Guvernul Gavriliță rămâne în funcție

Guvernul Gavriliță rămâne în funcție

Guvernul Republicii Moldova rămâne în funcție

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Gavrilița, înaintată de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a picat în urma votului din ședința Parlamentului de la Chișinău

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Gavrilița, înaintată de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a picat în urma votului din ședința Parlamentului de la Chișinău, relatează mass-media regională.

Moțiune degeaba

Premierul Natalia Gavrilița a declarat, de la tribuna Parlamentului de la Chișinău, că moțiunea nu are nicio justificare și i-a îndemnat pe deputați să voteze împotrivă.

Moțiunea a fost înaintată pe e 15 septembrie. Socialiștii și comuniștii și-au argumentat acțiunea prin faptul că „de la învestirea Guvernului Gavrilița, acum un an, R. Moldova trăiește în permanentă criză – pandemică, energetică, economică și socială”. Potrivit inițiatorilor moțiunii de cenzură, Guvernul nu a găsit soluții adecvate în situațiile de criză cu care se confruntă R. Moldova.
Moțiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate Guvernului la investitură. Aceasta poate fi inițiată de cel puțin 1/4 din numărul deputaților aleși. Pentru a demite Guvernul sunt necesare minimum 51 de voturi.

Share our work
Guvernul Gavriliță, votat de Parlamentul de la Chișinău

Guvernul Gavriliță, votat de Parlamentul de la Chișinău

Populația și partenerii externi au mari așteptări de la noul Guvern de la Chișinău

Populația și partenerii externi au mari așteptări de la noul Guvern de la Chișinău

Guvernul condus de Natalia Gavriliță, nominalizată de președinta Maia Sandu, a primit votul de încredere al Parlamentului Republicii Moldova. Noul Executiv a primit 61 dintre cele 101 de voturi ale legislativului de la Chișinău, toate voturile „pentru” fiind din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Natalia Gavriliță este cunoscută ca o apropiată a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

Misiune importantă

Guvernul actual are o misiune extrem de importantă – să demonstreze oamenilor că Republica Moldova poate fi guvernată de oameni cinstiți, oameni bine intenționați. Aceasta e misiunea cea mai importantă a acestui Guvern – să arătăm că un guvern de oameni integri e bun pentru țară, că banii opriți din scheme și corupție pot ajuta oamenii acestei țări, iar Moldova poate reveni în echipa statelor civilizate, decente, unde în capul mesei este legea. Acest Guvern nu va fura, nu va crea legi care să permită furtul, nu va împărți bani publici cu procent, nu va crea companii abonate la achiziții, nu va privatiza pentru feciori și fini proprietățile statului și nu va proteja escrocii, bandiții și monopolurile care jecmănesc oamenii acestei țări.

Mai mult, vom curăța instituțiile statului de oameni corupți, vom face tot posibilul ca justiția să se curețe de grupurile de interese care vând decizii și protejează hoții, vom face tot posibilul să recuperăm banii din miliard și din alte scheme care se ascund în alte țări sau chiar în Moldova. Vom ținti confiscarea averilor celor corupți și din acei bani vom repara școli, aziluri, case de cultură și drumuri”, a declarat Natalia Gavriliță în plenul Parlamentului.

Alegeri anticipate

Natalia Gavriliță, fost ministru al finanțelor în guvernul condus de Maia Sandu, a mai fost propusă de două ori în luna februarie pentru funcția de premier de către președintele Republicii Moldova, însă a fost respinsă de către majoritatea parlamentară condusă de socialiștii lui Igor Dodon, în legislativul trecut. Mișcarea a făcut parte din strategia Maiei Sandu pentru a declanșa alegerile parlamentare anticipate.

Alături de premierul Natalia Gavriliţa, ceilalţi membri ai guvernului propuşi sunt: Vladislav Kulminski, viceprim-ministru pentru reintegrare, Sergiu Litvinenco, ministrul justiţiei, Ala Nemerenco, ministrul sănătăţii, Anatolie Nosatîi, ministrul apărării, Ana Revenco, ministrul afacerilor interne, Andrei Spînu, ministrul infrastructurii, Anatolie Topală, ministrul educaţiei, Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Sergiu Gaibu, ministrul economiei, Dumitru Budianschi, ministrul finanţelor, Sergiu Prodan – ministrul culturii, Iuliana Cantaragiu, ministrul mediului, Iurie Ţurcanu, digitalizare, Viorel Gherciu, ministrul agriculturii, şi Marcel Spătaru – ministrul muncii şi protecţiei sociale.

