Porosenko denunta starea armatei ucrainene si vrea incetarea focului

Porosenko denunta starea armatei ucrainene si vrea incetarea focului

petro porosenkoPresedintele ucrainean Petro Porosenko a denuntat din nou starea precara a armatei ucrainene, calificandu-i pe soldatii ucraineni drept „goi, desculti si neinarmati”, in cadrul unui discurs sustinut miercuri la Universitatea Nationala de Aparare „Ivan Cerniahovski” din Kiev, relateaza Unian. „Acesta este un razboi de tip nou, cu utilizarea de grupuri subversive profesioniste, mercenari, voluntari si populatie locala. Si acesti voluntari, si populatia locala au „creierul foarte spalat” ca urmare a razboiului informational”, a afirmat presedintele ucrainean. „Am fost surprinsi, avand la dispozitie doar soldati goi, desculti si neinarmati”, a afirmat Porosenko, indicand ca, in decurs de multi ani, armata ucraineana a fost distrusa sistematic. Cu toate acestea, capacitatea de lupta a armatei ucrainene a putut fi restabilita, considera el.

La 14 iunie armata ucraineana a lansat pentru prima oara o contraofensiva in sud-estul Ucrainei, unde de la mijlocul lunii aprilie este angajata intr-o operatiune speciala. In acest context, presedintele Porosenko a afirmat ca trupele guvernamentale strang latul in jurul orasului Slaviansk (regiunea Donetk) – bastion al insurgentilor prorusi inarmati – si securizeaza granita cu Rusia. Mai devreme, presedintele Ucrainei a declarat ca va ordona o incetare unilaterala a focului in estul tarii pentru a le permite insurgentilor inarmati sa depuna armele, iar cei care doresc sa poata parasi tara.

