în Bulgaria şi Macedonia, alte două ţări majoritar ortodoxe, la fel ca România, scrie mass-media regională.
Papa Francisc, în vârstă de 82 de ani, are o agendă extrem de încărcată pentru lunile următoare. El este aşteptat în Panama între 22 şi 27 ianuarie pentru Ziua Mondială a Tineretului, apoi în Emiratele Arabe Unite între 3 şi 5 februarie. Papa se va deplasa în Maroc la sfârşitul lunii martie (30 şi 31 martie), apoi la începutul lunii mai în Bulgaria şi Macedonia.
Pentru restul anului 2019, Francisc şi-a anunţat în septembrie intenţia de a călători în Japonia, iar o călătorie în Madagascar și Mozambic este, de asemenea, în pregătire. Alegerea acestor ţări consolidează imaginea Papei de susţinător al dialogului cu alte confesiuni creştine şi alte religii, consideră experții.

Întrevedere Papa Francisc-Patriarhul Daniel

Papa Francisc va avea o întrevedere cu patriarhul Daniel, cu ocazia vizitei pe care Suveranul Pontif o va efectua în România între 31 mai şi 2 iunie, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, preluat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. „Ne bucurăm că vizita a fost confirmată şi în virtutea vechilor şi bunelor relaţii dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică, relaţii întărite de vizita Papei Ioan Paul al II-lea din anul 1999 şi reînnoite acum prin apropiata vizită a Papei Francisc. Acesta va fi primit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul unei întâlniri al cărei program urmează să fie anunţat. Bunele relaţii dintre cele două Biserici au fost şi sunt manifestate inclusiv prin ospitalitatea de care se bucură comunităţile de români din multe ţări, mai ales din Italia, unde multe dintre parohiile româneşti îşi oficiază slujbele religioase în biserici puse la dispoziţie de comunitatea catolică locală. Precizăm că vizita Papei Francisc în România are loc în urma invitaţiilor oficiale adresate Sanctităţii Sale de Conferinţa Episcopilor (Catolici) din România, preşedintele României şi prim-ministrul României”, a precizat Vasile Bănescu.

„Să mergem împreună!”

Logo-ul vizitei pe care Suveranului Pontif o va efectua în România, care cuprinde motto-ul „‘Să mergem împreună!’ Papa Francisc în România 31 mai – 2 iunie 2019”, invită la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, se explică pe site-ul Curiei Arhiepiscopiei Majore.
„Poporul lui Dumnezeu din România îşi duce existenţa sub ocrotirea Maicii Domnului. România este numită adesea ‘grădina Maicii Domnului’, expresie dragă tuturor credincioşilor, folosită şi de Sfântul Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale din 1999. Vizita Papei Francisc preia această amprentă tipic mariană, invitând la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, aşa cum indică mottoul ‘Să mergem împreună!'”, se arată în postarea de pe e-communio.ro.
Potrivit materialului citat, Suveranul Pontif însuşi a îndemnat adesea la unirea diferitelor forţe, la renunţarea la egoism şi la acordarea priorităţii binelui comun: „Urmaşul Sfântului Petru vine în România pentru a invita la unitate, pentru a întări în credinţă. Într-un context confesional divizat, apelul la unitate primeşte o importantă dimensiune ecumenică”.
Culorile utilizate în logo fac trimitere la cele ale drapelului naţional, respectiv albastru, galben şi roşu.

Turneu balcanic

Papa Francisc va face o vizită oficială în Bulgaria şi în Macedonia în 5 și 7 mai anul viitor, au anunţat anterior reprezentanții Vaticanului, citați de mass-media regională, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS.
”Acceptând invitaţia înaltelor autorităţi şi ale Bisericii Catolice, sanctitatea sa papa Francisc va efectua o vizită în Bulgaria între 5 şi 7 mai (…) şi în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, la 7 mai”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke.
Vizita în Bulgaria și Macedonia, două ţări majoritar ortodoxe, este a patra călătorie apostolică internațională anunțată oficial pentru prima parte a anului viitor. (M.B.)

Share our work
Ortodoxia românească din Basarabia, din nou sub asediul Patriarhiei Ruse. Acțiunea în forță de la Dereneu, o posibilă repetiție generală pentru ocuparea altor biserici ortodoxe românești din Basarabia. Episcopul rus Petru Musteață a plătit 400 de mii de euro pentru funcția sa

Ortodoxia românească din Basarabia, din nou sub asediul Patriarhiei Ruse. Acțiunea în forță de la Dereneu, o posibilă repetiție generală pentru ocuparea altor biserici ortodoxe românești din Basarabia. Episcopul rus Petru Musteață a plătit 400 de mii de euro pentru funcția sa

Episcopul Petru de Ungheni și Nisporeni slujind în biserica din Dereneu alături de preotul Florin Marin (2015)

Episcopul Petru de Ungheni și Nisporeni slujind în biserica din Dereneu alături de preotul Florin Marin (2015)

Mitropolia Autonomă a Basarabiei condamnă „modul violent prin care așa-zisa Mitropolie a Chișinăului și a întregii Moldove (Patriarhia Moscovei) se interferează în viața comunităților locale”, a declarat secretarul Mitropoliei Basarabiei, preotul Ion Cosoi, într-o conferință de presă la Chișinău, preluat de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Conform sursei citate, luni, 5 martie, un grup de creștini fideli ai Patriarhiei Moscovei, susținuți de preoți ai Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, au acaparat în mod abuziv biserica „Adormirii Maicii Domnului” din localitatea Dereneu, raionul Călărași pentru că aceasta, în august2017, a aderat la Mitropolia Autonimă a Basarabiei, care aparține de Patriarhie Ortodoxă Română.
Episcopul Petru Musteață, ierarhul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove (din cadrul Patriarhiei Ortodoxe Ruse), este cunoscut pentru modul agresiv în care rezolvă diferendele jurisdicționale. Astfel în anul 2006, când a încercat prima dată să ocupe funcția de episcop de Ungheni şi Nisporeni, a provocat un scandal sângeros ajungîndu-se, în data de 5 octombrie 2006, la bătăi în Biserica „Sf. Alexandru Nevski” din Ungheni, când persoane neidentificate, susținători ai săi, au atacat clericii care se opuneau nimirii sale în funcție, majoritatea făcând atunci parte din Patriarhia Rusă. Ulterior, mass-media rusă a semnalat faptul că episcopul Petru Musteață a plătit 400 de mii de euro pentru această poziție unor înalți ierarhi ai Patriarhiei Ruse.

