Militar roman, ranit in Afganistan

Militar roman, ranit in Afganistan

romani in AfganistanIn cursul după-amiezii zilei de joi, 16 iunie, plutonierul Nicuşor Bica, din Batalionul 26 Infanterie, aflat în misiune în Afganistan, a fost rănit uşor în zona ochilor. Subofiţerul executa o misiune de cercetare terestră pentru securizarea unei căi de acces, moment în care s-a produs deflagraţia unui dispozitiv exploziv improvizat. În urma suflului exploziei, i-au fost afectaţi ochii, fiind necesară intervenţia echipei medicale şi evacuarea acestuia la Spitalul Militar din Kandahar pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. În prezent, starea de sănătate a militarului este stabilă, nefiindu-i pusă în pericol viaţa, transmite MApN. KARADENIZ PRESS reaminteste ca, pe 10 mai, caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a căzut la datorie, în jurul orei 06.00, în Provincia Zabul, Afganistan. În timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost grav rănit, fiind transportat de urgenţă cu un elicopter echipat MEDEVAC la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Marinescu a decedat. Militarul, în vârstă de 28 de ani, era necăsătorit. Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan. De asemenea, ministrul apărării naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Miercuri, 11 mai, la ora 08.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul Cătălin-Ionel Marinescu. Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea şi conducerea armatei îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii sublocotenentului (p.m.) Cătălin-Ionel Marinescu şi sunt alături de familia greu încercată.

Mai, o luna sangeroasă pentru militarii romani din Afganistan

Pe 5 mai, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie ‘Neagoe Basarab’, a căzut la datorie, în Provincia Zabul, Afganistan. Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Lixandru a decedat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Constantin-Laurentiu Lixandru, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan. De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a înaintat preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Constantin-Laurenţiu Lixandru cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. De asemenea, duminică, 1 mai, patru militari romani au fost raniti in Afganistan. In jurul orei 05.30, un autovehicul blindat, tip MRAP, aflat in misiune cu militari din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, pe autostrada A1 in Provincia Zabul, Afganistan, a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat. Desi cantitatea de explozibil utilizata in atac a fost foarte mare, fapt care a dus la rasturnarea vehiculul tip MRAP, gradul ridicat de protectie asigurat de blindajul masinilor de lupta folosite de fortele NATO in Afganistan a dus la salvarea vietilor militarilor romani. In urma deflagratiei, care a provocat rasturnarea vehiculului MRAP, locotenentul George Olteanu a suferit leziuni in zona spatelui si la muschii piciorului stang, plutonierul major Marius Apostol are glezna piciorului stang fracturata si caporalul Daniel Riza a suferit o ruptura de ligamente la genunchiul stang, starea lor fiind stabila. Al patrulea militar aflat in vehicul, caporalul Nicolae Barbu, care a acuzat doar lovituri superficiale, si-a reluat activitatea in Baza Lagman. Locotenentul Olteanu, plutonierul major Apostol si caporalul Riza au fost evacuati catre Spitalul Militar din Kandahar, pentru investigatii suplimentare si tratament de specialitate.

Share our work