de Ihor Lubyanov | nov. 5, 2015 | Federatia Rusa, Marea Neagra, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
Rinat Akhmetov, un personaj cheie al scenei politice de la Kiev
Îmi aduc aminte de câteva discuţii pe parcursul mai multor seminare politice privind integrare la Uniunea Europeană. Eram tânăr şi tot întrebam politicienii vestici, când Ucraina, până la urmă, ar putea adera la UE. Bineînţeles, cauzele de ce nu putea să o facă (şi nici nu poate deocamdată) erau multiple şi persistă acum. Însă, a fost şi o frază permanentă care din când în când tot apărea în discuţii private. Europenii ziceau că Ucraina nu ar fi putut adera singură, – dacă o va face vreodată, va fi într-un pachet comun cu Belarus şi Republica Moldova. Singură – nu.
Belarusul se afla permanent sub regimul prorus şi ultra-sovietic al lui Alexander Lukaşenko, fără dar şi poate un rival al integrării europene. Iar Republica Moldova pe atunci era şi ea sub puterea comunistă a tovarăşului Voronin, şi nu prea se vedea calea de scăpare. Ei, şi europenii spuneau că Ucraina trebuia să aştepte, până când ambele ţări nu doar că vor dori, dar şi vor fi pregătite să adere împreună cu ea la UE. Atunci mi se părea o mare nedreptate. Ar fi fost foarte ciudat ca, de exemplu, Croaţia să aştepte Serbia până când va fi gata ultima să adere şi ea la UE. Atunci, de ce Ucraina trebuie să fie dependentă de vecinii ei? Dar logicul european douazeci de ani de zile tot a rămas neschimbat.
Au deschis şi o reprezentanţă comună a UE pentru Ucraina, Belarus şi Republica Moldova.
Schimbare de regim
Însă, după multe încercări de a schimba puterea în Belarus: am în vedere două încercări de revoluţii: în 2006 şi în 2010, – Uniunea parcă şi-a schimbat viziunea. După venirea democraţilor la putere în Republica Moldova, dar şi Revoluţia Demnităţii în Ucraina, UE a şi început formarea unui nou „package”: Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. Acestea trei au semnat acordul de asociere, şi este foarte posibil ca road-map-ul pentru viitoarea aderare le va fi emis în comun. Scop acestui articol ar fi să vedem ce avantaje şi dezavantaje are pentru toate trei, dar şi pentru însăşi UE.
O decizie aparent reuşită. Însă, ca şi întotdeauna, în cazul Uniunii Europene şi al deciziilor ei birocratice, după aceea apare un set de probleme total neprevăzute. Când se forma pachetul, la începutul anului 2014, Europa nu ştia încă de problema şocantă cu Rusia şi ocuparea celor două părţi ale teritoriului ucrainean, – dar şi de fluviul refugiaţilor care au invadat UE după începutul realizării planului rusesc în Siria şi în tot Orientul Mijlociu. Bineînţeles, în momentul de faţă integrarea succesivă a celor trei ţări în UE (având în vedere şi probleme teritoriale vechi şi noi ale acestora) se pune sub semnul întrebăriim prefăcându-se într-una de lungă durată.
Kremlin-ul contra-ataca
Dar mai este o problemă şi mai mare. Rusia nici nu poate percepe şi nici nu vede în cel mai negru coşmar al ei aderarea statelor vecine la UE. Cunoscând planul european, a început să pună obstacole şi să creeze probleme pentru fiecare din acestea. Războiul din Ucraina din 2014-15, se pare, că a fost doar primul pas. A două ţintă este Republica Moldova, cu Rusia încercând să creeze acolo o nouă revoluţie prorusă („toamna” sau, de ce nu, – „iarna rusească”), folosindu-se de fostul (sau şi curentul) reprezentant al grupării mafiotice din Moscova „Solnţevskie”, dl Renato Usatâi. Deocamdată, însă, revolta rusească din R. Moldova, ca şi întotdeauna, nu prea se bucură de susţinerea populaţiei. De aceea, Rusia începe să se folosească de o schemă veche, dar mult mai eficientă. De oligarhii.
