Rusia şi NATO se află acum în ‘confruntare directă’, a afirmat Kremlinul, în timp ce Alianţa a marcat în această zi împlinirea a 75 de ani de la înfiinţare. Valurile succesive de extindere a NATO sunt adesea amintite de preşedintele rus Vladimir Putin, care a declanşat în 2022 un război în Ucraina cu obiectivul declarat de a preveni ca Alianţa să se apropie şi mai mult de graniţele Rusiei.
Retorică anti-NATO
În schimb, războiul a impulsionat NATO, care s-a extins din nou prin aderările Finlandei şi Suediei. ‘În fapt, relaţiile au alunecat acum spre nivelul de confruntare directă’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing de presă. NATO era ‘deja implicat în conflictul din Ucraina (şi) continuă să înainteze spre graniţele noastre şi să îşi extindă infrastructura militară către graniţele noastre’, a mai spus purtătorul de cuvânt. Putin a afirmat în mod repetat că Rusia a fost înşelată de Occident după Războiul Rece dat fiind că, în timp ce Pactul de la Varşovia s-a desfiinţat, NATO a înaintat spre est, preluând foşti membri ai Pactului şi cele trei state baltice care fuseseră parte a Uniunii Sovietice. Occidentul respinge această versiune, afirmând că NATO este o alianţă defensivă şi că aderarea la ea a fost o decizie democratică a unor state ieşite de sub decenii de regimuri comuniste. NATO declară că ajută lupta Ucrainei pentru supravieţuire în faţa agresiunii ruse şi furnizează Kievului arme avansate, instruire şi informaţii. Potrivit Rusiei, aceasta face din Alianţă o parte de facto la conflict. Preşedintele Putin a spus în februarie 2024 că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că omenirea s-ar afla la un pas de al treilea război mondial.
Declarații dure
Relaţiile dintre Rusia şi NATO se înrăutăţesc, însă Moscova nu are intenţia de a intra într-un conflict cu o ţară membră a NATO, a declarat ministrul adjunct de externe rus Aleksandr Gruşko, într-un interviu citat de Reuters. În contextul marcării a 75 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice, Gruşko a declarat pentru agenţia de ştiri RIA că relaţiile se deteriorează „previzibil şi deliberat”, iar toate canalele de dialog dintre Moscova şi NATO au fost aduse la un nivel „critic zero” de către Washington şi Bruxelles. „Este blocul militar pregătit pentru un conflict deschis cu Rusia? Trebuie să-i întrebaţi chiar pe membrii NATO. În orice caz, nu avem astfel de intenţii în ceea ce priveşte ţările membre ale Alianţei”, a mai spus Gruşko. Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat ceea ce el a numit o „operaţiune militară specială” în Ucraina în 2022, cu scopul declarat de a împiedica NATO să-şi extindă prezenţa aproape de Rusia. Însă războiul din Ucraina a servit la galvanizarea Alianţei, care s-a extins la 32 de membri, prin aderarea Finlandei şi Suediei. NATO afirmă că ajută Ucraina să lupte împotriva agresiunii ruse şi a oferit Kievului arme avansate, instruire şi informaţii sensibile. Rusia susţine că acest lucru face din NATO o parte, de facto, la conflict. Putin a declarat în februarie că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că planeta se află la un pas de al Treilea Război Mondial.
Ucraina cere arme
După tragedia de la Harkov, soldată cu moartea mai multor salvatori ucraineni în urma unui atac al Rusiei în marele oraș din apropierea Rusiei, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume din nord-estul Ucrainei, bombardat intens de ruşi în ultimul timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat ezitarea Occidentului de a furniza ajutor militar ţării sale ca fiind complet inacceptabilă. „Un nou sistem de apărare antiaeriană ar putea schimba în mod fundamental situaţia”, a afirmat Zelenski într-un mesaj video difuzat joi seara, în care a spus că este recunoscător fiecărei ţări care caută modalităţi de a-i ajuta ţara. Dar „este complet inacceptabil faptul că atât de multe ţări din lume se gândesc încă la modul în care pot contracara teroarea, deşi nu ar fi nevoie decât de câteva decizii politice”, consideră liderul ucrainean. Ucraina cere mai multe sisteme de apărare antiaeriană, precum sistemul american Patriot, pentru a-şi proteja mai bine oraşele de atacurile ruseşti care au loc aproape zilnic. O apărare antiaeriană mai puternică pentru Harkov şi regiunea cu acelaşi nume, precum şi pentru regiunea Sumî şi regiunile din sudul ţării constituie o „necesitate absolut urgentă”, a declarat Zelenski, vorbind despre atacul din noaptea de miercuri spre joi asupra oraşului Harkov. „Este o tactică rusească dezgustătoare”, a afirmat Zelenski, transmiţând în mesajul său de pe X (ex-Twitter) condoleanţe rudelor celor ucişi. Totodată, Volodimir Zelenski a făcut apel la diplomaţii ucraineni să-şi intensifice demersurile în ţările în care se află la post pentru a solicita furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană.
Patriot, obiectiv pentru Kiev
Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a insistat asupra necesităţii ca aliaţii din NATO să livreze Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană Patriot pentru ca ţara sa să se poată apăra de bombardamentele ruseşti. „Nu vreau să stric petrecerea”, a spus Kuleba, după ce i-a felicitat pe membrii NATO cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Alianţei. „Dar principalul meu mesaj de astăzi vizează (rachetele) Patriot”, a adăugat ministrul ucrainean, vorbind alături de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. „Salvarea vieţilor ucrainenilor, salvarea economiei ucrainene, salvarea oraşelor ucrainene depinde de rachetele Patriot şi de alte sisteme de apărare antiaeriană. Insistăm asupra Patriot pentru că este singurul sistem care poate intercepta rachete balistice”, precum cele 94 cu care Rusia a atacat Ucraina în martie, a explicat Kuleba, care se va întâlni joi cu omologi ai săi din Alianţa Nord-Atlantică. Moscova – a spus el – a atacat joi oraşul Harkov din estul ţării cu sute de drone. „Din păcate, Rusia distruge sistematic economia ucraineană, ucide ucraineni şi distruge şi oraşele noastre, ceea ce alimentează strategia Rusiei de a şterge Ucraina de pe hartă”, a declarat Dmitro Kuleba. Cu această ocazie, ministrul ucrainean i-a mulţumit lui Jens Stoltenberg pentru propunerea sa de a crea un fond de 100 de miliarde de euro pentru a garanta asistenţă financiară şi militară Kievului, pe care aliaţii au discutat-o pentru prima dată miercuri, secretarul general sperând că măsura ar putea fi aprobată la summitul NATO din iulie de la Washington. „Sprijinirea Ucrainei nu este o acţiune de caritate, ci o investiţie în propria noastră securitate”, a subliniat Stoltenberg.
Fond pentru Ucraina
Ucraina susţine ideea anunţată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ca această alianţă să constituie un fond pe termen lung destinat susţinerii militare a Ucrainei în războiul cu Rusia, dar o asemenea iniţiativă are „zero şanse” dacă nu include contribuţii financiare obligatorii ale statelor membre în NATO, a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba publicaţiei European Pravda, preluată de Reuters. La reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO desfăşurată miercuri şi joi la Bruxelles, Stoltenberg a prezentat o propunere de constituire a unui fond de 100 de miliarde de euro în cadrul unei finanţări pe cinci ani pentru Ucraina, iniţiativă primită cu reacţii mixte de cele 32 de state membre ale Alianţei. Aceste state au avut dificultăţi să ofere Ucrainei asistenţă militară chiar şi pentru sume mult mai mici, a remarcat ministrul ucrainean de externe. „Cu alte cuvinte, în actualul model de finanţare, această iniţiativă are zero şanse. Pentru că ei nu pot colecta 500 de milioane, iar aici ar trebui să colecteze 20 de miliarde în actualul model”, explică Dmitro Kuleba. Dacă însă statele membre ale NATO vor fi obligate să contribuie, atunci acest plan chiar „există şi are şanse de a fi implementat”, a indicat ministrul ucrainean. Ministrul leton de externe Krisjanis Karins a declarat la rândul său că finanţarea fondului propus ar putea fi asigurată prin contribuţiile statelor membre ale Alianţei, în timp ce omologul său eston Margus Tsahkna a anunţat că ţara sa le-a propus celorlalte ţări membre ale NATO să ofere anual 0,25% din PIB-ul lor ca ajutor militar pentru Ucraina. Potrivit unor diplomaţi, un scop al iniţiativei de creare a acestui fond special este de a preveni orice reducere a ajutorului militar american pentru Ucraina în eventualitatea în care Donald Trump ar deveni din nou preşedinte al SUA.
NATO nu este parte a conflictului
NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina, a declarat joi secretarul general Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii miniştrilor de externe ai statelor Alianţei Nord-Atlantice. „Nu avem planuri să trimitem trupe de luptă în Ucraina, nu a existat o solicitare pentru aşa ceva”, a afirmat Stoltenberg, răspunzând unei solicitări de a comenta afirmaţia Kremlinului de joi potrivit căreia Rusia şi NATO se află acum în „confruntare directă”. Pe de altă parte, el a spus că „aliaţii înţeleg urgenţa”, după ce ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba le-a cerut aliaţilor la Bruxelles noi sisteme de apărare aeriană, în special rachete americane Patriot. „Aliaţii se vor întoarce acasă şi îşi vor analiza inventarele, să vadă dacă există vreun mod în care pot furniza mai multe sisteme, în special Patriot, dar şi bineînţeles să se asigure că sistemele care deja există dispun de muniţie şi de piese de schimb”, a afirmat secretarul general al NATO. Stoltenberg a precizat că a prezidat joi o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina şi că ministrul ucrainean Dmitro Kuleba i-a pus la curent pe aliaţi în privinţa „nevoilor Ucrainei pe termen scurt şi lung şi a progresului reformelor sale”. „Situaţia pe câmpul de luptă rămâne gravă. Ucraina are nevoie de mai multă apărare aeriană, mai multă muniţie şi mai mult ajutor. Salut faptul că aliaţii continuă să vină cu noi anunţuri. În ultimele zile, asta include 600 de milioane de euro de la Germania pentru iniţiativa cehă, precum şi 10.000 de drone din partea Regatului Unit, mai multe rachete şi vehicule blindate din Franţa. Şi chiar ieri (miercuri – n.r.), un nou pachet de ajutor de la Finlanda în valoare de 188 de milioane de euro”, a spus Stoltenberg în conferinţa de presă. El a subliniat însă că „trebuie să facem mai mult” şi „să ne aşezăm ajutorul pe baze mai ferme şi mai durabile”. Jens Stoltenberg a reamintit faptul că aliaţii au convenit să meargă mai departe cu planificarea unui rol mai important pentru NATO în coordonarea asistenţei de securitate necesare pentru Ucraina şi a dat asigurări că „munca va continua în săptămânile următoare”.
Putin, supărat pe Macron
Kremlinul a transmis joi că preşedintele rus Vladimir Putin „rămâne deschis dialogului”, dar nu există planuri pentru contacte cu omologul său francez Emmanuel Macron, în urma conversaţiei telefonice pe care au avut-o miercuri miniştrii apărării francez şi rus, discuţie anunţată în comunicate separate de Paris şi Moscova, după care Macron a criticat comentariile „tendenţioase şi ameninţătoare” din comunicatul rus. „Preşedintele Putin rămâne deschis dialogului cu aceia care manifestă interes în dezvoltarea relaţiilor cu ţara noastră”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la conferinţa sa de presă zilnică. Preşedintele rus „a fost mereu deschis dialogului pentru a soluţiona problemele mondiale şi regionale cele mai complexe”, dar „la ora actuală nu există planuri pentru desfăşurarea unor contacte la nivel înalt”, a adăugat Peskov. Acesta a răspuns astfel unei întrebări despre posibilitatea unor contacte între Putin şi Macron, după ce miercuri miniştrii apărării francez şi rus, Sébastien Lecornu şi Serghei Şoigu, au avut o convorbire telefonică, prima de acest fel după octombrie 2022. Şi de această dată ministrul Sébastien Lecornu a „condamnat fără rezerve războiul de agresiune pe care Rusia l-a lansat în Ucraina” şi a subliniat că „Franţa va continua să sprijine continuu Ucraina şi cu intensitatea de care este nevoie în lupta pentru libertatea şi suveranitatea sa, cu obiectivul de a aduce pacea pe continentul european”, a afirmat într-un comunicat Ministerul francez al Apărării. În schimb, ministrul francez a „confirmat disponibilitatea Franţei” pentru „intensificarea schimburilor” cu Rusia în lupta contra terorismului, se arată în acelaşi text, în contextul atacului terorist din 22 martie, în care cel puţin 144 de persoane au fost ucise într-o sală de concerte la Moscova. Atacul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic, dar Moscova consideră că s-ar putea să fi existat şi o implicare ucraineană, mai ales că cei patru terorişti cetăţeni tadjici, în prezent arestaţi, s-au deplasat spre frontiera cu Ucraina după atac şi aveau pregătită de partea ucraineană o „fereastră” pentru a trece graniţa, potrivit preşedintelui Putin. „Franţa nu dispune de nicio informaţie care să permită stabilirea unei legături între atentat şi Ucraina. Cerem Rusiei să înceteze să manipuleze”, a mai indicat Parisul în comunicatul său. În comunicatul emis de Moscova despre discuţia dintre cei doi miniştri ai apărării, aceasta îşi manifestă „speranţa” că serviciile secrete franceze nu au fost implicate în atacul terorist din 22 martie. „Este ridicol, să spui că Franţa ar putea fi implicată, că ucrainenii sunt implicaţi … Toate acestea nu au niciun sens. Dar este o manipulare a informaţiei care face parte din arsenalul de război aşa cum este el folosit astăzi de Rusia”, a comentat preşedintele francez joi la inaugurarea unui centru acvatic pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Macron a justificat iniţiativa discuţiei dintre miniştrii Lecornu şi Şoigu prin faptul că Franţa deţine „informaţii utile” de transmis Rusiei „asupra originilor şi organizării acestui atentat”. Liderul de la Elysee vede în reacţia Rusiei „demonstraţia” a ceea ce el spune „de la începutul anului”, şi anume „o creşte a posturii agresive a Rusiei, iar aceasta nu se întâmplă doar cu Franţa”. Preşedintele francez a mai spus că „nu are nicio îndoială” că o ţintă a Rusiei este de asemenea organizarea Jocurilor Olimpice, „inclusiv în termeni informaţionali”.
Reacție emoțională
Relaţiile dintre Paris şi Moscova, deja tensionate de războiul pornit de Rusia în Ucraina şi de sprijinul militar oferit acesteia din urmă de către Franţa, s-au degradat şi mai mult după ce la sfârşitul lunii februarie preşedintele francez nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, „trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”. Putin a pus această reacţie „emoţională” a lui Macron pe seama faptului că Rusia a „călcat pe coadă” Franţa în Africa, ceea ce a generat „resentimente” la Paris. Trupele franceze au fost nevoite să se retragă din ţări africane precum Mali şi Niger după ce junte militare instalate la putere acolo au sistat colaborarea cu Franţa şi s-au apropiat de Rusia, în timp ce gruparea rusă de mercenari Wagner şi-a intensificat operaţiunile pe continentul african.
