Marea Britanie vrea noi submarine nucleare

Marea Britanie vrea noi submarine nucleare

Ministrul britanic al apărării, Philip Hammond, ar urma să confirme oficial luni că guvernul britanic lansează în această săptămână un contract de un miliard de lire sterline pentru construirea unor reactoare destinate submarinelor sale cu propulsie nucleară de nouă generaţie.
Decizia de a construi sau nu submarine „nu este necesar să fie luată înainte de 2016”, dar „comandăm acum ceea ce trebuie pentru a avea posibilitatea” să fabricăm aceste nave dacă o astfel de decizie va fi luată, a declarat duminică pentru BBC ministrul Hammond. Declaraţia sa riscă să provoace noi tensiuni în guvernul de coaliţie între conservatori şi liberal-democraţi.
Conservatorii, începând cu primul ministru David Cameron, sunt susţinătorii unei modernizări a flotei de submarine, în timp ce liberal-democraţii propun soluţii alternative, costul ridicat al acestor nave nefăcând proiectul viabil într-o perioadă de austeritate, potrivit lor. Bugetul Ministerului Apărării pentru următorii patru ani a fost redus cu 8 %, în concordanţă cu planul de austeritate lansat la sfârşitul anului 2010.
Securitatea tehnică a celor patru submarine nucleare cu lansatoare Vanguard, echipate cu rachete Trident, expiră în anii 2020, dar rachetele lor vor rămâne operaţionale până în 2042. „Ceea ce vom anunţa este un angajament de modernizare a uzinei Rolls-Royce din Derby (în centrul Angliei), care va construi aceste reactoare nucleare”, a precizat ministrul apărării. Aceasta ar însemna păstrarea „competenţelor tehnice de înalt nivel în ţară pentru următorii 40-50 de ani”, a adăugat el.

Share our work
Rusia construieste o centrala nucleara in Belarus

Rusia construieste o centrala nucleara in Belarus

centralaMoscova şi Minsk au semnat marţi un contract pentru construcţia primei centrale nucleare din Belarus, anunţă agenţiile de presă internaţionale. Compania rusă Atomstroyexport va construi două reactoare nucleare cu o putere instalată de 2.400 de megavaţi lîngă oraşul Ostroveţ în regiunea Grodno din vestul Belarusului. Cele două ţări au semnat în luna mai un acord interguvernamental preliminar pentru construcţia acestei centrale care va costa circa 9,4 miliarde de dolari. Experţii locali declară că proiectul are în vedere realizarea a patru sisteme de siguranţă independente ceea ce va face ca această centrală să fie printre cele mai sigure construite în lume la ora actuală. Totuşi, cîteva state europene s-au declarat împotriva acestui proiect din motive de siguranţă şi de mediu. Centrala nucleară ar urma să fie pusă în funcţiune în anul 2017. Rusia, Belarusul şi Kazahstanul vor crea o piaţă comună cu milioane de consumatori în momentul înfiinţării Spaţiului Economic Comun (SEC) la 1 ianuarie 2012, a afirmat premierul rus, Vladimir Putin, într-un articol intitulat “Un nou proiect de integrare pentru Eurasia: Viitorul se naşte astăzi”, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. SEC va avea o legislaţie comună, capitalul va circula liber, la fel şi cetăţenii din cadrul celor trei state, subliniază Putin în articolul publicat în ziarul Izvestia, citat de Itar-Tass. “Drumul spre acest proiect ambiţios a început în urmă cu 20 de ani, când a fost înfiinţată Comunitatea Statelor Independente după destrămarea URSS”, a notat premierul rus. “CSI ne-a ajutat să lansăm o integrare pe mai multe niveluri, cu mai multe viteze, în spaţiul postsovietic, şi să creăm organizaţii precum Uniunea Rusia – Belarus, Organizaţia Tratatului Securităţii Colective, Comunitatea Economică Eurasia, Uniunea Vamală şi, în final, Spaţiul Economic Comun”, a subliniat Putin. “Integrarea se transformă acum într-un proiect logic, stabil şi pe termen lung, atrăgător pentru cetăţeni şi companii, care nu depinde de schimbările politice sau de alte situaţii”, a încheiat premierul rus.