Share our work
ARMATA ROMÂNIEI – ARMATA STEALTH

ARMATA ROMÂNIEI – ARMATA STEALTH

Ministerul Apararii de la Bucuresti, victima a luptelor politice

Ministerul Apararii Nationale de la Bucuresti, victima a luptelor politice

Din păcate, titlul nu are legătură cu nici un program secret de modernizare şi înzestrare a Armatei României. Ci cu o stare de fapt extrem de îngrijorătoare. Armata şi, în special, conducătorii săi militari au devenit aproape “invizibili” pentru opinia publică.
Supusă constant unui tir de atacuri mediatice şi politice, Armata României, una dintre cele mai importante structuri în menţinerea statalităţii şi suveranităţii, încă se încăpăţânează să se menţină pe primele locuri în încrederea poporului. În ciuda acestei încrederi, publicul larg nu cunoaşte mai nimic din problemele reale cu care se confruntă Armata. Vina principală o poartă politicienii incompetenţi care s-au perindat la conducerea Ţării, mass-media (avidă numai de senzaţional şi vulgar) şi, nu în ultimul rând, “politica struţului” la nivelul SMG şi al statelor majore ale categoriilor de forţe armate (SMFT, SMFN, SMFA).
Dacă s-ar analiza presa de până în anii ’90, s-ar constata, în mod eronat, că principalele misuni/activităţi/preocupări ale Armatei erau muncile de construcţii în industria naţională (mine, Transfăgărăşan, Canal, combinate, Casa Poporului etc), campaniile agricole şi intervenţia la dezastre naturale (cutremure, inundaţii, deszăpezire). Dacă este să analizăm presa din ultimul deceniu, o să constatăm că o bună parte din imaginea din trecut s-a menţinut. Militarii sunt folosiţi în continuare la inundaţii şi deszăpezire (bine că nu a mai fost cazul de cutremur). A apărut, în plus, imaginea de transportator aerian (aviaţia militară), în cazuri medicale de urgenţă, repatrieri ale concetăţenilor din zone de conflict şi repatrieri ale trupurilor neînsufleţite ale unor compatrioţi morţi în accidente sau atacuri teroriste.
În ambele cazuri (înainte şi după ’90), participarea militarilor Armatei României la astfel de acţiuni/ misiuni/activităţi are un rezultat benefic asupra societăţii româneşti, în ansamblul ei. Cu toate acestea, se uită sau nu se are în vedere adevăratul rolul al Armatei: pregătirea de luptă pentru apărarea Ţării şi descurajarea potenţialilor inamici. Iar situaţia este cu atât mai îngrijorătoare în ultima perioadă, după renunţarea la serviciul militar obligatoriu şi trecerea la o armată de profesionişti.
Mai precis, în condiţiile în care alocarea bugetară anuală pentru Apărare este de toată jena, pare cel puţin neproductiv să iei un om, care se pregăteşte pentru luptă şi se specializează constant (şi în care sau investit bani), şi să-l trimiţi să dea zăpada cu lopata de pe un drum naţional sau să-l pui să  încarce saci cu nisip şi să ridice diguri în calea apelor. În condiţiile în care autorităţile locale şi firmele private care au aceste obligaţii stau cu mâinile în sân şi se plâng de lipsa resurselor. Iar cetăţenii-victime ale intemperiilor se încălzesc la sobe, la adăpost de viscol, sau se se feresc de apă, cu tărie, prin cârciumile ameninţate de viitură.
Cu ce mai apare în public Armata României? Apare le defilările de 1 Decembrie şi alte sărbători naţionale, de care din ce în ce mai multă lume nu mai ştie, pentru că presa are alte subiecte “mai importante”, iar, în şcoală, nu se mai prea învaţă despre ele. Mai apare prin parcuri, cu expoziţii de tehnică militară (o parte mai nouă, cea mai mare parte învechită), cu ocazia altor zile festive. Prilej de bucurie pentru copii. Pentru că adulţii din ziua de azi au avut la dispoziţie peste 20 de ani ca să fie spălaţi pe creier de anumiţi politicieni care cred şi au susţinut că, dacă suntem în NATO şi UE, nu mai avem nevoie de o Armată, pe care “să cheltuim bani degeaba”.
Şi mai apare Armata României în atenţia publicului, atunci când militari trimişi în misiuni la capătul Pământului sunt răniţi sau aduşi acasă în sicrie de zinc. Trimişi în misiuni de luptă de politicieni români, în interesul statului român şi al cetăţenilor români, dar şi al Aliaţilor. Pentru ca, ajunşi acasă, o bună parte dintre “deştepţii” şi “vitejii” naţiei să îi numească “mercenari”, care nu merită respectul conaţionalilor lor, pentru că “nu au murit apărând Ţara”, ci “sub steag străin”.

De ce Armata României este “stealth”?

Pomeneam la început că, în special,  conducătorii săi militari au devenit aproape “invizibili” pentru opinia publică. Iar asta s-a răsfrânt şi asupra imaginii de ansamblu a Armatei României. Cine ar trebui să cunoască cel mai bine care este starea de spirit, dotarea tehnică şi nivelul de pregătire al militarilor, dacă nu şefii statelor majore ale celor trei categorii de forţe armate: Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale? Ca să nu mai amintim că, în fruntea lor, se află şeful Statului Major General? Aceste patru funcţii reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) adevărata conducere a Armatei României. Nu ministrul Apărării, nu premierul şi nici preşedintele. Ministrul de resort, premierul şi preşedintele sunt funcţii politice, ocupate de civili. Armatele au fost şi vor fi conduse mereu de militari. Iar, în cazul statelor democratice, o armată a unei naţiuni va acţiona ca urmare a deciziilor politice luate democratic.
Însă, ceea ce se întâmplă în ultimii ani cu sistemul de Apărare Naţională a României lasă mult de dorit. Transformată în vacă de muls, aducătoare de bani, influenţă şi putere, Armata României a devenit ţinta unei politizări agresive şi infiltrări cu elemente de o slugărnicie greu de descris faţă de factorul politic. În acelaşi timp, adevăraţi profesionişti militari, care ar fi avut un cuvânt greu de spus, au fost trecuţi pe linie moartă, “avansaţi” în funcţii fără influenţă sau trecuţi în rezervă. Cine nu a făcut jocurile puterii politice a fost îndepărat, ameninţat cu dosare penale, condamnat prin diferite făcături ale “Justiţiei”, trecut prin noroiul presei “independente” (indiferent de afiliere politică).
Intuind şi anticipând regulile jocului, mulţi s-au adaptat şi au trecut în umbră. Chiar dacă Armata României dispune încă de un număr considerabil de profesionişti adevăraţi, aceştia nu se mai văd. Însă, tot în umbră, au trecut şi mulţi dintre cei care au beneficiat din plin de pe urma politizării sistemului militar de Apărare Naţională. Aşa că, în momentul de faţă, putem să vorbim deschis despre  “Armata Stealth”, cu două componente: cei care vor să facă ceva, dar aşteaptă o schimbare în bine, şi cei numiţi politic, care preferă să fie “invizibili”, pentru a-şi vedea de “misiunile” personale sau de partid.