Coșmarul minelor
Aproximativ 25% din teritoriul Ucrainei este contaminat cu mine terestre şi muniţii neexplodate, iar zonele care au fost eliberate de armata ucraineană de sub ocupaţia rusă sunt cele în care a fost amplasată cea mai mare cantitate de astfel de arme. „În prezent, un sfert din teritoriul Ucrainei este presărat cu dispozitive explozive. Despre deminare totală se va putea vorbi doar după încheierea războiului”, a declarat ministrul de interne ucrainean, Ihor Klimenko, într-un interviu acordat agenţiei locale Interfax. Ministrul ucrainean a subliniat că este imposibil de prezis de cât timp va avea nevoie Ucraina pentru a-şi curăţa teritoriul de dispozitive explozive în contextul în care invazia declanşată de Rusia asupra Ucrainei în urmă cu mai bine de doi ani este în desfăşurare. „Vom curăţa un loc, vom stabili dacă este sigur şi apoi bombardamentele vor începe din nou. Şi vom lua totul de la capăt. De aceea sunt multe condiţionări. În plus, am găsit încă la sol obuze din cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Klimenko pentru Interfax-Ucraina. El a reiterat că, „în urma invaziei pe scară largă a Federaţiei Ruse, astăzi aproximativ 25% din teritoriul Ucrainei este contaminat cu mine şi dispozitive explozive”. „Regiunile eliberate (de armata ucraineană) sunt cele mai dens minate. În realitate, măsurile de stabilizare efectuate în aceste zone au început cu îndepărtarea minelor”, a explicat Klimenko. El a detaliat, de asemenea, modul în care se desfăşoară procesul de deminare al ţării, care, a spus el, este împărţit în trei etape: de luptă, operaţională şi umanitară. „În faza de luptă, militarii eliberează teritoriul, înaintând pe linia frontului. La nivel operaţional, poliţiştii şi echipele de salvare acţionează pentru a pune în aplicare măsuri de stabilizare în teritoriile eliberate”, a adăugat el. Ultima etapă, deminarea umanitară, presupune deja o curăţare profundă şi completă a zonelor terestre şi acvatice de dispozitivele explozive. Totodată, ministrul ucrainean a adăugat că în prezent este important să se garanteze condiţii de viaţă cu un minimum de siguranţă pentru populaţia din teritoriile eliberate. „La scara întregii ţări, se va putea vorbi despre deminare umanitară totală doar după încheierea războiului. Acum suntem în principal în prima şi a doua etapă”, a rezumat Klimenko.
Moscova nu crede în lacrimi
Comitetul de anchetă rus a anunţat că examinează o pistă ucraineană în atentatul comis în martie la o sală de concerte de lângă Moscova şi care a fost revendicat de către gruparea jihadistă Stat Islamic. „Anchetatorii au putut recupera date din telefoanele mobile aparţinând celor acuzaţi de comiterea atentatului de la Crocus City Hall”, a indicat într-un comunicat Comitetul de anchetă, responsabil de principalele dosare penale în Rusia. La 22 martie, bărbaţi înarmaţi au pătruns în sala de concerte Crocus City Hall, în apropiere de Moscova, unde au deschis focul asupra mulţimii de oameni şi au incendiat clădirea. Cel puţin 144 de persoane au fost ucise, iar 360 rănite în acest revendicat de Stat Islamic. Doisprezece suspecţi au fost arestaţi, între care patru presupuşi atacatori, originari din Tadjikistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală. Potrivit datelor recuperate din telefoanele lor mobile, „în dimineaţa zilei de 24 februarie 2024″, când se împlineau doi ani de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, unul dintre cei inculpaţi a găsit pe Internet fotografii cu intrările în Crocus City Hall şi le-a trimis coordonatorului său”, susţin anchetatorii ruşi. „Atacatorii au ales sala de concerte Crocus City Hall ca loc pentru comiterea atentatului terorist la instrucţiunile curatorului care le-a dirijat acţiunile”, declară Comitetul de anchetă rus, citat de RIA Novosti. „Acuzatul a confirmat toate acestea în depoziţiile sale”, se spune în comunicat. „În telefonul unuia dintre terorişti au fost descoperite fotografii cu oameni în uniforme de camuflaj cu un steag ucrainean pe fundalul unor clădiri distruse şi un timbru poştal ucrainean cu un gest obscen. Aceste date pot indica o legătură între actul terorist comis şi desfăşurarea ‘operaţiunii militare speciale'” în Ucraina, declară Comitetul de anchetă rusă în comunicatul său postat pe contul său de Telegram, potrivit agenţiei de presă ruse TASS. Comitetul de anchetă subliniază că desfăşoară verificări cu privire la o eventuală implicare a „reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene şi organizaţiilor internaţionale islamiste şi teroriste în organizarea şi finanţarea atentatului” de la Crocus City Hall. Kremlinul a admis că „radicali islamişti” se află la originea atentatului, dar a denunţat totodată o implicare ucraineană coordonată de către Occident.
Sprijin românesc
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a participat, joi, la reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO, la Bruxelles, context în care a făcut referire la sprijinul multidimensional şi cuprinzător al României pentru Ucraina şi la determinarea de a continua aceste eforturi, atât timp cât va fi necesar. Potrivit unui comunicat MAE, în alocuţiunea la ceremonia aniversară, ministrul român a remarcat rezilienţa, dar şi capacitatea de adaptare pe care cea mai de succes alianţă politico-militară le-a demonstrat de-a lungul celor 75 de ani de existenţă. A evidenţiat, totodată, beneficiile solide, dar şi contribuţiile consistente ale României la securitatea spaţiului euro-atlantic pe parcursul celor 20 de ani de când a obţinut calitatea de membru NATO. De asemenea, a subliniat faptul că legătura transatlantică, unitatea şi solidaritatea aliată, care reprezintă fundamentul NATO, asigură şi astăzi un liant puternic între statele membre şi conferă Alianţei capacitatea de a gestiona în mod eficient toate ameninţările şi provocările cu care se confruntă. În cadrul reuniunii Consiliului NATO-Ucraina, a doua în formatul miniştrilor de externe după cea din noiembrie 2023, cu participarea ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba, ministrul român a evidenţiat importanţa menţinerii angajamentului ferm pentru Ucraina şi a sprijinului pentru parcursul său euro-atlantic, apreciind că viitorul Summit de la Washington reprezintă un moment oportun pentru decizii consistente şi ambiţioase în acest sens. La reuniunea Consiliului Nord-Atlantic cu partenerii din regiunea Indo-Pacific/IP4 (Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Republica Coreea) şi cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, ministrul român a evidenţiat comuniunea de valori şi interese care se află la baza relaţiilor NATO cu aceşti parteneri, apreciind că o continuare a consolidării acestor relaţii este esenţială pentru menţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli. Salutând sprijinul acordat Ucrainei de UE şi de cei patru parteneri, ministrul român a pledat în favoarea derulării de proiecte concrete care să consolideze cooperarea între Alianţă şi IP4 şi contribuţia comună la asigurarea securităţii euro-atlantice şi internaţionale.
Pacea chinezească
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a apreciat joi că planul de pace în Ucraina propus de China este cel mai rezonabil de până acum. Beijingul a prezentat în urmă cu un an un document cu 12 puncte pentru rezolvarea conflictului ucrainean, oferind principii generale pentru încheierea războiului, dar fără a intra în detalii. În momentul respectiv, planul nu a fost întâmpinat cu entuziasm nici de Rusia, nici de Ucraina, iar Statele Unite au comentat că este vorba de o încercare a Chinei de a se prezenta ca promotoare a păcii, însă planul reflectă „povestea falsă” a Moscovei şi nu condamnă invazia rusă pe teritoriul ucrainean. Lavrov, citat de agenţia de presă RIA preluată de Reuters, a afirmat acum că „cel mai important lucru pentru noi este că documentul chinez se bazează pe o analiză a motivelor pentru ceea ce se întâmplă şi pe nevoia de eliminare a acestor cauze fundamentale. Este structurat ca logică de la general la particular. (…) Acest plan a fost criticat pentru că este vag. (…) Însă este un plan rezonabil pe care marea civilizaţie chineză l-a propus pentru discuţii”. Şeful diplomaţiei ruse urmează să se întâlnească în curând cu omologul său chinez, iar preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că ar lua în considerare China drept destinaţie a primei sale vizite în străinătate din noul său mandat de şase ani ca şef al statului. Rusia susţine că este dispusă să se angajeze într-un dialog despre Ucraina, însă acesta trebuie să reflecte ceea ce Moscova numeşte „noile realităţi” de pe teren, unde revendică până acum patru regiuni ucrainene, iar forţele ruse controlează aproape o cincime din teritoriul ţării vecine. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus propria sa formulă de pace, care cere încetarea ostilităţilor şi retragerea completă a Rusiei din toate teritoriile ocupate. Reuters apreciază că elogiile Moscovei pentru planul chinez sunt un semnal că ruşii sunt deschişi către tratative de pace, în timp ce atacă iniţiativa lui Zelenski, numită de Lavrov „un meniu din care poţi alege ce vrei”.â Elveţia a comunicat că va fi gazda unei conferinţe pe baza planului Ucrainei, însă Rusia a respins ideea ca lipsită de sens şi menită să eşueze fără participarea părţii ruse.
Lecții pentru Germania
Ministrul apărării german a anunţat o restructurare a armatei, printre care un nou comandament central şi o componentă specializată pentru spaţiul cibernetic, continuând astfel reforma Bundeswehr lansată după declanşarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022. ”Nimănui nu ar trebui să-i vină ideea de a ne ataca pe noi, ca teritoriu NATO. Trebuie să comunicăm acest lucru în mod credibil şi onest”, a declarat Boris Pistorius într-o conferinţă de presă la Berlin. El a adăugat că forţele armate germane (Bundeswehr) vor avea nevoie de o suplimentare cu 6,5 miliarde de euro a bugetului pentru 2025, în contextul în care guvernul încearcă să atingă în următorii ani obiectivul stabilit de NATO privind cheltuielile militare ale statelor membre. În noua structură, comandamentul central va reuni două centre de comandă – pentru desfăşurări interne şi externe – ce erau separate până acum, furnizând NATO un punct de contact, în timp ce componenta pentru spaţiul cibernetic se va concentra pe ameninţări hibride precum campaniile de dezinformare. Restructurarea are loc după ce cancelarul Olaf Scholz a anunţat schimbări la nivelul forţelor germane în contextul războiului din Ucraina, el angajându-se să modernizeze armata şi să sporească bugetul militar al ţării pentru a atinge ţinta de 2% din produsul intern brut, stabilită de NATO în 2014. Pistorius nu a făcut vreun anunţ cu privire la o posibilă reintroducere a serviciului militar obligatoriu în Germania, subiect care a fost dezbătut în ultimii doi ani, după începerea invaziei ruse în Ucraina. El a precizat că şi-a propus ca în cursul acestei luni să prezinte un document cu diverse modele posibile de restructurare a forţelor armate germane.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Georgiei să consolideze reformele democratice. Este doar ultima dintre o serie de declarații dure ale reprezentanților occidentali la adresa autorităților de la Tbilisi.
Avertisment dur
„NATO rămâne alături de voi în timp ce vă continuaţi drumul către o democraţiei mai puternică şi o integrare euro-atlantică completă”, le-a transmis el georgienilor la Tbilisi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Irakli Kobahidze. „Este important ca Georgia să continuă să-i întărească reformele interne, valorile democratice şi statul de drept, inclusiv prin organizarea de alegeri parlamentare libere şi corecte în octombrie acest an”, a subliniat Stoltenberg. Liderii statelor membre ale NATO au decis, la summitul din 2008 de la Bucureşti, că Georgia poate deveni membră a alianţei. Fosta republică sovietică nu a obţinut însă deocamdată statutul oficial de candidată. Guvernul condus de Kobahidze a fost criticat tot mai vehement pe plan internaţional pentru degradarea situaţiei din Georgia în privinţa respectului pentru democraţie. Opoziţia acuză partidul de guvernământ că încurajează alunecarea spre un regim autoritar şi că face jocul Rusiei. Secretarul general al NATO a apreciat că ţara se confruntă cu probleme „foarte complicate” în domeniul securităţii, având în vedere „ambiţiile imperiale” ale Moscovei. Georgia şi Rusia s-au confruntat în 2008 într-un război de scurtă durată. Obiectivul aderării la NATO este înscris în Constituţia georgiană şi susţinut, potrivit sondajelor de opinie, de circa 80% din cetăţeni.
Pericol separatist
Oficiali din Osetia de Sud, regiune separatistă a Georgiei, au fost la Moscova pentru a propune un plan de anexare a regiunii la Federația Rusă, relatează mass-media regională. Delegația a fost condusă de preşedintele parlamentului Osetiei de Sud, Alan Alborov, un cunoscut susținător al procesului de integrarea a Oseției de Sud în Federația Rusă.
Osetia de Sud este o regiune separatistă situată în sudul Caucazului, la granița dintre Georgia și Rusia. Este recunoscută de majoritatea țărilor ca parte a Georgiei, dar a declarat independența în 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice. De atunci, regiunea a fost scena unor conflicte militare și tensiuni politice, cel mai semnificativ fiind războiul din 2008 între Rusia și Georgia.
Osetia de Sud are o suprafață de aproximativ 3.900 de kilometri pătrați și o populație estimată la aproximativ 50.000 de locuitori. Capitala sa este orașul Tskhinvali. Majoritatea populației este formată din osetini, un grup etnic iranian, dar există și comunități semnificative de georgieni și ruși.
Regiunea menţine legături strânse cu republica Osetia de Nord din cadrul Federației Ruse. Populația este diferită din punct de vedere etnic de georgieni şi vorbește propria limbă, înrudită cu farsi.
Aproape toată populaţia Oseției de Sud dispune de paşapoarte ruseşti. Rubla Federației Ruse este folosită de populație, iar economia este dependentă în totalitate de Rusia.
Reduta rusească
Osetia de Sud dispune de forțe armate proprii, cunoscute sub numele de Armata de Apărare a Osetiei de Sud. Aceste forțe sunt relativ mici, de aproximativ 1500 de militare, și sunt echipate în principal cu armament și echipament militar moștenit din perioada sovietică sau furnizat de Rusia.
Forțele armate ale Osetiei de Sud colaborează strâns cu armata rusă, care are o prezență semnificativă în regiune, inclusiv baze militare, având în vedere interesul strategic al Rusiei în regiune.
După războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, în care Osetia de Sud a jucat un rol central, Rusia a consolidat sprijinul militar pentru Osetia de Sud, inclusiv prin furnizarea de echipamente militare moderne și antrenament pentru trupele osetine. Aceasta a contribuit la creșterea capacităților militare ale Osetiei de Sud.
