Armata română, țintă pentru atentatele sinucigașe din Afganistan. Talibanii și Statul Islamic, bănuite de noul val de acte teroriste

Armata română, țintă pentru atentatele sinucigașe din Afganistan. Talibanii și Statul Islamic, bănuite de noul val de acte teroriste

Contingentul militar trimis de România în Afganistan suferă noi pierderi

Contingentul militar trimis de România în Afganistan suferă noi pierderi

11 copii au fost omorâți într-un atentat sinucigaș cu mașină-capcană comis de un presupus taliban care s-ar fi detonat lângă o mschee în orașul Daman, aflat în provincia Kandahar din sudul Afganistanului, au anunțat luni surse oficiale de la Kabul, citate de agenția de presă KARADENIZ PRESS, care precizează că printre răniți se numără și 8 soldați români. Șaisprezece persoane, inclisv civili, polițiști și soldați români au fost răniți în atacul comis în districtul Daman din provincia Kandahar, cunoscut fief al insurgenței talibane.

Surse militare locale au declarat că o altă grupare suspectată de acest val de atentate este Statul Islamic, care și-a consolidat în ultimele luni pozițiile din Afganistan, după înfrângerile suferite în Siria și Irak.

Repatrierea camarazilor căzuți pe frontul afgan, o imagine dureroasă în garnizoanele militare ale României

Repatrierea camarazilor căzuți pe frontul afgan, o imagine dureroasă în garnizoanele militare ale României

Confirmare oficială

Mircea Dușa, secretar de stat în MApN, a confirmat că în atacul din Afganistan au fost răniți 8 soldați români, starea acestora fiind stabilă. ”În urma exploziei au fost răniți opt militari. Starea lor este stabilă. Mai întâi s-au anunțat familiile, pentru că așa e procedura”, a declarat Mircea Dușa pentru postul Antena3.

Alte surse, citate de mass-media de la București, au declarat că doar unul dintre români este rănit grav, ceilalți șapte având răni superficiale. De asemenea, atentatul s-a produs, după ce atacatorul a intrat cu mașina capcană într-o clădire în care se ținea o adunare a soldaților cu localnicii din Daman. Autoturismul a explodat în urma impactului.

Reamintim că luni au mai avut loc două atentate sinucigașe în capitala afgană Kabul. Cel puțin 25 de persoane au fost ucise, din care un fotograf al AFP și alți șapte jurnaliști locali și corespondenți pentru mass-media occidentală.

Pe 22 aprilie, cel puţin 57 de persoane au fost ucise şi alte peste 110 au fost rănite într-un atentat sinucigas într-un centru electoral din Kabul. Atacul a avut loc la un centru de înregistrare pentru alegerile legislative care vor avea loc în luna octombrie 2018 în Afganistan. (Mihai Isac)

Share our work
Extratereștrii lui XXX

Extratereștrii lui XXX

Eu bunDe multe ori se spune că politica este o casă de nebuni și că oamenii legii se cred un fel de Dumnezei. Cert este că mulți sar gardul și se apucă de lucruri necurate. Două evenimente au ținut capul de afiș al scenei publice din Republica Moldova la finalul săptămânii trecute. Plângerea penală a unui procuror față de o jurnalistă de investigații care a avut „îndrăzneala” să îl caute la averi și primirea de către „prezidentul” XXX a unui lunatic care se consideră răpit de extratereștri.

Dar se luăm pe rând și să încercăm a le explica un picuț. Se știe deja că legea este un element arbitrat în Republica Moldova și că fiecare o interpretează cum vrea, sau cum se mai zice în popor, după ureche. A devenit un soi de modă printre demnitari să invoce „datele cu caracter personal”, atunci când jurnaliștii scriu că încalcă legea și obligativitatea de integritate în funcțiile publice. Procurorii, mai nou, se războiesc cu ziariștii, în loc să-și facă treaba pentru care sunt plătiți din banii contribuabililor și să îi lege pe cei fărădelege. În schimb aleg să se lege de jurnaliști.

Bașca și de cei mai de soi dintre ei, aceea fără de care Moldova ar fi un soi de Congo. Numai că astfel de abuzuri au efect de bumerang. Presa s-a unit și a dat o palmă zdravănă „reformatorilor” sistemului de justiție, arătându-le că, de facto, nu s-a schimbat mai nimic. Au făcut materiale de presă folosind „ecuații” cu două sau mai multe necunoscute, de genul XXX, YYY sau ZZZ pentru a reda subiecții și subiectele zilei.

Fără o presă liberă, acest veritabil câine de pază, nu putem vorbi măcar de o fărâmă de democrație. Ci de o formă de organizare mai degrabă medievală sau de lumea a treia. Când vor reuși să înțeleagă acestu lucru și cei din casta conducătoare, atunci cu adevărat soarele va răsări și pe ulițele Moldovei. Pentru ca răul politicienilor corupți să triumfe nu este nevoie decât ca jurnaliștii buni să nu facă nimic, dacă ar fi să parafrazăm și să îl adaptăm pe un înțelept irlandez al secolului al XVIII-lea.