Când s-a auzit ultima oară de şefii SMFT, SMFA şi SMFN? Dar de şeful SMG?

Chiar aşa, când s-a auzit ultima oară ceva despre şefii SMFT, SMFA şi SMFN? Dar despre şeful SMG? Nu l-am auzit pe niciunul să iasă cu vreo declaraţie despre nevoile Armatei sau ale militarilor, despre starea pregătirii de luptă, despre nevoile de înzestrare sau finanţare. Nimic.
De câţiva ani, şeful SMG, general-locotenent Ştefan Dănilă, este plimbat pe lângă ministrul Apărării (indiferent care a fost sau este el) pe post de marionetă. Rar s-a întâmplat să deschidă gura în public şi, atunci când s-a întâmplat, a spus numai generalităţi. Nimic concret, nici o luare de poziţie, nici o opinie personală.
Ştie cineva cine este şeful Statului Major al Forţelor Navale? S-ar putea să se mai ştie la nivel local, în Constanţa. Dar, când l-am văzut spunând ceva pe la TV? Cu ce a ieşit în faţă opiniei publice viceamiralul Aurel Popa? Probabil, nici numele nu vă este cunoscut. A spus viceamiralul ceva despre lipsa combustibilului, lipsa armamentului,  nevoia de modernizare adevărată a Forţelor Navale?
Credeţi că, la  Statul Major al Forţelor Aeriene, lucrurile stau altfel? Bineînţeles că nu. Cine este generalul locotenent Cârnu Florică? Ce a spus el în ultima vreme despre dezastrul din aviaţia militară românească? Când a ieşit să vorbească despre avioanele multirol, despre F-16 la mâna a treia din Portugalia? Aţi auzit ceva de la general despre cum se simt piloţii români pentru că nu au cu ce să zboare, că se simt ignoraţi şi părăsiţi, pentru că nu au cu se să lucreze, nu au cu ce să îşi facă datoria?
Dar, despre şeful Statului Major al Forţelor Terestre se ştie ceva? Câţi ştiu că, de fapt, “nu este”? În momentul de faţă, nu există un “şef deplin”, după trecerea în rezervă (aparent, din motive de sănătate) a unuia dintre cei mai importanţi generali ai Armatei României, Sorin Ioan. De la preluarea funcţiei de la cel din urmă, cu ce s-a remarcat generalul maior Mircea Savu, împuternicit şef al SMFT?
Cine ar trebui să răspundă la aceste întrebări se ştie. Că nu o să răspundă, este de aşteptat. În momentul în care din ce în ce mai  mulţi militari din conducerea Armatei României acceptă să devină “stealth”, deja este aproape imposibil să îţi mai dai seama care este profesionist şi care este numit în funcţie pe criterii politice. Este şi asta o strategie.
Dar, dacă, pentru ei, la nivel personal, se poate dovedi o strategie câştigătoare, în timp, pentru Armata României, este dezastruoasă. Iar un dezastru total şi în Armată poate deveni fatal României şi românilor.