Oligarhizare politica
Nu este un mare secret că majoritatea oligarhilor din spaţiul ex-sovietic sunt oameni orientaţi către Federaţia Rusă. Pur şi simplu pentru că Rusia are bani şi piaţă. Astfel, ruşii au schimbat, de exemplu, politica Georgiei cu mâinile oligarhului Bidzina Ivanishvili, în 2012, dându-l afară pe preşedintele reformator Mikheil Saakashvili. În Ucraina Rinat Akhmetov şi Ihor Kolomoiskyi joacă şi ei un rol extrem de important în politica internă. Iar în Republica Moldova Vlad Plahotniuc are toate mijloacele necesare în mână pentru ca să distrugă toate succesele ţării în cei 6 ani de democraţie. Toţi aceştia sunt proprietari ai mediilor majore şi cele mai populare din Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. De aceea politica lor se bucură de susţinerea populară, chiar dacă atitudinea faţă de înseşi persoanele oligarhilor menţionaţi este mult mai rezervată.
Toţi dintre aceştia deocamdată se declar a fi proeuropeni şi nu proruşi. Kolomoiskyi chiar a plătit crearea corpurilor voluntare pentru război cu Rusia în Donbas. Însă, se vede că aceşti oligargi nu vor nicidecum permite politicienilor să creeze un sistem economic eficient şi să se lupte real impotriva corupţiei, monopolismului şi intereselor lor proprii. Cele mai importante reforme, cerute de UE, sunt oprite de oligarhi, iar cei mai cinstiţi politicieni sunt daţi afară sub influenţa acestora. Iar în caz dacă UE va fi prea fermă pentru reforme, oligarhii sunt capabili să oprească ei înşişi drumul ţărilor respective către UE şi să le facă aliatele Rusiei în care sunt totdeauna bineveniţi. Sistemul este gândit ideal.
Reduta ucraineana
Dar se vede să în Ucraina ar putea da greş. Problema constă în faptul că Ucraina este prea mare pentru un singur oligarh. Iar când sunt mai mulţi, încep să se lupte între ei. Asemenea lucru s-a şi întâmplat în Ucraina în ultimii doi ani, când Rinat Akhmetov a început războiul contra lui Ihor Kolomoiskyi. Primul practic controlează majoritatea miniştrilor din guvernul lui Iaţeniuk (sunt zvonuri, dar bineîntemeiate), iar al doilea deocamdată a fost foarte apropiat de preşedintele Poroşenko, şi-a şi creat o armată proprie şi un partid Ukrop. Liderul Ukropului, o marionetă a lui Kolomoiskyi, Hennadiy Korban a fost arestat pe 1 noiembrie (la Halloween!) de SBU, învinuit de fraude şi furtul banilor. Conform declaraţiilor reprezentanţilor oficiali, un grup întreg criminal, mai mult sau mai puţin legat de Kolomoiskyi, are să fie arestat în Ucraina. Totodată, Kolomoiskyi începe un război deschis împotriva lui Poroşenko, oligarhul şi el, dar mai mic. Situaţia seamănă cu relaţii „prietenoase” între Plahotniuc şi Vlad Filat, nu? Dacă lupta crâncenă între oligarhi în Ucraina se va rezulta în reforme politice, economice şi juridice, acest lucru va da şansa celor trei ţări să se integreze mai repede în UE. Deocamdată, însă, este de aşteptat dezvoltarea evenimentelor. O nouă răscoală în Ucraina, Moldova fără premier… Georgia e la rând?
de Ihor Lubyanov | sept. 3, 2015 | Federatia Rusa, Razboi energetic, România, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
UKROP, un nou proiect politic al oligarhiei?
