Rusia: pregătiri teoretice pentru utilizarea armelor nucleare în Europa și Asia

Rusia: pregătiri teoretice pentru utilizarea armelor nucleare în Europa și Asia

Armele nucleare tactice ale Rusiei sunt concepute pentru a fi utilizate pe câmpul de luptă din Europa și Asia și au o rază de acțiune mai limitată în comparație cu armele nucleare strategice, care ar putea ajunge în SUA, relatează mass-media internațională.

Documentele militare publicate subliniază doctrina Rusiei privind utilizarea armelor nucleare tactice, inclusiv criteriile minime pentru utilizarea armelor nucleare tactice, scrie Financial Times. Cele 29 de dosare militare rusești, care datează între 2008 și 2014, indică un prag „mai mic decât a admis în mod public Rusia vreodată, potrivit experților care au văzut și verificat documentele”, notează FT.

Criteriile variază „de la o incursiune a inamicului pe teritoriul Rusiei până la declanșatoare mai specifice, cum ar fi distrugerea a 20% din submarinele cu rachete balistice strategice ale Rusiei”, susține FT.

Distrugerea a trei sau mai multe nave de război capitale, trei aerodromuri, 30% din submarinele sale de atac cu propulsie nucleară sau o „lovitură simultană asupra centrelor de comandă de coastă principale și de rezervă” sunt, de asemenea, enumerate drept condiții potențiale pentru un atac nuclear.

De asemenea, se așteaptă ca armata Rusiei să poată folosi arme nucleare tactice pentru o gamă largă de obiective, inclusiv „prevenirea statelor să folosească agresiunea […] sau escaladarea conflictelor militare”, „oprirea agresiunii”, prevenirea forțelor ruse să piardă bătălii sau teritoriu, și a face marina Rusiei „mai eficientă”.

Documentele indică, de asemenea, o neîncredere în China , în ciuda legăturilor din ce în ce mai strânse între Moscova şi Beijing. Materialele de instruire indică faptul că districtul militar de est al Rusiei a efectuat exerciții care preconizau un atac ipotetic al Chinei.

Moscova s-ar putea teme că Beijingul ar putea profita de concentrarea sa militară către Occident și ar putea lansa un atac peste graniță pentru a câștiga teritoriu în Orientul Îndepărtat al Rusiei.

Publicația a precizat că Rusia continuă să desfășoare exerciții militare în apropierea Chinei, derulând exerciții în iunie și noiembrie 2023 în regiunile de la granița cu China folosind rachete care au capacitate nucleară.

William Alberque, director de strategie, tehnologie și control al armelor la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, a declarat pentru FT că Rusia ar avea probabil un prag mai ridicat pentru a folosi arme nucleare tactice împotriva Ucrainei, care nu are propria capacitate nucleară sau capacitatea de a lansa o invazie terestră la aceeași scară, decât împotriva Chinei sau a SUA.

Liderii ruși consideră că, în timp ce un atac nuclear împotriva Chinei sau a SUA ar putea fi „dezmeticitor”, un atac nuclear asupra Ucrainei ar fi de natură să escaladeze conflictul și să ducă la o intervenție directă din partea SUA sau a Marii Britanii, a declarat Alberque. „Acesta este absolut ultimul lucru pe care Putin îl dorește”.

Rusia încă se comportă în conformitate cu „teoria utilizării” armelor nucleare stabilită în documente, a spus Alberque. „Nu am văzut o regândire fundamentală”, a spus el, adăugând că Moscova este probabil îngrijorată de faptul că China ar putea încerca să profite de faptul că Moscova este distrasă „pentru a-i împinge pe ruși din Asia Centrală”.

Documentele reflectă modele observate în exercițiile desfășurate în mod regulat de către armata rusă înainte și după invadarea Ucrainei de către Putin în 2022. Alberque, care a lucrat anterior pentru NATO și departamentul de apărare al SUA pentru controlul armelor, a arătat exemple de exerciții rusești desfășurate în iunie și noiembrie trecute, folosind rachete Iskander cu capacitate nucleară în două regiuni de la granița cu China.

„Este pentru prima dată când vedem documente ca acesta”, a declarat Aleksander Gabuev, directorul Centrului Carnegie Rusia Eurasia din Berlin. „Ele arată că pragul operațional pentru utilizarea armelor nucleare este destul de scăzut dacă rezultatul dorit nu poate fi atins prin mijloace convenționale.”

Armele nucleare tactice ale Rusiei, care pot fi lansate cu rachete terestre sau maritime sau din aeronave, sunt concepute pentru o utilizare limitată pe câmpul de luptă în Europa și Asia, spre deosebire de armele „strategice” mai mari destinate să vizeze SUA. Focoasele tactice moderne pot elibera în continuare mult mai multă energie decât armele aruncate asupra Nagasaki și Hiroshima în 1945.

Deși dosarele datează de 10 ani și mai mult, experții susțin că rămân relevante pentru doctrina militară rusă actuală. Documentele au fost arătate FT de surse din cadrul serviciilor de informații occidentale.

Putin a declarat în iunie anul trecut că are un sentiment „negativ” în privința utilizării atacurilor nucleare tactice, dar apoi s-a lăudat că Rusia are un arsenal nestrategic mai mare decât țările NATO.

În timp ce președintele Rusiei are singura autoritate de a lansa o primă lovitură nucleară, pragul scăzut pentru utilizarea nucleară tactică stabilit în documente este în conformitate cu o doctrină pe care unii observatori occidentali o numesc „escaladare pentru de-escaladare”.

În cadrul acestei strategii, ar putea fi folosită o armă tactică pentru a încerca să împiedice Rusia să se implice într-un război extins, în special unul în care SUA ar putea interveni. Folosind ceea ce numește „inducerea fricii”, Moscova ar încerca să pună capăt conflictului în propriile sale condiții, șocând adversarul țării cu utilizarea timpurie a unei arme nucleare mici – sau asigurând o înțelegere prin amenințarea de a face acest lucru.

Oficialii ucraineni consideră că amenințările nucleare proliferate Putin au convins SUA și alți aliați să nu înarmeze Kievul mai bine la începutul conflictului, când armamentul avansat al NATO ar fi putut întoarce soarta în favoarea Ucrainei multa mai repede.

Share our work
De ce America ezită în sprijinirea totală a Ucrainei?

De ce America ezită în sprijinirea totală a Ucrainei?

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un discurs la Conferința anuală de securitate de la München, din februarie 2024, a cerut Statelor Unite și altor susținători internaționali, să rămână alături de Ucraina, avertizând participanții că țara sa, dacă va fi lăsată singură, va fi distrusă de Rusia.

Discursul său a fost adresat, indirect, membrilor Congresului american care blochează ajutorul vital ce ar permite țării sale să reziste încă o perioadă, Discursul său survine în momentul în care Ucraina s-a retras din orașul strategic Avdiivka, marcând cea mai importantă victorie teritorială a Rusiei de la capturarea reguli Bahmut-ului în primăvara lui 2023.

La conferința de presă după întâlnirea cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, tot în cadrul Conferinței de la München, a declarat că Washingtonul va înceta să fie un partener strategic al Kievului dacă nu va aloca încă un pachet de ajutor.

El a numit asistența SUA vitală pentru Ucraina, subliniind că nu există alternativă. „Contăm foarte mult pe decizia pozitivă a Congresului, acest pachet este vital pentru noi. Nu luăm în considerare o alternativă astăzi, pentru că ne bazăm pe Statele Unite ca partener strategic, că vor rămâne un partener strategic. Dacă vorbim despre o alternativă, înseamnă că acesta nu este partenerul nostru strategic. De aceea nu mă gândesc la o astfel de alternativă”.

Președintele ucrainean speră ca Statele Unite să mențină o poziție aliată față de Kiev. „Nu cred că partenerul nostru strategic își poate permite să nu sprijine Ucraina. Adică nu văd o oportunitate ca un partener strategic să ia o astfel de poziție. Vedem provocări electorale, interne, politice, nu vreau să le comentez, acestea sunt procesele interne ale Statelor Unite și ale poporului american. Dar sper ca poziția aliată să rămână”, a continuat el.

La o conferință de presă susținută înainte de întâlnirea cu Harris, Zelenski nu a răspuns public la întrebarea ce va spune congresmanilor care blochează alocarea ajutorului Kievului în Statele Unite.

Apelul președintelui ucrainean este similar cu celelalte transmise de la începutul conflictului și trage un semnal de alarmă asupra soartei țării sale prinsă într-o încleștare pe viață și pe moarte cu Rusia.

Statele Unite ale Americii și aliații cheie europeni au declarat marți, 27 februarie, că nu intenționează să trimită trupe terestre în Ucraina, după ce Franța, prin vocea lui Emmanuel Macron, a sugerat această posibilitate.

Declarația lui Macron a subliniat că aliații occidentali nu ar trebui să excludă nicio opțiune în încercarea de a evita victoria Rusiei în Ucraina, deși a subliniat că nu există un consens în această etapă. Kremlinul a avertizat că orice astfel de mișcare va duce inevitabil la conflict între Rusia și NATO.

La sfârșitul lunii februarie 2024, când sunt scrise rândurile de față, Rusia nu a pierdut teritoriile cucerite în Ucraina, dimpotrivă, chiar a avansat. Astfel, niciuna dintre părți nu este aproape de a câștiga dar nici de a pierde.

Specificul acestui conflict este ca nu doar acțiunile Ucrainei și Rusiei contează în ecuație și nu este doar un conflict specific paradigmei post sovietice, localizat doar la Ucraina. Din cauza forțelor implicate și al consecințelor geopolitice aceasta este cel mai important conflict interstatal din ultimele decenii.

Deși despărțită de un ocean de conflictul ucraineano-rus, evoluția acestui război nu este ca a altor conflicte locale în care America a mai fost implicată pe glob deoarece oponentul proxy nu este Saddam Hussein sau Gaddafi, ci chiar Rusia, altă specie de actor geopolitic, infinit mai dificil de învins, sau cvasi-imposibil. De aceea, felul cum se va termina încleștarea ruso-ucraineană va avea consecințe majore pentru puterea Statelor Unite dar și pentru Europa care a ales despărțirea economică de Rusia, la presiunea Washington-ului. Pentru Ucraina se contureaza o posibilă formulă statală fără teritoriile deja alipite Rusiei însă nu se știe unde se va opri armata rusă. Odesa pare prinsă în meniul Kremlinului deși cucerirea ei nu ar fi ușor de făcut.

Narativul occidental de la începutul razboiului spunea că acest conflict se îndreaptă către un rezultat care ar aduce beneficii geopolitice Statelor Unite și independența Ucrainei care ar reuși, ajutată de Occident să împingă invadatorul în granițele sale. Deși nici aici nu avem garanții că s-ar fi limitat să se oprească armata ucraineană, ajutată de Occident, dacă planul funcționa.

Mai mult, analizele americane au concluzionat că rușii nu vor risca să utilizeze arme nucleare însă nici aici nu mai există certitudini. Contraofensivele ucrainene de succes din Harkov și Herson din toamna anului 2022 au reînnoit optimismul cu privire la perspectivele Kievului pe câmpul de luptă dar timpul și evoluția din teren au reconfirmat teoria că rușii pornesc greu, au pierderi importante dar recuperează repede sincopele inițiale. Astfel, scenariul optimist de alungare a rușilor a devenit improbabil, riscurile unui conflict prelungit nu mai par atât de ușor gestionabile iar Rusia se îndepărtează de posibilitatea să plătească eventuale pagube de război. Plus ca există o oarecare resemnare internațională că rușii nu vor mai pleca din Ucraina și vor păstra teritoriile cucerite. Gurile rele ar spune că asta era previzibil de la început.

Anexarea Crimeii din 2014 și invazia Estului Ucrainei în februarie 2022 au fost un preț scump plătit de Moscova și nu pare a fi vorba doar ambiții post-imperiale ale unui stat nostalgic sau de rămânere în istorie a lui Vladimir Putin prin această acțiune militară. Putin a riscat însăși supraviețuirea sa politică și pacea socială rusă, pe lângă riscul mutării conflictului în teritoriile rusești atunci când a mobilizat sute de mii de soldați în ceea ce a fost definită drept „operațiune specială”.

Greșeala Americii ar fi să îl considere doar un moft neo-imperial post sovietic și pare să existe o gravă sincopă în evaluarea rușilor de către Occident în motivarea cu care ei acționează. În primul rând că ei nu funcționează după regulile occidentale, ci se consideră egalii americanilor și de aceea nu pot fi încadrați ușor în niciun tipar de viitoare analize și strategii.

Ucraina, ținta atacului rus, a fost de mult timp o prioritate a politicii externe a Rusiei care a alocat resurse semnificative și a făcut compromisuri majore pentru a-și urmări securizarea teritoriului său, inclusiv ceea ce Putin a definit drept eroarea de a avea încredere în Occident.

Prin urmare, ce se va alege de războiul dintre Rusia-Ucraina și modul în care acestea ar putea modifica raporturile de putere între o Rusie învingătoare și un Occident incapabil să sprijine decisiv Ucraina? Ca sprijinitoare principale, Statele Unite are propriile sale interese iar acestea vor influența decisiv cursul conflictului.

Un detaliu important: perspectiva și implicarea americană la pachet cu Europa se concentrează pe interesele externe ale SUA ca hegemon mondial. Ele adesea se suprapun cu sprijinul cauzei ucrainene, dar se pare că nu pot depăși o linie roșie în relația cu Rusia din cauza calculelor asupra consecințelor posibile ale deznodământului conflictului. Mesajul republicanilor care se opun acordării unui nou pachet financiar consistent către Ucraina este sintetizat într-o propoziție: Noi nu mai dăm bani, nu pentru ca avem ceva cu Ucraina ci pentru că nu mai are rost să investim într-o cauză pierdută. Nu are rost sa mai finanțăm uciderea inutilă a soldaților ucraineni, condamnați la un sfârșit previzibil.