Drept garantat

Într-o conferință de presă la IPN, secretarul Mitropoliei Basarabiei, preotul Ion Cosoi, a spus că Parohia „Adormirii Maicii Domnului” a aderat la Mitropolia Basarabiei în conformitate cu legile Republicii Moldova. Potrivit lui, dreptul comunităților religioase de a decide liber asupra schimbării jurisdicției lor canonice este unul prevăzut expres și garantat de legile Republicii Moldova. „Mitropolia Basarabiei mai constată că binecuvântarea dată de mitropolitul Vladimir pentru acapararea samavolnică a unui locaș al Mitropoliei Basarabiei este în totală contradicție cu dorința afișată public de a stabili un dialog constructiv cu Mitropolia istorică a Basarabiei”, a spus Ion Cosoi.

Strigător la cer

Potrivit lui Florin Marin, paroh în satul Dereneu, după ce duminică grupul organizat a încercat acapararea bisericii, dar au fost împiedicați de credincioși, aceștia s-au întors într-un număr mai mare a doua zi și au spart ambele uși, intrând samavolnic în biserică. „Este strigător la cer ce se face, ca în postul mare când lumea trebuie să fie mai bună, au stricat inima credincioșilor și a noastră personală celor care slujească acolo de ani de zile”, spune Florin Marin. Parohul a mai spus că decizia de a trece la Mitropolia Basarabiei s-a luat după consultări cu creștinii activi și conform legii, iar trecerea a fost motivată de faptul că la Mitropolia Basarabiei au găsit mai multă duhovnicie, moralitate și înțelegere.
Preotul spune că odată ajunsă poliția la fața locului aceasta a deschis o cauză penal, iar persoanele au fost interogate. Preoții spun că sunt gata să-și retragă plângerea de la poliție dacă cei care au ocupat în mod abuziv biserica, pleacă.

Mitropolia Autonomă a Basarabiei rezistă de decenii ofensivei rusești

Mitropolia Autonomă a Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe Române, rezistă de decenii ofensivei Patriarhiei Ruse

Apel la organismele internaționale

Preotul Valeriu Enache, tot din cadrul Mitropoliei Basarabiei, spune că din moment ce parohia este o entitate juridică înregistrată la Ministerul Justiției, solicită în mod necondiționat ca lăcașul să fie evacuat pentru ca acolo să se poată desfășura slujbe, iar lumea să se poată împărtăși. Preotul a cerut autorităților statului să suspende activitatea Eparhiei de Ungheni și Nisporeni reieșind din faptul că au organizat vandalizarea unui lăcaș sfânt și au instigat la ură.
Preoții au făcut apel către organismele internaționale să monitorizeze abuzurile comise contra Mitropoliei Basarabiei de către așa-zisa mitropolie a Chișinăului și întregii Moldove și să intervină prompt pentru a curma nedreptățile. Menționăm că la atacurile împotriva ortodoxiei românești de la Dereneu au luat parte mai mulți clerici ai Eparhiei de Ungheni și Nisporeni, precum și grupuri organizate de persoane, unii dintre participanți fiind recunoscuți ca având legături cu mediile criminale din raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni.

Mesaje contradictorii

Conflictul din localitatea de la Dereneu vine ca o surpriză pentru cei neinițiați, mai ales că într-un mesaj postat pe situl Episcopiei de Ungheni și Nisporeni în data de 11 noiembrie 2016, putem citi ,,Mesajul de Felicitare al Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, adresat Preacucernicului Protoiereu Florin MARIN, Parohul Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din s. Dereneu, R. Călăraşi cu ocazia împlinirii a 25 ani de slujire la Sfântul Prestol,,. ,,Preacucernice Părinte Florin, În această zi importantă pentru Preacucernicia Vostră, permiteți-ne să vă aducem cele mai sincere şi mai cordiale felicitări cu ocazia împlinirii a a unui sfert de secol de slujire la Sfântul Prestol. Fie ca Bunul şi Atotputernicul Dumnezeu să Vă întărească şi să Vă dăruiască cu toate binefacerile Sale pentru a fi şi în continuare stâlp şi pavăză dreptei credinţe, spre mântuirea sufletelor credincioşilor din parohia pe care o păstoriţi. Cu părintescă dragoste în Hristos Domnul, + PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni” se mai poate citi în comunicatul Biroului de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni.
Ulterior, în urma Judecății Eparhiale a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni din data de 4 iulie 2017 prin care s-au examinat plângerile aduse din partea enoriașilor împotriva preotului Florin Marin, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din s. Dereneu, r-nul Călărași, acesta este acuzat de furt din bunurile bisericii, icoane vechi și alte relicve, estorcare de bani în sume extrem de mari de la credincioși, manipularea credincioșilor pe fon religios pentru a atinge scopuri personale, prin Taina Mărturisirii a influențat persoane la divorț, neîncredere între soți, scrierea bunurilor imobile pe numele său, etc.
Preotul a respins aceste acuzații, explicând că a trecut la Mitropolia Basarabiei datorită presiunilor de ordin financiar la care este supus de administrația episcopului Petru Musteață.

Președintele socialist al Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a bucurat de susținerea electorală a Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, reprezentată de mitropolitul Vladimir

Președintele socialist al Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a bucurat de susținerea electorală a Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, reprezentată de mitropolitul Vladimir

Alegeri cu bucluc

În momentul primului său demers de a ocupa scaunul episcopal de la Ungheni, Petru Musteață a fost acuzat de clericii din raioanele episcopiei, preoți ai Patriarhiei Ruse, că „nu întrunește nici normele canonice, nici pe cele morale pe care ar trebui să le întrunească un episcop”. În semn de protest față de numirea acestuia, zeci de preoţi au trecut la Mitropolia Basarabiei, consolidând semnificativ prezența acesteia în raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni.
Urmare a situaţie conflictuale, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis, la 21 august 2007, eliberarea episcopului Petru de la catedra episcopală de Ungheni și Nisporeni și numirea la conducerea acestei eparhii a IPS Vladimir. Episcopul Petru a fost numit ca vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, cu titlul de „Episcop de Hîncu” și i s-a stabilit reședința la Mănăstirea de maici „Sf. Cuv. Parascheva” (Hîncu).