La alegerile parlamentare din 11 iulie PAS a obţinut o majoritate de 63 din cele 101 de mandate în legislativ, în timp ce blocul socialiştilor şi comuniştilor are 32 de mandate, cele 6 mandate rămase revenind partidul Şor. (K.P.)

Share our work
Guvernul Gavriliță, votat de Parlamentul de la Chișinău

Chișinău, lista viitorului Guvern Gavriliță

Republica Moldova va avea un nou guvern

Republica Moldova va avea un nou guvern

Candidata desemnată la funcția de prim-ministru, Natalia Gavrilița a prezentat lista miniștrilor propuși pentru viitorul Guvern. Conform mass-media de la Chișinău, Executivul de peste Prut va avea 13 ministere.

Astfel, lista candidaților propuși pentru funcția de ministru este următoarea: Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene: Nicu Popescu; Ministerul Afacerilor Interne: Ana Revenco; Ministerul Economiei: Sergiu Gaibu; Ministerul Infrastructurii: Andrei Spînu; Ministerul Finanțelor: Dumitru Budeanschi; Ministerul Apărării: Anatolie Nosatîi; Ministerul Educației: Anatolie Topală; Ministerul Culturii: Sergiu Prodan; Ministerul Justiţiei: Sergiu Litvinenco; Ministerul Sănătății: Ala Nemerenco; Ministerul Mediului: Iuliana Cantaragiu; Ministerul Agriculturii: Viorel Gherciu; Ministerul Muncii și Protecției Sociale: Marcel Spătaru. Totodată în funcțiile de viceprim-miniștri au fost numiți Vladislav Kulminski (Reintegrare) și Iurie Țurcan (Digitalizare)

Amintim că la 30 iulie, președinta țării Maia Sandu a semnat decretul privind desemnarea Nataliei Gavrilița, deputată PAS, la funcția de prim-ministru. Din această dată Natalia Gavrilița are la dispoziție două săptămâni pentru a constitui echipa și pentru a elabora programul de guvernare, pe care să-l prezinte Parlamentului. (K.P.)

Share our work
Guvernul Gavriliță, votat de Parlamentul de la Chișinău

Natalia Gavriliță, propunerea PAS pentru funcția de premier

Republica Moldova va avea un nou guvern

Republica Moldova va avea un nou guvern

Deputata PAS Natalia Gavrilița este candidata formațiunii la funcția de premier al Republicii Moldova, relatează presa de la Chișinău. Anunțul a fost făcut joi, de liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău.

Imediat după ședința Parlamentului, am convocat ședința PAS astăzi și am decis să înaintăm candidatura doamnei Gavrilița la funcția de premier”, a menționat Igor Grosu.

Liderul PAS a declarat că pe 5 august va avea loc votarea unui nou Guvern al Republicii Moldova.

Natalia Gavrilița a fost propusă de două ori, anterior, la funcția de șefă a Executivului, însă nu a primit votul de încredere al Parlamentului. Ulterior, Legislativul a fost dizolvat din cauza imposibilității de a forma Guvernul.

Cine este Natalia Gavriliță

Natalia Gavriliță este o economistă care a mai condus Ministerul Finanțelor pentru o scurtă perioadă, între 8 iunie și 14 noiembrie 2019, în timpul guvernării Maiei Sandu în alianță cu Partidul Socialiștilor. Această alianță a fost văzută atunci ca o soluție de compromis pentru curățarea instituțiilor statului de influența oligarhului acum fugar Vlad Plahotniuc, cel care a condus cu mână de fier pentru câțiva ani Republica Moldova.

În vârstă de 43 de ani, Natalia Gavriliță a fost directoarea generală a Fondului Global pentru Inovare (GIF) cu sediul la Londra, Marea Britanie. Anterior a mai lucrat pe domeniul consultanței în dezvoltare la Oxford Policy Management (OPM) din Marea Britanie, unde s-a ocupat de proiecte de guvernare și evaluare în Tadjikistan, Indonezia, Nigeria și Teritoriile Palestiniene Ocupate.

În Moldova, ea a mai lucrat ca secretar de stat în Ministerul Educației 2013-2015 și în domeniul reformei administrației publice, al planificării strategice și al coordonării donatorilor și este din 2017 membră a PAS.

Natalia Gavriliţa a absolvit dreptul la Universitatea de Stat din Moldova şi are un master în politici publice la „Harvard Kennedy School”. (K.P.)

Share our work