Venezuela, Nicaragua, Nauru şi Siria sunt singurele state care au recunoscut „independenţa” celor două regiuni separatiste georgiene. Însă Occidentul a acuzat Rusia că a anexat practic Abhazia şi Osetia de Sud, care reprezintă o cincime din teritoriul Georgiei, iar Tbilisi vrea înapoi cele două regiuni.
Anterior, președintele parlamentului separatist sud-osețin, Alan Alborov, declara că aderarea regiunii la Federația Rusă este un obiectiv strategic al autorităților regionale.
„Toate aceste aspecte [legate de aderarea republicii – n.r.] sunt analizate de noi în strânsă coordonare cu Federația Rusă, ținând cont de relațiile și acordurile noastre bilaterale”, a precizat Alborov pentru RIA Novosti. El a subliniat, totodată, că cele două părți promovează o politică externă comună. De îndată ce Osetia de Sud se va decide definitiv în legătură cu opțiunea sa privind aderarea, republica va fi inclusă în Federația Rusă, a subliniat Alborov.
În 2023, șeful Osetiei de Sud, Alan Gagloev, a vorbit despre potențiala aderare la Rusia. În același an, președintele rus Vladimir Putin a promis că va oferi tot sprijinul posibil regiunii.
Bază militară
În timpul războiului ruso-georgian din 2008, Rusia a dislocat aproximativ 20.000 de soldați în Osetia de Sud și tot atâția în Abhazia, o altă regiune separatistă georgiană
Baza Militară a 4-a Gardă este o bază militară rusă importantă situată pe teritoriul disputat al Osetiei de Sud. A fost formată oficial pe 1 februarie 2009, fiind subordonată Armatei 58 în cadrul Districtului Militar Sudic al Forțelor Armate Ruse și este considerată de importanță strategică în de către cele două părți.
Istoria bazei este strâns legată de conflictele din regiune. După Războiul din Osetia de Sud din 1991-1992, a fost creată o Comisie de Control Mixtă, iar din 1993 până în 2008, o Forță Mixtă de Menținere a Păcii a fost desfășurată în Osetia de Sud. În urma Războiului Ruso-Georgian din 2008 și recunoașterea Republicii Osetia de Sud de către Rusia, în regiune au fost menținuti mii de militari ruși.
Baza include fostele facilități de menținere a păcii din Tskhinvali, un poligon de antrenament în Dzartsem și o tabără militară la nord de Tskhinvali. Trupele Aeropurtate Ruse au stabilit de asemenea o bază în afara orașului Java. Perioada de funcționare a bazei este de 49 de ani, cu posibilitatea de reînnoire automată pentru perioade ulterioare de 15 ani.
Din 2022, unitățile Bazei Militare a 4-a Gardă, inclusiv soldați din regiun, care servesc pe bază de contract în armata rusă, participă la invazia rusă împotriva Ucrainei. Acestea au fost organizate în trei grupuri tactice de batalion, cu un număr total de 1.200 de soldați, pentru desfășurarea în Ucraina. Liderul Osetiei de Sud, Anatoli Bibilov, a confirmat desfășurarea locuitorilor regiunii ca parte a trupelor ruse în Ucraina.
Compoziția bazei include diverse unități, cum ar fi batalioane de pușcași motorizați, un batalion de forțe speciale, un batalion de tancuri, divizii de artilerie, o divizie de rachete antiaeriene și artilerie, un batalion de recunoaștere și unități de suport.
Sprijin pentru separatiști
În 2024, relațiile dintre Rusia, Abhazia și Osetia de Sud au continuat să fie strâns legate prin acorduri militare și discuții despre o posibilă anexare. Rusia a semnat acorduri cu Osetia de Sud și Abhazia pentru menținerea unor importante baze militare ruse în aceste teritorii timp de 49 de ani, subliniind astfel prezența militară și influența sa continuă în regiune.Rusia a utilizat, în ultimii ani, tactici hibride pentru a-și afirma influența în Georgia, încercând să discrediteze Vestul în opinia publică georgiană, să slăbească intern Georgia prin grupuri radicale și să conteste ambițiile europene și euro-atlantice ale Georgiei.Strategia Kremlinului include anexarea treptată a teritoriilor georgiene, militarizarea regiunilor ocupate și folosirea acestor acțiuni împotriva autorităților de la Tbilisi.Discuțiile despre o posibilă anexare a Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia au fost alimentate de declarații ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a menționat că ideea de a se alătura Rusiei este populară în ambele regiuni separatiste. Medvedev a sugerat că anexarea ar putea fi pusă în aplicare dacă există motive întemeiate pentru aceasta, marcând cea de-a 15-a aniversare a recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia, după conflictul cu Georgia din 2008.Aceste dezvoltări subliniază tensiunile continue în regiune și impactul lor asupra relațiilor internaționale, în special în contextul aspirațiilor Georgiei de a se alătura NATO și preocupările legate de integritatea teritorială și securitatea regională. Aceste evoluții reflectă, de asemenea, utilizarea de către Rusia a relațiilor sale cu Osetia de Sud ca instrumente de influență geopolitică și strategică în Caucazul de Sud și în bazinul pontic.Rusia a facilitat acordarea cetățeniei sale locuitorilor din regiunile Osetia de Sud. Această politică a fost interpretată ca o măsură de consolidare a influenței ruse în aceste teritorii. O mare parte dintre aceștia s-au stabilit în diferite regiuni ale Federației Ruse.Politica de „pașaportizare” a Moscovei permitea cetățenie duală numai cu Federația Rusă pentru locuitorii acestor regiuni, situație contestată de către comunitatea internațională și de autoritățile de la Tbilisi.
Test pentru UE
Uniunea Europeană trebuie să-şi reformeze instituţiile – Comisia Europeană, Consiliul şi Parlamentul European – pentru a se asigura că va rămâne capabilă să funcţioneze în eventualitatea extinderii până la 35 de membri, a conchis un raport publicat recent de Institutul de cercetare economică (IW) din Köln, citat de mass-media regională. În lipsa acestor reforme, UE nu va fi în măsură să se extindă, atenţionează autorii raportului pus în avans la dispoziţia agenţiei de presă germane. Potrivit acestora, una dintre probleme o reprezintă principiul unanimităţii în luarea deciziilor: în acest moment, statele membre ale Uniunii trebuie să voteze în mod unanim în chestiuni de politică externă, de securitate şi fiscală. Odată cu extinderea UE, cresc şi şansele ca unul dintre statele membre să se opună prin veto deciziilor în aceste trei domenii. De aceea, IW propune introducerea unui principiu al majorităţii în loc de unanimitate.
Extinderea Uniunii a revenit în discuţie după decizia din decembrie anul trecut de a începe negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, pe fondul invaziei ruse din Ucraina din 2022. Au loc deja negocieri oficiale cu Albania, Macedonia de Nord, Serbia şi Muntenegru, iar Bosnia-Herţegovina, Georgia şi Turcia sunt şi ele candidate oficiale la aderarea la UE. Negocierile de aderare cu Turcia au început în 2005, dar au stagnat din cauza preocupărilor privind tendinţele de autoritarism sub regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Şi Kosovo, care nu este recunoscut de toate statele membre ale UE, se află pe lista „potenţialilor candidaţi” a Comisiei Europene. Extinderea ar creşte şi dimensiunile Comisiei Europene, având în vedere corespondenţa dintre numărul membrilor comisiei şi cel al statelor membre. Cu până la 35 de membri, acest for va trebui să fie structurat mai robust şi sarcinile mai bine distribuite, notează IW. Autorii documentului sunt totodată în favoarea menţinerii Parlamentului European la numărul actual de 751 de fotolii, chiar şi după extindere. Aceasta înseamnă că statele membre vechi vor trebui să cedeze o parte din locurile lor noilor state membre.
Comisia Europeană a propus recentca ţările candidate la aderarea la UE, precum Ucraina, Republica Moldova şi cele din Balcanii Occidentali, să fie integrate blocului comunitar în mod „gradual” şi printr-un proces cu măsuri „reversibile”, iar în paralel să fie reformat mecanismul decizional european în sensul de a diminua aplicarea regulii unanimităţii, astfel încât state individuale sau grupuri mici de state să nu mai poată bloca decizii ce impun în prezent aplicarea acestei reguli, precum cele referitoare la fiscalitate sau politica externă. Ideea este de a „avansa anumite beneficii şi obligaţii ale apartenenţei la UE” înainta ca ţara respectivă să devină membră cu drepturi depline. O asemenea „integrare graduală” trebuie să fie „reversibilă”, obiectivul fiind de a asigura că atât UE cât şi viitoarele state membre sunt bine pregătite pentru extindere, se arată într-un raport al Comisiei Europene publicat miercuri.
Val de extindere
Valurile de extindere care au avut loc începând din 2004 au inclus perioade de tranziţie care le-au permis statelor deja membre să limiteze pentru o perioadă de până la opt ani accesul pe piaţa lor a forţei de muncă în cazul cetăţenilor din noile state membre. Aceste perioade de tranziţie nu au fost reversibile, dar conform noii propuneri a Comisiei ele ar putea deveni, deci ar exista posibilitatea scurtării lor. Noua abordare a Comisiei oferă „direcţii sporite pentru integrare graduală a ţărilor candidate la aderare în politici determinate ale UE, deja înainte de aderarea lor”, explică executivul comunitar. Dar, adaugă acesta, accesul deplin pe piaţa UE va necesita „aplicarea completă a unicului set cuprinzător de drepturi şi obligaţii, care nu pot fi ‘a la carte” „. De asemenea, Comisia Europeană aminteşte în documentul său că aderarea la UE este condiţionată de „respectarea incontestabilă şi aplicarea continuă a valorilor de bază ale UE”, o aluzie la disputele Bruxellesului cu Polonia şi Ungaria pe tema statului de drept. Liderilor statelor UE deja membre ar urma să le revină sarcina de a stabili concret măsurile, domeniile, etapele şi obligaţiile corespunzătoare unui asemenea proces de aderare graduală. Însă pentru ca beneficiile aderării să se materializeze, atât UE cât şi statele candidate la aderare „trebuie să fie bine pregătite, iar procesul aderării trebuie să se bazeze pe merit”, se subliniază în raport. În cadrul acestei pregătiri Comisia Europeană include şi dorinţa sa de reformare a mecanismului decizional în UE, în sensul luării mai multor decizii prin majoritate calificată şi aplicării mai puţin a regulii unanimităţii, regulă pe care federaliştii susţinători ai transferului de mai multă putere către Bruxelles în detrimentul statelor naţionale ar dori-o eliminată complet. Susţinând astfel că odată cu creşterea numărului statelor membre în UE aplicarea regulii unanimităţii ar creşte şi riscul unor blocaje decizionale, mai ales asupra politicii externe şi fiscalităţii, Comisia Europeană propune un nou mecanism decizional care să permită apelarea mai mult la adoptarea deciziilor doar prin majoritate calificată, dar cu anumite excepţii care să permită protejarea unor interese naţionale strategice. Majoritatea calificată în prezent înseamnă 15 din cele 27 de state membre şi care să însumeze cel puţin 65% din populaţia UE. Totuşi, Comisia Europeană nu consideră în raportul său că ar fi necesară revizuirea tratatelor UE, întrucât Tratatul de la Lisabona prevede deja aşa-numitele „clauze pasarelă”, prin care decizii care în mod normal ar trebui luate prin unanimitate pot fi luate în Consiliul UE doar cu majoritate calificată. „Extinderea este o investiţie geopolitică ce va spori greutatea politică şi economică a UE pe scena mondială”, a afirmat la prezentarea raportului Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care a descris acest document drept „primul pas către inevitabilele reforme ale UE care să ne pregătească pentru o Uniune mai mare, cu o serie de schimbări politice în profunzime care vor fi iniţiate la începutul anului 2025”. Actualele state candidate la aderare sunt Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Albania, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Bosnia-Herţegovina. Şi Turcia este oficial candidată, dar procesul de aderare a acesteia este îngheţat.
Opoziție rusă
Kremlinul, comentând o vizită a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în regiunea Caucazului de Sud, a declarat marţi că este puţin probabil ca eforturile blocului nord-atlantic de a-şi extinde prezenţa în zonă să contribuie la asigurarea stabilităţii. Stoltenberg a încheiat recent o vizită de trei zile în cursul căreia a purtat discuţii cu liderii Azerbaidjanului, Georgiei şi Armeniei, foste republici sovietice, pe care Moscova le consideră şi astăzi ca făcând parte de pe orbita sa. „Este puţin probabil ca încercările NATO de a-şi extinde influenţa şi prezenţa (în Caucazul de Sud) să contribuie la stabilitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă. Kremlinul, a spus Peksov, urmăreşte îndeaproape vizita lui Stoltenberg, dar că „astfel de contacte sunt dreptul suveran al statelor caucaziene”. Deşi Rusia a fost în mod tradiţional puterea dominantă în Caucazul de Sud, acum însă concurează pentru influenţă cu alţi actori, inclusiv Turcia, Iranul şi Occidentul, notează Reuters. Georgia, ale cărei regiuni separatiste Osetia de Sud şi Abhazia au pe teritoriul lor trupe ruseşti, şi-a declarat de mult timp intenţia de a deveni într-un final membră a NATO, în timp ce Azerbaidjanul are legături strânse cu Turcia, stat care face parte din NATO, conform agenţiei de presă citate. Armenia, până de curând cel mai apropiat aliat al Rusiei în Caucazul de Sud, are relaţii tensionate în ultimii ani cu Moscova din cauza a ceea ce Erevanul consideră că Rusia nu a reuşit să o apere de Azerbaidjanul vecin. Deşi Armenia rămâne un aliat Rusiei prin tratat, aceasta a spus în repetate rânduri că nu sprijină războiul Moscovei în Ucraina şi a trimis ajutor umanitar la Kiev, suscitând furia Rusiei, potrivit Reuters. La Erevan, Stoltenberg l-a lăudat pe premierul proccidental al ţării, Nikol Paşinian, pentru „solidaritatea” sa cu Ucraina.
Sprijin pentru Ucraina
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut miercuri Statelor Unite să deblocheze livrările lor de arme către Ucraina, într-un moment în care Europa depune eforturi pentru a consolida capacităţile militare ucrainene. Autorităţile ucrainene insistă că au nevoie disperată de ajutor militar şi financiar suplimentar, în timp ce noul pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari este în continuare blocat de republicani în Congresul Statelor Unite. Vorbind presei la Tbilisi, Salome Zurabişvili a spus că, „politic, Rusia este învinsă, dar militar, vedem problema livrărilor de arme (către Ucraina)”. „Există o mare voinţă în Europa de a depăşi această problemă”, a continuat ea, adăugând că UE îşi consolidează capacităţile industriilor sale de apărare în domeniul muniţiilor. „Sper ca Statele Unite să-şi revină în fire şi să deblocheze acest program de ajutor blocat la Washington”, a adăugat ea. „Dar pierdem timp”, a avertizat şefa statului georgian. Rusia a invadat Georgia în 2008 şi, ulterior, a înfiinţat baze militare permanente în cele două regiuni ale sale separatiste, Abhazia şi Osetia de Sud, pe care le-a recunoscut drept state independente. „Europa s-a trezit, a realizat că Rusia este o ameninţare pentru securitatea sa, nu doar pentru cea a vecinilor săi”, a adăugat preşedintele Georgiei. Invazia Ucrainei „este un conflict global, nu regional”, a insistat Salome Zurabişvili.