Care sunt, totuși, marile puncte de reflecție ale factorilor de decizie din Statele Unite pentru care se reevaluează, pe parcurs, gradul de implicare în ajutorarea Ucrainei?

Samuel Charap și Miranda Priebe, în articolul Avoiding a Long War. U.S. Policy and the Trajectory of the Russia-Ukraine Conflict, publicat acum un an pe platforma online a prestigiosului RAND Corporation, organizația de tip think tank americană ce are ca scop îmbunătățirea politicilor și luarea deciziilor prin cercetare și analiză, consultată în multe privințe de factorii de decizie americani, au selectat principalele puncte de acțiune, riscurile și avantajele pe care Washington-ul trebuie să le gestioneze odată implicat în acest război de partea ucraineană. Deși nu este actualizat, în prezent, cu ultimele evoluții ale conflictului, articolul rezumă o serie importantă de argumente care stau la baza deciziilor americane.

Riscul utilizării armei nucleare

Utilizarea armelor nucleare de către Rusia pare plauzibilă deoarece, dacă Ucraina o împinge către propriile teritorii, cu ajutor occidental, această capabilitate devine factor esențial în determinarea traiectoriei viitoare a conflictului. Marele risc și motiv pentru care ajutorul american acordat Ucrainei a fost ponderat a fost utilizarea armei nucleare de către Rusia odată ce ar ajunge într-o amenințare existențială de grad zero și este pusă la colț. Arma nucleară tactică folosită de Rusia în Ucraina ar fi foarte periculoasă pentru Statele Unite și aliații săi deoarece s-ar pune capăt no combat-ului nuclear stabilit încă din timpul Războiului Rece. Dacă Rusia ar câștiga concesii sau ar obține câștiguri militare prin utilizarea armei nucleare tactice, norma împotriva neutilizarii ar fi slăbită, iar alte țări ar putea avea mai multe șanse să folosească astfel de arme în conflictele viitoare. Mai mult, utilizarea armelor nucleare de către Rusia în Ucraina ar avea efecte mari și imprevizibile asupra politicilor aliate față de război, ducând potențial la o prăbușire a unității transatlantice.

Un posibil conflict NATO-Rusia

Un alt risc este reprezentat de o posibilă escaladare către un conflict NATO-Rusia. Printre interesele strategice ale SUA referitoare la conflictul din Ucraina au fost două fundamentale: să nu se producă un conflict direct între armata SUA și NATO cu Rusia și menținerea războiului în interiorul granițelor Ucrainei. Adică să fie învinsă Rusia pe teritoriul ucrainean, fără a se extinde conflictul către alte state NATO și mai ales să nu se întâlnească armata rusă cu trupe americane într-o confruntare directă. Armata americană ar fi imediat implicată într-un război devastator cu o țară care are cel mai mare arsenal nuclear din lume.

Deși decizia Rusiei de a ataca un stat membru NATO pare a fi lipsită de sens și reușită, riscul este crescut în timp ce conflictul din Ucraina este în desfășurare pentru că nu se știe cum va evolua războiul care are propria sa logică.

Până în prezent Rusia și Ucraina rămân singurele părți combatante în război dar ar putea atrage în continuare aliații SUA, tot din cauza imprevizibilității oricărui război care se transformă radical din matricea sa inițială. Lupta are loc într-o țară care se învecinează pe uscat cu patru state membre NATO și împarte litoralul Mării Negre cu alte două.

O nedorită eroare de țintire ar putea trimite o rachetă rusă în teritoriul NATO, declanșând un ciclu de acțiune-reacție care ar putea duce la un conflict pe scară largă. Dacă războiul din Ucraina s-ar termina în timp rezonabil, probabilitatea unei ciocniri directe Rusia-NATO, fie intenționată, fie involuntară, s-ar diminua semnificativ.

Teritoriul mai mic al Ucrainei, un cost acceptabil

În februarie 2024, Rusia ocupă aproape 20% din Ucraina, zonele controlate conținând active economice importante, inclusiv centrala nucleară Zaporojie, care a furnizat până la 20% din capacitatea de generare a energiei dinainte de război a Ucrainei și întreaga coastă a Mării Azov a Ucrainei.

O traiectorie de război care să permită Ucrainei să controleze mai mult din teritoriul său recunoscut internațional ar fi benefică pentru Statele Unite. Americanii au interes să arate că agresiunea se plătește și să consolideze norma de integritate teritorială consacrată în dreptul internațional. Cu toate acestea, implicațiile pentru acest interes al controlului teritorial ucrainean în continuare nu sunt clare. De exemplu, chiar dacă Ucraina ar prelua controlul asupra întregului teritoriu pe care Rusia îl ocupase din 24 februarie 2022, Moscova ar încălca în continuare norma de integritate teritorială. Cu alte cuvinte, nu este clar că o traiectorie care presupune menținerea Rusiei pe o linie ar face mai mult rău ordinii internaționale decât una care a văzut forțele ruse împinse înapoi la linia din februarie 2022. În ambele cazuri, Rusia ar controla un anumit teritoriu ucrainean, încălcând norma de integritate teritorială. Încheierea războiului care lasă Ucraina în control deplin asupra întregului său teritoriu recunoscut internațional ar restabili norma de integritate teritorială, dar acesta rămâne un rezultat foarte puțin probabil.

Viabilitatea economică a Ucrainei

Statele Unite au și un interes umanitar de a expune mai puțini ucraineni la ocupația rusă. În al doilea rând, Ucraina ar putea deveni mai viabilă din punct de vedere economic și mai puțin dependentă de asistența externă. Zonele aflate sub controlul Rusiei pot să nu se dovedească extrem de importante din punct de vedere economic, însă, doar în teorie.

Amploarea controlului Kievului asupra teritoriului său ar putea afecta viabilitatea economică pe termen lung a țării și, prin urmare, nevoile acesteia de asistență americană. De exemplu, dacă Moscova a preluat întreaga coastă a Mării Negre a Ucrainei, lăsând Ucraina fără ieșire la mare, aceasta ar reprezenta provocări economice grave pe termen lung pentru țară.

Efectele economice ale oricărui teritoriu pierdut vor depinde de productivitatea acelor zone și de amploarea interconexiunii lor cu restul Ucrainei. În orice caz, economia Ucrainei s-ar adapta în cele din urmă la orice linie, dar întrebarea este cât de dureroasă ar fi acea ajustare.

În plus, având în vedere capacitatea Rusiei de a lovi adânc în teritoriu, un control teritorial mai mare nu garantează o prosperitate economică mai mare sau o mai mare securitate. O amenințare continuă a atacurilor rusești asupra obiectivelor strategice ar putea inhiba investițiile și, prin urmare, redresarea economică în întreaga Ucraină, indiferent de cât teritoriu îl controlează Moscova.

În concluzie, un control teritorial mai mare al Ucrainei este important pentru Statele Unite din motive umanitare, pentru a consolida normele internaționale și pentru a stimula viitoarea creștere economică a Ucrainei. Dar sunt multe variabile în joc.

Durata războiului

Nu se știe cât va dura acest război, probabil că va dura ani de zile, chiar zeci de ani. Poporul ucrainean pare dispus să suporte costurile unui război lung pentru a-și atinge obiectivele dar aliații săi ar putea avea alte calcule, deoarece una este motivația națională de recuperare teritorială a Ucrainei, alta este cea americană și europeană dacă avantajele obținute nu mai merită implicarea.

Deși un război mai lung ar putea permite armatei ucrainene să recupereze mai mult teritoriu, există și alte implicații ale duratei războiului pentru interesele SUA. Un conflict prelungit putea avea avantaje potențiale pentru Statele Unite care sperau în degradarea armatei și economiei ruse care să strice contractul social între Putin și societatea rusă dezamăgită de liderul său. În timp ce războiul continuă, forțele ruse rămân preocupate de Ucraina și, prin urmare, nu au lățimea de bandă pentru a amenința pe alții.

Implicațiile unui război lung pentru Statele Unite

Costurile sprijinului Americii pentru Ucraina sunt consistente însă războiul este și o mare afacere. Un război lung ar menține presiunea asupra guvernelor europene pentru a continua să reducă dependența energetică de Rusia, înlocuindu-o cu furnizori americani. Exportatorii americani de gaze naturale lichefiate (GNL) au devenit principalii câştigători ai crizei de aprovizionare cu gaze din Europa de când s-au rupt legăturile cu Rusia. Anul trecut aproximativ jumătate din exporturile de GNL au mers în Europa, potrivit Casei Albe.

Alt mare beneficiar al războiului rămâne industria de apărare din Statele Unite. Prin continuarea acestui conflict statele europene sunt presate de Washington să cheltuiască mai mult pentru apărarea lor, posibil micșorând povara apărării SUA în Europa pe termen lung. Invazia rusă începe să crească veniturile contractorilor din domeniul apărării deoarece clienți precum guvernul SUA reaprovizionează stocurile livrate în Ucraina. Țările din întreaga Europă, ceilalți clienți, se înarmează de teama agresiunilor Moscovei și încearcă să își majoreze sau construiască noi facilități de producție. Este foarte probabil ca țările europene să mențină aceste politici în viitor indiferent cât mai durează războiul. Iar armele americane nu sunt ieftine deloc.

Totuși, există dezavantaje semnificative ale unui război lung pentru interesele SUA. Un război mai lung va duce la pierderi suplimentare de vieți omenești, deplasări și suferințe pentru civilii ucraineni. Minimizarea acestor consecințe umanitare negative pentru Ucraina este un interes al SUA. Argumentele și reținerile republicanilor pentru aprobarea ajutorului financiar pentru Ucraina au, în această privință, o puternică bază umanitară, dincolo de argumentele ce țin de lupta lor cu democrații.

Costurile pentru Statele Unite și Uniunea Europeană pentru menținerea statului ucrainean solvabil din punct de vedere economic se vor multiplica în timp, deoarece conflictul inhibă investițiile și producția.

Resursa umană este necesară pentru susținerea economiei ucrainene iar refugiații rămân în imposibilitatea de a se întoarce și, ca urmare, veniturile fiscale și activitatea economică scad dramatic. Peste 5 milioane de persoane au plecat din țară și aproximativ 7,7 milioane au fost strămutate în interiorul granițelor în timp ce 13 milioane de oameni sunt blocați în zonele afectate din interiorul Ucrainei, fapt ce este de natură să afecteze puternic economia și societatea.

Va fi un efort enorm pentru reconstrucția obiectivelor distruse de Federația Rusă iar provocările sunt majore pe termen lung pentru susținerea efortului de război și pentru redresarea economică. Pe timp de război perturbațiile economice globale vor continua și se vor multiplica în climatul de incertitudine și nesiguranță. Izbucnirea războiului a provocat o creștere bruscă a prețurilor la energie, care a contribuit, la rândul său, la inflație și la încetinirea creșterii economice la nivel global. Deja aceste tendințe afectează Europa cel mai puternic, după 3 ani de pandemie.

Războiul a contribuit, de asemenea, la creșterea insecurității alimentare și la nivel global, din cauza climei și a pandemiei de coronavirus, în mare parte. Rusia, cel mai mare producător mondial de îngrășăminte și-a limitat, de asemenea, propriile exporturi rezultatul fiind o creștere importantă a prețurilor alimentelor și îngrășămintelor la nivel global, la care se adaugă alte bunuri.

Impactul războiului asupra politicii externe a SUA

Dincolo de potențialul de câștiguri ale Rusiei și de consecințele economice pentru Ucraina, Europa și lumea în ansamblu, un război lung ar avea consecințe și asupra politicii externe a SUA. China rămâne marele rival al SUA, alături de celelalte priorități globale ale politicii sale externe, iar alocarea resurselor și atenției americanilor către Ucraina va impacta negativ gestionarea și ponderarea acestor mari provocări. Rusia este o putere nucleară cu care, totuși, America va trebui să colaboreze în interese cheie, cum este continuarea a tratatului de control al armelor strategice, Noul START, care expiră în februarie 2026. Războiul are efectul de a reduce apetitul de colaborare al Kremlinului deoarece Rusia nu ar mai putea fi motivată să ofere răspunsuri colective la provocările comune în instituțiile de securitate internaționale unde este este membru, alături de o țară care contribuie la susținerea rivalului său ucrainean. Washingtonul nu vrea nici ca Moscova să devină complet subordonată Beijingului, forțată de eforturile de război și de pivotarea către Asia. Un război mai lung ar crește dependența Rusiei de Beijing și ar putea oferi Chinei avantaje importante în competiția cu Statele Unite.

Necunoscutul noțiunii de victorie absolută în Ucraina

Evoluția conflictului a testat capacitatea rusească de rezistență și avans și apărare care a dovedit că vechea lor rețetă rămâne de succes. Astfel, niciuna dintre părți nu pare să aibă intenția sau capabilitățile de a obține victoria absolută iar războiul se va încheia cel mai probabil cu un fel de rezultat negociat. Iar America știe asta dar mai știe ca diferența o face cum iese Rusia din această ofensivă, mai întărită sau slăbită.

O formă de încheiere a războiului este o victorie absolută care presupune înlăturarea permanentă a amenințării (interstatale) reprezentate de adversar. Aici Putin nu a ascuns care este obiectivul său final: „denazificarea” și înlăturarea pericolului unei Ucraine pro-occidentale ostile Rusiei și suficient de puternice pentru a-i pune probleme pe viitor.