400 de mii de Euro pentru toiagul episcopal

Informațiile neoficiale cu privire la suma de bani plătite de Petru Musteață pentru obținerea scaunului episcopal de Ungheni au fost confirmate de articolul «Stingatorii de lumini ai Ortodoxiei», publicat in ziarul «Moskovskii Komsomolet» în ediția din 12 aprilie 2007. Sursa citată precizează, făcând referire la o ședință a Sinodului permanent al Patriarhiei Ruse, că «episcopul Petru, a cerut cuvantul. I s–a oferit posibilitatea sa se pronunte. Dar el a adresat o singura intrebare, care i–a facut sa muteasca pe membrii Sfantului Sinod: «Dar cine imi va intoarce mie 400 000 de euro, pe care i–am platit pentru hirotonia episcopala?» Doar Patriarhul si–a mentinut echilibrul. El l–a intrebat pe episcopul obraznic: «Dar cui i–ati platit aceasta suma?» Acela, privind cu devotament catre mitropolitul Kiril (Gundeaev), a raspuns fara gres: «Mitropolitului Kliment (Kapalin).» Patriarhul, mirat, a decis sa faca o concretizare: «Si cat ar fi asta in dolari?» Episcopul Petru, cu abilitati in ale matematicii, a raspuns imediat: «520.000». Nimeni nu si–a pus intrebarea — de unde are un simplu episcop din Moldova atatia bani? Cu aceasta sedinta Sinodului s–a inchis».
Menționă că mitropolitul Kliment Kapalin, șef al mitropoliei de Kaluga, a fost unul din principalii contracandidați la ultimele alegeri pentru postul de patriarh rus al actualului patriarh Kirill. După alegerea noului patriarh, mitropolitul Kapalin a fost exclus din Sinodul Permanent al Patriarhiei Ruse, inclusiv datorită acuzațiilor frecvente ale implicării acestuia în vânzarea de posturi de episcop în filialele Patriarhiei Ruse, inclusiv în Ucraina, Belarus, Kazahstan și Republica Moldova, în calitatea sa de secretar al Sinodului Permanent al Patriarhiei Ortodoxe Ruse.

Comisie fără rezultat

În pofida faptului că, în acel an, în urma unei deciziei a Sinodului Permanent al Patriarhiei Ortodoxe Ruse a fost constituită o comisie, presedinte fiind numit arhiepiscopul Alexii de Orehovo–Zuevo, insotit de episcopul de Saratov, Longhin, si de episcopul de Egoriev, Mark, sancțiunile nu au fost drastice.
Conform decizii luate la sedinta condusă de patriarhul rus de atunci, Alexii al II–lea, s-a hotărât «sa fie oprit temporar episcopul Petru de la conducerea eparhiei de Ungheni si Nisporeni» si «sa ramana la manastirea Hancu». Nici aici episcopul Petru nu a scăpat de controverse, mass-media din Republica Moldova relatând periodic pe larg de slujbele de exorcizare de la mănăstirea Hâncu, contra unor sume imense de bani, clericii și apropiați ai episcopului Petru alimentând frica credincioşilor faţă de forţele malefice.
Potrivit unei decizii a Sfîntului Sinod al Bisericii Ruse din 24 decembrie 2010, episcopul Petru Musteaţă a fost reales episcop de Ungheni şi Nisporeni.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este un oaspete permanent al festivităților Mitropoliei ruse de Chișinău și a Întregii Moldove

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este un oaspete permanent al festivităților Mitropoliei ruse de Chișinău și a Întregii Moldove. Aici la aniversarea a 50 de ani a episcopului Petru de Ungheni și Nisporeni

Îngrijorare maximă

Surse din cadrul Mitropoliei Autonome a Basarabiei, care au dorit să își păstreze anonimatul, au declarat pentru agenția KARADENIZ PRESS, că se așteaptă ca acțiuni similare celei din localitatea Dereneu, raionul Călărași, să aibe loc și în alte regiuni din Republica Moldova, cu sprijinul actualelor autorități de la Chișinău și implicarea mediilor criminale. Sursele citate au mai declarat că acțiunea de la Dereneu a fost susținută, inclusiv financiar, de persoane afiliate Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, precum deputatul Radu Mudreac.
Menționăm că Petru Musteaţă, episcop de Ungheni şi Nisporeni, a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai candidaturii la președinția Republicii Moldova a lui Igor Dodon, lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. În timpul campaniei electorale, episcopul Petru Musteață a participat la acțiuni ale Partidului Socialiștilor alături de alți clerici ai episcopiei pe care o conduce.

Promisiuni deșarte

În urmă cu câteva săptămâni, liderul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, Vladimir, membru al Sinodului Permanent al Patriarhiei Ortodoxe Ruse, declara că îşi doreşte să aibă întrevederi frăţeşti cu reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei, care și-au manifestat deschiderea pentru dialog. „Avem biserica ortodoxă din Moldova, dar fiindcă sunt şi cei din Mitropolia Basarabiei, noi am dori ca împreună cu ierarhii ei, împreună cu preoţii ei să ducem tratative, să ducem dialog , să avem întrevederi frăţeşti pentru a vorbi despre viaţa canonică a bisericii”, a declarat mitropolitul Vladimir.
„Am avut întrevedere cu preafericitul Daniel, cu preasfinţitul arhiepiscop şi mitropolit Nifon al Târgoviştei, cu care am vorbit că ar fi bine ca să ducem dialog fiindcă suntem şi noi ortodocşi şi dânşii sunt ortodocşi şi ar fi bine ca între noi să fie o bună înţelegere, să fie o frăţie”, a mai menționat mitropolitul Vladimir.

