CNT si-a mutat guvernul la Tripoli

CNT si-a mutat guvernul la Tripoli

libiarebeliInsurgenţii libieni şi-au transferat comitetul executiv, echivalentul guvernului, de la Benghazi, fieful lor din estul ţării, la Tripoli, unde au pătruns duminică, a anunţat vineri un responsabil cu rang înalt din cadrul Consiliului Naţional de Tranziţie. ‘Declar începerea şi reluarea activităţii comitetului executiv la Tripoli’, a menţionat în cursul unei conferinţe de presă vicepreşedintele CNT Ali Tahuni. ‘Viaţă lungă Libiei democrate şi constituţionale şi glorie martirilor noştri’, a adăugat el. Tahuni a precizat că liderul CNT, instanţa politică a rebelilor, Mustafa Abdul Jalil, urmează să sosească la Tripoli de îndată ce situaţia din punct de vedere al securităţii o va permite, transmite Agerpres. Ali Tahuni, ministru al petrolului şi economiei în cadrul guvernului interimar, a subliniat că se exprimă în acord cu CNT şi biroul executiv. La 8 august, Mustafa Abdul Jalil, preşedintele CNT, a destituit ‘biroul executiv’ aflat sub autoritatea CNT şi preşedintelui acestuia. Consiliul Naţional de Tranziţie a fost creat la începutul lunii martie, la Benghazi, după revolta ce a avut loc, la jumătatea lui februarie, în acest oraş din estul Libiei, împotriva regimului condus de colonelul Muammar Gaddafi. Destituirea a intervenit la o săptămână după asasinarea în condiţii misterioase a şefului de stat-major al rebeliunii, generalul Abdel Fattah Younes.

Gaddafi cere rezistenta impotriva “sobolanilor”

Liderul libian aflat pe fugă Muammar Gaddafi a făcut apel la partizanii săi să recurgă la lupta armată pentru a-i învinge pe ‘inamicii’ rebeli şi a ‘elibera Tripoli’, într-un mesaj audio, preluat de agenţiile internaţionale de presă. ‘Trebuie să rezistăm împotriva acestor şobolani de inamici, care vor fi învinşi datorită luptei armate’, a declarat colonelul Gaddafi în înregistrarea difuzată de postul de televiziune prin satelit Arrai, cu sediul în Siria. ‘Ieşiţi din casele voastre şi eliberaţi Tripoli’, a fost îndemnul liderului libian. ‘Libia este pentru poporul libian şi nu pentru agenţii străini, nu pentru imperialism, nu pentru Franţa, nu pentru Sarkozy şi nici pentru Italia’, a subliniat el. ‘Tripoli este pentru voi şi nu pentru cei care se bazează pe NATO’, a conchis colonelul, în contextul în care lupte aprige sunt în curs în capitala libiană

Share our work
Bulgaria redeschide cazul torturarii infirmierelor bulgare pentru pedepsirea lui Ghadafi

Bulgaria redeschide cazul torturarii infirmierelor bulgare pentru pedepsirea lui Ghadafi

Bulgarian nurse EPA_468x311

Autoritatile de la Sofia a redeschis ancheta in cazul torturarii celor cinci infirmiere bulgare incarcerate timp de opt ani in Libia si eliberate in 2007, a anuntat marti Bojidar Djambazov, adjunctul procurorului Sofiei, potrivit Sofia Echo. „Parchetul pregateste o cerere de ajutor judiciar pe care intentioneaza sa o trimita la Tripoli imediat ce situatia din Libia se va normaliza”, a declarat Djambazov. Ancheta, care incearca sa „identifice autorii relelor tratamente” la care au fost supuse infirmierele, a fost deschisa in Bulgaria inca din 2007, dar a fost intrerupta in mai multe randuri. O investigatie pe aceasta tema a fost efectuata si in Libia, dar Sofia nu a fost informata asupra rezultatelor acesteia, a precizat adjunctul procurorului. „Speram sa primim informatiile solicitate, pentru a putea inchide ancheta in Bulgaria”, a adaugat el. Acuzate ca au infectat cu HIV 438 de copii, dintre care 56 au murit, cele cinci infirmiere bulgare si un medic palestinian au fost condamnati la moarte in Libia. Acuzatii au recunoscut faptele, dar si-au retras depozitiile, declarand in instanta ca au fost obtinute sub tortura. Revenite in Bulgaria la 24 iulie 2007, in urma interventiei fostului comisar european pentru Relatii Externe Benita Ferrero-Waldner si a Ceciliei Sarkozy, fosta sotie a presedintelui francez, cele cinci infirmiere bulgare si medicul palestinian au declarat ca au fost torturati in detentie. Premierul bulgar Boiko Borisov declara luni ca „Muammar Kadhafi trebuie sa raspunda in fata Curtii Penale Internationale (CPI) de la Haga pentru crimele sale, inclusiv pentru cele impotriva infirmierelor bulgare”.