Când a început războiul, Moscova dorea să caute o victorie absolută, cu planuri de a instala un nou regim la Kiev și de „demilitarizare” a țării dar părea să fi renunțat la aceste planuri pe măsură ce conflictul s-a stabilizat și avansul armatei ruse s-a diminuat. Obiectivele declarate de Putin au variat de-a lungul timpului iar Kremlinul nu a mai repetat apelurile directe de a răsturna guvernul de la Kiev, emise în primele săptămâni ale războiului.

Moscova, deși nu a renunțat la obiectivele sale ambițioase inițiale pentru o victorie absolută, are obiectivul principal de a păstra cele patru regiuni ucrainene pe care le revendică. O victorie absolută ar însemna o schimbare fundamentală în sistemul politic al Ucrainei, cu un președinte pro-rus sau neutru.

O victorie absolută a Ucrainei este, de asemenea, puțin probabilă, dacă nu imposibilă. Ucraina are scopul declarat de a alunga armata rusă și a relua întreg teritoriul pierdut, inclusiv Crimeea și zonele din Est pe care Rusia le-a ocupat din 2014. Cu toate acestea, acest obiectiv, teoretic realizat, nu ar constitui o victorie absolută. Dacă armata ucraineană ar expulza forțele ruse din Ucraina, ar degrada grav armata rusă și încrederea rușilor în cauza războiului dar Rusia, în realitate, nu ar avea afectate capabilitățile militare de pe teritoriul său, în special marina și forțele aerospațiale, care nu au suferit pierderi majore în Ucraina și cu care ar putea efectua atacuri continue asupra teritoriului ucrainean. O nouă ofensivă rusă la scară largă ar fi extrem de posibilă. Pentru a obține victoria absolută, Ucraina ar trebui să refuze Rusiei capacitatea de a-și contesta controlul teritorial. Ori, America știe că este un obiectiv greu de atins.

S-a preconizat că va exista un sfârșit negociat al războiului Rusia-Ucraina, la un moment dat. Realitatea însă, nu a confirmat analizele occidentale astfel că datele acestui potențial acord sunt greu de anticipat. O înțelegere politică ar putea fi mai dificil de realizat decât un armistițiu, deoarece acesta din urmă s-ar concentra îndeaproape pe menținerea încetării focului, nu pe soluționarea setului din ce în ce mai profund și mai larg de probleme disputate între Ucraina și Rusia. Pretențiile ruse la cum ar trebui să arate Ucraina post conflict nu par să se armonizeze cu premiza Americii de a coordona o Europă deja obosită în a susține Ucraina pe termen lung. Rusia vrea o Ucraină neutră iar America caută să o întărească, cu ajutor european, pentru a fi capabilă să se opună Moscovei.

Putin nu pare a fi dispus să o ia de la capăt peste câțiva ani și să nu mai poată să obțină victoria. În decembrie 2023 declara: „Va fi pace când ne vom atinge obiectivele… Cât despre demilitarizare, dacă ei (ucrainenii) nu vor să ajungă la un acord – ei bine, atunci suntem obligați să luăm alte măsuri, inclusiv militare. Fie ajungem la un acord, cădem de acord asupra anumitor parametri (cu privire la mărimea și puterea armatei Ucrainei)… ori rezolvăm asta prin forță. Pentru asta ne vom strădui”. În ciuda analizelor care cred că Putin așteaptă să vină Trump pentru încheierea conflictului, realitatea este că dorește sa scoată Ucraina din funcțiune, să o destructureze încât să fie incapabilă să mai amenințe Rusia în vreun fel.

Regulile conflictelor sugerează că acordurile politice sunt mai durabile decât acordurile de armistițiu. O înțelegere politică abordează nemulțumirile ambelor părți și problemele esențiale aflate în dispută între ele. Acest lucru lasă mai puține probleme pentru care să se lupte în viitor și creează beneficii pentru pace pentru ambii beligeranți. În cazul războiului Rusia-Ucraina, un acord ar putea deschide, de asemenea, ușa către o negociere mai amplă a regulilor de parcurs pentru stabilitatea regională, care ar putea atenua perspectivele izbucnirii unui conflict în altă parte de-a lungul periferiei Rusiei. Dar, un astfel de acord politic care să mulțumească Rusia și Ucraina e greu de realizat deoarece acest conflict este mult prea profund ca implicații, cum spuneam. Iar Putin nu pare că mai vrea să facă pace cu nimeni dacă Rusia nu este recunoscută ca partener egal la masa marilor puteri. În discursul anual către națiune de acum câteva zile el a întărit această convingere spunând că. „Fără o Rusie puternică, suverană, nu poate exista o ordine mondială stabilă”

Pivotarea geopolitică și geostrategică a țării sale spre Asia lasă din ce în ce mai puține argumente de negociere și speranță pentru o soluție care să mulțumească pe toată lumea.

Bibliografie: Samuel Charap, Miranda Priebe,

Avoiding a Long War. U.S. Policy and the Trajectory of the Russia-Ukraine Conflict, https://www.rand.org/pubs/perspectives/PEA2510-1.html.

Share our work
R. Moldova: destabilizări rusești, sprijin românesc și îngrijorări nistrene

R. Moldova: destabilizări rusești, sprijin românesc și îngrijorări nistrene

Rusia se află „foarte probabil” în spatele „încercărilor de destabilizare” a Republicii Moldova, unde separatiştii pro-ruşi din regiunea transnistreană au cerut ajutorul Moscovei, a transmis joi diplomaţia franceză, care a mai precizat că unele statele europene vor discuta despre cum să consolideze sprijinul militar pentru Kiev şi Chişinău.

Încercări de destabilizare

„R. Moldova se confruntă cu încercări de destabilizare tot mai agresive, foarte probabil conduse de Rusia”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe francez, Christophe Lemoine, adăugând că „apelul separatiştilor fără autonomie pentru o aşa-numită protecţie din partea Moscovei este un scenariu familiar” şi că „situaţia din Transnistria este urmărită cu mare atenţie”.
„În faţa acestei creşteri a agresivităţii Rusiei, este necesară o tresărire colectivă”, a comentat el, referindu-se la declaraţiile „scandaloase” ale Rusiei împotriva Franţei „din nou în această săptămână”, „mărturie a febrilităţii sale în faţa partenerilor europeni hotărâţi să facă totul pentru a învinge Rusia” în Ucraina.
În acest context, Christophe Lemoine a spus că problema va fi discutată între unii miniştri europeni de externe şi ai apărării la o întâlnire la Paris în zilele următoare, care se va concentra, de asemenea, pe consolidarea sprijinului pentru Ucraina.
Întâlnirea, despre care diplomaţi europeni au spus că ar putea avea loc pe 7 martie, a fost planificată după o conferinţă privind Ucraina la începutul acestei săptămâni.
Reuniunea îşi propune să vină cu idei concrete privind apărarea cibernetică, producţia de arme, apărarea ţărilor ameninţate de Rusia, în special Republica Moldova, protejarea frontierei Ucrainei cu Belarus şi operaţiunile de deminare.
Autorităţile transnistrene au cerut Rusiei „măsuri de protecţie” în faţa a ceea ce ele spun că este o „presiune sporită” din partea Republicii Moldova, pe fondul tensiunilor exacerbate de conflictul din Ucraina vecină.
Diplomaţia rusă a răspuns rapid, afirmând că „prioritatea” sa este „protecţia” locuitorilor Transnistriei şi adăugând că Moscova va „examina cu atenţie” cererea Tiraspolului, fără a oferi detalii suplimentare.
„Statele Unite sprijină ferm suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Evadarea din CSI

Parlamentul de la Chişinău a denunţat încă trei acorduri încheiate pe platforma Comunităţii Statelor Independente (CSI), votând, în a doua lectură, trei proiecte de legi în acest sens, relatează portalul Deschide.md.
Printre acestea se numără Acordul cu privire la principiile asigurării forţelor armate ale statelor membre ale CSI cu armament, tehnică, mijloace materiale; organizării activităţii de producţie a întreprinderilor de reparaţii şi lucrărilor de cercetări ştiinţifice şi experimentale de construcţie, semnat pe 14 februarie 1992 la Minsk, conform unui comunicat al legislativului moldovean.
Republica Moldova nu mai interacţionează în domeniile politico-militare în cadrul Comunităţii Statelor Independente, a explicat Ministerul Apărării de la Chişinău.
Un alt document denunţat este Acordul privind grupurile de observatori militari şi Forţele colective de menţinere a păcii în cadrul CSI, semnat la 20 martie 1992 la Kiev, şi Protocolul privind procedura temporară de formare şi angajare a Grupurilor observatorilor militari şi a Forţelor colective de menţinere a păcii în zonele de conflict între state şi în statele membre ale CSI, semnat de către R. Moldova pe 4 august 1992.
În privinţa acestuia, Ministerul Apărării a argumentat că menţinerea calităţii de membru al Republicii Moldova în acest acord este inoportună, deoarece nu interacţionează în cadrul CSI în domeniile politico-militare şi nu a implementat de facto prevederile pactului respectiv. De asemenea, statele semnatare sunt concomitent părţi la Carta ONU, care, din punct de vedere al dreptului internaţional, are prioritate.
A fost de asemenea denunţat şi Acordul statelor membre ale CSI privind colaborarea în scopul asigurării tehnico-materiale a organelor competente în domeniul combaterii terorismului şi altor forme violente de manifestare a extremismului. Denunţarea documentului a fost motivată de lipsa colaborării pe acest segment cu părţile contractante, precum şi de faptul că Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) nu a beneficiat de prevederile acestui document, ceea ce face inoportună menţinerea calităţii de stat membru al Republicii Moldova în acordul respectiv, a indicat instituţia de apărare de la Chişinău.
Retragerea Republicii Moldova dintr-o serie de acorduri cu CSI a fost criticată cu o zi în urmă de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Numai până în octombrie anul trecut, Chişinăul denunţase 29 de acorduri încheiate în cadrul CSI, iar de atunci s-a retras şi din altele câteva.
Într-o conferinţă de presă, Zaharova a acuzat actualele autorităţi proeuropene de la Chişinău de „dorinţa nesăbuită de a distruge acele poduri corecte care au fost clădite” timp de decenii cu Rusia şi CSI, potrivit paginii oficiale a MAE rus (mid.ru).
Conducerea moldoveană se rupe astfel de realitate şi de interesele fundamentale ale propriilor cetăţeni, a mai declarat Maria Zaharova, care a criticat în repetate rânduri în ultimul timp guvernul de la Chişinău, în special pentru poziţia sa tranşantă împotriva invaziei Rusiei în Ucraina, pe care Moscova o numeşte „operaţiune specială militară”.

Ucraina, scut pentru R. Moldova

Chiar joi, când la Tiraspol se desfăşura aşa-zisul Congres al „deputaţilor de toate nivelurile” care „cerea protecţie” Rusiei în faţa pretinselor „presiuni” ale Chişinăului, preşedintele Maia Sandu a declarat că, datorită rezistenţei de care dă dovadă Ucraina în faţa agresiunii ruse, Republica Moldova e în siguranţă în pofida provocărilor din regiunea transnistreană.
„Moldova este în siguranţă astăzi. Ucraina trebuie sprijinită. Ucraina ne asigură, astăzi, pacea şi siguranţa”, a insistat Maia Sandu într-o declaraţie făcută la Summitul statelor din sud-estul Europei de la Tirana, potrivit Ştiri.md.

Democraţia, prosperitatea şi securitatea rămân la baza parteneriatului dintre SUA şi Republica Moldova, a declarat miercuri ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, Kent Logsdon, care a subliniat că Washingtonul ajută Chişinăul să facă faţă încercărilor din partea ruşilor de a submina instituţiile democratice şi traiectoria europeană a republicii, relatează Radio Chişinău.
„Ajutăm, de asemenea, partenerii noştri moldoveni să facă faţă la încercările ruşilor de a submina instituţiile democratice din ţară şi traiectoria dumneavoastră europeană. Astfel, susţinem presa independentă, jurnaliştii profesionişti, de calitate, ca societatea să poată discerne evenimentele adevărate de propagandă. De asemenea, susţinem presa de limbă rusă, ca cetăţenii să se informeze din surse sigure şi să nu depindă de Moscova”, a subliniat ambasadorul SUA într-o întâlnire cu studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova, în faţa cărora a evocat securitatea regională şi parcursul european al Republicii Moldova.
Parteneriatul pe care l-a creat în timp ambasada Statelor Unite în Republica Moldova cu Universitatea de Stat a devenit tot mai puternic şi mai prioritar în mai multe domenii, a subliniat el.
„Anul trecut, când am fost aici, am îndemnat să reţineţi trei cuvinte: democraţie, prosperitate, securitate. Aceste cuvinte rămân a fi fundaţia parteneriatului dintre SUA şi Republica Moldova. Sunteţi viitorii conducători ai Republicii Moldova, voi sunteţi generaţia care vine cu idei noi care vor ajuta la integrarea europeană a Moldovei”, a spus Kent Logsdon.
În discursul său, ambasadorul american a menţionat războiul din Ucraina şi impactul acestuia asupra Republicii Moldova. El a subliniat rolul presei independente în combaterea dezinformării, mai ales în contextul actual.
„Astăzi este important să susţinem Ucraina în războiul de agresiune declanşat de Rusia, deoarece astfel ne protejăm democraţia şi contribuim la pacea Europei întregi şi unite”, a spus Kent Logsdon, citat de Radio Chişinău.