Share our work
Guvernul roman, pelerinaj strategic in Israel

Guvernul roman, pelerinaj strategic in Israel

Radicalismul celor doua parti ameninta securitatea regionala

Pozitia radicala a celor doua parti ameninta securitatea regionala

Premierul roman Emil Boc, însoţit de o delegaţie impozanta de miniştri, a sosit, miercuri, în Israel, unde va participa la o reuniune interguvernamentală româno-israeliană programată pentru joi, la Ierusalim, relateaza agentia de presa Agerpres, citata de KARADENIZ-PRESS. Vizita vine pe fundalul speculatiilor tot mai intense privind pozitia Romaniei in problematica recunoasterii indepedentei Palestinei. Sursele oficiale citate au subliniat ca, in contextul şedinţei interguvernamentale vor fi semnate o serie de documente de cooperare bilaterală, precum şi o Declaraţie comună a celor două guverne. De asemenea, premierul Emil Boc va avea o întrevedere cu omologul său israelian Benjamin Netanyahu, iar miniştrii participanţi la şedinţa interguvernamentală vor avea o serie de întâlniri bilaterale, după cum urmează: ministrul de Externe, Teodor Baconshi, cu omologul său israelian şi, totodată, viceprim-ministru, Avigdor Lieberman; ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, cu Shalom Simhon, ministrul Industriei, Comerţului şi Muncii din Israel; ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, cu ministrul pentru Protecţia Mediului din Israel, Gilad Erdan; ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, cu ministrul israelian al Turismului, Stas Mesejnikov; ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sulfina Barbu, cu Eliyahu Yishai, viceprim-ministru şi ministru al Internelor din Israel; ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor, Daniel Funeriu, cu ministrul israelian al Educaţiei, Gideon Saar; ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, cu Yaakov Litzman, ministru-adjunct al Sănătăţii din Israel; ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, cu ministrul israelian Ze’ev Binyamin Begin; secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu, cu secretarul cabinetului de miniştri israelian, Zvi Hauser.

Proiecte comune

Temele abordate în cadrul acestor întrevederi vor viza colaborarea în cadrul proiectelor comune de cercetare implementate cu fonduri comunitare, colaborarea în programele de protecţie a mediului, intensificarea cooperării în învăţământul superior, proiecte comune în domenii precum asistenţa medicală de urgenţă, promovarea turistică reciprocă, subiecte de actualitate ale agendei internaţionale etc.
Totodata, primul-ministru roman Emil Boc a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii israelienilor originari din România, iar în dimineaţa zilei de 24 noiembrie va vizita Memorialul Yad Vashem. Organizarea acestei reuniuni interguvernamentale româno-israeliene a fost stabilită în luna iulie a.c., cu ocazia vizitei la Bucureşti a premierului Benjamin Netanyahu.
Potrivit premierului român, domeniile prioritare de colaborare româno-israeliană vor fi agricultura, energia, infrastructura, apărarea, turismul. „Am stabilit să avem o foaie de parcurs a relaţiilor noastre bilaterale, am convenit ca în luna noiembrie să avem o întâlnire interguvernamentală pentru a concretiza proiectele noastre de dezvoltare şi am stabilit câteva domenii-cheie importante de colaborare şi m-aş referi foarte pe scurt la agricultură, energie, infrastructură, dar şi la ceea ce înseamnă cooperarea în domeniul apărării, pot să spun că avem o colaborare excelentă, dar şi în domenii ca turism, sănătate sau mediu”, a spus premierul Boc cu acea ocazie.

Parteneriat strategic

De asemenea, potrivit declaraţiei din vară a premierului român, la reuniunea de la Ierusalim va fi discutată şi posibilitatea suplimentării numărului de burse pentru studenţii israelieni care doresc să studieze în România şi pentru tinerii români care vor să înveţe în universităţile din Israel. Primul-ministru român a subliniat şi avantajul legăturilor româno-israeliene conferit de mediul de afaceri. „Avem avantajul de a avea o tradiţie lungă de colaborări foarte bune şi ea se bazează pe faptul că aceste legături sunt consolidate de foarte mulţi cetăţeni israelieni care au legături în România, după cum foarte mulţi cetăţeni români au legături în Israel”, a arătat Emil Boc. El a mai subliniat că statul Israel este partenerul-cheie al României în Orientul Mijlociu, iar cooperarea bilaterală dintre cele două state trebuie încurajată şi întărită.

Turism sentimental

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat miercuri că îşi propune să crească numărul de turişti din Israel cu origini în România, care să viziteze locurile natale ale părinţilor sau bunicilor lor, evrei originari din ţara noastră. „Dorim să creştem numărul celor care vin să viziteze locurile natale unde au copilărit părinţii sau bunicii lor. Numărul acestora e foarte mare şi, dacă reuşim să-i determinăm să se întoarcă în România pentru a vedea originile părinţilor şi bunicilor, atunci ar fi foarte bine pentru ţara noastră”, a declarat Elena Udrea. De asemenea, ministrul a mai spus că, în afară de turiştii din Israel care vin în România mai ales pentru staţiunile montane, ar dori ca israelienii să fie atraşi şi de turismul balnear din ţara noastră. „Noi am dori să reuşim să-i aducem mai mult în zona de turism balnear, cum veneau în trecut în staţiunile noastre balneare”, a mai spus Elena Udrea.
La Ierusalim, premierul Boc şi mai mulţi miniştri, printre care Elena Udrea, Laszlo Borbely, Ladislau Ritli, Teodor Baconschi, Sulfina Barbu, Valeriu Tabără au vizitat principalele locuri sacre din oraş: „Zidul Plângerii”, Mormântul Sfânt, precum şi aşezământul Patriarhiei Ortodoxe Române în Ţara Sfântă. La Mormântul Sfânt, premierul şi alţi membri ai cabinetului au aprins 33 de lumânări, potrivit tradiţiei creştinilor şi s-au recules. „Am aprins şi lumânări, am depus şi acatiste la Zid (n.r. Zidul Plângerii), la care toată lumea se roagă”, a spus Udrea. „Este a doua oară când vin, am fost şi în 2009, într-o delegaţie oficială cu preşedintele României şi oamenii vin într-adevăr aici când au probleme”, a mai adăugat ministrul, citat de mass-media.

Abtinere contestata

Reamintim ca votul Romaniei legat de aderarea Palestinei la ONU a fost aprig disputat de catre diplomatiile din Israel si Palestina, prima avand castig de cauza. Astfel, Ministerul roman al Afacerilor Externe a negat anterior raportul aparut intr-o publicatie olandeza, cu privire la votul la UNESCO privind recunoasterea Palestinei si precizeaza ca Romania a votat „abtinere” in cadrul votului derulat la Paris. MAE sustine ca nu este un moment potrivit pentru demersul palestinian, prioritatea trebuind sa fie reluarea negocierilor directe. „Romania a votat ‘abtinere’ pentru ca nu considera ca acum este un moment potrivit pentru demersul palestinian. Prioritatea in acest moment a celor doua parti si a comunitatii internationale ar trebui sa fie reluarea negocierilor directe. Romania considera ca o agentie specializata din sistemul ONU, precum UNESCO, ar fi trebuit sa amane pronuntarea in aceasta chestiune, in timp ce tema se afla in analiza Consiliului de Securitate al ONU, care este unul dintre organele decizionale principale ale organizatiei mondiale si, totodata, principal responsabil in mentinerea pacii si securitatii internationale”, mentioneaza MAE.