Zăngănit de arme
Armenia s-ar putea confrunta cu un război cu Azerbaidjanul, dacă nu face un compromis cu Baku şi nu returnează patru sate azere pe care le deţine de la începutul anilor ’90, a declarat premierul Nikol Paşinian într-o înregistrare video publicată recent.
Paşinian a făcut aceste declaraţii în timpul unei întâlniri pe care a avut-o luni cu locuitorii din zonele de frontieră din regiunea Tavuş din nordul Armeniei, în apropiere de un şir de sate azere părăsite pe care Erevanul le controlează de la începutul anilor 1990.
Cele patru sate, care sunt nelocuite de mai bine de 30 de ani, au o valoare strategică pentru Armenia, deoarece se află de-a lungul drumului principal dintre Erevan şi graniţa cu Georgia.
Azerbaidjanul a declarat că returnarea teritoriilor sale, care includ şi câteva enclave minuscule înconjurate în întregime de teritoriul armean, este o condiţie prealabilă necesară pentru un acord de pace care să pună capăt celor trei decenii de conflict legat de regiunea Nagorno-Karabah, pe care forţele de la Baku au recucerit-o în septembrie anul trecut.
Agenţia rusă de ştiri de stat TASS l-a citat pe Paşinian spunându-le rezidenţilor în clipul video care a fost distribuit de guvernul său că eşecul de a ajunge la un compromis cu privire la satele disputate ar putea duce la un război cu Azerbaidjanul „până la sfârşitul săptămânii”. „Ştiu cum s-ar termina un astfel de război”, a adăugat el.
Erevanul a suferit o înfrângere majoră în septembrie anul trecut, când forţele azere au recucerit Nagorno-Karabah într-o ofensivă fulgerătoare, ceea ce i-a determinat pe aproape toţi cei aproximativ 100.000 de etnici armeni din această regiune să fugă în Armenia.
Deşi Karabahul este recunoscut la nivel internaţional ca teritoriu azer, etnicii armeni din regiune s-au bucurat de o independenţă de facto faţă de Baku de la războiul de la începutul anilor 1990.
Baku şi Erevan au declarat că acum doresc să semneze un tratat de pace oficial, dar discuţiile s-au împotmolit în probleme precum demarcarea graniţei comune de 1.000 km, care rămâne închisă şi puternic militarizată.
Paşinian a semnalat în ultimele săptămâni că este dispus să returneze Azerbaidjanului teritorii controlate de Armenia şi a sugerat redirecţionarea reţelei rutiere a Armeniei pentru a evita teritoriul azer.
De asemenea, Azerbaidjanul, majoritar musulman, continuă să controleze zone recunoscute la nivel internaţional ca făcând parte din Armenia creştină.
Preşedintele azer Ilham Aliev a declarat că ţara sa este „mai aproape ca niciodată” de o pace cu Armenia, în declaraţii făcute după ce a discutat cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Baku.
Stoltenberg a discutat cu Paşinian în Armenia, care este tradiţional o aliată a Rusiei, deşi relaţiile sale cu Moscova s-au deteriorat în ultimele luni, Erevanul reproşând Rusiei că nu a reuşit să o protejeze de Azerbaidjan. Ca urmare, Armenia şi-a orientat politica externă spre Occident, spre nemulţumirea Moscovei, iar oficiali de rang înalt au sugerat că Armenia ar putea într-o zi să solicite aderarea la Uniunea Europeană.
Într-o declaraţie postată pe aplicaţia de mesagerie Telegram, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a sugerat că aprofundarea legăturilor Erevanului cu Occidentul a fost motivul pentru care Armenia trebuie să facă concesii Azerbaidjanului.
Interese strategice
Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.
Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.
Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.
În acest context, fostul premier georgian Bidzina Ivanişvili, un miliardar care a făcut avere în Rusia şi este considerat ca având o influenţă politică uriaşă, a anunţat recent că revine în prima linie a politicii de la Tbilisi, după doi ani, înaintea alegerilor parlamentare din octombrie 2024 din această fostă republică sovietică ce încearcă să scape de dominaţia rusă şi să se apropie de UE.
Potrivit unui discurs postat online de partidul de guvernământ, Visul Georgian, Bidzina Ivanişvili, care a fondat acest partid în 2012, a spus că revine în politică din cauza situaţiei geopolitice „complicate” şi a ceea ce spune el că este eşecul opoziţiei de a trage guvernul la răspundere.
Se ştie în general că Ivanişvili este cel care trage sforile în guvern, în ciuda faptului că nu a avut nicio funcţie oficială de când a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2013.
El a declarat că se află în contact regulat cu conducerea Georgiei şi a sugerat că va avea un rol activ în campania electorală în calitate de preşedinte de onoare al partidului Visul Georgian pe care l-a fondat.
Partidele de opoziţie îl acuză de mult timp pe Ivanişvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, de loialitate faţă de Moscova, care încă mai consideră Caucazul de Sud ca fiind în sfera sa de influenţă.
Rusia este totuşi nepopulară în rândul georgienilor obişnuiţi, după ce a sprijinit separatiştii înarmaţi din regiunile separatiste proruse Abhazia şi Osetia de Sud, în anii 1990 şi din nou în 2008.
Atât Visul Georgian, cât şi Ivanişvili neagă orientarea către Rusia și spun că sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană şi la alianţa militară NATO condusă de SUA.
Georgia, guvernată de partidul lui Ivanişvili, dar care are un şef al statului prooccidental, în persoana preşedintei Salome Zurabişvili, şi-a atins luna trecută obiectivul de lungă durată de a obţine statutul de candidat oficial la UE, chiar dacă Bruxelles-ul şi-a reafirmat cererea de „dezoligarhizare” a politicii georgiene, o expresie despre care se crede în general că se referă la Ivanişvili.
În ultimii ani, guvernul a fost, de asemenea, acuzat de tendinţe autoritare. În martie anul trecut, a încercat să adopte un proiect de lege care sancţionează aşa-numiţii „agenţi străini”, despre care criticii au spus că seamănă cu o lege pe care Kremlinul a folosit-o pentru a zdrobi disidenţa în Rusia. Intenţia guvernului de a adopta această lege a declanşat ample proteste la Tbilisi, susţinute de preşedinta Salome Zurabişvili, iar în cele din urmă guvernul a fost nevoit să renunţe la proiect.
Relații tensionate
În 2024, relațiile dintre Georgia și Rusia au rămas tensionate și complexe, reflectând un amestec de cooperare economică și divergențe politice profunde. Pe de o parte, Georgia și-a intensificat legăturile economice cu Rusia, cu un volum de schimburi comerciale care a crescut considerabil în 2022, ajungând la 2,5 miliarde de dolari, cu 52% mai mult decât în 2021. Această creștere substanțială a comerțului bilateral a fost văzută de unii în Georgia ca o oportunitate economică, în ciuda criticilor care subliniază riscurile politice și de securitate asociate unei dependențe economice tot mai mari față de Rusia, în contextul sancțiunilor internaționale impuse Moscovei și războiului continuu din Ucraina.
Rusia, la rândul său, și-a exprimat disponibilitatea de a restabili relațiile diplomatice cu Georgia, condiționat de dorința Tbilisi de a avea relații de bună vecinătate, în afara influenței occidentale. Această declarație vine în contextul în care Kremlinul a anunțat recent disponibilitatea sa pentru a avea relații constructive cu Georgia, o mișcare ce pare să facă parte dintr-o strategie mai largă a Rusiei de a-și consolida influența în regiune.
Cu toate acestea, contextul mai larg al relațiilor ruso-georgiene este marcat de istoria conflictelor și de tensiunile politice. De exemplu, Georgia a fost prima țară din CSI care a experimentat o agresiune directă din partea Rusiei, cu războiul de cinci zile din 2008, care a dus la întreruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. În anii următori, Tbilisi a încercat să-și echilibreze relațiile economice cu Rusia cu aspirațiile sale europene și euro-atlantice, o sarcină complicată de presiunile politice și economice exercitate de Moscova.
Pe plan internațional, există preocupări că Georgia ar putea fi folosită de Rusia pentru a ocoli sancțiunile impuse de Occident, în special în lumina reluării recente a zborurilor directe între cele două țări. Aceste preocupări sunt amplificate de creșterea dependenței economice a Georgiei față de Rusia, într-un moment în care relațiile dintre Rusia și Occident sunt extrem de tensionate din cauza războiului din Ucraina.
Evoluția relațiilor dintre Georgia și Rusia în 2024 reflectă dinamici complexe, care echilibrează nevoile economice și riscurile politice într-un context regional și internațional volatil.
Aniversarea a două decenii de când România a devenit membru cu drepturi depline a NATO repune pe tapet necesitatea consolidării flancului pontic al Alianței. Amenințarea reprezentată de reimperializarea politicii externe a Federației Ruse pune în pericol întregul bazin al Mării Negre.
Pe 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Pe 2 aprilie în acelaşi an, drapelul românesc a fost arborat la sediul NATO din Bruxelles.
NATO rămâne cea mai importantă și puternică organizație politică și de securitate din istorie, iar relevanța sa este cu atât mai mare în contextul extrem de complex pe care îl traversăm. În cei 20 de ani de la aderarea României, numărul crizelor internaționale de securitate s-a înmulțit semnificativ, culminând cu războiul de agresiune ilegal, ilegitim și neprovocat al Federației Ruse împotriva Ucrainei, a declarat președintele român cu această ocazie.
Pentru România, apartenența la NATO, la Uniunea Europeană și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii reprezintă pilonii politicii externe și de apărare. Nu este greu de imaginat care ar fi fost soarta României dacă nu făceam parte din NATO, dar acest statut nu trebuie să ducă la încetarea eforturilor de consolidare a armatei române prin achiziții de sisteme de armament și investiții în resursele umane ale armatei, pentru a putea răspund și în viitor amenințărilor din Est.
România este un partener esențial în dezvoltarea eforturilor de descurajare și apărare ale Alianței pe Flancul Estic, inclusiv prin operaționalizarea scutului antirachetă de la Deveselu și prin întărirea, alături de aliații din NATO, a securității la Marea Neagră.
Cel mai recent exemplu este demararea lucrărilor la orașul militar din zona bazei militare Mihail Kogălniceanu din Constanța, în care vor putea locui peste 10.000 de militari NATO.
Extinderea bazei ar urma să fie realizată în cinci ani, Guvernul român investind în acest proiect 2,5 miliarde de euro. Noua bază modernizată de la Mihail Kogălniceanu și orașul care se va dezvolta în jurul ei este concepută pentru a putea prelua logistică și resurse umane de la cea din Rammstein, din Germania.
Tranformarea Dobrogei într-un adevărat portavion va crește siguranța bazinului Mării Negre. România își dovedește încă odată statutul de important furnizor de securitate la nivel regional și euroatlantic.
Oficiali din toate statele NATO au recunoscut faptul că România ocupă un loc important şi strategic în cadrul Alianţei, inclusiv ca o ancoră în partea de sud a Flancului estic şi ca stat riveran la Marea Neagră, zonă de importanţă strategică pentru securitatea europeană. La summiturile NATO de la Madrid şi Vilnius partea română a pus pe agenda aliaților problema consolidării prezenței NATO în bazinul Mării Negre.
Necesitatea înființării unui grup naval permanent al NATO în bazinul Mării Negre este tot mai des menționată în discursurile oamenilor politici și în diferite analize. România, Bulgaria și Turcia trebuie să identifice o soluție comună pentru asigurarea securității Mării Negre. Modelul Mării Baltice, care a devenit practic un lac NATO după aderarea Suediei și Finladei, poate fi un bun exemplu pentru regiunea Mării Negre. Consolidarea relațiilor dintre NATO și Ucraina ori chiar acceptarea Ucrainei în calitate de membru cu drepturi al NATO poate oferi noi posibilități de întărire a flancului pontic.
Șefa diplomației de la București, Luminița Odobescu, a subliniat foarte bine că „articolul 5 pe care îl pomenim aproape zilnic este cu atât mai relevant, iar această deviză ‘Toţi pentru unul, unul pentru toţi’ este prezentă şi mai puternic în ziua de astăzi”.
Cu privire la schimbările aduse de anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, în 2014, respectiv de războiul din Ucraina început în urmă cu doi ani, ministrul român a spus că „NATO s-a adaptat permanent la diversele provocări de securitate, inclusiv prin valurile de extindere”.
Odobescu a afirmat că, în acest context, „România a continuat să fie vocală şi să îşi promoveze obiectivele în cadrul NATO şi rezultatele s-au văzut în mod direct, inclusiv prin creşterea prezenţei militare pe teritoriul nostru”. Ea a adăugat că un exemplu este reacţia aliată după ce drone ruse au căzut pe teritoriul României iar aliaţii au crescut prezenţa militară în ţara noastră şi au consolidat supravegherea aeriană.
Ea a apreciat că recunoaşterea de către NATO a rolului strategic al Mării Negre este o reuşită.
„NATO a încercat să răspundă şi unor obiective ale aliaţilor. Pentru România, regiunea Mării Negre şi Flancul estic au fost întotdeauna prioritate şi au fost promovate constant pe agenda reuniunilor NATO. (…) Am reuşit să promovăm rolul strategic al Mării Negre pe agenda NATO, să avem rezultate importante şi să ne promovăm interesele în ceea ce priveşte consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul estic”, a completat ministrul.
Ea a subliniat că aceste obiective ale României au devenit şi mai relevante în contextul actual de securitate şi a menţionat, în acest sens, Summitul NATO care va avea loc în această vară, la Washington.
„În general, noi, cei din Flancul estic, inclusiv România, de fiecare dată, nu numai la NATO, dar şi în cadrul Uniunii Europene, am explicat şi explicat partenerilor noştri ce poate să facă Rusia, ce face Rusia şi care sunt obiectivele Rusiei. Le ştim din istoria trecută şi din cea recentă. (…) Trecutul te învaţă foarte multe şi o ştim şi noi din propria noastră experienţă şi cred că am avut destule semne de avertizare. Le-am avut în 2008 – am văzut ce s-a întâmplat în Georgia -, le-am avut în 2014 (anexarea ilegală a Crimeei – n.r.) şi evident, le avem într-un mod dramatic acum – un război început acum doi ani. Deci cred că situaţia este una foarte clară. Rusia este şi va rămâne o ameninţare pentru securitatea nu numai europeană, euroatlantică şi, în consecinţă, aşa cum s-a făcut în ultima perioadă, trebuie să ne adaptăm la aceste riscuri de securitate pe termen mediu şi lung”, a spus şefa diplomaţiei române.
