Agresiunea siriana. SUA sunt alaturi de Turcia

Agresiunea siriana. SUA sunt alaturi de Turcia

Şeful Statului Major interarme american, generalul Martin Dempsey, a ţinut să menţioneze în cursul unei conferinţe de presă că omologul său turc, generalul Necdet Ozel, a avut „o reacţie foarte echilibrată” după dispariţia în Mediterana a aparatului turc lovit de apărarea aeriană a Siriei.
Dempsey, care a vorbit în numeroase rânduri în ultimele zile cu generalul Ozel, a admis că există „riscul unei escaladări” după „actul de ostilitate” al Damascului. Însă, atât el, cât şi secretarul Apărării, Leon Panetta, au afirmat că desfăşurarea de tancuri, trupe şi baterii de rachete la frontiera cu Siria nu înseamnă un risc iminent de război între cele două ţări. „Mişcările interne de trupe terestre nu îmi apar ca o provocare”, a declarat generalul Dempsey.
La rândul său, Panetta a dat asigurări că nu trebuie să se tragă concluzii pripite de pe urma acestor desfăşurări de trupe. „Rămânem în strânsă legătură cu Turcia în legătură cu demersurile de urmat cu privire la Siria”, a menţionat demnitarul american. Joi, mass-media turce au informat că Ankara a trimis un convoi de vehicule militare şi o baterie de rachete sol-aer la frontiera cu Siria. Vineri, un responsabil cu rang înalt al revoltei siriene, Mustafa al-Sheikh, a atras atenţia asupra trupelor siriene aflate la 15 kilometri de graniţa cu Turcia. El a evaluat aceste trupe la „2.500 de soldaţi, sprijiniţi de 170 de vehicule şi tancuri”.

Vas american în cautarea piloţilor turci

Ministerul de Externe turc a anunţat că un vas american de explorare în adâncime va ajuta la căutarea piloţilor dispăruţi după ce avionul militar turc în care se aflau a fost doborât de Siria în urmă cu o săptămână. Un oficial al ministerului a afirmat că vasul de căutare, E/V Nautilus, va pleca din Istanbul vineri după-amiază şi urmează să se alăture misiunii de căutare a epavei avionului la începutul săptămânii viitoare.
Oficialul a declarat că Damascul a fost notificat de faptul că vasul american va face parte din echipa de căutare şi oficiali turci se vor afla la bordul navei pentru a coordona misiunea. Oficialul s-a adresat sub rezerva anonimatului în conformitate cu normele guvernamentale. Vasul E/V Nautilus se afla deja în Turcia pentru explorări în Marea Neagră, Marea Egee şi Marea Mediterană.

Share our work
Israelul, pregatit sa atace Iranul. Cauta aliati in Balcani

Israelul, pregatit sa atace Iranul. Cauta aliati in Balcani

avioane multeGuvernul SUA este îngrijorat din cauză că Israelul pregăteşte, în pofida obiecţiilor sale, o acţiune militară împotriva Iranului. Între timp, Israelul îşi caută aliaţi în Peninsula Balcanică. După România şi Grecia, acum este vorba despre Bulgaria.
SUA au creat un plan de urgenţă pentru salvarea instituţiilor sale din regiune, scrie Wall Street Journal, citat de Mediafax. Potrivit cotidianului, preşedintele Barack Obama, secretarul Apărării Leon Panetta şi alţi oficiali de rang înalt le-au transmis deja israelienilor o serie de mesaje, avertizându-i asupra consecinşelor unui asemenea atac. Barack Obama l-a sunat joi pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, iar generalul Martin Dempsey, care deţine cel mai înalt grad american, se va întâlni şi va dicuta pe această temă cu oficiali militari israelieni la Tel Aviv, săptămâna viitoare, adaugă Wall Street. Cotidianul apreciază că armata americană se pregăteşte de numeroase posibilităţi de represalii la un raid militar israelian, inclusiv un eventual atac militar asupra Ambasadei Statelor Unite din Bagdad din partea miliţiilor şiite proiraniene.
În Irak se află peste 15.000 de diplomaţi, angajaţi ai Guvernului federal şi întreprinzători americani. Statele Unite menţin în Kuwait, ca forţă de disuasiune, aproximativ 15.000 de militari şi au mobilizat un al doilea portavion în regiunea Golfului, subliniază Wall Street Journal.

Aliaţii Israelului din Balcani

Ministrul bulgar al Apărării, Anu Anghelov, va semna luni, în Israel, două acorduri bilaterale în materie de cooperare militară. Anu Anghelov va iniţia duminică o vizită de două zile în Israel. El va semna un acord de cooperare militară care prevede organizarea de exerciţii comune, în fiecare din cele două state, transmite Mediafax. În plus, va fi semnat şi un memorandum de înţelegere şi cooperare în industria de armament. Miniştrii grec şi israelian ai Apărării, Dimitris Avramopoulos şi Ehud Barak, au convenit marţi să-şi consolideze cooperarea bilaterală pentru instituirea “stabilităţii” în regiune şi pentru a permite o mai bună exploatare a resurselor naturale.
În vara anului trecut, forţele aeriene s-au antrenat din nou în România. În 2006, ministrul israelian al Apărării de la acea vreme, Shaul Mofaz, a semnat un acord pe cinci ani cu omologul său român, care permite IAF să trimită avioane şi militari pentru antrenamente în România.
Ministrul bulgar al Apărării se va întâlni cu omologul său israelian, Ehud Barak, şi va vizita compania Israel Aerospace Industries. Guvernul bulgar condus de Boiko Borisov are strânse relaţii cu Israelul, iar industria militară bulgară, care produce arme uşoare şi muniţie, este prezenţă pe piaţa din Orientul Mijlociu. Industria bulgară de apărare a rămas neafectată de criza economică, efectuând exporturi de 300 milioane de euro în anul 2011, scrie presa bulgară.
Publicaţia citează datele asociaţiei bulgare a industriei de apărare care de obicei rămân secrete. Organizaţia, din care fac parte cei mai mari producători de arme şi muniţie din Bulgaria, a refuzat să precizeze însă care au fost destinaţiile exporturilor. Jurnalul menţionează totuşi Algeria, Afganistanul, SUA şi Irakul ca clienţi tradiţionali ai producătorilor bulgari de arme uşoare.

Share our work