Presedintia OSCE: Rusia si Ucraina trebuie sa ajute Chisinaul si Tiraspolul sa negocieze direct

Presedintia OSCE: Rusia si Ucraina trebuie sa ajute Chisinaul si Tiraspolul sa negocieze direct

Sevciuk Rogozin dm4Presedintele in exercitiu al OSCE, ministrul ucrainean de Externe, Leonid Kojara, a declarat luni, in cadrul unei conferinte tinute la Washington la National Democratic Institute, ca negocierile privind statutul politic al regiunii transnistrene trebuie reluate, pentru ca, spune el, orice statut este mai bun decat nici unul, potrivit postului Europa Libera. Seful diplomatiei ucrainene a adaugat ca Rusia si Ucraina, ca tari mediatoare dar si garante, trebuie sa faca trei lucruri in vederea solutionarii conflictului transnistrean. „Trebuie sa asiguram continuarea negocierilor de pace, sa-i indemnam pe liderii de la Chisinau si Tiraspol sa negocieze direct si sa reluam negocierile privind statul politic al Transnistriei”, a declarat oficialul. In acest scop el la vizita Chisinaul, fara a preciza insa data. Cat priveste conflictele inghetate din alte regiuni ale fostei Uniunii Sovietice, Kojara a declarat ca va vizita in perioada presedintiei OSCE toate tarile care au conflicte inghetate. Dar, in opinia oficialului conflictul armeano-azer legat de Nagorno-Karabah este cel mai complicat dintre toate.

Share our work
Discutii sterile la Liov: Chisinaul si Tiraspolul sunt din nou la cutite

Discutii sterile la Liov: Chisinaul si Tiraspolul sunt din nou la cutite

Pretinsa sefa a diplomatiei transnistrene, Nina Stanki si vicepremierul RM, Eugen Carpov

Pretinsa sefa a diplomatiei transnistrene, Nina Stanki si vicepremierul RM, Eugen Carpov

Negociatorii Chisinaului si Tiraspolului au prezentat trei puncte de controversa, care nu au fost solutionate in cadrul negocierilor in format 5+2 la Liov, potrivit Kiev Post. Mentionam ca Ucraina detine in acest moment presedintia rotativa a OSCE. Cele trei puncte au fost libertatea de miscare peste frontiera moldoveana a cetatenilor din Ucraina si Rusia, neutilizarea in scopuri militare a unui pod din apropiere de satele Bicioc si Gura Bicului si introducerea unor numere de inmatriculare neutre pentru masinile transnistrene implicate in transportul international, potrivit unui corespondent al agentiei Interfax, biroul din Ucraina. Potrivit Ninei Stanski, pretinsa sefa a diplomatiei transnistrene, in Transnistria traiesc aproximativ 100.000 de cetateni ucraineni si peste 180.000 de cetateni rusi. „Acesti cetateni nu pot traversa liber frontiera Republicii Moldova. Daca decidem sa deschidem un nou coridor de transport international, ar trebui sa ne asiguram ca aceste persoane il pot utiliza, la fel ca cetatenii moldoveni”, a subliniat ea. Vicepremierul Republicii Moldova Eugen Carpov a declarat ca Chisinaul a sugerat o abordare mai larga. „Noi nu stabilim limite geografice: in Transnistria exista cetateni din Romania, Bulgaria si alte tari. Astfel, am propus inceperea cu discutii intre serviciile consulare ale Republicii Moldova, Ucrainei si Rusiei cu participarea Transnistriei. Este necesar sa gasim o solutie consistenta cu normele internationale”, a spus el.

Acorduri suplimentare

Vorbind despre pod, Stanski a declarat ca sunt posibile acorduri suplimentare. „Am analizat numeroase optiuni si am sugerat exprimarea respectarii unor acorduri anterioare ca un compromis. Dar nu s-a ajuns la un acord”, a spus ea. Problema este nerelevanta pentru Republica Moldova, a apreciat Carpov. „Exista garantii cu privire la o utilizare non-militara a acestui pod. Podul se afla in zona de securitate, unde sunt stationate trupele de mentinerea pacii”, a subliniat el. in ceea ce priveste introducerea unor numere de inmatriculare neutre pentru vehiculele transnistrene, stanki a declarat ca reprezentantii din Republica Moldova au prezentat propuneri noi la reuniunea de la Liov. Ea a adaugat ca ar prefera „formatul” anterior. „Numerele de inmatriculare sunt subiect de dezbatere”, a spus Carpov, subliniind ca „este necesara o baza de date comuna”. „Am propus o procedura specifica in vederea organizarii bazei de date si controlarii miscarii vehiculelor transnistrene pe rutele internationale ce trec prin Chisinau si Tiraspol”, a mai spus Carpov.

Share our work
Serge Sarkisian, reales la conducerea Armeniei

Serge Sarkisian, reales la conducerea Armeniei

sarkisianSefului statului armean in exercitiu Serge Sarkisian a fost reales la alegerile prezidentiale cu 58,64% din voturi, potrivit rezultatelor oficiale complete anuntate in noaptea de luni spre marti. Comisia Electorala Centrala a precizat ca rezultatele obtinute in toate sectiile de votare, dupa alegerile de luni, arata ca fostul ministru al afacerilor externe Raffi Hovannisian se plaseaza al doilea cu 36,75% din voturi. Acesta a refuzat sa recunoasca rezultatele preliminare si afirma ca el este adevaratul invingator al alegerilor. El i-a cerut lui Sarkisian sa-si recunoasca infrangerea, evocand numeroase nereguli electorale. Dar Eduard Sarmazanov, purtator de cuvant al Partidului Republican al lui Serge Sarkisian, a replicat ca acest scrutin reprezinta „cele mai bune alegeri din istoria Armeniei independente. El arata ca procesele democratice sunt ireversibile”, a spus el. Politia a dezmintit de asemenea acuzatiile candidatului invins drept „fictiune”. in 2008, victoria lui Sarkissian la alegerile prezidentiale, contestata de asemenea de catre opozitie, a declansat manifestatii, care au degenerat in confruntari dupa interventia politiei si s-au soldat cu zece morti.

