SUA, pregatite sa atace Iranul

SUA, pregatite sa atace Iranul

Statele Unite ale Americii sunt gata, dacă vor fi nevoite să recurgă la opţiunea militară pentru a împiedica Iranul să se doteze cu arma nucleară, a declarat ambasadorul SUA în Israel, Daniel Shapiro, citat presa israeliană.
„Ar fi de preferat ca această problemă să fie rezolvată pe cale diplomatică prin presiuni asupra Teheranului mai degrabă decât prin folosirea forţei militare”, a afirmat Daniel Shapiro. „Dar asta nu înseamnă că această opţiune nu este pe deplin disponibilă. Nu numai că este disponibilă, dar este gata. Planificarea necesară a fost făcută pentru a ne asigura că este gata”, a insistat el.
În martie, preşedintele american Barack Obama a declarat, în timpul unei vizite la Washington a premierului israelian Benjamin Netanyahu, că opţiunea militar nu este luată în calcul în viitorul apropiat, dând asigurări că efectul sancţiunilor împotriva Teheranului se face simţit. Politica administraţiei Barack Obama „este clară: vom împiedica Iranul să se doteze cu o armă nucleară, prin toate mijloacele necesare”, a afirmat cu toate acestea la 8 mai vicepreşedintele Joe Biden.
De asemeena, ministrul israelian al apărării Ehud Barak a cerut luni comunităţii internaţionale să ceară Iranului încetarea îmbogăţirii uraniului, în momentul în care au loc noi convorbiri privind programul nuclear controversat al Teheranului. „Iranul trebuie să înceteze complet îmbogăţirea uraniului, nu doar până la 3,5%”, a declarat reponsabilul israelian, reluând o poziţie menţionată în aprilie de premierul Benjamin Netanyahu.
Discuţiile au fost reluate luni la Viena între Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi Iran, înaintea unei întrevederi la 23 mai la Bagdad a Grupului 5+1 (SUA, China, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Germania) cu responsabili iranieni. Iranul susţine că îmbogăţeşte uraniu numai pentru a produce combustibilul necesar pentru instalaţiile nucleare actuale sau viitoare.

Share our work
Turcia acuza Israelul de incalcare a spatiului aerian al Ciprului de Nord

Turcia acuza Israelul de incalcare a spatiului aerian al Ciprului de Nord

Fortele armate turce au a acuzat joi Israelul ca a incalcat spatiul aerian al entitatii turce din Cipru, afirmand ca avionul intrus a fost respins in urma interventiei unor avioane de vanatoare turce intr-o zona controversata de prospectiune pentru gaze si petrol. Incidentul s-a produs luni, iar avionul, al carui tip nu a fost precizat, „a incalcat in cinci randuri” spatiul aerian al Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscuta doar de catre Turcia, se arata intr-un comunicat postat pe Internet al Statului Major turc, care nu precizeaza daca avionul era civil sau militar. Doua avioane turce de tip F-16 au escortat avionul intrus, potrivit Statului Major turc. Ciprul (cipriotii greci, recunoscut international) si Israelul sunt angajate de anul trecut in prospectiuni submarine, in largul partii de sud a insulei mediteraneene, carora Turcia li s-a opus, argumentand cu privire la drepturile entitatii din nordul Ciprului. Turcia si-a lansat propriile operatiuni de forare, impreuna cu RTCN, la nord de insula. Turcia se afla in relatii reci cu Israel, dupa ce comandouri israeliene au ucis noua cetateni turci care incercau sa sparga blocada impusa Fasiei Gaza, la bordul unui feribot turc, in mai 2010. Ankara refuza ca Ciprul sa procedeze la explorari, argumentand ca autoritatile cipriote grecesti, care detin controlul asupra partii de sud a insulei, nu pot exploata resursele naturale ale intregii insule.