Conform ministrului, faptul că ţara noastră are cea mai extinsă frontieră terestră cu Ucraina „şi-a pus amprenta şi asupra rolului şi poziţiei României în cadrul NATO”.
Luminiţa Odobescu a mai evidenţiat că în regiunea Mării Negre există parteneri vulnerabili, respectiv Republica Moldova şi Georgia.
„Sprijinul pentru Republica Moldova este o prioritate a politicii externe româneşti, la cel mai înalt nivel, atât în ceea ce priveşte procesul de aderare la Uniunea Europeană – pot să vă spun foarte clar că România a avut un rol esenţial în toate deciziile istorice luate. Sprijinul său nu este numai unul vocal, ci este unul concret”, a punctat ea.
Ministrul a afirmat că există un parteneriat cu NATO care abordează „vulnerabilitatea” Republicii Moldova la ameninţările hibride „extrem de sofisticate”.
„Încercăm împreună cu aliaţii şi partenerii din cadrul UE şi NATO să găsim soluţii şi să sprijinim în continuare Republica Moldova. Republica Moldova este extrem de vulnerabilă la aceste ameninţări hibride. S-au luat decizii importante pentru sprijinul său”, a spus ministrul.
„Republica Moldova trebuie să fie în continuare ajutată, ceea ce vom face atât în plan european, cât şi în plan euroatlantic”, a afirmat ministrul de Externe.
Ajutor pentru Ucraina
Ministrul Luminiţa Odobescu a afirmat că formula repetată de înalţi oficiali atunci când vorbesc de nevoia de a fi alături de Ucraina nu este doar limbaj diplomatic, ci o realitate.
„Ucraina se află într-un moment critic, iar continuarea sprijinului comunităţii internaţionale pentru independenţă, suveranitate şi integritate teritorială este foarte important. Să repetăm acest lucru. Chiar dacă pare un limbaj de minister de Externe, este foarte important să continuăm să explicăm cetăţenilor noştri despre ce este vorba în acest război”, a mai menționat ministra.
Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia desfășurate între 15-17 martie 2024. Nicio surpriză, de altfel, singura diferență fiind procentul de 87% din voturi, cu o prezență la vot de de 77%, în creștere de la 67,7% în 2018.
Aflat la putere, în funcția de președinte, de peste 20 de ani, într-un sistem politic precum cel rusesc, victoria sa era sigură. Contextul în care se află Rusia conferă noului său mandat semnificația unui cec în alb pentru contractul său social cu Rusia și mai ales cu creditarea poporului de a merge până la capăt în conflictul cu Occidentul. Putin nu a obținut doar un nou mandat ci a ieșit și mai întărit, contrar opiniilor care îl credeau rupt de Rusia profundă, aflată într-o opoziție față de acțiunile sale militare din Ucraina. Probabil că realegerea sa ar fi fost dificilă dacă Rusia se afla într-o mare dificultate economică din cauza sancțiunilor sau fără atingerea obiectivelor militare în Ucraina. Însă, eșecul Occidentului în a pedepsi Rusia așa cum se estimase, a avut efect contrar asupra viitorului politic al lui Vladimir Putin. Nemulțumirea populației față de regim nu este semnificativă iar asta s-a verificat la vot. Putin nu a admis nicio fisură în procesul electoral, toți cei 4 candidați aflându-se pe lista de sancțiuni a Occidentului.
Continuarea războiului a fost deja anunțată de Putin, precum și trecerea economiei pe plan de război, iar rușii au fost convinși să accepte acest sacrificiu. Kremlinul a convins la nivel de populație că sunt în război cu Occidentul, ceea ce face suportabil efortul de război.
Conform observațiilor profesorului Dan Dungaciu, Occidentul pare că nu are un plan de pace dar nici o teorie clară a victoriei asupra Rusiei iar establishment-ul de la Kremlin este de acord cu eventuale negocieri de pace fără ca Rusia să cedeze teritorii ci să se discute pe actualul amplasament de pe terenul de luptă. Sau viitorul amplasament.
Președintele rus a acordat un interviu amplu agenției de știri de stat RIA și televiziunii de stat Rossia-1, cu câteva zile înainte de alegeri. Scopul interviului a fost unul electoral dar temele alese au fost parte a unui mesaj cuprinzător în care s-a validat faptul că pilonul principal al contractului social dintre Putin și populație a rămas stabil: prosperitatea generală, salariile crescute cu două cifre, economia care a rezistat sancțiunilor și s-a stabilizat. În prima parte a atras atenția rușilor că prosperitatea copiilor este mai mare decât prosperitatea lor deci nu este motiv pentru proteste și a face, în acest fel, jocurile Occidentului. Mesajul său către Occident a fost că este suficient de puternic la cârma Rusiei și să nu se incerce nicio perturbare.
Deși interviul amintit a fost amplu, ne vom opri la a doua parte, în care întrebările au țintit conflictul Rusiei cu Occidentul, prin războiul proxy din Ucraina. Întrebările adresate și răspunsurile oferite îl fac un interviu consistent, mai ales că interviul luat de Tucker Carlson a fost acuzat de inconsistență și de lipsa întrebărilor incomode.
Jurnalistul care l-a intervievat a fost Dmitri Kiseliov, prezentator și director general al canalului de stat Russia Today (RT).
Acesta l-a întrebat, deschizând seria de teme fierbinți: „Acum avansăm pe toată linia frontului, judecând după rapoartele atât ale Ministerului Apărării, cât și ale corespondenților noștri de război. Cum să avansăm cu pierderi minime?”
Vladimir Putin a răspuns: „Trebuie să creștem mijloacele de distrugere – numărul și puterea mijloacelor de distrugere și să creștem eficacitatea forțelor și mijloacelor utilizate. […] Cu cât mai puternice și mai multe mijloace de distrugere, cu atât mai puține pierderi.”
D. Kiseliov a continuat: „Ce preț suntem dispuși să plătim pentru toată această provocare pe care am fost forțați să o facem din punct de vedere istoric?”
Vladimir Putin: „Am venit în ajutorul acestor oameni (rușilor din Estul Ucrainei). Dacă îi abandonăm astăzi pe acești oameni, atunci mâine pierderile noastre s-ar putea să crească de multe ori, iar copiii noștri nu vor avea viitor, pentru că ne vom simți nesiguri, vom fi o țară de clasa a treia sau a patra, nimeni nu va ține cont de noi dacă noi înșine nu ne putem proteja. Iar consecințele ar putea fi catastrofale pentru statalitatea rusă”.
D. Kiseliov: „Americanii par să vorbească despre negocieri, despre stabilitate strategică, dar în același timp declară nevoia de a provoca o înfrângere strategică Rusiei. Poziția noastră este: „Suntem deschiși la negocieri, dar timpul pentru gesturile amabile a trecut, s-au terminat. Deci, nu vor fi negocieri”?
Vladimir Putin a răspuns: „Nu am refuzat niciodată negocierile”. El a menționat negocierile din Turcia, la Istanbul, din 2022, unde partea rusă a venit cu un proiect de acord de pace. Fostul premier britanic Boris Johnson, a spus Putin, a venit și i-a descurajat pe ucraineni să semneze în cele din urmă și, în consecință, implementarea acordului a eșuat, așa apărând tema, în Occident, că Rusia trebuie învinsă pe câmpul de luptă.
Putin a clarificat și cum vede Rusia negocierile de pace: „Suntem pregătiți să negociem? Da, suntem pregătiți. Dar doar noi suntem pregătiți pentru negocieri, nu bazate pe niște „dorințe” după consumul de medicamente psihotrope, ci bazate pe realitățile care s-au dezvoltat, așa cum se spune în astfel de cazuri, pe teren”.
Președintele rus a reamintit, în viziunea sa, promisiunile neîndeplinite ale Occidentului față de Rusia prin care au promis că nu vor extinde NATO spre Est și apoi s-au apropiat de granițele Rusiei. Ei au promis, a continuat Putin, că acest conflict din Ucraina ,,va fi rezolvat prin mijloace pașnice, politice. După cum ne amintim, trei miniștri de externe ai Poloniei, Germaniei și Franței au sosit la Kiev și au promis că vor fi garanții acestor acorduri – o zi mai târziu a avut loc o lovitură de stat. Ei au promis că vor îndeplini acordurile de la Minsk, iar apoi au anunțat public că nu intenționează să își îndeplinească aceste promisiuni, ci au făcut doar o pauză pentru a înarma regimul Bandera din Ucraina”.
Putin a respins ideea unui armistițiu care să ofere un răgaz Occidentului și Ucrainei: „Dorim să rezolvăm toate conflictele, și mai ales acest conflict, prin mijloace pașnice. Dar trebuie să înțelegem clar pentru noi înșine că aceasta nu este o pauză pe care inamicul vrea să o ia pentru rearmare, ci aceasta este o conversație serioasă cu garanții de securitate pentru Federația Rusă. Cunoaștem diferitele opțiuni despre care se discută, cunoaștem „morcovii” pe care ne vor arăta pentru a ne convinge că a venit momentul. Aceasta trebuie să fie o conversație serioasă care să asigure securitatea părții adverse și, în acest caz, ne interesează în primul rând securitatea Federației Ruse”.
D. Kiseliov l-a întrebat direct: „Nu se va întâmpla să încheiem ceva [acord] cu ei, iar ei ne vor înșela încă o dată?”
Vladimir Putin: „Nu vreau să spun asta, dar nu am încredere în nimeni. Dar avem nevoie de garanții. Garanțiile trebuie precizate, trebuie să fie cele care ni s-ar potrivi și în care vom crede. Dar cu siguranță nu vom cumpăra promisiuni goale.
Kiseliov: „Nu aveți deloc încredere în nimeni sau vă referiți la partenerii occidentali?”
Putin: „Prefer să mă ghidez de fapte decât de urări bune și să vorbesc despre cum se poate avea încredere în toată lumea. La urma urmei, atunci când se iau decizii la acest nivel, gradul de responsabilitate pentru consecințele deciziilor luate este foarte mare. Prin urmare, nu vom face nimic care nu este în interesul țării noastre”.
Macron se răzbună pentru amestecul rusesc din Africa
D. Kiseliov: „Ce s-a întâmplat cu Macron? El va trimite trupe franceze să lupte cu armata noastră. Cum să reacționăm la asta?”
Putin a răspuns că „militarii țărilor occidentale sunt prezenți de multă vreme în Ucraina, au fost prezenți chiar înainte de lovitură de stat, iar după lovitura de stat numărul lor a crescut de mai multe ori. Acum sunt prezenți direct sub formă de consilieri, sunt prezenți sub formă de mercenari străini și suferă pierderi. Dar dacă vorbim de contingente militare oficiale ale statelor străine, atunci sunt sigur că acest lucru nu va schimba situația de pe câmpul de luptă – acesta este cel mai important lucru, la fel cum furnizarea de arme nu schimbă nimic. Prezența oficială a trupelor străine în Ucraina ar putea duce la consecințe geopolitice grave. Pentru că, dacă, să zicem, trupele poloneze intră pe teritoriul Ucrainei, după cum pare, pentru a acoperi granița ucraineano-belarusă, sau în alte locuri, pentru a elibera contingentele militare ucrainene să participe la ostilitățile pe linia de contact, atunci cred că trupele poloneze nu vor mai pleca niciodată de acolo. Așa mi se pare. Ei visează și vor să li se returneze acele pământuri pe care le consideră istoric ale lor și care le-au fost luate de „părintele națiunilor” Iosif Visarionovici Stalin și transferate în Ucraina. Ei, desigur, le vor înapoi. Și dacă unitățile poloneze intră acolo, este puțin probabil să plece. Dar exemplul lor poate fi urmat de alte țări care și-au pierdut o parte din teritoriile ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. Consecințele geopolitice pentru Ucraina, chiar și din punctul de vedere al păstrării statalității sale în forma ei modernă, vor apărea, desigur, în toată splendoarea și la maxim”.
Jurnalistul a menționat că Rusia este prezentă activ în Africa și l-a întrebat pe Putin dacă Macron s-a hotărât, astfel, să se răzbune pe Rusia pentru faptul că l-a „călcat pe coadă” în Africa?
V. Putin a răspuns direct: „Da, cred că există un fel de resentimente, dar când am menținut contacte directe cu el, am vorbit destul de deschis pe această temă”.
El a nuanțat: „Nu am mers în Africa și am scos Franța de acolo. Problema este alta. Cunoscutul grup Wagner a realizat mai întâi o serie de proiecte economice în Siria, apoi s-a mutat în alte țări africane. Ministerul Apărării oferă sprijin, dar numai pe baza că acesta este un grup rus, nimic mai mult. Nu am împins pe nimeni afară. Doar că liderii africani din unele țări au fost de acord cu operatorii economici ruși, au vrut să colaboreze cu ei, dar nu au vrut să colaboreze cu francezii în niciun fel. Nici măcar nu a fost inițiativa noastră, a fost o inițiativă a prietenilor noștri africani. […] Nu ne-am atins de ei, foștii colonialiști francezi, în aceste țări. Nu avem nimic de-a face cu asta. […] Nu incităm pe nimeni acolo (în Africa), nu punem pe nimeni împotriva Franței. Sincer să fiu, noi nu avem astfel de obiective naționale acolo, la nivelul statului rus. Suntem doar prieteni cu ei”.
Putin a afirmat că Rusia nu are nevoie de ajutor militar, deoarece, „așa cum vedem astăzi din rezultatele a ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă, facem față sarcinilor pe care ni le-am propus”.
El a avertizat „Cât despre acele state care spun că nu au „linii roșii” în raport cu Rusia, trebuie să înțeleagă că nici în Rusia nu vor exista „linii roșii” în raport cu aceste state”.
Întrebat de Reuters în 18 martie, la sediul său de campanie, după câștigarea alegerilor, despre remarcile lui Macron și despre riscurile și posibilitatea unui conflict între Rusia și NATO, Putin a glumit: „totul este posibil în lumea modernă”.
Dar a și avertizat: „Este clar pentru toată lumea că acesta va fi la un pas de un al treilea război mondial. Cred că aproape nimeni nu este interesat de acest lucru”.
El a adăugat că personalul militar al NATO este deja prezent în Ucraina.
Germania și rachetele Taurus
Revenind la interviu, referitor la întrebarea privind interceptarea discuțiilor ofițerilor germani în care era pusă pe tapet folosirea rachetelor Taurus pentru atacarea podului Crimeii și a bazelor militare, pe teritoriul Rusiei, Putin a spus: „Ei fantazează, se încurajează, în primul rând. În al doilea rând, încearcă să ne intimideze. Dar, în esență, acest lucru nu schimbă cursul ostilităților și consecințele care apar inevitabil pentru partea opusă.”
Consecințele aderării Suediei și Finlandei la NATO
Vladimir Putin a deplâns extinderea NATO către Suedia și Finlanda spunând că Rusia a avut relații destul de bune și stabile cu aceste țări care au beneficiat mai mult de neutralitate pentru că asta le-a oferit anumite avantaje, cel puțin ca platformă de negociere pentru a reduce tensiunile în Europa.