Share our work
Romania isi trimite fortele speciale in Croatia

Romania isi trimite fortele speciale in Croatia

55 de militari din Forţele pentru Operaţii Speciale vor participa, în perioada 13-24 septembrie, la cea de-a cincea ediţie a exerciţiului multinaţional Jackal Stone 2012, care se va desfăşura, anul acesta, în Croaţia.
Organizat anual de Comandamentul pentru operaţii speciale al Forţelor Armate ale SUA dislocate în Europa (SOCEUR), exerciţiul se va desfăşura în spaţiul terestru, maritim şi aerian al Republicii Croaţia, în zona localităţilor Split, Zadar, Udbina şi Delnice. La Jackal Stone 2012 vor participa între 1.800 şi 2.000 de militari din 11 ţări (Cehia, Croaţia, Estonia, Italia, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România, Slovacia şi Statele Unite ale Americii), iar şapte naţiuni vor avea statut de observatori (Danemarca, Franţa, Finlanda, Marea Britanie, Canada, Slovenia şi Ungaria).
Acesta este cel mai important exerciţiu internaţional al Forţelor pentru Operaţii Speciale, care are ca obiective principale creşterea cooperării şi interoperabilităţii între forţele participante, întărirea securităţii şi stabilităţii regionale, precum şi antrenamentul în comun, schimbul de experienţă şi armonizarea conceptelor doctrinare, tehnicilor, tacticilor şi procedurilor utilizate de structurile de operaţii speciale. De la iniţierea seriei de exerciţii Jackal Stone, în anul 2008, România a participat cu personal din Forţele pentru Operaţii Speciale la toate ediţiile exerciţiului, atât ca ţară organizatoare (2008 şi 2011), cât şi ca naţiune participantă (2009 şi 2010).

Share our work
Turcia. Militari morti si raniti in confruntarile cu PKK

Turcia. Militari morti si raniti in confruntarile cu PKK

Nouă militari şi poliţişti turci şi-au pierdut viaţa în confruntări cu militanţi kurzi în apropierea graniţei sud-estice cu Siria şi Irak.
Cel puţin alţi opt membri ai serviciilor de securitate au fost răniţi în luptele desfăşurate în provincia Sirnak, iar confruntările continuă, potrivit unor surse din domeniul securităţii. Luptele dintre armata turcă şi rebelii din rândurile Partidului Muncitorilor din Kurdistan s-au intensificat în ultimele luni, o dezvoltare de evenimente pe care anumiţi oficiali turci au legat-o de haosul care domneşte în Siria.
Militanţii au ucis cinci soldaţi într-un atac cu bombă asupra unui convoi militar acum două săptămâni. Armata turcă a replicat rapid, omorând 21 de rebeli într-o operaţiune ce a implicat elicoptere de luptă. Peste 40.000 de persoane şi-au pierdut viaţa pe fondul conflictului dintre PKK şi forţele turceşti de când militanţii şi-au lansat insurgenţa în urmă cu 28 de ani în vederea creării unui stat separat în sud-estul majoritar kurd al Turciei.
PKK este considerată ca fiind o organizaţie teroristă de Turcia, SUA şi Uniunea Europeană. Anumiţi oficiali turci au afirmat că gruparea beneficiază de sprijin direct din partea preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi a unor grupări kurde din Siria. Assad, care se confruntă cu o revoltă populară de aproape 18 luni împotriva regimului său soldată, conform ONU, cu circa 20.000 de morţi, a negat că Siria i-ar fi permis PKK să opereze de pe teritoriul său în apropiere de graniţa turcă. Din iunie anul trecut, circa 800 de persoane au murit în conflictul din Turcia, dintre care aproximativ 500 de membri PKK, peste 200 de militari sau poliţişti şi în jur de 85 de civili, potrivit unor estimări făcute de think-tank-ul International Crisis Group.

