Violentele se intensifica in Bulgaria. Tulburari in mai multe orase

Violentele se intensifica in Bulgaria. Tulburari in mai multe orase

tensiuni bulgariaPeste 100 de persoane au fost reţinute în noaptea de luni spre marţi după ce în mai multe oraşe din Bulgaria au fost organizate acţiuni de protest împotriva romilor. Furia protestatarilor a fost provocată de un incident interetnic din satul Katuniţa, regiunea Plovdiv. Aproximativ 1.500 de persoane au defilat pe străzile capitalei Sofiei, scandând lozinci rasiste şi xenofobe. O parte dintre protestatari au încercat să ajungă la moscheea Bania Başî din centrul Sofiei, dar încercarea lor a fost respinsă de poliţiştii care au folosit bastoane. După ce nu au putut să vandalizeze moscheea, extremiştii au spart vitrinele câtorva magazine din strada principală comercială a Sofiei, transmite Agerpres. Confruntări violente între protestatari şi poliţişti au avut loc şi în oraşele Plovdiv şi Varna, unde au fost reţinute 47 şi respectiv 20 de persoane. La Varna protestatarii au încercat să patrundă într-un cartier locuit de romi, dar şi această încercare a fost neutralizată de poliţie. Printre cei reţinuţi la Varna s-a aflat şi vicepreşedinte al partidului naţionalist VMRO care este candidat pentru postul de primar al oraşului la alegerile programate pentru 23 octombrie. Secretarul general al poliţiei bulgare, Kalin Gheorghiev, a declarat că situaţia în întreaga ţară este sub control. Gheorghiev a spus că în unele oraşe protestele care au început paşnic au devenit violente. El a subliniat că nu poate fi vorba de revolte, ci de diferite incidente violente mai mici. Oficialul a spus că în incidentele din noaptea trecută au fost răniţi uşor doi poliţişti şi doi cetăţeni. Tensiunea interetnică este provocată de un incident de vineri seară, când Anghel Petrov, un tânăr bulgar din satul Katuniţa, regiunea Plovdiv (sudul Bulgariei), a murit strivit de un microbuz plin de romi. Tatăl şi prietenii victimei susţin că Anghel nu a fost ucis din culpă, ci călcat cu intenţie de şoferul care a fugit de la faţa locului, dar a fost reţinut sâmbătă seară, la aproximativ 24 de ore după accident. Indivizii aflaţi în microbuz se întorceau de la o vizită în casa lui Kiril Raşkov, zis regele Kiro, care pretinde că este liderul romilor din întreaga Bulgarie. În cele două zile de după incident, localnicii din sat au organizat acţiuni de protest, insistând ca Raşkov să fie obligat să părăsească satul. Sâmbătă, la Katuniţa, au ajuns suporterii a două echipe de fotbal din Plovdiv care au reuşit să incendieze patru din casele familiei lui Raşkov. În timpul protestelor din sat, un alt tânăr a decedat, de această dată din cauza unui stop cardiac, iar cinci persoane au fost rănite. Situaţia la Katuniţa s-a liniştit duminică, dar acţiunile de protest s-au mutat în oraşele mari.

Share our work
Bulgaria. Revolte impotriva tiganilor

Bulgaria. Revolte impotriva tiganilor

KatunitaAproximativ 100 de persoane au fost reţinute în oraşul bulgar Katuniţa, cu o importantă comunitate de ţigani, în urma unor noi atacuri împotriva liderului local al romilor, a anunţat duminică Ministerul de Interne de la Sofia. „Au fost reţinute 101 persoane şi 28 au fost plasate în arest” pentru că au participat la incendierea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a trei case ale lui Kiril Raşkov, supranumit „Regele Kiro”, potrivit unui comunicat al ministerului. Doi tineri au murit şi cinci persoane au fost rănite la Katuniţa, după un accident rutier care a degenerat în scandal în noaptea de vineri spre sâmbătă, transmite presa locala, preluata de Mediafax. Locuitorii din Katuniţa, atât bulgari cât şi romi, care consideră familia Raşkov responsabilă de accident, au protestat faţă de impunitatea „Regelui Kiro”. Ei au cerut autorităţilor să verifice originea averii lui Kiril Raşkov, cunoscut pentru producţia ilegală de alcool şi care „are milioane, fără a plăti impozite”, potrivit lor. În total, aproximativ 2.000 de persoane au participat la tulburările de sâmbătă seara. Tensiunea încă persista duminică la Katuniţa, unde urmează să se desfăşoare, în cursul după-amiezii, funeraliile unui bulgar în vârstă de 19 ani, victima accidentului rutier provocat de nepoţii lui Kiril Raşkov. Aceştia din urmă au fugit după accident. Mame cu copii vor manifesta la prânz în sat pentru a cere susţinerea autorităţilor. O petiţie a locuitorilor din Katuniţa care cere expulzarea familiei Raşkov a fost predată duminică unui oficial din cadrul Ministerului de Interne. Organizaţia neguvernamentală „Cetăţeni împotriva rasismului”, a apreciat că tulburările au fost provocate nu de problemele etnice dintre bulgari şi romi, ci de tratamentul inegal în faţa justiţiei a cetăţenilor, în funcţie de condiţia lor socială”. Contactat de postul de televiziune bTV, „Regele Kiro” s-a declarat „încrezător într-un tratament echitabil al justiţiei” şi a dat asigurări că va rămâne la Katuniţa. Ineficienţa sistemului judiciar bulgar în faţa figurilor centrale ale lumii interlope este deseori criticată de Comisia Europeană.

Share our work