Solutie viabila

Ministerul de Externe precizeaza ca Romania „ramane ferm atasata solutiei a doua state, respectiv un stat palestinian viabil, democratic si independent, care sa traiasca in pace si securitate alaturi de statul israelian”. „O solutie viabila in Procesul de Pace trebuie sa rezulte numai din negocieri intre partile direct implicate, cu sprijinul Cvartetului. Din acest motiv, Romania nu sustine si nu va sustine initiativele unilaterale care pot sa afecteze Procesul de Pace, indiferent din ce parte ar veni acestea”, precizeaza MAE.
Pe 7 octombrie, Romania votase impotriva recomandarii de a atribui „Palestinei” statutul de stat cu drepturi depline al UNESCO, insa Consiliul Executiv al organizatiei aprobase recomandarea cu o majoritate covarsitoare. Totodata, Radio Netherlands a anuntat ca Romania s-a pronuntat impotriva admiterii Palestinei in UNESCO, in cadrul votului de la Paris. In afara Romaniei, impotriva Palestinei au mai votat Statele Unite, Germania, Canada, Cehia si Lituania, in timp ce state precum Italia si Marea Britanie s-au abtinut de la vot. UNESCO le-a acordat palestinienilor statut de stat membru in organizatia culturala si stiintifica, in urma unui vot la Paris. Demersul palestinian a primit 107 voturi pentru, 14 impotriva si 49 abtineri. Palestinienii aveau, pana acum, statut de observator la UNESCO.

Romania a recunoscut Palestina din 1988

Romania si Bulgaria au recunoscut statul palestinian in 1988, cand se aflau sub dominatia sovietica, insa Israelul incearca sa le convinga acum sa nu sustina actiunea palestiniana la ONU. Potrivit surselor israeliene citate de Jerusalem Post, ministrul bulgar de Externe ar fi lasat sa se inteleaga ca Bulgaria nu va sprijini actiunea palestiniana. Potrivit MAE roman, Romania a recunoscut statul palestinian a doua zi dupa proclamarea sa, care a avut loc la 15 noiembrie 1988, la Alger, prin Declaratia de Independenta adoptata de Consiliul National Palestinian (parlamentul palestinian din exil).
Pe aceasta baza, Reprezentanta Permanenta a OEP (Organizatia pentru Eliberarea Palestinei) de la Bucuresti a fost transformata in Ambasada Statului Palestina (ianuarie 1989). La 26 octombrie 2009 a fost inaugurat oficial Oficiul de Reprezentare a Romaniei la Ramallah – Palestina. Reprezentantii Romaniei, pe de-o parte, si ai OEP (si ANP), pe de alta, intretin relatii normale si au o buna colaborare la ONU si in alte organisme internationale. De asemenea, in calitate de membru UE, Romania sustine dezvoltarea raporturilor Uniunii cu institutiile palestiniene.
La 12 iulie 2010, cu ocazia vizitei presedintelui Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, la Bucuresti, presedintele Traian Basescu a apreciat ca premierul israelian Benjamin Netanyahu doreste pace in Orientul Mijlociu si are capacitatea de a semna un acord de pace cu Autoritatea Palestiniana, subliniind ca ambele parti implicate in conflict doresc garantii de securitate pe termen lung.

Ingrijorare la Bucuresti

„In acelasi timp, cunosc ingrijoarea oamenilor politici legat de securitatea populatiei israeliene si ingrijorarea oamenilor politici israelieni nu vine legat de guvernul de la Ramallah, ci de la gruparile care tot timpul au tentatia de a nu recunoaste existenta statului israelian si de a submina existenta statului israelian. Din pacate, astfel de grupari submineaza chiar soliditatea statului palestian”, a spus presedintele Traian Basescu. „As vrea sa fiu foarte bine inteles de ziaristii palestinieni. Romania are relatii excelente cu Israelul si relatii excelente cu tarile arabe, prin traditie. Noi nu avem pentru Orientul Mujlociu o optiune pentru o parte sau catre alta. Avand in vedere apropierea Romaniei si dependenta securitatii nationale a Romaniei de securitatea din Orientul Mijlociu, obiectivul nostru este pacea in Orientul Mijlociu. Si pot sa va mai spun un lucru care ne indeamna sa privim cu atentie catre aceasta regiune – faptul ca in Israel traiesc circa jumatate de milion de vorbitori de romana. Daca adunam familiile si tinerii care s-au instruit in Romania din tarile arabe, ne apropiem de aceeasi cifra. Numai in Palestina sunt circa 500 de familii mixte. Deci pe noi puteti miza ca pe o tara care in mod sincer vrea sa contribuie la clarificarea disputelor si la declansarea unui process de pace reala in Orientul Mijlociu. Retineti ca Romania a recunoscut statul palestinian din 1988”, a explicat Basescu.

UNESCO, prima victorie palestiniana in razboiul diplomatic total cu statul Israel

Israelul respinge decizia Adunării generale a UNESCO de a accepta Palestina ca stat membru al organizaţiei, potrivit unui comunicat al guvernului israelian transmis de serviciul de presa al Ambasadei israeliene la Bucureşti, citat anterior de agentia de presa KARADENIZ PRESS. „Aceasta este o manevră palestiniană unilaterală, ce nu va aduce nicio schimbare pe teren, ci va îndepărta şi mai mult posibilitatea unui acord de pace” potrivit comunicatului de presa israelian. „Decizia nu va transforma Autoritata Palestinană într-un stat, ci va îngreuna reluarea negocierilor. Israelul este de părere că singura cale de a se face progrese în procesul diplomatic cu palestinienii este prin negocieri directe, fără condiţii”, mai arata sursa citata.