Referitor la Finlanda, el a spus că rușii au avut în general relații ideale cu finlandezii, fără să existe revendicări, mai ales teritoriale. Inclusiv trupele ruse au fost retrase de la granița ruso-finlandeză, ca semn al bunelor relații. Motivul opțiunii de aderare Putin l-a identificat pe considerente pur politice. A numit decizia de aderare la NATO drept „un pas absolut lipsit de sens din punctul de vedere al asigurării propriilor interese naționale”.
Răspunsul Rusiei la deciziile acestor țări pentru aderarea la NATO pare clar: „Nu aveam trupe acolo, dar acum vom avea. Nu existau sisteme de distrugere acolo, dar acum vor exista”.
D. Kiseliov a adus în discuție problema escaladării conflictului dintre cele două superputeri – Rusia și SUA – și l-a întrebat dacă este o „coliziune inevitabilă?”
Vladimir Putin și-a manifestat scepticismul despre acest risc imediat: „În Statele Unite, au anunțat că nu vor trimite trupe. Știm cine sunt cei care vor trupele americane pe teritoriul Rusiei. Aceştia sunt intervenţioniştii. […] Am spus că Biden este un reprezentant al școlii politice tradiționale, iar acest lucru se confirmă. Dar, pe lângă Biden, există o mulțime de alți specialiști acolo în domeniul relațiilor ruso-americane și în domeniul descurajării strategice. Prin urmare, nu cred că totul se grăbesc atât de mult aici. Dar suntem pregătiți pentru asta. Am spus de multe ori, pentru noi este o chestiune de viață și de moarte, dar pentru ei este doar o chestiune de îmbunătățire a poziției lor tactice în lume, dar și în Europa, în special, menținându-și statutul (de superputere) în rândul aliaților lor. Acest lucru este, de asemenea, important, dar nu atât de mult cum este pentru noi”.
Chestiunea folosirii armelor nucleare
În privința temei folosirii armelor nucleare, întrebarea a vizat dacă rușii sunt cu adevărat pregătiți pentru război nuclear.
Vladimir Putin a răspuns: „Din punct de vedere militar-tehnic, suntem, desigur, pregătiți. Ele [trupele] sunt în permanență într-o stare de pregătire pentru luptă. […] Triada noastră nucleară este mai modernă decât orice altă triadă și doar noi și americanii avem o astfel de triadă. Am făcut mult mai multe progrese aici. A noastră este mai modernă, cu toate componentele nucleare. Avem o paritate aproximativă (cu Statele Unite), dar a noastră este mai modernă. […]Toată lumea știe asta, toți specialiștii știu asta. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să ne măsurăm după numărul de purtătoare și focoase.”
Putin a mai acuzat Statele Unite că își dezvoltă capacitățile nucleare dar nu înseamnă că sunt pregătiți să declanșeze acest război nuclear.
Altă întrebare a privit posibilitatea ca Rusia să reia testele nucleare la un moment dat. Președintele rus a răspuns că Statele Unite nu au ratificat acordul care interzice testele de acest fel, iar pentru a menține paritatea, nici Rusia nu l-a ratificat. A reafirmat că Rusia este în permanentă pregătire pentru lupta cu aceste arme.
Kiseliov l-a întrebat dacă în Ucraina, în momentele dificile, a pus problema folosirii armelor nucleare tactice?
Putin: „La propunerea comandamentului de atunci al grupului, partea noastră a luat decizia de a retrage trupele din Herson. […] Acest lucru a fost făcut pur și simplu pentru a nu suferi pierderi inutile în rândul personalului. Asta e tot. […] Prin urmare, de ce trebuie să folosim arme de distrugere în masă? Nu a fost niciodată o asemenea nevoie”.
Dmitri Kiseliov l-a întrebat dacă s-a gândit să folosească aceste arme nucleare tactice.
Putin a răspuns: „Nu. Pentru ce? Armele există pentru a fi folosite. […] Suntem gata să folosim orice arme, inclusiv cele pe care le-ați menționat, dacă vorbim despre existența statului rus, despre deteriorarea suveranității și independenței noastre. Avem totul precizat în strategia noastră”.
Vladimir Putin a negat că Rusia se află la o răscruce. A subliniat că se află pe calea strategică a dezvoltării sale și nu se va abate de la calea sa. A apreciat sprijinul societății ruse și că rușii așteaptă asta de mult timp. A vorbit de conexiune internă cu patria, de importanța rezolvării problemelor cheie, în acest caz în domeniul securității, fapt care a ridicat puterea rușilor și a altor popoare din Rusia la suprafață.
Întrebat dacă se simte animat de alimentat de ideea ridicării puterii rusești, el a nuanțat că este de fapt cerința societății ruse iar el doar satisface această necesitate.
Modelul Rusiei pentru restul lumii
Altă întrebare a vizat modelul reprezentat de Putin în lume pentru că, potrivit lui Kiseliov, miliarde de oameni își pun speranțele în el, pentru „justiția internațională, pentru protecția demnității umane, pentru protecția valorilor tradiționale”. Întrebat dacă resimte o astfel de responsabilitate, Vladimir Putin a răspuns că nu este vorba de așa ceva și că lucrează în interesul Rusiei, în interesul poporului. Nu se simte un fel de ,,arbitru al destinelor lumii”. „Pur și simplu îmi îndeplinesc datoria față de Rusia și față de poporul nostru care consideră Rusia patria lor”, a specificat el.
Modelul rus prinde, crede Putin, din cauză că este foarte strâns legat de modul în care rușii sunt tratați în întreaga lume: „Mulți oameni din lume se uită la noi, la ceea ce se întâmplă în țara noastră și în lupta noastră pentru interesele noastre. Nu calitatea de membri ai BRICS sau pentru că avem un fel de relații tradiționale cu Africa, duce la aprecierea luptei rușilor de către o parte din popoarele lumii. Colonialismul este văzut drept cauza exploatării timp de secole al unor națiuni din Africa, America Latină și Asia și, desigur, nimeni nu a uitat de asta. Cetățenii obișnuiți ai acestor țări simt în inimile lor ceea ce se întâmplă. Ei asociază lupta noastră pentru independență și suveranitate cu aspirațiile lor pentru propria lor suveranitate și dezvoltare independentă. Dar, acest lucru este agravat de faptul că elitele occidentale au o dorință foarte puternică de a îngheța starea inechitabilă existentă în afacerile internaționale”.
Kiseliov a continuat: „Dar acum ați pictat un tablou complet corect, când oamenii văd un fel de speranță în Rusia. Cum s-a întâmplat ca propaganda occidentală, cu toată puterea ei, cu resursele și instrumentele ei colosale, să nu poată rupe Rusia, să o izoleze și să-i creeze o imagine falsă, deși a încercat să facă acest lucru în mintea a miliarde de oameni? Cum s-a întâmplat asta?”
Putin a răspuns: „Pentru că ceea ce tocmai am spus este mai important pentru oameni. Oamenii din întreaga lume simt asta în inimile lor. Ei nici măcar nu au nevoie de explicații pragmatice pentru evenimentele care au loc.[…] În propriile lor țări ei păcălesc și oamenii iar asta are un efect. Ei – în multe țări – cred că acest lucru este în interesul lor, pentru că nu vor să aibă o țară atât de uriașă precum Rusia la granițele lor. […] Cel mai mare din lume ca teritoriu, cel mai mare din Europa ca populație – nu o populație atât de mare la nivel global, nu poate fi comparată nici cu China, nici cu India, ci cea mai mare din Europa – și acum și a cincea ca mărime în economia mondială. Ei bine, de ce avem nevoie de un astfel de concurent? Ei cred: nu, este mai bine, așa cum au sugerat unii experți americani, să-l împarți în trei, patru, cinci părți – va fi mai bine pentru toată lumea. Și o parte, cel puțin, din elitele occidentale, orbită de rusofobia lor, a fost încântată când ne-au adus în punctul după care încercările noastre de a opri războiul declanșat de Occident în Ucraina au început în 2014 în forță, când am trecut la desfășurarea unei operațiuni militare speciale. […] Pentru că ei credeau că acum vor termina cu noi, acum, sub acest baraj de sancțiuni, practic un război de sancțiuni, cu ajutorul armelor occidentale și războiul în mâna naționaliștilor ucraineni. De aici a venit sloganul: „Înfrângerea strategică a Rusiei pe câmpul de luptă”.
Dar, mai târziu, și-au dat seama că acest lucru era puțin probabil și chiar mai târziu că era imposibil. Și au înțeles că, în loc de înfrângere strategică, s-au confruntat cu neputință, în ciuda faptului că se bazau pe atotputernicia Statelor Unite”.
Noutatea zonei tampon în Ucraina
Vineri, 15 martie, înaintea alegerilor, întrebat dacă consideră că este necesar să cucerească regiunea Harkov, Putin a spus că, dacă atacurile ucrainene vor continua, Rusia va crea o zonă tampon din mai mult teritoriu ucrainean pentru a apăra teritoriul rus.
„Nu exclud ca, ținând cont de evenimentele tragice care au loc astăzi, să fim forțați, la un moment dat, când considerăm că este cazul, să creăm o anumită „zonă sanitară” în teritoriile de astăzi sub regimul de la Kiev”, a precizat el.
Totuși, a refuzat să ofere alte detalii dar a spus că o astfel de zonă ar putea trebui să fie suficient de mare pentru a împiedica armamentul străin să ajungă pe teritoriul Rusiei. Așadar, a dat de înțeles că va continua să preia și mai mult din teritoriul ucrainean.
Putin, în mod enigmatic, a mai spus că și-ar dori ca Macron să înceteze să caute să agraveze războiul din Ucraina, dar să joace un rol în găsirea păcii: „Se pare că Franța ar putea juca un rol. Nu totul este încă pierdut.”
„Am spus-o iar și o voi spune din nou. Suntem pentru discuții de pace, dar nu doar pentru că inamicul rămâne fără gloanțe”. […] „Asta dacă vor cu adevărat, în mod serios, să construiască relații pașnice, de bună vecinătate între cele două state pe termen lung, și nu doar să ia o pauză pentru reînarmare timp de 1,5-2 ani”, a continuat el.
Între timp, atentatul sângeros asupra rușilor adunați vineri, 21 martie, la un concert în sala de concerte Crocus, din Moscova, complică foarte tare evoluția războiului din Ucraina deoarece Kievul poate fi găsit de Kremlin drept posibilă parte implicată.
Este cel mai mortal atac asupra Rusiei din aproape două decenii și cel mai mortal din Europa care a fost revendicat de Statul Islamic. Oficialii ruși se așteaptă ca numărul morților să crească în continuare, cu peste 154 de răniți în spital (la data redactării acestui articol).
„Autoritățile ruse i-au arestat pe cei patru bărbați suspectați că ar fi comis atacul în urma căruia cel puțin 137 de persoane au decedat și cred că se îndreptau spre Ucraina, a declarat sâmbătă Vladimir Putin, în timpul unui discurs adresat națiunii, ca primă reacție la această tragedie. El a numit-o „un act terorist sângeros și barbar” și a spus că autoritățile ruse i-au capturat pe cei patru bănuiți înarmați în timp ce încercau să evadeze în Ucraina printr-o „fereastră” pregătită pentru ei de partea ucraineană a graniței. „Teroriștii, criminalii, non-oameni, au o singură soartă de neinvidiat: răzbunarea și uitarea”, a concluzionat el.
Kievul, între timp, a negat cu fermitate orice implicare în atac dar atacurile ruse au cunoscut deja o recrudescență.
Una dintre structurile interne de analiză a Armatei Statelor Unite ale Americii a elaborat o sinteză cuprinzătoare a tuturor tacticilor și manevrelor care au fost puse în aplicare de către forțele militare ale Federației Ruse în cei doi ani de când a început operațiunea de invadare a Ucrainei. Documentul de 280 de pagini a fost diseminat la nivelul structurilor militare americane cu scopul de a sprijini personalul acestora în încercarea de a înțelege mai bine modul de operare al unităților rusești în eventualitatea în care, la un moment dat, soldații americani vor fi nevoiți să înfrunte direct diviziile Kremlinului. De asemenea, analiza ,,Russian Tactics – February 2024’’ sau ATP 7-100.1 a fost pusă la dispoziția publicului general pe site-ul oficial al Statului Major al SUA.
Analiza este structurată în două părți, prima având trei capitole, iar cea de-a doua patru. Prima parte se axează pe partea de fundamente și convingeri care afectează modul în statul rus și-a construit doctrinele politico-militare. Partea secundă se axează pe aspectele concrete ale operațiunilor militare.
Rusia și-a construit o strategie globală condusă de dorința de a fi percepută din nou ca o putere mondială. Strategiile sale de politică externă vor rămâne dincolo de actuala conducere și este foarte probabil ca următorii lideri ruși să urmeze aceste politici în viitorul imediat, având în vedere instituționalizarea lor în întregul sistem birocratic. Ca putere mondială, Rusia crede că poate asigura stabilitatea pentru țările de la periferia sa, în special fostele state sovietice, dar consideră și că poate influența mediul politic internațional care nu se află în sfera de influență a Occidentului.
Lupta Rusiei pentru dominație regională este o caracteristică de lungă durată a politicii sale externe și este direct legată de percepția sa despre eforturile de încercuire și ,,containment’’ din partea Occidentului. Rusia crede că menținerea dominației regionale va conserva capacitatea sa de a exercita influență în ,,vecinătatea apropiată” a Rusiei – termenul Rusiei pentru fostele state sovietice și alte țări din apropiere. Perspectiva fundamentală care ghidează abordarea Rusiei în afacerile internaționale este că alți actori sunt activi în încercarea deliberată de a contracara acțiunile sale. Principala preocupare o reprezintă NATO și Statele Unite, pe care Federația Rusă îi consideră principalii vinovați pentru această interferență, iar prin urmare Rusia se pregătește pentru a face față acestor acțiuni.
Perspectiva Rusiei asupra mediului operațional se caracterizează printr-un sentiment de vulnerabilitate strategică și o dorință intensă de a obține statutul de mare putere. Există preocupări cu privire la propria populație în legătură cu posibila instabilitate generată de nemulțumirea generală față de nivelul de trai, iar încrederea în Statele Unite și aliații lor din Europa Occidentală este practic inexistentă.
Rusia consideră că pentru a obține victoria în orice conflict viitor, este crucial să aibă controlul asupra domeniului informațional (,,informatsionnye protivoborstvo’’), să mobilizeze populația pentru a sprijini operațiunile sale și să utilizeze atacuri integrate pentru a înfrânge orice agresor. Aceste elemente, folosite unitar, reprezintă conceptul actual al Rusiei privind războiul, cu accentul pus în principal pe voința politică a agresorului. Aceste concepte au fost centrale în procesul de reorganizare militară al Rusiei și în prioritizarea dezvoltării capacităților viitoare.