În Vest nu prea se ştie numele lui, cel puţin printre ziarişti şi oameni simpli. De fapt, printre oamenii de influenţă în Ucraina, în afară de politicieni, este cât de cât cunoscut doar Rinat Ahmetov. Care acum nu mai este cunoscut în Ucraina într-atât, încât nu apare nici la TV, nici în discuţii, – doar în câteva afaceri legate de surse de energie… Însă, oligarhul numărul 1 demult a devenit el. Omul de afaceri din Dnipropetrovsk, eminenţa cenuşie a politicii ucrainene, cel care se poate lupta uşor împotriva puterii din Ucraina – Ihor Kolomoiskyi. Liderul grupului financiar „Privat”, al companiilor de petrol şi gaz, al posturilor de TV, printre care se numără unul cel mai popular din ţară – 1+1, echipa de fotbal, finalistul Europa League, Dnipro, linii aeriene ucrainene şi, după zvonuri, al câtorva partide de influenţă…
Mostenire sovietica
De unde a apărut Kolomoiskyi şi ce l-a făcut aşa de puternic? Provine din Dnipropetrovsk, municipul mare în estul Ucrainei, centru metalurgiei şi al rachetelor sovietice. Tocmai de acolo provin toţi baronii-nomenclaturişti din anii nouăzeci, – aproape toţi dintre ei, Leonid Kucima şi echipa lui, lucraseră drept directorii întreprinderilor închise sovietice din oraş, şi după proclamarea independenţei le-a şi vândut cu succes. Kolomoiskyi a terminat şi el o institutie reprezentativa a educaţiei industriale – Institutul metalurgic din Dnipropetrovsk. În anii ’90 şi-a început afacerea care acum a ajuns la câteva miliarde de dolari. Nu în ultimul rând a fost legat de „Prinţesa de gaz”, Iulia Timoşenko. Aceştia doi s-au susţinut reciproc pe tot parcursul de după Revoluţia oranj din 2004 şi puterea „portocalie” până la 2010.
Spre deosebire de Rinat Ahmetov, care îl susţinea pe Ianukovici şi s-a opus în general Revoluţiei din 2014, Kolomoiskyi a susţinut-o. Mai mult, după începutul operaţiunii anti-teroriste din estul ţării, când acelaşi Ahmetov nu a reacţionat prompt, ceea ce aproape i-a nimicit afacerea, Kolomoiskyi a creat armata proprie la Dnipropetrovsk, dar şi batalionul voluntarilor „Dnipro” („Nipru”) care participa la ATO. Oligarhul a promis că la Dnipropetrovsk (regiunea căruia are graniţa cu regiunea Doneţk) nu se va întâmpla nicio răscoală şi nu va apărea nicio bandă teroristă de separatişti. Şi s-a ţinut de cuvânt. Preşedintele Petro Poroşenko l-a numit drept guvernatorul regiunii, şi Kolomoiskyi, mai mult de un an, oprise toate posibile şanse pentru Rusia în regiune. S-a părut că idilia asta va dura mult, cu toate că se şi simţea că nu, – deoarece pentru asemenea ajutor, Kolomoiskyi a dobândit o putere fără margini la Dnipropetrovsk, unul dintre cele mai bogate oraşe din ţară, dar şi în regiune, care este şi ea printre primele.
Interese monopoliste
La un moment dat s-a evidenţiat o mare diferenţă între poziţia noii puteri, – dar mai mult poziţia donorii internaţionali, care nu vroiau să ofere banii Ucrainei decât cu condiţia reformelor, – şi poziţia lui Kolomoiskyi ce vroia să-şi păstreze poziţia de monopolist în mai multe domenii. Aşadar, guvernul, încetul cu încetul a început să introducă reguli noi, mai drepte, în sectorul liniilor aeriene, unde proprietarul majoritar este Kolomoiskyi, dar şi în sectorul petrolier. Până acum regulile au fost prescrise astfel ca să-l favorizeze pe oligarhul din Dnipropetrovsk. Chiar la compania de stat, Ukrnafta, unde Kolomoiskyi a fost acţionar minoritar, tocmai el avea dreptul exclusiv să nominalizeze conducerea şi să definească politica companiei, dar şi preţuri pentru produsele petroliere. Or, în martie 2015 statul nu mai putea răbda şi a schimbat conducerea la câteva întreprinderi unde avea majoritate de acţiuni. Şi Kolomoiskyi s-a revoltat. A plecat din caboinetul guvernatorului regiunii Dnipropetrovsk şi a început o campanie subtilă împotriva puterii la propriile lui posturi de televiziune. Ar putea fi oarecum comparabil cu Dan Voiculescu în România anilor 2005-2010… Armata lui personală a blocat intrarea la majoritatea întreprinderilor care aparţin oligarhului. Şi cu toate că la Kiev situaţia s-a schimbat în favoarea puterii, în mai multe regiuni, unde populaţia e mai săracă, Kolomoiskyi menţine puterea prin mitinguri şi blocaje permanente din partea populaţiei care se teme că va rămâne fără locul de muncă şi salarii, dacă el va pierde controlul asupra întreprinderilor.
