Bulgaria: lungul drum de la moștenirea istorică la identitatea euroatlantică

Bulgaria: lungul drum de la moștenirea istorică la identitatea euroatlantică

Bulgaria şi Turcia au semnat recent, la Ankara, un acord de cooperare pentru supravegherea spaţiului lor aerian în urma intensificării zborurilor avioanelor militare ruse deasupra Mării Negre.
Acest acord asupra securităţii spaţiului aerian transfrontalier le va permite avioanelor ambelor ţări să treacă graniţa în timpul interceptării unui avion care le încalcă spaţiul aerian, stabilind de asemenea procedurile de urmat în astfel de situaţii.

În 2024, Bulgaria este clasată pe locul 62 din 145 de țări în cadrul evaluării anuale Global Firepower, cu un scor PwrIndx de 1.0132. Forțele terestre bulgare includ o gamă largă de echipamente, cu un accent semnificativ pe modernizarea capacităților lor de luptă.

Flotă învechită

Bulgaria dispune de o flotă de 16 vechi avioane de vânătoare ruseşti MiG-29, dar numai şase sunt operaţionale, iar durata lor de viaţă utilă este redusă din cauza încetării asistenţei tehnice furnizate de Rusia în urma sancţiunilor europene impuse după invazia în Ucraina lansată pe 24 februarie 2022.
De atunci, puţinele avioane MiG-29 bulgare au fost tot mai des ridicate de la sol pentru a intercepta avioanele ruseşti care se apropiau de spaţiul aerian al Bulgariei, operaţiunile frecvente de acest fel diminuând şi mai mult resursa de zbor rămasă a acestor aparate.
Acordul cu Turcia va permite cooptarea forţelor aeriene turce în misiunile de interceptare, protejând astfel capacităţile limitate ale aviaţiei militare bulgare.
Bulgaria a contractat achiziţionarea a 16 avioane F-16 Block 70 noi din SUA, livrarea acestora fiind preconizată pentru jumătatea anului viitor, dar vor fi necesari încă doi ani pentru instruirea piloţilor bulgari şi efectuarea celorlalte proceduri şi activităţi pentru intrarea acestor avioane în serviciul operaţional.

Relații NATO la Marea Neagră

În 2024, relațiile militare între Turcia, Bulgaria și România au fost marcate de colaborări strânse, în special în ceea ce privește securitatea Mării Negre. România și Turcia au semnat un acord-cadru pentru cooperarea în domeniul militar, marcând o etapă importantă în relațiile bilaterale dintre cele două țări, subliniind importanța strategică a parteneriatului lor.

Acest acord se înscrie în contextul în care ambele țări sunt membre NATO și caută să își consolideze securitatea regională în fața provocărilor comune.

În plus, România, Bulgaria și Turcia au semnat un acord trilateral pentru deminarea apelor din Marea Neagră, un proiect esențial pentru securitatea navigației și prevenirea riscurilor asociate cu minele marine lăsate de conflictul din Ucraina. Acest acord prevede utilizarea resurselor proprii ale celor trei țări pentru deminarea apelor teritoriale și, posibil, a zonelor economice exclusive, cu posibilitatea participării și altor aliați NATO​

Un aspect relevant al cooperării militare în regiune este discuția privind crearea unei flote militare unite a celor trei țări NATO (Bulgaria, Turcia și România) pentru a contracara prezența militară a Rusiei în Marea Neagră. Aceasta vine ca răspuns la activitățile agresive ale Rusiei, care încearcă să împiedice exportul de cereale ucrainene și a efectuat acțiuni de inspecție și atac asupra navelor comerciale. Bulgaria a subliniat necesitatea de a oferi aliaților posibilitatea de a contribui la securitatea în regiunea Mării Negre, chiar dacă acest lucru implică găsirea unor căi de ocolire a Convenției de la Montreux, care reglementează trecerea navelor prin strâmtorile Bosfor și Dardanele​

Aceste inițiative reflectă o conștientizare crescută a importanței securității Mării Negre pentru statele riverane și aliații lor NATO, precum și dorința de a colabora mai strâns pentru a răspunde provocărilor regionale și a asigura un mediu de securitate stabil.

Bulgaria amenințată

Bulgaria se confruntă în 2024 cu provocări serioase de corupție și spălare de bani, ceea ce a dus la includerea sa pe lista de supraveghere a FATF (Grupului de Acțiune Financiară). Aceste amenințări hibride subminează integritatea financiară și democratică a țării, afectând încrederea publică și relațiile internaționale. Pe lângă acestea, tensiunile geopolitice și securitatea cibernetică reprezintă provocări în regiunea extinsă a Mării Negre, necesitând vigilență și cooperare internațională pentru a asigura stabilitatea și securitatea. Această situație expune țara la riscuri reputaționale semnificative, afectând încrederea investitorilor și a băncilor internaționale.

În Balcani, Bulgaria se confruntă cu provocări diverse, inclusiv tensiuni geopolitice regionale, riscuri de securitate cibernetică și hibridă, precum și amenințări transfrontaliere legate de crime organizate și trafic ilicit. Acestea necesită cooperare regională și vigilență continuă pentru a menține stabilitatea și securitatea.

În contextul Balcanilor, Bulgaria navighează printre provocări legate de stabilitatea regională, în special în relație cu Kosovo și Bosnia. Tensiunile legate de recunoașterea independenței Kosovo de către unele state, dar nu și de altele, pot crea fricțiuni în regiune, inclusiv pentru Bulgaria, care trebuie să echilibreze relațiile diplomatice și interesele regionale. În Bosnia, fragilitatea acordurilor de pace și riscul de instabilitate politică pot afecta securitatea regională, necesitând atenție și cooperare internațională pentru menținerea păcii și prevenirea conflictelor.

În 2024, în Bulgaria există mișcări separatiste active, cum ar fi cea din Macedonia Piringiană (Pirin Macedonia), unde populația macedoneană propune ca regiunea Blagoevgrad să devină parte a Macedoniei de Nord, susținută de partidul politic OMO Ilinden-Pirin, membru al Alianței Libere Europene (EFA).

Relațiile dintre Macedonia de Nord și Bulgaria s-au îmbunătățit semnificativ, în urma unui acord mediat de Franța. Acest acord a rezolvat disputele dintre cele două țări și a deschis calea pentru discuțiile Macedoniei de Nord privind aderarea la Uniunea Europeană. În schimbul recunoașterii unei minorități bulgare în Macedonia de Nord, Bulgaria și-a retras veto-ul asupra începerii discuțiilor de aderare ale Macedoniei de Nord la UE.

Potențial turcesc

În 2024, Forțele Aeriene Turce (TAF) dispun de un inventar impresionant, numărând un total de 618 aeronave active, care acoperă o gamă largă de capacități, inclusiv atac, logistică, misiuni speciale și suport general. Acest inventar include 206 aeronave de luptă, 158 de unități de suport, 254 de aeronave de antrenament și 7 avioane de realimentare aeriană.​

Printre aeronavele de luptă, se numără variante de F-16 și F-4E, evidențiind o flotă orientată spre misiuni multirol. Forțele Aeriene Turce mai dețin și o varietate de elicoptere, avioane de transport și antrenament, care includ modele precum UH-1H, CN-235, C-130 și KT-1.

În plus, Turcia are comenzi pentru mai multe aeronave, inclusiv pentru avioane de antrenament avansate precum TAI Hürjet și versiuni suplimentare ale KT-1 și T-70 pentru diferite roluri de instruire și suport. Aceasta subliniază angajamentul Turciei de a-și moderniza și extinde capacitățile aeriene.

Pe lângă flota de aeronave cu pilot, Turcia își dezvoltă și flota de vehicule aeriene fără pilot (UAV), având modele precum TAI Anka, Aksungur și Bayraktar Akıncı, care servesc în roluri de supraveghere și atac, demonstrând astfel o capacitate tot mai mare în domeniul războiului modern.

Forțele Aeriene Turce sunt parte a unei structuri de apărare mai ample, care include și Forțele Terestre Turce și Forțele Navale Turce, toate sub umbrela Forțelor Armate Turce. Turcia este considerată a opta putere militară la nivel global și prima în regiune, având o industrie militară în creștere și o gamă largă de furnizori de echipamente militare, inclusiv din Statele Unite, Germania, Franța și alte țări.

Aceste date subliniază poziția strategică a Turciei în cadrul alianțelor militare internaționale și eforturile sale continue de a-și moderniza și extinde capacitățile militare, inclusiv în domeniul aerian.

Turcia susține Convenția de la Montreux, care reglementează trecerea navelor militare și comerciale prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, oferindu-i controlul asupra acestor strâmtori vitale. Convenția echilibrează interesele de securitate ale Turciei cu libertatea de navigație, permițându-i să gestioneze fluxul naval în timp de pace și război, protejând astfel interesele sale strategice în regiune.

Potențial bulgar

Forțele Aeriene Bulgare dispun de un inventar de 65 de aeronave active, care includ avioane de luptă, sprijin, antrenament, și altele dedicate misiunilor speciale. Printre acestea se numără 11 avioane de luptă MiG-29A și 6 avioane Su-25K/UBK pentru suport aerian apropiat. De asemenea, dispun de 19 elicoptere, inclusiv modelele H125M, Mi-17, Mi-24, și Bell 206, precum și 8 avioane de transport, cum ar fi C-27J și An-26. În plus, Forțele Aeriene Bulgare au 21 de aeronave de antrenament, inclusiv L-39 și PC-9. Este planificată achiziția a 18 aeronave noi, inclusiv versiuni ale F-16V și F-16D​

Istoricul Forțelor Aeriene Bulgare datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu inițiative timpurii în aviație care implicau baloane de observație și ulterior, aeronave. De-a lungul timpului, Bulgaria a dezvoltat capacitatea sa aeriană, participând în numeroase conflicte și modernizându-și flota cu tehnologie occidentală​

Forțele Armate Bulgare, incluzând Forțele Aeriene, sunt sub comanda președintelui Bulgariei și sunt gestionate de Ministerul Apărării. Bulgaria este membră NATO din 2004, ceea ce a influențat reducerea efectivelor militare și modernizarea echipamentului. Ziua Forțelor Armate Bulgare este sărbătorită pe 6 Mai, în onoarea Sfântului Gheorghe, patronul armatei.

Spionaj rusesc

Doi cetăţeni ruşi, care se dădeau drept bulgari, dar au fost identificaţi ca spioni ruşi, au primit interdicţie de intrare în Bulgaria, începând din 26 februarie 2024, prin ordin al preşedintelui Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (SANS), relatează mass-media de la Sofia.