În această logică a adulației față de dictatură se înscrie și „prezidentul Facebook”. XXX l-a chemat la finalul săptămânii trecute la Chișinău pe șeful Federației Internaționale de Șah, Kirsan Ilyumzhinov. După ce recent a pupat inelul Don-ului de la Kremlin și a râs forțat la glumele cu prostituate rusoaice, președintele XXX a mai încercat o lovitură de PR prin aducerea în țară a altui despot de tip ex-sovietic, în persoana acestui Kirsan Ilyumzhinov. Una în care a încercat să-și etaleze frustrările de tip pseudo-intelectual pe care le are și să pozeze în mare campion al „sportului minții”.

Continuare pe EvZ Moldova

Share our work
AIJR organizează un stagiu de pregătire pentru jurnaliștii din jurul granițelor României

AIJR organizează un stagiu de pregătire pentru jurnaliștii din jurul granițelor României

aijrAlianța Internațională a Jurnaliștilor Români (AIJR) va organiza, în perioada 13-23 septembrie 2014, la Iași, un stagiu de formare profesională pentru jurnaliștii români din jurul granițelor. Stagiul se adresează unui număr de nouă jurnaliști români din Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Scopul stagiului este de a contribui la profesionalizarea presei din comunităţile româneşti. Lectorii sunt jurnalişti cu experienţă de la TVR, Radio România, Curentul, Rador, Ziarul de Iaşi şi profesori de la Universitatea din Iaşi. Sunt eligibili jurnaliştii cu vârsta sub 30 de ani şi cu experienţă de cel puţin doi ani în presă. Aplicanții vor trebui să trimită un curriculum vitae, două articole de presă (print, electronică, video sau audio), o scrisoare de recomandare și o scrisoare de intenție. Toate acestea trebuie trimise la adresa de e-mail aliantajurnalistilor@gmail.com până la data de 1 septembrie 2014. De menționat este faptul că AIJR acoperă costurile legate de deplasare, cazare şi masă pentru toți jurnaliștii selectați la acest stagiu de pregătire. Pentru informaţii suplimentare, aplicanții pot scrie la adresa poștală electronică marianvoicu.aijr@gmail.com

Share our work
Kiev. Proteste ale jurnalistilor impotriva cenzurii

Kiev. Proteste ale jurnalistilor impotriva cenzurii

Zeci de jurnalişti au manifestat, joi, la Kiev, pentru a denunţa ceea ce consideră a fi tentative de presiune ale guvernului asupra media independente, în apropierea alegerilor legislative din Ucraina.
Manifestanţii, acompaniaţi de mai mulţi parlamentari din opoziţie, s-au adunat în faţa Parchetului General, sfidînd o interdicţie juridică de a manifesta în centrul capitalei ucrainene. Parchetul ucrainean a deschis, săptămâna aceasta, o anchetă pentru „colectarea şi difuzarea ilegală de informaţii confidenţiale”, după publicarea, în 2011, de către site-ul Lb.ua, a unor sms-uri ale unui parlamentar susţinător al preşedintelui Viktor Ianukovici. Postul de televiziune TVi, foarte critic la adresa regimului lui Ianukovici, este acuzat, la rândul său, de fraudarea Fiscului cu peste 300.000 de euro. Cele două mijloace de informare consideră că este vorba despre tentative ale autorităţilor de a le reduce la tăcere, înaintea alegerilor legislative, prevăzute pentru sfîrşitul lui octombrie.
Mai multe partide din opoziţie, între care cel al fostului premier încarcerat Iulia Timoşenko şi cel al celebrului boxer Vitali Kliciko, au cerut guvernului ucrainean să pună capăt „presiunilor” exercitate asupra media. Viktor Ianukovici s-a declarat, joi, „preocupat” de situaţia creată de aceste urmăriri în justiţie şi a însărcinat Parchetul General şi serviciul fiscal cu „verificarea legalităţii” acestor anchete, a anunţat preşedinţia într-un comunicat.

Share our work
RSF. Israelul, acuzat ca impusca jurnalisti

RSF. Israelul, acuzat ca impusca jurnalisti

militari israelieniOrganizaţia Reporteri fără Frontiere a acuzat marţi armata israeliană că vizează în mod deliberat jurnaliştii în timpul manifestaţiilor organizate în Cisiordania împotriva barierei de separare şi a colonizării israeliene.
„RSF condamnă ferm violenţa forţelor armate israeliene împotriva numeroşilor jurnalişti, indiferent că aceştia sunt palestinieni, israelieni sau străini, în timpul manifestaţiilor organizate împotriva construirii zidului de separare şi a colonizării”, se afirmă într-un comunicat emis de organizaţia non-guvernamentală.
Aceasta îşi sprijină acuzaţiile pe mărturiile potrivit cărora în timpul confruntărilor care au avut loc pe data de 10 februarie între manifestanţi şi forţele de ordine la Nabi Saleh, „soldaţii au tras în mod deliberat cu grenade cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc în direcţia ziariştilor, după ce le-a interzis să se deplaseze liber” în zona unde se desfăşura manifestaţia. Potrivit RSF, în urma acestei intervenţii a armatei israeliene, „doi ziarişti palestinieni au fost răniţi”.
Satul Nabi Saleh, situat în apropiere de Ramallah, este din anul 2009 teatrul unor manifestaţii săptămânale organizate de palestinienii care se împotrivesc extinderii coloniei israeliene vecine, Halamish.

Share our work