OSCE constata validitatea

Alegerile prezidentiale din Armenia, castigate de catre presedintele in exercitiu Serge Sarkissian, au fost marcate de progrese, dar si de lipsa concurentei, a apreciat marti Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). „Aceste alegeri au aratat imbunatatiri, dar a lipsit concurenta adevarata”, a anuntat, citat intr-un comunicat, Tonino Picula, seful misiunii observatorilor din cadrul Adunarii Parlamentare a OSCE. „Suntem multumiti sa notam progrese pe mai multe aspecte, dar concurenta este esentiala daca Armenia vrea sa raspunda aspiratiilor poporului sau pentru o democratie puternica si angajanta”, a adaugat el. Potrivit observatorilor, libertatile, mai ales dreptul de a face campanie liber, au fost „in general respectate”. Ei au mai constatat la nivel local „o folosire proasta a resurselor administrative si presiuni asupra angajatilor din domeniul public pentru a participa la alegeri si evenimente in cadrul campaniei”. Inainte de cel de-al doilea tur de scrutin, la sfarsitul lunii ianuarie, politia a retinut doi barbati banuiti ca ar fi ranit, cu o arma de foc unul dintre candidatii la alegerile prezidentiale din Armenia. Cei doi barbati, Cacitur Poguissian, 47 de ani, si Samvel Harutiunian, 41 de ani,’sunt suspectati ca ar fi comis un atac impotriva candidatului la alegerile prezidentiale Paruir Airikian’, preciza un comunicat al serviciilor speciale ale Armeniei. Paruir Airikian, un fost disident sovietic, liderul al partidului de opozitie ‘Autodeterminarea Nationala’, a fost ranit prin impuscare in centrul Erevanului la 31 ianuarie.

Share our work
Rusia mimeaza rezolvarea dosarului transnistrean in noul sau concept de politica externa

Rusia mimeaza rezolvarea dosarului transnistrean in noul sau concept de politica externa

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk si emisarul Kremlinului, Dmitri Rogozin

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk si emisarul Kremlinului, Dmitri Rogozin

Noul concept de politica externa al Moscovei include rezolvarea diferendului dintre Chisinau si Tiraspol pe scheletul acelorasi principiile frumos enuntate, dar care in practica nu se regasesc niciodata. Diplomatia moscovita precizeaza ca Federatia Rusa va continua sa se implice in identificarea unor soluții pentru conflictul transnistrean bazandu-se pe respectarea suveranitații, integritații teritoriale și a neutralitații Republicii Moldova, in vederea “determinarii unui statut special pentru Transnistria”. Numai ca in practica Moscova sprijina vadit, financiar si militar, regimului separatist de la Tiraspol iar in ultimul an Rusia si-a intensificat si demersurile pentru stabilirea si intarirea unor legaturi diplomatice solide, fapt asimilat recunosterii de facto a acestei entitati separatiste. Toate acestea consumandu-se in paralel cu statul oficial de mediator al Rusiei in cadrul acestui dosar. Rusia a avut de asemenea grija, in urma ultimei intalniri de luna trecuta dintre seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov si omologul sau ucrainean Leonid Kojara, ca Ucraina sa nu impinga pe agenda discutiilor care se poarta astazi la Lvov intre reprezentantii Chisinaului si Tiraspolului, tocmai chestiunile politice. Moscova pretexteaza ca pe agenda trebuie sa se rezolve intai chestiunile de natura economica si apoi cele politice. La runda de negocieri 5+2 de la Lvov, sub presedintia ucraineana a OSCE, Chisinaul este reprezentat de vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, iar Tiraspolul, de pretinsul ministru de externe, Nina Stanski.

Share our work
Sevciuk refuza sa se vada cu Filat sub OSCE-ul condus de Ucraina

Sevciuk refuza sa se vada cu Filat sub OSCE-ul condus de Ucraina

filat-sevciuk-gf7Liderul separatist de la Tiraspol Evgheni Sevciuk refuza sa se intalneasca cu premierul Vlad Filat la Lvov, unde se va desfasura urmatoarea runda de negocieri in formatul 5+2, da de inteles un comunicat al Biroului de Reintegrare din cadrul diplomatiei de la Chisinau. Anterior, ca urmare a initiativei Presedintiei ucrainene a OSCE, toti actorii vizati au fost informati despre disponibilitatea premierului de a participa la o intrevedere separata cu liderul transnistrean. Potrivit ultimelor informatii primite de la organizatori, reprezentantii de la Tiraspol au refuzat o astfel de intalnire, se precizeaza intr-un comunicat al Biroului de Reintegrare. „Deocamdata, partea transnistreana nu este pregatita pentru o astfel de intalnire”, a declarat marti directorul ad-interim al Departamentului politica informationala al Ministerului ucrainean de Externe, Evgheni Perebiinis. Urmatoarea runda de negocieri in formatul 5+2 privind reglementarea conflictului transnistrean va avea loc in perioada 18-19 februarie, la Lvov, Ucraina. Negocierile se vor desfasura sub egida Presedintiei ucrainene a OSCE. Traditional, proiectul agendei include subiecte din cele 3 cosuri conventionale, ce vizeaza problematica libertatii circulatiei, sfera educationala, drepturile omului, interactiunea organelor de combatere a criminalitatii, protectia civila s.a. Delegatia de la Chisinau va fi condusa de vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov.

Share our work