Strategia Ukrop
Ca să recâştige Kievul, Kolomoiskyi a şi creat un nou partid. L-a numit „Ukrop”, – un pic mai departe vom şi explica, de ce. Cu toate că, după zvonuri, tocmai el controlează partidele „Svoboda” (ultranaţionaliştii, care au participat la un miting şi o bătaie sângeroasă cu Garda Naţională în faţă parlamentului pe 31 august rezultând în moartea unuia dintre gardişti) şi Partidul Radical al lui Oleh Liaşko (foarte des priviţi drept clowni politici şi populişti), nu era de ajuns. Vroia un partid care să exploateze tema războiului şi a patriotismului. Aşa a şi apărut un nou proiect.
„Ukrop” este un cuvânt rusesc, – înseamnă „mărar”. Cu toate că în ucraineană cuvântul sună „krip”, tocmai în rusă termenul a dobândit simbolismul necesar.
În 2013, unul din cei mai cunoscuţi show-men din Rusia, Ivan Urgant, a făcut un calambur la un show culinar de la TV: „Acum sfărâm mărarul (ukrop), parcă un comisar sovietic pe ţăranii ucraineni…” Şi tot studioul râdea… Aceste „glume” în timpul războiului cu Rusia s-au prefăcut într-o denumirea rusească vulgară a ucrainenilor – „ukropii” sau „ukrii”, care au început să-se pronunţe cu ură şi au substituit vechea denumirea dispreţuitoare şi „blândă” – „haholii”. Acum ruşii îi urăsc pe ucraineni, nu-i dispreţuiesc ca înainte. Şi anume această denumire de Ukrop a devenit foarte populară, – la început în reţele sociale ucrainene, iar pe urmă şi în segmentul politico-militar. Aşa s-a şi hotărât Kolomoiskyi să-şi numească noul partid. Şi l-a pus drept şeful acestuia un cunoscut amic al său, specialistul raider Hennadiy Korban. Campania Ukropului ţine de patriotism şi de proclamarea lor înşişi drept singurii patrioţi ai Ucrainei, iar reprezentanţii puterii – drept colaboranţii Kremlinului…
La ultimele alegeri din Cernihiv reprezentanţii „patrioţilor” din Ukrop a început să facă cadouri la populaţie, sacoşe cu produse alimentare, „hrişcă”. Cozile după aceasta au fost de câţiva kilometri buni, dar şi scandaluri mari. Korban a fost învins, totuşi. Acum Ukropul aşteaptă alegeri comunale, – şi e foarte probabil că va câştiga multe locuri în primăriile regiunii Dnipropetrovsk. Dar, văzându-i poziţia, este prea puţin posibil că şi locuitorii altor regiuni îi vor susţine.
de Razvan Iorga | mart. 25, 2015 | Federatia Rusa, Razboi energetic, Știri, Ucraina, Uncategorized @ro
Liderul de la Kiev, Petro Porosenko, l-a demis pe guvernatorul regiunii industriale Dnipropetrovsk, miliardarul Ihor Kolomoiski (foto), pe fondul unui conflict privind controlul asupra unei companii petroliere de stat. Initial cei doi au fost aliati, dar conflictul dintre ei a inceput in legatura cu controlul asupra doua companii de stat din domeniul energetic – UkrTransNafta si Urknafta. Saptamana trecuta, Parlamentul de la Kiev a votat o lege prin care puterile lui Kolomoiski au fost reduse in consiliile de administratie ale celor companii.
Cand guvernul de la Kiev a incercat sa il demita pe presedintele de la UkrTransNafta, Kolomoiski a luat cu asalt, cu trupele sale particulare, biroul din Kiev al companiei, blocand activitatea companiei. Kolomoiski ar fi fost nemultumit ca Parlamentul a adoptat o lege menita sa reduca influenta sa. Intre timp, acele trupe „speciale” au parasit sediul de la UkrTransNafta. Kolomoiski a afirmat ca barbatii au incercat sa previna o preluare ilegala a Ukrnafta, din care omul de afaceri detine 42 la suta. Restul actiunilor sunt detinute de statul ucrainean. Kolomoiski, a carui avere este estimata la peste doua miliarde de dolari, a ajutat la impunerea ordinii in Dnipropetrovsk si la blocarea avansului separatistilor prorusi in est. El finanteaza mai multe batalioane ucrainene care lupta impotriva separatistilor in regiunile Donetk si Lugansk.
