R. Moldova: Demilitarizare la MAI

R. Moldova: Demilitarizare la MAI

politie moldovaJPGCa precondiţie pentru integrarea R. Moldova în spaţiul european, dar şi din necesitatea iniţierii unui amplu proces de reformare, ce vizează apropierea ministerului de comunitate, MAI va începe un proces de demilitarizare. Legislaţia care reglementează activitatea poliţiei şi a carabinierilor este depăşită moral şi nu mai corespunde cerinţelor timpului. Metodele de comunicare cu populaţia a poliţiei, carabinierilor şi altor subdiviziuni ale MAI sunt, de asemenea, învechite, generând necesitatea atât a revizuirii formelor de colaborare cu societatea civilă, cât şi a modificării criteriilor de evaluare a activităţii subdiviziunilor MAI, bazat pe asigurarea unui serviciu poliţienesc transparent, accesibil şi responsabil. Iniţial, MAI reprezenta un sistem format dintr-un aparat poliţienesc cu structuri dispersate, fără un centru unic de administrare şi dirijare, cu dublări de funcţii, care – în consecinţă – generau conflicte de competenţă, instrumentele existente de prevenire a politizării structurilor poliţieneşti erau ineficiente, fapt ce a impus elaborarea şi implementarea unor metode ce ar garanta în mod efectiv prevenirea oricăror imixtiuni în activitatea instituţiilor MAI. Pentru redresarea acestei situaţii a fost elaborată şi aprobată, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1109 din 6 decembrie 2010, Concepţia de reformare a Ministerul Afacerilor Interne, care are drept scop armonizarea cadrului instituţional, organizaţional şi funcţional al MAI, prin demolarea structurilor puternic ierarhizate şi instituirea unor noi structuri descentralizate, transparente şi flexibile, fundamentate pe supremaţia drepturilor şi libertăţilor civile. Realizarea procesului de “demilitarizare” a MAI va fi efectuat prin: iniţierea şi desfăşurarea procedurii de abrogare a Hotărârii Parlamentului nr.637-XII din 10 iulie 1991 “Cu privire la gradele speciale pentru efectivul de trupă şi corpul de comandă al organelor afacerilor interne”; transferul funcţiei de asigurare şi restabilire a ordinii publice de la poliţie către carabinieri; demilitarizarea aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne. Stabilirea statutului şi locului personalului respectiv în sistemul de interne; demilitarizarea structurilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne, care nu exercită atribuţii poliţieneşti şi realizarea procesului de demilitarizare a poliţiei, cu stabilirea statutului de funcţionari publici cu statut special. Pentru realizarea acestui proces s-a efectuat analiza statelor de personal ale subdiviziunilor MAI şi celor subordonate, în vederea identificării categoriilor de funcţii care, în urma implementării legilor noi cu privire la poliţie şi statutul poliţistului, cu privire la serviciul carabinieri, vor desfăşura activităţi poliţieneşti sau de carabinieri, precum şi cei care nu vor mai beneficia de acest statut. Totodată, se definitivează proiectul hotărârii de Guvern privind modificarea structurii organizatorice a MAI, după aprobarea căreia va fi definitivat nomenclatorul funcţiilor care vor dispune de statutul special (de poliţist, de carabinier, de ofiţer de urmărire penală, de salvator), statutul de funcţionar public şi funcţionar.

Share our work
Jandarmii romani din Afganistan, vizitati de conducerea MAI

Jandarmii romani din Afganistan, vizitati de conducerea MAI

afganistan jandarmi romaniSecretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan Dascălu, efectuează în perioada 21 – 27 iulie, o vizită în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Scopul vizitei de lucru este de a observa la faţa locului modul în care jandarmii români execută misiunile specifice, aşa cum prevede Acordul tehnic între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Comanda Centrală din cadrul Departamentului de Apărare al S.U.A. privind dislocarea forţelor Ministerului Administraţiei şi Internelor Român în Afganistan. Cu ocazia vizitei, secretarul de stat se va întâlni şi cu cei opt poliţişti români care îşi desfăşoară activitatea în Kabul, în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan, sub egida U.E. Pe parcursul vizitei, chestorul de poliţie Ioan Dascălu va avea întrevederi cu Comandantul NTM-A (NATO Training Mission Afganistan), general William B. Caldwell IV, cu şeful Misiunii EUPOL, general Jukka Savolaineen şi cu Comandantul CTAG-P (Combined Training Advisory Group – Police), general de brigadă Sebastiano Comitini.