Share our work
NATO vrea sa ramana in Libia si dupa caderea lui Gaddafi

NATO vrea sa ramana in Libia si dupa caderea lui Gaddafi

libya2NATO îşi va menţine misiunea în Libia nu numai pînă la prăbuşirea liderului libian Muammar Gaddafi, ci şi pînă vor înceta toate atacurile şi se va permite accesul la ajutorul umanitar, au confirmat marţi pentru EFE surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice. „Obiectivul misiunii noastre este de a proteja populaţia civilă şi, atît timp cît va exista o ameninţare, vom continua să survolăm zona”, au dat asigurări sursele citate. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat luni că regimul lui Gaddafi se prăbuşeşte în mod evident şi a susţinut că liderul libian nu poate cîştiga bătălia împotriva propriului popor, transmite Agerpres. „Cu cît mai repede va înţelege Gaddafi că nu poate cîştiga bătălia împotriva propriilor săi oameni, cu atît mai bine. Astfel, libienii vor putea evita noi vărsări de sînge şi suferinţe”, a afirmat oficialul NATO într-un comunicat. De cînd a început operaţiunea „Unified Protector”, la 31 martie, NATO a efectuat 19.877 de zboruri asupra Libiei, care includ 7.505 atacuri împotriva unor obiective-cheie ale regimului de la Tripoli, potrivit celui mai recent bilanţ, difuzat luni. Libia nu intenţionează să găzduiască baze NATO după căderea regimului Gaddafi, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Tranziţie din Libia, Abdel Moneim al-Huweini. „Libia este o ţară arabă şi islamică până la NATO şi după NATO. Libienii au fost împotriva amplasării bazelor occidentale pe teritoriul său în 1970, nu vor exista baze nelibiene nici acum”, a comunicat Abdel Moneim al-Huweini în cadrul Ligii Arabe.

Explozii la cartierul general al lui Muammar Gaddafi

Mai multe explozii s-au făcut auzite marţi în zona Cartierului General al colonelului Muammar Gaddafi din Tripoli, Bab al-Aziziyah, a anunţat Al-Arabiya. Bab al-Aziziyah este obiectivul central al confruntărilor care opun la Tripoli forţe insurgente şi cele rămase loiale lui Muammar Gaddafi, iar cei mai mulţi analişti politici sunt de părere că ţinta este greu de cucerit, transmite Agerpres. Pe de altă parte, forţe pro-Gaddafi au lansat luni trei rachete Scud din dreptul localităţii Syrta, locul natal al liderului libian, în direcţia oraşului Misrata, controlat de insurgenţi, au anunţat marţi surse ale NATO, denunţând „acţiunea iresponsabilă” a loialiştilor. „Putem confirma informaţiile legate de tirurile cu trei rachete sol-sol tip Scud, lansate din zona Syrta”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a NATO Oana Lungescu, adăugând că proiectilele au căzut într-o zonă de coastă şi nu au provocat victime.

Share our work
Regimul lui Gaddafi are zilele numarate. Rebelii sunt in Tripoli

Regimul lui Gaddafi are zilele numarate. Rebelii sunt in Tripoli

rebeli tripoliInsurgenţii libieni au ajuns în Piaţa Verde, locul tradiţional de reuniune a susţinătorilor regimului condus de colonelul Muammar Gaddafi, situat în centrul capitalei Tripoli, conform imaginilor difuzate în noaptea de duminică spre luni de posturile de televiziune internaţionale. O mulţime de oameni entuziasmaţi agitau drapele roşii-negre-verzi, culorile rebeliunii, în timp ce dansau şi scandau ‘Allah Akbar’, trăgând în aer focuri de armă. Posturile de televiziune au mai arătat bărbaţi ce făceau semnul V de la victorie, dând foc unor portrete ale colonelului Gaddafi şi drapelului verde, simbol al regimului. Piaţa Verde a fost un loc de manifestaţii la începutul revoltei împotriva guvernului libian, în februarie, dar ulterior a fost teatrul numeroaselor adunări de susţinere a lui Gaddafi. Liderul libian şi-a făcut în repetate rânduri apariţia în acest loc, cu începere din luna februrarie, pentru a se adresa miilor de simpatizanţi ai săi. După câteva ore de relativă acalmie în timpul nopţii, în jurul orei locale 6.30 (7.30, ora României) au fost auzite din nou focuri de armă şi în apropierea hotelului Rixos, unde sunt cazaţi ziariştii străini aflaţi la Tripoli. Mai multe tancuri au ieşit luni dimineaţă din complexul rezidenţial al lui Muammar Gaddafi, cunoscut drept Bab al-Aziziya, şi au deschis focul, a declarat un purtător de cuvânt al rebelilor libieni, Mohammed Abdel-Rahman. Abdel-Rahman a precizat că trupele colonelului Gaddafi continuă să reprezinte o ameninţare pentru rebeli. Atât timp cât Muammar Gaddafi rămâne în libertate, „pericolul este prezent”, a apreciat purtătorul de cuvânt al rebelilor. Colonelul Muammar Gaddafi „este în continuare la Tripoli şi s-ar afla în prezent la reşedinţa sa Bab Al-Aziziya”, a afirmat luni un diplomat din capitala libiană, care s-a întâlnit cu el în ultimele două săptămâni. Aproape toate clădirile din fortăreaţa de câteva hectare, care a fost ţinta mai multor raiduri ale NATO, au fost distruse de bombardamentele Alianţei Nord-Atlantice. Dar colonelul Gaddafi ar dispune de mai multe buncăre în reşedinţa sa, a adăugat aceeaşi sursă.