Share our work
Dosarul nuclear iranian, in atentia UE si Israel

Dosarul nuclear iranian, in atentia UE si Israel

Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Catherine Ashton, care a efectuat o vizită neanunţată miercuri în Israel, l-a informat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu stadiul negocierilor cu Iranul privind dosarul nuclear al Teheranului.
„Au discutat despre Iran şi Israelul şi-a exprimat poziţia privind abordarea viitoarei serii de discuţii a grupului G5+1, ce va avea loc la Bagdad” la 23 mai, a indicat o oficialitate guvernamentală israeliană, care a ales anonimatul. Israelul insistă pentru semnarea „unor acorduri cu Iranul care să conţină un calendar precis legat de încetarea oricărei activităţi de îmbogăţire a uraniului, privind retragerea din Iran a uraniului îmbogăţit şi desfiinţarea instalaţiilor subterane nucleare de lângă Qom”, a explicat sursa citată.
La întrevedere au mai participat noul vicepremier israelian Shaul Mofaz şi ministrul apărării Ehud Barak. Iranul şi G5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA plus Germania) au avut discuţii în acelaşi dosar la 14 aprilie, la Istanbul şi o nouă rundă de tratative este prevăzută să se desfăşoare la 23 mai, la Bagdad. Comunitatea internaţională, în special Israelul şi SUA, consideră că Iranul îşi ascunde ambiţiile militare nucleare sub masca unui program civil, însă Teheranul insistă pentru dreptul său de a deţine tehnologie atomică „la vârf” pentru scopuri strict paşnice.

Arma nucleară în 9 luni?

Israelul încurajează ideea lansării unui atac preventiv asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului. Ministrul canadian de externe, John Baird, a afirmat luni, într-un interviu acordat televiziunii publice canadiene, că Iranul ar putea produce prima bombă nucleară într-un interval cuprins între 9 şi 18 luni din momentul în care va lua decizia de a realiza o astfel de armă.
Oficialul canadian nu crede însă că autorităţile de la Teheran au hotărât deocamdată să producă arme nucleare. În acelaşi interviu, el a mai afirmat că „statele arabe sunt la fel de preocupate ca şi Israelul de ideea unui Iran dotat cu arme nucleare”. Aceste declaraţii survin înaintea vizitei preşedintelui israelian Shimon Peres la Ottawa şi la două luni după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a aflat în capitala Canadei unde a abordat cu oficialii acestei ţări problema dosarului nuclear iranian. Mai mulţi analişti au afirmat ulterior că premierul israelian i-ar fi transmis omologului său canadian informaţii secrete legate de programul nuclear al Teheranului.
Iranul a anunţat în luna februarie că dispune de 100 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20%, cantitate suficientă pentru producerea a patru bombe nucleare, dacă acest material va fi procesat suplimentar. Uraniul trebuie îmbogăţit la 90% pentru a putea fi folosit în scopuri militare.
După instalarea lui Stephen Harper la conducerea guvernului de la Ottawa în anul 2006, Israelul şi Canada au dezvoltat o alianţă foarte strânsă, atât Harper cât şi actualul ministru canadian de externe declarând că „cel mai bun prieten al Israelului” este Canada.

Share our work
Kremlinul pregateste un nou razboi in Caucaz

Kremlinul pregateste un nou razboi in Caucaz

Tancurile Federatiei Ruse, pregatite sa intre in Caucaz

Armata Federaţiei Ruse anticipează ca pana in vara anului 2012, va avea loc un atac occidental asupra Republicii Islamice Iran, motiv pentru care a fost eleborat un plan de detaşare a trupelor ruse în Armenia, fosta republică sovietică aflată în aria de influenţă a Moscovei şi care are graniţă comună cu Iranul. Mass-media rusa, citata de presa regionala, relata recent ca situaţia din Siria şi Iran “face ca Rusia să îşi îmbunătăţească prezenţa militară în Caucazul de Sud, zona caspică şi mediteraneană şi în cea a Mării Negre”. Sursele citate de publicaţii apropiate Kremlinului spun că pregătirile au început în urmă cu doi ani, când baza militară 102 din Armenia a fost modernizată. Familiile militarilor de la baza Gyumri din Armenia au fost evacuate, atragand dupa sine un mini-exod al cetatenilor rusi din regiune.