Cetăţenii ruşi au fost identificaţi ca Vladimir Nikolaevici Goroşkin, născut în Kaliningrad la 28 decembrie 1984, şi Tatiana Anatolievna Goroşkina, născută în Hvatovka, regiunea Saratov, la 9 martie 1986.
Celor două persoane li s-au interzis intrarea şi şederea pe teritoriul statelor membre ale UE pentru o perioadă de cinci ani, ca măsură administrativă coercitivă în temeiul Legii privind Străinii în Republica Bulgaria, deoarece există motive să se creadă că ei acţionează împotriva securităţii Bulgariei, precizează comunicatul de presă.
Soţii Goroşkin au locuit în Bulgaria într-o anumită perioadă, folosind documente personale care îi identificau în mod fals drept cetăţenii bulgari Denis Raşkov şi Diana Raşkova.
Potrivit informaţiilor obţinute de SANS, Vladimir Goroşkin şi Tatiana Goroşkina sunt „ilegalişti”, adică desfăşuraţi de Serviciul de Informaţii Externe (SVR) al Rusiei într-o operaţiune vizând infiltrarea prin identităţi străine false.
Scopul principal al prezenţei cuplului în Bulgaria era de a obţine actele de identitate bulgare necesare şi de a inventa poveşti de viaţă plauzibile care să autentifice aceste documente, pentru a le putea folosi ulterior în vederea colectării de informaţii în afara Bulgariei.

În vara anului precedent, Bulgaria a expulzat un număr mare de diplomați ruși, reducând numărul lor la 21 de diplomați, 3 consuli și 16 cadre administrative și tehnice rămase în țară. Această acțiune a fost luată pe baza informațiilor furnizate de Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS) și a provocat un scandal diplomatic între Bulgaria și Rusia.

Desant la Kiev

Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, s-a întâlnit cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Kiev. După întrevedere, cei doi au susţinut o conferinţă de presă comună, în cadrul căreia Zelenski a mulţumit pentru efortul şi sprijinul acordat de Bulgaria pentru apărarea ucraineană, pentru rutele comerciale, reluarea transportului maritim normal, dar şi pentru integrarea europeană şi aspiraţiile euro-atlantice ale Ucrainei. De asemenea, preşedintele ucrainean a subliniat că formula de pace cu susţinerea Bulgariei este foarte valoroasă. La rândul său, Nikolai Denkov a mulţumit pentru invitaţia de a vizita Kievul şi a precizat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este un război împotriva Europei, împotriva întregii lumi democrate. Potrivit prim-ministrului bulgar, „ambiţiile agresiunii ruse reprezintă o ameninţare directă şi la adresa securităţii naţionale a Bulgariei”. Şeful executivului de la Sofia a adăugat că guvernul bulgar şi majoritatea parlamentară depun eforturi pentru a oferi Ucrainei sprijin politic, militar, diplomatic, umanitar şi material. „Ne angajăm în punerea în aplicare a Formulei de pace din Ucraina pentru a realiza o pace justă, cuprinzătoare şi durabilă, bazată pe principiile Cartei ONU şi pe dreptul internaţional”, a menţionat Denkov.

Într-un comunicat de presă, guvernul bulgar afirmă că Denkov a călătorit în Ucraina însoţit de o delegaţie de înalţi oficiali, printre care se numără miniştrii justiţiei, Atanas Slavov, energiei, Rumen Radev, şi mediului, Iulian Popov.
Înainte de a pleca spre Kiev, Denkov a amintit că ţara sa, membră a NATO şi a Uniunii Europene (UE), susţine independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute de comunitatea internaţională.
Bulgaria participă la sancţiunile impuse de Uniunea Europeană Rusiei pentru invadarea Ucrainei, lansate în urmă cu doi ani, şi trimite arme în ţara atacată.

Flota în devenire

Flota militară fluvială a Bulgariei a operat în principal pe râul Dunărea și Marea Neagră, având un rol limitat în conflicturile din secolul XX, inclusiv în timpul Războaielor Balcanice și celor Mondiale. În perioada Războiului Rece, sub influența Blocului Estic, marina a fost reorganizată și dotată cu echipamente sovietice, participând la exerciții navale ale Pactului de la Varșovia, dar fără a lua parte la operațiuni militare. După căderea Uniunii Sovietice și regimului comunist bulgar, și aderarea la NATO în 2004, marina bulgară a început să se modernizeze, achiziționând nave relativ moderne

În perioada Războiului Rece, a fost dotată cu echipament sovietic, participând la exerciții ale Pactului de la Varșovia. După 1989, a trecut printr-un proces de modernizare, reflectând orientarea Bulgariei către standardele NATO, la care a aderat în 2004. Astăzi, Marina Bulgară operează o serie de nave relativ moderne, adaptându-se la cerințele secolului 21 și contribuind la operațiunile alianței.

În 2024, Marina Bulgară a lansat prima din cele două corvete MMPV 90, cu o greutate de 2,300 tone, la șantierul naval MTG Dolphin din Varna. Aceste nave, numite „Hrabri” și „Smeli”, sunt dezvoltate în cooperare cu constructorul naval german NVL Group. Corvetele, care măsoară aproximativ 90 de metri în lungime, sunt destinate să modernizeze flota bulgară, oferindu-i capabilități îmbunătățite pentru misiuni internaționale sub egida NATO și UE. Livrarea primei nave este programată pentru al treilea trimestru al anului 2025, urmată de a doua navă un an mai târziu.

Portavion de drone

Un portavion pentru drone va fi construit în România, la șantierul Damen din Galați. Damen a dezvoltat această navă multifuncțională de 107 metri lungime pe baza cerințelor specifice ale Marinei portugheze. Nava va fi înzestrată cu un sistem care să lanseze drone și elicoptere fără pilot și poate efectua și misiuni de cercetare oceanică, căutare și salvarea, precum și ajutor în caz de urgență, în plus față de operațiunile de siguranță maritimă și sprijin naval.

Nava construită la Galați va avea o rampă pentru UUV (vehicule subacvatice fără pilot) și USV (vehicule de suprafață fără pilot), precum și o punte de zbor de 94×11 metri și hangare pentru UAV (vehicule aeriene fără pilot). Pentru activitățile de cercetare și monitorizare oceanică, nava va fi dotată cu laboratoare și spații de cazare pentru personalul științific. Totodată, vasul va avea o punte de marfă de 650 de metri pătrați și spațiu pentru 12 containere. Marina portugheză are în prezent două nave în serviciu construite de Damen. Acestea sunt fregatele multifuncționale NRP Bartolomeu Dias și NRP D. Francisco de Almeida, din clasa Bartolomeu Dias, cu o lungime de 122 de metri. Ambele nave au servit inițial în Marina Regală Olandeză (ca fregate din clasa Karel Doorman) înainte de a fi supuse unui program substanțial de modernizare de către Damen și agenția olandeză COMMIT (Command Materiel and IT).

Share our work
Considerente de natură tactică asupra bătăliilor din 2023-2024

Considerente de natură tactică asupra bătăliilor din 2023-2024

După ce asediul Avdiivkăi s-a încheiat, consider că ar fi necesară o trecere în revistă a considerentelor tactice din anul trecut cu perspective pentru anul acesta, pentru a ne putea face o impresie asupra genului viitoarelor confruntări pentru 2024 pe frontul ucrainean. Chiar dacă informațiile sunt încă incomplete, cred că sunt suficiente pentru a ne face o idee generală, urmând ca viitorul să o confirme sau să o infirme. Referitor la perspectivele de natură strategică, acestea le-am abordat în analizele precedente (vezi https://karadeniz-press.ro/perspective-rusesti-asupra-razboiului-in-2024/ și https://karadeniz-press.ro/perspective-ucrainene-asupra-razboiului-in-2024/ ), așa că acum ne vom concentra pe cele tactice, respectiv confruntările militare pe linia de front și pe scurt din spatele acesteia.

Mă voi referi la cele din anul trecut și anul acesta, pentru a ne putea face o idee cum ar putea să evolueze în viitorul apropiat, respectiv anul acesta.

Soledar

Bătălia pentru Soledar este prea puțin cunoscută deoarece s-a desfășurat concomitent și în paralel cu cea pentru Bakhmut, care a atras atenția și interesul general. Soledar este un orășel cu o populație de circa 11000 de locuitori înainte de război, cu o mină de sare și o fabrică de ghips, ceea ce îi dădea o oarecare importanță tactică prin posibilitatea depozitării de armament și muniție în interiorul minei. Mai era și posibilitatea ca ramificația de tuneluri vechi să răzbată dincolo de liniile ucrainene de apărare. Dar, cel mai important, Soledar se afla la 15 kilometri nord de Bakhmut, de aceea era important pentru efortul rușilor de a cuceri Bakhmut, și tot de aceea bătălia pentru Soledar se confundă de multe ori cu cea pentru Bakhmut. De aceea Soledar este important, chiar esențial pentru cucerirea de către ruși a Bakhmutului, pe lângă faptul că Bakhmutul ar fi putut fi atacat și dinspre nord prin căderea Soledarului, cucerirea acestui orășel apropia forțele ruse de șoseaua M03 ce leagă Bakhmut de Sloviansk, una dintre cele mai importante rute de aprovizionare.

Bombardarea Soledar, la fel ca și a Bakhmut și a altor localități învecinate a început din mai, dar asaltul principal a început la 1 august 2022. Inițial, rușii au atacat cu blindate, atacuri respinse cu grele pierderi de către unitățile antitanc ucrainene. Chiar dacă uneori au avansat precaut, căutând să se acopere, blindatele rusești nu au obținut câștiguri teritoriale importante, sfârșind prin a fi distruse de lansatoarele individuale antitanc.

Între timp începe ofensiva ucraineană în Kherson (30 august 2022) urmată de ofensiva surpriză din Kharkov (7 septembrie 2022), fapt care îi face pe ruși să oprească pe moment asaltul de pe frontul Bakhmut – Soledar, dar apoi o reiau cu mai multă îndârjire pentru a ușura presiunea celor două ofensive ucrainene, dar eșuează de fiecare dată cu pierderi importante pentru atacatori. În perioada octombrie – decembrie bate pasul pe loc, pentru a fi reluată puternic la sfârșitul lui decembrie.

De data aceasta rușii au schimbat tactica la Soledar, renunțând la atacurile cu blindate sau la valurile umane, axându-se pe infiltrarea de grupe mici, între 3 și 15 oameni, maxim până la nivel pluton (30 de oameni), mai ales în zona urbană unde luptele de stradă, casă cu casă, sunt caracteristica principală. Aceștia sunt ușor înarmați, duc cu ei doar câteva mortiere de 82 mm și armament antitanc. Aceasta a fost o schimbare majoră de tactică a rușilor în ultima fază a bătăliei de la Soledar, dovadă că s-au adaptat la realitățile noului câmp de luptă. Oarecum ciudat, având în vedere că până la Avdiivka pare că au uitat totul.