Sancțiuni americane

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat vineri noile sancţiuni ale SUA împotriva Marinei Tauber, membră a partidului prorus Şor, şi a acuzat-o de tentative de subminare a democraţiei, informează Reuters.
Tauber a condus protestele stradale împotriva guvernului proeuropean al Republicii Moldova, în cadrul unei mişcări care, potrivit Chişinăului, este parte a tentativelor susţinute de Moscova de a destabiliza fosta republică sovietică.
„Mulţumesc SUA pentru că a întreprins astăzi o acţiune decisivă împotriva celor care subminează, în interesul Kremlinului, integritatea alegerilor noastre prin cumpărarea ilegală de voturi”, a scris Maia Sandu pe platforma X.
Statele Unite au anunţat recent sancţiuni împotriva Marinei Tauber pentru facilitarea încercărilor oligarhului fugar condamnat Ilan Şor de a submina procesele electorale din Moldova în interesul Kremlinului prin cumpărarea ilegală de voturi, arată un comunicat al Ambasadei SUA la Chişinău.
„Cetăţenii Republicii Moldova merită instituţii şi procese democratice libere şi corecte. Ei merită un viitor lipsit de influenţa malignă a Kremlinului. Statele Unite salută progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea reformelor democratice şi economice. Vom continua să sprijinim poporul şi guvernul Republicii Moldova în construirea unui viitor mai democratic, prosper şi sigur’, a subliniat ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon.
Într-o postare pe Telegram, premierul Dorin Recean a salutat la rândul său la decizia Statelor Unite, informează Radio Chişinău.
„Salut decizia Guvernului SUA de a include în lista de sancţiuni persoanele responsabile pentru acţiuni care subminează securitatea Republicii Moldova şi au facilitat interferenţa Kremlinului în alegeri. Sprijinul partenerilor noştri merge mână în mână cu eforturile noastre continue de a lupta împotriva fraudelor şi de a proteja democraţia noastră’, a transmis Dorin Recean.
În octombrie 2022, SUA au impus sancţiuni similare împotriva a 21 de persoane şi entităţi, printre care fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, deputatul fugar Ilan Şor, Partidul „Şor’, scos în afara legii, soţia lui Şor şi Igor Ceaika, om de afaceri din Rusia şi un apropiat de-al fostului preşedinte Igor Dodon.
Marina Tauber, alături de oligarhii fugari Ilan Şor şi Vlad Plahotniuc, se află pe lista primelor persoane sancţionate în baza noului regim de sancţiuni al UE pentru contracararea acţiunilor de destabilizare a Republicii Moldova, adoptate de Consiliul Uniunii Europene la sfârşitul lunii mai anul trecut, mecanism creat la iniţiativa României.

Războiul declarațiilor

Guvernul Republicii Moldova respinge „declaraţiile propagandistice” ale Tiraspolului, a afirmat miercuri vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-o primă reacţie a autorităţilor de la Chişinău la rezoluţia adoptată anterior în cursul zilei de Congresul aşa-zişilor deputaţi „de toate nivelurile” din regiunea transnistreană, care au cerut „protecţia” Moscovei în faţa „presiunii sporite” din partea Republicii Moldova.
„Guvernul Republicii Moldova şi Biroul Politici de Reintegrare resping declaraţiile propagandistice venite dinspre Tiraspol. Ţinem să subliniem că regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate şi integrare europeană pe care le promovează Chişinăul în cadrul legăturilor sale cu Uniunea Europeană”, a declarat Oleg Serebrian pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Potrivit vicepremierului moldovean, aceste politici îi avantajează pe toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent dacă sunt pe malul drept sau malul stâng al Nistrului.
Congresul aşa-zişilor „deputaţi de toate nivelurile” din Transnistria a adoptat miercuri o rezoluţie în care acuză Chişinăul de „război economic” împotriva Tiraspolului şi cere „măsuri de protecţie” din partea Rusiei în faţa presupusei „presiuni sporite” a Chişinăului, pe fondul tensiunilor exacerbate de conflictul din Ucraina vecină, potrivit AFP.
Primul din cele şapte puncte ale documentului se referă la înaintarea unei solicitări către autorităţile ruse de a proteja Transnistria de aşa-numita „blocadă economică” din partea Republicii Moldova.
Nemulţumirea Tiraspolului survine după ce autorităţile de la Chişinău au obligat de la 1 ianuarie firmele din Transnistria să achite taxe vamale la bugetul Republicii Moldova.
De asemenea, deputaţii transnistrenii s-au plâns şi în legătură cu Legea cu privire la separatism adoptată de Chişinău. Conform unora dintre prevederile acesteia, „acţiunile separatiste, comise în scopul separării unei părţi a teritoriului Republicii Moldova”, sunt pedepsite cu închisoare de la doi la cinci ani, relatează media de peste Prut.
În anul 2023, exportul agenţilor economici din regiunea transnistreană către ţările din Uniuni Europene a depăşit 70%, o cifră-record de la semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova, în creştere cu peste 20% în raport cu anul 2019, potrivit datelor Biroului pentru Reintegrare, notează Ziarul Naţional din Chişinău.

Reacție rusă

Reacţia diplomaţiei ruse nu s-a lăsat aşteptată, Ministerul rus de Externe dând asigurări că pentru Moscova este o „prioritate protejarea” locuitorilor din Transnistria. Rusia „va examina cu atenţie” cererea Tiraspolului, a transmis MAE rus într-o declaraţie, fără să ofere mai multe precizări.
Înlănţuirea acestor evenimente aminteşte de o situaţie similară din februarie 2022, când un apel al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei a fost folosit de preşedintele rus Vladimir Putin ca unul dintre pretexte pentru declanşarea unui atac pe scară largă asupra acestei ţări.
Deputaţii din Transnistria, reuniţi la Tiraspol într-un congres extraordinar, primul din 2006 încoace, au cerut parlamentului rus să „pună în aplicare măsuri pentru a proteja” acest mic teritoriu unde locuiesc „peste 220.000 de cetăţeni ruşi” în faţa „presiunii sporite din partea Republicii Moldova”.
Transnistria se confruntă cu „ameninţări fără precedent de natură economică, socio-umanitară şi politico-militară”, transmit ei în declaraţia lor.â
Ministrul de externe separatist, Vitali Ignatiev, a declarat pentru postul de televiziune rus Rossia-24 că scopul este „în primul rând de a cere sprijinul diplomatic din partea Moscovei”.
Fâşie îngustă de pământ situată între Republica Moldova şi Ucraina, Transnistria a ieşit de sub jurisdicţia Chişinăului după un scurt război în 1992 împotriva armatei moldovene. Conform cifrelor oficiale, Rusia păstrează încă 1.500 de militari acolo, în principal pentru a îndeplini o misiune de menţinere a păcii.
După asaltul rusesc asupra Kievului din februarie 2022, au apărut speculaţii cu privire la un posibil atac rusesc dinspre Transnistria către marele oraş-port ucrainean Odesa de la Marea Neagră.
Autorităţile separatiste susţin că acest congres a fost o reacţie la recenta introducere de către Chişinău a taxelor vamale la importurile din Transnistria.
În discursul său, liderul separatist Vadim Krasnoselski, citat de presa locală, a declarat că teritoriul este supus unei „politici de genocid”, prin presiuni economice, „fizice”, juridice şi lingvistice.
În rezoluţia lor, deputaţii din Transnistria cer, de asemenea, secretariatul general al ONU să împiedice „provocările” care ar putea duce la o „escaladare a tensiunilor”.
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, în urmă cu doi ani, temerile că războiul s-ar putea extinde în Transnistria au revenit mereu în actualitate.
Anul trecut, Tiraspolul a acuzat Kievul că ar dori să îl atace după ce a pretins că a dejucat un atentat împotriva liderilor săi în martie.
Ministerul rus al Apărării a afirmat din nou săptămâna trecută, fără a furniza nicio dovadă, că Ucraina ar pregăti o „provocare armată” împotriva Transnistriei.
Cu o populaţie oficială de 465.000 de locuitori, majoritatea vorbitori de limbă rusă, independenţa acestui teritoriu situat de-a lungul râului Nistru nu este recunoscută de către comunitatea internaţională şi nici de Moscova.
Chişinăul şi Uniunea Europeană acuză în mod regulat Rusia că încearcă să destabilizeze Republica Moldova, care a fost în trecut în zona sa de influenţă, dar ale cărei autorităţi sunt acum orientate în mod ferm spre Europa.
În decembrie 2023, UE a decis să deschidă negocierile de aderare atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova.

Prioritate pentru Moscova

Rusia a declarat miercuri că o „prioritate” a sa este „protejarea” populaţiei din Transnistria, un teritoriu separatist prorus din estul Republicii Moldova, care a cerut anterior ajutorul Moscovei în faţa „presiunii sporite” din partea Chişinăului.
„Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, a compatrioţilor noştri, este una dintre priorităţi. Toate cererile sunt întotdeauna examinate cu atenţie de către organismele ruse competente”, a transmis Ministerul rus de Externe, citat de agenţiile de presă ruse.
„Cerem Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei (cele două camere ale parlamentului federal rus – n.r.) să implementeze măsuri de protecţie a Transnistriei pe fondul presiunii sporite din partea Republicii Moldova”, se afirmă în rezoluţia adoptată de deputaţii locali, care aminteşte că în stânga Nistrului locuiesc 220.000 de cetăţeni ruşi.
Deputaţii acuză Chişinăul că ar fi declanşat un „război economic” împotriva regiunii transnistrene şi că ar fi blocat în mod deliberat negocierile cu Tiraspolul. Nemulţumirea Tiraspolului survine după ce autorităţile de la Chişinău au obligat de la 1 ianuarie firmele din Transnistria să achite taxe vamale la bugetul Republicii Moldova.
Premierul polonez Donald Tusk a apreciat miercuri că tensiunile din Transnistria sunt „periculoase” pentru regiune şi Ucraina.
„Ameninţarea unei intervenţii ruse sau cel puţin o provocare este permanentă. Aceasta nu mă surprinde. Dar arată cât de periculoasă este situaţia, şi nu doar pentru Ucraina”, a spus el, întrebat despre cererea separatiştilor transnistreni de a cere „protecţie” din partea Moscovei.

Pentru Republica Moldova, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană şi care se învecinează cu România şi Ucraina, apelul congresului de la Tiraspol este de natură să alimenteze temerile de agresiune rusă pe teritoriul său, mai ales că Rusia are forţe care staţionează de zeci de ani în Transnistria. Republica Moldova nu este membră a NATO. Suscită îngrijorare şi faptul că rezoluţia separatiştilor de la Tiraspol face referire la cetăţenii ruşi care trăiesc în stânga Nistrului.
În pofida cererilor multiple şi a referendumului din 2006, când peste 90% dintre transnistreni s-au pronunţat pentru independenţa republicii nerecunoscute şi alipirea la Rusia, Moscova nu a recunoscut până în prezent independenţa Transnistriei, notează agenţia germană de presă.
Apelul congresul „deputaţilor de toate nivelurile” din Transnistria survine cu o zi înainte ca preşedintele rus Vladimir Putin să-şi susţină discursul despre starea naţiunii în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (parlamentul bicameral): Consiliul Federaţiei (camera superioară) şi Duma de Stat (camera inferioară). Unii experţi consideră că Putin va face public joi punctul de vedere al Kremlinului în privinţa solicitării separatiştilor de la Tiraspol.

Prezență SUA

Secretarul adjunct pentru Europa de Est în Departamentul de Stat al SUA, Christopher Smith, care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova, a avut întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrean, la Chişinău şi cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, la Tiraspol. Discuţiile s-au axat în principal pe evoluţiile din dosarul transnistrean.
La întâlnirea de la Tiraspol a participat şi responsabilul de relaţiile externe ale regiunii, Vitalii Ignatiev.
Potrivit unui comunicat publicat de Tiraspol, Vadim Krasnoselski a subliniat importanţa dialogului cu SUA în calitate de observator în formatul de negocieri privind soluţionarea diferendului transnistrean „5+2” (R.Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus SUA şi UE, ca observatori).
Krasnoselski „a reafirmat angajamentul Transnistriei faţă de principiile de menţinere a păcii şi securităţii” şi a subliniat că „procesul de negocieri ar trebui să continue, indiferent de cât de diferite sunt poziţiile părţilor”, se menţionează în comunicatul citat de Radio Chişinău.
La rândul său, Christopher Smith a dat asigurări că SUA pledează pentru o soluţionare paşnică a diferendului transnistrean şi sprijină orice dialog pozitiv, afirmă acelaşi comunicat al Tiraspolului.
Liderul separatist s-a plâns oficialului american de aşa-zisele „presiuni” de ordin economic asupra regiunii transnistrene din partea Chişinăului, referindu-se la faptul că firmele din Transnistria sunt obligate să plătească taxe vamale Republicii Moldova de la 1 ianuarie.
Christopher Smith se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul vizitei, oficialul Departamentului de Stat a avut întrevederi cu preşedintele Maia Sandu şi cu premierul Dorin Recean. Părţile au discutat despre situaţia regională, dar şi despre modul în care SUA pot sprijini Republica Moldova în implementarea reformelor şi avansarea pe agenda europeană, mai notează postul de radio menţionat.