Multumiri israeliene

„Israelul salută declaraţia Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, din 23 septembrie, şi este gata să lucreze în baza sa” se arata in comunicatul Ambasadei israeliene la Bucuresti. De asemenea, Israelul mulţumeşte statelor care au demonstrat “simţ de răspundere şi s-au opus deciziei de aderare la UNESCO”. Israelul s-a declarat dezamăgit că UE – care acţionează pentru reluarea negocierilor directe şi se opune mişcării palestiniene – nu a reuşit să ajungă la o poziţie comună, pentru împiedicarea acestei decizii.
Oficialii israelieni spun că, în urma deciziei UNESCO, vor analiza paşii care trebuie făcuţi în privinţa cooperării cu organizaţia. Statul palestinian a primit 107 voturi pentru, 14 împotrivă şi 52 abţineri. Înainte de vot, SUA au spus că vor întrerupe finanţarea UNESCO, dacă această candidatură a palestinienilor este acceptată. În noiembrie 2011, Consiliul de Securitate al ONU va vota dacă Palestina devine membru ONU.
Aderarea la UNESCO pare un pas spre primirea calităţii de stat, potrivit corespondentului BBC, aceasta fiind prima agenţie a ONU în care palestinienii încearcă să ajungă. Reamintim ca in cadrul UNESCO, SUA nu au putere de veto.

Palestinienii au fost primiţi în UNESCO

UNESCO a votat în favoarea aderării palestinenilor, mişcare respinsă de Israel şi SUA, a relatat BBC, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Statul palestinian a primit 107 voturi pentru, 14 împotrivă şi 52 abţineri. Înainte de vot, SUA au spus că vor întrerupe finanţarea UNESCO, dacă această candidatură a palestinienilor este acceptată. În UNESCO, SUA nu au putere de veto. Oficialii americani au criticat anterior demersul palestinian, considerându-l prematur şi temându-se că va tensiona relaţiile cu Israelul, dar Autoritatea Palestiniană a refuzat până acum să-şi retragă cererea.
Consiliul executiv al UNESCO a aprobat la începutul acestei luni aderarea statului palestinian la organizaţie, România fiind unul dintre cele patru state care au votat împotrivă, deşi România a recunoscut oficial statul palestinian, în 1988. 40 din cele 58 de state din consiliul UNESCO au votat în favoarea aderării, patru s-au opus şi 14 s-au abţinut. Împotrivă s-au pronunţat SUA, Germania, România şi Letonia.
Cererea a fost transmisă Conferinţei generale, unde sunt reprezentate cele 193 de state membre. Pentru aderare este necesară o majoritate de douo treimi, iar următoarea reuniune va avea loc luni. Aderarea la UNESCO le permite palestinienilor, printre altele, să ceară ca siturile palestiniene să intre în patrimoniul mondial UNESCO.

Romania, luat in vizor

MAE roman a motivat votul împotrivă dat de România cererii palestiniene în Consiliul executiv al UNESCO prin faptul că acest for nu ar trebui să se antepronunţe într-o problemă aflată în analiza principalului organ decizional al Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate.
În septembrie 2011, liderul palestinian Mahmoud Abbas a cerut la Adunarea Generală a ONU ca organizaţia să acorde statutul de membru cu drepturi depline statului palestinian. SUA au spus însă că vor face uz de dreptul de veto dacă chestiunea ajunge în Consiliul de Securitate.

Riposta americana

Statele Unite ale Americii au anunţat deja că suspendă acordarea contribuţiei lor la UNESCO după aderarea Palestinei la această agenţie a ONU, relatează mass-media internationala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. ”Trebuia să efectuăm un vărsământ de 60 milioane de dolari la UNESCO în noiembrie şi nu-l vom mai face”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Victoria Nuland.
Reamintim ca Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a decis luni la Paris admiterea Palestinei ca membru cu drepturi depline cu 107 voturi ”pentru”, 52 ”abţineri” şi 14 voturi ”împotrivă”. Casa Albă a estimat anterior, luni, că acest vot este ”prematur” şi ”contraproductiv” în perspectiva unei reluări sperate a negocierilor de pace în Orientul Mijlociu

Vot negativ cu repetitie

Reamintim ca la inceputul lunii octombrie 2011, România, Statele Unite, Germania şi Letonia au votat împotriva unei recomandări de a atribui Palestinei statutul de stat cu drepturi depline al UNESCO, însă Consiliul Executiv al organizaţiei a aprobat recomandarea cu o majoritate covârşitoare. Potrivit unor surse din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, Consiliul Executiv al acestei agenţii a aprobat cu 40 de voturi din totalul de 58 o recomandare de a atribui Palestinei acest statut de membru cu drepturi depline. Patru ţări au votat împotrivă, inclusiv Statele Unite, iar 14 s-au abţinut de la vot, potrivit surselor. Conform Ministerului spaniol al Afacerilor Externe, “nu a fost posibilă” găsirea unei poziţii comune europene, iar Germania, Letonia şi România au votat împotrivă. Belgia, Danemarca, Slovacia, Spania, Franţa, Grecia, Italia şi Polonia s-au abţinut de la vot. Recomandarea, iniţiată de un grup de ţări arabe, va fi supusă la sfârşitul lunii aprobării Conferinţei Generale a UNESCO. Aprobarea acestei recomandări are o puternică valoare simbolică, într-o perioadă în care palestinienii au depus o cerere de aderare la ONU ca stat membru cu drepturi depline, prin intermediul Consiliului de Securitate. SUA au ameninţat însă că îşi vor exercita dreptul de veto. Consiliul Executiv al UNESCO, unde nu există dreptul de veto, este omologul Consiliului de Securitate, în timp ce Conferinţa Generală poate fi comparată cu Adunarea Generală a ONU.

Romania, santajata economic de Israel in dosarul palestinian

Mişcarea palestiniană Fatah a acuzat recent Israelul că exploatează problemele economice din România şi Bulgaria pentru a le convinge să voteze împotriva tentativei palestinienilor de a fi recunoscuţi ca stat la ONU, relatează agenţia de presa Ma’an, citata de mass-media de la Bucuresti. Purtătorul de cuvânt al Fatah, Fayez Abu Eitah, a declarat că decizia premierului israelian Benjamin Netanyahu de a acorda tratament preferenţial muncitorilor români şi bulgari constituie o extorcare politică. Prermierul israelian a oferit României şi Bulgariei o oportunitate pe piaţa israeliană a muncii, pentru a câştiga voturile lor la ONU împotriva palestinienilor. Netanyahu a venit în România şi Bulgaria ca parte a campaniei diplomatice de a combate tentativa palestinienilor. Acuzatiile oficialilor palestinieni vin cu cateva zile inainte de demararea unui turneu european al preşedintelui palestinian.