S-a mai putut observa faptul că rușii nu mai atacă frontal, ci caută flancurile pozițiilor întărite ucrainene, descoperite în prealabil prin atacurile în valuri cu trupe de sacrificiu. Astfel, caută punctele de joncțiune între unități sau puncte de rezistență. De asemenea, atacă simultan mai multe puncte din mai multe direcții, folosindu-se de acoperirea perdelelor forestiere sau ravenelor din teren, precum și al clădirilor din zonele urbane, cu scopul de a dispersa focul apărătorilor ucraineni. Caută să se infiltreze între punctele de rezistență ucrainene și să execute foc de acolo, inducând ideea că o poziția defensivă a căzut și să-i facă pe apărătorii punctelor adiacente să se replieze părăsindu-și pozițiile de rezistență, sau să îi facă să tragă asupra vecinilor provocând victime prin friendly-fire.

La Soledar rușii au folosit intensiv lansatorul de grenade de 30 mm AGS-17, dovedit ca fiind de mare ajutor unităților ce se infiltrau și atacau pozițiile ucrainene, bănuite de a fi provocat aproape jumătate din pierderile apărătorilor din orașul Soledar. Rușii foloseau un proces de avans folosind aceste arme de la mică distanță. Prima grupă avea între cinci și șapte astfel de unități AGS-17 și o unitate ce opera o dronă de recunoaștere, care identifica coordonatele apărătorilor ucraineni și le transmitea acestei prime grupe care deschidea focul pe aceste coordonate. Coordonatele erau preluate de a doua grupă ce deschidea focul în timp ce prima reîncărca asigurând un foc continuu și dens. Această tactică care s-a dovedit de folos rușilor în ultima fază a bătăliei pentru Soledar a fost folosită preponderent de către unitățile Wagner.

Soledar a fost total cucerit de către ruși la 17 ianuarie 2023, facilitându-le acestora ofensiva asupra Bakhmutului, prin ocuparea părții nordice (o încercuire parțială) și amenințarea asupra liniei de comunicații M03 cu Sloviansk. Cu toate acestea rușii au reușit cucerirea Bakhmut abia patru luni mai târziu, la sfârșitul lunii mai 2023, cu prețul unor pierderi enorme.

Bakhmut

Această bătălie a fost mult mediatizată și urmărită, așa că nu voi insista mult asupra ei, ci doar asupra chestiunilor tactice. Deși Bakhmutul a fost scena unor bătălii grele încă din 2014, ne referim la bătălia pentru Bakhmut când vorbim de ultima fază, cea mai cumplită, respectiv din august 2022 până în mai 2023, căderea orașului, deși nu se mai poate numi oraș sau așezare umană, fiind total nivelat și distrus de artilerie, la fel ca și Soledar, Marinka, Avdiivka sau alte orașe aflate în calea rușilor.

Ca și la Soledar, atacul principal a început în august 2022, dar Bakhmutul fiind un front mai larg, rușii au ales tactica atacurilor susținute și în valuri de tancuri și blindate intercalate cu valuri de infanterie. Ucrainenii au răspuns printr-o apărare avansată și activă, organizând grupe de asalt care să respingă și să contraatace avansurile rusești, prinzându-le pe picior greșit înainte de a ajunge destul de aproape de pozițiile defensive ucrainene, deci înainte de a fi desfășurate pentru atacul propriu-zis.

Am să descriu pe scurt un astfel de angajament:

Anihilarea unui grup de atac din Regimentul 11 Infanterie Motorizată Gardă ”Vostok” din cadrul Miliției Populare Donetsk (DPR) la 15 ianuarie 2023, când au încercat să ocupe satul Vodyane (lângă Bakhmut) cu scopul de a tăia liniile de aprovizionare ucrainene. Infanteria din Batalionul Sloviansk (milițiile DPR) a început să asalteze partea de nord a satului. Pentru a trece răul înghețat peste barajul distrus au dispus un pod mobil de asalt MTU-72, dar care a fost distrus de ucraineni în ziua anterioară. În sprijinul infanteriei au trimis 8-9 transportoare BMP-1 din Regimentul Vostok. Când blindatele s-au apropiat de intersecția drumului districtual Donetsk cu șoseaua Vodyane au fost reperate de dronele de recunoaștere ucrainene. Primul BMP-1 a fost distrus de artilerie, celelalte au traversat un câmp și au încercat să se apropie de liziera unei păduri, aici au fost angajate de ucraineni cu artilerie și explozibil lansat de drone. Comandantul rus a fost rănit și declară că pozițiile antitanc ucrainene au fost bine pregătite, 70% din oamenii săi fiind uciși, restul majoritatea răniți, unii nici nu au apucat să debarce din transportoare. În timp ce transportoarele rusești erau anihilate, două tancuri T-72B au venit în ajutor pe același traseu. Primul a fost distrus de un lansator individual Stugna-P de către infanteria ucraineană, al doilea ceva mai departe de un proiectil în compartimentul motor. Între timp, o altă coloană de BMP-uri rusești venea dinspre Opynty spre nordul Vodyane, probabil în intenția de a-și debarca infanteria cât mai aproape, fără să știe că podul mobil de asalt fusese distrus în ziua precedentă. Primul BMP a fost distrus chiar lângă epava podului de asalt, restul și-au continuat drumul. Trei BMP-ului s-au oprit pe marginea terasamentului, unul a fost distrus și celelalte două avariate. Astfel, rușii au renunțat pe moment la atacul asupra Vodyane, având următoarele pierderi confirmate: 1 MTU-72 pod mobil de asalt distrus pe 14 ianuarie, 12 BMP, 2 tancuri T-72B și cel puțin 50 de morți și răniți.

Ulterior, pe măsură ce rușii pierd mai multe blindate la Bakhmut, locul asaltului cu tancuri și transportoare blindate va fi luat de atacuri în masă de infanterie, valurile umane devenite caracteristice pentru asalturile rușilor asupra pozițiilor întărite, de la Bakhmut până la Avdiivka. Aici, la Bakhmut, elementul Wagner a căpătat preponderență și primplanul, cucerirea orașului devenind o obsesie pentru ruși, dar și pentru Prigojin, care dorea în acest mod să-și dovedească valoarea și loialitatea față de Putin în dauna lui Shoigu și Gherasimov. Risipa de vieți omenești rusești a fost enormă, dar trebuie să ținem cont de faptul că în prima fază Wagner au avut posibilitatea să recruteze din închisori. Nu este prima dată, acest sistem a fost folosit de către ruși și în conflictul din Transnistria în 1992 și în multe altele.

Date oficiale rusești ne permit să estimăm destul de bine numărul de condamnați recrutați de către Wagner și armata rusă. Astfel, în ianuarie 2022, înainte de începerea războiului, existau 420000 de deținuți în închisorile din Rusia, în octombrie 2023 mai erau 254000. Având în vedere că numărul condamnaților este în principiu constant, asta înseamnă vreo 150000 de condamnați recrutați. Trebuie menționat că Prigojin a apucat să recruteze pentru Wagner vreo 50000, după care i s-a interzis accesul în închisori, dar recrutările au continuat de către ministerul apărării, care mai ia 100000 de deținuți, majoritatea în unități Storm-Z.

Astfel, Wagner avea suficientă carne de tun pentru a continua atacurile sinucigașe doar cu scopul de a epuiza apărarea ucraineană prin atacuri constante, indiferent de pierderi. Astfel de atacuri erau în număr de 10-15 pe zi, după un anumit tipic. În primul val erau trimise grupe de sacrificiu, de obicei din deținuții dispensabili, doar cu scopul de a atrage focul ucrainenilor și a descoperi punctele lor de rezistență. Apoi rușii bombardau aceste puncte, după care urma un alt val, care de asemenea era decimat. Din nou bombardament de artilerie și abia ulterior, prin valul 5 sau 6 erau trimiși cei experimentați care între timp identificaseră punctele tari ucrainene rămase și se strecurau spre ele pentru a le elimina. Dacă eșuau, procesul se relua cu valurile de sacrificiu. Ucrainenii s-au adaptat și ei, deschizând focul asupra valului de sacrificiu din poziții adiacente, nu din cele întărite, apoi cele adiacente erau părăsite în timp ce artileria rusă lovea în gol. Astfel își camuflau pozițiile de rezistență pentru mai mult timp.

Dar aceste atacuri repetate în ciuda pierderilor enorme, inferioritatea în artilerie a ucrainenilor și lipsa unor rezerve suficiente a făcut ca unele poziții să fie pierdute și treptat rușii să câștige teren călcând, la propriu, peste cadavrele propriilor camarazi. În final, Bakhmut a căzut cu costuri enorme, în medie de 6 la 1, raport care nu a fost depășit decât la Avdiivka. S-a putut observa că raportul este mai mare pe măsură ce rușii se apropie de oraș, în zona rurală, dar mai mic în cazul luptelor de stradă, deși practic orașul a fost nivelat ca și Soledarul.

Vuhledar

Caracteristica acestui oraș aflat încă în stăpânirea ucrainenilor este faptul că se află pe o poziție dominantă înconjurată de o zonă descoperită, pe care ucrainenii au minat-o în prealabil și au avut timp suficient pentru a-și crea poziții defensive puternice. Vuhledar va fi cunoscut ca și cimitirul infanteriei marine rusești, la fel cum Bakhmut este cunoscut ca și cimitirul Wagner, deoarece efortul principal din partea rușilor a fost condus de Brigăzile 40 și 155 Infanterie Marină rusă, cărora li s-au alăturat Brigăzile 3 și 72 de Infanterie Motorizată plus unități din milițiile DPR. Tactica folosită era atacul cu unități mecanizate dispuse în formă de romb, cu legături radio între ele. Dronele de recunoaștere sunt disponibile la nivel de pluton. Fiecare localitate, stradă sau punct de reper avea o altă denumire decât cea de pe hărțile ucrainene pentru a induce confuzie în rândul apărătorilor în cazul în care convorbirile radio erau interceptate.

Această tactică pare să fi fost copiată de la Wehrmachtul german din al doilea război mondial, dar rușii au aplicat-o prost. Asta deși în regulamentul de luptă din 1944 Gefechtsausbildung der Panzergrenadiere se specifică foarte clar că decizia pe câmpul de luptă în momentul în care unitatea de blindate intră sub foc puternic inamic aparține în totalitate comandantului unității din teren. Acesta decide în fracțiuni de secundă dacă trebuie să răspundă cu foc sau să se deplaseze pe o poziție mai adăpostită, să debarce infanteria din transportoare care să ia parte la luptă ca sprijin pentru blindate sau să nu o facă, ci să se deplaseze rapid la adăpost.