România, primul partener comercial al R. Moldova

România a devenit primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult Federaţia Rusă şi alte state partenere ale Republicii Moldova, dar şi primul investitor „străin” cu peste 400 de milioane de euro, a declarat, marţi, ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.
„Republica Moldova a semnat în 2014 acordul de asociere în Uniunea Europeană (UE). De asemenea, a semnat şi acordul de liber schimb comprehensiv şi aprofundat cu UE. Din acel moment, pe durata a 10 ani, comerţul nostru cu România s-a triplat, de la un miliard de euro la trei miliarde de euro. Aceste două acorduri, printre multiple sale prevederi, are şi una foarte importantă pentru statele noastre: aderarea Republicii Moldova la piaţa economică unică a Uniunii Europene. În termeni reali, acest lucru înseamnă integrarea economică cu România, cu piaţa economică României, respectiv crearea unei pieţe economice, unice, comune între Republica Moldova şi România. Şi acest lucru se întâmplă. Cifrele comerciale demonstrează acest lucru. România a devenit astăzi primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult, cu foarte mult, Federaţia Rusă şi alte state partenere ale Republicii Moldova”, a precizat Victor Chirilă, la Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial – economice dintre România şi Republica Moldova.
Acesta a afirmat că România a investit peste 400 de milioane de euro în Republica Moldova, în timp ce în ţara noastră investiţiile moldoveneşti au depăşit 80 de milioane de euro.
„România este şi primul investitor, în ghilimele, străin în Republica Moldova. Peste 400 de milioane de euro, companiile, investitori privaţi din România au investit în Republica Moldova, dar acest lucru se întâmplă şi invers din Republica Moldova în România. Până în prezent, investitorii din Republica Moldova au investit, conform datelor oficiale, peste 80 de milioane de euro. Dacă avem în vedere faptul că mulţi cetăţeni din Republica Moldova îşi înregistrează firmele şi activităţile lor aici, în România, în baza paşaportului românesc, putem spune că această sumă este mult mai mare”, a spus ambasadorul.
În opinia sa, această integrare a celor două state a accelerat foarte mult chiar şi în contextul războiului din Ucraina, „în aceste condiţii regionale deloc simple”, iar acest lucru se vede şi în sectorul energetic.
„România este astăzi prezentă cu Transgaz prin administrarea conductei Iaşi-Ungheni-Chişinău, dar şi prin administrarea reţelelor de gaze naturale care aprovizionează oraşe şi sate din Republica Moldova. Acest lucru s-a întâmplat în toamna anului trecut, până atunci, Moldova-Gaz, filiala Gazprom, administra aceste reţele. De azi înainte, Transgaz este cel care administrează. Acest lucru s-a întâmplat din nou datorită aşa-zisului pachet 3 energetic al Comunităţii Energetice Europene, la care noi am aderat”, a subliniat Chirilă.
El a menţionat şi memorandumul semnat anul trecut cu România pentru alte proiecte energetice, respectiv construirea unei centuri de gaze naturale în jurul Chişinăului şi linia de înaltă tensiune Bălţi-Suceava.
„Anul trecut, în decembrie 2023, am semnat un memorandum în care am agreat alte proiecte energetice, printre care să construim o centură de gaze naturale, o conductă care va înconjura Chişinău şi va fi o prelungire a conductei Iaşi-Ungheni-Chişinău. De asemenea, am convenit să construim linia de înaltă tensiune Bălţi-Suceava. Suntem în negocieri cu autorităţile din România, cu companii din România, să preia o parte din reţeaua electrică a Republicii Moldova în nordul statului nostru. Dacă se va întâmpla acest lucru, cred va fi cea mai importantă investiţie strategică în Republica Moldova”, a adăugat diplomatul moldovean.
De asemenea, ambasadorul Republicii Moldova în România a subliniat şi importanţa acordurilor semnate în domeniul modernizării infrastructurii rutiere.

Acorduri importante

„Am semnat o serie de acorduri foarte importante în domeniul modernizării infrastructurii noastre rutiere. Până în 2030 planificăm să renovăm sau să construim nouă poduri care vor uni statele noastre peste Prut. De asemenea, vom construi, vom conecta autostrăzile noastre şi vom moderniza liniile de cale ferată care ne unesc. Acest lucru se va întâmpla şi cu investiţiile din România, dar şi cu investiţiile din Uniunea Europeană, la care Republica Moldova împreună cu România vor avea un un acces tot mai mare”, a susţinut acesta.
Nu în ultimul rând, Victor Chirilă a transmis că această interconectare între România şi Moldova are nevoie de investiţii majore în sectoare cheie, precum infrastructura rutieră, infrastructura energetică şi construirea unei pieţe de capital comune.
„Ce vreau să spun? Suntem în momentul când această interconectare, interdependenţă, are nevoie de un nou impuls, de investiţii majore în sectoare cheie. Şi aceste sectoare cheie sunt infrastructura rutieră, infrastructura energetică şi de asemenea construirea unei pieţe de capital comune între statele noastre. Suntem la acest ultim capitol la început de cale, am demarat discuţiile, dar este important ca să mobilizăm capitalul nostru comun, pentru a realiza această reîntregire a economiei noastre. Doar astfel, Republica Moldova va deveni mai prosperă. Doar astfel, Republica Moldova va deveni mult mai stăpână pe politica sa internă şi externă. Doar astfel vom fi împreună, construind o temelie solidă pentru viitorul nostru comun”, a concluzionat ambasadorul Republicii Moldova în România.

Miliarde de dolari

Republica Moldova este un partener economic important şi foarte apropiat României, volumul total al schimburilor comerciale depăşind 3,2 miliarde de dolari la finele lunii noiembrie 2023, a afirmat și preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa.
„Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti organizează lunar întâlniri cu diverşi parteneri, reprezentând ţări în general din afara Uniunii Europene, iar astăzi avem întâlnire cu Republica Moldova, un partener important şi foarte apropiat sufleteşte. La sfârşitul lunii noiembrie 2023, volumul schimburilor totale depăşea 3,2 miliarde de dolari, din care 2,1 miliarde dolari sunt exporturile României către Moldova. România exportă cu precădere produse agricole, dar şi materiale tehnice mai ales componente pentru industria auto, precum şi produse din industria electrotehnică”, a precizat Stocklosa, la Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial – economice dintre România şi Republica Moldova.
Acesta a menţionat că, în prezent, între cele două ţări sunt „schimburi foarte bune în domeniul serviciilor, având în vedere că Moldova a demarat procesul de aderare la Uniunea Europeană”.
„Noi avem deja în România firme care au experienţă odată cu intrarea României în Uniunea Europeană şi atunci practic sunt foarte mulţi consultanţi în procesul de aderare. România oferă, în primul rând, consultanţă pentru organizarea atât din punct de vedere guvernamental, cât şi din punct de vedere al companiilor, în contextul integrării. Este un schimb foarte bun în acest domeniu”, a explicat el.
Potrivit datelor furnizate de preşedintele CCIB, Moldova ocupă locul cinci în topul ţărilor de destinaţie extracomunitare şi locul nouă la produsele pe care România le importă din Republica Moldova şi care sunt cu precădere produse agricole (legume, vinuri etc).

Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial – economice dintre România şi Republica Moldova reuneşte peste 50 de firme româneşti şi moldoveneşti.
Reprezentanţii societăţilor comerciale româneşti interesate în colaborarea comercial-economică cu Republica Moldova au posibilitatea de a afla informaţii valoroase privind tendinţele în comerţul exterior bilateral, stadiul negocierilor de aderare a statului vecin la UE, începute la 15 decembrie 2023, măsuri incluse în Planul Naţional de Acţiuni pentru Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, mediul de afaceri din această ţară, posibilităţile de a sprijini internaţionalizarea afacerilor firmelor din România şi Republica Moldova, oportunităţile de afaceri şi investiţionale. „Avem aici un număr important de oameni de afaceri, de antreprenori români şi moldoveni şi noi încercăm să-i punem împreună, vrem să aducem business-ul mai aproape”, a mai spus preşedintele CCIB.
În opinia sa, Camera bucureşteană reprezintă o cale de acces eficientă pentru orice om de afaceri, inclusiv din Republica Moldova, care doreşte să abordeze piaţa românească.
„Ca reprezentant şi promotor al intereselor comunităţii de afaceri din Capitala României, cel mai important centru economic şi comercial al ţării, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, una dintre cele 42 camere de comerţ teritoriale, reprezintă o cale de acces eficientă pentru orice om de afaceri, inclusiv din Republica Moldova, care doreşte sa abordeze piaţa românească. Bucureştiul – al treilea oraş din regiune ca populaţie, după Istanbul şi Atena – concentrează aproape 21% din valoarea exporturilor autohtone, peste 32% din valoarea importurilor realizate de România, 44% dintre firmele cu capital străin înregistrate în ţara noastră şi 53% din capitalul subscris, iar poate cea mai concludentă cifră, în Bucureşti se realizează circa 25% din Produsul Intern Brut al României”, a mai spus Stocklosa.
„Se poate pune întrebarea logică „De ce Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată relaţiilor cu Republica Moldova”? Nu vă spun vreo noutate când afirm că relaţiile comerciale şi economice dintre statele noastre sunt privilegiate şi au la bază nu numai raţiuni economice. Ne leagă o istorie, cultură şi tradiţii comune, vorbim aceeaşi limbă şi sperăm într-un viitor bazat pe aceleaşi idealuri, respectiv o viaţă mai bună pentru cetăţenii celor două state în cadrul mari familii din care România deja face parte Uniunea Europeană”, a punctat şeful CCIB.

Bucureștiul în acțiune

Republica Moldova şi Ucraina trebuie ajutate pentru a deveni sustenabile economic, a transmis premierul Marcel Ciolacu investitorilor americani prezenţi la evenimentul AmCham CEO Business Forum.
„Uitaţi-vă la dinamica războiului din Ucraina şi a interesului din ce în ce mai crescând a Federaţiei Ruse măcar politic să gestioneze Transnistria şi sunt ferm convins că ştiţi la fel de bine ca şi mine ce va urma. Avem o obligaţie morală faţă de românii noştri din Republica Moldova şi va trebui cumva să vă convingem pe dumneavoastră, care aţi investit în România, să găsim garanţiile pe care să le ofere statul român, poate şi Statele Unite ale Americii, deja şi Germania, după discuţia cu cancelarul Olaf Scholz, ar fi interesat să ofere garanţii pentru companiile germane care activează în România, astfel încât să încercăm să echilibrăm un pic sustenabilitatea Republicii Moldova. Republica Moldova este un stat sustenabil prin implicarea Uniunii Europene, a Statelor Unite şi în primul rând a României. Trebuie să-i ajutăm să devină sustenabil economic”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a subliniat şi necesitatea susţinerii în continuare a Ucrainei. „La fel cum, cu toate inconvenientele şi cu toate discuţiile avute cu agricultorii din România, a trebuit şi trebuie să ajutăm Ucraina. Dacă nu-i ajutăm măcar pe zona de export de cereale să devină sustenabili economic, nu vor mai avea nicio şansă în viitor”, a declarat Ciolacu.

Share our work
Bulgaria: lungul drum de la moștenirea istorică la identitatea euroatlantică

Bulgaria: lungul drum de la moștenirea istorică la identitatea euroatlantică

Bulgaria şi Turcia au semnat recent, la Ankara, un acord de cooperare pentru supravegherea spaţiului lor aerian în urma intensificării zborurilor avioanelor militare ruse deasupra Mării Negre.
Acest acord asupra securităţii spaţiului aerian transfrontalier le va permite avioanelor ambelor ţări să treacă graniţa în timpul interceptării unui avion care le încalcă spaţiul aerian, stabilind de asemenea procedurile de urmat în astfel de situaţii.

În 2024, Bulgaria este clasată pe locul 62 din 145 de țări în cadrul evaluării anuale Global Firepower, cu un scor PwrIndx de 1.0132. Forțele terestre bulgare includ o gamă largă de echipamente, cu un accent semnificativ pe modernizarea capacităților lor de luptă.

Flotă învechită

Bulgaria dispune de o flotă de 16 vechi avioane de vânătoare ruseşti MiG-29, dar numai şase sunt operaţionale, iar durata lor de viaţă utilă este redusă din cauza încetării asistenţei tehnice furnizate de Rusia în urma sancţiunilor europene impuse după invazia în Ucraina lansată pe 24 februarie 2022.
De atunci, puţinele avioane MiG-29 bulgare au fost tot mai des ridicate de la sol pentru a intercepta avioanele ruseşti care se apropiau de spaţiul aerian al Bulgariei, operaţiunile frecvente de acest fel diminuând şi mai mult resursa de zbor rămasă a acestor aparate.
Acordul cu Turcia va permite cooptarea forţelor aeriene turce în misiunile de interceptare, protejând astfel capacităţile limitate ale aviaţiei militare bulgare.
Bulgaria a contractat achiziţionarea a 16 avioane F-16 Block 70 noi din SUA, livrarea acestora fiind preconizată pentru jumătatea anului viitor, dar vor fi necesari încă doi ani pentru instruirea piloţilor bulgari şi efectuarea celorlalte proceduri şi activităţi pentru intrarea acestor avioane în serviciul operaţional.

Relații NATO la Marea Neagră

În 2024, relațiile militare între Turcia, Bulgaria și România au fost marcate de colaborări strânse, în special în ceea ce privește securitatea Mării Negre. România și Turcia au semnat un acord-cadru pentru cooperarea în domeniul militar, marcând o etapă importantă în relațiile bilaterale dintre cele două țări, subliniind importanța strategică a parteneriatului lor.

Acest acord se înscrie în contextul în care ambele țări sunt membre NATO și caută să își consolideze securitatea regională în fața provocărilor comune.

