KGB in Tarile Baltice si Marea Britanie

KGB in Tarile Baltice si Marea Britanie

kgbBoris Karpicikov, un fost agent KGB, a dezvăluit pentru presa britanică misiunile pe care le-a îndeplinit în Ţările Baltice şi în Marea Britanie, una dintre principalele ţinte ale serviciilor secrete ruseşti.
Născut în Letonia, în 1959, Karpicikov a fost racolat de KGB pe vremea când lucra într-o uzină sovietică din sectorul aerospaţial. După prăbuşirea URSS, Karpicikov a rămas în Letonia, unde s-a înrolat în serviciul secret din statul baltic independent. Timp de trei ani, a fost agent dublu, continuând să furnizeze informaţii KGB-ului, rebotezat FSB.
În tot acest răstimp, el a pătruns prin efracţie în sediul ambasadei britanice din Riga, unde a plantat microfoane şi a coordonat operaţiuni de dezinformare a populaţiei letone în privinţa CIA. Ajuns la Londra după ce a ieşit din Rusia cu un paşaport fals, fostul agent s-a ocupat de discreditarea ruşilor din exil care se opuneau regimului acutalului premier, Vladimir Putin. Karpicikov a mai dezvăluit cum oamenii Kremlinului plăteau cu ora persoane care să particpe la mitinguri contra ziaristei Ana Politkovskaia şi a fostului lider cecen Ahmed Zakaiev.

Listă cu agenţi KGB în Lituania

În altă ordine de idei, autorităţile lituaniene au făcut publice pe Internet numele a 238 de cetăţeni care au avut statutul de rezervişti ai KGB în epoca sovietică, şi intenţionează să dezvăluie numele celor care au refuzat să îşi dezvăluie legăturile cu fostul serviciu de securitate. Toate aceste informaţii, ca şi detalii privind metodele de recrutare sau tehnicile de interogatoriu folosite de KGB în Lituania sunt conţinute în mii de dosare sovietice aflate în custodia Centrului pentru cercetarea genocidului şi a rezistenţei, şi care urmează să fie făcute publice în curând. „Cred că acest proiect va ajuta Lituania să se vindece de boala KGB. Întotdeauna e mai bine să cunoşti adevărul”, a declarat directorul Centrului, Birute Burauskaite.
Fostul ministru de externe Antanas Valionis şi şeful Departamentului securităţii statului, Arvidas Pocius, se află pe lista celor 238 de nume. Ei au recunoscut, în urmă cu câţiva ani, că au fost rezervişti ai KGB, carierele lor având de suferit de pe urma acestei mărturisiri. Potrivit lui Burauskaite, mii de dosare ale KGB vor fi făcute publice în viitorul apropiat. Ele conţin informaţii despre biografiile şi operaţiunile ofiţerilor KGB, dar şi ale celor înregistraţi ca rezervişti, dar care nu au recunoscut că au lucrat pentru KGB.

Share our work
Londra n-ar vrea sa atace Iranul

Londra n-ar vrea sa atace Iranul

uk-iranMarea Britanie intenţionează să adreseze un mesaj de fermitate Iranului, dar nu doreşte o acţiune militară din cauza programului nuclear iranian sau a situaţiei din Strâmtoarea Ormuz, afirmă ministrul britanic de Externe, William Hague.
„Subliniez că nu dorim o acţiune militară, nu preconizăm acest lucru. Este sarcina forţelor noastre armate să se pregătească de orice eventualitate, dar nu cerem acest lucru”, a explicat Hague.
Marea Britanie a trimis o navă militară în Strâmtoarea Ormuz pentru a se alătura grupului de escortă al unui portavion american. „Am cerut cu succes sancţiuni eficiente, le-am adoptat pentru că nu dorim un conflict militar”, a explicat William Hague.
William Hague a avertizat totuşi că orice tentativă a Iranului de a închide Strâmtoarea Ormuz ar fi ilegală şi ar fi sortită eşecului.
La mijlocul lunii ianuarie, Iranul a anunţat că vrea “să-i pedepsească” pe cei care sunt răspunzători de asasinarea unui savant din domeniul nuclear ucis miercuri într-un atentat cu maşină capcană,  referindu-se la SUA, Israel şi Mrea Britanie. “Considerăm că faptul de a comite un act terorist în scopul uciderii unui om de ştiinţă reprezintă o ameninţare pentru naţiune (…). Vom căuta să-i pedepsim pe cei care sunt în spatele asasinării lui Mostafa Ahmadi Roshan”, a afirmat un responsabil din armata iraniană, Massoud Jazayeri, potrivit mai multor mass media locale. “Duşmanii naţiunii iraniene, precum Statele Unite, Marea Britanie şi regimul sionist (Israel, n.red.), trebuie să răspundă pentru actele lor”, a adăugat acesta.

