Kalman Miszei: „Guvernul Republicii Moldova trebuie de decentralizeze economia”
Diplomatia de la Chisinau a inregistrat un succes fantastic in relatiile cu Bruxelles-ul, insa marele neajuns al actualei guvernari este ca nu a reusit sa decentralizeze economia tarii, a declarat in cadrul unui interviu fostul sef al misiunii europene la Chisinau, Kalman Mizsei. „Cea mai buna munca facuta de Guvern este cea in domeniul diplomatiei. Ministrul Leanca (ministrul de Externe, n.r.) a facut o munca fantastica, de asemenea si conducerea Guvernului, prim-ministrul. Un alt factor al UE este politica de vecinatate, care include si Balcanii. Moldova este, vorbind la modul relativ, una dintre cele mai de succes tari, din ultimii ani, in ceea ce priveste evolutia reformelor si performantele politice. stiu ca acest lucru trebuie sa fie inteles relativ, dar in termeni relativi Moldova este o speranta pentru Uniunea Europeana”, a declarat Mizsei. in ceea ce ține de sprijinul financiar de care se bucura Republica Moldova, Mizsei crede ca pentru UE acesti bani nu sunt sume mari. „O suta de milioane de euro pentru Uniunea Europeana nu e o suma foarte mare. Dar cea mai importanta intrebare este cum acest sprijin al UE va ajuta la modernizarea tarii. Pentru ca reformele economice in Moldova nu se produc intr-un ritm suficient de energic. Cand vorbim despre demonopolizarea economiei, acest guvern care a venit la putere la sfarsitul anului 2009 nu a infaptuit aceasta reforma, iar cresterea economica a Moldovei nu a avansat. Sunt exemple, asa tari ca Georgia, unde reformele economice mai curajoase s-au reflectat in cresterea economica si acest lucru, desigur, a avut un impact pozitiv asupra oamenilor. Deci, o suta de milioane de euro nu este o suma mare, dar este important cum acesti bani vor fi cheltuiti”, a mai declarat Kalman Mizsei.