În plus, România, Bulgaria și Turcia au semnat un acord trilateral pentru deminarea apelor din Marea Neagră, un proiect esențial pentru securitatea navigației și prevenirea riscurilor asociate cu minele marine lăsate de conflictul din Ucraina. Acest acord prevede utilizarea resurselor proprii ale celor trei țări pentru deminarea apelor teritoriale și, posibil, a zonelor economice exclusive, cu posibilitatea participării și altor aliați NATO​

Un aspect relevant al cooperării militare în regiune este discuția privind crearea unei flote militare unite a celor trei țări NATO (Bulgaria, Turcia și România) pentru a contracara prezența militară a Rusiei în Marea Neagră. Aceasta vine ca răspuns la activitățile agresive ale Rusiei, care încearcă să împiedice exportul de cereale ucrainene și a efectuat acțiuni de inspecție și atac asupra navelor comerciale. Bulgaria a subliniat necesitatea de a oferi aliaților posibilitatea de a contribui la securitatea în regiunea Mării Negre, chiar dacă acest lucru implică găsirea unor căi de ocolire a Convenției de la Montreux, care reglementează trecerea navelor prin strâmtorile Bosfor și Dardanele​

Aceste inițiative reflectă o conștientizare crescută a importanței securității Mării Negre pentru statele riverane și aliații lor NATO, precum și dorința de a colabora mai strâns pentru a răspunde provocărilor regionale și a asigura un mediu de securitate stabil.

Bulgaria amenințată

Bulgaria se confruntă în 2024 cu provocări serioase de corupție și spălare de bani, ceea ce a dus la includerea sa pe lista de supraveghere a FATF (Grupului de Acțiune Financiară). Aceste amenințări hibride subminează integritatea financiară și democratică a țării, afectând încrederea publică și relațiile internaționale. Pe lângă acestea, tensiunile geopolitice și securitatea cibernetică reprezintă provocări în regiunea extinsă a Mării Negre, necesitând vigilență și cooperare internațională pentru a asigura stabilitatea și securitatea. Această situație expune țara la riscuri reputaționale semnificative, afectând încrederea investitorilor și a băncilor internaționale.

În Balcani, Bulgaria se confruntă cu provocări diverse, inclusiv tensiuni geopolitice regionale, riscuri de securitate cibernetică și hibridă, precum și amenințări transfrontaliere legate de crime organizate și trafic ilicit. Acestea necesită cooperare regională și vigilență continuă pentru a menține stabilitatea și securitatea.

În contextul Balcanilor, Bulgaria navighează printre provocări legate de stabilitatea regională, în special în relație cu Kosovo și Bosnia. Tensiunile legate de recunoașterea independenței Kosovo de către unele state, dar nu și de altele, pot crea fricțiuni în regiune, inclusiv pentru Bulgaria, care trebuie să echilibreze relațiile diplomatice și interesele regionale. În Bosnia, fragilitatea acordurilor de pace și riscul de instabilitate politică pot afecta securitatea regională, necesitând atenție și cooperare internațională pentru menținerea păcii și prevenirea conflictelor.

În 2024, în Bulgaria există mișcări separatiste active, cum ar fi cea din Macedonia Piringiană (Pirin Macedonia), unde populația macedoneană propune ca regiunea Blagoevgrad să devină parte a Macedoniei de Nord, susținută de partidul politic OMO Ilinden-Pirin, membru al Alianței Libere Europene (EFA).

Relațiile dintre Macedonia de Nord și Bulgaria s-au îmbunătățit semnificativ, în urma unui acord mediat de Franța. Acest acord a rezolvat disputele dintre cele două țări și a deschis calea pentru discuțiile Macedoniei de Nord privind aderarea la Uniunea Europeană. În schimbul recunoașterii unei minorități bulgare în Macedonia de Nord, Bulgaria și-a retras veto-ul asupra începerii discuțiilor de aderare ale Macedoniei de Nord la UE.

Potențial turcesc

În 2024, Forțele Aeriene Turce (TAF) dispun de un inventar impresionant, numărând un total de 618 aeronave active, care acoperă o gamă largă de capacități, inclusiv atac, logistică, misiuni speciale și suport general. Acest inventar include 206 aeronave de luptă, 158 de unități de suport, 254 de aeronave de antrenament și 7 avioane de realimentare aeriană.​

Printre aeronavele de luptă, se numără variante de F-16 și F-4E, evidențiind o flotă orientată spre misiuni multirol. Forțele Aeriene Turce mai dețin și o varietate de elicoptere, avioane de transport și antrenament, care includ modele precum UH-1H, CN-235, C-130 și KT-1.

În plus, Turcia are comenzi pentru mai multe aeronave, inclusiv pentru avioane de antrenament avansate precum TAI Hürjet și versiuni suplimentare ale KT-1 și T-70 pentru diferite roluri de instruire și suport. Aceasta subliniază angajamentul Turciei de a-și moderniza și extinde capacitățile aeriene.

Pe lângă flota de aeronave cu pilot, Turcia își dezvoltă și flota de vehicule aeriene fără pilot (UAV), având modele precum TAI Anka, Aksungur și Bayraktar Akıncı, care servesc în roluri de supraveghere și atac, demonstrând astfel o capacitate tot mai mare în domeniul războiului modern.

Forțele Aeriene Turce sunt parte a unei structuri de apărare mai ample, care include și Forțele Terestre Turce și Forțele Navale Turce, toate sub umbrela Forțelor Armate Turce. Turcia este considerată a opta putere militară la nivel global și prima în regiune, având o industrie militară în creștere și o gamă largă de furnizori de echipamente militare, inclusiv din Statele Unite, Germania, Franța și alte țări.

Aceste date subliniază poziția strategică a Turciei în cadrul alianțelor militare internaționale și eforturile sale continue de a-și moderniza și extinde capacitățile militare, inclusiv în domeniul aerian.

Turcia susține Convenția de la Montreux, care reglementează trecerea navelor militare și comerciale prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, oferindu-i controlul asupra acestor strâmtori vitale. Convenția echilibrează interesele de securitate ale Turciei cu libertatea de navigație, permițându-i să gestioneze fluxul naval în timp de pace și război, protejând astfel interesele sale strategice în regiune.

Potențial bulgar

Forțele Aeriene Bulgare dispun de un inventar de 65 de aeronave active, care includ avioane de luptă, sprijin, antrenament, și altele dedicate misiunilor speciale. Printre acestea se numără 11 avioane de luptă MiG-29A și 6 avioane Su-25K/UBK pentru suport aerian apropiat. De asemenea, dispun de 19 elicoptere, inclusiv modelele H125M, Mi-17, Mi-24, și Bell 206, precum și 8 avioane de transport, cum ar fi C-27J și An-26. În plus, Forțele Aeriene Bulgare au 21 de aeronave de antrenament, inclusiv L-39 și PC-9. Este planificată achiziția a 18 aeronave noi, inclusiv versiuni ale F-16V și F-16D​

Istoricul Forțelor Aeriene Bulgare datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu inițiative timpurii în aviație care implicau baloane de observație și ulterior, aeronave. De-a lungul timpului, Bulgaria a dezvoltat capacitatea sa aeriană, participând în numeroase conflicte și modernizându-și flota cu tehnologie occidentală​

Forțele Armate Bulgare, incluzând Forțele Aeriene, sunt sub comanda președintelui Bulgariei și sunt gestionate de Ministerul Apărării. Bulgaria este membră NATO din 2004, ceea ce a influențat reducerea efectivelor militare și modernizarea echipamentului. Ziua Forțelor Armate Bulgare este sărbătorită pe 6 Mai, în onoarea Sfântului Gheorghe, patronul armatei.

Spionaj rusesc

Doi cetăţeni ruşi, care se dădeau drept bulgari, dar au fost identificaţi ca spioni ruşi, au primit interdicţie de intrare în Bulgaria, începând din 26 februarie 2024, prin ordin al preşedintelui Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (SANS), relatează mass-media de la Sofia.

Cetăţenii ruşi au fost identificaţi ca Vladimir Nikolaevici Goroşkin, născut în Kaliningrad la 28 decembrie 1984, şi Tatiana Anatolievna Goroşkina, născută în Hvatovka, regiunea Saratov, la 9 martie 1986.
Celor două persoane li s-au interzis intrarea şi şederea pe teritoriul statelor membre ale UE pentru o perioadă de cinci ani, ca măsură administrativă coercitivă în temeiul Legii privind Străinii în Republica Bulgaria, deoarece există motive să se creadă că ei acţionează împotriva securităţii Bulgariei, precizează comunicatul de presă.
Soţii Goroşkin au locuit în Bulgaria într-o anumită perioadă, folosind documente personale care îi identificau în mod fals drept cetăţenii bulgari Denis Raşkov şi Diana Raşkova.
Potrivit informaţiilor obţinute de SANS, Vladimir Goroşkin şi Tatiana Goroşkina sunt „ilegalişti”, adică desfăşuraţi de Serviciul de Informaţii Externe (SVR) al Rusiei într-o operaţiune vizând infiltrarea prin identităţi străine false.
Scopul principal al prezenţei cuplului în Bulgaria era de a obţine actele de identitate bulgare necesare şi de a inventa poveşti de viaţă plauzibile care să autentifice aceste documente, pentru a le putea folosi ulterior în vederea colectării de informaţii în afara Bulgariei.

În vara anului precedent, Bulgaria a expulzat un număr mare de diplomați ruși, reducând numărul lor la 21 de diplomați, 3 consuli și 16 cadre administrative și tehnice rămase în țară. Această acțiune a fost luată pe baza informațiilor furnizate de Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS) și a provocat un scandal diplomatic între Bulgaria și Rusia.

Desant la Kiev

Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, s-a întâlnit cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Kiev. După întrevedere, cei doi au susţinut o conferinţă de presă comună, în cadrul căreia Zelenski a mulţumit pentru efortul şi sprijinul acordat de Bulgaria pentru apărarea ucraineană, pentru rutele comerciale, reluarea transportului maritim normal, dar şi pentru integrarea europeană şi aspiraţiile euro-atlantice ale Ucrainei. De asemenea, preşedintele ucrainean a subliniat că formula de pace cu susţinerea Bulgariei este foarte valoroasă. La rândul său, Nikolai Denkov a mulţumit pentru invitaţia de a vizita Kievul şi a precizat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este un război împotriva Europei, împotriva întregii lumi democrate. Potrivit prim-ministrului bulgar, „ambiţiile agresiunii ruse reprezintă o ameninţare directă şi la adresa securităţii naţionale a Bulgariei”. Şeful executivului de la Sofia a adăugat că guvernul bulgar şi majoritatea parlamentară depun eforturi pentru a oferi Ucrainei sprijin politic, militar, diplomatic, umanitar şi material. „Ne angajăm în punerea în aplicare a Formulei de pace din Ucraina pentru a realiza o pace justă, cuprinzătoare şi durabilă, bazată pe principiile Cartei ONU şi pe dreptul internaţional”, a menţionat Denkov.

Într-un comunicat de presă, guvernul bulgar afirmă că Denkov a călătorit în Ucraina însoţit de o delegaţie de înalţi oficiali, printre care se numără miniştrii justiţiei, Atanas Slavov, energiei, Rumen Radev, şi mediului, Iulian Popov.
Înainte de a pleca spre Kiev, Denkov a amintit că ţara sa, membră a NATO şi a Uniunii Europene (UE), susţine independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute de comunitatea internaţională.
Bulgaria participă la sancţiunile impuse de Uniunea Europeană Rusiei pentru invadarea Ucrainei, lansate în urmă cu doi ani, şi trimite arme în ţara atacată.

Flota în devenire

Flota militară fluvială a Bulgariei a operat în principal pe râul Dunărea și Marea Neagră, având un rol limitat în conflicturile din secolul XX, inclusiv în timpul Războaielor Balcanice și celor Mondiale. În perioada Războiului Rece, sub influența Blocului Estic, marina a fost reorganizată și dotată cu echipamente sovietice, participând la exerciții navale ale Pactului de la Varșovia, dar fără a lua parte la operațiuni militare. După căderea Uniunii Sovietice și regimului comunist bulgar, și aderarea la NATO în 2004, marina bulgară a început să se modernizeze, achiziționând nave relativ moderne

În perioada Războiului Rece, a fost dotată cu echipament sovietic, participând la exerciții ale Pactului de la Varșovia. După 1989, a trecut printr-un proces de modernizare, reflectând orientarea Bulgariei către standardele NATO, la care a aderat în 2004. Astăzi, Marina Bulgară operează o serie de nave relativ moderne, adaptându-se la cerințele secolului 21 și contribuind la operațiunile alianței.

În 2024, Marina Bulgară a lansat prima din cele două corvete MMPV 90, cu o greutate de 2,300 tone, la șantierul naval MTG Dolphin din Varna. Aceste nave, numite „Hrabri” și „Smeli”, sunt dezvoltate în cooperare cu constructorul naval german NVL Group. Corvetele, care măsoară aproximativ 90 de metri în lungime, sunt destinate să modernizeze flota bulgară, oferindu-i capabilități îmbunătățite pentru misiuni internaționale sub egida NATO și UE. Livrarea primei nave este programată pentru al treilea trimestru al anului 2025, urmată de a doua navă un an mai târziu.

Portavion de drone

Un portavion pentru drone va fi construit în România, la șantierul Damen din Galați. Damen a dezvoltat această navă multifuncțională de 107 metri lungime pe baza cerințelor specifice ale Marinei portugheze. Nava va fi înzestrată cu un sistem care să lanseze drone și elicoptere fără pilot și poate efectua și misiuni de cercetare oceanică, căutare și salvarea, precum și ajutor în caz de urgență, în plus față de operațiunile de siguranță maritimă și sprijin naval.