Share our work
Dunarea, tot mai amenintata de poluare

Dunarea, tot mai amenintata de poluare

pollutionRegiunea Dunarii dintre Romania si Bulgaria este din ce in ce mai amenintata de poluare. Dupa ce, miercuri, la sud de fluviu au avut loc mai multe ploi acide, joi, specialistii au anuntat ca norul radiocativ din Japonia a ajuns deasupra Romaniei. De asemenea, la Sofia, au avut loc manifestatii de protest impotriva proiectului de construire a unei noi centrale nucleare. O ploaie acida a cazut miercuri peste mai multe orase din Bulgaria, au declarat specialistii Institutului National de Meteorologie de la Sofia, citati de presa locala. Limita peste care consideram ca este vorba de o ploaie acida est un nivel al pH-ului de peste de 5, precizeaza Valeri Spiridonov, vicepresedinte al institutului.Potrivit datelor preliminare, aceasta limita aproape ca a fost atinsa in mai multe zone din nordul si sud-estul tarii. Cel mai ridicat nivel de aciditate (pH 4,9) l-a avut ploaia din zona oraselor Vidin (nord-vest, la granita cu Romania), Loveci (nord) si Karnobat (sud-est). Nivelul de 4,5 a fost depasit si in zonele oraselor Plevna, Dobrici, Montana, Sumen din nordul Bulgariei si la Sliven si Burgas din sud-estul tarii, transmite Agerpres. Meteorologii bulgari sunt convinsi ca ploile acide nu au nimic de a face cu incidentul nuclear din Japonia. Cel mai probabil, acestea sunt cauzate de poluarea provocata de bombardarea Libiei, sustine Novinar. Norii care au adus ploaia de miercuri s-au format in zona Marii Mediterane si a Italiei, de unde decoleaza avioanele care bombardeaza Libia, scrie ziarul, care aminteste ca ploi acide au cazut in cantitate mare in Bulgaria si in anul 1999, cand NATO a bombardat Iugoslavia. Specialistii avertizeaza ca ploile acide sunt periculoase mai ales pentru agricultura si ca nu dauneaza sanatatii umane.

Norul radioactiv a ajuns in zona

Norul radioactiv provenit din Japonia in urma incidentului de la centrala nucleara de la Fukushima se afla, in prezent, deasupra Romaniei, dar, potrivit specialistilor romani, acesta nu prezinta valori mari de radioactivitate. Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, masa de aer care traverseaza Romania in aceasta perioada nu are concentratii mari de radioactivitate, masuratorile efectuate pana in prezent indicand faptul ca valorile concentratiei de ozon total sunt obisnuite pentru aceasta perioada a anului, pentru latitudinile medii ale Europei. Totodata, prognozele realizate de catre institutiile europene specializate arata ca, in perioada urmatoare, concentratiile de ozon din Romania vor ramane apropiate de valorile normale pentru aceasta perioada a anului, precizeaza ANM. Si prognozele realizate de catre institutiile europene specializate arata ca in perioada urmatoare (30 martie – 5 aprilie 2011) concentratiile de ozon din Romania vor ramane apropiate de valoile normale pentru aceasta perioada a anului. Organizatia Meteorologica Mondiala (OMM) a activat, in data de 12 martie a.c, la solicitarea Agentiei Internationale de Energie Atomica (AIEA), Centrele Meteorologice Regionale Specializate. Aceste Centre au responsabilitatea de a realiza prognoze ale traiectoriilor si dispersiei norului de poluant radioactiv emis de Centrala Nucleara Fukushima.

Manifestatie impotriva centralei nucleare Belene

Circa 300 de persoane au manifestat – miercuri, la Sofia – pentru a invita guvernul sa renunte la construirea unei centrale nucleare la Belene, in nordul Bulgariei, dupa accidentul nuclear de la Fukushima. Manifestantii – dintre care multi purtau cate o masca impotriva gazelor si un combinezon de protectie impotriva radiatiilor – au scandat „Nu Belene !” sub ferestrele sediului guvernului. Intr-o declaratie remisa presei, organizatorii estimeaza ca „dezastrul de la Fukushima arata ca industria nucleara nu a retinut lectiile Cernobalului”, cel mai grav accident nuclear din istorie. Bulgaria nu mai exploateaza decat doua reactoare dupa inchiderea a patru blocuri de fabricatie sovietica in 2007 din motive de securitate, inainte de intrarea tarii in Uniunea Europeana. Pentru a compensa aceasta pierdere a capacitatilor energetice, Bulgaria intentioneaza sa construiasca o noua centrala cu tehnologie rusa la Belene, pe malul Dunarii, dotata cu doua reactoare de 1.000 MW. Un contract in acest sens a fost semnat in 2008 cu societatea rusa Atomstroyexport, apartinand companiei publice Rosatom, dar finantarea nu a fost finalizata. Guvernul premierului Boiko Borisov a amenintat deja ca va abandona proiectul.

Share our work