Siria, suspendata din Organizatia Cooperarii Islamice

Summitul islamic desfăşurat în oraşul Mecca din Arabia Saudită a anunţat la încheierea lucrărilor sale, în primele ore ale zilei de joi, suspendarea Siriei din Organizaţia Cooperării Islamice.
Participanţii au căzut de acord asupra „necesităţii de a se pune capăt imediat actelor de violenţă din Siria şi de a suspenda această ţară din OCI”, se arată în comunicatul final. Summitul a făcut cunoscut că este „profund îngrijorat din cauza masacrelor şi acţiunilor inumane suportate de poporul sirian”. Secretarul general al OCI, Ekmeleddin Ihsanoglu, a calificat, într-o conferinţă de presă, decizia adoptată ca „un mesaj puternic adresat de lumea musulmană regimului sirian”. „Această lumea nu mai poate accepta un regim care îşi masacrează poporul folosind avioane, tancuri şi artilerie grea”.
„Este, de asemenea, un mesaj adresat comunităţii internaţionale, care spune că lumea musulmană susţine o soluţie paşnică (în Siria), doreşte încheierea vărsării de sânge şi refuză ca această problemă să degenereze într-un conflict confesional şi să se extindă” în regiune, a continuat şeful OCI. Suspendarea Siriei a fost recomandată de o reuniune preparatori a summitului care a durat două zile şi s-a desfăşurat în prezenţa a circa 40 de şefi de state arabe, africane şi asiatice, membre ale OCI. O singură ţară dintre cei 57 de membri ai OCI, Iranul, aliat al regimului de la Damasc, s-a opus în mod deschis suspendării Siriei.

Share our work
Iranul nu e de acord cu suspendarea Siriei din Organizatia de Cooperare Islamica

Iranul nu e de acord cu suspendarea Siriei din Organizatia de Cooperare Islamica

Ministrul iranian al afacerilor externe, Ali Akbar Salehi, a anunţat luni că ţara sa se opune suspendării Siriei din Organizaţia de Cooperare Islamică.
„Eu sunt deschis împotriva suspendării oricărei ţări”, a declarat Salehi jurnaliştilor pe marginea participării sale la o reuniune pregătitoare a summitului islamic prevăzut marţi la Mecca şi dominat de conflictul din Siria. El a fost întrebat despre suspendarea Siriei din OCI, în legătură cu care ţările membre urmează să se pronunţe la reuniunea lor din Arabia Saudită, a declarat secretarul general al OCI Ekmeleddin Ihsanoglu. „A suspenda o ţară nu înseamnă să mergi spre soluţionarea problemei. Acţionând astfel, doriţi să evitaţi problema”, a adăugat ministrul iranian.
În schimb, a estimat el, „ţările OCI ar trebui să facă eforturi comune pentru a rezolva problema într-un mod care să contribuie la pace, securitate şi stabilitate în regiune”. Miniştrii de externe ai ţărilor OCI, ce cuprinde 57, au început luni după-amiază o reuniune la Jeddah, în vestul Arabiei Saudite, pentru a pregăti summitul extraordinar convocat marţi la Mecca, primul loc sfânt al islamului, la iniţiativa regelui Abdullah al Arabiei Saudite, care încearcă să mobilizeze lumea musulmană în favoarea revoltei din Siria. Dar criza siriană divizează profund ţările musulmane. Iranul şiit afişează un sprijin desăvârşit pentru regimul sirian, în timp ce Arabia Saudită, sunită, îi susţine pe rebelii ce doresc răsturnarea preşedintelui Bashar al-Assad.

Share our work
Turcia accepta prezenta UE la summitul NATO doar daca e invitata si OCI

Turcia accepta prezenta UE la summitul NATO doar daca e invitata si OCI

Turcia intenţionezăa să voteze împotriva participării UE la summitul NATO de la Chicago,  dacă nu va fi invitată şi Organizaţia de Cooperare Islamică (OCI).
Decizia este un semnal al amplificării dezamăgirii faţă de blocul comunitar, în contextul în care preşedinţia semestrială a UE va fi preluată din iulie de Cipru, ţară pe care Ankara refuză să o recunoască. Conform cotidianului turc Zaman, Ankara a precizat că va bloca participarea UE la summitul NATO dacă la reuniune nu va fi invitată şi OCI. Opoziţia Turciei pare să pună NATO într-o situaţie stânjenitoare, în condiţiile în care, conform unor informaţii, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso au primit deja invitaţia de a participa la dineul de deschidere a summitului de la Chicago.
Pentru a participa la summitul NATO, UE ca entitate are nevoie de o invitaţie, iar Turcia, membră NATO din 1952, are puterea de a se opune. UE a căpătat o mai mare greutate politică în urma Tratatului de la Lisabona. Bruxellesul participă la eforturile de reconstrucţie şi democratizare din Afganistan, fiind de aşteptat ca rolul său să crească după retragerea NATO din această ţară în 2013.
Cotidianul turc Hürriyet, citat de EurActiv, publică declaraţia unui oficial turc rămas sub protecţia anonimatului care a spus că Ankara nu a numit participarea la summit a Organizaţiei de Cooperare Islamică drept condiţie pentru prezenţa UE, dar a confirmat că Ankara se va opune participării Bruxellesului la reuniunea de la Chicago.
“NATO nu ar trebui să irosească timp în încercarea de a invita mai mulţi reprezentanţi de la organizaţii din afară”, a spus sursa citată, care a salutat OCI, un bloc de 56 de state, pentru spriijinul acordat NATO în Libia,”’nu mai redus decât al UE”. Turcia susţine că, până la aderarea Republicii Cipru la UE în 2004, relaţiile sale în cadrul NATO mergeau destul de bine. De atunci, Ankara a împiedicat NATO să schimbe informaţii cu UE sub justificarea că Cipru nu este membru al Parteneriatului pentru Pace, un program NATO considerat anticamera pentru aderarea la Alianţă. Cipru va prelua de la 1 iulie preşedinţia semestrială a UE, însă Turcia a avertizat că îşi va îngheţa relaţiile cu UE în această perioadă.
Turcia a refuzat să accepte şi participarea Israelului la summitul NATO, care se va desfăşura pe 20 şi 21 mai, întrucât autorităţile israeliene nu au prezentat scuze pentru moartea a nouă cetăţeni turci în anul 2010, în urma unui atac al marinei israeliene asupra unor ambarcaţiuni cu ajutoare şi activişti pro-palestinieni ce se îndreptau către Fâşia Gaza.

Share our work