Nava construită la Galați va avea o rampă pentru UUV (vehicule subacvatice fără pilot) și USV (vehicule de suprafață fără pilot), precum și o punte de zbor de 94×11 metri și hangare pentru UAV (vehicule aeriene fără pilot). Pentru activitățile de cercetare și monitorizare oceanică, nava va fi dotată cu laboratoare și spații de cazare pentru personalul științific. Totodată, vasul va avea o punte de marfă de 650 de metri pătrați și spațiu pentru 12 containere. Marina portugheză are în prezent două nave în serviciu construite de Damen. Acestea sunt fregatele multifuncționale NRP Bartolomeu Dias și NRP D. Francisco de Almeida, din clasa Bartolomeu Dias, cu o lungime de 122 de metri. Ambele nave au servit inițial în Marina Regală Olandeză (ca fregate din clasa Karel Doorman) înainte de a fi supuse unui program substanțial de modernizare de către Damen și agenția olandeză COMMIT (Command Materiel and IT).

Share our work
Considerente de natură tactică asupra bătăliilor din 2023-2024

Considerente de natură tactică asupra bătăliilor din 2023-2024

După ce asediul Avdiivkăi s-a încheiat, consider că ar fi necesară o trecere în revistă a considerentelor tactice din anul trecut cu perspective pentru anul acesta, pentru a ne putea face o impresie asupra genului viitoarelor confruntări pentru 2024 pe frontul ucrainean. Chiar dacă informațiile sunt încă incomplete, cred că sunt suficiente pentru a ne face o idee generală, urmând ca viitorul să o confirme sau să o infirme. Referitor la perspectivele de natură strategică, acestea le-am abordat în analizele precedente (vezi https://karadeniz-press.ro/perspective-rusesti-asupra-razboiului-in-2024/ și https://karadeniz-press.ro/perspective-ucrainene-asupra-razboiului-in-2024/ ), așa că acum ne vom concentra pe cele tactice, respectiv confruntările militare pe linia de front și pe scurt din spatele acesteia.

Mă voi referi la cele din anul trecut și anul acesta, pentru a ne putea face o idee cum ar putea să evolueze în viitorul apropiat, respectiv anul acesta.

Soledar

Bătălia pentru Soledar este prea puțin cunoscută deoarece s-a desfășurat concomitent și în paralel cu cea pentru Bakhmut, care a atras atenția și interesul general. Soledar este un orășel cu o populație de circa 11000 de locuitori înainte de război, cu o mină de sare și o fabrică de ghips, ceea ce îi dădea o oarecare importanță tactică prin posibilitatea depozitării de armament și muniție în interiorul minei. Mai era și posibilitatea ca ramificația de tuneluri vechi să răzbată dincolo de liniile ucrainene de apărare. Dar, cel mai important, Soledar se afla la 15 kilometri nord de Bakhmut, de aceea era important pentru efortul rușilor de a cuceri Bakhmut, și tot de aceea bătălia pentru Soledar se confundă de multe ori cu cea pentru Bakhmut. De aceea Soledar este important, chiar esențial pentru cucerirea de către ruși a Bakhmutului, pe lângă faptul că Bakhmutul ar fi putut fi atacat și dinspre nord prin căderea Soledarului, cucerirea acestui orășel apropia forțele ruse de șoseaua M03 ce leagă Bakhmut de Sloviansk, una dintre cele mai importante rute de aprovizionare.

Bombardarea Soledar, la fel ca și a Bakhmut și a altor localități învecinate a început din mai, dar asaltul principal a început la 1 august 2022. Inițial, rușii au atacat cu blindate, atacuri respinse cu grele pierderi de către unitățile antitanc ucrainene. Chiar dacă uneori au avansat precaut, căutând să se acopere, blindatele rusești nu au obținut câștiguri teritoriale importante, sfârșind prin a fi distruse de lansatoarele individuale antitanc.

Între timp începe ofensiva ucraineană în Kherson (30 august 2022) urmată de ofensiva surpriză din Kharkov (7 septembrie 2022), fapt care îi face pe ruși să oprească pe moment asaltul de pe frontul Bakhmut – Soledar, dar apoi o reiau cu mai multă îndârjire pentru a ușura presiunea celor două ofensive ucrainene, dar eșuează de fiecare dată cu pierderi importante pentru atacatori. În perioada octombrie – decembrie bate pasul pe loc, pentru a fi reluată puternic la sfârșitul lui decembrie.

De data aceasta rușii au schimbat tactica la Soledar, renunțând la atacurile cu blindate sau la valurile umane, axându-se pe infiltrarea de grupe mici, între 3 și 15 oameni, maxim până la nivel pluton (30 de oameni), mai ales în zona urbană unde luptele de stradă, casă cu casă, sunt caracteristica principală. Aceștia sunt ușor înarmați, duc cu ei doar câteva mortiere de 82 mm și armament antitanc. Aceasta a fost o schimbare majoră de tactică a rușilor în ultima fază a bătăliei de la Soledar, dovadă că s-au adaptat la realitățile noului câmp de luptă. Oarecum ciudat, având în vedere că până la Avdiivka pare că au uitat totul.

S-a mai putut observa faptul că rușii nu mai atacă frontal, ci caută flancurile pozițiilor întărite ucrainene, descoperite în prealabil prin atacurile în valuri cu trupe de sacrificiu. Astfel, caută punctele de joncțiune între unități sau puncte de rezistență. De asemenea, atacă simultan mai multe puncte din mai multe direcții, folosindu-se de acoperirea perdelelor forestiere sau ravenelor din teren, precum și al clădirilor din zonele urbane, cu scopul de a dispersa focul apărătorilor ucraineni. Caută să se infiltreze între punctele de rezistență ucrainene și să execute foc de acolo, inducând ideea că o poziția defensivă a căzut și să-i facă pe apărătorii punctelor adiacente să se replieze părăsindu-și pozițiile de rezistență, sau să îi facă să tragă asupra vecinilor provocând victime prin friendly-fire.

La Soledar rușii au folosit intensiv lansatorul de grenade de 30 mm AGS-17, dovedit ca fiind de mare ajutor unităților ce se infiltrau și atacau pozițiile ucrainene, bănuite de a fi provocat aproape jumătate din pierderile apărătorilor din orașul Soledar. Rușii foloseau un proces de avans folosind aceste arme de la mică distanță. Prima grupă avea între cinci și șapte astfel de unități AGS-17 și o unitate ce opera o dronă de recunoaștere, care identifica coordonatele apărătorilor ucraineni și le transmitea acestei prime grupe care deschidea focul pe aceste coordonate. Coordonatele erau preluate de a doua grupă ce deschidea focul în timp ce prima reîncărca asigurând un foc continuu și dens. Această tactică care s-a dovedit de folos rușilor în ultima fază a bătăliei pentru Soledar a fost folosită preponderent de către unitățile Wagner.

Soledar a fost total cucerit de către ruși la 17 ianuarie 2023, facilitându-le acestora ofensiva asupra Bakhmutului, prin ocuparea părții nordice (o încercuire parțială) și amenințarea asupra liniei de comunicații M03 cu Sloviansk. Cu toate acestea rușii au reușit cucerirea Bakhmut abia patru luni mai târziu, la sfârșitul lunii mai 2023, cu prețul unor pierderi enorme.

Bakhmut

Această bătălie a fost mult mediatizată și urmărită, așa că nu voi insista mult asupra ei, ci doar asupra chestiunilor tactice. Deși Bakhmutul a fost scena unor bătălii grele încă din 2014, ne referim la bătălia pentru Bakhmut când vorbim de ultima fază, cea mai cumplită, respectiv din august 2022 până în mai 2023, căderea orașului, deși nu se mai poate numi oraș sau așezare umană, fiind total nivelat și distrus de artilerie, la fel ca și Soledar, Marinka, Avdiivka sau alte orașe aflate în calea rușilor.

Ca și la Soledar, atacul principal a început în august 2022, dar Bakhmutul fiind un front mai larg, rușii au ales tactica atacurilor susținute și în valuri de tancuri și blindate intercalate cu valuri de infanterie. Ucrainenii au răspuns printr-o apărare avansată și activă, organizând grupe de asalt care să respingă și să contraatace avansurile rusești, prinzându-le pe picior greșit înainte de a ajunge destul de aproape de pozițiile defensive ucrainene, deci înainte de a fi desfășurate pentru atacul propriu-zis.

Am să descriu pe scurt un astfel de angajament:

Anihilarea unui grup de atac din Regimentul 11 Infanterie Motorizată Gardă ”Vostok” din cadrul Miliției Populare Donetsk (DPR) la 15 ianuarie 2023, când au încercat să ocupe satul Vodyane (lângă Bakhmut) cu scopul de a tăia liniile de aprovizionare ucrainene. Infanteria din Batalionul Sloviansk (milițiile DPR) a început să asalteze partea de nord a satului. Pentru a trece răul înghețat peste barajul distrus au dispus un pod mobil de asalt MTU-72, dar care a fost distrus de ucraineni în ziua anterioară. În sprijinul infanteriei au trimis 8-9 transportoare BMP-1 din Regimentul Vostok. Când blindatele s-au apropiat de intersecția drumului districtual Donetsk cu șoseaua Vodyane au fost reperate de dronele de recunoaștere ucrainene. Primul BMP-1 a fost distrus de artilerie, celelalte au traversat un câmp și au încercat să se apropie de liziera unei păduri, aici au fost angajate de ucraineni cu artilerie și explozibil lansat de drone. Comandantul rus a fost rănit și declară că pozițiile antitanc ucrainene au fost bine pregătite, 70% din oamenii săi fiind uciși, restul majoritatea răniți, unii nici nu au apucat să debarce din transportoare. În timp ce transportoarele rusești erau anihilate, două tancuri T-72B au venit în ajutor pe același traseu. Primul a fost distrus de un lansator individual Stugna-P de către infanteria ucraineană, al doilea ceva mai departe de un proiectil în compartimentul motor. Între timp, o altă coloană de BMP-uri rusești venea dinspre Opynty spre nordul Vodyane, probabil în intenția de a-și debarca infanteria cât mai aproape, fără să știe că podul mobil de asalt fusese distrus în ziua precedentă. Primul BMP a fost distrus chiar lângă epava podului de asalt, restul și-au continuat drumul. Trei BMP-ului s-au oprit pe marginea terasamentului, unul a fost distrus și celelalte două avariate. Astfel, rușii au renunțat pe moment la atacul asupra Vodyane, având următoarele pierderi confirmate: 1 MTU-72 pod mobil de asalt distrus pe 14 ianuarie, 12 BMP, 2 tancuri T-72B și cel puțin 50 de morți și răniți.

Ulterior, pe măsură ce rușii pierd mai multe blindate la Bakhmut, locul asaltului cu tancuri și transportoare blindate va fi luat de atacuri în masă de infanterie, valurile umane devenite caracteristice pentru asalturile rușilor asupra pozițiilor întărite, de la Bakhmut până la Avdiivka. Aici, la Bakhmut, elementul Wagner a căpătat preponderență și primplanul, cucerirea orașului devenind o obsesie pentru ruși, dar și pentru Prigojin, care dorea în acest mod să-și dovedească valoarea și loialitatea față de Putin în dauna lui Shoigu și Gherasimov. Risipa de vieți omenești rusești a fost enormă, dar trebuie să ținem cont de faptul că în prima fază Wagner au avut posibilitatea să recruteze din închisori. Nu este prima dată, acest sistem a fost folosit de către ruși și în conflictul din Transnistria în 1992 și în multe altele.

Date oficiale rusești ne permit să estimăm destul de bine numărul de condamnați recrutați de către Wagner și armata rusă. Astfel, în ianuarie 2022, înainte de începerea războiului, existau 420000 de deținuți în închisorile din Rusia, în octombrie 2023 mai erau 254000. Având în vedere că numărul condamnaților este în principiu constant, asta înseamnă vreo 150000 de condamnați recrutați. Trebuie menționat că Prigojin a apucat să recruteze pentru Wagner vreo 50000, după care i s-a interzis accesul în închisori, dar recrutările au continuat de către ministerul apărării, care mai ia 100000 de deținuți, majoritatea în unități Storm-Z.

Astfel, Wagner avea suficientă carne de tun pentru a continua atacurile sinucigașe doar cu scopul de a epuiza apărarea ucraineană prin atacuri constante, indiferent de pierderi. Astfel de atacuri erau în număr de 10-15 pe zi, după un anumit tipic. În primul val erau trimise grupe de sacrificiu, de obicei din deținuții dispensabili, doar cu scopul de a atrage focul ucrainenilor și a descoperi punctele lor de rezistență. Apoi rușii bombardau aceste puncte, după care urma un alt val, care de asemenea era decimat. Din nou bombardament de artilerie și abia ulterior, prin valul 5 sau 6 erau trimiși cei experimentați care între timp identificaseră punctele tari ucrainene rămase și se strecurau spre ele pentru a le elimina. Dacă eșuau, procesul se relua cu valurile de sacrificiu. Ucrainenii s-au adaptat și ei, deschizând focul asupra valului de sacrificiu din poziții adiacente, nu din cele întărite, apoi cele adiacente erau părăsite în timp ce artileria rusă lovea în gol. Astfel își camuflau pozițiile de rezistență pentru mai mult timp.

Dar aceste atacuri repetate în ciuda pierderilor enorme, inferioritatea în artilerie a ucrainenilor și lipsa unor rezerve suficiente a făcut ca unele poziții să fie pierdute și treptat rușii să câștige teren călcând, la propriu, peste cadavrele propriilor camarazi. În final, Bakhmut a căzut cu costuri enorme, în medie de 6 la 1, raport care nu a fost depășit decât la Avdiivka. S-a putut observa că raportul este mai mare pe măsură ce rușii se apropie de oraș, în zona rurală, dar mai mic în cazul luptelor de stradă, deși practic orașul a fost nivelat ca și Soledarul.