Rusia utilizează în mod regulat, și va continua să utilizeze elemente proxy (companii militare private, forțe separatiste în zonele de conflict înghețat, aliați și parteneri) pentru a obține succes în conflicte și pe tot parcursul perioadei de competiție. Utilizarea de către Rusia a forțelor proxy îi oferă o ,,perdea de fum’’ plauzibilă și îi permite să atingă obiective tactice, operaționale și strategice pe care altfel nu le-ar putea atinge. Aceste forțe, care nu pot fi controlate de comandanții tactici ruși, au o influență semnificativă pe câmpul de luptă tactic și oferă Rusiei avantajul suplimentar de a submina obiectivele tactice, operaționale și strategice ale Vestului. Statele Unite sunt cel mai probabil să întâlnească trei forme de proxy rusesc: grupuri militante locale (separatiste), companii militare private și organizații criminale.
Rusia are o istorie lungă în utilizarea companiilor militare private (PMC-uri) sau a forțelor străine care datează de la folosirea cazacilor de către țar în secolul al XVIII-lea pentru securitatea internă și acțiuni la periferia Rusiei. Indivizii angajați de PMC-uri pot fi recunoscuți ca mercenari de comunitatea internațională. Definiția internațională tradițională a unui mercenar este o persoană care luptă pentru câștig material în loc de loialitate față de o anumită națiune și care este indiferentă față de problemele de legalitate. În timp ce legea rusă interzice utilizarea mercenarilor, implicarea continuă a PMC-urilor rusești în conflictele din Siria și în unele țări africane indică faptul că Rusia va continua să utilizeze aceste structuri. Organizațiile criminale transnaționale joacă un rol important în abordarea rusă. Criminalitatea organizată este profund înrădăcinată în societatea rusă și probabil este un instrument major al politicii de stat a Rusiei. Mai multe țări din periferia Rusiei și din întreaga lume acuză Rusia că folosește activități criminale pentru a submina controlul țărilor lor. Rusia a folosit, și probabil va continua să folosească, rețelele criminale organizate ca armă geopolitică. Organizațiile criminale rusești, asistate de agenți de informații ruși, sunt cunoscute pentru colaborarea cu activiști politici locali, partide politice marginale și oligarhi.
Armata rusă, deși mai mică în comparație cu forțele sovietice anterioare, și-a dezvoltat semnificativ capacitățile în domeniul informațional, a acordat prioritate achiziționării și dezvoltării tehnologiei pentru a îmbunătăți capacitățile sale de luptă și a intensificat eforturile de profesionalizare a subofițerilor săi. Au apărut noi formațiuni, precum Grupului Tactic de nivel Batalion (BTG). Perspectiva sovietică asupra câmpului de luptă era una liniară, cu forțele conectate pe ambele flancuri. Evaluarea actuală a Rusiei este că, datorită impactului devastator al armelor de precizie, câmpurile de luptă vor fi dispersate și nelineare, cu brigăzi și divizii care se apără sau lansează atacuri pe direcții separate. Tacticile rusești sunt rezultatul unei combinații de inovații și continuarea practicilor sovietice anterioare.
În lumina conflictelor recente și a analizei critice a performanței sale proprii și a Statelor Unite, Rusia a demarat o restructurare și reorganizare semnificativă a forțelor sale armate pentru a putea concura eficient împotriva potențialilor agresori. Acest proces a fost motivat de anii de restricții bugetare, lipsuri de personal și deficiențe în pregătirea forțelor, evidențiate în special de performanța de luptă a Rusiei în conflictele din Cecenia din 1994-1995 și în Georgia în 2008.
În urma acestor experiențe, Rusia a conștientizat necesitatea unei reorganizări și modernizări profunde a forțelor sale armate, astfel încât să poată răspunde provocărilor viitoare și să-și atingă obiectivele strategice și doctrinare. În acest sens, Rusia a adoptat conceptul său de reorganizare, cunoscut sub numele de ,,New Look”.
Conceptul acesta urmărește exploatarea slăbiciunilor percepute ale forțelor occidentale și minimizarea expunerii forțelor terestre la confruntări directe cu acestea, cu excepția cazului în care este obținută o superioritate clară pe câmpul de luptă. Un element esențial al acestui concept este dominația informațională în toate domeniile, recunoscută drept un principiu fundamental. Astfel, Rusia a investit considerabil în dezvoltarea unor noi tehnologii și capacități, inclusiv în domeniul recunoașterii, războiului electromagnetic și a sistemelor de comandă și control automatizat.
Principalele obiective ale conceptului ,,New Look” includ eliminarea mobilizării în masă prin crearea unor unități permanente de pregătire, tranziția de la o structură tradițională armată-divizie-regiment la una mai flexibilă de armată-brigadă și creșterea profesionalismului liderilor și soldaților.
Analiza din perspectiva rusă a conflictelor recente a evidențiat necesitatea trupelor terestre pentru a fi capabile de acțiuni independente împotriva agresorilor moderni. Rusia își dorește să obțină o forță combinată de arme capabilă să desfășoare campanii scurte și de mare intensitate în faza inițială a războiului pentru a atinge obiectivele sale strategice. În acest context, liderii ruși au definit componentele esențiale ale noii forțe militare. De asemenea, strategia rusă include implementarea unor sisteme ofensive și defensive stratificate, care să poată nega penetrarea forțelor occidentale și să poată trece rapid între ofensivă și apărare, în funcție de condițiile de pe câmpul de luptă. Platformele militare trebuie să fie fiabile și construite pe șasiuri standardizate, pentru a simplifica logistica și întreținerea în timpul operațiunilor.
Un alt aspect crucial este monitorizarea zonelor disputate în toate domeniile de luptă. Aceasta necesită investiții în tehnologii de recunoaștere avansate și în capacitatea de a obține informații în timp real despre mișcările și intențiile adversarului. Totodată, Rusia caută să-și îmbunătățească capacitățile de lovire, atât letale, cât și neletale, pentru a permite lovituri precise în momentele și locațiile strategice necesare pentru a facilita succesul pe teren. Strategiile ruse sunt concepute pentru a ridica costurile unei confruntări astfel încât misiunile agresorului să devină insuportabile din punct de vedere politic, economic și diplomatic. Scopul Rusiei este să slăbească voința națională sau colectivă a agresorului de a menține conflictul prin provocarea de pierderi vizibile și umilitoare pentru forțele agresorului. Națiunile moderne au manifestat o sensibilitate la opinia publică internă și internațională în legătură cu conflictele prelungite și pierderile aparent nejustificate. Rusia este de părere că are un avantaj comparativ în fața forțelor militare superioare datorită ceea ce percepe ca o voință națională colectivă mai puternică de a suporta dificultăți sau pierderi.
Rusia își propune să obțină victorii în conflicte cu un minim de confruntări la distanță mică și să asigure că orice angajamente care au loc sunt în favoarea intereselor sale. Ea va încerca să creeze condiții în mediul informațional astfel încât desfășurarea forțelor agresorului să fie în cele din urmă contrară intereselor acestuia. Dacă totuși agresorul desfășoară forțele, obiectivele Rusiei se concentrează pe crearea de constrângeri în mediul informațional care să împiedice succesul campaniei agresorului.
Federația Rusă folosește patru tipuri de acțiuni ofensive tactice la diferite niveluri operaționale, incluzând divizia, regimentul, brigada, grupul tactic de nivel batalion: atac împotriva unui agresor care se apără, bătălia de întâlnire, urmărirea și retragerea din încercuire.
Unitățile ruse la nivel tactic utilizează metodele ofensive menționate mai sus, aplicând exercițiile de luptă standardizate. Pentru a efectua o recunoaștere în vederea confruntării, Federația Rusă își organizează forțele în așa fel încât să obțină o combinație optimă de senzori și platforme pentru detectarea și identificarea suficientă a forțelor agresoare. La nivelul tactic, Federația Rusă identifică patru metode de bază folosite în desfășurarea acțiunilor ofensive: ambuscadă, asalt, raid și recunoaștere de luptă.
Federația Rusă este cunoscută pentru adaptabilitatea, flexibilitatea și agilitatea sa, permițându-i să ajusteze rapid compoziția forțelor pentru a îmbunătăți capacitățile organizaționale împotriva vulnerabilităților cunoscute sau percepute ale agresorilor potențiali. Cu toate acestea, odată ce operațiunile de luptă încep, ritmul rapid și schimbările dinamice caracteristice câmpurilor de luptă moderne pot împiedica semnificativ capacitatea unei unități sau subunități de a genera și distribui noi informații, sau de a concepe și emite noi planuri și ordine. Ca urmare, Federația Rusă susține managementul descentralizat al bătăliilor la nivel tactic, menținând totuși controlul operațional centralizat.
La nivel tactic, gestionarea bătăliilor în cadrul Federației Ruse este în primul rând condusă de către comandanți. Execuția rapidă a planurilor sau adaptarea acțiunilor de susținere este adesea crucială pentru atingerea succesului. Comandanții tactici din cadrul Federației Ruse au autoritate crescută și se așteaptă să manifeste inițiativă în a răspunde prompt la schimbările bruște din mediul de luptă. Ofițerii ruși sunt instruiți să aplice standardele militare la condițiile de pe câmpul de luptă pentru a formula planuri eficiente.
Unitățile tactice ruse se concentrează pe îndeplinirea scopului misiunii tactice, chiar și atunci când detaliile unui plan inițial sunt schimbate din cauza acțiunii agresorului sau a evenimentelor neprevăzute. Flexibilitatea și agilitatea în acțiunile tactice sunt rezultatul instruirii, experienței practice și a pregătirii unității. Desfășurarea tactică a unităților și subunităților în formațiile de luptă este influențată de factori precum puterea de luptă, pregătirea agresorului, condițiile terenului, vremea și anotimpul.
Unitățile și subunitățile rusești formează în mod tipic două eșaloane atât în ofensivă, cât și în defensivă. În ofensivă, un prim eșalon al unei divizii sau brigăzi efectuează atacul inițial; funcția sa este de a atinge obiectivul imediat al armatei. În defensivă, primul eșalon ocupă poziția principală înaintată, iar funcția sa este de a perturba atacul agresorului în fața sau în interiorul acestei poziții și de a se repoziționa într-o apărare de manevră.
Atât în ofensivă, cât și în defensivă, al doilea eșalon are atribuită o funcție specifică, iar această atribuire îl distinge de o rezervă. În ofensivă, al doilea eșalon are rolul de a exploata succesul primului eșalon și de a atinge obiectivul principal al organizației părinte. Alte funcții specifice ale celui de-al doilea eșalon pot fi de a desfășura urmărirea, de a distruge elemente agresoare depășite sau de a respinge un contraatac.
Reorganizarea ,,New Look” a schimbat structurile militare rusești din structura sovietică cu patru niveluri – district militar, armată, divizie și regiment – la o forță modernizată cu trei niveluri – district militar, armată și brigadă. Statul Major al Rusiei consideră brigada drept cel mai bun element de construcție organizațională, având capacitățile necesare pentru a lupta în războaie locale și conflicte armate, și cel puțin inițial, pentru a lupta în războaie de amploare mare. Formația de brigadă oferă un nivel de mobilitate strategică pe care Rusia nu a reușit să-l obțină folosind structura divizională sovietică anterioară. Diviziile de infanterie motorizată și tancuri au un număr mai mare de soldați mobilizați și recruți, cu o forță totală de aproximativ 8.500 și 6.500 de persoane. Diviziile aeropurtate și brigăzile de infanterie navală, ca unități de elită, sunt predominant formate din soldați profesioniști și au aproximativ 5.500 și respectiv 2.500 de persoane.
Militarii ruși sunt responsabili de integrarea tuturor capacităților și resurselor disponibile pentru a contracara o forță agresoare, adoptând o abordare amplă care include atât acțiuni înainte de conflict, cât și utilizarea focurilor nucleare. În contrast cu tactica sovietică care se concentra pe artilerie masată, forțele terestre actuale și viitoare ale Rusiei se bazează pe recunoaștere mai precisă, îmbunătățiri tehnologice și o mai mare coordonare a operațiunilor pentru a obține avantajul în luptă.
Diversele capacități ale forțelor armate ruse sunt integrate la nivel strategic și operațional, având drept scop principal punerea în situația de incapacitate a adversarului. În timp ce focurile directe și indirecte sunt esențiale pentru succesul misiunilor tactice, integrarea lor cu alte elemente de lovitură și război neregulat este esențială pentru realizarea obiectivelor strategice. Astfel, forțele terestre ruse își adaptează tacticile și capacitățile pentru a se alinia cu noile provocări și oportunități de pe câmpul de luptă modern.
Transformarea continuă a forțelor terestre ruse vizează o integrare mai eficientă a tehnologiilor moderne și a cunoștințelor tactice, cu scopul de a-și menține superioritatea pe câmpul de luptă. Principiile fundamentale ale folosirii focurilor de artilerie rămân de o importanță crucială pentru forțele terestre, care văd aceste focuri ca principala lor forță și mijloc de realizare a obiectivelor în operațiuni de apărare și ofensivă.
Doctrina militară rusă consideră că focurile indirecte sunt esențiale pentru desfășurarea tuturor operațiunilor de luptă. Este necesară distrugerea sau suprimarea forțelor agresoare prin utilizarea unităților și a complexelor de foc eficiente pentru a crea condițiile favorabile desfășurării cu succes a operațiunilor terestre. În etapa inițială, comandantul principal al forțelor terestre și personalul său elaborează planul de aplicare a focurilor de la diferite niveluri, folosind justificări științifice care includ determinarea corelației dintre forțele și mijloacele disponibile și aplicarea cantităților normative stabilite. Această aplicare normativă definește spațiul și momentul manevrelor unităților și subunităților, consumul de forțe și mijloace și cantitățile de aprovizionare necesare.
În ceea ce privește focurile, se realizează calcule care stabilesc volumul și momentul necesar al focului pentru a îndeplini o anumită misiune. Pe măsură ce forțele terestre ruse desfășoară planul comandantului în timpul operațiunilor armate, unitățile de foc desfășoară o țintire precisă pentru a obține efecte concentrate și selective, reacționând la țintele identificate de recunoaștere sau manevrarea unităților terestre. Pentru formațiunile tactice, acest proces determină utilizarea sistemelor organice de foc în cadrul unei brigăzi sau a unui regiment și eventualele efecte ale loviturilor din unitățile sau subunitățile de nivel superior, precum și acțiunile de sprijin din partea unităților aeriene VKS.
Comandantul senior al artileriei dirijează focurile unităților și subunităților de artilerie subordonate și își mută postul de comandă împreună cu comandantul senior al manevrei. În funcție de situația de pe teren, comandantul senior al artileriei poate fi desfășurat înainte pentru a efectua alegerea țintelor și direcționarea focului. Rețelele integrate de comandă și control fiabile permit o separare mai mare a posturilor de comandă decât proximitatea fizică utilizată în trecut. Rețelele de transmitere a datelor în timp real, protejate de complexele extinse de război electromagnetic, facilitează comanda și controlul rapid al tuturor forțelor și mijloacelor forțelor terestre ruse.