Dezvaluiri secrete

România nu va susţine, la ONU, demersul palestinienilor de a fi recunoscuţi ca stat, au declarat pentru Jerusalem Post oficiali guvernamentali cu rang înalt, săptămâna trecută, după discuţiile pe care premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a avut recent cu liderii români. Potrivit oficialilor citaţi de cotidianul israelian de limbă engleză, a devenit clar, după convorbirile pe care Netanyahu le-a avut cu premierul Emil Boc, apoi cu preşedintele Traian Băsescu, că Bucureştiul nu-şi va da votul pentru palestinieni. Totuşi, nu există garanţii că Bucureştiul va vota împotriva demersului palestinian, ci s-ar putea abţine, alături de alte câteva ţări europene, subliniază Jerusalem Post.
Israelul şi-a stabilit ca obiectiv să convingă aproape 60 de ţări democratice – care la Ierusalim sunt desemnate cu termenul generic de “minoritate morală” – să nu sprijine cererea palestinienilor de a fi recunoscuţi ca stat, astfel încât Israelul să obţină o victorie morală asupra palestinienilor, rezoluţia urmând să treacă în Adunarea Generală cu o majoritate slabă.
Boc a spus la conferinţa de presă că România sprijină o reglementare negociată pentru soluţia “două state” şi se împotriveşte paşilor unilaterali. “Palestinienii nu înţeleg preţul pe care îl vor plăti dacă îşi declară unilateral statul, cu sprijinul ONU”, i-a spus Netanyahu lui Boc, făcând aluzie la posibilitatea ca palestinienii să-şi piardă ajutorul de la SUA şi de la alte câteva ţări occidentale, explică Jerusalem Post.

Israel vrea sa se aseze din nou la masa tratativelor

Israelul a acceptat propunerea internationala de reluare a negocierilor de pace cu palestinienii, a declarat purtatorul de cuvant al premierului Benjamin Netanyahu. Propunerea Cvartetului pentru Orientul Mijlociu – SUA, UE, ONU si Rusia – stabileste ca termen-limita pentru negocieri sfarsitul lui 2012. Comitetul executiv al OEP (Organizatia pentru Eliberarea Palestiniei) a asigurat recent ca ”nu va accepta negocieri care sa nu aiba limite minime de responsabilitate si seriozitate in ce priveste asezarile evreiesti, confiscarea pamanturilor si distrugerea proprietatilor palestiniene de catre colonistii” israelieni. OEP si-a reafirmat „angajamentul fata de solutia a doua state intre frontierele din 1967 si vointa de a negocia pentru a se ajunge la o solutie” si i-a cerut guvernului israelian ”sa tina cont de toate bazele si referirile cererii Cvartetului, mai ales cele referitoare la incetarea activitatii de colonizare si de recunoastere a frontierelor din 1967 pentru ca negocierile sa poata fi reluate repede cum se doreste”. Propunerea cere relansarea discutiilor intr-o luna si sa se faca progrese semnificative pe chestiunea granitelor si a securitatii, inainte de analizarea altor chestiuni sensibile, ca Ierusalimul si refugiatii palestinieni. Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a reiterat, la randul sau, ca va negocia numai daca guvernul israelian opreste colonizarea si accepta granitele de dinainte de 1967, ca baza pentru discutii. Israelul a luat Cisiordania de la Iordania si Fasia Gaza de la Egipt in razboiul de sase zile din 1967.

Razboiul religios al declaratiilor

O alta tema stringenta ce poate afecta relatiile dintre Romania, Israel si Palestina este reprezentata de divergentele aparute intre Biserica Ortodoxa Romana si Patriarhia Ortodoxa a Ierusalimului, care a intrerupt „comuniunea” (relatiile canonice si administrative) cu Patriarhia Romana. La randul sau, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anunta ca nu întrerupe comuniunea cu Patriarhia Ierusalimului. În şedinţa de lucru care a avut loc la Reşedinţa patriarhală în zilele de 19 şi 20 mai 2011, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a analizat hotărârile Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului postate pe site-ul oficial în ziua de 9 mai 2011 şi consideră că aceste hotărâri contravin spiritului comuniunii frăţeşti între Bisericile Ortodoxe surori. Ca atare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a desemnat o delegaţie formată din Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Onorific Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop vicar patriarhal, cu mandatul de a purta un dialog oficial cu Patriarhia Ierusalimului pentru soluţionarea acestei probleme. Recent, Patriarhia Ierusalimului a anunţat că a întrerupt comuniunea cu cea Română, nemulţumită de faptul că la Ierihon s-a construit un aşezământ românesc, considerat anticanonic de ierarhii ortodocsi locali, majoritatea absoluta provenind din Grecia. Decizia luată de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului “în unanimitate şi cu părere de rău” a fost motivată, într-un comunicat oficial publicat pe site-ul instituţiei prin încălcarea Sinoadelor Ecumenice şi Locale de către Patriarhia Română, care “a construit în ultimul deceniu Biserica Aşezământului românesc fără încuviinţarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, sub omoforul căreia se află bisericile ortodoxe din Ţara Sfântă”. Consecinţa imediată va fi aceea că PF Daniel nu va mai fi pomenit în bisericile ce se află în jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ierusalimului şi caterisirea lui Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Ierusalim, după cum se precizează în comunicat. Gestul surprinzător, o spun deschis chiar decidenţii, are menirea de a preîntâmpina „transformarea jurisdicţiei Ierusalimului într-un «câmp deschis» pentru ca orice altă Biserică locală să-şi clădească biserici”. Anterior acestei decizii, pe 15 aprilie, s-a încercat o reconciliere. Patriarhul Ierusalimului, Theofil III, i-a trimis o scrisoare Patriarhului Daniel în care cerea clarificarea situaţiei, după care acesta din urmă şi-a trimis în Israel un emisar. La scurt timp, dupa acest anunt, BOR a anunâat că problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul românesc de la Ierihon, cămin pentru pelerinii români care vizitează Ţara Sfântă, precum şi relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului vor fi discutate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 19-20 mai 2011. Deşi în urma vizitei la Patriarhia Ierusalimului a Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop vicar patriarhal, din ziua de 15 aprilie 2011, s-a convenit iniţierea unui dialog bilateral frăţesc între cele două Patriarhii pentru identificarea unei soluţii privind existenţa Aşezământului românesc de la Ierihon, Patriarhia Română constată cu surprindere şi regret că Patriarhia Ierusalimului a luat o decizie unilaterală, se mai arată în comunicat, spune, pe 11 mai Patriarhia Română. (Mai multe detalii aici)