Share our work
Militarii din Modulul NATO de comunicatii si informatica dislocabil – DCM „E” s-au intors din Afganistan

Militarii din Modulul NATO de comunicatii si informatica dislocabil – DCM „E” s-au intors din Afganistan

Miercuri, 22 august, la Centrul 48 comunicaţii şi informatică strategice, de la Otopeni, a avut loc ceremonia de repatriere din Afganistan a militarilor din Modulul NATO de comunicaţii şi informatică dislocabil – DCM „E”, primul modul de acest tip din Armata României.  
Această structură a luat fiinţă la 1 august 2010, în cazarma Centrului 48 comunicaţii şi informatică strategice şi este singura structură de acest tip din Armata României încadrată exclusiv cu militari români. Se materializa astfel Hotărârea Parlamentului nr. 28/2010 de constituire şi găzduire pe teritoriul statului român a unui modul de comunicaţii şi informatică dislocabil, subordonat Batalionului 2 Transmisiuni din cadrul Agenţiei NATO pentru servicii de comunicaţii (NCSA).
Selecţia personalului pentru încadrarea modulului s-a desfăşurat cu maximă exigenţă şi rigurozitate, având ca bază, în principal, cei mai buni specialişti din Centrul 48 comunicaţii şi informatică strategice, dar şi din unităţile subordonate Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii, astfel că s-a reuşit încadrarea acestuia într-un procent situat peste aşteptările partenerilor din NATO, respectiv 94 la sută.
Procesul de operaţionalizare a structurii nou constituite a fost unul deosebit de intens, complex şi desfăşurat într-un interval de timp mai scurt decât de obicei, după cum afirma şi comandantul Batalionului 2 Transmisiuni, lt. col. Kevin P. Kilburn, într-o scrisoare adresată comandantului Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii: „În numai un an şi jumătate de la înfiinţarea DCM „E”, l-am declarat IOC (capacitate operaţională iniţială), bazat pe un program vast de antrenamente, dezvoltat şi executat numai de către personalul din batalionul meu, a parcurs o perioadă de antrenament intensiv în care modulul a primit şi echipamentele LINC-E (terminalele de satelit, de IT şi serverele specifice), pe lângă programul lor deja încărcat cu pregătirea ISAF, şi validarea finală la care eu am fost martor….”

Pregătiţi în Italia

Pe lângă pregătirea de specialitate, pentru care NATO, prin NCSA, a fost şi este responsabil, care a presupus cursuri desfăşurate la Şcoala de Sisteme de Comunicaţii şi Informatică NATO de la Latina (Italia), instruire în cazarmă pe echipamente similare celor din teatrul de operaţii din Afganistan, cu instructori de la firme de profil sau militari din Batalionul 2 Transmisiuni NATO, participarea la exerciţii în afara ţării, personalul modulului a parcurs şi un program intensiv de pregătire în ţară, care să satisfacă cerinţele din fişele posturilor, respectiv cunoaşterea limbii engleze la un nivel ridicat, prin participarea la cursuri specifice în ţară, dobândirea cunoştinţelor de specialitate strict necesare, prin participarea militarilor la cursuri sub egida Centrului de instruire pentru comunicaţii şi informatică „Decebal”, obţinerea permiselor de conducere categoriile B şi C pentru majoritatea militarilor la şcolile de profil din M.Ap.N., noţiuni de drept internaţional umanitar, managementul frecvenţelor etc.
Exerciţiul de validare, desfăşurat sub conducerea comandantului de batalion şi a staff-ului său de la Napoli, în septembrie 2011, dădea încredere deplină în personalul DCM „E”, atât conducerii batalionului dar şi structurilor româneşti implicate în procesul de operaţionalizare al acestuia, în condiţiile în care exista temerea că, dat fiind timpul scurt de pregătire al modulului, militarii români nu ar fi capabili să gestioneze problematica complexă pe care o presupune misiunea din Afganistan.
La data de 1 ianuarie 2012, comandantul Batalionului 2 Transmisiuni NATO a declarat pentru modulul NATO calitatea de Capacitate Operaţională Iniţială (IOC), la numai un an şi jumătate de la înfiinţare. În baza planurilor de misiuni şi a ordinelor de acţiune modulul NATO de comunicaţii şi informatică dislocabil – DCM „E” a fost dislocat în teatrul de operaţii Afganistan, în perioada ianuarie-august 2012, pentru a asigura suportul de comunicaţii şi informatic al Punctului de Comandă al Forţei Internaţionale pentru Asistenţă de Securitate din Afganistan (ISAF), dislocat în Kabul.
Aprecierile de care se bucură acum modulul NATO, la sfârşitul misiunii, justifică integral încrederea investită în fiecare din militarii care îl compun. Edificatoare în acest sens sunt cele relatate în scrisoarea comandantului de batalion, Lt.col. Kevin P. Kilburn, la sfârşitul mandatului său în cadrul ISAF: „DCM”E” este o poveste de succes….militarii din DCM„E” sunt unii dintre cei mai motivaţi şi buni profesionişti pe care i-am văzut vreodată (…) Prestaţia DCM„E” în teatru a fost absolut incredibilă. Acest lucru este datorat profesionalismului militarilor şi comandanţilor, care se mândresc cu munca lor şi demonstrează zilnic abilităţile lor pentru îndeplinirea misiunii din cadrul ISAF. Sunt mândru să fi condus această structură şi voi ţine minte profesioniştii din DCM „E” (…) Am fost martorul constituirii DCM”E” şi transformării acestuia în cea mai competentă structură militară pe care am avut ocazia să o văd în peste 20 de ani de când sunt în serviciul armatei SUA. Sprijinul naţional acordat DCM „E” a fost crucial pentru succesul constituirii acestuia. Sunt recunoscător faţă de căpitanul Rusalim Daniel, care a dat dovadă de profesionalism şi experienţă dobândită la comanda structurilor naţionale. Îmi voi aminti mereu de fraţii mei de arme din România, de dumneavoastră, subordonaţii dumneavoastră şi personalul DCM „E”.

