Gazprom vrea North Stream pana in Marea Britanie

Gazprom vrea North Stream pana in Marea Britanie

Gazoductul North Stream ar putea lega Rusia de Marea Britanie prin intermediul uneia dintre cele două conducte suplimentare aflate în studiu, a anunţat vineri preşedintele gigantului rus Gazprom, indicând faptul că grupul petrolier britanic BP şi-a exprimat interesul pentru proiect.
Consorţiul însărcinat cu gazoductul North Stream, care leagă Rusia de Europa trecând pe sub Marea Baltică, a indicat în luna mai că are în vedere construirea a cel mult două conducte suplimentare pentru a creşte volumul de gaz livrat către UE. „British Petroleum şi-a exprimat interesul”, a declarat Aleksei Miller, în cursul unei conferinţe de presă, la încheierea adunării generale anuale a grupului. El a subliniat că nici un acord nu a fost încheiat deocamdată.
Dar „s-ar putea presupune că pentru conducta ce merge spre Europa continentală, acţionarii vor rămâne aceiaşi ca în prezent, iar pentru a patra, componenţa acţionarilor va fi diferită”, a adăugat el. În prezent, consorţiul North Stream reuneşte Gazprom (51%), BASF şi EON din Germania (fiecare 15,5%), Gasunie din Olanda şi GDF Suez din Franţa (fiecare 9%).
North Stream, cu o lungime de aproximativ 1.220 kilometri, a început în noiembrie 2011 să furnizeze gaz rusesc Europei, pe sub Marea Baltică, fără să treacă pe uscat, o alegere dictată de voinţa de a evita o repetare a întreruperilor livrărilor de gaz cauzate în special de litigiile dintre Moscova şi Ucraina. Livările de gaz rusesc reprezintă în prezent peste un sfert din nevoile de gaz ale ţărilor din UE.

Share our work
North Stream umplut cu gaz începând cu noiembrie

North Stream umplut cu gaz începând cu noiembrie

gazoduct Ro-RM 52Rusia va pune în funcţiune la 8 noiembrie gazoductul North Stream, care urmează să aprovizioneze în mod direct Europa occidentală, traversând Marea Baltică, a anunţat preşedintele gigantului rus Gazprom, Aleksei Miller. “Astăzi pot să vă spun exact când va fi pus în funcţiune gazoductul. Va fi pe data de 8 noiembrie. Construcţia primei conducte este gata, în prezent se lucrează la punerea sub presiune a conductei”, a precizat Miller, în cursul unei întâlniri cu premierul Vladimir Putin, conform paginii de internet a guvernului.

Gazoduct strategic

Gazoductul cu o lungime de 1224 km a fost inaugurat la 6 septembrie de premierul rus, la staţia de compresiune de la Portovaia, lângă Vîborg, la Marea Baltică. Atunci, în conductă a fost injectat gaz tehnic, o etapă cheie înainte de pomparea gazului natural destinat consumatorilor. Potrivit Agerpres, un prim tronson al conductei, care a fost terminat în mai, are capacitatea de 27.5 miliarde de metri cubi, iar până la sfârşitul lui 2012 se prevede finalizarea celui de-al doilea. Aleksei Miller a menţionat că s-au construit până acum peste 700 de kilometri din gazoduct, adică 60% din lungimea totală. El a precizat că va fi efectuat un control de mediu la primul tronson, în cadrul unui program care va costa 40 de milioane de euro pe trei ani, şi a amintit că s-au cheltuit circa 100 milioane de euro pentru construcţia acestuia. North Stream urmează să permită transportul a 55 miliarde de metri cubi de gaz pe an de la Vîborg până în oraşul german Greifswald, trecând prin apele teritoriale ale Rusiei, Finlandei, Suediei, Danemarcei şi Germaniei.

Share our work