Punct strategic

“Baza militară 102 este un punct cheie în Caucazul de Sud. Ocupă o poziţie geopolitică importantă, dar Kremlinul se teme că va pierde acest avantaj”, spun surse militare ruse. Sursele citate mai mentioneaza ca „Baza 102” este aprovizionată pe calea aerului, deoerece căile terestre trec prin Georgia, aliat al SUA, şi sunt blocate. Militarii ruşi iau în calcul că Georgia va ameninţa şi securitatea rutelor aeriene de aprovizionare, în cazul unui conflict, mai ales că SUA au reluat procesul de înarmare a Georgiei, oprit dupa războiul din 2008.
“Este posibil să folosim mijloace militare pentru a sparge blocada georgiană şi să stabilim coridoarele de transport care duc spre Armenia, spune Iuri Netkacev, fost comandant adjunct al forţelor din Transcaucazia.
La randul sau, seful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Viktor Ozerov, declara că a pregătit un plan în cazul unui atac occidental şi israelian asupra Iranului, relatează mai multe publicaţii vestice. “Iranul este vecinul nostru. Dacă Iranul este implicat într-o actiune militară, aceasta este o ameninţare directă la adresa securităţii noastre”, a declarat şi fostul ambasador rus la NATO, Dmitri Rogozin, acum vicepremier însărcinat cu complexul militaro-industrial şi reprezentant al Moscovei în negocierile privind Transnistria.

Consecinţe impredictibile

Surse din Ministerul rus al Apărării precizează că Israelul nu are o forţă militară suficientă pentru a se angaja într-un război în Iran şi că va avea nevoie de sprijinul SUA. Aceleaşi surse arată că un asemenearazboi poate avea “consecinţe impredictibile” şi că Rusia poate lua parte la conflict, deoarece acesta îi ameninţă intersele vitale în regiune.
În acest context, Rusia va organiza exerciţiul militar Kavkaz 2012 şi a detaşat în regiune echipamente de comunicaţii care folosesc sistemul GLONASS, omologul rusesc al GPS. “Forţele aeriene din Districtul Militar Sud au fost înarmatae în proportie de 100% cu avioane de luptă şi elicoptere noi”, spune Pavel Felgenhauer, expert la Jamestown Foundation din Washington. Totodată, ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdyukov, a declarat că în Stavropol şi Kislovodsk au fost detaşate trupele de elită ale spionajului militar (GRU)-Spetznaz.

Azerbaidjan, posibila tinta pentru Moscova

Nu doar Georgia, ţară care urmăreşte intens să primească Planul de Acţiune pentru Aderarea la NATO, ci şi Azerbaidjanul este un motiv de îngrijorare pentru Rusia. Azerbaidjanul are relaţii tot mai apropiate cu Israelul, iar potrivit telegramelor publicate de WikiLeaks, preşeditele Ilham Aliev a declarat că relaţia cu Tel Avivul este caun iceberg-90% din ea nu se observă. Statul Israel a ajuns să obţină chiar dreptul de a folosi baze aeriene azere în cazul unur misiuni de salvare a piloţilor israelieni în Iran, spun surse militare americane citate de The Washington Post. Israeul a decis să vândă echipamente militare în valoare de 1,6 miliarde de dolari Azerbaidjanului.
“Forţelor din Transcaucazia li se poate da ordin să lovească la sud şi să prevină astfel instalarea unor baze militare SUA înTurkmenistan. Astfel s-ar realiza legătura cu trupele din Armenia şi s-ar prelua controlul asupra coridorului energetic sudic prin care gazele din Azerbaidjan şi Turkmenistan ajung în Europa”, explica Felgenhauer. “Printr-o singură acţiune militară rapidă, Rusia îşi poate asigura controlul asupra Caucazului şi al bazinului caspic, punândVestul în faţa faptului împlinit, iar Occidentul, mult prea preocupat cu Iranul nu va riposta. Totodată, un asemenea conflict încununat de o victorie poate ralia populaţia Rusiei în jurul Kremlinului, permiţând şi zdrobirea mişcarilor prodemocraţie. În cele din urmă, o asemenea manevră va duce, probabil, la distrugerea regimului Saakaşvili din Georgia” a mai adaugat acesta.