Dar în armata sovietică / rusă comandamentul superior nu are încredere în comandanții din teren, ei sunt instruiți și văzuți ca și simpli executanți. Dacă i se ordonă să ducă transportoarele până la 300 metri de linia defensivă ucraineană, atunci acesta o va face indiferent dacă intră în câmp minat sau în kill-zone-ul artileriei inamice. În caz că nu o face și are inițiative personale, poate fi trimis la curtea marțială, dacă supraviețuiește.

Așa se explică ceea ce am văzut de multe ori la Vuhledar, tancuri și transportoare blindate intrând în câmp minat și sărind în aer unul după altul, sau prinse în tirurile artileriei și sărind în aer tot așa, dar avansând fără să strice formația. Nu am văzut ca în acele momente să debarce infanteria din transportoare, ci avansau și săreau în aer împreună cu ei.

Astfel, pierderile rușilor la Vuhledar au fost îngrozitoare, brigăzile de infanterie marină fiind nevoite să fie completate de două ori. Iar prin asta s-a degradat serios statutul de unitate de elită pentru infanteria marină, având în vedere că aceste completări au fost efectuate cu recruți fără experiență, proces generalizat în armata rusă, în care mobilizații sunt încadrați în unități și trimiși pe front fără vreo minimă pregătire prealabilă.

Contraofensiva ucraineană de vară (iunie – octombrie 2023)

Aceasta a început mai târziu decât se preconiza din cauza întârzierilor materialului militar occidental, a fost de la început prejudiciată prin aruncarea în aer de către ruși a barajului de la Nova Khakovka, așa că a avut auspicii nu prea favorabile de la bun început, în schimb, existau foarte multe așteptări de la această ofensivă.

Fără îndoială ucrainenii au tras învățăminte din aceste trei ofensive rusești (Soledar, Bakhmut și Vuhledar) plus din altele de mai mică amploare și intensitate (Marinka, Kupyansk etc.). Au fost studiate cu atenție tehnicile și tacticile de asalt ale rușilor, extras ce e bun și ce e rău pentru asaltul ucrainean, în ideea de a aplica ce este favorabil și a evita ce nu le-a ieșit bine.

Ucrainenii au început ofensiva în Zaporoje pe trei direcții (ulterior au redus la una, spre Robotyne – Tokmak, cea care a progresat cel mai mult), și au început cu asalt de tancuri și blindate contra unor poziții fortificate. Cam același lucru ca și rușii la Bakhmut și Vuhledar, mai ales la Vuhledar, unde pozițiile apărării erau mai bine pregătite. Dar în Zaporoje linia Surovikin era mult mai puternică ca și apărarea ucraineană la Vuhledar, consta din mai multe linii defensive succesive puternice, formate din câmpuri minate, dinți de tigru, șanțuri antitanc și poziții fortificate ale infanteriei.

Cum spuneam, în primele zile ale ofensivei, ucrainenii au testat atacurile cu blindate, au înregistrat pierderi în oameni și tehnică de luptă și au renunțat, schimbând tactica cu atacuri pe grupe de infanterie infiltrate, tancurile și transportoarele având doar rol de sprijin. Ceva asemănător cu ce au încercat rușii în ultima parte a atacului de la Soledar, după cum descriam mai sus. O tactică mai puțin costisitoare în vieți ucrainene, dar mare consumatoare de timp.

Există o mare diferență între abordarea rusă / sovietică, despre care vorbeam mai sus, și cea NATO, adoptată și de ucraineni. În abordarea și doctrina rusă, comandantul din teren este doar simplu executant, nu i se cultivă spiritul de inițiativă, el trebuie doar să ducă la îndeplinire ordinul, adică să execute misiunea exact cum i se trasează. În armatele occidentale comandantului din teren i se precizează misiunea și obiectivele, el alegând mijloacele și modul în care le va duce la îndeplinire.

Spre exemplu, unui comandant rus i se spune să cucerească o poziție și cum să o facă, respectiv să avanseze cu transportoarele blindate până la 300 de metri de poziție, unde infanteria va debarca și va ataca în lanț de trăgători sprijiniți de focul mitralierelor de pe transportoare și al artileriei din spate. Într-o unitate NATO i se spune comandantului să ocupe poziția, el decide cum o va face. Dacă se apropie cu transportoarele și intră într-un câmp de mine antitanc, acesta poate decide să debarce infanteria și să continue cu ea pe jos etc., nu să continue cu încăpățânare prin câmpul de mine cu transportoarele fiindcă așa e ordinul (cum au făcut-o rușii de multe ori, inclusiv la Vuhledar).

Desigur că a doua soluție, cea NATO (copiată și de ucraineni), este mai bună, de aceea armatele alianței își antrenează militarii să fie lideri, nu simpli executanți, și le dezvoltă spiritul de inițiativă. Această abordare este superioară din mai multe motive, unul că lasă inițiativa comandantului din teren care va ști să profite de o oportunitate în momentul în care aceasta apare, putând obține câștiguri suplimentare față de misiunea inițială dacă i se ivește ocazia, al doilea că ia decizii responsabile pe loc, scutind timp care în focul luptei poate fi diferența dintre viață și moarte. De exemplu, comandantul rus care nimerește cu transportoarele într-un câmp de mine înainte de a ajunge la 300 de metri să lase infanteria, va trebui să ceară aprobare de la superiori să debarce infanteria mai devreme. Până îi vine răspunsul și el așteaptă cu unitatea sub foc, s-ar putea ca pierderile sale să devină exagerat de mari. Cam așa s-a întâmplat la Vuhledar și în alte părți.

Datorită acestui mod de conducere am asistat la o schimbare de tactică în contraofensiva ucraineană și s-a ajuns la un raport de pierderi de 3 la 1 în favoarea ucrainenilor (3 ruși scoși din luptă pentru fiecare ucrainean), deși de obicei raportul este invers în defavoarea celui care atacă. Desigur, cele mai mari pierderi le-au avut rușii în contraatacurile date pentru a recupera fiecare poziție pierdută, deoarece și aceste atacuri erau date tot ca și la Bakhmut, în valuri umane, iar cu tehnica blindată de multe ori prin propriile câmpuri de mine.

După cum spuneam, această tactică ucraineană este mai sigură și mai puțin consumatoare de resurse umane, dar este destul de înceată. Când a venit toamna și vremea a devenit nefavorabilă unor ofensive de amploare, ucrainenii aveau două posibilități. Trecuseră de Robotynie și mai aveau 15 km până la Tokmak. Ori forțau cu atacuri masive (ca și rușii la Bakhmut) cu blindate și artilerie, având atunci pierderi comparabile cu aceștia, ori se opreau pentru a lupta în altă zi. Ucrainenii au decis a doua variantă, pentru ei este important să-și conserve forța de luptă, spre deosebire de ruși, care au dovedit că nu pun preț pe viețile propriilor soldați, important este îndeplinirea obiectivului.

Avdiivka

Atacul rusesc de la Avdiivka a fost răspunsul imediat al rușilor la oprirea contraofensivei de vară ucrainene în octombrie 2023. Acest oraș suburbie a Donetskului, capitala regiunii Donetsk din Donbass a fost teatru de bătălie din 2014, fiind în prima linie a confruntării ruso-ucrainene. Luptele s-au intensificat odată cu invazia rusă din 2022, dar au ajuns la paroxism după octombrie 2023.

Stilul de a ataca al rușilor este identic cu precedentele mai sus menționate, dar avantajul lor este faptul că Avdiivka constituia un intrând adânc în dispozitivul rusesc, astfel că beneficiau de oportunitatea de a presa umerii intrândului, la nord și la sud. Treptat, cu prețul unor pierderi enorme, reușesc să avanseze amenințând cu tăierea liniilor de aprovizionare ucrainene și să prindă în încercuire efectivele din orașul propriu-zis. Ori, până acum, niciuna din părți nu a reușit încercuirea unor efective majore ale adversarului, poate cu excepția ucrainenilor în ofensiva surpriză de la sud-est de Harkov. Dar stăpânirea acestor umeri a avut un efect similar ca și cucerirea Soledarului asupra Bakhmutului, faptul că ofensiva rusă putea presa de pe mai multe direcții.

Ucrainenii au decis să evacueze Avdiivka în februarie 2024, lăsând-o în mâna rușilor, care au înregistrat aici cele mai mari pierderi într-o bătălie, mai mari ca și cele din Bakhmut. Raportul se cifrează undeva la 10 la 1, rușii înregistrând circa 17000 de morți și 30000 de răniți, plus sute de tancuri și transportoare blindate, piese de artilerie etc. Vă amintiți faptul că în cazul bătăliei pentru Bakhmut, raportul pierderilor a început să descrească pe măsură ce luptele au ajuns în zona urbană, chiar așa distrusă cum era. La fel, rușii pătrunzând în periferiile Avdiivkăi, pierderile ucrainenilor în raport cu cele ale rușilor au început să crească, acesta fiind un alt motiv pentru care au decis evacuarea.

Rușii au obținut victoria, dar cu costuri enorme, dar posibilitatea ca aceasta să aibă repercusiuni majore asupra frontului în general este redusă. S-a văzut și la Bakhmut sau Marinka, ucrainenii au pregătit din timp, pe măsură ce ofensiva inamică progresa, noi poziții defensive puternice imediat în spate. La fel cum au procedat rușii în cursul contraofensivei ucrainene de vară, când ucrainenii au trecut de Robotynie spre Tokmak, rușii au construit noi linii defensive în spatele Tokmakului, completând și întărind așa zisa linie Surovikin.

Concluzii

Cinic vorbind, ucrainenii au nevoie de cât mai multe astfel de bătălii ca și Bakhmut sau Avdiivka pentru a măcina forțele ruse și tehnica lor militară, în genul acesta de război de uzură este important ca adversarul să piardă mai mult decât poate produce sau aduce.

Pierderile imense ale rușilor îi vor împiedica pe aceștia să poată organiza în viitorul apropiat o nouă ofensivă majoră, ei având nevoie de a-și regrupa și odihni trupele. Iar ucrainenii au și ei nevoie de un respiro pentru a rezolva sau a se rezolva unele probleme.

Pe lângă faptul că ucrainenii trebuie să distrugă mai mult decât aduc rușii, ei trebuie să aducă sau să producă mai mult decât pierd în conflictul cu rușii. Pentru asta trebuie să se rezolve trei chestiuni esențiale, deblocarea ajutorului american, adaptarea ajutorului european și chestiunea mobilizării de noi resurse umane ucrainene.

