R Moldova: Proiectul energetic Iasi-Ungheni, de interes national

R Moldova: Proiectul energetic Iasi-Ungheni, de interes national

Autorităţile de la Chişinău intenţionează să declare proiectul de racordare a reţelelor de gaze naturale Ungheni-Iaşi, ca fiind un proiect de interes naţional, a declarat premierul Republicii Moldova Vlad Filat.
‘Sper că aceeaşi decizie o vor lua şi colegii de la Bucureşti. Asta presupune o cu totul altă abordare în implementarea acestui proiect. Asta înseamnă o implicare plenară a autorităţilor statului în construcţia acestui gazoduct la nivel de monitorizare, finanţare ş.a.m.d.’, a declarat Filat, intr-un interviu pentru Europa Libera
El a declarat că cel puţin din partea Republicii Moldova nu există probleme de finanţare a acestui proiect, iar în curând urmează să fie lansată oferta tender pentru cei care vor executa lucrările la acest proiect.
Chisinaul intentioneaza finalizarea in anul 2012 si a constructiei gazoductului Ungheni –Iasi. Un scenariu pesimist prevede intrarea in santier in anul curent a acestui gazoduct. ”Proiectul este la o faza destul de matura de pregatire, iar in Bugetul de Stat pentru anul curent sunt prevazute resurse financiare, ce au fost alocate de Comisia Europeana”, declara vicepremierul Valeriu Lazar, ministrul Economiei, citat de postul Radio Chisinau. El a mai spus ca au fost finalizate studiile de fezabilitate si cel de mediu, iar in prezent se finalizeaza si structurarea finantarii acestui proiect.

Proiect complex

”Este un proiect complex si complicat din punct de vedere tehnic deoarece va functiona in ambele sensuri”, a spus Valeriu Lazar. Oficialul a specificat ca gazoductul va avea nu atat o importanta comerciala, cat strategica. ”Nu ne rezolva toate problemele, dar ne aduce in faza reala a politicii energetice paneuropene, care prevede ca toate tarile trebuie sa aiba minim doua surse de alimentare cu gaze”, a spus Valeriu Lazar. Valoarea totala a proiectului Ungheni-Iasi este estimata la 19 mil. de euro. O parte din costul acestuia va fi acoperit din grantul de 7 mil. de euro acordat de Comisia Europeana, in cadrul Programului operational comun Romania – Ucraina – R.Moldova. Din grantul acordat de UE, 3 mil. euro vor fi acordati Republicii Moldova, insa tara noastra mai are nevoie de alte 6 mil. euro. pentru constructia acestui gazoduct pe teritoriul sau. in total, gazoductul Ungheni-Iasi se va intinde pe teritoriul republicii noastre pe o lungime de doar 9 kilometri. Proiectul mai prevede ca vor fi construite si statii de masurare si de compresoare.

Share our work
Marian Lupu saluta sedinta comuna a guvernelor de la Iasi

Marian Lupu saluta sedinta comuna a guvernelor de la Iasi

Şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova reprezintă o platformă pentru a fi puse la punct un şir întreg de chestiuni, a declarat joi preşedintele interimar al Republicii Moldova, preşedintele parlamentului, Marian Lupu.
În declaraţii făcute ziariştilor după şedinţa parlamentului, el a mai arătat că această şedinţă va permite să fie făcut un schimb larg de opinii pe subiecte de interes bilateral, între care agenda dialogului politic, schimburile comerciale, proiecte transfrontaliere.
Guvernele României şi Republicii Moldova se reunesc în şedinţă comună, sâmbătă, la Iaşi, unde vor fi semnate documente bilateral. Vineri, premierul român Mihai-Răzvan Ungureanu va avea o întâlnire cu autorităţile judeţului Iaşi, programată pentru ora 10.30, la Prefectura Judeţului Iaşi. Apoi, premierul român va participa la deschiderea Muzeului ‘Poni-Cernătescu’ şi a Muzeului Memorial ‘Mihail Kogălniceanu’. Tot vineri, prim-ministrul va avea o întrevedere cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan Savu, iar apoi, la Camera de Comerţ Iaşi, Ungureanu se va întâlni cu oamenii de afaceri din judeţ.
Sâmbătă, delegaţia Guvernului Republicii Moldova este aşteptată la Iaşi, unde urmează să fie primită cu onoruri militare, începând cu ora 10.30, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Premierul român Mihai-Răzvan Ungureanu şi omologul său din Republica Moldova, Vlad Filat, vor avea apoi o întrevedere tete-a-tete, iar de la ora 11.15 cele două delegaţii se vor reuni în plen, la Sala de Consiliu a Universităţii din Iaşi, a precizat Guvernul.
Tot sâmbătă, la ora 13.25 este programată ceremonia de semnare a unor documente bilaterale de către cei doi premieri, precum şi de miniştri ai ambelor cabinete, la Aula Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. La ora 16.00 urmează să aibă loc o întâlnire cu studenţii basarabeni, a precizat Guvernul României.