Share our work
Marea Britanie isi disponibilizeaza militarii

Marea Britanie isi disponibilizeaza militarii

militari britaniciMinisterul britanic al Apărării va desfiinţa 4.200 de posturi din cadrul armatei, fiind vorba de a doua restructurare din ultima perioadă.
Forţele Terestre vor pierde 2.900 de posturi, Forţele Aeriene Regale, 1.000, iar Marina militară regală, 300, informează BBC. Ministerul Apărării a explicat că vor fi luate decizii dificile din cauza reducerii bugetului destinat apărării. În 2010, Forţele Navale şi Forţele Aeriene anunţau că vor reduce numărul posturilor cu 5.000 fiecare, până în 2015.
Potrivit BBC, din cauza reducerilor, Forţele Aeriene şi cele Navale vor fi nevoite să apeleze la voluntari în unele cazuri.
La sfârşitul anului trecut, armata australiană a anunţat că este interesată să angajeze militari instruiţi în străinătate, în special în Marea Britanie. Royal Australian Navy a trimis o delegaţie în Marea Britanie pentru a examina posibilităţile de recrutare a marinarilor disponibilizaţi de Royal Navy britanică.
Mai multe sectoare – între care şi armata – cunosc dificultăţi de recrutare în Australia, din cauza succesului sectorului minier care atrage, cu salarii consistente, mână de lucru calificată, între care numeroşi ingineri. Royal Australian Navy caută ingineri, piloţi de avioane de luptă marinari de submarin, arată The Australian. Cotidianul afirmă că militarii recrutaţi vor beneficia de o procedură accelerată pentru a obţine naţionalitatea australiană.
În Marea Britanie, reducerile de buget ale Ministerului Apărării se vor traduce – între altele – prin suprimarea a circa 17.000 de posturi în cele trei categorii de forţe armate (terestră, navală şi aeriană) până în 2015.

Share our work
Iranul ameninta cu pedepsirea Israelului, SUA si Marii Britanii

Iranul ameninta cu pedepsirea Israelului, SUA si Marii Britanii

iran missilesIranul vrea „să-i pedepsească” pe cei care sunt răspunzători de asasinarea unui savant din domeniul nuclear ucis miercuri într-un atentat cu maşină capcană, a afirmat sâmbătă un înalt oficial militar, referindu-se la SUA, Israel şi Mrea Britanie.
„Considerăm că faptul de a comite un act terorist în scopul uciderii unui om de ştiinţă reprezintă o ameninţare pentru naţiune (…). Vom căuta să-i pedepsim pe cei care sunt în spatele asasinării lui Mostafa Ahmadi Roshan”, a afirmat un responsabil din armata iraniană, Massoud Jazayeri, potrivit mai multor mass media locale.
„Duşmanii naţiunii iraniene, precum Statele Unite, Marea Britanie şi regimul sionist (Israel, n.red.), trebuie să răspundă pentru actele lor”, a adăugat acesta.
Savantul Mostafa Ahmadi Roshan, implicat în controversatul program nuclear iranian, a fost ucis miercuri de explozia unei bombe magnetice, montată de un motociclist pe automobilul său, la Teheran.
Un atentat cu bombă de acelaşi fel comis în ianuarie 2010 s-a soldat cu moartea lui Masoud Ali Mohammadi, profesor la Universitatea din Teheran. Ayatollahul Ali Khamenei, ghidul suprem al Republicii islamice, a acuzat „CIA şi Mossad”, serviciile americane şi israeliene de informaţii, că sunt în spatele atentatului şi a promis că „cei care au comis această crimă vor fi pedepsiţi”. Washingtonul a respins price implicare în atentat şi preşedintele israelian Shimon Peres a afirmat că nu are la cunoştinţă o eventuală implicare a ţării sale.

Share our work
Marea Britanie isi exonereaza spionii in cazurile de tortura

Marea Britanie isi exonereaza spionii in cazurile de tortura

MI6Desktop_1024x768_BAgentii britanici vor fi achitati intr-un numar de cazuri de presupusa complicitate la tortura in strainatate, relateaza BBC News, precizând ca Scotland Yard si Parchetul General vor da publicitatii joi un comunicat in acest sens. Concluzia intervine in urma unei anchete privind comportamentul unor ofiteri din MI5 si MI6. Desi era asteptat ca nicio punere sub acuzare sa nu aiba loc in unele cazuri, se pare ca declaratia de joi va contine alte informatii semnificative. Potrivit BBC, faptul ca Scotland Yard a pregatit comunicatul impreuna cu Parchetul este foarte important, deoarece sugereaza ca investigatiile politiei nu s-au incheiat. Ancheta, care a inceput in martie 2009, a fost declansata de acuzatii ca MI5 a fost complice la torturarea fostului detinut de la Guantanamo Binyam Mohamed. De asemenea, s-a spus ca un presupus ofiter MI5, cunoscut ca Martorul B, stia si a aprobat relele tratamente la care a fost supus Mohamed in Pakistan. Procurorul general Kier Starmer a conchis in cele din urma ca nu exista suficiente dovezi pentru ca Martorul B sa fie pus sub acuzare. El a decis, insa, ca o ancheta mai ampla va continua. O investigatie a examinat si acuzatii vizând un ofiter al MI6.

Share our work