Despre ajutorul american s-a tot vorbit, nu o să insist,vom vedea cum se va rezolva chestiunea în senatul american, dar și europenii trebuie să devină mai pragmatici. Au promis un milion de obuze de artilerie și au livrat până acum 525000, în timp ce rușii numai de la Coreea de Nord a primit între un milion și două milioane, asta în afară de producția proprie. Europenii se încăpățânează să livreze doar din producția proprie, ceea ce nu este suficient, atunci ori se trece la producția de război, ori se acceptă și obuze din import, de exemplu Coreea de Sud și alte state non-UE având stocuri suficiente pentru a echilibra situația care acum este net favorabilă Rusiei. Spre exemplu, raportul în obuze de artilerie trase în timpul bătăliei de la Avdiivka a fost inițial de 5 la 1 pentru ruși, ajungând spre final la 10 la 1.

Dar ceea ce ucrainenii trebuie să facă ei înșiși este chestiunea rezervelor, au nevoie de noi trupe în rezervă pentru a putea roti cu ușurință efectivele aflate pe front, dar și pentru a întări cu ușurință sectoare amenințate și să poată deveni ei înșiși o amenințare serioasă la adresa rușilor în vederea unor ofensive viitoare. Deoarece un război nu se câștigă doar în apărare, aici îți uzezi adversarul, dar trebuie să fii capabil să îl lovești decisiv când este slăbit și uzat. La asta se referea și generalul Valeri Zalujnîi în eseul său (vezi https://karadeniz-press.ro/generalul-valery-zaluzhny-comandantul-armatei-ucrainene-despre-situatia-frontului/).

Share our work
Rusia, supărată de aderarea Suediei la NATO

Rusia, supărată de aderarea Suediei la NATO

Ambasada Federației Ruse la Stockholm a precizat, într-un mesaj postat pe canalul său oficial de Telegram, că autoritățile de la Moscova vor lua „contramăsuri” în cazul aderării Suediei la NATO, relatează mass-media internațională.

„Aceste contramăsuri vor fi de natură politică şi tehnico-militară, pentru a minimiza ameninţările la adresa securităţii naţionale a Suediei”, a subliniat reprezentanţa diplomatică rusă. Conţinutul lor „va depinde de condiţiile şi de amploarea integrării Suediei în NATO, inclusiv de posibila desfăşurare în Suedia a unor trupe, mijloace şi arme” din Alianţa Atlantică, a continuat aceasta.

Luni, Suedia a obţinut aprobarea parlamentului ungar pentru intrarea sa în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, înlăturând astfel ultimul obstacol în calea unui proces de aderare început în urmă cu doi ani. Ţara, care a dorit să adere la NATO după ofensiva rusă din Ucraina, pune astfel capăt celor peste două sute de ani de nealiniere militară. Regatul scandinav va deveni cel de-al 32-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice.

„Depinde de Suedia să facă o alegere suverană în ceea ce priveşte politica sa de securitate. În acelaşi timp, intrarea Suediei într-o alianţă militară ostilă Rusiei va avea consecinţe negative asupra stabilităţii în Europa de Nord şi în jurul Mării Baltice, care rămâne spaţiul nostru comun” şi care nu va deveni niciodată un „lac NATO”, au afirmat diplomaţii ruşi pe Telegram.

Aderarea Suediei, după cea a Finlandei în 2023, înseamnă că toate ţările riverane Mării Baltice, cu excepţia Rusiei, sunt acum membre ale Alianţei. Acest lucru i-a determinat pe unii observatori să numească această mare „lacul NATO”, unde Aliaţii vor putea restricţiona mişcările flotei ruse în caz de conflict. Intrarea Suediei va asigura cu siguranţă o mai bună protecţie a statelor baltice, dar Moscova va avea în continuare la dispoziţie enclava puternic înarmată Kaliningrad.

Începând din 2014, extinderea NATO a fost inclusă ca una dintre „principalele ameninţări externe” în doctrina militară a Rusiei, documentul care determină politica de apărare a ţării. Unul dintre motivele invocate de Rusia pentru atacarea Ucrainei în februarie 2022 a fost acela de a împiedica Kievul să adere la NATO.

Suedia se poate aştepta ca Rusiei „să nu-i placă” aderarea ţării la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a declarat premierul suedez Ulf Kristersson, relatează CNN.

„În ceea ce priveşte Rusia, singurul lucru la care ne putem aştepta cu siguranţă este că nu le place ca Suedia să devină membră NATO. Nici lor nu le-a plăcut ca Finlanda să devină membră NATO”, a declarat Kristersson la o conferinţă de presă la Stockholm, subliniind că ambiţiile Rusiei de a limita extinderea NATO s-au întors împotriva lor.

Kristersson a remarcat, de asemenea, natura istorică a ascensiunii ţării sale în cadrul alianţei.

„Suedia lasă în urmă 200 de ani de neutralitate şi nealiniere. Este un pas mare şi ceva ce trebuie luat în serios, dar este, de asemenea, un pas foarte natural pe care îl facem. Aderarea la NATO înseamnă că acum venim acasă la un număr mare de democraţii care cooperează pentru pace şi libertate. O cooperare foarte reuşită”, a declarat Kristersson.

Preşedintele român Klaus Iohannis a afirmat că intrarea Suediei în familia NATO va spori apărarea şi descurajarea pe flancul estic şi „vom continua sprijinul nostru puternic pentru Ucraina”.

„Astăzi au fost stabilite condiţiile pentru a primi Suedia în familia NATO. Contribuţia acestei ţări la securitatea euro-atlantică este substanţială. Cu Suedia în NATO, vom spori apărarea şi descurajarea pe flancul estic şi vom continua sprijinul nostru puternic pentru Ucraina. Împreună suntem mai puternici”, a scris Klaus Iohannis, luni pe reţeaua X.

Parlamentul ungar a ratificat, luni, aderarea Suediei la NATO, ultima etapă a aderării acestei ţări nordice la Alianţa Nord-Atlantică, după invazia Ucrainei de către Rusia, relatează AFP. Această ratificare are loc după o lungă aşteptare şi un drum haotic, în urma unor tergiversări ale Turciei urmate de un vot pozitiv în ianuarie, şi tergiversări ale premierului naţionalist ungar Viktor Orban.

Viktor Orban şi-a dat de mult acordul de principiu aderării Suediei la NATO, însă înainte de a încheia ratificarea, cerea ”respectul” Stockholmului, pe care-l cosidera prea critic faţăă de politica sa.

O vizită a premierului suedez Ulf Kristersson în Ungaria a reprezentant epilogul unui ”lung proces în vederea restabilirii încrederii”, potrivit lui Viktor Orban.

În vederea pecetluirii acestei cooperări, cele două ţări au anunţat că Budapesta a cumpărat patru avioane de luptă din Suedia, care să-i consolideze flota actuală de 14 avioane de tip Gripen.

Protocul aderării Suediei la NATO, care este necesar să fie adoptat în unanimitate de către statele membre NATO, se afla în suspans din mai 2022.

În urma votului favorabil al Parlamentului ungar de luni, legea urmează să fie promulgată de către preşedintele ungar în câteva zile.

Suedia va putea, atunci, să depună ”instrumentul aderării” la Washington, potrivit uzanţelor NATO, şi să devină al 32-lea stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

În cazul Finlandei, Ankara şi-a dat unda verde la 30 martie 2023, iar Helsinki a depus acest instrument la 4 aprilie şi a aderat la NATO la cinci zile după votul turc.

Stockholmul şi-a anunţat candidatura la NATO în urma invaziei ruse a Ucrainei, în acelaşi timp cu Helsinki.

În timp, însă, Ungara a amânat neîncetat ratificarea, invocând de fiecare dată alte pretexte.

Aderarea Suediei la NATO pune capăt unei perioade de 200 de ani de nealiniere militară a acestei ţări nordice, care renunţă astfel la politica sa de neutralitate adoptată după sfârşitul Războaielor Napoleoniene, în secolul al XIX-lea, şi la politica sa de nealiniere militară de după Sfârşitul Războiului Rece.

Această aderare marchează o schimbare profundă a apărării suedeze, care intră de-acum într-un colectiv, o evoluţie geopolitică majoră în regiune.

Fostul ministru social-democrat al Apărării Peter Hultqvist declara în toamna lui 2021 că putea ”garanta” că nu va participa nicodată la o aderare la NATO.

Însă invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022, a marcat o cotitură spectaculoasă în rândul partidelor de la putere şi din opoziţie, iar o majoritate clară a Parlamentului a adoptat prin vot, în mai 2022, o cerere de aderare la NATO.

Aderările Suediei şi Finlandei la NATO înseamnă de-acum că pe malul Mării Baltice se află numai state membre ale Alianţei.

Astfel, unii analişti cataloghează Marea Baltică drept un ”lac NATO”. ”Aceasta este utima piesă a puzzle-ului hărţii NATO în Europa de Nord pusă la locul ei”, a declarat pentru agenția AFP un analist de la Agenţia suedeză de Cercetare a Apărării Robert Dalsjö.

Share our work
Relațiile sino-ruse: între parteneriat strategic și divergențe

Relațiile sino-ruse: între parteneriat strategic și divergențe

Istoria relațiilor sino-ruse

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a marcat o nouă etapă în evoluția sistemului internațional. După înfrângerea axei Berlin-Roma-Tokyo și a dispariției inamicului comun, sistemul internațional a fost divizat în două tabere: capitalistă și comunistă. Bineînțeles că existau și state care în mod oficial nu au dorit să se alinieze nici uneia din părți, creând „Mișcarea Țărilor Nealiate”. Deși aceasta cuprindea un număr semnificativ de state, în prezent sunt 120 de țări, nu a jucat un rol la fel de mare ca și blocul Vestic condus de SUA și cel Estic condus de URSS, atât din cauza lipsei unui lider, dar și a situației economice, majoritatea membrilor obținându-și independența în anii ’60.

Primele confruntări ideologice dintre SUA și URSS au avut loc în China, unde războiul civil izbucnise înaintea invaziei japoneze și a fost reluat imediat după ce Imperiul Nipon a capitulat la 2 septembrie 1945. Kuomintang-ul, a pierdut războiul în favoarea Partidului Comunist Chinez, iar la 1 octombrie 1949, Mao Zedong, a proclamat crearea Republicii Populare Chineze, în timp ce adversarii săi s-au retras pe insula Taiwan.

În pofida faptului că URSS și Republica Populară Chineză aveau aceeași ideologie și au avut o relație strânsă de colaborarea, aceasta s-a deteriorat rapid după moartea lui Stalin. Marea ruptură dintre cele două țări comuniste a avut loc în 1956, când liderul Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov a condamnat în mod public cultul personalității lui Stalin. În 1961, Beijing i-a numit în catalogat în mod public pe liderii de la Kremlin drept „Grupul revizionist trădător al conducerii sovietice”, fapt ce subliniază divergențele doctrinale dintre state. În 1969, a avut loc și o serie de ciocniri violente la granița sino-sovietică, soldată cu zeci de morți din ambele părți.