Share our work
Siria ameninta Turcia cu rachete Scud

Siria ameninta Turcia cu rachete Scud

Siria a început să trimită rachete Scud la frontierele cu Turcia şi Israelul, scrie presa iordaniana, citând surse din serviciile de informaţii occidentale.
Mai multe fotografii din satelit, aflate în posesia unor servicii secrete din Occident, arată camioane încărcate cu sute de dispozitive de lansare, care de obicei sunt utilizate la lansarea de rachete Scud. Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad a avertizat anterior că, în cazul unei intervenţii străine, Siria îşi rezervă dreptul să lanseze rachete împotriva Turciei şi statului israelian.
Informaţia despre rachetele în drum spre frontierele cu Turcia şi Israelul intervin în contextul în care luni în Siria au loc alegeri parlamentare, ce sunt boicotate de opoziţie, care le-a denunţat ca pe o „mascaradă” a guvernului de la Damasc, într-o tentativă de a obţine legitimitate.
Comunitatea internaţională s-a angajat într-o „cursă contra cronometru” pentru a evita războiul civil în Siria, a avertizat luni secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Într-un discurs ţinut în ajunul unei reuniuni a Consiliului de Securitate în problema Siriei, Ban a denunţat „brutalitatea” forţelor preşedintelui Bashar al-Assad şi a subliniat, totodată, că atacurile opoziţiei înarmate „s-au intensificat”.
„Suntem angajaţi într-o cursă contra cronometru pentru a evita un adevărat război civil – cu victime în număr mare”, a declarat Ban, apreciind că guvernul de la Damasc ar putea profita de prezenţa observatorilor ONU pentru a-şi continua represiunea.
Naţiunile Unite apreciază că peste 9.000 de persoane au fost ucise în Siria de la declanşarea crizei în martie 2011. „Guvernul sirian continuă să-şi agreseze poporul”, a deplâns Ban într-un discurs ţinut în faţa Atlantic Council, un institut de cercetări din Washington.
În pofida prezenţei a circa 60 de observatori ONU, acordul de încetare a focului intrat în vigoare la 12 aprilie a fost încălcat cu regularitate. Cei 300 de observatori autorizaţi de Consiliul de Securitate ar urma să fie trimişi pe teren înainte de sfârşitul lunii în curs, a menţionat secretarul general al ONU.
„Este o misiune dificilă într-un moment dificil”, a apreciat el. „Cunoaştem riscurile pentru aceşti observatori curajoşi, ştim că sirienii care le vorbesc pot fi supuşi represaliilor şi cunoaştem natura regimului care s-ar putea folosi de prezenţa misiunii ONU pentru a planifica alte violenţe”, a mai afirmat Ban Ki-moon.

România trimite cinci observatori militari

El a atras atenţia că guvernul de la Damasc trebuie să pună în practică cele şase puncte ale planului redactat de emisarul comun al Naţiunilor Unite şi Ligii Arabe, Kofi Annan, „fără să mai întârzie”. În cursul aceleiaşi zile, secretarul general al ONU denunţase organizarea alegerilor legislative în Siria în contextul în care „violenţele continuă”
Preşedintele Traian Băsescu a aprobat participarea României cu un număr de cinci observatori militari la misiunea ONU de monitorizare în Siria – UNSMIS, ca o reflectare a interesului ţării noastre de a contribui la pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu.
„România îşi menţine abordarea privind identificarea prin mijloace paşnice a unei soluţii durabile la actuala criză internă din Siria. Prin participarea la UNSMIS, România îşi confirmă angajamentul de a contribui la implementarea deplină a Planului în Şase Puncte propus de Trimisul Special Comun al ONU şi Ligii Statelor Arabe, Kofi Annan”, precizează un comunicatul oficial.

Share our work