Apreciaţi în cadrul ISAF

Şeful de stat major al ISAF, generalul-locotenent Olivier de Bavinchove, aprecia într-un e-mail trimis comandantului ISAF şi locţiitorului acestuia: „În mod deosebit aş vrea să scot în evidenţă performanţa dovedită de echipa noastră românească în sprijinul direct al sistemului de comunicaţii şi informatic. Este o echipă formată din aproximativ 27 militari şi ei se descurcă extrem de bine în a ţine sistemul NATO în viaţă”.
Succesul misiunii în teatrul de operaţii Afganistan se datorează în mare măsură şi comandantului modulului, Cpt. Daniel Rusalim. Modul în care a condus activităţile pe timpul operaţionalizării, implicarea sa energică în soluţionarea tuturor problemelor inerente unui asemenea proces, dar mai ales conducerea subunităţii în teatrul de operaţii pentru îndeplinirea misiunilor specifice, fac din DCM„E” o structură de elită din Armata României cu notorietate în mediul multinaţional. Şeful de stat major al ISAF, LTG Olivier de Bavinchove, aprecia într-un e-mail trimis comandantului ISAF şi locţiitorului acestuia: „În mod deosebit aş vrea să scot în evidenţă performanţa dovedită de echipa noastră românească în sprijinul direct al sistemului de comunicaţii şi informatic. Este o echipă formată din aprox. 27 militari şi ei se descurcă extrem de bine în a ţine sistemul NATO în viaţă. Comandantul este un tânăr căpitan care dă dovadă de o mare capacitate de conducere şi pricepere…”.
Pe toată durata mandatului în teatrul de operaţii, respectiv 19 ianuarie – 12 august 2012, militarii din DCM „E” au executat o serie de misiuni, dintre care cele mai importante au fost:
– asigurarea comunicaţiilor de voce şi date în diferite reţele pentru un număr de aproximativ 2.000 de utilizatori;
– configurarea, monitorizarea şi mentenanţa a peste 250 de echipamente de reţea;
– organizarea şi desfăşurarea de videoteleconferinţe în diferite locaţii din Kabul: Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Comandamentul Întrunit al ISAF şi Comandamentul ISAF;
– acordarea sprijinului de comunicaţii pentru desfăşurarea unei conferinţe a ISAF;
– asigurarea serviciilor de voce, date şi videoteleconferinţă pe timpul vizitei preşedintelui american Barack Obama în Afganistan;
– asigurarea suportului de comunicaţii pentru activităţi desfăşurate la sediul Ministerului de Interne afgan;
dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii în cadrul Comandamentului ISAF.

Share our work