Prăbușirea Uniunii Sovietice și reformele lui Deng Xiaoping de deschidere a Chinei către exterior au normalizat relațiile dintre Federația Rusă și China. Cadru actual de colaborare dintre China și Rusia include o multitudine de acorduri interguvernamentale în diverse ramuri: comerț şi cooperare economică, investiții, cooperarea în ştiinţă şi tehnologie, inițiative comune privind protecţia proprietăţii intelectuale etc. În 2001, Beijing și Moscova au semnat un parteneriat strategic, prin care își expun dorința și se angajează să coopereze pentru a crea o lume multipolară. Momentul care a încununat colaborarea sino-rusă a avut loc în data de 21 iulie 2008, odată cu finalizarea procesului de delimitare legală a frontierei chino-ruse pe întreaga lungime a acesteia de 4.300 km. Miniștrii de externe ale celor două țări au semnat un acord prin care Federația Rusă a cedat benevol 174 km² în favoarea Chinei, soluționând astfel disputele teritoriale existente.

În 2013 Moscova și Beijing au semnat Declarația comună a Federației Ruse și Republicii Populare Chineze cu privire la cooperarea reciproc avantajoasă și aprofundarea relațiilor parteneriatului cuprinzător și a cooperării strategice. Documentul a consolidat cooperare în sectorul economic, energetic, tehnologic, cultural, dar și în cel al politicii externe. În planul politicii externe cele două țări și-au consolidat relații și prin crearea unor organizații comune. De exemplu, China și Rusia sunt membri fondatori ai Organizația de Cooperare de la Shanghai, care are drept obiectiv să promoveze cooperarea în domeniile securității, economiei și culturii, membri fondatori ai grupului de țări emergente BRICS, o formă de răspuns al formatului G7.

Relațiile economice dintre China și Rusia în perioada 2000-2020 au cunoscut un trend ascendent, cu precădere după primul val de sancțiuni impuse de UE în 2014. La începutul secolului XXI, doar 5% din produsele de export rusești ajungeau pe piața chineză. În 2014 procentul a ajuns la 7,5%, iar în 2022 exporturile către China au atins 20%, depășind spațiul CSI cu 5%. Au crescut semnificativ și importurile din China. În 2000 din totalul de produse importate în Federația Rusă doar 2,7% veneau de la vecinul asiatic. În 2014 procentajul a crescut la 17,8%, iar în 2022 aproximativ o treime din importurile rusești proveneau din China. Rusia a exportat în China bunuri în valoare de 129,14 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creștere de 12,7% față de 2022 și 56% față de anul 2021. În paralel, a importat bunuri în valoare de 110,97 miliarde de dolari, o creștere cu 46,9% față de 2022. Astfel în 2022, China a fost principalul partener comercial al Federației Ruse, în timp ce pe lista chineză Rusia ocupa poziția cu numărul 10. Gigantul asiatic importă de la vecinul său nordic combustibili minerali (petrol, produse petroliere, gaze naturale), cupru, lemn și produse maritime. Cele mai exportate produse chineze pe piața rusă sunt: mașini și echipamente tehnologice, vehicule, mașini electrice și părți componente ale acestora.

Obiectivul major comun sino-rus a rămas neschimbat din 2001 până în prezent. Cele două țări și-au reafirmat angajamentul prin semnarea unui nou document cu 20 de zile înaintea invaziei ruse în Ucraina. Acordul numit „Parteneriatul Strategic Nelimitat dintre China și Rusia”, subliniază faptul că nu există o margine în colaborarea dintre Moscova și Beijing, iar obiectivul major îl reprezintă limitarea influenței SUA și a lumii Occidentale la nivel mondial. Cele două puteri acuza Statele Unite de abordări ale politicii din perioada Războiului Rece și consideră că Washington este o amenințare la adresa securității și stabilității internaționale. Mai mult, ambele state și-au afirmat sprijinul reciproc în problemele de securitate, Rusia în Europa și China în zona Asia-Pacific.

Poziția Chinei în războiul din Ucraina

Republica Populară Chineză (RPC) a adoptat o poziție confortabilă în ceea ce privește conflictul din Ucraina. Fiind vorba de un război ce se află la mii de kilometri distanță de granițele sale, Beijing a căutat mereu să stea pe două scaune, pentru a-și maximiza beneficiile. Același tact diplomatic l-a adoptat în 2014 și în 2022. Anexarea Crimeii de către Rusia a fost realizată atât de rapid încât singura reacție a comunității internaționale a fost să condamne actul de agresiune rus. Beijing a preferat să ia o poziție neutră: nu a condamnat raptul teritorial, dar nici nu a recunoscut Crimeea drept teritoriu rusesc în conformitate cu dreptul internațional.

Poziția Chinei nu s-a schimbat nici după invazia militară rusă din 24 februarie 2022, care a obligat comunitatea internațională să se pronunțe în privința actului de agresiune. În primele luni de război China nu a luat nici o poziție fermă pro-Ucraina sau pro-Rusia, iar acest lucru îi reușește și în prezent. În cadrul ONU și al Consiliului de Securitate ONU, partea chineză mereu s-a abținut de la vot. Gigantul asiatic nu și-a exprimat clar punctul de vedere, preferând un rol de observator, doar să monitorizeze situația. Deși au existat declarații ale oficialilor chinezi, Beijing și-a exprimat în mod clar poziția abia în februarie 2023, când a prezentat un plan de 12 puncte care să rezolve războiul din Ucraina. Planul a fost descris ca ambiguu și contradictoriu. De exemplu, planul nu cere explicit Rusiei să se retragă din Ucraina, una din condițiile obligatorii solicitate în permanență de Kiev. În același timp, solicită respectarea suveranității tuturor țărilor și încetarea ostilităților. Contradicțiile planului sunt evidente având în vedere că Rusia a invadat și ocupat teritoriul Ucrainei.

În mod neoficial, Kremlinul a fost susținut de Beijing de la începutul invaziei. China și India au cumpărat împreună aproximativ 2,4 milioane de barili de petrol brut rusesc pe zi în mai, reprezentând jumătate din exporturile totale ale Rusiei, alimentând astfel mașina rusească de război. De asemenea, există dovezi că companiile chineze au reușit să furnizeze semiconductori și drone civile către Rusia, folosind companii fantomă din Hong Kong și Emiratele Arabe Unite, exploatează astfel spațiul gri dintre produsele destinate scopurilor militare și civile. Moscova s-a bucurat și de sprijinul diplomatic al președintelui Xi Jinping. În cadrul summit-ului BRICS, acesta a criticat sancțiunile occidentale ca „înarmând” economia globală și a cerut grupului să lucreze mai strâns împreună. China și-a afirmat sprijinul în favoarea narativului propagandistic rus care afirmă că Rusia luptă în Ucraina împotriva blocului NATO. Comerțul total al Chinei cu Rusia a atins un nivel record de 190 miliarde de dolari în 2022, o creștere de 30% față de anul anterior. Importurile rusești din RPC au crescut cu 13% la 76 miliarde de dolari, iar exporturile către China au crescut cu 43% la 114 miliarde de dolari. Pe măsură ce comerțul Rusiei cu țările occidentale a scăzut în 2022, RPC a devenit, de departe, cel mai important partener comercial al Federației Ruse.

Poziția manifestată de Xi Jinping și colaborarea sino-rusă este prezentată ca un succes al diplomației ruse, care vrea să demonstreze că Rusia nu este izolată, dar are aliați de încredere. Scopul major de limitare a influenței Occidentului și apropierea dintre cele două state sunt adesea invocate atunci când vine vorba de o alianță sino-rusă. Însă o analiză mai profundă poate demonstra că ajutorul oferit de partenerul asiatic cu siguranță nu a fost un act de altruism. Acțiunile sale au fost în primul rând dictate de propriul interes național și de maximizarea beneficiilor.

Negocierile privind noile conduce de gaze

Războiul din Ucraina a impus Moscovei să caute atât noi parteneri strategici, cât și economici. La ora actuală cea mai avansată și mediatizată colaborare este cea cu guvernul de la Beijing, atât din motive economice, cât și diplomatice. În cadrul ONU, China mereu s-a abținut de la vot privind condamnarea agresiunii ruse împotriva Ucraineni. De asemenea, nu a recunoscut, dar nici nu a condamnat anexarea Crimeii. Chiar dacă China nu a adoptat politica occidentală în ceea ce privește sancțiunile, companiile sale au devenit mai precaute în relațiile comerciale cu vecinul său nordic, pentru a evita sancțiunile SUA și UE. Probabil sub presiunea țărilor occidentale, Beijingul nu s-a hotărât să furnizeze armament Rusiei. Secretarul de stat american, Antony Blinken, a confirmat acest aspect în iunie 2023. Deși nu livrează armament forțelor arme rusești, Beijing a oferit un sprijin diplomatic discret și a prevenit prăbușirea sectorului bancar rusesc după deconectarea sa de la SWIFT, prin punerea la dispoziție a propriului sistem de plăți interbancar cunoscut sub numele de Sistemul de Plată Interbancară Transfrontalieră (CIPS).

În pofida acestei politici chineze prudente, de la izbucnirea conflictelor, liderii chinezi și ruși au avut câteva întrevederi importante. În martie 2023, Xi Jinping a executat o vizită la Moscova. În cadrul acestei vizite, Xi Jinping și-a reafirmat sprijinul pentru președintele Putin cu privire la alegerile din martie 2024, îmbunătățirea relațiilor economice, și dezvoltarea unei relații mai strânse între state. De asemenea, Vladimir Putin a subliniat faptul că au fost discutate aspecte privind gazoductul „Puterea Siberiei 2”, însă nu a fost semnat nici un contract final. Bineînțeles că această vizita a avut un impact pozitiv pentru Rusia atât la nivel internațional, cât și național, afirmându-se că Moscova are parteneri importanți. Negocierile privind construirea unor noi conducte de gaze din Siberia către partea de Nord și Vest a Chinei se duc de câțiva ani.

De exemplu, în anul 2006 Federația Rusă și China au început negocierile pentru construirea gazoductelor, conform memorandumurilor de atunci se preconiza ca până în 2011 Rusia să furnizeze 80 de miliarde m3 de gaz către RPC prin 2 conducte. Cele două părți au intrat în impas de negociere din cauza prețului, astfel negocierile au fost încheiate abia în 2014, la câteva luni după ce țările din Occident au impus sancțiuni Rusiei. Astfel Gazprom și China National Petroleum Corporation au semnat un contract de vânzare-cumpărare a gazului rusesc, pentru o perioadă de 30 de ani. Prin conducta de gaz de 3000 km, „Puterea Siberiei” care a început să fie construită în același an cu semnarea contractului și dată în exploatare la 2 decembrie 2019.

