Rusia, pregatita sa livreze Afganistanului primul lot de Mi-17
Până la sfârşitul anului, Rusia va livra în Afganistan primul lot de elicoptere Mi-17. Agenţia rusească care se ocupă cu comerţul de arme a specificat că livrarea va avea loc în cadrul contractului încheiat cu Departamentul Apărării al SUA în luna mai. Conform acestui contract, SUA achiziţionează 21 de elicoptere Mi-17 pentru forţele Militare Aeriene ale Afganistanului. Partea americană a primit deja 9 fuzelaje produse la uzina de elicoptere din Kazan. După îndeplinirea contractului, parcul de elicoptere ruseşti din dotarea armatei Afganistanului se va mări până la 100 de elicoptere. Asta înseamnă că în perspectivă întreprinderile ruseşti vor putea primi comenzi pentru repararea şi modernizarea tehnicii afgane. În luna septembrie 2010, ministrul american al apărării, Robert Gates a declarat într-un interviu pentru agenţia rusă Interfax că SUA sunt interesate de achiziţionarea unor elicoptere ruse tip Mi 17 care sunt adaptate la condiţiile din Afganistan. „Suntem interesaţi de cumpărarea unor Mi-17 ruse. Aceste aparate sunt adaptate la condiţiile afgane. Dorim achiziţionarea unor aparate de acest tip, numai că ne-am confruntat cu o oarecare opoziţie aici, în interiorul SUA. Producătorii americani de elicoptere nu înţeleg intenţia noastră de a cumpăra aparatele ruse”, a spus Robert Gates. Costurile contractului semnat în luna mai 2011 se ridică la 300 de milioane de dolari.