23 ofiţeri şi 43 subofiţeri

Începând cu data de 28 aprilie a.c., potrivit Hotărârii Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nr. 29 din 22.03.2011, 66 de jandarmi (dintre care 23 ofiţeri şi 43 subofiţeri) participă la misiunea de instruire N.A.T.O. Training Mission a forţelor de ordine publică din Afganistan. Detaşamentul român execută operaţiuni de instruire a Poliţiei Naţionale Afgane şi ocupă funcţii de stat major în cadrul Combined Training Advisory Group –Police al misiunii. Durata mandatului acestora este de şase luni, jandarmii români fiind dislocaţi în trei locaţii: Spin Boldak, Wardak şi Costall, unde sunt situate trei centre de pregătire ale Poliţiei Afgane. Principalele misiuni ale jandarmilor români din Afganistan constau în pregătirea poliţiştilor sau viitorilor poliţişti afgani în ceea ce priveşte modul de acţiune pentru prevenirea sau aplanarea conflictelor, predarea legislaţiei ce stă la baza desfăşurării misiunilor de ordine publică şi instruirea asupra modului de folosire a armamentului din dotare. Jandarmii care alcătuiesc contingentul provin din toate unităţile Jandarmeriei Române şi au fost selecţionaţi în urma promovării tuturor testelor la care au fost supuşi (cunoştinţe de specialitate, verificarea medicală – pentru a certifica faptul că sunt apt fizic şi psihic să îndeplinească misiunea, verificarea fizică, probe de limbă străină –limba engleză, iar un aspect important l-a constituit experienţa acumulată în domeniul ordinii publice).

Share our work
Sfantul Ilie. Cati isi serbeaza onomastica. Ce aeronave au “defilat”

Sfantul Ilie. Cati isi serbeaza onomastica. Ce aeronave au “defilat”

Aviatie MAICu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, Piaţa Aviatorilor din Bucureşti a fost survolată, miercuri 20 iulie, de formaţii de aeronave de tipul MiG-21 LanceR, IAR-330, C-27J Spartan, IAR-99 ŞOIM, Mi-17 şi EC-135, aparţinând Forţelor Aeriene Române şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. În cadrul ceremonialului militar şi religios care a început la ora 09,00, au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor Aerului în memoria tuturor eroilor aviatori militari şi civili. În garnizoanele din ţară unde sunt unităţi militare ale Forţelor Aeriene Române s-au desfăşurat, în această săptămână, ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele închinate eroilor, activităţi de evocare a tradiţiilor de luptă ale unităţilor din Forţele Aeriene, precum şi expoziţii de prezentare a tehnicii şi echipamentelor militare. Forţele Aeriene Române au participat, în cadrul efectivelor militare dislocate peste hotare în ultimii 20 de ani, la eforturile asumate de România în cadrul operaţiunilor de menţinere a păcii, în operaţiunile de sprijin, de stabilizare şi reconstrucţie în zonele de conflict şi s-au angajat în lupta împotriva terorismului internaţional. Aviatorii militari români au asigurat legătura aeriană pentru militarii din celelalte categorii de forţe cu teatrele de operaţii din Irak, Afganistan sau Balcanii de Vest, dar şi-au asumat şi misiuni direct sub egida Alianţei Nord-Atlantice sau Uniunii Europene, cum au fost cele de Poliţie Aeriană în Ţările Baltice, conducerea operaţională a Aeroportului Internaţional din Kabul, misiune executată în acest moment pentru a doua oară de România, sau participarea în Bosnia-Herţegovina la Operaţiunea ALTHEA. În cadrul misiunilor executate de Forţele Aeriene trebuie amintite şi repatrierea românilor din Libia, în acest an, prin operaţionalizarea cu succes a unui pod aerian, pentru prima dată după cel de-al doilea Război Mondial, în cadrul căruia au fost evacuaţi din Libia 317 persoane, din care 231 de români şi 86 de cetăţeni străini, şi zborurile umanitare realizate în ţară, pentru salvarea vieţii compatrioţilor.