Vuhledar

Caracteristica acestui oraș aflat încă în stăpânirea ucrainenilor este faptul că se află pe o poziție dominantă înconjurată de o zonă descoperită, pe care ucrainenii au minat-o în prealabil și au avut timp suficient pentru a-și crea poziții defensive puternice. Vuhledar va fi cunoscut ca și cimitirul infanteriei marine rusești, la fel cum Bakhmut este cunoscut ca și cimitirul Wagner, deoarece efortul principal din partea rușilor a fost condus de Brigăzile 40 și 155 Infanterie Marină rusă, cărora li s-au alăturat Brigăzile 3 și 72 de Infanterie Motorizată plus unități din milițiile DPR. Tactica folosită era atacul cu unități mecanizate dispuse în formă de romb, cu legături radio între ele. Dronele de recunoaștere sunt disponibile la nivel de pluton. Fiecare localitate, stradă sau punct de reper avea o altă denumire decât cea de pe hărțile ucrainene pentru a induce confuzie în rândul apărătorilor în cazul în care convorbirile radio erau interceptate.

Această tactică pare să fi fost copiată de la Wehrmachtul german din al doilea război mondial, dar rușii au aplicat-o prost. Asta deși în regulamentul de luptă din 1944 Gefechtsausbildung der Panzergrenadiere se specifică foarte clar că decizia pe câmpul de luptă în momentul în care unitatea de blindate intră sub foc puternic inamic aparține în totalitate comandantului unității din teren. Acesta decide în fracțiuni de secundă dacă trebuie să răspundă cu foc sau să se deplaseze pe o poziție mai adăpostită, să debarce infanteria din transportoare care să ia parte la luptă ca sprijin pentru blindate sau să nu o facă, ci să se deplaseze rapid la adăpost.

Dar în armata sovietică / rusă comandamentul superior nu are încredere în comandanții din teren, ei sunt instruiți și văzuți ca și simpli executanți. Dacă i se ordonă să ducă transportoarele până la 300 metri de linia defensivă ucraineană, atunci acesta o va face indiferent dacă intră în câmp minat sau în kill-zone-ul artileriei inamice. În caz că nu o face și are inițiative personale, poate fi trimis la curtea marțială, dacă supraviețuiește.

Așa se explică ceea ce am văzut de multe ori la Vuhledar, tancuri și transportoare blindate intrând în câmp minat și sărind în aer unul după altul, sau prinse în tirurile artileriei și sărind în aer tot așa, dar avansând fără să strice formația. Nu am văzut ca în acele momente să debarce infanteria din transportoare, ci avansau și săreau în aer împreună cu ei.

Astfel, pierderile rușilor la Vuhledar au fost îngrozitoare, brigăzile de infanterie marină fiind nevoite să fie completate de două ori. Iar prin asta s-a degradat serios statutul de unitate de elită pentru infanteria marină, având în vedere că aceste completări au fost efectuate cu recruți fără experiență, proces generalizat în armata rusă, în care mobilizații sunt încadrați în unități și trimiși pe front fără vreo minimă pregătire prealabilă.

Contraofensiva ucraineană de vară (iunie – octombrie 2023)

Aceasta a început mai târziu decât se preconiza din cauza întârzierilor materialului militar occidental, a fost de la început prejudiciată prin aruncarea în aer de către ruși a barajului de la Nova Khakovka, așa că a avut auspicii nu prea favorabile de la bun început, în schimb, existau foarte multe așteptări de la această ofensivă.

Fără îndoială ucrainenii au tras învățăminte din aceste trei ofensive rusești (Soledar, Bakhmut și Vuhledar) plus din altele de mai mică amploare și intensitate (Marinka, Kupyansk etc.). Au fost studiate cu atenție tehnicile și tacticile de asalt ale rușilor, extras ce e bun și ce e rău pentru asaltul ucrainean, în ideea de a aplica ce este favorabil și a evita ce nu le-a ieșit bine.

Ucrainenii au început ofensiva în Zaporoje pe trei direcții (ulterior au redus la una, spre Robotyne – Tokmak, cea care a progresat cel mai mult), și au început cu asalt de tancuri și blindate contra unor poziții fortificate. Cam același lucru ca și rușii la Bakhmut și Vuhledar, mai ales la Vuhledar, unde pozițiile apărării erau mai bine pregătite. Dar în Zaporoje linia Surovikin era mult mai puternică ca și apărarea ucraineană la Vuhledar, consta din mai multe linii defensive succesive puternice, formate din câmpuri minate, dinți de tigru, șanțuri antitanc și poziții fortificate ale infanteriei.

Cum spuneam, în primele zile ale ofensivei, ucrainenii au testat atacurile cu blindate, au înregistrat pierderi în oameni și tehnică de luptă și au renunțat, schimbând tactica cu atacuri pe grupe de infanterie infiltrate, tancurile și transportoarele având doar rol de sprijin. Ceva asemănător cu ce au încercat rușii în ultima parte a atacului de la Soledar, după cum descriam mai sus. O tactică mai puțin costisitoare în vieți ucrainene, dar mare consumatoare de timp.

Există o mare diferență între abordarea rusă / sovietică, despre care vorbeam mai sus, și cea NATO, adoptată și de ucraineni. În abordarea și doctrina rusă, comandantul din teren este doar simplu executant, nu i se cultivă spiritul de inițiativă, el trebuie doar să ducă la îndeplinire ordinul, adică să execute misiunea exact cum i se trasează. În armatele occidentale comandantului din teren i se precizează misiunea și obiectivele, el alegând mijloacele și modul în care le va duce la îndeplinire.

Spre exemplu, unui comandant rus i se spune să cucerească o poziție și cum să o facă, respectiv să avanseze cu transportoarele blindate până la 300 de metri de poziție, unde infanteria va debarca și va ataca în lanț de trăgători sprijiniți de focul mitralierelor de pe transportoare și al artileriei din spate. Într-o unitate NATO i se spune comandantului să ocupe poziția, el decide cum o va face. Dacă se apropie cu transportoarele și intră într-un câmp de mine antitanc, acesta poate decide să debarce infanteria și să continue cu ea pe jos etc., nu să continue cu încăpățânare prin câmpul de mine cu transportoarele fiindcă așa e ordinul (cum au făcut-o rușii de multe ori, inclusiv la Vuhledar).

Desigur că a doua soluție, cea NATO (copiată și de ucraineni), este mai bună, de aceea armatele alianței își antrenează militarii să fie lideri, nu simpli executanți, și le dezvoltă spiritul de inițiativă. Această abordare este superioară din mai multe motive, unul că lasă inițiativa comandantului din teren care va ști să profite de o oportunitate în momentul în care aceasta apare, putând obține câștiguri suplimentare față de misiunea inițială dacă i se ivește ocazia, al doilea că ia decizii responsabile pe loc, scutind timp care în focul luptei poate fi diferența dintre viață și moarte. De exemplu, comandantul rus care nimerește cu transportoarele într-un câmp de mine înainte de a ajunge la 300 de metri să lase infanteria, va trebui să ceară aprobare de la superiori să debarce infanteria mai devreme. Până îi vine răspunsul și el așteaptă cu unitatea sub foc, s-ar putea ca pierderile sale să devină exagerat de mari. Cam așa s-a întâmplat la Vuhledar și în alte părți.

Datorită acestui mod de conducere am asistat la o schimbare de tactică în contraofensiva ucraineană și s-a ajuns la un raport de pierderi de 3 la 1 în favoarea ucrainenilor (3 ruși scoși din luptă pentru fiecare ucrainean), deși de obicei raportul este invers în defavoarea celui care atacă. Desigur, cele mai mari pierderi le-au avut rușii în contraatacurile date pentru a recupera fiecare poziție pierdută, deoarece și aceste atacuri erau date tot ca și la Bakhmut, în valuri umane, iar cu tehnica blindată de multe ori prin propriile câmpuri de mine.

După cum spuneam, această tactică ucraineană este mai sigură și mai puțin consumatoare de resurse umane, dar este destul de înceată. Când a venit toamna și vremea a devenit nefavorabilă unor ofensive de amploare, ucrainenii aveau două posibilități. Trecuseră de Robotynie și mai aveau 15 km până la Tokmak. Ori forțau cu atacuri masive (ca și rușii la Bakhmut) cu blindate și artilerie, având atunci pierderi comparabile cu aceștia, ori se opreau pentru a lupta în altă zi. Ucrainenii au decis a doua variantă, pentru ei este important să-și conserve forța de luptă, spre deosebire de ruși, care au dovedit că nu pun preț pe viețile propriilor soldați, important este îndeplinirea obiectivului.

Avdiivka

Atacul rusesc de la Avdiivka a fost răspunsul imediat al rușilor la oprirea contraofensivei de vară ucrainene în octombrie 2023. Acest oraș suburbie a Donetskului, capitala regiunii Donetsk din Donbass a fost teatru de bătălie din 2014, fiind în prima linie a confruntării ruso-ucrainene. Luptele s-au intensificat odată cu invazia rusă din 2022, dar au ajuns la paroxism după octombrie 2023.

Stilul de a ataca al rușilor este identic cu precedentele mai sus menționate, dar avantajul lor este faptul că Avdiivka constituia un intrând adânc în dispozitivul rusesc, astfel că beneficiau de oportunitatea de a presa umerii intrândului, la nord și la sud. Treptat, cu prețul unor pierderi enorme, reușesc să avanseze amenințând cu tăierea liniilor de aprovizionare ucrainene și să prindă în încercuire efectivele din orașul propriu-zis. Ori, până acum, niciuna din părți nu a reușit încercuirea unor efective majore ale adversarului, poate cu excepția ucrainenilor în ofensiva surpriză de la sud-est de Harkov. Dar stăpânirea acestor umeri a avut un efect similar ca și cucerirea Soledarului asupra Bakhmutului, faptul că ofensiva rusă putea presa de pe mai multe direcții.

Ucrainenii au decis să evacueze Avdiivka în februarie 2024, lăsând-o în mâna rușilor, care au înregistrat aici cele mai mari pierderi într-o bătălie, mai mari ca și cele din Bakhmut. Raportul se cifrează undeva la 10 la 1, rușii înregistrând circa 17000 de morți și 30000 de răniți, plus sute de tancuri și transportoare blindate, piese de artilerie etc. Vă amintiți faptul că în cazul bătăliei pentru Bakhmut, raportul pierderilor a început să descrească pe măsură ce luptele au ajuns în zona urbană, chiar așa distrusă cum era. La fel, rușii pătrunzând în periferiile Avdiivkăi, pierderile ucrainenilor în raport cu cele ale rușilor au început să crească, acesta fiind un alt motiv pentru care au decis evacuarea.

Rușii au obținut victoria, dar cu costuri enorme, dar posibilitatea ca aceasta să aibă repercusiuni majore asupra frontului în general este redusă. S-a văzut și la Bakhmut sau Marinka, ucrainenii au pregătit din timp, pe măsură ce ofensiva inamică progresa, noi poziții defensive puternice imediat în spate. La fel cum au procedat rușii în cursul contraofensivei ucrainene de vară, când ucrainenii au trecut de Robotynie spre Tokmak, rușii au construit noi linii defensive în spatele Tokmakului, completând și întărind așa zisa linie Surovikin.

Concluzii

Cinic vorbind, ucrainenii au nevoie de cât mai multe astfel de bătălii ca și Bakhmut sau Avdiivka pentru a măcina forțele ruse și tehnica lor militară, în genul acesta de război de uzură este important ca adversarul să piardă mai mult decât poate produce sau aduce.

Pierderile imense ale rușilor îi vor împiedica pe aceștia să poată organiza în viitorul apropiat o nouă ofensivă majoră, ei având nevoie de a-și regrupa și odihni trupele. Iar ucrainenii au și ei nevoie de un respiro pentru a rezolva sau a se rezolva unele probleme.

Pe lângă faptul că ucrainenii trebuie să distrugă mai mult decât aduc rușii, ei trebuie să aducă sau să producă mai mult decât pierd în conflictul cu rușii. Pentru asta trebuie să se rezolve trei chestiuni esențiale, deblocarea ajutorului american, adaptarea ajutorului european și chestiunea mobilizării de noi resurse umane ucrainene.

Despre ajutorul american s-a tot vorbit, nu o să insist,vom vedea cum se va rezolva chestiunea în senatul american, dar și europenii trebuie să devină mai pragmatici. Au promis un milion de obuze de artilerie și au livrat până acum 525000, în timp ce rușii numai de la Coreea de Nord a primit între un milion și două milioane, asta în afară de producția proprie. Europenii se încăpățânează să livreze doar din producția proprie, ceea ce nu este suficient, atunci ori se trece la producția de război, ori se acceptă și obuze din import, de exemplu Coreea de Sud și alte state non-UE având stocuri suficiente pentru a echilibra situația care acum este net favorabilă Rusiei. Spre exemplu, raportul în obuze de artilerie trase în timpul bătăliei de la Avdiivka a fost inițial de 5 la 1 pentru ruși, ajungând spre final la 10 la 1.

Dar ceea ce ucrainenii trebuie să facă ei înșiși este chestiunea rezervelor, au nevoie de noi trupe în rezervă pentru a putea roti cu ușurință efectivele aflate pe front, dar și pentru a întări cu ușurință sectoare amenințate și să poată deveni ei înșiși o amenințare serioasă la adresa rușilor în vederea unor ofensive viitoare. Deoarece un război nu se câștigă doar în apărare, aici îți uzezi adversarul, dar trebuie să fii capabil să îl lovești decisiv când este slăbit și uzat. La asta se referea și generalul Valeri Zalujnîi în eseul său (vezi https://karadeniz-press.ro/generalul-valery-zaluzhny-comandantul-armatei-ucrainene-despre-situatia-frontului/).

Share our work