Franta recolonizeaza Africa
Republica Niger, fosta colonie franceza, majoritar musulmana, a fost exclusa din comunitatea statelor Uniunii Africane (UA) dupa ce fortele militare au arestat presedintele si alte oficialitati, suspendand constitutia si dizolvand principalele institutii ale statului, relateaza mass-media regionala, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Decizia a fost facuta publica la sedinta de vineri a Consiliului de Securitate a UA si condamnearea loviturii de stat, venita din partea Frantei, SUA si altor state occidentale. „Noi condamnam lovitura de stat din Niger si vom impune un sir de sanctiuni. Tara e suspendata din toate activitatile UA”, a declarat Mull Sebujja Katende, presedintele Consiliului de Pace si Securitate a UA. La randul lor, ONU si blocurile regionale, incluzand Uniunea Africana si Comunitatea Economica a Statelor Vest-Africane (CESVA), au condamnat lovitura, suspendand participarea oficiala a Nigerul in respectivele organizatii.
O delegatie a Comunitatii Economice a Statelor Vest Africane (Ecowas) e asteptata la Niamey pentru a se intalni cu liderii juntei militare, reuniti in Consiliului Suprem pentru Restaurarea Democratiei (CSRD). Membrii CSRD au declarat, la scurt timp dupa preluarea puterii, ca intentioneaza sa prefaca Niger intr-un „exemplu al democratiei”, insa, in timpul discursului inaugural, Salou Djibo, liderul militar al tarii, nu a anuntat data viitoarelor alegeri democratice.
Filiera franceza
Rapunsul dur al diplomatiei franceze la adresa noilor autoritati nigeriene a fost criticat de mass-media locala, care l-a acuzat pe fostul presedinte Tandja Mamadou de subordonare a intereselor economice si politice ale Nigerului fata de fosta putere coloniala franceza. Conform surselor citate, fostul presedinte al Nigerului a fost arestat si escortat la o baza militara din apropiere de Niamey, junta militara declarand ca liderul sau este „seful de escadron” Salou Djibo, personaj militar controversat, cunoscut mai mult pentru rolul de sef al corpului expeditionar nigerian din timpul razboiului civil din Republica Democrata Congo.
Un purtator de cuvant al juntei militare, colonelul Abdoul Karim Goukoye Karimou, a declarat recent la televiziunea de stat ca armata trebuie sa preia responsabilitatea pentru a sfarsi situatia politica tensionata din tara. Reamintim ca anul trecut, presedintele Tandja Mamadou a organizat un controversat referendum pentru a schimba constitutia nigeriana in vederea extinderii mandatului sau, care urma sa expire la finele anului 2009. Cand Parlamentul si tribunalul constitutional din Niger au declarat ca referendumul a fost ilegal, presedintele Tandja a respins decizia amandorura si a decis dizolvarea acestora. Ca raspuns, Uniunea Europeana si Statele Unite au impus restrictii asupra guvernului lui Tandja, oprind unele programe de asistenta umanitara si de dezvoltare. Singurul stat al UE care a continuat relatiile politice si militare cu regimul Tandja a fost Franta, in pofida protestelor organizatiilor internationale pentru protectia drepturilor omului.
Lovitura de stat vine pe fondul intensificarii conflictelor politice interne din Niger, partidele politice de opozitie, sindicatele si organizatiile nonguvernamentale nigeriene, reunite sub umbrela Consiliului Fortelor pentru Democratie si Republica (CFDR) solicitand de aproximativ un an reinstaurarea ordinii constitutionale prin anularea decretelor presedintelui Tandja Mamadou care vizau dizolvarea Parlamentului si tribunalul constitutional din Niger.
Portret postcolonial
Republica Niger, fosta colonie franceza, are o suprafata de aproape 1.270.000 de kilometrii patrati, aproximativ 80% fiind desert, si o populatie de peste 15 milioane de locuitori, Islamul sunnit fiind religia predominanta. De la obtinerea independentei de Franta, Nigerul a fost afectat de trei lovituri de stat, ultima in 1999, care a condus la resinstaurarea democratiei parlamentare in republica africana.
Situatia politica a Nigerului este afectata de insurgenta triburilor tuarege din nordul tarii, sustinuta de interesele economice care vizeaza importantele resurse de uraniu ale statului african. Conform unor surse oficiale din cadrul serviciilor de informatii locale, citate de mass-media araba, in regiune exista celule active ale „al Qaida in Magrebul Islamic”, implicate in trafic de armament, droguri si persoane, precum si in rapiri ale turistilor occidentali.
Principalul produs de export al Nigerului este uraniu, concentrat in minele operate de catre companiile SOMAIR si COMINAK, cu capital francez, acuzate ca au finantat campaniile militare impotriva triburilor tuarege si berbere din regiunea de nord a Nigerului, la granita cu Libia si Algeria. Conform surselor locale, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, relatiile dintre SOMAIR si autoritatile nigeriene s-au deteriorat in urma deciziei de a acorda licente de exploatare a uraniului unor firme australiene si canadiene.
In pofida unor depozite subterane importante de fosfati, carbune, fier, ghips si aur, economia nigeriana este grav afectata de lipsa unei iesiri la mare si a desertificari accentuate a suprafetelor arabile.