Aviaţia MAI

Două elicoptere de tipul MI-17 şi un EC-135, de la MAI, au survolat Piaţa Aviatorilor, pentru a marca sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române. Inspectoratul General de Aviaţie este structură militară, componentă a Departamentul de Ordine şi Siguranţă Publică al MAI, care execută misiuni operative şi cu caracter umanitar, independent sau în cooperare cu alte structuri ale ministerului, printre acestea numărându-se supravegherea şi intervenţia la frontieră, căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate, supravegherea traficului rutier. Piloţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au participat, în primul semestru al anului 2011, la peste 620 misiuni, majoritatea având caracter umanitar. Astfel, din cele aproximativ 400 de misiuni umanitare desfăşurate în această perioadă, în cooperare cu echipajele medicale SMURD (în cadrul Punctelor de Operare Aeromedicale din Bucureşti, Târgu Mureş şi Iaşi), 80 au fost pentru intervenţia de urgenţă în cazul accidentelor grave, iar celelalte de transport aeromedical interspitalicesc al persoanelor aflate în stare critică.

112.400 de români îşi serbează onomastica

Dintre cei 112.400 de români care îşi serbează onomastica de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, 112.311 sunt bărbaţi, iar 89 sunt femei. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, respectiv 109.058, poartă numele de Ilie, alţi 3.237 Iliuţă, iar 16, Iliuş. Acestora li se adaugă şi 89 de femei care poartă numele de Ilia. Mesajul Patriarhului Daniel de Sfântul Ilie, Ziua Aviaţiei

Mesajul Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al Aviaţiei Române şi al Forţelor Aeriene, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de preţuire şi binecuvântare:

Cu deosebită bucurie, transmitem mesajul nostru de preţuire şi binecuvântare cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al Aviaţiei Române şi al Forţelor Aeriene.

În rugăciunile ei Biserica Ortodoxă Română se roagă zilnic pentru toţi „cei ce călătoresc prin aer”, deopotrivă piloţi militari sau civili, pasageri sau personal de bord, dar şi pentru „iubitoarea de Hristos armată” şi doreşte ca împreună cu aceasta să contribuie la păstrarea integrităţii României şi demnităţii poporului român, să comemoreze jertfa celor ce au luptat de-a lungul istoriei pentru aceste măreţe idealuri şi să promoveze pacea şi înţelegerea între popoare.

Aflaţi în slujba aproapelui, toţi piloţii şi slujitorii înălţimilor, care străbat sau apără văzduhul ţării noastre cu mult curaj şi dăruire faţă de semeni se bucură astăzi de preţuire şi recunoştinţă pentru misiunea lor dificilă.

Totodată, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească familiilor, prietenilor sau colegilor piloţilor aviaţiei române care şi-au pierdut viaţa în timpul misiunii lor. Obişnuiţi mereu să zboare în văzduh, sufletele lor s-au înălţat la Dumnezeu, Căruia ne rugăm să le dăruiască mântuire şi odihnă veşnică.

Deşi programul prestabilit la Patriarhie nu ne permite să fim de faţă la manifestările organizate de Ministerul Apărării Naţionale cu acest prilej, totuşi suntem spiritual alături de Domnia Voastră, de venerabilii veterani de război, de toţi militarii în rezervă şi de toţi ofiţerii, maiştrii militari şi soldaţii Aviaţiei Române şi ai Forţelor Aeriene.

Cu preţuire şi binecuvântare,

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Share our work
SUA sprijina R. Moldova sa devina un stat european, prosper si democratic VIDEO