Conducta are capacitatea să livreze 38 miliarde m3 anual. Prețul negociat nu a fost făcut public. Conform datelor furnizate de autoritățile chineze, în anul 2021 China importa gaz din 5 state. Cel mai mare furnizor de gaz a fost Turkmenistan cu peste 24 miliarde kg de gaz, urmată de Federația Rusă cu peste 7,5 miliarde kg de gaz, Kazahstan peste 4,6 miliarde kg de gaz, Uzbekistan peste 3,2 miliarde kg de gaz și Myanmar puțin peste 3 miliarde kg de gaz. De asemenea, prețul cu care vindea fiecare stat varia:

  1. Myanmar- 464 $ pe 1000 kg
  2. Turkmenistan- 283 $ pe 1000 kg
  3. Uzbekistan- 225 $ pe 1000 kg
  4. Kazahstan- 244 $ pe 1000 kg
  5. Federația Rusă- 200 $ pe 1000 kg

De asemenea, în 2022 presă rusă a anunțat despre livrări record în China, în volum de 15,5 miliarde m3 de gaz, mult sub așteptările din 2011. Astfel s-a observat că Rusia nu reprezintă un partener crucial în livrarea de gaz ieftin către China, iar negocierea timp de 8 ani a gazoductelor a demonstrat faptul că ambele state au în prim plan interesul național și vor profita de orice situație pentru al atinge.

Cea de-a doua conductă „Puterea Siberiei 2” încă nu a fost finisată, negocierile pentru această conductă rămân deschise. La mijlocul lunii octombrie 2023, Vladimir Putin a efectuat o vizită la Beijing împreună cu liderul Gazprom și liderul Rosneft, Alexey Miller și respectiv Igor Sechin. Liderul rus a participat la cel de-al 3 forum al proiectului chinez „Belt and Road”. Deși nu a fost anunțat la nivel oficial există motive temeinice ca liderii celor două țări să negociat proiectul „Puterea Siberiei 2”. În urma experienței anterioare și a politicii externe chineze, cel mai probabil că Beijingul va profita din nou de situația încolțită în care se află Moscova pentru a se impune în negocieri. Parteneriatul sino-rus este extrem de mediatizat și prezentat ca o alianță solidă între cele două țări, însă după cum arată și practica, ambele urmăresc interese care prevalează asupra prieteniei. Acuratețea diplomatică chineză permite Beijingului să profite din urma situațiilor dificile atât a rivalilor, cât și a partenerilor.

Chiar și în aceste condiții, piața chineză nu poate substitui piața europeană. Conform calculelor rusești, Moscova va putea livra o capacitate maximă de 80 miliarde m3 de gaz cifră care reprezintă mai puțin de jumătate din totalul de 175 miliarde m3 de gaze livrate UE și Turciei în 2020.

Punctele de discrepanță între Rusia și China

Întrevederile la nivel înalt, declarațiile reciproce, mediatizarea subiectului privind binomul China-Rusia, dezvoltarea relațiilor economice, obiective comune în politica pot crea impresia unei viitoare alianțe sino-rusă puternică, cu o perspectivă de dezvoltare pe un termen lung. În ansamblu acești piloni ai colaborării sino-ruse pot fi zdruncinați de câteva aspecte lăsate în urmă, când vine vorba despre o potențială alianță între cele două țări.

Nu putem vorbi de o alianță propriu-zisă, deoarece Moscova și Beijingul nu și-au asumat astfel de obligații majore reciproce, precum angajamentele din cadrul NATO sau UE, și în plus nu sunt parte a unei alianțe economice sau militare comune. Regimurile autoritare precum cel al lui Vladimir Putin și cel al lui Xi Jinping sunt ghidate în prim-planul politicii externe de teoria realistă, care este o perspectivă ce se concentrează pe putere și interesele naționale, ca principalele determinante ale comportamentului statelor. Astfel există un risc ca relațiile dintre cele două părți să oscileze rapid de la colaborare la tensiuni și viceversa, precum este cazul Turciei în relația sa cu NATO și cu Kremlin. Orice intersectare sau suprapunere de interese între cele două părți ar putea genera tensiuni majore, fapt ce se întâmplă adesea în cazul jucătorilor internaționali de prim rang.

Ideea unui bloc unitar sino-rus, pentru o perioadă îndelungată, nu pare a fi una realistă, din cel puțin trei motive. În primul rând, interesele ambelor state se intersectează în Asia Centrală, fost teritoriu al Uniunii Sovietice, unde în prezent sunt 5 republici: Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Kremlinul vede această regiunea ca pe o sferă de influență tradițională, unde a deținut statutul de hegemon secole la rând. În același timp Asia Centrală este văzută de către Beijing ca o rută alternativă pentru comerțul dintre China și Europa. Spre deosebire de coridorul economic ce traversează Afganistanul, Iranul sau Pakistanul, drumul comercial ce traversează Asia Centrală este unul mult mai sigur, cu un potențial de conflict mult mai redus și regimuri de guvernare mult mai previzibile.

De la proclamarea independenței cele 5 republici din regiune au căutat să reducă influența puternică a Rusiei prin diversificarea partenerilor comerciali și stabilirea relațiilor de cooperare cu alte state. Începutul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei a marcat o nouă etapă a relațiilor Kremlinului cu statele din Asia Centrală. Guvernele acestor țări s-au abținut să voteze rezoluția ONU din 2022 de condamnarea a invaziei, însă liderii politici au avut un discurs precaut, evitând să sprijine acțiunile Moscovei. Cele 5 țări au profitat de această criză din punct de vedere economic, fiind paravane prin care Rusia a reușit să importe tehnologie și alte produse din UE. În pofida creșterii spectaculoase a schimburilor comerciale, China a devenit principalul partener comercial al Asiei Centrale.

În primele nouă luni ale anului 2023, China a reprezentat o cotă de 21,3% (evaluată la 21,7 miliarde de dolari) din comerțul exterior total al Kazahstanului, potrivit statisticilor publicate de Biroul Național de Statistică al Kazahstanului. Cota de afaceri a Rusiei a fost de 18,6% (18,9 miliarde de dolari). De asemenea, China a deținut o cotă de 21,3% (echivalentul a 12,23 miliarde de dolari) din comerțul cu Uzbekistanul în primele 11 luni ale anului 2023, conform datelor raportate de Agenția de Stat de Statistică din Uzbekistan. Exporturile uzbece către China s-au ridicat la 2,27 miliarde dolari, în timp ce importurile au ajuns la 9,96 miliarde dolari. Rusia se situează pe locul doi ca partener comercial al Uzbekistanului, având o cotă de 15,5% (în valoare de 8,86 miliarde dolari).

Într-un raport publicat de Banca Eurasiatică de Dezvoltare, se arată că stocul investițiilor străine directe (ISD) în Asia Centrală pentru perioada 2000-2021 este estimat la 211 miliarde dolari. Totalul investițiilor private realizate de Republica Populară Chineză în regiune atinge aproape 40 de miliarde de dolari, o sumă care este aproximativ dublă față de investițiile făcute de Rusia. În 2023, Beijing a anunțat că vă investi 4 miliarde dolari în cele 5 republici.

Angrenarea Federației Ruse într-un război de lungă durată în Ucraina nu-i permite să aloce suficiente resurse în alte zone de interes, precum Caucaz sau Asia Centrală. Lipsa de acțiuni a autorităților ruse creează noi oportunități pentru extinderea influenței altor state, considerate partenere, dar și concurenței în același timp.

În al doilea rând, o alianță precum China-Rusia ar fi dificil de realizat din cauza metodelor de acțiuni în ceea ce privește politica externă. Într-adevăr nu sunt puține cazuri în care China își demonstrează forța brută pentru a-și demonstra supremația. Exercițiile militare în apropiere de insula Taiwan și intimidările din zona Mării Chinei de Sud sunt câteva exemple elocvente în acest sens, însă Beijing este un actor care preferă stabilitatea și predictibilitatea sistemului internațional. Fiind a doua economia mondială status quo din prezent este unul favorabil dezvoltării economice, motiv pentru care va căuta mereu să își rezolve disputele pe cale diplomatică, fără a recurge la arme. Kremlinul acționează în mod contract, deoarece în calitate de actor internațional se bazează mai mult pe instabilitate, cu cât o regiune este mai instabilă cu atât mai mult spațiu de acțiune.

Păstrarea de influență în fostele republici a Uniunii Sovietice și implicarea în conflictele regionale (Republica Moldova 1992, Georgia 2008, Ucraina 2014 și 2022) demonstrează că implicarea militară este un instrument important de menținerea a zonei sale de influență. Implicarea într-un conflict de lungă durată s-a arătat dăunătoare Federației Ruse, atât în ceea ce privește situația economică, cât și pierderea influenței. Resursele care odinioară erau destinate menținerii influenței în Asia Centrală sau Caucaz au fost redirecționate către războiul din Ucraina. Beijing, cât și alte state, precum Turcia sau India, profită din de situația în care se află Rusia.

În lipsa altor piețe mari de desfacere, acestea pot negocia prețul resurselor naturale la un discount foarte avantajos. De exemplu India, China și Turcia și-au mărit achizițiile de petrol rusesc de la începutul războiului și împreună acum reprezintă 70% din toate fluxurile de petrol brut rusesc prin mare. De la mijlocul lunii februarie 2022 până la începutul lunii martie a aceluiași an, discount-ul a crescut de la 10 dolari pe barila până la maximul de 40 dolari pe baril, cu 30% mai ieftin decât prețul global de referință Brent. Un studiu realizat de Centrul pentru Cercetare a Energiei și Aerului Curat (CREA) arată că în primul an de război Rusia pierdea aproximativ 175 de milioane de dolari pe zi din exporturile de combustibili fosili.

Ultima problemă care împiedică formarea alianței dintre China și Rusia este stabilirea poziției de lider, cine va ocupa primul loc, cui ii va aparține ultimul cuvânt în luarea deciziilor. Federația Rusă este și rămâne o forță militară foarte puternică ce dispune de resurse naturale aproape inepuizabile și mai nou de o experiență vastă în războiul modern care include tehnologiile de vârf. Conform datelor de la World Bank, în 2022, PIB-ul Federației Ruse a fost de 2,24 trilioane $, în timp ce China a avut un PIB de 17,96 trilioane $. Prin urmare, economia chineză este de 8 ori mai mare decât cea rusă. Sectorul militar rămâne prioritar pentru Moscova.