Într-o situație defensivă, vehiculele de recunoaștere a artileriei sunt plasate în spatele companiilor din primul eșalon sau în punctele fortificate ale companiilor din al doilea eșalon. Aceste vehicule de recunoaștere oferă o observare directă a frontului și a flancurilor unei unități defensive. Această capacitate permite colectarea, analiza și evaluarea tuturor acțiunilor detectate pe teren și adaptarea rapidă la schimbările condițiilor. Vehiculele de recunoaștere furnizează, de asemenea, capacități suplimentare de identificare a țintelor și transmit informațiile către un centru de dirijare a focului, care furnizează soluții de tragere subunităților de artilerie. În timpul acțiunilor ofensive, vehiculele de recunoaștere a artileriei se deplasează împreună cu detașamentele de recunoaștere din față pentru a asigura direcționarea focului către grupurile de artilerie de sprijin, chiar și la o distanță de până la 20 de kilometri în fața grupului principal. Vehiculele de recunoaștere a artileriei, precum PRP-4A Argus la nivel de brigadă și regiment, detectează țintele de tip tanc în mișcare folosind radarul la o distanță de până la 12 kilometri. Argus utilizează, de asemenea, senzori electro-optici pentru identificarea țintelor de tanc la distanțe de până la 8 kilometri în timpul zilei și 3 kilometri în timpul nopții. Informațiile obținute de la vehiculele aeriene fără pilot sunt transmise vehiculelor de recunoaștere a artileriei prin intermediul controlului de sol al unității sau subunității UAV și al postului de comandă al manevrei.
Forțele terestre realizează manevra de schimbare a obiectivelor prin transferul focului indirect de la o țintă desemnată la alta. Acest lucru se face cu o repoziționare limitată a unităților și subunităților pentru a răspunde rapid cerințelor de angajament și pentru a evita focul de contrabaterie al inamicului. Unitățile de tragere se deplasează după ce și-au finalizat focul asupra unei ținte, având în vedere că fiecare poziție defensivă sau linie de tragere ofensivă implică crearea a 2-3 poziții alternative. Pe măsură ce o baterie își termină focul, alta preia misiunea, în timp ce prima se relochează la una dintre pozițiile sale alternative. Capacitatea de a executa rapid lovirea unui agresor cu ajutorul focului este în creștere, odată cu dezvoltarea complexelor de tragere de precizie înaltă. Aceste focuri pot fi efectuate la distanțe de până la 20 km pentru mortiere grele și 70 km pentru artilerie clasică, când sunt integrate în rețele de recunoaștere și control de la distanță cu UAV-uri. Modernizarea continuă a tunurilor și a lansatoarelor multiple de rachete permite forțelor terestre să execute focuri de precizie, iar comandanții de brigadă și regiment rămân capabili să folosească salve de focuri masive pentru a susține acțiunile tactice pe teren.
Artileria operează din poziții ,,deschise” sau ,,închise” conform planului comandantului. O poziție deschisă este un loc de tragere care nu este ascuns de supravegherea la nivelul solului, în timp ce o poziție închisă este ascunsă sau neobservată în timpul tragerii. Pozițiile de tragere ale bateriei includ amplasamentele tunurilor, buncărele sau zonele de depozitare a munițiilor, locul vehiculelor de comandă pentru dirijarea focului, adăposturile pentru personal și pozițiile defensive, zonele de reîncărcare pentru artileria cu rachete și suportul meteorologic.
În timp ce planifică și stabilește pozițiile de tragere, comandantul principal al unității din Forțelor Terestre desemnează două sau trei poziții pentru fiecare baterie. Aceste poziții permit deplasarea după trageri pentru a evita loviturile de contrabaterie. Ele sunt amplasate la minim 300 de metri distanță una de cealaltă. Aceste poziții primesc prioritate pentru stabilirea lor, fiind pregătite să atace orice forță agresoare. De asemenea, comandantul desemnează tunurile care acoperă sectorul cel mai probabil al unui atac al agresorului. Misiunea acestor tunuri este să observe sectorul desemnat, să identifice și să distrugă armele de foc ale agresorului care pot împiedica avansul și, dacă este necesar, să înlocuiască tunurile dezactivate. În plus, ca parte a strategiei de înșelăciune, forțele terestre pregătesc și poziții de tragere false, precum și posturi mobile ale tunurilor utilizate pentru a confunda inamicul. Un tun trage 1-2 proiectile și apoi se deplasează pentru a fi înlocuit de un tun fals, contribuind astfel la inducerea în eroare a adversarului.
Unitățile și subunitățile antitanc reprezintă o parte semnificativă a structurii brigăzii motorizate. În cadrul Forțelor Terestre, tragerile antitanc provin atât din tancuri, vehicule de luptă de infanterie, lansatoare de grenade, cât și din rachete ghidate antitanc (ATGM). Pe o lungime de front de 10 km, densitatea ATGM-urilor poate fi între 4–5 într-o brigadă de tancuri și 9–10 într-o brigadă motorizată. Batalioanele bazate pe vehicule blindate de transport cum ar fi BTR și MT-LB de obicei includ cel puțin un pluton antitanc. Brigăzile de infanterie motorizată au în componență un batalion antitanc propriu, iar comandantul acestui batalion are responsabilitatea de a comanda orice rezervă antitanc formată pentru a susține planul de luptă.
Tancurile și unitățile antitanc sunt în mod obișnuit poziționate în spatele primului sau celui de-al doilea eșalon al batalioanelor de infanterie motorizată. Aceste unități sunt orientate pe axa cea mai probabilă a avansului tancurilor inamice și stabilesc puncte de tragere pentru a contracara orice incursiune în defensiva proprie. În timpul unei acțiuni ofensive, aceeași strategie se aplică, cu batalioanele de infanterie motorizată atacând liniile defensive ale inamicului, iar subunitățile antitanc concentrându-se pe neutralizarea tancurilor, vehiculelor de luptă și transportoarelor blindate ale adversarului.
În anul 2015, Rusia a reorganizat structura forțelor sale aero-spațiale, unind Forțele Spațiale, Forțele Aeriene, Apărarea Spațială și Apărarea Aeriană sub o singură ramură, denumită Forțele Aero-Spațiale (Vozduzhno-kosmicheskiesily – VKS). Principalele obiective ale VKS includ controlul spațiului aerian pentru a reduce capacitățile agresorului și colectarea de informații concentrate pe amenințări. Atât aeronavele cu aripi fixe, cât și cele cu rotoare sunt echipate pentru a folosi diverse tipuri de armament, precum rachete ghidate aer-la-pământ, rachete neghidate, rachete aer-la-aer, bombe cu cădere liberă și foc de tun. Bombardierele cu aripi fixe pot, de asemenea, să utilizeze rachete ghidate, bombe ajustabile, bombe cu grupuri, rezervoare incendiare, muniții chimice și bombe nucleare. Distanțele obișnuite de securitate între aeronave și forțele terestre sunt de 1.000 m pentru rachetele cu zbor liber, 500 m pentru tunurile de elicopter și 300 m pentru mitralierele de elicopter.
În timp ce majoritatea Sistemelor Aeriene Fără Pilot (UAS) sunt regăsite în cadrul Forțelor Terestre, nu VKS, sunt în desfășurare eforturi de dezvoltare pentru a extinde capacitățile UAV în toate ramurile militare ruse. UAV-urile din Forțele Terestre folosesc platforme stabilite pentru a îndeplini mai multe funcții diferite, inclusiv recunoaștere, identificare a țintelor, luptă electronică și lovituri directe. UAS-urile folosite pentru a susține acțiunile la nivel tactic sunt în mod tipic rezistente și ușor de transportat. Acestea sunt lansate fie prin catapultă, fie manual și sunt recuperate cu ajutorul unui parașute sau balon. În schimb, UAS-urile operate de VKS necesită un aerodrom atât pentru lansare, cât și pentru recuperare.
Principala platformă de lansare pentru rachetele termobarice este reprezentată de sistemele TOS-1 și TOS-1A configurate sub forma unui complex de lansare multiplă de rachete (MLRS). Acest complex este folosit în principal împotriva unor ținte extinse, cum ar fi unități de infanterie ușoară și vehicule aflate în poziții fortificate. De asemenea, este utilizat pentru a distruge buncăre și alte ținte în mediul urban. Utilizarea sistemului TOS-1/1A se face ca o subunitate de artilerie alocată unei brigăzi de tancuri sau unei divizii mecanizate care efectuează o penetrare în linia de apărare a agresorului. Bateriile de tragere ale batalionului TOS-1/1A se deplasează spre linia frontală a forțelor terestre pentru a lansa un bombardament asupra punctului planificat pentru atac. Un bombardament cu 24 de rachete este capabil să acopere o zonă țintă de aproximativ 4 kilometri pătrați, folosind muniții termobarice care generează flăcări și presiune intensă. Unitățile și subunitățile de tancuri profita de deschiderea breșei în linia de apărare a agresorului pentru a penetra și a ocupa obiectivele sau pentru a finaliza distrugerea unităților inamice. Complexul de artilerie MRLS este format dintr-un batalion cu optsprezece lansatoare, împărțit în trei baterii cu câte șase lansatoare fiecare. Fiecare lansator este însoțit de două vehicule de reîncărcare, capabile să reumple lansatorul într-un interval de 24 de minute sau chiar mai puțin.
Pentru a menține stabilitatea în timpul apărării, este crucial ca unitățile terestre ruse să fie în stare să reziste impactului armelor nucleare și să reducă la minim expunerea la armele de precizie ale inamicului. Aceasta implică disiparea, acoperirea și ascunderea unităților, precum și utilizarea resurselor pentru a-și masca pozițiile, astfel încât acestea să fie mai puțin detectabile de radar și dispozitivele de imagistică termică ale adversarului. În plus, pentru a menține stabilitatea, unitățile terestre trebuie să fie echipate și cu mijloace de protecție împotriva munițiilor de precizie, prin utilizarea tehnologiilor de război electromagnetic. Apărarea activă implică, de asemenea, plasarea inamicului sub focuri concentrate și integrate, în timp ce se creează condiții nefavorabile pentru gestionarea luptei de către acesta. Această strategie include manevre extensive și o planificare atentă a acțiunilor de contraatac, având ca scop anihilarea adversarului cu ajutorul mijloacelor de foc nuclear și convențional.
Atunci când forțele defensive nu se află în contact direct cu agresorul, se poate crea o zonă de securitate în fața liniei de apărare, până la distanța la care pot acționa focurile de sprijin. Această zonă poate include mai multe poziții distincte, amplasate la o distanță suficientă una de cealaltă pentru a nu putea fi afectate decisiv de aceeași forță a agresorului, în general la 6-8 km una de cealaltă. De asemenea, pot fi stabilite ,,strong points’’pentru companii și plutoane, pentru a proteja zonele critice care pot fi întărite cu obstacole de către unitățile de ingineri.
În situația în care nu se stabilește o zonă de securitate înaintea liniei de apărare, o brigadă motorizată sau de tancuri poate forma o poziție avansată la 6-8 km de marginea frontală a apărării. Această tactică are ca scop inducerea în eroare a agresorului cu privire la locația reală a liniei de apărare, respingerea unor acțiuni ofensive neprevăzute și forțarea agresorului să-și dezvăluie în grabă elementele principale de luptă.
Poziția defensivă principală constă în puncte puternice integrate ale companiilor, într-o zonă de apărare a unui batalion, cu o adâncime de până la trei km, în cazul în care timpul permite pregătirea. Prima tranșeu, situată în fața apărării, este apărată de plutoanele din prima linie, iar minele sunt plasate în fața acesteia. Al doilea tranșeu, amplasat la 400–600 m în spatele primului, acoperă subunitățile din față și zonele adiacente. Al treilea tranșeu, la 600–1000 m în spatele celei de al doilea, permite subunităților să tragă în zonele vulnerabile și să servească ca punct de plecare pentru manevre. Al patrulea tranșeu, la 600–1000 m în spatele celei de al treilea, asigură acoperire și apărare.
Fiecare brigadă din Forțele Terestre este echipată cu cel puțin o companie de drone aeriene. Prin intermediul sistemelor conectate la sistemul Strelets de comandă, control, comunicații și recunoaștere, intervalul de timp de la detectarea unei ținte până la angajarea acesteia poate fi redus la mai puțin de patru minute. În timp ce folosirea munițiilor ghidate cu precizie este preferabilă pentru acțiuni împotriva țintelor de valoare mare, brigada va răspunde adesea cu focuri masive de proiectile convenționale, care pot cauza daune similare în multe situații. Compania de drone aeriene este utilă pentru identificarea țintelor, ajustarea focului de artilerie și evaluarea daunelor după atac.
Unitățile și subunitățile combinate ale Forțelor Terestre ruse urmează principiile luptei moderne de arme combinate descrise în doctrina lor. Acestea sunt elementele fundamentale care stau la baza inițiativei și creativității comandantului și facilitează luarea deciziilor corecte pentru atingerea obiectivelor stabilite. Textele și discuțiile moderne despre acțiunile tactice ale Forțelor Terestre ruse încurajează inițiativa și găsirea de soluții creative pentru a contracara potențialele capacități de luptă ale agresorului. Comandanții sunt încurajați să utilizeze mijloacele adecvate pentru a îndeplini obiectivele misiunii cu cele mai mici pierderi, într-un timp mai scurt decât cel prevăzut de norme sau manuale de luptă.
Forțele Terestre Ruse efectuează două tipuri de acțiuni ofensive împotriva unei forțe agresoare defensive: atac din adâncime și atac din poziții de contact direct. În faza de pregătire, se organizează unitățile și subunitățile pentru a optimiza acțiunile ofensive și pentru a crea sau profita de oportunități. Pregătirile ofensive integrează toate resursele pentru a perturba sistemele de luptă ale agresorului și pentru a crea vulnerabilități. După o execuție reușită a unei misiuni ofensive, se continuă acțiunile ofensive pentru a exploata oportunitățile tactice. În unele situații, ofensiva poate trece temporar la apărare pentru a consolida câștigurile sau pentru a evita contraatacurile agresorului.
În ciuda tuturor informațiilor din spațiul media, care de multe ori au luat în derâdere capacitatea Armatei Ruse de a purta operațiuni militare, perceția rezultată din eșecurile inițiale ale operațiunilor din Ucraina, realitatea stă extrem de diferit. Armata americană consideră trupele Moscovei ca fiind o amenințare extrem de serioasă, având în vedere capacitatea de adaptare și viteza cu care învață din propriile greșeli. Privită de multe ori cu superioritate de către alte armate NATO, Rusia a demonstrat că este mai mult decât un adversar rudimentar, iar asta ar trebui să stârnească îngrijorare suplimentară pentru publicul occidental. Având în vedere numărul forțelor sale și resursele disponibile, în eventualitatea unei victorii în Ucraina, Federația Rusă va fi statul cu cea mai experimentată armată raportat la caracteristicile războiului modern, iar asta va genera consecințe puternice pentru echilibrul de putere la nivel global.