Share our work
Romania-R Moldova. Ce se va discuta la Iasi, la sedinta comuna a celor doua guverne

Romania-R Moldova. Ce se va discuta la Iasi, la sedinta comuna a celor doua guverne

La şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova, programată pentru 3 martie, vor fi semnate cel puţin opt acorduri, a declarat miercuripremierul Vlad Filat după şedinţa executivului de la Chişinău.
El a precizat că în această seară vor fi definitivate ultimele detalii ale şedinţei, în care vor fi abordate chestiuni ce ţin în primul rând de energetică, infrastructură şi agricultură. Vlad Filat. Vlad Filat a mai declarat că guvernul de la Chişinău discută examinarea posibilităţii organizării unor şedinţe comune cu guverneşle Ucrainei şi Bulgariei.
Şedinţa comună a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti a provocat deja critici dure din partea Partidului Comuniştilor. Comuniştii s-au grăbit să acuze conducerea Republicii Moldova de „lipsă de demnitate şi onoare în faţa României”. Pe de altă parte, liderii politici din Alianţa pentru Integrare Europeană salută organizarea acesteia.
„Ştiu că acolo se vor discuta câteva probleme practice, una din ele este coordonarea şi conectarea sistemelor energetice ale Republicii Moldova şi României. Această şedinţă are o însemnătate simbolică: îmbunătăţirea relaţiilor dintre R. Moldova şi România”, a declarat preşedintele de onoare al Preşedintelui Democrat, Dumitru Diacov. Prim-vicepreşedintele Partidullui Liberal, Ion Hadârcă este de părere că această întâlnire „trebuie considerată ca o deschidere proeuropeană”. Este un semn bun că relaţiile vor intra pe un făgaş mai constructiv, a declarat el.

Parteneriat strategic şi aderarea la UE

Sedinta comuna de guvern cu Rep.Moldova va fi prima actiune de politica externa a actualului cabinet Ungureanu, in cadrul acesteia urmeaza sa se semneze Planul de actiune pentru implementarea Declaratiei comune privind instituirea unui Parteneriat Strategic pentru integrarea europeana a Republicii Molodova. ‘Încercăm, prin această şedinţă comună, să trecem la proiecte ceva mai pragmatice. Ne-am confirmat, ambele ţări, disponibilitatea de cooperare aprofundată în ceea ce priveşte integrarea europeană şi cred că este demersul cel mai bun, în această perioadă, şi speranţa noastră este că vom semna un plan de acţiune, asumat la nivelul prim-miniştrilor, care să concretizeze exact proiectele şi dimensiunile de cooperare proeuropeană dintre România şi Moldova’, a afirmat ministrul de externe Cristian Diaconescu la postul public de radio.
El a precizat că, la şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova, care se va desfăşura la Iaşi, se vor discuta aspecte, care vor fi finalizate, cel mai probabil, prin acorduri, în legătură cu transportul de gaze, construcţia de poduri şi schimburile de studenţi. Diaconescu a amintit că în plan educaţional România sprijină Republica Moldova cu 100 de milioane de euro, însă trebuie convenite proiectele în acest sens. ‘Speranţa noastră – am văzut şi determinarea premierului Ungureanu în acest sens – este să avem proiecte cât se poate de concrete, pe care să le putem prezenta ca argumente, după părerea mea, mult mai solide, atunci când discutăm de integrarea europeană’, a adăugat ministrul de Externe. Întrebat care sunt priorităţile Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti în relaţia cu Republica Moldova, Cristian Diaconescu a indicat pregătirea negocierilor la Bruxelles pentru aderarea cât mai rapidă a ţării vecine la Uniunea Europeană.