SUA sprijina R. Moldova sa devina un stat european, prosper si democratic VIDEO

Rpoiscepublica Moldova este un partener important al SUA, fapt pentru care Guvernul de la Washington o va susţine pentru a deveni un stat european, prosper şi democratic, a declarat miercuri, adjunctul şefului misiunii diplomatice americane la Chişinău, Marcus Micheli. Declaraţia a fost făcută în timpul ceremoniei prilejuite de donarea Ministerului Afacerilor Interne un sistem automatizat informaţional de căutare şi identicare balistic „Poisc” (de producţie a Federaţiei Ruse), cu un cost estimativ de circa 340.000 de dolari SUA. Potrivit oficialului american, recunoscând progresele care se fac de la iniţierea reformei MAI, Guvernul SUA a decis să-şi intensifice suportul său faţă de Ministerul de Interne. Marcus Micheli a adăugat că pe lângă donaţiile de aparataj pentru MAI, Guvernul american a sponsorizat sute de ofiţeri moldoveni pentru a participa la diverse traininguri de specialitate. La eveniment a participat Marcus Micheli, şef adjunct al misiunii diplomatice şi Ion Bodrug, şef adjunct al Departamentului poliţie al MAI. Sistemul „Poisc” va permite crearea, prelucrarea şi păstrarea imaginilor digitale cu rezoluţie înaltă în regim 2D a imaginilor suprafeţelor laterale a glonţului şi a suprafeţelor tuburilor de cartuş de diferite calibre. Cu ajutorul acestor aparate, specialiştii vor putea căuta rapid diferite obiecte în baza de date, dar şi vor putea găsi soluţii de identificare prin metoda alăturării şi juxtapunerii, cu posibilitatea stabilirii modelului, numărului de uzină a posesorului armei de foc deţinute legal, cât şi vor putea crea o bază de date a tuburilor şi a gloanţelor trase experimental şi ridicate de la locul infracţiunii. Capacitatea de stocare a bazei de date este de 100 mii exemplare de arme de foc. Prin utilizarea acestui sistem, se vor reduce considerabil termenii de executare a expertizelor balistice. Astfel, va fi posibilă vizualizarea obiectului în regim „telemicroscop”, reglarea manuală şi automată a focusării, direcţiei şi intensităţii iluminării.

Ion Bodrug a declarat că „datorită colaborării bilaterale cu instituţiile SUA, pe parcursul mai multor ani consecutivi şi a poziţiei SUA de moderator elocvent în domeniul afacerilor interne, s-a reuşit abordarea multilaterală a problemelor legate de domeniul traficului de fiinţe umane, lupta împotriva traficului ilicit de droguri, combaterii criminalităţii cu caracter internaţional, precum şi îmbunătăţirea performanţelor colaboratorilor de poliţie în exercitarea atribuţiilor funcţionale”. Şeful adjunct al DP al MAI a apreciat aportul Guvernului SUA în vederea dotării tehnico-materiale a subdiviziunilor Ministerului de Interne în conformitate cu standardele internaţionale, fapt ce contribuie esenţial la implementarea cu succes a reformei instituţiei. Potrivit lui Bodrug, dotarea şi modernizarea Direcţiei tehnico-criminalistică este una din priorităţile incluse în documentele de politici ale MAI şi anume lansarea unui Centru technico-criminalistic modern, care ar contribui esenţial la sporirea indicilor de calitate şi la diminuarea cazurilor cu caracter criminal nesoluţionate.

Share our work
Salveaza vieti. Pilotii MAI, sute de misiuni in primele sase luni ale lui 2011

Salveaza vieti. Pilotii MAI, sute de misiuni in primele sase luni ale lui 2011

frontexPiloţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au participat, în primul semestru al anului 2011, la peste 620 misiuni, majoritatea având caracter umanitar. Din cele aproximativ 400 de misiuni umanitare desfăşurate în această perioadă, în cooperare cu echipajele medicale SMURD (în cadrul Punctelor de Operare Aeromedicale din Bucureşti, Târgu Mureş şi Iaşi), 80 au fost pentru intervenţia de urgenţă în cazul accidentelor grave, iar celelalte de transport aeromedical interspitalicesc al persoanelor aflate în stare critică. Echipajele Inspectoratului General de Aviaţie au participat şi la misiuni operaţionale, în colaborare cu structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sau alte instituţii publice, aceste constând, în special, în supravegherea frontierei de stat, căutarea unor persoane aflate în situaţii deosebite, supravegherea traficului rutier. Inspectoratul General de Aviaţie este structură militară, componentă a Departamentul de Ordine şi Siguranţă Publică al MAI, care execută o largă varietate de zboruri operative şi cu caracter umanitar, independent sau în cooperare cu alte structuri ale ministerului, misiunile în care sunt implicate vizând, printre altele, supravegherea şi intervenţia la frontieră, supravegherea traficului rutier. Printre rezultatele remarcabile obţinute de echipajele I.G.Av. în această perioadă, menţionăm participarea la Operaţiunea Comună Poseidon 2011 Sea (29 martie – 03 iunie), organizată sub egida Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Uniunii Europene (FRONTEX), rezultatele obţinute de echipajele I.G.Av. în cele aproximativ 180 de misiuni executate fiind apreciate în mod deosebit de oficiali din cadrul FRONTEX şi ai Gărzii de Coastă Elene.

Share our work