Axa clericala Moscova-Ierusalim loveste Patriarhia Romana

Cunoscuta despre devotamentul ei fata de Patriarhia Rusa, institutia omoloaga de la Ierusalim a gasit in sfarsit un “cassus beli” impotriva bisericii surori de la Bucuresti. Pentru a intelege exact cum s-a ajuns la aceasta ruptura dintre cele doua biserici pe motivul asezamantului de la Ierihon trebuie remomorat un aspect extrem de important produs la 30 ianurie 2008, atunci cand decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane de a activa trei eparhii in cadrul Mitropoliei Basarabiei, in Republica Moldova, pe ceea ce Patriarhia Rusa numeste teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse este un act de condamnat in opinia Patriarhul Ierusalimului, Theophilos. Mai mult acesta i-a trimis la acea data patriarhului Moscovei si al Intregii Rusii, Aleksei al II-lea o scrisoare data publicitatii la Moscova in care primul spunea ca problema deschiderii de eparhii nu vizeaza doar bisericile-surori rusa si romana, dar si intreaga lume ortodoxa. Cu alte cuvinte, Patriarhia Ierusalimului era de acord cu pozitia Moscovei in ceea ce priveste asa-zisul teritori canonic al Rusiei in Basarabia. Potrivit patriarhului Theophilos, Patriarhia Ierusalimului examina atunci toate detaliile si aspectele acestei probleme, considerand ca la solutionarea ei trebuie sa fie respectat “sistemul existent deja de administrare canonica, care reglementeaza hotarele jurisdictionale ale Bisericilor Ortodoxe nationale. Si se pare ca s-a rezolvat.

La picioarele rusilor

Marea bisericeasca slava, dar si satelitii care graviteaza in jurul Patriarhiei Moscovei au dat de asemenea dreptate lui centrului de la Moscova. Anterior sprijinului Ierusalimului fata de pozitia Patriarhiei Ruse in conflictul cu Patriarhia Romana, pozitii de sustinere a Bisericii Ruse au exprimat si mitropolitii Serbiei si Poloniei, precum si cel al Cehiei si Slovaciei. Toate acestea au plecat de la decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane din 26 octombrie, de a reactiva trei eparhii istorice pe teritoriul Republicii Moldova care a provocat o reactie dura din partea Patriarhiei Ruse, dar si din partea Mitropoliei Moldovei, supusa canonic Moscovei, cat si a autoritatilor comuniste aflate atunci la guvernare in frunte cu Vladimir Voronin.

Decizie unilaterala fara discutii

Ca urmare a acestor cauze vechi de circa trei ani de zile, Patriarhia Ierusalimului a rupt relatiile cu Biserica Ortodoxa Romana, chipurile din cauza Asezamantul romanesc de la Ierihon, Patriarhia Romana anuntand ca regreta aceasta decizie unilaterala. Patriarhia Romana a aratat, miercuri, intr-un comunicat de presa, ca in 9 mai, pe site-ul oficial al Patriarhiei Ierusalimului a fost postat un comunicat cu titlul “Patriarhia Ierusalimului a intrerupt comuniunea cu Patriarhia Romana”. “Desi in urma vizitei la Patriarhia Ierusalimului a Preasfintitului Parinte Ciprian Campineanul, Episcop vicar patriarhal, din ziua de 15 aprilie 2011, s-a convenit initierea unui dialog bilateral fratesc intre cele doua Patriarhii pentru identificarea unei solutii privind existenta Asezamantului romanesc de la Ierihon, Patriarhia Romana constata cu surprindere si regret ca Patriarhia Ierusalimului a luat o decizie unilaterala”, precizeaza sursa citata. Problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului fata de Asezamantul romanesc de la Ierihon, camin pentru pelerinii romani care viziteaza tara Sfanta, precum si relatiile Patriarhiei Romane cu Patriarhia Ierusalimului vor fi discutate in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 19-20 mai, se mai arata in comunicatul citat.

Asezamantul de la Ierihon si pista falsa invocata

Constructia asezamantului romanesc de la Ierihon a inceput in 1998 cu binecuvantarea fostului patriarh al Ierusalimului Diodor, doi ani mai tarziu avand loc sfintirea paraclisului acestuia, in prezenta fostului patriarh al BOR Teoctist. in ultimele luni, Patriarhia Ierusalimului a semnalat faptul ca nu exista niciun acord scris in legatura cu Asezamantul romanesc de la Ierihon si a solicitat Patriarhiei Romane sa clarifice situatia acestuia. in acest context, Patriarhia Romana l-a desemnat pe Preasfintitul Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal, sa demareze dialogul cu Patriarhia Ierusalimului. in 15 aprilie 2011, PS Ciprian Campineanul a mers la Ierusalim, “unde s-a convenit initierea unui dialog bilateral fratesc intre cele doua Patriarhii”, pentru identificarea unei solutii privind existenta Asezamantului romanesc de la Ierihon. Patriarhia Romana precizeaza ca, desi cele doua patriarhii au convenit initierea unui dialog bilateral fratesc pentru identificarea unei solutii privind asezamantul romanesc de la Ierihon, a constat “cu surprindere si regret ca Patriarhia Ierusalimului a luat o decizie unilaterala”. Asezamantul a fost construit pe un teren pe care Biserica Ortodoxa Romana l-a primit prin donatie, inainte de Revolutie, de la un credincios roman stabilit in zona. La acesta s-au adaugat si altele limitrofe, ajungand in prezent la o suprafata de 3.000 de metri patrati. Preacuviosul Parinte Arhimandrit Ieronim Cretu, reprezentantul Patriarhiei Romane la Locurile Sfinte, a fost ales de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in 29 noiembrie 2009, episcop vicar patriarhal, cu titulatura Sinaitul.

Share our work