Share our work
UE finanteaza un drum pe ruta Iasi-Chisinau

UE finanteaza un drum pe ruta Iasi-Chisinau

euro fonduriGuvernul Republicii Moldova a semnat marţi un acord de finanţare din partea Uniunii Europene pentru reabilitarea unei porţiuni de drum, ceea ce va conduce la reducerea traseului Iaşi-Chişinău. Grantul în valoare de 16,2 milioane de euro va fi acordat pentru reabilitarea centurii de ocolire a oraşului Ungheni, Republica Moldova. De asemenea, în prezent se poartă discuţii în privinţa acordării unui sprijin financiar pentru construirea unui pod peste Prut, în regiunea oraşului Ungheni, a declarat premierul de la Chişinău, Vlad Filat, la semnarea acordului. El a precizat că împreună cu premierul Emil Boc au semnat o scrisoare comună Comisiei Europene în această privinţă. De asemenea, Vlad Filat a declarat că o altă posibilitate de finanţare pentru construcţia podului ar fi o parte din cele 100 de milioane de euro pe care România s-a angajat să le acorde Republicii Moldova, menţionând că au fost purtate discuţii la acest subiect.
Vlad Filat a semnat marţi la Chişinău patru acorduri de finanţare din partea UE, în valoare totală de aproximativ 64 de milioane de euro. Cel mai mare, în valoare de peste 42 de milioane de euro va fi direcţionat spre sectorul energetic, inclusiv pentru proiecte de eficientizare energetică a instituţiilor sociale şi blocurilor de locuit, în special din municipiul Chişinău.
În curând, guvernul de la Chişinău urmează să semneze un alt pachet de acorduri cu UE, în valoare de 36 de milioane de euro. De asemenea Chişinăul speră să obţină şi aproximativ 52 de milioane de euro pentru reforme în domeniul justiţiei.

Share our work
Protocol intre MAI-uri. Roibu se intalneste cu Igas la Iasi

Protocol intre MAI-uri. Roibu se intalneste cu Igas la Iasi

Roibu si IgasMinistrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, va avea, marţi, o întâlnire bilaterală cu ministrul de Afaceri Interne din Republica Moldova, Alexei Roibu, care efectuează o vizită în România. Cu acest prilej, cei doi miniştrii vor semna „Protocolul între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova privind consolidarea cooperării la nivel central şi teritorial”. La ceremonia de semnare a Protocolului va participa şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din M.A.I., chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Română, chestor principal de poliţie Ioan Buda, inspectorul general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Liviu Popa, precum şi directorul general al Serviciului Grăniceri din Republica Moldova, maior Roman Revenco.
Ministrul Administraţiei şi Internelor al României, Constantin Traian Igaş, a vizitat Republica Moldova in perioada 20-21 octombrie. În cadrul vizitei sale, oficialul român a donat Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău mijloace de transport: două maşini de teren, şi două ambarcaţiuni de intervenţie. Echipamentele oferite de partea română constau în: 2 autovehicule de teren, marca NISSAN TERRANO, precum şi 2 ambarcaţiuni de intervenţie – HARPOON 550, aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor – Poliţia de Frontieră.
Cooperarea cu România, pe segmentul afacerilor interne, reprezintă o prioritate în relaţiile bilaterale, iar sprijinul Guvernului de la Bucureşti este un suport important, în calea Republicii Moldova spre integrarea europeană, declara atunci Alexei Roibu, ministrul Afacerilor Interne

Share our work