De exemplu, în 2020, a alocat 4,2% din PIB, în 2021 procentul a scăzut la 3,7%, iar în 2022 a revenit la 4,1% din PIB. Pentru anul 2024, suma alocată este una record, cheltuielile militare crescând aproximativ cu 70% adică 7,1% din PIB. În termeni monetari, cheltuielile pentru armata rusă vor crește cu aproximativ 2,6 ori comparativ cu nivelul pre-război, de la 46 de miliarde de dolari la 115 miliarde de dolari. Cheltuielile pentru război nu aduc un plus valoare real la bunăstarea economică, fiind o gaură ce absoarbe fonduri în detrimentul dezvoltării interne: infrastructură, sprijin pentru IMM, cheltuieli sociale etc. În plus față de capacitatea economică diminuată, Rusia a suferit o pierdere semnificativă a influenței sale soft-power, fiind percepută la nivel internațional ca un stat agresor, cu peste 14.000 de sancțiuni. Aceasta nu numai că afectează colaborarea cu Moscova, dar și asocierea cu aceasta.

În contrast, China cu o economie de 8 ori mai mare decât cea a Rusiei, alocă doar 1,6% din PIB pentru apărare, procent ce însumează aproape 291,96 miliarde dolari. Pe lângă superioritatea numerică, Rusia este mai dependentă economic de China decât viceversa, dovadă fiind lista principalilor parteneri comerciali. De asemenea, Kremlinul a apelat la mai multe servicii chineze după invazia în Ucraina, precum sistemul de plăți interbancare și utilizarea yuanului ca monedă pentru 34,5% din comerțul extern rusesc. La ora de față am putea zice că Beijing ar putea fi cel mai potrivit pentru poziția de lider, însă statutul său ar putea fi contestat în viitor de Moscova, care mereu acuza partenerii Occidentali de lipsa unui parteneriat și dialog echitabil.

Atât China, cât și Rusia au tendințe revizioniste, dar mijloace de aplicare opuse. Aceste trei mari divergențe pot crea o ruptură între cele două state, din moment ce au o serie de puncte divergente. Obiectivele lor comune vizează doar limitarea influenței Occidentului. Nici una din părți nu au invocat dorința să creeze o alianță economică sau militară, fapt ce denotă nivelul de încredere și colaborarea. Pe fundalul acestui realism politic și al predominării intereselor naționale, se poate deduce că cooperarea dintre China și Rusia nu are caracteristicile unei alianțe puternice pe termen lung, ci mai degrabă ale unui parteneriat strategic.

Share our work
Medvedev, amenințări dure la adresa Ucrainei

Medvedev, amenințări dure la adresa Ucrainei

Armata rusă ar putea fi nevoită să ajungă la Kiev pentru a atinge obiectivele a ceea ce Moscova numeşte ‘operaţiune militară specială’, întrucât dinspre capitala ucraineană vine în prezent ameninţarea la adresa existenţei Rusiei, a declarat fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, citat de agenţia rusă de presă de stat TASS şi publicaţia The Moscow Times.

Declarații de război

„Unde ne vom opri? Nu ştiu. Cred că mai avem de muncit mult şi serios. Va fi asta la Kiev? Da, probabil ar trebui să fie Kiev. Dacă nu acum, atunci după ceva timp, poate într-o altă fază a evoluţiei acestui conflict”, a spus Medvedev.
Referindu-se la Kiev, el a declarat că acesta este un „oraş rusesc, care acum este controlat de o brigadă internaţională de oponenţi ai Rusiei, condusă de SUA”. De aici vine ameninţarea la adresa existenţei Rusiei, a afirmat el, potrivit RIA Novosti.
Medvedev a numit de asemenea Odesa un oraş rusesc, a cărui întoarcere „acasă” este foarte mult aşteptată de Rusia. Anterior, Putin a făcut declaraţii similare, menţionând că ruşii şi ucrainenii sunt „în principiu un singur popor”.
După declanşarea invaziei pe scară largă în Ucraina la 24 februarie 2022, armata rusă s-a apropiat de Kiev şi a dus lupte la periferia oraşului. Ministerul rus al Apărării a raportat că armata a blocat capitala Ucrainei dinspre vest şi Cernigov. Cu toate acestea, în aprilie acelaşi an, Rusia a anunţat retragerea trupelor sale din jurul Kievului.

Războiul pentru istorie

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut că trupele ruse s-au retras de la Kiev pentru că partenerii occidentali „au cerut” aceasta pentru a se crea condiţii îm vederea încheierea unui acord de pace, care a fost discutat atunci la Istanbul. Dar imediat după aceea, Kievul a renunţat la acorduri din cauza presiunii Occidentului, a afirmat Putin, citat de The Moscow Times.
În interviul acordat joi, Medvedev a reluat teza lui Vladimir Putin că ruşii şi ucrainenii sunt o singură naţiune şi că guvernul ucrainean, pe care Moscova îl numeşte „regimul de la Kiev”, „trebuie să cadă”.
„În general, ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor. Acestea nu sunt două popoare frăţeşti. Despre aceasta a început să se vorbească abia în secolul al XX-lea, după prăbuşirea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Este vorba de un singur popor”, a insistat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, citat de TASS.
„Toţi oficialii ucraineni sunt nişte marionete care nu au nici conştiinţă, nici teamă pentru viitorul ţării lor, iar toate deciziile sunt luate în străinătate şi la sediul NATO”, a adăugat Medvedev.

În cadrul acestui interviu, fostul preşedinte rus a mai spus că negocierile cu Ucraina vor deveni posibile atunci când regimul de la Kiev se va schimba, notează TASS.

Fără Zelenski

„Problema nu este el (preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski – n.r.). Problema este că elitele care conduc acum la Kiev trebuie să plece. Unii de bunăvoie, alţii cu forţa!”, a susţinut Medvedev, afirmând că după aceea „ar trebui să apară oameni complet diferiţi care să fie conştienţi de responsabilitatea lor pentru viitorul oamenilor care locuiesc în această entitate complexă, care încă mai există, numită ‘Ucraina'”.
„Iar când vor apărea astfel de oameni, vom putea cumva negocia cu ei”, a spus el, susţinând că Rusia nu a refuzat negocierile nici măcar cu „regimul de la Kiev”, dar că Occidentul nu poate să-şi convingă „protejaţii” să se aşeze la masa tratativelor.
Actuala conducere ucraineană nu doreşte să se aşeze la masa negocierilor pentru că înţelege bine ce viitor o aşteaptă, a afirmat de asemenea Medvedev.
„Ei înţeleg că, de îndată ce vor spune ‘Suntem gata de negocieri cu Federaţia Rusă’, iar condiţiile începerii negocierilor sunt clare – recunoaşterea realităţilor din teren (câştigurile teritoriale în urma operaţiunii speciale militare) -, le vor zbura imediat capetele, vor fi înlăturaţi. Prin urmare, în mod firesc, încearcă pe cât posibil să întârzie momentul în care trebuie să-şi facă bagajele şi să plece la Varşovia sau Londra, dar asta în cel mai bun caz. În cel mai rău caz, este clar ce se va întâmpla”, a declarat Medvedev, sugerând probabil moartea sau „închisoarea în Rusia”.
În interviul său, Medvedev nu i-a ocolit nici pe liderii occidentali. Actualii lideri ai ţărilor europeni sunt nişte „tehnocraţi terni”, mai mult preocupaţi de „idealurile euroatlantice” decât de problemele naţionale, a spus el, conform TASS.
Medvedev a precizat că există şi excepţii, precum premierul ungar Viktor Orban sau prim-ministrul slovac Robert Fico, „dar asta nu face decât să confirme regula”. „Iar restul sunt oameni care nu au propria poziţie”, a declarat el.

Medvedev nuclear

Fostul locțiitor al lui Putin la Kremlin, Dmitri Medvedev, a lansat anterior amenințări cu războiul nuclear, spunând că Rusia va declanșa un război nuclear dacă Ucraina își atinge obiectivul de a recuceri teritoriile furate de ruși, revenind la granițele sale din 1991.

Medvedev spune că dacă s-a întâmpla acest lucru, regimul criminal de la Kremlin va bombarda nuclear nu doar Kievul, ci și Berlinul, Londra, Washington și alte lor „puse de multă vreme ca ținte ale triadei nucleare rusești”.

Fostul locțiitor al lui Putin, actual adjunct al lui Putin la Consiliul de Securitate din Rusia, o altă anexă goală de conținut a dictatorului de la Kremlin, spune că înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina și pierderea de către statul agresor a teritoriilor pe care le-a furat din 2014 până acum „ar însemna un colaps direct și ireversibil” al Rusiei.

„OK. Să ne imaginăm pentru un moment că Rusia a pierdut și că «Ucraina și aliații ei au câștigat». Ce ar însemna pentru dușmanii noștri – neo-naziștii și sponsorii lor occidentali- o asemenea victorie? Păi s-a spus de multe ori că ar fi o revenire la granițele din 1991. Asta ar însemna un colaps direct și ireversibil al Rusiei de astăzi, care include, constituțional, noile teritorii (n. red. – furate de la Ucraina). Apoi ar începe un război civil furibund și țara noastră ar dispărea de pe hartă. Zeci de milioane de victime. Moartea viitorului nostru. Prăbușirea a tot ce există pe lume”, a spus acesta.

Medvedev a continuat spunând că Rusia ar fi dispusă să atace nuclear nu doar Ucraina, în cazul în care ar pierde războiul sângeros pe care l-a pornit în urmă cu doi ani, ci și capitalele Marii Britanii, Germaniei, Statelor Unite și a altor țări occidentale.

„Și acum vine întrebarea principală: Oare acești idioți chiar cred că poporul rus va înghiți o astfel de rupere a țării lor? Că noi toți ne vom resemna cu gândul – «Asta e, s-a întâmplat. Au câștigat. Rusia actuală a dispărut. E păcat, bineînțeles, dar trebuie să continuăm să trăim într-o țară moartă, prăbușită, pentru că războiul nuclear este mult mai rău pentru noi decât moartea celor dragi nouă, copiilor noștri, a Rusiei noastre…?». Și că conducerea statului prin comandantul suprem al forțelor armate ale Federației Ruse în acest caz va ezita să ia cea mai grea decizie? Va fi foarte diferit. Prăbușirea Rusiei va avea consecințe mult mai teribile decât rezultatul unui război obișnuit, până și cel mai lung. Încercarea de a a duce Rusia la granițele din 1991 va duce la un singur lucru – la războiul global cu Occidentul folosind toate resursele strategice ale arsenalului nostru. Împotriva Kievului, Berlinului, Londrei, Washingtonului. Împotriva tuturor celorlalte locuri istorice frumoase care au fost incluse de multă vreme ca ținte ale triadei noastre nucleare. Am avea determinarea să facem asta dacă dispariția țării noastre veche de 1000 de ani, a patriei noastre mărețe, ar fi la risc, împreună cu sacrificiile făcute de poporul rus de-a lungul secolelor? Răspunsul este evident”, a scris Medvedev într-un mesaj pe Telegram, citat de fostul oficial ucrainean, Anton Gherașcenko, pe Twitter.

Share our work