CNT a arestat trei dintre fiii lui Gaddafi

Liderii rebelilor libieni au anunţat luni dimineaţă că i-au arestat pe trei dintre fiii liderului libian Muammar Gaddafi, respectiv Seif al-Islam, Saadi şi Mohammed, în cursul ofensivei lor asupra capitalei Tripoli, relatează CNN, citat de Mediafax. Liderii rebelilor au afirmat că i-au capturat pe Seif al-Islam şi Saadi Gaddafi. Ulterior, postul de televiziune Al-Jazeera a anunţat arestarea lui Mohammed Gaddafi. „Sunt atacat chiar acum. Sunt focuri de armă în casa mea. Ei sunt în casa mea”, a precizat un bărbat care s-a identificat drept Mohammed Gaddafi, într-o declaraţie telefonică pentru televiziune. După aceea, liderul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT, conducerea rebelilor) a declarat pentru televiziune că Mohammed Gaddafi nu a fost rănit, dar că este reţinut la domiciliu de rebeli. Curtea Penală Internaţională a afirmat că intenţionează să negocieze transferul lui Seif al-Islam, care, alături de tatăl său, este căutat pentru crime împotriva umanităţii în legătură cu tentativele de reprimare a revoltei împotriva regimului, declanşată la jumătatea lui februarie.

Ambasada Libiei din Ankara, ocupată de CNT

Partizani ai opoziţiei libiene au pătruns luni în ambasada Libiei la Ankara, arborând drapelul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), structura politică a rebeliunii, relatează televiziunea turcă NTV, citată de AFP. Protestatarii au smuls portrete ale liderului libian Muammar Gaddafi, potrivit imaginilor în direct transmise de NTV. Conform NTV, manifestanţii l-au împiedicat pe ambasador să se exprime în faţa presei, acuzându-l că ar fi un susţinător al lui Muammar Gaddafi.

Share our work
Sofia suspenda activitatea diplomatica cu ambasada Libiei

Sofia suspenda activitatea diplomatica cu ambasada Libiei

BULGARIA-LIBYA/EMBASSY

Diplomatia bulgara va suspenda temporar contactele cu ambasada libiana din Sofia, pana la clarificarea situatiei, a declarat ministrul de Externe Nikolai Mladenov, citat de site-ul Novinite.com. „Pana se face lumina in legatura cu cine detine functiile la ambasada libiana, in acest moment, vom ingheta relatiile diplomatice, pana la clarificarea situatiei. Inteleg ca, astazi (luni), situatia a fost dramatica”, a declarat Mladenov, citat de agentia bulgara de presa BTA. Anterior, postul privat bulgar de televiune bTV a anuntat ca un grup de cetateni libieni, condus de Ibrahim al-Furis, consilier consular, au atacat cladirea, dand jos simbolurile regimului colonelului Muammar Kadhafi, preluand controlul asupra seifului si stampilei reprezentantei diplomatice si retinandu-l, o perioada, pe seful interimar al misiunii.

Coincidente fortate

Aceste evenimente au coincis cu hotararea ministerului de a-l declara pe al-Furis persona non grata si de a-i cere sa paraseasca tara in 24 de ore. O nota diplomatica a fost transmisa, luni, sefului interimar al misiunii, care-l declara pe al-Furis persona non grata, invocand articolul articolul 9 al Conventiei de la Viena. Mladenov le-a spus jurnalistilor ca cele doua evenimente nu au nicio legatura. Potrivit articolului 9 al Conventiei de la Viena asupra relatiilor diplomatice, „statul care acrediteaza poate in orice moment si fara sa isi motiveze decizia, sa informeze statul care a fost acreditat ca seful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persona non grata”. Bulgaria, tara care are cateva mii de cetateni la munca in Libia, a recunoscut, in urma cu o luna, Consiliul National de Tranzitie (CNT) libian, organismul politic al insurgentilor, ca reprezentant legitim al poporului libian, dar fara sa il califice drept „unic reprezentant legitim”.

Share our work